Universitatea Babeş-Bolyai Facultatea de Istorie şi Filosofie Teză de doctorat Vasele de bronz romane din Dacia Porolissensis Conducător științific: Prof. univ. dr. Nicolae Gudea Doctorand: Silvia Mustață Cluj-Napoca 2013 Cuprins Cuvânt înainte 5 I. Introducere I.1. Scopul i importanța lucrării I.2. Scurt istoric al cercetării vaselor de bronz din Dacia Porolissensis I.3. Metoda de lucru I.4. Aspecte terminologice I.4.1. Cazul Daciei romane I.4.2. Terminologia latină I.4.3. Terminologia în limba română 7 7 8 10 13 14 17 25 II. Industria vaselor de bronz în Imperiul roman. Considerații generale II.1. Scurt istoric al cercetărilor II.2. Sursele antice II.2.1. Izvoarele scrise II.2.1.1. Metodologie II.2.1.2. Tipuri de izvoare II.2.1.3. Potenţialul informativ al surselor antice II.2.1.4. Concluzii II.2.2. Izvoarele iconografice II.2.2.1. Metodologie II. 2.2.2. Potenţialul informativ al reprezentărilor iconografice II. 2.2.3. Tipuri de reprezentări II. 2.2.4. Reprezentări de vase de bronz pe monumentele votive şi funerare din Dacia romană II. 2.2.5. Concluzii II.3. Tehnologia de producție II.3.1. Aliaje II.3.1.1. Tipuri de aliaje folosite pentru producerea vaselor de bronz romane II.3.1.2. Metode de analiză i importanța arheometriei în studiul vaselor de bronz romane II.3.2. Ateliere II.3.2.1. Identificarea atelierelor II.3.2.2. Organizarea atelierelor II.3.2.3. Statutul i denumirea me terului bronzier II.3.3. Etapele tehnologice II.3.3.1. Turnarea II.3.3.2. Deformarea mecanică II.3.3.3. Presarea la strung a foilor de bronz 28 28 35 36 36 37 38 50 51 51 52 53 70 81 82 82 82 87 91 91 106 109 111 111 112 114 2 II.3.3.4. Finisarea II.3.3.5. Tratarea suprafețelor II.3.3.6. Asamblarea părților componente II.3.3.7. tampilarea II.3.3.8. Problema reparațiilor II.3.4. Importanța aspectelor tehnologice în studiul vaselor de bronz romane III. Vasele de bronz din Dacia Porolissensis. Analiza tipologică și cronologică III. 1. Caserole III.1.1. Caserole cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă III.1.2. Caserole cu capătul mânerului perforat în formă de semilună III.1.3. Caserole cu capătul mânerului perforat circular III.1.4. Caserole cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker III.1.5. Fragmente de caserole III.2. Seturi de strecurat (strecurătoare şi suport pentru strecurătoare) III.2.1. Seturi de strecurat cu mânerele decorate cu volute III.2.2. Seturi de strecurat cu mânere plate III.3. Căni III.3.1. Căni cu buza îngustă i deversor III.3.2. Căni cu buza trilobată III.3.3. Căni cu deversor alungit III.3.4. Căni din tablă de bronz cu mâner turnat separat III.3.5. Căni din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza III.3.6. Capace de căni din tablă de bronz III.4. Amfore III.4.1. Amfore cu corpul globular III.5. Ulcioare III.5.1. Ulcioare cu capac III.5.2. Ulcioare cu capătul mânerului în formă de picior uman III.5.3. Ulcioare cu mânerul decorat în relief III.5.4. Fragmente de ulcioare III.6. Boluri cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă III.7. Boluri cu mâner plat III.8. Boluri cu mânere supraînălțate III.9. Bazine III.9.1. Bazine semisferice cu postament şi mânere fixe III.9.2. Bazine cu pereţii drepţi i ata e terminate în cap stilizat de pasăre III.9.3. Bazine cu pereţii drepţi E 81 III.9.4. Bazine cu pereţii drepţi i ata e în formă de frunză de viță de vie 117 118 119 120 120 122 124 124 125 129 130 135 137 138 139 140 148 148 151 154 161 164 169 171 172 174 174 177 180 182 183 188 191 193 194 196 200 201 3 III.9.5. Fragmente de bazine III.10. Găleți III.10.1. Găleți cu ata e în formă de mască umană III.10.2. Găleți cu pereții u or concavi III.10.3. Găleți cu corpul în formă de clopot III.10.4. Fragmente de găleți III.11. Balsamaria III.11.1. Balsamaria globulare cu corpul decorat în relief III.11.2. Balsamaria globulare cu corpul nedecorat III.11.3. Fragmente de balsamaria globulare III.11.4. Balsamaria din fier III.12. Vase antropomorfe III.12.1. Vase antropomorfe în formă de bust uman III.13. Picioare de vase III.14. Fragmente de vase de bronz cu încadrare tipologică nesigură III.15. Incerta 202 204 205 208 211 213 215 215 222 224 225 234 235 243 247 266 IV. Vasele de bronz din Dacia Porolissensis. Analiza contextelor de descoperire IV.1. Buciumi IV.2. Cluj-Napoca/Napoca IV.3. Ili ua/Arcobadara IV.4. Moigrad/Porolissum IV.5. Orheiu Bistriței IV.6. Celelalte situri (Bologa/Resculum, Cuzdrioara, Flore ti- apca Verde, Gherla, Gilău, Turda/Potaissa) 272 274 276 279 282 285 287 V. Concluzii 293 VI. Abrevieri și bibliografie 303 VII. Anexe VII.1. Anexa I. Lista monumentelor sculpturale din Dacia romană cu reprezentări de vase din metal VII.2. Anexa II. Lista principalelor descoperiri arheologice care dovedesc existența atelierelor în care au fost produse vase de bronz VII.3. Anexa III. Tabel terminologic comparativ VII.4.Anexa IV. Lista ata elor cu orificiul de prindere semi-găurit descoperite în Imperiul Roman 341 342 348 355 365 VIII. Lista ilustrațiilor 367 IX. Planșe 376 4 Cuvânt înainte Lucrarea de doctorat reprezintă finalizarea unei cercetări începute în perioada facultății, care s-a concretizat de-a lungul timpului prin lucrarea de licență, dedicată vaselor de bronz romane din Colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca i prin disertația de masterat care a tratat vasele de bronz i accesoriile de mobilier provenite din săpături vechi, colecții private i descoperiri întâmplătoare de la Moigrad/Porolissum. Ambele au fost susținute în cadrul Facultății de Istorie i Filosofie a Universității „Babe Bolyai”, Cluj-Napoca, sub coordonarea conf. dr. Alexandru Diaconescu, căruia dorim să-i mulțumim pe această cale atât pentru îndrumarea oferită, cât i pentru faptul că în perioada studenției ne-a trezit interesul față de cultura materială romană i, în special, față de vasele de bronz. Realizarea cercetării propuse nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant i sfaturile folositoare acordate de prof. dr. Nicolae Gudea, care a acceptat cu bunăvoință coordonarea acestei lucrări i care ne-a îndrumat cu răbdare pe parcursul întregului stagiu de doctorat. De asemenea, dorim să ne exprimăm recuno tința față de dr. Sorin Ilie Coci (C I la Institutul de Arheologie i Istoria Artei, Cluj-Napoca) care ne-a susținut i ajutat încă din perioada facultății pentru a putea finaliza această cercetare. În aceea i măsură dorim să mulțumim lui dr. Richard Petrovszky (Historisches Museum der Pfalz, Speyer), specialist în domeniul vaselor de bronz romane, pentru îndrumarea, discuțiile i sfaturile extrem de importante. Recuno tința noastră merge i către dr. phil. Joachim Gorecki (Johann Wolfgang Goethe Universität, Frankfurt am Main), conf. dr. Bajusz István (Universitatea „Babe Bolyai”, Cluj-Napoca), Mráv Zsolt (Magyar Nemzeti Múzeum, Budapesta), dr. Margherita Bolla (Musei Archeologico e Maffeiano, Verona) i dr. Gabler Dénes (Magyar Tudományos Akadémia, Régészeti Intézet, Budapesta). De asemenea, la această listă se adaugă dr. Vitalie Bârcă, Dobos Alpár, dr. Mariana Egri, dr. Cristian Claudiu Filip, conf. dr. Gelu Florea, dr. Cristian Găzdac, dr. Eugen Iaroslavschi, Pánczél Szilamér Péter, Petruț Dávid, dr. Alexandru Popa, dr. phil. Gabriele Rasbach, Virginia Rădeanu, dr. Aurel Rustoiu, dr. Viorica RusuBolindeț, dr. Anca Timofan, dr. Markus Schultz i Vass Lóránt. Tuturor dorim să le mulțumim pentru discuțiile utile purtate de-a lungul timpului, pentru sfaturile acordate i pentru sprijinul bibliografic. Bineînțeles, responsabilitatea celor afirmate în cadrul acestei lucrări ne revine în totalitate. 5 O parte semnificativă a materialului inclus în lucrare este reprezentat de piese inedite, motiv pentru care le suntem recunoscători speciali tilor care ne-au permis să le includem în această lucrare: prof. dr. Nicolae Gudea (castrul de la Moigrad/Porolissum-Dealul Pomet, castrul de la Buciumi i Bologa), conf. dr. Bajusz István (colecțiile vechi i descoperirile întâmplătoare de la Moigrad/Porolissum), dr. Corneliu Gaiu (castrul de la Ili ua/Arcobadara), dr. Sorin Ilie Coci (Cluj-Napoca/Napoca-Str. Victor Deleu), conf. dr. Radu Ardevan (castrul de la Gherla), Valentin Voi ian (Flore ti- apca Verde), Claudiu Iov (Moigrad/Porolissum-descoperiri întâmplătoare). Reevaluarea pieselor publicate precum i examinarea celor inedite nu ar fi fost posibilă fără ajutorul i bunăvoința speciali tilor din diferitele muzee în care acestea se păstrează, cărora le mulțumim pe această cale pentru răbdare i pentru tot ajutorul acordat: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca (dr. Irina Nemeti, dr. Melinda Ildikó Mitu, prof. dr. Ioan Piso, dr. Viorica Cri an), Muzeul de Istorie i Artă, Zalău (dr. Horea Pop, dr. Dumitru Gheorghe Tamba, Csók Zsolt, Dan Culic, Claudiu Iov), Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud (dr. Corneliu Gaiu, Elena Pleniceanu), Muzeul de Istorie, Gherla (Mihai Me ter, Radu Zăgreanu) i Magyar Nemzeti Múzeum, Budapesta (Mráv Zsolt). Desenarea materialului studiat a fost realizată cu ajutorul Ancăi Diaconescu, al Narcisei ugar, al lui Vass Lóránt i al lui Ferenczi Márton. Pe parcursul stagiului doctoral, am avut ocazia să ne documentăm în câteva biblioteci importante din punct de vedere al arheologiei provinciale romane, iar perioadele de cercetare petrecute cu această ocazie au fost decisive în finalizarea temei de cercetare. Pentru această oportunitate le suntem recunoscători speciali tilor de la Römisch-Germanische Kommission, Frankfurt am Main i celor de la Römisch-Germanisches Zentralmuseum, Mainz am Rhein. De asemenea, în perioada noiembrie-decembrie 2011 am beneficiat de o bursă Domus Hungarica Scientiarium et Artium Junior Fellowship la Budapesta pentru care dorim să mulțumim atât fundației Domus Hungarica Scientiarium et Artium, cât i lui dr. Vida Tivadar (Magyar Tudományos Akadémia, Régészeti Intézet, Budapesta) pentru sprijinul acordat. 6 I. Introducere I.1. Scopul și importanța lucrării Vasele de bronz sunt produse de import în interiorul mediului provincial dacic, fiind realizate în anumite centre ale imperiului şi apoi distribuite pe arii foarte largi. Ele reprezintă în momentul de faţă, la nivelul cercetării internaţionale, un izvor arheologic de primă mână datorită informaţiilor importante pe care le aduc în lămurirea unor aspecte cronologice, economice, dar şi de viaţă cotidiană şi mentalităţi, atât în interiorul, cât şi în afara Imperiului roman. Cu toate acestea, studiul veselei de bronz romane nu a reprezentat până acum o prioritate în cercetarea arheologică din România. Această situaţie este valabilă atât la nivelul Daciei Porolissensis, cât şi la nivelul întregii provincii Dacia. Deşi este vorba despre o categorie de artefacte cu un potenţial mare de cercetare, marea majoritate a materialului este în continuare inedită. În aceste condiţii, analizarea i publicarea materialului din Dacia sunt la ora actuală mai mult decât necesare. Unul din principalele argumente în acest sens este reprezentat de perioada de existenţă a provinciei Dacia, limitată cronologic comparativ cu provinciile învecinate. Vasele de bronz din provincia dacică reflectă cererea şi consumul de astfel de produse dintr-o provincie romană într-un interval cronologic restrâns, de maxim 170 de ani. Alegerea zonei supuse analizei, Dacia Porolissensis, a fost condiționată de mai mulți factori. O cercetare exhaustivă a întregii provincii Dacia, de i dezirabilă, nu ar fi putut fi realizată în perioada limitată de timp dedicată finalizării tezei de doctorat, în condițiile în care materialul este în mare parte inedit. Din acest motiv am considerat că o analiză a vaselor de bronz provenite din Dacia Porolissensis reprezintă o soluție mai potrivită, urmând ca pe viitor, în măsura în care va fi posibil, să ne extindem cercetarea i asupra restului provinciei. Scopul principal al lucrării este acela de a analiza, reevalua şi de a pune în circuitul ştiinţific materialul din Dacia Porolissensis, văzută nu ca o entitate separată, ci ca o parte componentă a unui sistem socio-economic reprezentat de Imperiul roman. Demersul nostru a urmărit în principal integrarea pieselor în contextul general al circulaţiei vaselor de bronz în Imperiul roman, fapt care sperăm că va determina o mai bună cunoaştere a realităţilor provinciei Dacia, precum şi a industriei vaselor de bronz romane. De asemenea, am încercat, în măsura în care materialul ne-a permis, să clarificăm următoarele probleme: 7 - încadrarea tipologică şi cronologică a pieselor analizate; - provenienţa materialului (centrele de producţie) precum şi intervalul cronologic în care acesta a fost produs; - căile de pătrundere a pieselor în Dacia Porolissensis; - observarea macroscopică a detaliilor legate de realizarea tehnică a vaselor (calitatea aliajului, finisajele/măsura în care piesa a fost lucrată la strung, decorul) care au o valoare importantă în stabilirea cronologiei pieselor; - stabilirea unei terminologii pur descriptive în limba română pentru tipurile de vase analizate, bazată în primul rând pe termenii vehiculați în literatura de specialitate existentă în limbi de circulație internațională; - măsura în care pot fi izolate anumite etape de pătrundere a vaselor de bronz, cel puţin într-o primă fază, legată de întemeierea provinciei şi primul val de noi veniți precum şi sesizarea unor eventuale discontinuităţi în aprovizionarea Daciei Porolissensis cu acest tip de artefacte. Acestor întrebări li se adaugă i altele, la care cercetarea noastră nu a putut răspunde decât parțial, atâta timp cât cuno tințele noastre referitoare la comerțul cu vase de bronz din întreaga Dacie romană sunt în acest moment limitate, iar formularea unor concluzii în acest stadiu al cercetării nu ar fi precaută. Ne referim aici la existența unor eventuale particularităţi de circulaţie în provincia dacică comparativ cu alte zone ale Imperiului, la varietatea tipurilor i la problema consumului militar comparativ cu cel existent în mediul civil. Demersul nostru nu are pretenția de exhaustivitate deoarece, din cauza unor factori independenți de noi (reorganizarea depozitelor muzeelor, gradul de publicare a materialului), nu s-a putut baza decât pe o parte din informațiile cunoscute. Totu i, considerăm că lotul analizat este reprezentativ pentru Dacia Porolissensis, atâta timp cât am încercat să includem aici majoritatea pieselor cunoscute. I.2. Scurt istoric al cercetării vaselor de bronz din Dacia Porolissensis Analiza noastră s-a bazat pe un număr de 119, piese dintre care 53 sunt inedite. Materialul publicat a apărut în rapoarte de săpătură, monografii de sit sau în studii privind piesele de bronz din diferite aşezări ale provinciei, însă acestea s-au rezumat, cu mici excepții, la o prezentare strict arheologică a materialului, lipsind încadrarea tipologică şi plasarea pieselor într-un context istoric. Ne vom referi în cele ce urmează la acele lucrări care 8 au încercat într-o măsură mai mică sau mai mare să aprofundeze anumite aspecte legate de vasele de bronz romane din zona studiată. Există în momentul de față puține încercări de sintetizare a informațiilor referitoare la vasele de bronz din Dacia romană, care includ, bineînțeles, i piese din Dacia Porolissesnis. Este vorba, în primul rând, de catalogul de expoziție redactat cu ocazia organizării la Bucure ti a celui de-al XI-lea congres de bronzuri antice1 care, pe lângă repertoriul pieselor, este însoțit i de un text cu caracter general semnat de C. Mu ețeanu, referitor la vasele de bronz din Dacia (inclusiv din perioada de dinaintea cuceririi romane) i Moesia Inferior2. Autorul nu oferă decât o trecere în revistă a principalelor tipuri de descoperiri, fără a opera încadrări tipo-cronologice, iar intrările de catalog oferă informații sumare, nu totdeauna corecte, referitoare la aceste aspecte3. Tot în categoria lucrărilor care au încercat să analizeze anumite tipuri de vase de bronz la nivelul întregii provincii, trebuie menționat studiul realizat de A. tefănescu, dedicat „paterae”-lor de bronz din Dacia romană4. În grupul celor 15 piese analizate sunt incluse i o parte din caserolele, strecurătorile/suporturile de strecurătoare i bolurile cu mâner tubular cunoscute din Dacia Porolissesis. Demersul autoarei reprezintă o primă tentativă de analizare a unor tipuri de vase de bronz la nivelul întregii provincii, chiar dacă anumite aspecte referitoare la încadrările tipologice propuse sunt discutabile5. Aceleia i autoare îi datorăm o sinteză mai recentă asupra problematicii vaselor de bronz din Dacia romană6. Pe baza pieselor cunoscute din literatura de specialitate, este realizată o trecere în revistă a principalelor tipuri de vase de bronz atestate în Dacia romană, fiind sugerată în anumite cazuri o posibilă producție locală pentru care, din punctul nostru de vedere, exceptând eventuale reparații, nu deținem nici o dovadă în momentul de față. Pe lângă problemele legate de terminologia utilizată7, studiul, de i util deoarece include majoritatea pieselor publicate până la nivelul anului 2008, nu a reu it să ofere încadrări tipologice i cronologice corespunzătoare pentru multe din tipurile de vase de bronz tratate. Revenind la Dacia Porolissensis, vom puncta în cele ce urmează, cronologic, o serie de contribuții care au tratat mai în detaliu anumite aspecte legate de vasele de bronz romane. Este vorba, în primul rând, de publicarea pieselor de bronz din castrul de la Gilău, ocazie cu 1 ANTIQUE BRONZES 2003. MUŞE EANU 2003. 3 Pentru problemele referitoare la terminologia utilizată în acest volum, vezi subcapitolul I.4.1. 4 ŞTEF NESCU 2004. 5 Pentru problemele referitoare la terminologia utilizată, vezi subcapitolul I.4.1. 6 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b. 7 Vezi subcapitolul I.4.1. 2 9 care autorii au acordat o atenție sporită informațiilor legate de tipologia i cronologia vaselor de bronz incluse în studiu8. Această situație este valabilă i în ceea ce prive te publicarea bronzurilor din castrul de la Gherla9, precum i a unor loturi de piese provenite de la Ili ua/Arcobadara10. Probabil cel mai aprofundat studiu al unui vas de bronz provenit de pe teritoriul luat în considerare în această lucrare îi aparține lui D. Isac, în contextul analizării balsamariumului globular cu decor în relief descoperit în castrul de la Gilău11. Autorul reuşeşte să facă o prezentare exhaustivă a piesei surprinzând, într-un mod pertinent, aspecte legate de tehnică, realizare artistică, centre de producţie şi arie de răspândire. Problematica vasului de la Gilău a fost reluată ulterior de G. Alexandrescu12, ca urmare a analizării unui balsamarium globular cu decor în relief descoperit la Slokoshtitsa (Kiustendil, Bulgaria), care l-a rândul său a fost decorat cu scene agonistice. Cu această ocazie sunt făcute precizări tipologice i iconografice suplimentare, determinate de evoluția cercetării tipului ulterior publicării studiului lui D. Isac. De asemenea, în studiul lui Á. Alföldy-Găzdac, dedicat pieselor de bronz din Dacia aflate în Colecţia Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta, este acordată o atenţie specială balsamarium-ului bust de la Moigrad/Porolissum13. Piesa este încadrată tipologic şi cronologic, punându-se accentul pe problemele tehnice pe care le ridică. Reevaluarea condițiilor de descoperire a depozitului de metal din castrul de la Orheiu Bistriței, considerat inițial că a fost descoperit la Dip a i atribuit perioadei dinaintea cuceririi romane14, i se datorează lui C. Gaiu care, pe baza inventarelor Gimnaziului Evanghelic din Bistrița, a reu it să reconstituie componența inițială a depozitului15. Cu această ocazie este încercată o reîncadrare tipologică a vaselor de bronz, fiind sugerată o eventuală ascundere a grupului de obiecte în perioada războaielor marcomanice. I.3. Metoda de lucru Analiza vaselor de bronz din Dacia Porolissensis a fost precedată de o primă etapă care a constat în adunarea, desenarea, fotografierea şi înregistrarea pieselor din muzeele care 8 DIACONESCU, OPREANU 1987, 53-54, nr. 1-3, Fig. 1/1-3. G ZDAC 1995, 401-402, 410, nr. 1-4, 418-419, Fig. 1/1, 2/2-4. 10 NEMETI 2001, 98, nr. 28-31, 101-102, Pl. II/16, III/1-3. 11 ISAC 2000; ISAC 2001b. 12 ALEXANDRESCU 2005. 13 ALFÖLDY-G ZDAC 2005, 14 GLODARIU, D NIL 1971. 15 GAIU 2005. 9 10 deţin material provenit din teritoriul studiat. Piesele au fost introduse într-o bază de date care se regăse te în varianta finală a studiului sub forma unui catalog. Lucrarea a fost structurată în cinci capitole însoțite de patru anexe, lista ilustrației, abrevieri i bibliografie i plan e. Capitolul I cuprinde aspectele generale legate de modalitatea de realizare a lucrării, precum scopul i importanța temei alese, sursele pe care le-am avut la dispoziție, metoda de lucru i criteriile care au stat la baza stabilirii unei terminologii în limba română. Am considerat necesar să introducem aici o discuție mai largă privind potențialul de utilizare a denumirilor antice i modalitatea în care termenii latini au fost folosiți în literatura de specialitate referitoare la vasele de bronz romane. Capitolul al II-lea oferă o imagine de ansamblu referitoare la industria vaselor de bronz romane. Acesta a fost structurat în două părți mari. Prima parte tratează potențialul informativ al izvoarelor scrise i iconografice referitoare la subiect, urmând ca în a doua parte să fie discutate principalele aspecte legate de tehnologia de producție (aliajele utilizate, etapele tehnologice parcurse), de elementele indicatoare ale acesteia care permit identificarea atelierelor i de organizarea celor din urmă. În cadrul discuției referitoare la izvoarele iconografice ni s-a părut util să privim mai în detaliu tipurile de recipiente care pot fi considerate „metalice”, reprezentate pe monumentele sculpturale din Dacia romană i măsura în care acestea pot fi relevante în discuția referitoare la funcționalitatea anumitor tipuri. Capitolul al III-lea este dedicat analizei tipo-cronologice a vaselor de bronz din Dacia Porolissensis. Pentru o parcurgere mai u oară, am decis să includem catalogul descoperirilor în acest capitol. Catalogul a fost organizat în funcție de forme, respectiv tipuri/categorii (fragmente sau piese care au putut fi încadrate tipologic), iar în cadrul lor piesele au fost aranjate alfabetic în funcție de locul de proveniență. Piesele au fost numerotate continuu, numărul de catalog însoțind atât desenul, cât i ilustrația fotografică din plan e. În alcătuirea catalogului am adaptat modelul de prezentare oferit de CSIR, astfel încât fiecare piesă în parte să beneficieze de o descriere cât mai completă, în concordanță cu natura categoriei de material studiată. Au fost utilizate următoarele rubrici: loc de descoperire, loc de păstrare, dimensiuni, material, stare de conservare, tehnologie, descriere, datare în funcție de contextul arheologic i bibliografie. Piesele aparținând aceluia i tip/categorie au fost prezentate la sfâr itul discuției referitoare la acesta. O atenţie specială a fost acordată problemelor legate de tipologie. Bronzul face parte din categoria materialelor costisitoare, cu valoare intrinsecă, fapt care a determinat retopirea în momentul în care obiectul s-a deteriorat în asemenea mod încât nu a mai putut fi reparat 11 sau când pur şi simplu nu a mai corespuns gustului perioadei. Retopirile au continuat şi după sfârşitul Antichităţii, fapt care a redus considerabil numărul obiectelor păstrate până astăzi. Din cauza acestor factori, în cazul vaselor de bronz provenite din a ezări, nu din morminte sau depozite, avem de-a face mai ales cu accesorii: mânere, capace, ataşe sau picioare, mai rar cu vase întregi. Însă, gradul de standardizare atins de industria vaselor de bronz romane permite, în cele mai multe cazuri, reconstituirea tipului de la care provin aceste accesorii. Atâta timp cât în Dacia avem de a face cu importuri, nu am considerat necesară realizarea unei tipologii proprii, în condițiile în care scopul principal al acestei lucrări este acela de a integra materialul din Dacia Porolissensis în circuitul general al vaselor de bronz romane. Am folosi tipologiile consacrate pentru studiul vaselor din bronz din Imperiul roman, iar numărul subcapitolului care desemnează fiecare tip nu trebuie considerat unul de referință, ci, mai degrabă, o modalitate de structurare a informației prezentate. Analiza materialului a fost făcută pe forme, în cadrul fiecărei forme fiind tratate tipurile, respectiv subtipurile în ordine cronologică. Fiecare tip a beneficiat de o prezentare monografică. Au fost tratate următoarele aspecte în ordinea care urmează: descrierea tipului, aspecte tehnologice, tipologii, arie de răspândire, centre de producţie, cronologie, funcţionalitate. Am optat pentru această modalitate de prezentare a materialului în detrimentul uneia bazată pe categorii funcționale, atâta timp cât funcționalitatea unor tipuri este discutabilă, iar altele au fost folosite în mai multe tipuri de activități. Considerăm că o asemenea abordare este mai corectă, iar posibilele modalități de utilizare au fost tratate în cadrul fiecărui tip în parte. Bineînțeles, am operat cu funcționalitățile primare ale pieselor, în condițiile în care contextele de descoperire nu oferă nici un indiciu în legătură cu alte posibile utilizări. De asemenea, am hotărât să includem în analiza noastră i cele două vase de toaletă din fier descoperite în Cluj-Napoca/Napoca (str. Victor Deleu). Opțiunea noastră se justifică din cauza legăturii strânse care există între aceste piese, foarte rare la nivelul întregului Imperiu, i anumite tipuri de vase de bronz romane. Capitolul al IV-lea tratează materialul analizat în funcție de siturile arheologice pe care a fost descoperit sau în funcție de locul de proveniență. Am considerat necesară o asemenea discuție deoarece ea oferă o imagine mai clară asupra modului de distribuție a vaselor de bronz în interiorul Daciei Porolissensis, dar i în interiorul fiecărui sit în parte. Materialul avut la dispoziție nu ne-a permis realizarea unei analize aprofundate pentru fiecare sit inclus în lucrare, însă, în cazul în care acest lucru a fost posibil, am încercat să combinăm informațiile legate de funcționalitatea tipurilor analizate cu cele oferite de tipo-cronologie i de contextele de descoperire prin intermediul unor tabele care sintetizează aceste date. Metoda, utilizată de H. Sedlmayer în contextul analizării vaselor de bronz romane din 12 Noricum16, ni se pare mult mai potrivită decât realizarea unor grafice, în condițiile analizării unui material fragmentar, provenit din a ezări. Concluziile au fost expuse în al V-lea capitol al lucrării. Cele patru anexe cuprind informații suplimentare legate de anumite aspecte tratate pe parcursul lucrării: lista monumentelor sculpturale din Dacia romană discutate în contextul analizării izvoarelor iconografice (Anexa I), lista principalelor descoperiri arheologice care dovedesc existența atelierelor în care au fost produse vase de bronz romane (Anexa II), tabelul terminologic comparativ (Anexa III) i lista ata elor cu orificiul de prindere semi-găurit descoperite în Imperiul roman (Anexa IV). Plan ele cuprind desenele i ilustrația fotografică a pieselor, o hartă care ilustrează distribuția vaselor de bronz din Dacia Porolissensis în funcție de tipuri, precum i un tabel cronologic orientativ care prezintă perioada de producție i cea de utilizare a fiecărui tip tratat în lucrare. A a cum am menționat anterior, materialul studiat este într-o proporție foarte mare fragmentar. Din această cauză, pentru o vizualizare mai bună a tipurilor, am ales să îl ilustrăm pe fiecare în parte prin intermediul unor piese întregi descoperite în afara provinciei Dacia i preluate din literatura de specialitate. Aceste imagini care ilustrează tipurile au fost utilizate în tabelul cronologic, în cel terminologic i în figura care exemplifică principalele etape de pătrundere a vaselor de bronz în Dacia Porolissensis. Această metodă17 ni se pare mai potrivită comparativ cu o eventuală reconstituire grafică a fragmentelor analizate deoarece utilizează desenele unor piese existente în realitate i nu propune o reconstituire a acestora la nivel ideal. Un minus al lucrării este reprezentat de faptul că, din motive obiective, nu am avut posibilitatea de a analiza compoziția aliajului din care au fost realizate vasele ajunse în Dacia Porolissensis. Sperăm că pe viitor vom avea ansa de a remedia această situație. I.4. Aspecte terminologice Stabilirea unei terminologii adecvate reprezintă o etapă esenţială în alcătuirea oricărui demers cu caracter ştiinţific, fie el arheologic sau nu. O terminologie clară, stabilită pe baza unor criterii valabile, care se regăsesc în cadrul grupului supus analizei sau care permit o integrare a acestuia în contextul general al studierii unei categorii anume de material, reprezintă un prim pas corect din punct de vedere metodologic. În mod asemănător, folosirea 16 17 SEDLMAYER 1999. Pentru o abordare similară, vezi BIENERT 2007. 13 unei terminologii defectuoase prejudiciază din start rezultatul final al unei analize. Bineînţeles, întrebarea care se pune în ceea ce priveşte terminologia, care reprezintă, mai ales în cercetarea arheologică din România, un subiect cât se poate de delicat, este: „ce înseamnă o terminologie bună?”. Răspunsul nu este atât de uşor pe cât pare la prima vedere. Mai ales pentru că demersul terminologic este unul limitat din start din punct de vedere lingvistic. Studierea unor categorii de artefacte romane, răspândite atât în interiorul cât şi în afara Imperiul roman, presupune încercarea de a egaliza denumiri existente în diferite limbi, în vederea stabilirii unora cât mai exacte în limba în care este făcută analiza. Un răspuns simplu la întrebarea pusă poate fi următorul: o terminologie bună este cea care este general acceptată de specialiştii dintr-un anume domeniu de studiu. De asemenea, o terminologie bună este cea care oferă termeni cât mai exacţi pentru a denumi diferite categorii de artefacte. Însă, o situaţie de genul ultimei prezentate, este una ideală. Aflat în situaţia de a stabili o terminologie într-o anume limbă, în condiţiile în care acest demers nu a fost făcut anterior, specialistul este pus în faţa unei alegeri între încercarea de a adapta termenii străini, situaţie care îi permite să integreze materialul cercetat în contextul general al Imperiului roman sau încercarea de a stabili termeni cât mai corecţi, dar care sigur se vor îndepărta într-o oarecare măsură de terminologia deja vehiculată în literatura internaţională. La aceasta se adaugă existenţa unor termeni deja „încetăţeniţi” care nu sunt neapărat potriviţi pentru a denumi un anume tip de artefact, dar care sunt folosiţi în continuare de specialişti deoarece ei indică în mod clar un tip anume de obiect pentru al cărui nume nu a putut fi găsit un termen mai bun18. De asemenea, terminologia folosită nu poate fi total despărţită de aspectele tipologice sau funcţionale. Astfel, presupunând o anume funcţionalitate pentru un anume recipient, acesta este încadrat tipologic şi denumit ca atare, fapt care determină la nivel general existenţa mai multor termeni care denumesc de fapt aceeaşi formă sau acelaşi tip19. I.4.1. Cazul Daciei romane Tratarea în detaliu a modului în care terminologia referitoare la vasele din bronz romane a fost folosită în literatura de specialitate scrisă în limba română nu este posibilă deocamdată deoarece, fiind vorba despre un subiect prea puţin cercetat de specialiştii care sau ocupat de istoria Daciei romane, nu există o terminologie stabilită. Intenţia noastră nu este 18 Aceasta este situația, de exemplu, cu termenul de caserolă (vezi subcapitolul III.1). Ne referim aici la termeni precum cel de balsamarium care, pentru a evita problemele referitoare la funcționalitate, este înlocuit de unii speciali ti cu denumiri care se bazează pe caracteristici morfologice, de exemplu „Topf mit schließbarem Deckel” („Balsamarium”) (PETROVSZKY 1993, 119-120). Vezi i Anexa III, 11.1, 11.2. 19 14 aceea de a semnala fiecare termen folosit în momentul în care un fragment de vas din bronz a fost publicat izolat, fără să fi fost acordată o atenţie deosebită aspectelor tipologice, cronologice sau funcţionale în ceea ce îl priveşte. Vom menţiona numai acele contribuţii, de altfel extrem de puţine, care au tratat direct acest subiect. De asemenea, există câteva studii sau cataloage de expoziţie referitoare la vasele de bronz din Dacia romană care au fost publicate în limbi străine (engleză sau germană). Acestea vor fi analizate numai din punct de vedere al corectitudinii terminologiei preluate din literatura de specialitate de limba engleză sau germană. A a cum am menționat anterior, există puține lucrări care au încercat, în maniere diferite, să ofere o imagine de ansamblu asupra vaselor de bronz din Dacia romană, în mare parte bazându-se pe materialul deja publicat: catalogul de bronzuri realizat cu ocazia celui deal XVI-lea congres de bronzuri de la Bucureşti20, redactat în limba engleză, şi o tentativă mai recentă de sintetizare a principalelor informaţii referitoare la subiect21. Problemele terminologice din prima lucrare derivă, în primul rând din faptul că, deşi rubricile catalogului au fost redactate de autori diferiţi, specialişti la diferitele muzee în care se păstrează piesele, nu a existat o încercare de uniformizare a termenilor din partea editorului. Astfel, acelaşi tip de vas este numit diferit, în funcţie de opţiunile fiecărui autor. În textul care comentează vasele de bronz incluse în catalog pare a se face o distincţie între ulcioarele realizate dintr-o singură bucată de metal descoperite fără mâner (deşi ele în realitate au avut mânere, numai că nu s-au păstrat), desemnate drept „pitcher”, şi exemplarele care au mânerul păstrat („jug”)22. Pentru cănile cu buza trilobată este folosit tot termenul de „pitcher”, urmând ca din cauza buzei trilobate să se aleagă varianta finală de oinochoe23. În catalog apare şi denumirea de „mug” atribuită unui ulcior cu mâner grecesc descoperit în Dobrogea24. Tot în catalog, deşi toate cănile cu buza trilobată sunt numite, în mod eronat, oinochoe, piesei de acest tip descoperită la Ampelum îi este atribuit termenul de „pitcher”25. Cu termenul de oinochoe sunt denumite şi cele două vase din tablă de bronz cu buza turnată împreună cu mânerul descoperite la Ampelum26, deşi ele reprezintă o formă diferită cu funcţionalitate diferită. Atribuirea numelui de situla balsamarium-ului de la Gilău27 este greşită deoarece avem de a face cu un recipient de toaletă. De asemenea, vasele pentru baie („Badeschalen”) şi bolurile 20 ANTIQUE BRONZES 2003. ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b. 22 MUŞE EANU 2003, 50. 23 MUŞE EANU 2003, 50. 24 ANTIQUE BRONZES 2003, 144, nr.: 206. 25 ANTIQUE BRONZES 2003, 145, nr.: 213. 26 MUŞE EANU 2003, 50; ANTIQUE BRONZES 2003, 142, nr.: 200-201. 27 MUŞE EANU 2003, 51; ANTIQUE BRONZES 2003, 146, nr.: 216. 21 15 cu mâner tubular terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă („Griffschalen”) sunt considerate paterae28, chiar dacă pentru un mâner de „Griffschale” descoperit la Drobeta, în cazul căruia vasul nu s-a mai păstrat, este folosit termenul de „bowl handle”29. Trebuie să atragem atenţia şi asupra folosirii incorecte a termenului balsamarium: în două cazuri apare forma balsamariu30, care nu există nici în limba engleză, nici în limba română. Din cauza acestor neconcordanţe lucrarea nu poate fi considerată, cel puţin din punct de vedere terminologic, un instrument de lucru util. În ceea ce prive te studiul lui A. tefănescu, dedicat „paterae”-lor de bronz din Dacia romană31, problemele terminologice derivă din cauza înţelegerii greşite a termenului de patera. Autoarea include în această categorie trei tipuri distincte de vase: caserole, boluri cu mâner terminat cu protomă zoomorfă sau antropomorfă („Griffschalen”) şi seturi de strecurat vinul (strecurătoare şi suporturi de strecurătoare). Deşi nu doreşte să folosească termenul patera decât la nivel general, delimitarea făcută de autoare este între caserole, strecurători (nu este făcută o distincție între mânerele de suport de strecurătoare i cele de strecurătoare) şi paterae32 (prin care înţelege boluri cu mâner terminat cu protomă zoomorfă sau antropomorfă – „Griffschalen”). Alegerea este justificată prin citarea studiului lui H. U. Nuber care este lucrarea care, din contra, a demonstrat că „Griffschale” şi patera sunt două forme diferite33. Anumite confuzii pot fi sesizate i în sinteza referitoare la vasele de bronz din Dacia romană, realizată tot de A. tefănescu-Onițiu34. Din nefericire nu putem să discutăm în detaliu problemele terminologice ale lucrării deoarece majoritatea încadrărilor tipologice făcute de autoare nu sunt potrivite, motiv pentru care terminologia folosită este neadecvată. Ne vom limita să semnalăm în cele ce urmează doar câteva dintre acestea. Termenul patera este folosit în continuare în mod eronat, în această categorie fiind include bolurile cu mâner tubular35. Bazinele cu pereţii drepţi sunt numite „castroane”36, termen folosit incorect în acest caz, atât în ceea ce prive te morfologia formei, cât i funcționalitatea. Balsamarium-ul de la Gilău, precum şi un vas fragmentar de la Apulum, care provine foarte probabil de la o amforă cu corp globular, sunt denumite situla37. De asemenea, cele două căni din tablă de bronz de la 28 ANTIQUE BRONZES 2003, 148-149, nr.: 224-226. ANTIQUE BRONZES 2003, 150, nr.: 232. 30 ANTIQUE BRONZES 2003, 154, nr.: 249-250. 31 ŞTEF NESCU 2004. 32 ŞTEF NESCU 2004, 421. 33 NUBER 1973. 34 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b. 35 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216. 36 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216. 37 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216-217; în cazul vasului de la Apulum este preluat necritic termenul folosit de V. Moga în momentul publicării obiectului (MOGA 1985, 73/fig. 3, 75). 29 16 Ampelum sunt numite „ulcioare trilobate de tip oenochoe” şi sunt considerate vase de cult, în timp ce o cană din depozitul de la Mărculeni este denumită „cană”, dar este încadrată în altă categorie38. De fapt toate trei vasele au aceeaşi funcţionalitate şi aparţin aceluiaşi tip. La cele spuse mai sus se adaugă contribuţii mai mici care au avut drept scop publicarea unui număr mai mic de vase din bronz. V. Moga, cu ocazia descoperirii la Ampelum a unui mormânt de inhumaţie, din care se presupune că provine o cană cu buza trilobată, numită de autor „ulcior cu buza trilobată şi toartă supraînălţată/ulcior de tip oenochoe”39, readuce în discuţie problema vaselor de bronz de la Ampelum. Nu se face distincţie între cele două căni din tablă de bronz şi ulciorul cu mâner supraînălţat: toate trei sunt numite căni40. Mai putem aminti depozitul de obiecte metalice de la Orheiul Bistriţei. Acesta cuprinde trei vase din bronz41, numite de autor „caserolă”, „castron” şi „carafă”. În ceea ce priveşte ultimii doi termeni, am sugera, aşa cum am menţionat şi mai sus, folosirea termenului de „bazin” în loc de „castron” pentru acest tip de recipient şi cel de „ulcior” nu de „carafă” deoarece vasul sigur a avut un mâner care nu s-a păstrat. Concluzionând, putem afirma că în momentul de faţă nu există o terminologie unitară pentru vasele de bronz din Dacia romană, situaţie datorată în primul rând stadiului cercetării acestui subiect. Sperăm că demersul nostru va reprezenta un prim pas în această direcție. I.4.2. Terminologia latină42 Problema folosirii termenilor antici pentru a denumi artefactele romane păstrate până în ziua de astăzi a fost extrem de dezbătută în literatura arheologică. În ceea ce priveşte vasele de bronz şi recipientele romane în general, studiul lui W. Hilgers, Lateinische Gefässnamen. Bezeichnungen, Funktion und Form römischer Gefäße nach den antiken Schriftquellen 43, a constituit din momentul publicării un punct de referinţă pentru specialiştii care au considerat oportună folosirea denumirilor latine. Deşi nu a avut această intenţie, lucrarea mai sus amintită, împreună cu Dictionnaire des Antiquités Grecques et Romaines44, ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 218. MOGA 1978, 214-216. 40 MOGA 1978, 217; reluând informaţiile primare publicate de Téglás Gábor (TÉGLÁS 1902) referitoare la circumstanţele descoperirii de la Ampelum, Novák József (NOVÁK 1942) denumeşte corect cele două căni pentru fiert apa, cu termenul german „Blechkanne”; ulciorul este numit oenochoe; piese similare de la Gherla au fost denumite tot cu termenul de oenochoe (G ZDAC 1995, 401-402). 41 GAIU 2005, 217, 223/Fig. 2/1-3. 42 Pentru o variantă în limba engleză a acestui subcapitol, publicat sub formă de articol, vezi MUSTA 2011a. 43 HILGERS 1969. 44 DAREMBERG, SAGLIO. 38 39 17 editat de Ch. Daremberg şi E. Saglio, au dat un imbold cercetării în acest sens45. Chiar dacă reprezintă un instrument de lucru extrem de util şi valoros pentru orice specialist care se ocupă de vase romane, indiferent de materialul din care au fost realizate, trebuie accentuat faptul că scopul ei nu a fost acela de a crea un nomenclator pentru formele vaselor. Intenţia autorului, exprimată foarte clar în partea introductivă, nu a fost aceasta: „ Die vorliegende Arbeit beschäftigt sich, ausgehend von den Bezeichnungen römischer Gefäße in den antiken Schriftquellen, mit deren Funktionen und vor allem Formen [...] In der Archäologie ist es üblich, bestimmte Gefäßtypen mit bestimmten Namen zu benennen [...] Die Benennungen sind aber selten gesichert, oft nur wahrscheinlich richtig, mitunter aber auch offensichtlich falsch. Die vorliegende Arbeit kann nur in weniger Fällen eine neue Identifizierung bringen, in einigen möchte sie bisher gebrauchte als falsch oder allzu unbegründet ausmerzen. Wenn es ihr aber gelingt, in vielen anderen Fällen die bisherige Deutung anhand der schriftlichen Überlieferung zu überprüfen und dabei neue Argumente für ihre Berechtigung oder wahrscheinliche Richtigkeit beizubringen bzw. durch Überprüfung dieser Überlieferung von selbst zu den bisher verwendeten Termini technici zu gelangen, ist eine weitere wichtige Aufgabe erfüllt“46. Lucrarea adună într-un catalog toate denumirile de vase care apar în textele autorilor antici de limbă latină. În măsura în care este posibil, autorul încearcă o identificare a denumirilor întâlnite în textele antice cu piese provenite din săpături arheologice, însă, cu mici excepţii47, acestea nu au nici o bază, iar în multe cazuri unui termen latin îi sunt atribuite mai multe forme, cu funcţionalităţi diferite. La un studiu mai aprofundat se observă clar faptul că numele latine vehiculate sunt cu mult mai multe decât formele de recipiente cunoscute de noi48, iar dintre acestea foarte multe nu-şi găsesc nici un corespondent în exemplare originale49, tot aşa cum pentru foarte multe forme cunoscute în realitate nu a putut fi desemnat până în momentul de faţă un nume antic50. Problema derivă în primul rând din faptul că informaţiile transmise de izvoarele antice sunt lacunare şi vagi. Şi acest lucru este valabil în primul rând pentru vasele de uz comun, 45 Pentru o analiză critică a modului în care Dictionnaire des Antiquités Grecques et Romaines a influențat i a fost utilizat de speciali tii antichității clasice, preocupați de cultura materială, vezi ALLISON 1999, 59-65; o discuție utilă despre utilizarea termenilor latini, grece ti, i italieni în Giornali degli Scavi de la Pompei poate fi găsită la: ALLISON 2006, 16-38. 46 HILGERS 1969, 1. 47 Printre identificările care au o bază reală pot fi menţionate: turibulum (HILGERS 1969, 82-83, 294-295); amphora (HILGERS 1969, 35-36, 99-102); dolium (HILGERS 1969, 35-36, 171-176); operculum (HILGERS 1969, 70-71, 234-235); atramentarium (HILGERS 1969, 39, 112); cortina (HILGERS 1969, 51-52, 155-156); situla (HILGERS 1969, 77-79, 282-283); infundibulum (HILGERS 1969, 61, 198); lanx (HILGERS 1969, 6567, 206-209); mortarium (HILGERS 1969, 68-70, 225-227); simpulum (HILGERS 1969, 279). 48 În catalogul întocmit este inclus un număr de 382 de termeni latini care desemnează recipiente : HILGERS 1969, 91-305. 49 Vezi HILGERS 1969, Taf. 1-4. 50 Vezi TASSINARI 1995, 18-19. 18 care, tocmai datorită caracterului lor uzual şi datorită frecvenţei, nu au beneficiat de descrieri detaliate din partea autorilor antici. Caracterul vag derivă şi din faptul că majoritatea relatărilor nu se referă direct la formele recipientelor, ci sunt tangenţiale; vasele nu au reprezentat subiectul în jurul căruia se desfăşoară discursul. Astfel, într-un anume caz sunt descrise câteva aspecte referitoare la un vas, în altul cu totul altele. O anume formă poate sau nu să aibă capac, este prevăzută sau nu cu mânere etc. De foarte puţine ori avem de a face cu descrieri complete, care să ne permită să facem identificări51. Nu trebuie scăpată din vedere nici situaţia în care o formă a fost denumită de către romani cu mai mulţi termeni. În acest sens este relevantă relatarea lui Marcus Terentius Varro despre aceleaşi forme, care, atunci când sunt folosite în cult sunt numite cu termenii latini, iar în uzul cotidian cu termeni greceşti:52 „Qui vinum dabant ut minutatim funderent, a guttis guttum appellarunt; qui sumebant minutatim, a sumendo simpulum nominarunt. In huiusce locum in conviviis e Graecia successit epichysis et cyathus; in sacruficiis remansit guttus et simpulum”. La acestea se adaugă faptul că, de cele mai multe ori, când este descrisă o formă, nu este indicat materialul din care recipientul respectiv este făcut. Cel mai relevant exemplu din acest punct de vedere este reprezentat de ultimele două cărţi ale epigramelor lui Martial, a XIII-a (Xenia) şi a XIV-a (Apophoreta)53, care cuprind textele ataşate cadourilor oferite cu ocazia Saturnaliilor, respectiv tipul de daruri care erau împărţite oaspeţilor când veneau în vizită. Deşi sunt menţionate destul de multe tipuri de vase, nu totdeauna este indicat materialul din care sunt realizate, iar descrierile nu sunt clare deoarece intenţia autorului nu a fost aceea de a scrie despre diferite tipuri de recipiente. Un alt aspect care se adaugă este reprezentat de imposibilitatea de a folosi numele latine pentru a acoperi varietatea terminologică cerută de o tipologie. Singurul compromis în această situație ar fi reprezentat, a a cum am menționat anterior, de o terminologie mixtă care nu este dezirabilă din cauza confuziilor pe care le-ar crea54. Tipologiile moderne se bazează pe anumite criterii care nu au fost niciodată importante pentru utilizatorul roman al unui recipient, la fel cum noi astăzi nu sesizăm în detaliu elementele morfologice ale vaselor pe care le folosim. Astfel, mai multe recipiente cu o funcţionalitate asemănătoare apar în izvoare sub acelaşi nume, chiar dacă din punct de vedere morfologic ele pot fi total diferite. Un 51 TASSINARI 1993, 21. VARRO, DE LINGUA LATINA V, 124; aceeaşi referinţă la textul lui VARRO apare şi în STRONG 1979, 131, nota 2, cu menţiunea că trimiterea este greşită: texul se regăseşte la VARRO, DE LINGUA LATINA V, 124, nu V, 125. 53 MARTIAL, XIII (XXVIII, XXIX, CIII), XIV (XII, XIII, LII, XCIII-XCVIII, CI-CIII, CV-CXVIII) . 54 TASSINARI 1993, 21. 52 19 exemplu în acest sens este reprezentat de recipientele de toaletă. Deşi izvoare antice fac referire la ampulla55 sau unguentarium56 drept vase pentru păstrarea diferitelor creme sau parfumuri, formele existente în realitate sunt realizate din diferite tipuri de material şi prezintă o varietate morfologică extrem de mare, de la recipiente în formă de flacon până la cele cu corpul globular şi cele în formă de bust sau cap uman57. La o analiză mai atentă, chiar dacă pot fi incluse în categoria mare de recipiente de toaletă, funcţionalitatea lor nu este neapărat aceeaşi, fiind folosite în diferite etape în cadrul toaletei58. Acestor aspecte li se adaugă folosirea arbitrară a unor termeni latini care în Antichitate fie nu au fost folosiți pentru a denumi forme, fie au fost utilizați doar în cazuri excepționale. Un asemenea termen, foarte uzitat în literatura arheologică, este unguentarium. În încercarea de a analiza contextele originale în care termenul apare, devine evident faptul că această alegere făcută de speciali ti nu este una justificată deoarece el este menţionat o singură dată într-un izvor care se datează în secolul al V-lea p. Chr.: o scrisoare trimisă de Evodius, episcop de Rouen, Sfântului Augustin59. Dictionnaire étymologique de la langue latine oferă numai forma de unguentarium (aes), având sensul de bani folosiţi pentru a cumpăra parfum şi cea de unguentaria (taberna), magazin al unui parfumer60. Dictionnaire des Antiquités grecques et romaines nu include termenul unguentarium, ci unguentum, desemnând creme parfumate, farduri, parfumuri, fiind menţionată o inscripţie funerară descoperită la Lyon care a aparţinut unui unguentarius61. Un exemplu, asemănător cu cel de mai sus, este reprezentat de termenul balsamarium, un termen modern care nu a fost folosit niciodată în antichitate de vorbitorii de limba latină62. Este un termen tehnic, motiv pentru care nu a fost inclus în Dictionnaire des Antiquités grecques et romaines 63. Din acelaşi motiv, în sursele antice nu există nici o menţiune a unui vas care să se fi numit balsamarium64. Varianta balsamarius sau balsamaria există în limba latină în sens adjectivizat, având înţelesul de „balsamic”. Amândouă formele derivă din balsamum-i, format din grecescul bálsamon, care la rândul său este un împrumut în greacă 55 HILGERS 1969, 37-38. HILGERS 1969, 298. 57 Vezi SZABÓ 1984; NENOVA-MERDJANOVA 1995. 58 Vezi discuția la SZABÓ 1984; NENOVA-MERDJANOVA 2002a. 59 HILGERS 1969, 298; MIGNE, PL, XXXIII, 698. 60 ERNOUT, MEILLET 2001, 747, s. v. unguo. 61 DAREMBERG, SAGLIO, V/1, 591-598, unguentum (V. Chapot). 62 MARTI 1996, 979, nota 4. 63 DAREMBERG, SAGLIO. 64 HILGERS 1969; autorul atrage atenţia asupra faptului că forma balsamarium nu există în latină: HILGERS 1969, 310/Salbgefäß. 56 20 din limbile semitice65. Astfel, balsamarium poate fi folosit pentru a denumi recipientele de toaletă ca un termen tehnic, situaţie pentru care am optat şi noi, pe de o parte deoarece el reprezintă în momentul de faţă o convenţie arheologică, iar pe de altă parte pentru că nu am găsit în limba română un alt termen cu care am putea desemna această categorie de vase. Însă, în momentul folosirii, trebuie conştientizat şi menţionat faptul că nu este un termen latin, ci un termen tehnic. Atât unguentarium, cât şi balsamarium, trebuie folosiți la nivel general, fără a atribui vaselor respective o anume funcţionalitate, anume de recipiente care au conţinut parfumuri, creme parfumate sau ulei deoarece, în prezent, există foarte puţine cazuri în care putem să ne pronunţăm cu siguranță asupra conţinutului lor. Nu este deloc clar ce fel de conţinut a avut fiecare formă în parte66. inând cont de cele de mai sus, în condiţiile în care, deocamdată, nu cunoaştem denumirile antice pentru toate formele de vase, folosirea unei terminologii pur descriptive contemporane reprezintă o alegere mult mai precaută, mai ales în momentul întocmirii unei tipologii. Folosirea denumirilor antice, cu o puternică încărcătură funcțională, creează câteodată confuzii destul de grave. Probabil exemplul cel mai bun din acest punct de vedere este reprezentat de termenul patera. Formele de vase echivalate de W. Hilgers cu termenul patera67 sunt două: o formă joasă, deschisă, fără mâner şi aceeaşi formă prevăzută cu mâner tubular care poate fi lis sau decorat cu caneluri. Aşa cum am văzut, identificarea caserolei cu patera nu este o eroare a lui W. Hilgers. În Dictionnaire étymologique de la langue latine, patera este definită drept un vas larg şi plat, cu buza evazată, cu ajutorul căreia vinul era vărsat pe altar sau pe capul animalului care urma a fi sacrificat68. Dacă în ceea ce priveşte prima formă deschisă, ea corespunde din punct de vedere morfologic cu o patera69, a doua reprezintă o altă formă: un vas jos cu mâner circular decorat cu caneluri, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă70, denumit „Griffschale” în literatura de specialitate germană71, care, din punct de vedere funcţional, este folosită pentru altceva. În Dictionnaire des antiquités grecques et 65 ERNOUT, MEILLET 2001, 65, s.v. balsamum. SZABÓ 1984; NENOVA-MERDJANOVA 1995; MARTI 1996, 980, 985-990. 67 HILGERS 1969, 71-72, Bild 59-62, cu menţiunea că vasul ilustrat în Bild 62, o caserolă folosită în cadrul setului de vin, nu este considerat de autor o patera. Specialiştii care au egalizat caserola cu patera pe baza lucrării lui Hilgers probabil că nu au acordat atenţie comentariilor care însoţesc imaginile din lucrare: „Man pflegt heute auch eine andere Gefäßformen, die Kelle oder Kasserollen (Bild 62) als patera zu bezeichnen. In Wahrheit ist uns aber ihre Benennung in der Antike unbekannt” (HILGERS 1969, 72). 68 ERNOUT, MEILLET 2001, 488, s. v. patera. 69 HILGERS 1969, 71, Bild 59. 70 HILGERS 1969, 71, Bild 60-61. 71 Termenul german „Griffschale” va fi utilizat ca o convenție în această lucrare, alături de bol cu mâner tubular terminat în protomă zoomorfă sau antropomorfă (vezi Anexa III, 6) din cauza clarității lui i a dificultății de a-l traduce în române te. 66 21 romaines, patera este considerat un vas folosit pentru libaţii în timpul sacrificiilor, varianta latină a formei greceşti phiala, dar este precizat clar că este vorba despre un vas fără mâner72. Cel mai important studiu în acest sens, care, pe baza informaţiilor oferite de izvoarele scrise şi iconografice, a demonstrat diferenţa funcţională majoră între patera şi „Griffschale”, îi aparţine lui H. U. Nuber73. Autorul face o distincţie clară între patera, un vas fără mâner care poate avea sau nu umbo, folosit în timpul sacrificiului numai de preot pentru a face libaţii74, şi „Griffschale”, vas prevăzut cu mâner care formează împreună cu cana cu buza trilobată sau cu cioc un set folosit pentru spălarea mâinilor, atât în mediul votiv, cât şi în cel profan (în timpul mesei sau în timpul toaletei). În mediul votiv setul nu este manipulat niciodată de preot, ci de un asistent, camillus sau camilla, în scopul spălării rituale a mâinilor înaintea sacrificiului75. Deşi patera, „Griffschale” şi caserola sunt trei vase diferite din punct de vedere morfologic şi funcţional, ele sunt constant desemnate în literatura de specialitate, atât în ceea ce priveşte recipientele din metal, cât şi cele din sticlă sau ceramică, cu termenul de patera. Problema majoră care derivă de aici este legată de funcţionalitate, deoarece patera este un vas utilizat numai în mediul votiv sau în cadrul cultului casnic, iar prin atribuirea acestei denumiri altor tipuri de recipiente, ele sunt folosite ulterior drept dovadă a unor practici cu caracter votiv76. Această situaţie distorsionează imaginea pe care o avem asupra vieţii religioase deoarece patera este o descoperire cu caracter excepţional în condiţiile în care a 72 DAREMBERG, SAGLIO, IV/1, 341, patera (E. Pottier). NUBER 1973. 74 NUBER 1973, 102. 75 NUBER 1973, 105. Pentru o prezentare mai detaliată a argumentației aduse de autor, vezi subcapitolul II. 2.2.3. 76 Vezi, de ex.: MAN 2010, unde imitaţiile în ceramică ale caserolelor sunt considerare un argument pentru o viaţă religioasă intensă în zona de est a Daciei romane. În: MAN 2003, 59-60, autoarea încercă să lege decorul vegetal care apare pe mânerele unor imitații în ceramică a caserolelor din bronz sau argint, descoperite la Criste ti (jud. Mure ), de cultul lui Liber Pater; pentru piese de acest gen din întreaga provincie, vezi RUSUBOLINDE 1997, cu o atitudine mai rezervată în atribuirea unei funcţionalităţi total cultice i cu o discuție care pune accentul pe inconsecvența utilizării anumitor termeni în literatura de specialitate. Tot în ceea ce priveşte Dacia romană merită menţionate în acest context copiile fidele din ceramică după caserolele cu mâner terminat într-un disc perforat circular de la Gârla Mare (RUSU-BOLINDE 1997, Taf. 14/1-2; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008a, 84, Pl. IV/1-8). Analizând aceleaşi imitaţii de caserole decorate în relief în ceramică glazurată, numite de autoare tot paterae, descoperite la Sirmium, Singidunum şi Viminacium, I. Popović consideră că numărul mare de piese de acest gen din Pannonia şi zonele înconjurătoare poate fi explicat prin expansiunea cultului lui Silvanus (POPOVIĆ 2008). Vezi şi: TASSINARI 1970a cu precizarea că termenul patera este folosit la nivel general, fără a-i fi atribuită o semnificaţie religioasă sau cultică. Ulterior (TASSINARI 1970b, 162) autoarea îşi păstrează alegerea de a folosi denumirea de patera la nivel general, dar consideră că, în ceea ce priveşte anumite categorii de caserole cu mânerul decorat în relief, nu poate fi exclusă o semnificaţie religioasă, deşi în ceea ce priveşte exemplarele descoperite la Pompei, în ciuda scenelor bahice de pe mâner, acestea au făcut parte din seturile pentru vin. Pentru ambele funcţionalităţi descrise, vezi PETROVSZKY 1993, 89-91 şi pentru piese de acest tip din argint i bronz PETROVSZKY, STUPPERICH 2002. 73 22 fost folosită într-un context excepţional77, care nu se încadrează în cadrul activităţilor cotidiene. Atribuirea unei semnificaţii votive sau religioase pentru piesele de acest gen trebuie făcută cu precauţie, în condiţiile în care, în acest caz cel puţin, nu prezenţa lor determină caracterul cultic sau profan al contextului de descoperire, ci din contră, contextul de descoperire ar trebui să indice dacă piesa a fost sau nu folosită în activităţi cu caracter votiv. Aceste erori de identificare au determinat interpretarea gre ită a unor scene constând din servitori care au cu ei seturile pentru spălat mâinile, reprezentați pe monumentele funerare sau a reprezentărilor de instrumenta sacra care apar pe părțile laterale ale altarelor votive78. Un alt exemplu de confuzii care se pot produce în momentul folosirii termenilor latini este reprezentat de identificarea recipientelor pe care noi le numim astăzi cană sau ulcior cu termenii latini guttus, lagoena sau urceus. Izvoarele scrise desemnează guttus drept un vas cu gâtul foarte îngust79, folosit în activități diverse: servirea vinului, păstrarea uleiului folosit în timpul mesei sau în cadrul toaletei, ca parte a setului pentru spălat mâinile, fiind utilizat i în mediul votiv80. Prin lagoena, formă coruptă de la laguna81, este înţeles un recipient cu buza îngustă, cu corp bombat, care poate avea un mâner sau, eventual, două mânere. O izolare exactă a formei despre care este vorba nu este posibilă. Forma care a fost identificată în mod constant cu acest termen este ulciorul cu buza îngustă i un mâner, identificare realizată mai ales pe bază inscripțiilor pe care unele exemplare le poartă, inscripții care conțin termenul lagona or lagoena. În ciuda acestui fapt, ace ti termeni latini au fost folosiți pentru a desemna i alte forme i este foarte probabil ca ei să se refere la aspecte funcționale, anume recipiente pentru vin, decât la o formă în mod particular82. Urceus/urceolus desemnează două forme diferite: un vas cu mâner şi buza largă, folosit pentru servit vin sau utilizat în cadrul cultului cre tin pentru spălarea mâinilor, dar şi un vas cu capac pentru păstrarea proviziilor83. Pe baza acestor informaţii oferite de izvoare, nouă ni se pare practic imposibilă şi sortită eşecului orice încercare de a distinge între diferitele forme de căni sau ulcioare existente în materialul arheologic, în vederea atribuirii uneia dintre aceste denumiri. Datele de care dispunem sunt 77 Descoperirile de vase care sunt într-adevăr patera sunt foarte rare: vezi, de ex.: TASSINARI 1975a, 34, nr.: 25, 26, Pl. VII/25, Pl. VIII/26. În aceeaşi categorie de paterae autoarea include şi caserolele cu mânerul decorat în relief precum şi două „Griffschalen”. 78 Pentru reprezentările pe monumentele funerare din Dacia, vezi discuția la: PETRU , MUSTA 2010: deoarece „Griffschalen” reprezentate în mâinile servitorilor au fost considerate paterae, scenele au fost interpretate drept unele de libații; pentru ambele situații, vezi subcapitolul II. 2.2.4. din această lucrare. 79 ERNOUT, MEILLET 2001, 286, s. v. guttus. 80 HILGERS 1969, 58-60. 81 ERNOUT, MEILLET 2001, 338, s. v. lagona. 82 HILGERS 1969, 61-65; pentru posibilele funcționalități multiple ale vaselor identificate cu termenul lagoena, vezi ALLISON 1999, 65. 83 HILGERS 1969, 83-86. 23 prea puţine şi disproporţionate. Unele surse menţionează aspecte legate de funcţionalitatea unui anume tip de recipient, altele se referă la elemente morfologice, însă nu este posibil să reconstituim pe baza lor o formă cu toate elementele componente. Egalizarea termenilor trulla84 i trulleum85 cu forma denumită în literatura de specialitate cu termenul de „caserolă” trebuie făcută, de asemenea, cu precauție. Chiar dacă este foarte posibil ca ace ti termeni să fi fost, într-adevăr, utilizați pentru a denumi caserolele, informațiile oferite de izvoarele antice par a indica folosirea lor într-un context specific: ca perechi în cadrul seturilor pentru prepararea vinului86. Un alt subiect care merită tratat în acest context este legat de corectitudinea de a folosi termenul ministerium pentru a denumi setul de masă, cu cele două componente ale sale: vasa escaria (serviciul pentru servirea şi consumarea mâncării) şi vasa po(ta)toria (serviciul de băut)87. În primul rând termenii nu pot fi extinşi asupra tuturor formelor, indiferent de natura materiei prime din care au fost confecţionate. Se adresează vaselor din metal preţios şi sticlă, mai ales vaselor din argint: argentum escarium şi argentum potorium88. Termenii ministerium şi escarium nu apar niciodată asociați în izvoarele scrise cu recipiente din ceramică sau din bronz89, iar potorium însoțe te vasele încrustate cu pietre prețioase90. Problemele cele mai mari referitoare la folosirea acestei împărţiri cu caracter funcţional, în mod special în ceea ce priveşte vasele de bronz romane, derivă din faptul că, pentru foarte multe tipuri, funcţionalitatea exactă este fie presupusă, fie avem de a face cu forme care au avut funcționalități multiple. Astfel, o împărţire pe criterii funcţionale nu poate decât forţa încadrarea în una din aceste categorii, în condiţiile în care nu este clar în ce context au fost folosite obiectele respective. De exemplu, denumirea cănilor cu buza trilobată, a celor cu buza în formă de cioc sau a celor realizate din tablă de bronz, cu termenul grecesc de oenochóe, cât se poate de impropriu de altfel, determină încadrarea lor în vasa po(ta)toria în condiţiile în care marea majoritate a exemplarelor din metal au făcut parte din serviciile de spălat mâinile91 sau au fost folosite pentru fierberea apei92, utilizare care se pare că poate fi presupusă parţial şi pentru exemplarele din ceramică93. Aceste aspecte nu exclud apartenenţa 84 HILGERS 1969, 291-293. HILGERS 1969, 293. 86 BENDER 2000. 87 HILGERS 1969, 15. 88 Vezi MICHELI 1991. 89 HILGERS 1969, 179, 222: ministerium este un termen care desemnează servicii din argint şi aur, mai ales servicii folosite în mediul votiv; majoritatea izvoarelor care îl menţionează se referă la cultul creştin. 90 HILGERS 1969, 263. 91 NUBER 1973. 92 RAEV 1977; BOLLA 1979. 93 BATIGNE, DESBAT 1996; LORIDANT, BURA 1998. 85 24 unor exemplare la seturile de băut, numai că atâta timp cât aspectele funcţionale sunt discutabile, o catalogare bazată pe aceste elemente ar trebui evitată. În concluzie, ţinând cont de cele discutate mai sus, considerăm că folosirea terminologiei latine pentru a denumi vasele de bronz romane şi nu numai trebuie făcută cu precauție. O terminologie contemporană, pur descriptivă, care va fi tratată mai pe larg în cadrul analizei tipo-cronologice94, constituie o alegere mult mai sigură şi mai corectă. Bineînțeles, demersul nostru nu a avut ca scop o ignorare totală a termenilor latini. O discuție despre posibilele denumiri latine care ar fi putut fi utilizate va fi cuprinsă, de asemenea, în cadrul analizei. I.4.3. Terminologia în limba română În încercarea de a stabili o terminologie în limba română pentru formele de vase de bronz romane identificat în Dacia Porolissensis am avut în vedere mai multe aspecte. În primul rând a trebuit sa optăm între folosirea denumirilor latine ale diferitelor categorii de recipiente sau utilizarea unei terminologii pur descriptive, contemporane. Folosirea termenilor latini, aşa cum s-a văzut mai sus, nu este potrivită din cauza confuziilor care apar, în condiţiile în care, în momentul de faţă, nu cunoaştem denumirea exactă în latină pentru fiecare formă de vas. De asemenea, chiar dacă există anumite cuvinte latine care desemnează o formă precisă, o terminologie care ar combina elemente antice cu unele contemporane nu este potrivită sau corectă din punct de vedere metodologic. De aceea am preferat să adaptăm sau să echivalăm în limba română, în măsura în care acest lucru a fost posibil, denumirile folosite în literatura de specialitate internaţională. În acest scop a fost întocmit tabelul prezentat în anexele acestei lucrări95, în care am încercat să urmărim, având drept principiu coordonator forma, respectiv tipul de recipient, diferitele denumiri folosite în literatura germană, franceză, engleză şi italiană, urmând ca pe baza lor să propunem o terminologie în limba română. Am adoptat această metodă deoarece integrarea materialului din Dacia Porolissensis în circuitul general al distribuţiei şi circulaţiei vaselor de bronz din Imperiul roman reprezintă unul din scopurile majore ale tezei de doctorat. Crearea unei terminologii noi ar reprezenta, din punctul nostru de vedere, o eroare din punct de vedere metodologic, care ar compromite rezultatele finale ale studiului. Tabelul nu este unul exhaustiv, în sensul că nu î i propune să trateze toate formele, respectiv tipurile, variantele etc. de vase de bronz romane existente în perioada secolelor I-III p. Chr. în Imperiul roman, însă cuprinde toate 94 95 Vezi capitolul III. Vezi Anexa III. 25 formele, respectiv tipurile întâlnite în Dacia Porolissensis. Opţiunea pentru limbile selectate în tabel a fost determinată de volumul de studii referitoare la vasele de bronz romane care au fost publicate la nivel internaţional, astfel încât, fiecare dintre ele să ofere posibilitatea de a acoperi un număr cât mai mare de denumiri de forme şi mai ales de tipuri de recipiente. Exceptând studiile redactate în limba germană, celelalte nu au putut oferi o acoperire exhaustivă a formelor şi tipurilor tratate de noi. De asemenea, au fost introduse în tabel numai lucrările importante din punct de vedere al aspectului terminologic. Nu au fost făcute referinţe la toate studiile care au folosit un termen identic pentru a denumi un vas deoarece nu am considerat relevant acest aspect. Scopul întocmirii tabelului, pe lângă faptul că ne-a permis stabilirea unei terminologii în limba română, a fost acela de a scoate în evidenţă diversitatea şi uneori confuziile existente şi în literatura internaţională în ceea ce priveşte terminologia vaselor de bronz romane. Fiecare formă, respectiv tip, a fost ilustrată/ilustrat pentru a oferi o imagine mai clară asupra denumirii folosite. Nu am folosit materialul din Dacia Porolissensis în acest scop deoarece caracterul său fragmentar nu ne-ar fi permis o ilustrare adecvată a formelor şi tipurilor. Stabilirea denumirilor corecte în limba română a fost realizată în mare măsură, mai ales în ceea ce priveşte formele vaselor de bronz, cu ajutorul explicaţiilor oferite de Dicţionarul explicativ al limbii române datorită caracterului său de lucrare de referinţă. Deşi opţiunea noastră de a ne raporta la acest instrument de lucru poate fi criticată, deoarece oferă o viziune modernă care nu poate fi extrapolată asupra unei realităţi antice pe care o cunoaştem numai parţial, considerăm că el reprezintă singurul punct comun pe care îl pot avea toţi specialiştii care scriu în limba română, din punct de vedere terminologic. Diferenţierea dintre anumite forme (de ex.: cană şi ulcior) a fost realizată pe baza unor elemente morfologice, devenite convenţii arheologice, care sunt general acceptate în literatura de specialitate drept criterii de deosebire pentru vasele din metal96, definiţiile oferite de dicţionarele explicative nefiind relevante în acest context. În unele cazuri, însă, limitele impuse de limba română au făcut imposibilă traducerea denumirilor unor forme. Din această cauză am preferat, pe lângă oferirea unor alternative a căror corectitudine este cât se poate de discutabilă, să folosim termenul din literatura de specialitate care desemnează cel mai bine forma respectivă, de obicei termenul german. Deşi este o soluţie de compromis, o considerăm mult mai corectă decât folosirea unui termen în limba română care are caracter regional sau care creează confuzii. Trebuie precizat că termenii ale i nu reprezintă rezultatul unui demers 96 Vezi subcapitolele III.3, III.5. 26 unitar din punct de vedere metodologic. Acest lucru se datorează faptului că, oricât de mult ne-am fi dorit să folosim o terminologie total neutră, derivată doar din morfologia formelor, o asemenea abordare, a a cum am menționat mai sus, ne-ar fi îndepărtat mult prea tare de termenii uzitați în literatura de specialitate internațională referitoare la vasele de bronz romane i astfel unul din principalele scopuri ale lucrării, acela de a integra materialul din Dacia Porolissensis în contextul general al pieselor de acest gen din Imperiul roman, nu ar fi fost îndeplinit în mod satisfăcător. Din această cauză, de i în cazul anumitor forme componentele morfologice au stat la baza alegerii făcute, în cazul altora nu am putut să ignorăm total o anumită încărcătură funcțională a termenului folosit. Bineînțeles, aspectele referitoare la posibilele funcționalități ale formelor, respectiv tipurilor, au fost analizate critic în cadrul lucrării. Pentru clarificarea înţelesului unor termeni latini folosiţi în literatura de specialitate pentru a denumi forme de vase, de un real ajutor au fost explicaţiile oferite în Dictionnaire étymologique de la langue latine97. Denumirea contemporană a fiecărei forme va fi tratată individual în cadrul analizei tipo-cronologice. 97 ERNOUT, MEILLET 2001. 27 II. Industria vaselor de bronz în Imperiul roman. Considerații generale II.1. Scurt istoric al cercetărilor Problematica vaselor de bronz romane a reprezentat subiectul a numeroase studii de specialitate. În cele ce urmează nu vom analiza în detaliu contribuția fiecărui specialist în parte, deoarece o asemenea analiză nu i-ar găsi locul în cadrul acestei lucrări, ci vom încerca să punctăm cele mai importante etape parcurse de cercetare în acest domeniu, oprindu-ne asupra acelor lucrări care au contribuit major la evoluția studiului vaselor de bronz romane98. După parcurgerea unei perioade în care vasele de bronz au stat sub semnul colecțiilor i interesului anticarilor, fiind catalogate numai acele piese care erau considerate valoroase din punct de vedere „artistic”99, începutul secolului al XX-lea marchează debutul cercetării tiințifice a acestei categorii de material arheologic. Cele două lucrări fundamentale ale lui H. Willers dedicate găleților de tip Hemmoor100 i industriei vaselor de bronz romane101 au pus bazele metodologice ale cercetării i au oferit o primă caracterizare a repertoriului centrului de producție din Campania, precum i a anumitor ateliere provinciale. Pentru prima dată vasele de bronz sunt folosite în vederea stabilirii unor direcții comerciale dinspre Imperiu spre barbaricum. Tot în această perioadă sunt publicate vasele de bronz romane din muzeul din Zagreb102, iar ca urmare a avântului dat cercetării de lucrările lui Willers, după Primul Război Mondial apar o serie de publicații care confirmă importanța vaselor de bronz romane ca izvor de primă mână în analiza contactelor dintre Imperiul roman i zonele europene situate la nord de limes103. 98 Pentru o privire de ansamblu asupra stadiului cercetării vaselor de bronz romane în primele trei sferturi ale secolul al XX-lea, vezi RADNÓTI 1970. O analiză amănunțită a evoluției cercetării vaselor de metal romane între 1946 i 1975, respectiv 1976 i 1985 a fost realizată de J. Wielowiejski (WIELOWIEJSKI 1977; WIELOWIEJSKI 1988). Autorul prezintă în detaliu noile descoperiri de artefacte de acest tip, precum i progresele făcute în ceea ce prive te tehnologia i centrele de producție, cronologia, funcționalitatea, rutele comerciale, cu un accent asupra cercetărilor efectuate în barbaricum-ul european. O analiză detaliată a stadiului cercetării vaselor de bronz în Polonia a fost realizată tot de J. Wielowiejski (WIELOWIEJSKI 1985, 130-138). Pentru stadiul cercetărilor în Spania, la nivelul anilor 1984, vezi WIELOWIEJSKI 1984a i pentru un istoric al cercetărilor referitor la tampilele de producător prezente pe vasele de bronz romane, vezi PETROVSZKY 1993, 17-19. O prezentare sintetică a evoluției cercetării importurilor romane în barbaricum-ul nord european poate fi găsită la BERKE 1990, 5-9. 99 Vezi, de ex.: REINACH 1894, 307-336; BABELON, BLANCHET 1895, 560-588. 100 WILLERS 1901. 101 WILLERS 1907. 102 HOFFILLER 1904. 103 EKHOLM 1934 (analiza se bazează pe o serie de căni i ulcioare din bronz i pe vase din argint); EKHOLM 1935; NORLING-CHRISTENSEN 1952. 28 Pentru mediul provincial roman, cea mai importantă contribuție adusă în perioada interbelică este reprezentată de publicarea de către A. Radnóti a monografiei referitoare la vasele de bronz din Pannonia104. Lucrarea este prima cercetare de o asemenea anvergură, iar rigurozitatea autorului a determinat ca multe din concluziile la care a ajuns să mai fie valabile i astăzi. De i au fost luate în considerare numai vasele întregi sau cele într-o mică măsură fragmentare, provenite majoritar din mediul funerar sau din depozite, analiza nu s-a oprit la nivelul Pannoniei, ci a cuprins majoritatea descoperirilor aparținând unui tip la nivelul Imperiului, demonstrând potențialul informativ major al acestei categorii de material în studiul aspectelor de viață cotidiană. Tot acum văd lumina tiparului vasele de bronz romane de la Martigny (Elveția)105. Perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcată de o cre tere considerabilă a interesului speciali tilor față de vasele de bronz romane. Publicarea în 1951 a lucrării lui H. J. Eggers106 a oferit pentru prima dată o viziune de ansamblu asupra problematicii importurilor romane în barbaricum-ul nord european. Tipologia i sistemul cronologic realizate de Eggers, cu corecțiile i nuanțările de rigoare operate în timp, vor sta la baza cercetării în următoarele decenii. Lucrarea oferă, de asemenea, o primă analiză detaliată a izvoarelor literare referitoare la comerțul roman în barbaricum i, pe baza analizei materialului, încearcă să reconstituie principalele direcții de pătrundere a pieselor de import în intervalele cronologice definite. După apariția lucrării lui Eggers, cercetarea vaselor de bronz romane din afara Imperiului va urma două direcții: publicarea de noi descoperiri i rafinarea cronologiei propuse de acesta107. În ceea ce prive te al doilea aspect, un asemenea demers a fost necesar deoarece barbaricum-ul nord european nu este o zonă unitară, iar cronologia lui Eggers nu putea fi aplicată unor realități regionale. O tratare mult mai aprofundată a problemei importurilor a fost realizată de J. Kunow108. Una din contribuțiile majore ale lucrării este aceea de a fi atras atenția asupra faptului că în barbaricum importurile romane au o viață mai lungă decât multe dintre piesele produse local i astfel ele nu pot reprezenta singure baza unui sistem cronologic pentru aceste zone109. Alte contribuții aduse 104 RADNÓTI 1938; vezi i RADNÓTI 1937 (este publicat un lot important de vase de bronz din Museo Profano del Vaticano, Roma). 105 DEONNA 1933. 106 EGGERS 1951. 107 SAKAŘ 1970 (Boemia); LINDEBERG 1973 (Gotland); KRASKOVSKÁ 1978 (Slovacia); KUNOW 1983 (Nordul Europei); WIELOWIEJSKI 1985 (Polonia); RAEV 1986 (Bazinul Donului Inferior); LUND HANSEN 1987 (Nordul Europei); KARASOVÁ 1998 (Boemia). 108 KUNOW 1983: sunt luate în considerare două categorii de importuri: vasele de bronz i cele de sticlă. 109 KUNOW 1983, 28-30, 113; WIELOWIEJSKI 1988, 35. 29 de Kunow se referă la funcționalitatea pieselor de import110, văzută diferențiat în Imperiu i în afara lui, la o reevaluare a problemei comerțului i la încercarea de a determina, pe baza descoperirilor funerare, anumite aspecte referitoare la grupurile umane „consumatoare” de asemenea produse. O dată cu publicarea vaselor de bronz din Polonia a fost elaborată o nouă cronologie, proprie Europei Centrale111, iar reevaluarea i rafinarea a sistemului cronologic realizat de Eggers, pe baza pieselor de import prezente în Europa de Nord i se datorează lui U. Lund Hansen112. În mediul provincial roman, începutul perioadei postbelice este marcat de publicarea vaselor de bronz romane din Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen113. Ulterior, numărul de lucrări dedicate vaselor de bronz romane descoperite în interiorul Imperiului roman va cre te considerabil. Activitatea speciali tilor dornici să cerceteze vasele din metal romane va fi încurajată de organizarea, începând cu 1968, inițial odată la doi ani, a întâlnirilor i congreselor internaționale dedicate studiului bronzurilor antice, în care timp de mai multe decenii vasele de bronz romane au reprezentat un subiect important de discuție. Tot în această perioadă au apărut alte studii realizate la nivelul unor provincii romane sau la nivel național care au vizat vasele de bronz din Britannia114, din Thracia i Moesia115, Slovenia116. Cantitatea mare de piese nepublicate va vedea lumina tiparului în corpus-urile aparținând seriei Römische Bronzen117, în cadrul cataloagelor de muzee dedicate bronzurilor figurate118 sau vaselor de bronz în mod special119, ca studii individuale care au tratat fie piesele de acest 110 Pentru o analiză a funcționalității vaselor de argint i bronz în barbaricum-ul est european, vezi WIELOWIEJSKI 1973; pentru o analiză mai recentă a funcționalității vaselor de bronz la nord de limes-ul norico-pannonic, vezi WIELOWIEJSKI 1995. 111 WIELOWIEJSKI 1985. 112 LUND HANSEN 1987; pentru o analiză amănunțită a evoluției sistemelor cronologice realizate pentru barbaricum-ul european, vezi LUND HANSEN 1987, 29-36. 113 DEN BOESTERD 1956: este publicat un lot de 314 piese. Noile descoperiri care au intrat în colecțiile muzeului între 1954 i 1996 vor fi publicate în 1997 (KOSTER 1997). 114 EGGERS 1968. 115 RAEV 1978. 116 BREŠČAK 1982. 117 MENZEL 1960 (Speyer); MENZEL 1966 (Trier); LEIBUNDGUT 1976 (Avenches); KAUFMANNHEINIMANN 1977 (Augst i zona înconjurătoare); FAIDER-FEYTMANS 1979 (Gallia Belgica); LEIBUNDGUT 1980 (vestul Elveției, Berna i Wallis); MENZEL 1986 (Bonn); KAUFMANN-HEINIMANN 1994 (Elveția: noi descoperiri i reevaluări). 118 LEBEL 1962 (Montbéliard, Franța); LEBEL 1963 (Lons-le-Saunier, Franța); LEBEL 1965 (Langres, Franța); BOUCHER 1971 (Vienne, Franța); COMSTOCK, VERMEULE 1971 (Boston, SUA); BÁNKI 1972 (Székesfehérvár, Ungaria); DELLI PONTI 1973 (Lecce, Italia); BOUCHER, TASSINARI 1976 (Lyon, Franța); GALLIAZO 1979 (Treviso, Italia); BRONZES ANTIQUES 1981 (Besançon, Franța); FIRMANI 1985 (Vittorio Veneto, Italia); FRANKEN 1998 (Bonn, Germania); BRAVAR 2002 (Trieste, Italia); STUPPERICH, THOMAS 2003 (Rheinzabern, Germania). 119 TASSINARI 1975a (Saint-Germain-en-Laye, Franța); BARATTE ET ALII 1984 (Chalon-sur-Saône, Franța); HAYNES 1984 (Toronto, Canada); SZABÓ 1990 (Veszprém, Ungaria); BOLLA 1994 (Milano, Italia); 30 gen provenite de pe un sit120 sau dintr-o anume regiune121, fie anumite tipuri sau forme de vase de bronz la nivelul unei provincii sau la nivelul întregului Imperiu122. Din ultima categorie trebuie menționat aici studiul lui H. U. Nuber123 asupra seturilor pentru spălat mâinile din bronz i imitațiilor lor în metal prețios, sticlă, ceramică i alabastru, care, utilizând informațiile oferite de izvoarele scrise i iconografice, pe lângă tipologizarea i încadrarea cronologică a materialului cunoscut la acel moment, face o analiză complexă a funcționalității setului atât în mediul votiv, cât i în cel profan i funerar. Noile publicații au contribuit major la evoluția cercetării vaselor de bronz romane. În primul rând a crescut considerabil cantitatea de material publicat i calitatea publicării în sine, fapt care a permis rafinarea aspectelor tipologice i a celor referitoare la perioada de producere a tipurilor. Progrese importante s-au făcut i în ceea ce prive te funcționalitatea, iar analizele chimice efectuate pe loturi de vase de bronz romane au scos în evidență legătura BONNER ET ALII 1989 (Paris, Franța); TASSINARI 1995 (Rouen, Franța); RATKOVIĆ 2005 (Belgrad, Serbia); BIENERT 2007 (Trier, Germania); JOVANOVIĆ 2010 (Split, Croația). 120 GRAUE 1974 (cimitirele de la Ornavasso, Italia); CARANDINI 1977 (Pompei, Italia); BÓNIS 1978 (Szomor-Somodorpuszta, Ungaria); NOLL 1980 (Mauer bei Amstetten/Mauer an der Url, Austria); BÓNIS 1981 (Káloz, Ungaria); BÓNIS 1982 (Környe, Ungaria); BÓNIS 1983 (Zomba, Ungaria); FEUGÈRE 19841985 (Chalain-d´Uzore, Franța); HOLLIGER, HOLLIGER 1985 (Brugg/Vindonissa I, Elveția); HOLLIGER, HOLLIGER 1986 (Brugg/Vindonissa II, Elveția); HOLLIGER, HOLLIGER 1987 (Brugg/Vindonissa III, Elveția); CAVALIER 1988 (Apt, Franța); HOLLIGER, HOLLIGER 1989 (Baden/Aquae Helveticae, Elveția); BERNHARD, PETROVSZKY 1990 (Hagenbach, Germania); KOHLERT-NÉMETH 1990 (Frankfurt am MainHeddernheim/Nida, Germania); FLÜGEL 1993 (Kemptem/Cambodunum, Germania); KELLNER, ZAHLHAAS 1993 (Weissenburg, Germania); KÜNZL 1993 (Neupotz, Gemania); FEUGÈRE 1994 (Vertault, Franța); FLÜGEL 1994 (Rottweil/Arae Flaviae, Germania); MÜLLER 1997 (Haltern, Germania); KAPELLER 2003 (Avenches/Aventicum, Elveția); RATKOVIĆ 2004 (Kladovo/Diana, Serbia); MÜLLER 2006 (Bergkamen-Oberaden, Germnaia). 121 POPOVIĆ ET ALII 1969 (Iugoslavia); ÉSPERANDIEU, ROLLAND 1959 (departamentul Seine-Maritime, Franța); ROLLAND 1965 (departamentul Vaucluse- Basses-Alpes, Franța); SZABÓ 1980 (limes-ul Pannoniei Inferior, între Vetus Salina i Lussonium); OGGIANO-BITAR 1984 (departamentul Bouches-du-Rhône, Franța); AZNAR ET ALII 1990 (Spania); BONNAMOUR 2000 (regiunea râului Saône, Franța); POZO 2000 (Baetica); POZO 2002 (Baetica); BARBARENSCHATZ 2007 (Neupotz, Hagenbach, Lingenfeld/Mechtersheim i Otterstadt, Germania). 122 MAJEWSKI 1964 (balsamaria antropomorfe); CAHEN-DELHAYE 1970 (ulcioare cu corpul lucrat din două sau o singură bucată de metal); NUBER 1973 (seturile pentru spălat mâinile); RAEV 1977 (căni din tablă de bronz); BOLLA 1979 (căni din tablă de bronz); SZABÓ 1981 i SZABÓ 1982-1983 (ulcioare cu mânerul terminat în formă de picior uman); BOLLA 1986 (caserolele din tablă de bronz); BOLLA 1989 (căni din tablă de bronz); POZO 1988 (balsamaria antropomorfe din Hispania); NOTTE 1989 (găleți de tip Hemmoor); SZABÓ 1991a (căni cu buza trilobată de tip Alikaria); PERSE, PETROVSZKY 1992 (seturi de strecurat Eggers 162); KÜNZL 1993a (serviciul de masă de la Neupotz: căni din tablă de bronz, ulcioare cu corpul lucrat din două bucăți de metal, platouri ovale cu mânere, caserole i seturi de strecurat, bazine cu capac semicircular); KÜNZL 1993b (vasele de bucătărie de la Neupotz: cazane de tip Westland); GORECKI 1994 (ulcioare de tip den Boesterd 276, 288); SZABÓ 1994 (căni din tablă de bronz); SZABÓ 1995 (tipuri de găleți din Pannonia); SZABÓ 1999 (boluri cu mâner tubular de tip Alikaria); PETROVSZKY 2000 (ulcioare de tip Dambach); BRAUN 2001 (balsamaria cu decor în relief); MARTI-CLERCX, MILLE 2002 (balsamaria antropomorfe); PETROVSZKY, STUPPERICH 2002 (caserolele de tip Trau); TOMAŠEVIĆ BUCK 2002 (authepsae); DAHLIN HAUKEN 2005 (cazane de tip Westland din Norvegia); BANGHARD, GORECKI 2007 (ulcioare cu două mânere de tip Tassinari A 1000). 123 NUBER 1973. Lista pieselor descoperite, întocmită de Nuber, va fi completată în 1996 cu opt piese noi (HEYL 1996). 31 dintre tipul de aliaj folosit i produsul finit124. O serie de lucrări dedicate dovezilor i tehnologiei de producție au analizat diferitele etape parcurse de un vas de bronz de la aliaj la produsul finit, demonstrând faptul că realizarea unui vas de bronz în perioada romană a presupus existența unor ateliere de mari dimensiuni i cuno tințe tehnice de nivel înalt din partea me terilor125. O schimbare importantă a modului de raportare la vasele de bronz romane ca izvor arheologic s-a produs în ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Dacă până la momentul respectiv, cu mici excepții, majoritatea cercetătorilor care s-au ocupat cu piese descoperite în interiorul Imperiului roman s-au raportat la tipo-cronologia elaborată de H. J. Eggers126, lucrările apărute începând cu 1990 au reu it să ofere o nouă bază metodologică solidă, proprie analizei materialului provenit din Italia i din mediul provincial roman. Din această serie de contribuții, prima care trebuie amintită în acest context este reprezentată de publicarea discuțiilor purtate cu ocazia mesei rotunde organizate la Lattes, Franța în 1990127, care a avut ca subiect vasele de bronz romane din perioada tardorepublicană. Rezultatele grupului de cercetători implicați în acest demers au dus la o definire mult mai precisă din punct de vedere tipologic, la o tratare mult mai critică a problemei localizării centrelor de producție i la o încadrare cronologică mai exactă a principalelor tipuri de vase de bronz tipice acestui interval cronologic. Sunt tratate în detaliu problemele legate de funcționalitatea recipientelor în medii culturale diferite, aspectele referitoare la tehnologia de producție i este evidențiată importanța elementului etrusc în apariția i dezvoltarea unui repertoriu de vase de bronz, propriu lumii romane. Lucrarea reprezintă în momentul de față baza oricărei cercetări care are ca scop analiza vaselor de bronz romane din perioada tardo-republicană. 124 Primul lot de vase de bronz romane, considerabil din punct de vedere cantitativ, pentru care a fost analizată compoziția aliajului este reprezentat de colecția Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen (DEN BOESTERD, HOEKSTRA 1966); pentru analize efectuate pe alte grupuri de vase de bronz romane i pentru compoziția aliajelor folosite, vezi subcapitolul II.3.1.1 din această lucrare. 125 DRESCHER 1959; MUTZ 1972; DUBOS 1989; PERNOT 1991; AUBERT 1993; LEGENDRE 1996; BÖCKING ET ALII 2004; PERNOT 2004; WELTER, GUIBELLINI 2004. 126 Vezi, de ex. CARANDINI 1977; RAEV 1978. Aplicarea tipo-cronologiei lui Eggers mediului provincial roman reprezintă o gre eală din punct de vedere metodologic. Chiar dacă avem de a face cu produse realizate în Imperiu, care la un moment dat au ajuns, pe căi comerciale sau prin alte mijloace, în barbaricum-ul nord european, odată ajunse acolo, ele reflectă alte realități i alte mecanisme de consum decât cele valabile în interiorul lumii romane. Bineînțeles, faptul că ele apar de cele mai multe ori în barbaricum în contexte închise, oferă indicii cronologice foarte importante, însă ele nu trebuie să reprezinte singurele elemente de bază în datarea unui tip. La aceasta se adaugă faptul că varietatea tipologică a pieselor de acest gen ajunse în barbaricum este mult mai mică comparativ cu situația din Imperiu. Tipologia realizată de Eggers nu poate acoperi o realitate provincială, în unele cazuri mai multe tipuri elaborate de autor corespund, de fapt, unuia singur, iar în anumite situații, delimitarea operată de Eggers între tipuri fie nu este corectă, fie rămâne la un nivel general. Vezi i WIELOWIEJSKI 1988, 35; PETROVSZKY 1993, 11-12. 127 FEUGÈRE, ROLLEY 1991. 32 Anul 1993 este marcat de apariția a trei lucrări fundamentale pentru studiul vaselor de bronz romane. În primul rând este vorba despre studiul realizat de R. Petrovszky asupra vaselor de bronz romane cu tampilă de producător128, de publicarea monografică a obiectelor din metal (majoritar vase de bronz romane) descoperite într-un curs vechi al Rinului, în Germania la Neupotz129 i de publicarea monografică de către S. Tassinari a vaselor de bronz romane de la Pompei130. Lucrarea lui R. Petrovszky analizează un număr de aproximativ 750 de vase de bronz cu tampilă de producător descoperite în interiorul Imperiului roman i în barbaricum. Demersul depă e te cu mult o simplă analiză axată numai pe problemele legate de tampilare. Pe lângă faptul, extrem de important, că analiza tampilelor i-a permis autorului o primă identificare corectă a repertoriului formal aparținând principalelor centre de producție din Imperiul roman, contribuția lui R. Petrovszky vizează redefinirea tipologică a formelor discutate. i acest lucru a fost posibil datorită schimbării de optică comparativ cu contribuțiile anterioare. Autorul atrage atenția asupra unui element care de acum înainte nu va mai putea fi ignorat de nici un specialist care se va ocupa de vasele de bronz romane, anume importanța aspectelor tehnice i a evoluției lor cronologice în studiul acestei categorii de material. Evoluția tipo-cronologică a vaselor de bronz este plasată de autor în cadrul celor „trei generații de vase” („die drei Gefäßgenerationen”), definite pe baza aspectelor tehnice observate pe produsele finite. O asemenea abordare a făcut posibilă realizarea pentru prima dată a unei tipologii coerente pentru una dintre formele cele mai răspândite în secolul I i începutul secolului al II-lea p. Chr., dar i cele mai problematice, anume caserola, dar nu numai. Publicarea vaselor de bronz de la Pompei a reprezentat un deziderat al cercetării de-a lungul secolul al XX-lea, iar studiul amplu, datorat analizei efectuate de S. Tassinari, a oferit 128 PETROVSZKY 1993. KÜNZL 1993. La Neupotz au fost descoperite mai mult de o mie de obiecte (dintre care 297 vase de bronz), datate majoritar în perioada secolele II-III p. Chr. Denumirea de „depozit” atribuită descoperirii este una convențională deoarece piesele nu au fost toate descoperite împreună, ci au fost identificate în mai multe locuri, în jurul localității Neupotz din Germania, ca urmare a exploatărilor de balast realizate de-a lungul unui fost braț al Rinului. Prezența lor este pusă pe seama incursiunilor de jaf făcute în provinciile vestice ale Imperiului roman, în a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr., de către franci i alamani, care în momentul întoarcerii acasă au fost atacați de flota de pe Rin, motiv pentru care obiectele, jefuite din zona centrală i sud-gallică, au ajuns în apă. O republicare sub formă de catalog de expoziție a fost realizată în 2006, respectiv 2007 (vezi BARBARENSCHATZ 2007), demers necesar datorită cre terii numărului obiectelor descoperite între 1993 i 2006. Pentru o opinie diferită, care consideră că interpretarea mono-cauzală a depozitelor de la Hagenbach, Neupotz, Lingenfeld/Mechtersheim i Otterstadt nu este convingătoare deoarece nu este luată în considerare posibilitatea ca o parte din obiecte să fi fost depuse ritual în Rin sau că zona, reprezentând un loc de trecere prielnic, să fi fost parte din ruta de distribuție a centrului ceramic de la Rheinzabern i nu numai, vezi SCHÖNFELDER 2006. 130 TASSINARI 1993. 129 33 în premieră o imagine completă asupra prezenței acestei categorii de material în inventarele casnice de aici. Cantitatea imensă de piese a fost tipologizată pe criterii pur morfologice, conform unui sistem propriu i a fost plasată spațial în funcție de locurile de descoperire131. Scepticismul autoarei legat de potențialul cronologic, de posibilitatea de a stabili centrele de producție sau de posibilitatea de a stabili modul în care vasele de bronz au fost folosite132, exceptând categorii largi ca, de exemplu, vasele de bucătărie, a împiedicat-o pe aceasta să ofere o interpretare mai detaliată a materialului. În ciuda acestui lucru, pe lângă publicarea unui număr mare de piese, meritul acestei lucrări este acela că a oferit o prezentare coerentă a materialului care a putut fi folosit în analizele ulterioare i o tipologie care în acest moment reprezintă baza de raportare pentru un număr mare de forme produse în secolul I p. Chr. Revenind la nivel provincial roman, trebuie să amintim publicarea de către H. Sedlmayer a vaselor de bronz din Noricum133. Studiul reprezintă un model de lucru pentru orice demers care ia în considerare materialul dintr-o regiune anume. Autoarea a reu it să integreze piesele din Noricum în contextul vaselor de bronz descoperite în imperiu printr-o analiză tipologică i cronologică riguroasă, iar în ceea ce prive te anumite forme (de ex.: bazine de tip Eggers 69), ei îi datorăm o primă analiză consistentă la nivelul Imperiului. Deoarece analiza s-a bazat majoritar pe piese ale căror circumstanțe de descoperire au fost documentate, o parte consistentă a lucrării este dedicată analizei pe situri a vaselor de bronz, dintre care se remarcă, bineînțeles, descoperirile de la Magdalensberg. Piesele nu sunt analizate separat, ci se iau în considerare celelalte categorii de material cu care au fost asociate. În ceea ce prive te problemele referitoare la centrele de producție, este nevoie să punctăm reevaluarea critică a dovezilor arheologice, a informațiilor oferite de izvoarele scrise i iconografice realizată de J. Gorecki134, reevaluare care ne permite în momentul de față să avem o viziune mai corectă asupra datelor pe care le avem le dispoziție. După cum am putut vedea mai sus, cercetarea vaselor de bronz romane a parcurs în mai mult de un secol de cercetare drumul de la simpla colectare de obiecte până la o specializare cu o metodologie proprie. Cu toate acestea, există în continuare aspecte care au fost analizate într-o mică măsură i care sperăm că vor ajunge în viitor în atenția speciali tilor. În primul rând este vorba despre efectuarea analizelor chimice pe grupuri cât 131 Pentru o analiză contextuală a materialului descoperit la Pompei, vezi ALLISON 2006. „…è un sogno, como è utopistico pensare di poter stabilire che una certa brocca, per esempio ovoidale e fabbricata a martellatura, fosse usata per le abluzioni e venisse fabbricata tra il 50 e il 68 d, C, in una bottega campana.” (TASSINARI 1993, 18). 133 SEDLMAYER 1999. 134 GORECKI 2000. 132 34 mai mari de material, analize care foarte probabil vor permite la un moment dat stabilirea unor criterii de identificare a centrelor de producție. Nu mai puțin importantă este necesitatea publicării vaselor de bronz romane din zonele Asiei Mici i nordului Africii care au făcut parte din Imperiu, deoarece până în momentul de față a văzut lumina tiparului o cantitate infimă de material provenită de aici. Demersul ar fi cu atât mai relevat cu cât ar putea, foarte probabil, lămuri anumite aspecte legate de producția locală din aceste zone. Pentru mediul provincial roman, pe lângă materialul inedit, se simte din ce în ce mai mult nevoia publicării materialului provenit din a ezări. Deoarece piesele întregi, care au permis stabilirea unor tipologii elaborate, sunt majoritar, exceptând cazul ora elor vezuviene, descoperiri funerare sau au făcut parte din depozite, avem în momentul de față o imagine vagă asupra utilizării acestor bunuri în a ezări i a diferenței de consum dintre mediul civil i cel militar135. La aceasta se adaugă necesitatea realizării mai multor analize care să trateze tipuri individuale, luând în considerare toate descoperirile cunoscute la momentul respectiv. Un asemenea demers va permite rafinări tipologice i implicit cronologice i foarte probabil va lămuri i multe aspecte legate de funcționalitatea vaselor de bronz romane. II.2. Sursele antice Sursele antice, atât cele literare, cât i cele iconografice, reprezintă punctul de plecare în încercarea de a clarifica anumite aspecte referitoare la tehnologia, organizarea producției, distribuţia şi funcţionalitatea vaselor de bronz romane. Demersul, extrem de vast datorită cantităţii foarte mari de informaţie cu un caracter disparat, nu permite o abordare metodologică unitară. Caracterul diferit al celor două categorii de surse impune o metodologie diferită, descrisă separat pentru fiecare în parte. Scopul principal al analizei este acela de a surprinde în primul rând măsura în care informaţiile oferite de scriitorii antici şi de reprezentările iconografice reprezintă o reflectare a unor realităţi cotidiene romane din perioada tardo-republicană şi imperială şi mai ales a unor realităţi provinciale. În acest sens analiza nu s-a putut limita numai la cele două tipuri de izvoare, fiind necesară, în măsura posibilului, o confruntare cu realităţile arheologice. De asemenea, referitor mai ales la izvoarele iconografice, nu a fost exclusă nici importanţa elementului cronologic şi mai ales a unei eventuale discrepanţe temporale care ar fi putut să 135 Referitor la această discuție, vezi i BRIDGER 1993, 66; DESCHLER-ERB 1996, 17. 35 existe între momentul în care au fost produse fresca, mozaicul, monumentul votiv sau funerar şi tipul de vas reprezentat. Bineînţeles, caracterul vast al subiectului nu a permis o tratare exhaustivă, care ar fi necesitat un studiu mult mai larg şi mai amănunţit, defalcat pe părţi, i care nu i-ar fi găsit neapărat locul în această lucrare. Am încercat totuşi să punctăm cele mai reprezentative texte şi reprezentări antice care au avut un rol esenţial în clarificarea unor aspecte legate de vasele de bronz romane. Abordarea cuprinde două părţi distincte: o primă parte care tratează problema izvoarelor literare şi o a doua dedicată izvoarelor iconografice, fiecare analizând anumite problematici şi zone ale imperiului în funcţie de informaţiile existente. În ceea ce priveşte reprezentările pe piatră, din cauza cantității mari de informație cu caracter stereotip, provenită în principal din mediul provincial roman, am acordat o atenție sporită reprezentărilor de pe monumentele votive şi funerare existente în provincia Dacia, în vederea stabilirii unor eventuale corespondenţe care ar putea exista între acestea şi piesele originale din bronz, în condițiile în care concluziile la care am ajuns caracterizează în general mediul provincial roman din acest punct de vedere. II.2.1. Izvoarele scrise II.2.1.1. Metodologie Potenţialul informativ al surselor literare referitoare la vasele de bronz romane este, bineînţeles, limitat. Nu există nici o lucrare care să trateze în mod direct aceste piese, majoritatea referirilor făcute de autorii antici fiind tangenţiale. Din această cauză, în condiţiile în care intenţia autorului nu a fost neapărat aceea de a comunica ceva legat de vasul de bronz, informaţiile transmise sunt de cele mai multe ori lacunare şi dispersate. O asemenea situaţie a determinat o anume abordare a temei propuse. Deoarece o prezentare exhaustivă a izvoarelor antice referitoare la vasele de bronz romane ar fi fost imposibilă în lucrarea de faţă, am optat pentru o tratare tematică a subiectului, renunţând la ideea întocmirii unui catalog de surse, care ar fi implicat o tratare exhaustivă, fie pe un anumit interval cronologic, fie din punct de vedere tematic136. De asemenea, criteriul cronologic nu este unul viabil în abordarea acestui subiect deoarece majoritatea informaţiilor pe care le avem se concentrează din punct de vedere temporal între perioada republicană şi secolul I p. Chr. O limitare la perioada de sfârşit a secolului I p. Chr. până în secolul al III-lea 136 Întocmirea unui catalog pe teme (de ex.: forme, funcţionalitate etc.) ar fi necesitat o prezentare integrală a referirilor antice legate de respectivele aspecte. 36 p. Chr., pentru a avea în vizor mai ales perioada în care provincia Dacia a făcut parte din imperiu, nu ar fi putut fi realizată din mai multe motive. În primul rând din cauza rarităţii izvoarelor pentru acest interval cronologic, dar şi pentru că o asemenea abordare nu ar fi fost corectă, dacă ţinem cont de faptul că anumite probleme de funcţionalitate nu se limitează cronologic numai la perioada în care a scris un anumit autor. Astfel, aşa cum am menţionat deja, am ales o prezentare a subiectului pe teme care au fost stabilite în funcţie de tipul de informaţii pe care le avem la dispoziţie, respectiv: apariţia vaselor de bronz la Roma, tehnologia, aspecte legate de comerț, rolul vaselor de bronz în viaţa cotidiană (probleme legate de forme, funcţionalitate, categorii speciale). În cadrul fiecărei categorii stabilite am punctat cele mai relevante relatări pentru tema respectivă. Pentru consultarea textelor antice am folosit, în măsura în care acest lucru a fost posibil, traducerile existente în limba română. Deoarece multe dintre textele citate în lucrarea de faţă nu au fost traduse în române te, iar o parte din traducerile existente nu sunt de o calitate foarte bună, am utilizat drept termen de comparaţie, respectiv de referinţă, traducerile publicate în seria LOEB Classical Library. II.2.1.2. Tipuri de izvoare Caracterul tangenţial al majorităţii referirilor făcute în izvoare la vasele de bronz romane exclude din start existenţa unor reguli sau a unor predilecţii spre anumite tipuri de lucrări în care acestea ar fi putut să apară. Regăsim cele mai multe informaţii în lucrarea enciclopedică a lui Plinius Secundus, Naturalis Historia, fără de care cunoştinţele noastre legate de lumea antică ar fi fost considerabil mai scăzute. Textele antice care conţin menţionări referitoare la vasele de bronz pot fi clasificate după cum urmează: tratate despre agricultură (Marcus Porcius Cato, De agricultura), discursuri oratorice (Marcus Tullius Cicero, In Verrem (De signis), Pro Sexto Roscio Amerino), tratate despre mecanică (Heron din Alexandria, Pneumatica), tratate despre arhitectură (Marcus Vitruvius Pollio, De architectura), culegeri de reţete culinare (Apicius, De re coquinaria), lucrări enciclopedice (Caius Plinius Secundus, Naturalis Historia), satire (Caius Petronius, Satyricon), literatură etnografică (Caius/Publius Cornelius Tacitus, De origine et situ Germanorum), anale (Caius/Publius Cornelius Tacitus, Annales), epigrame (Marcus Valerius Martialis), biografii (Caius Suetonius Tranquillus, De Vita Caesarum). 37 II.2.1.3. Potenţialul informativ al surselor antice Înainte de a trece la analiza propriu-zisă a surselor antice, sunt necesare câteva precizări legate de caracterul informaţiilor transmise de autorii antici. Spre deosebire de vasele din metal preţios, care, prin caracterul lor excepţional, au beneficiat de o atenţie sporită, referirile făcute la vasele de bronz sunt mai rare şi vizează de obicei categoriile speciale care se remarcau în lumea romană fie printr-o realizare artistică sau tehnică remarcabilă, fie printr-un preţ foarte ridicat. Acestea sunt descoperiri rare mai ales în mediul provincial roman. Pe de altă parte, pentru vasele utilizate în activități cotidiene (categorie în care pot fi incluse majoritatea vaselor de bronz descoperite) avem foarte puţine informaţii. La acestea se adaugă imposibilitatea, în momentul de faţă cel puţin, de a confirma veridicitatea unor relatări, în lipsa altor dovezi, de natură arheologică sau iconografică. a. Apariţia vaselor de bronz la Roma. Apariţia, răspândirea şi începutului producţiei vaselor de bronz la Roma se încadrează într-un fenomen general, legat de apariţia vaselor de metal în lumea romană. O tratare separată a exemplarelor de bronz nu este posibilă pentru că nu există izvoare care să se refere exclusiv la acest tip de recipiente, şi nu ar fi corectă, deoarece intrarea în uz a vaselor de bronz şi de argint este strâns legată de schimbările radicale care au avut loc la Roma în perioada de sfârşit a Republicii. Din nefericire, textele antice nu ne oferă nici o informaţie legată de vasele folosite în activităţile de zi cu zi din perioada de început a toreuticii romane, accentul fiind pus pe vesela de lux. Până în ultimele două secole ale Republicii, Roma a fost săracă în metal preţios, iar vasele de argint au reprezentat o raritate chiar şi pe mesele nobilimii137. În acest sens este relevantă relatarea lui Plinius Secundus despre solia cartagineză venită la Roma, care pune în dificultate familiile senatoriale, determinându-le să împrumute una de la alta singurul set de argint de masă existent : „Găsim că ambasadorii cartaginezi au declarat că nu există vreun alt popor unde să se trăiască într-o asemenea bunăvoinţă unii faţă de alţii ca la romani: la toţi cei la care au fost invitaţi la cină găsiseră aceeaşi veselă de argint”138. După cucerirea Siracuzei, politica de expansiune dusă de romani a avut drept consecinţă pătrunderea unei cantităţi foarte mari de piese de toreutică la Roma, majoritatea lor pradă de război. Spiritul auster roman nu a permis într-o primă fază intrarea acestor obiecte în proprietate privată, ele fiind expuse în mod public, în pieţe ca parte a visteriei 137 138 STRONG 1979, 123. PLINIUS, NH, XXXIII, (50) 143. 38 statului sau dedicate în temple139. Astfel, referindu-se la rolul pe care vasele de bronz îl au în realizarea acusticii teatrelor, Vitruvius aminteşte că în urma cuceririi Corintului, Lucius Mummius a dedicat la Roma în templul Lunei vasele de bronz luate în urma distrugerii teatrului din oraşul grecesc140. Contactul cu luxul şi extravaganţa lumii elenistice a determinat însă schimbări profunde de gust faţă pe perioada anterioară, reflectate şi în modul în care societatea romană a perceput luxul privat. Se produce o trecere de la fastul public, permis de morala romană deoarece reflecta măreţia Romei, la cel privat, care reflectă în societate puterea personală141. Cererea de obiecte de lux devine din ce în ce mai mare, vasele de argint greceşti şi vasele de bronz de Corint sau de Delos reprezentând o necesitate pentru a marca un anume statut142. Apar adevăraţi colecţionari care achiziţionează piese originale greceşti la preţuri extrem de ridicate143. În acest context este foarte sugestiv discursul lui Cicero îndreptat împotriva lui Verres, care reflectă atât cantitatea mare de vase de bronz de lux existentă în Sicilia, cât şi preţuirea lor de către romani144. Este important de subliniat faptul că o asemenea atitudine faţă de produsele originale greceşti şi elenistice a determinat în mediul roman o schimbare a funcţionalităţii lor. Scopul lor principal nu mai era acela de a fi folosite în activităţi cotidiene, ci acela de a fi expuse, de a fi văzute. Ele primesc un rol pur decorativ dovedit de gravarea numelui familiilor pe ele sau de faptul că erau aşezate pe socluri145. Această cerere accentuată de vase de lux, atât de argint, cât şi de bronz, a determinat începuturile unei producţii romane proprii, care treptat se va desprinde de prototipurile greceşti dezvoltând un repertoriu propriu, atât formal, cât şi decorativ. b. Tehnologia vaselor de bronz. Toate informaţiile păstrate referitoare la tipurile de aliaje pe bază de aramă se datorează exclusiv lucrării enciclopedice a lui Plinius Secundus, mai exact cărţii a XXXIV-a care tratează arama, fierul şi plumbul. Autorul descrie patru tipuri de aliaje: 139 RIZ 1990, 7. VITRUVIUS, DE ARH., V, 5, 36. 141 Pentru pătrunderea elementelor de propagandă din sfera publică, politică în sfera privată, vezi ZANKER 1988, 265-295; CIMA DI PUOLO 1990, 41-42. 142 RIZ 1990, 7. 143 CIMA DI PUOLO 1990, 43; la mare preţ se aflau mai ales vasele de argint realizate de meşterul grec Mentor (PLINIUS, NH, XXXIII, (55) 154). Tot Plinius ne informează că oratorul Lucius Crassus „avea două cupe ale lui Mentor, cizelate chiar de mâna artistului, plătite cu o sută de mii de sesterţi: recunoştea însă că, de ruşine, nu îndrăznise niciodată să le folosească” (PLINIUS, NH, XXXIII, (53) 147). 144 CICERO, IN VERREM, DE SIG. 145 RIZ 1990, 7. 140 39 bronzul corintian i bronzul numit hepatizon, bronzul delian, bronzul eginetic şi bronzul campanian146. Bronzul corintian este, în opinia lui Plinius, „cel mai frumos”147, „mai presus de argint şi chiar de aur”148 şi ar fi fost descoperit accidental în momentul incendierii Corintului de către romani, când obiecte de aur, argint şi aramă s-ar fi topit împreună din cauza căldurii degajate149. El distinge trei tipuri ale acestui aliaj: „Există trei tipuri de bronzuri de Corint: cel alb, asemănător argintului prin strălucirea sa – căci argintul este precumpănitor în aliaj; al doilea, în care predomină culoarea roşu-galbenă a aurului; al treilea, în care metalele au intrat în aliaj în proporţii egale”150. Pe lângă acestea, autorul mai menţionează un al patrulea „pentru care nu se poate arăta compoziţia, cu toate că este făcută tot de mâna omului; în statuile de zei şi de oameni, întâmplarea este cea care determină acest aliaj, preţuit pentru culoarea lui, apropiată de cea a ficatului şi numită tocmai hepatizon; este mai puţin apreciat decât cel de Corint, fiind totuşi mai presus de cel de Egina şi de Delos, care multă vreme au deţinut rangul dintâi”151. Legat de originea aliajului, demnă de menționat este povestea spusă de Trimalchio, care confundă în incultura sa cucerirea Corintului de Lucius Mummius cu cucerirea Troiei de către Hannibal: „- Poate ai să întrebi de ce numai eu posed vase de Corint adevărate. Să-ţi spun: pentru că meşterul de la care le cumpăr se numeşte Corint. Căci cum să nu fie de Corint un lucru făcut de cineva care se numeşte Corint? Şi ca să nu mă socotiţi un nerod, aflaţi că ştiu bine-bine de tot de unde provin bronzurile de Corint. Când a cucerit Ilionul, Hannibal, om deştept şi mare pehlivan, a adunat pe un singur rug toate statuile de aramă, de aur şi de argint şi le-a dat foc: topindu-se toate împreună, s-a format un aliaj. Meşteşugarii au luat din acel amestec şi au făcut farfurii mici şi mari şi statuete. Aşa s-au născut bronzurile de Corint, când s-au amestecat tot felul de metale într-o singură grămadă şi când n-a ieşit nici albă, nici neagră.”152. Identificarea, pe baza analizelor efectuate pe piesele descoperite, a tipurilor de aliaje descrise de Plinius ca fiind caracteristice bronzurilor produse la Corint, a creat numeroase controverse în literatura de specialitate, care, din nefericire, nu pot fi rezolvate din cauza ambiguităţii surselor antice. Situaţia este îngreunată şi de faptul că obiectele de bronz 146 PLINIUS, NH, XXXIV, (3-5, 20) 6-10, 95. PLINIUS, NH, XXXIV, (3) 6. 148 PLINIUS, NH, XXXIV, (1) 1. 149 PLINIUS, NH, XXXIV, (3) 6. 150 PLINIUS, NH, XXXIV, (3) 8. 151 PLINIUS, NH, XXXIV, (3) 8. 152 PETRONIUS, SATYRICON, L. 147 40 descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate la Corint, până în momentul de faţă, nu au putut confirma descrierile lui Plinius, în ciuda identificării atelierelor metalurgice corespunzătoare perioadei secolelor I-II p. Chr.153. Astfel s-a considerat fie că bronzul corintian nu este bronzul din Corint şi termenul se referă la un aliaj specific folosit de mai multe ateliere situate în partea orientală a imperiului154, fie că adevăratul aliaj de Corint este de fapt a patra categorie numită de Plinius, anume acel bronz hepatizon155. Ultima opinie este criticată din cauza conţinutului mult prea mic de aur al bronzurilor „negre”, în condiţiile în care pentru bronzurile de Corint se susţine un conţinut de aur de minim 15%156. Revenind la clasificarea aliajelor făcută de Plinius, pentru următoarele două categorii, bronzul delian şi cel eginetic, nu sunt date nici un fel de reţete, fapt care îngrădeşte din start încercarea de a identifica despre ce anume este vorba. Aflăm că „Bronzul care s-a bucurat de gloria cea mai veche a fost cel de Delos pentru că, toată lumea frecventând piaţa insulei Delos, era mult de lucru în ateliere.”157, iar referitor la Egina: „După aceea a fost faimos bronzul de Egina, iar insula însăşi a căpătat o mare celebritate de pe urma bronzului, chiar dacă nu avea mine de aramă: bronzul se obţinea datorită unui aliaj produs în atelierele sale.”158. Ultima categorie, bronzul campanian şi, prin comparaţie, bronzul folosit în provincii (mai ales Gallia) beneficiază, de o descriere mult mai amănunţită din partea autorului: „Dintre celelalte tipuri, pe locul întâi este arama de Campania, preferată pentru vasele de uz curent. Aceasta se obţine în felurite moduri. La Capua arama se topeşte pe foc, nu de cărbune, ci de lemn, şi se trece printr-o sită de stejar, după ce a fost scufundată în apă rece; apoi se topeşte de mai multe ori în acelaşi fel şi se adaugă la sfârşit zece livre de plumb argintiu (plumbum argentarium) din Hispania la fiecare o sută de livre de aramă. În felul acesta se înmoaie şi capătă acea culoare plăcută care se obţine la alte specii de aramă prin tratarea cu ulei şi sare. În multe regiuni din Italia şi din provincii se face o aramă asemănătoare celei de Campania, numai că se adaugă opt livre de plumb la o sută de aramă, iar topirea se face la foc de cărbune din pricina puţinătăţii lemnului. Cât de mare este deosebirea de calitate se vede cu precădere în Gallia, unde arama se topeşte între pietre incandescente; procedeul acesta de ardere o face de fapt să devină neagră şi fragilă. În plus, o topesc o singură dată, în vreme ce repetarea de câteva ori a operaţiei sporeşte mult 153 MATTUSCH 2003, 219-222, 247. JACOBSON, WEITZMAN 1992, 245. 155 GIUMLIA-MAIR, CRADDOCK 1993. 156 JACOBSON, WEITZMAN 1995, 270. 157 PLINIUS, NH, XXXIV, (4) 9. 158 PLINIUS, NH, XXXIV, (5) 10. 154 41 calitatea produsului.”159. Plinius face şi câteva precizări legate de tipul de aramă folosit în producţia vaselor: „Ultimul aliaj este cel numit „aramă pentru oale” (ollaria), care îşi ia numele tocmai de la felul vaselor la care se foloseşte, după ce i s-au adăugat trei sau patru livre de plumb argintiu la o sută de livre de aramă.”160. Deşi multe aspecte din această descriere nu sunt clare, iar altele nu pot fi confirmate deocamdată, deoarece, până în momentul de faţă, la nivelul Imperiului roman nu a fost descoperit nici un atelier de vase de bronz, specialiştii sunt de acord în a identifica plumbum album cu staniul şi plumbum nigrum cu plumbul161. Denumirea de plumbum argentarium pare a se referi tot la staniu162. Din reţeta lui Plinius se pare că ar fi vorba despre un aliaj care ar conţine un procent de staniu între 3% şi 10%. În urma analizelor chimice163 efectuate pe vase de bronz romane s-a observat, în cazul vaselor realizate prin batere sau presare, o concentraţie de cositor care nu depăşeşte niciodată procentajul de 13-14% deoarece o cantitate mai mare ar fi făcut aliajul mult prea fragil. În cazul vaselor turnate, pe lângă staniu, este absolut necesară adăugarea plumbului, pentru a face aliajul mai maleabil şi pentru a-i permite să curgă în tipar164. Rezultatele analizelor efectuate pe un grup de 133 de vase de bronz din muzeele din Italia (Napoli şi Roma) şi din muzeul de la Nijmegen (Olanda) au arătat că numai un procent de 38,8% din ele (51 exemplare) pot fi plasate în una din cele trei categorii descrise de Plinius (arama campaniană, arama italică şi aes ollaria)165. Aspectele legate de finisarea vaselor de bronz sunt cunoscute în momentul de faţă ca urmare a observării produselor finite şi pe baza studiilor de arheologie experimentală. Sursele antice ne oferă o singură informaţie referitoare la această etapă a procesului tehnologic, respectiv procesul de cositorire a suprafeţelor vaselor, menţionat tot de Plinius Secundus în cartea a XXXIV-a: „Un strat de stagnum aplicat pe vasele de aramă le face să aibă un gust mai plăcut şi opreşte otrava coclelii; lucru de mirare, nu le sporeşte greutatea. [...] Plumbul alb este folosit pentru a cositori obiecte de aramă după o invenţie galică, până-ntr-atât încât cu greu se mai pot deosebi de cele de argint; acestea sunt numite „vase cositorite” (incoctilia).”166. 159 PLINIUS, NH, XXXIV, (20) 95, 96. PLINIUS, NH, XXXIV, (20) 97. 161 PIRZIO BIROLLI STEFANELLI 1990a, 6. 162 WIELOWIEJSKI 1984b, 131-132. 163 Pentru o discuție mai detaliată referitoare la aliajele folosite în producerea vaselor de bronz romane, vezi subcapitolul II.3.1.1. 164 PIRZIO BIROLLI STEFANELLI 1990a, 8, 25-26. 165 WIELOWIEJSKI 1984b, 132-133, Tabelle 2. 166 PLINIUS, NH, XXXIV, (48) 160, 162. 160 42 Procedeul îşi găseşte confirmarea în exemplarele păstrate până astăzi167. Există vase de bronz romane, mai ales forme deschise, pe care pot fi observate urme de staniu. Metoda este destul de comună în cazul caserolelor care, de obicei, erau cositorite pe întreaga suprafaţă interioară, iar pe exterior numai pe jumătatea superioară a peretelui, cu observaţia că analizele chimice efectuate au demonstrat că nu este vorba despre staniu pur, ci despre un aliaj de staniu cu plumb168. Deşi tratarea suprafeţelor vaselor de bronz folosite în activităţi cotidiene este o acţiune necesară în vederea prevenirii procesului de coroziune, mai ales dacă ţinem seama de faptul că o asemenea piesă rămânea în circulaţie destul de mult timp, procesul propriu-zis, precum şi substanţele folosite, nu mai pot fi observate pe exemplarele păstrate până la noi. Autorii antici oferă în schimb informaţii importante referitoare la acest fenomen. Este vorba despre un pasaj din lucrarea lui Marcus Porcius Cato (Cato Maior) în care este indicată lustruirea vaselor de bronz, pentru a preveni corodarea, cu armuca169 (sucul apos obținut din măsline după ce a fost extras uleiul170). Informaţia este preluată şi de Plinius Secundus în Naturalis Historia171. Tot Plinius indică folosirea uleiului pentru a împiedica degradarea obiectelor de bronz: „Obiectele de bronz se acoperă mai repede de cocleală (robigo) dacă se curăţă decât dacă se lasă aşa, cu excepţia situaţiilor când sunt unse cu ulei. Se spune că se păstrează mai bine în smoală lichidă.”172. În ceea ce prive te centrele de producție, exceptându-l pe cel de la Corint, discutat deja în lucrarea de faţă, numai Capua i Nola mai apar menţionate în izvoare. Cato Maior desemnează cele două ora e drept cel mai bun loc de unde se pot cumpăra vase de bronz de uz comun (găleţi, ulcioare pentru ulei şi vase pentru vin şi apă)173, părere împărtăşită şi de Plinius174. Relatarea lui Cato trebuie tratată cu precauţie deoarece reflectă o realitate de la sfârşitul secolului al III-lea - începutul secolului al II-lea a. Chr., şi probabil reflectă o producție de vase mai veche decât cea pe care o atribuim noi centrului de la Capua, plasată cronologic în perioada tardo-republicană şi cea a imperiului timpuriu175.Un alt pasaj relevant din acest punct de vedere poate fi găsit la Suetonius, în viaţa lui Caesar, care menţionează 167 Pentru detaliile tehnice referitoare la procesul de cositorire, vezi subcapitolul II.3.3.5 din această lucrare. DEN BOESTERD, HOEKSTRA 1966, 105. 169 CATO, DE AGR., XCVIII. 170 HUMPHREY ET ALII 1999, 336. 171 PLINIUS, NH, XV, (8) 34. 172 PLINIUS, NH, XXXIV, (21) 99. 173 CATO, DE AGR., CXXXV. 174 PLINIUS, NH, XXXIV, (20) 95, 96; vezi cap. II. 3. b. 1. 175 GORECKI 2000, 446. 168 43 distrugerea mormintelor vechi din Capua de către soldaţii lăsaţi la vatră, care avea ca scop, pe lângă construirea de noi case, jefuirea acestora de vasele vechi de o realizare remarcabilă176. În momentul de faţă nu este cunoscută nici o dovadă directă a producţiei de vase din aliaj pe bază de cupru la Alexandria177. În schimb sunt foarte numeroase referirile oferite de izvoarele literare şi de papirusuri despre producţia de vase din metal preţios, aur şi argint178, şi foarte probabil că avem de-a face şi cu ateliere care realizau vase de bronz, situaţie dovedită de numărul extrem de mare de descoperiri. c. Aspecte legate de comerţ. Cantitatea mare de produse de import romane, printre care şi vase de bronz, prezente în barbaricum179 demonstrează clar intensitatea contactelor care trebuie să fi existat atât în zona limes-ului, cât şi în afara Imperiului roman. În textele antice nu avem informaţii directe legate de exportul de vase de bronz spre barbaricum, în schimb găsim referiri la vasele de argint şi putem presupune că restul produselor romane vehiculate, mai ales recipientele de bronz, au beneficiat de mecanisme asemănătoare de propagare şi de receptare180. Aşa cum am menţionat mai sus, singurele bunuri romane amintite de izvoare sunt vasele de argint care apar într-un pasaj din lucrarea Germania a lui Publius Cornelius Tacitus. Referindu-se la germanici, autorul susţine că: „Argint şi aur, zeii nu le-au dat, şi nu ştiu: fostau zeii binevoitori au mânioşi pe dânşii? Eu însă n-aş putea spune că-n pământul Germaniei nu s-ar ascunde nici o vână de argint sau de aur. Cine le-a căutat oare? Ei nu ţin, ca noi, să aibă şi să întrebuinţeze aceste metaluri. Poţi vedea la ei vase de argint, dăruite solilor şi mai marilor lor, dar ele nu sunt mai de preţ decât cele de lut. Totuşi, cei de lângă hotarul nostru, din pricină că fac negoţ statornic, ştiu preţul aurului şi argintului”181. Faptul că barbarii nu ar fi preţuit deloc vasele de metal preţios şi de metal în general este contrazis de descoperirile arheologice, care constau majoritar din descoperiri funerare182. Bineînţeles, ele nu mai au aceeaşi valoare ca în lumea romană, sunt folosite în primul rând pentru a marca un anume statut în societate şi foarte probabil avem de-a face cu schimbări de funcţionalitate. Nu trebuie neglijat drept motiv al acumulării lor nici conţinutul lor intrinsec de metal, aşa cum 176 SUETONIUS, DIVUS IULIUS, 81. ABDOU DAOUD 1998. 178 Vezi BURKHALTER 1998, 130-132, LUKASZEWICZ 1998 şi GORECKI 2000, 450 cu bibliografia. 179 Vezi EGGERS 1951; KUNOW 1983; WIELOWIEJSKI 1985; RAEV 1986; LUND HANSEN 1987. 180 Pentru izvoarele literare referitoare la importurile romane în barbaricum, vezi EGGERS 1951, 72-77. O analiză critică a izvoarelor referitoare la comerțul romanilor cu zonele din afara Imperiului poate fi găsită la KUNOW 1983, 41-55. 181 TACITUS, GERMANIA, V (2-3). 182 Vezi nota 38. 177 44 dovedesc marile depozite de piese de metal formate în a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr., ca urmare a raidurilor de jaf efectuate de franci şi alamani în provinciile vestice al Imperiului183. În legătură cu căile de pătrundere a acestor piese, Tacitus în Annales semnalează prezenţa comercianţilor romani în zonele din afara Imperiului, mai exact în regatul lui Maroboduus: „Catualda [...] năvăleşte [...] în ţara marcomanilor [...] A dat acolo peste prăzi vechi de ale suebilor, peste cantinieri şi oameni de afaceri din provinciile noastre. Dreptul de a face comerţ, apoi dorinţa de a se îmbogăţi, în sfârşit uitarea patriei făcuseră ca aceştia, părăsindu-şi fiecare rosturile, să se strămute pe pământ duşman.”184. Tot Tacitus menţionează un aspect extrem de important legat de dreptul barbarilor de a face comerţ în Imperiu: „Mai aproape de noi (ca să mă ţin acuma de Dunăre, după cum puţin mai înainte m-am ţinut de Rin), e ţara hermundurilor, credincioasă romanilor; de aceea, numai ei dintre germani au voie să facă negoţ, nu numai pe ţărm, ci încă şi-nlăuntrul împărăţiei, şi anume în cea mai înfloritoare colonie a provinciei Raetia. Ei trec ori pe unde şi fără pază; şi pe când celorlalte neamuri noi le-arătăm numai armele şi taberele noastre, acestora le-am deschis casele şi conacele noastre, fără ca ei s-o dorească”185. Textele antice nu ne oferă informații nici în ceea de priveşte preţurile vaselor de bronz. Edictul preţurilor maximale dat de Diocletian în 301 p. Chr. nu conţine referiri la recipientele din metal186. Singura referire la valoarea unui vas de bronz apare la Cicero187: domus referta vasis Corinthiis et Deliacis, in quibus est authpsa illa, quam tanto pretio nuper mercatus est, ut, qui praetereuntes praeconem enuntiare audiebant, fundum venire arbitrarentur188 (tr.: „Casa îi este plină de vase de Corint şi de Delos, printre care se află faimosul cuptor automat (sic!), pe care l-a cumpărat mai deunăzi cu atâţia bani încât 183 KÜNZL 1993; BARBARENSCHATZ 2007. Indiferenţa faţă de calitatea realizării artistice a unei piese poate fi observată în cadrul depozitului de la Neupotz, unde o parte din vasele de argint foarte frumos lucrate au fost tăiate în bucăţi pentru a putea împărţi în cantităţi egale cantitatea de argint capturată (vezi STUPPERICH 2007a, 106, Abb. 112; STUPPERICH 2007b, 109, Abb. 115). 184 TACITUS, ANNALES, II, 62. 185 TACITUS, GERMANIA, XLI (1). Situația hermundurilor este una excepțională i probabil că ilustrează o realitate anterioară sfâr itului secolului I p. Chr. (KUNOW 1983, 45-46, nota 357). 186 HUMPHREY ET ALII 1999, 502-505. 187 Deoarece în textul în limba română există o eroare de traducere a termenului authepsa, am redat aici şi varianta latină. 188 CICERO, PRO ROS. AM., XLVI; Dintr-un graffiti de perioadă republicană de la Pompei ştim că proprietarul unui magazin oferea celui care îi va aduce înapoi urna de bronz furată suma de 65 de sesterţi, ceea ce înseamnă că preţul obiectului era minim acesta (COOLEY, COOLEY 2004, 170), iar de pe graffiti-ul unui bol de bronz descoperit la Châbles, datat în secolul al III-lea p. Chr., aflăm că preţul obiectului era de trei denari şi jumătate (AUGUSTONI, ANDERSON 2001, 178-182). 45 trecătorii care-l auzeau pe crainic evaluându-l credeau că se vinde o moşie”). Authepsa189 este de fapt varianta antică a samovarului modern. Ca funcţionalitate, sunt vase de încălzit apa folosită pentru prepararea vinului, în cadrul toaletei sau de către medici. Exemplarele cunoscute până în momentul de faţă sunt exclusiv de bronz şi se încadrează în două tipuri: cele cu corp cilindric şi cele cu corpul în formă de vas. Amândouă tipurile au picioare, iar principiul de funcţionare este identic: corpul vasului este prevăzut în interior cu un cilindru de metal care are în partea inferioară un grătar. În acest cilindru erau introduşi cărbuni incandescenţi care permiteau restului apei din vas să se încălzească. Vasul era prevăzut cu un deversor lateral prin care ieşea apa caldă. Descoperirile de acest gen în mediul provincial sunt rare190. d. Vasele de bronz romane în viaţa cotidiană. Deoarece problema denumirilor latine ale recipientelor de bronz a fost tratată în altă parte în această lucrare191, nu vom insista aici asupra fiecărei forme în parte, ci vom încerca să punctăm acele informații transmise de izvoarele scrise, limitate ca număr, care permit identificarea unor anumite forme sau a unor aspecte legate de funcționalitate. Utilizarea exactă a unei anume forme poate fi destul de rar reconstituită numai pe baza informaţiilor oferite de textele antice. Referirile directe sunt foarte puţine şi de multe ori pun probleme de interpretare. Legat de vasele de bucătărie, singura lucrare care oferă o imagine mai precisă, chiar dacă nu completă, a recipientelor folosite pentru gătit şi servit este De re coquinaria atribuită lui Apicius. Printre vasele de gătit apar următoarele recipiente: o tigaie pentru fript, o tigaie pentru prăjit, o caserolă, un cazan mare pentru fierberea bucăţilor de carne, o tigaie joasă, un vas puţin înalt de gătit din lut, vas puţin înalt de gătit din bronz, un vas mic şi adânc pentru pregătirea sosurilor, o tigaie adâncă pentru suprapunerea vaselor şi un vas de fiert cu pereţii dubli pentru pregătirea mâncărurilor la bain-marie. În cadrul vaselor de servit sunt amintite următoarele: vas de servit din metal, farfurie de servit circulară, vas de servit pentru ciuperci, lingură mică, polonic, vas în formă de flacon192. Dacă pentru anumite tipuri dintre cele enumerate mai sus (de exemplu: tigăile pentru prăjit, cazanul pentru fiert, vasul cu pereţi dubli, vasul de servit din metal şi farfuria circulară, lingura, polonicul) se ştie în mare despre 189 DAREMBERG, SAGLIO, I/1, 585, authepsa (E. Saglio); DAREMBERG, SAGLIO, I/2, 821-822, caldarium (E. Saglio). 190 DUNBABIN 1993, 120-127; TOMAŠEVIĆ BUCK 2002, 213-222. 191 Vezi subcapitolul I.4.2. referitor la terminologia latină. 192 HUMPHREY ET ALII 1999, 168-169. 46 ce forme este vorba, pentru restul pieselor descrierile sunt inexacte i nu permit identificări. Totuşi, lucrarea lui Apicius oferă o idee despre varietatea ustensilelor pentru gătit care puteau fi găsite într-o bucătărie romană bogată. În legătură cu vasul pentru servit ciuperci, specialiştii în filologie clasică au ajuns la concluzia că nu exista neapărat un vas special pentru servit ciuperci, ci mai degrabă un vas care avea forma unei ciuperci (boletar, boletarium)193, neidentificat arheologic până în momentul de faţă. Romanii foloseau un alt vas în bucătărie pentru prepararea ciupercilor194, menţionat şi de Martial în una din epigramele sale195. O altă informaţie legată de funcţionalitatea vaselor de bronz apare la Cato. Vorbind despre felul în care se produce uleiul de măsline şi despre îndatoririle supraveghetorului care păzeşte buna desfăşurare a procesului, autorul atrage atenţia ca nu cumva să fie folosite vase de bronz, deoarece acestea îi vor da uleiului o aromă rea196. Pe baza examinării exemplarelor originale, singura categorie de vase de bronz folosită pentru transportul, nu pentru depozitarea uleiului, este reprezentată de balsamaria. Acestea erau folosite pentru transportarea uleiului la baie197, aroma rea a acestuia nefiind relevantă în situaţia de faţă. De asemenea, Martial relatează despre folosirea strecurătorilor de bronz pentru răcirea vinului cu zăpadă înainte de a fi consumat198, amănunt important care nu ar fi putut niciodată fi observat pe cale arheologică. Singura descriere amănunţită a unui vas de bronz poate fi găsită în lucrarea lui Heron din Alexandria, Pneumatica199. Cartea reprezintă o colecţie de aparate mecanice care funcţionează pe baza presiunii aerului, a aburului sau a presiunii hidraulice. Majoritatea dintre ele au drept suport de funcţionare diverse vase, însă dintre toate numai authepsa (Fig. 1), discutată anterior, are un echivalent în piesele originale. Avantajul lucrării lui Heron este acela că manuscrisul, însoţit de schiţele autorului, s-a păstrat în diferite transcrieri. Chiar dacă forma vaselor redată de schiţe diferă destul de mult de la o variantă la alta, principiile de funcţionare ale aparatelor sunt aceleaşi. Heron descrie şi principiul de funcţionare200: aburul produs de cărbunii încinşi era dirijat printr-un sistem de ţevi într-o cameră de aburi, situată în desenul lui pe partea dreaptă, care comunica, tot printr-o ţeavă, cu figurina aflată deasupra cărbunilor. Focul era menţinut datorită presiunii aburilor. Prin orificiul plasat în partea de sus, 193 HELTTULA 1994. HELTTULA 1994, 10-12. 195 MARTIAL, XIV (CI). 196 CATO, DE AGR., LXVI. 197 NENOVA-MEDJANOVA 1995, 51. 198 MARTIAL, V (LXIV), XIV (CIII). 199 HERON, PNEUMATICA, 74, 75. 200 HERON, PNEUMATICA, 74; DUNBABIN 1993, 126-127. 194 47 Fig. 1. Schiţa authepsei din manuscrisul lui Heron din Alexandria. Fig. 2. Authepsa romană de la Pompei. pe stânga, era introdusă apă rece care se încălzea în jurul cilindrului şi care era evacuată printr-un alt orificiu plasat lateral care lipseşte din schiţa lui Heron, dar care poate fi observat pe exemplarul de la Pompei (Fig. 2). Vitruvius, în cartea a V-a a tratatului său De architectura, în contextul descrierii modului în care trebuie să fie construite teatrele, menţionează folosirea vaselor de bronz pentru a îmbunătăţi acustica acestora. Relatarea autorului este următoarea: „Astfel, potrivit consideraţiilor expuse şi ţinând seama de raporturile matematice, să se fabrice vase de bronz în proporţie cu mărimea teatrului. Iar aceste vase să fie făcute în aşa fel încât, lovite, să poată produce sunete stând în cvartă, cvintă (şi) aşa mai departe, până la dubla octavă. Pe urmă, să fie aşezate în celule amenajate printre locurile din teatru, după o lege muzicală şi în aşa fel încât să nu atingă nici un perete, ci să aibă împrejur şi deasupra lor spaţiu gol. În plus, se vor aşeza răsturnate, cu gura îndreptată spre scenă şi susţinute de un sistem de pene nu mai mici de o jumătate de picior”201. În continuare este descris modul în care aceste vase ar trebui aranjate. Astfel, dacă este vorba despre un teatru de dimensiuni mici, locurile spectatorilor trebuie împărţite în mod egal într-o secţiune superioară şi una inferioară, despărţite de un rând orizontal format din treisprezece vase de bronz, aşezate la o distanţă egală unul faţă de celălalt. Cele treisprezece vase trebuie să corespundă unui număr de şapte frecvențe muzicale (şase realizate de şase perechi de câte două vase, iar a şaptea de către al 201 VITRUVIUS, DE ARH., V, 5, 1-4. 48 Fig. 3. Schiţă a dispunerii vaselor de bronz într-un teatru de dimensiuni mici cu indicarea frecvenţei muzicale pentru fiecare pereche de vase după descrierea lui Vitruvius. treisprezecelea vas plasat în centru) (Fig. 3)202. În cazul unui teatru de dimensiuni mari, locurile spectatorilor trebuie împărţite în patru secţiuni, despărţite de trei rânduri de vase. Primul rând este format dintr-un număr de treisprezece vase care funcţionează exact ca vasele aşezate în teatrul de dimensiuni mici. În al doilea rând trebuie poziţionate doisprezece vase (poziţia a treisprezecea centrală rămânând inactivă), iar în al treilea rând vor fi folosite tot treisprezece vase203. În total pentru un teatru mare ar fi nevoie de treizeci şi opt de vase de bronz care pot fi înlocuite şi cu vase ceramice204. În De architectura mai avem şi alte exemple de folosire a vaselor de bronz datorită calităţilor lor rezonante. Dorind să evidenţieze faptul că nu întotdeauna maşinile de război sunt o soluţie viabilă în momentul asedierii unei cetăţi, Vitruvius dă exemplul Apolloniei unde inamicul a săpat galerii pe sub zidurile cetăţii pentru a putea pătrunde: „Era atunci un arhitect, Trypho din Alexandria. Şi el trasă în interiorul incintei, pe sub pământ, mai multe galerii şi, săpând, înaintă în afara zidurilor până dincolo de o aruncătură de săgeată şi în toate aceste galerii atârnă vase de bronz. Dintre acestea, într-o săpătură care era în faţa galeriei duşmanilor, vasele suspendate începură să sune la loviturile uneltelor de fier.”205. Bineînţeles, problema care se pune este în ce măsură principiul descris mai sus a fost într-adevăr aplicat în antichitate în realizarea acusticii teatrelor. Vitruvius însuşi declară că: „oarecine va zice că s-au făcut în fiecare an multe teatre la Roma, fără să se fi ţinut seamă de aceste lucruri. Acela însă va greşi, pentru că toate aceste teatre publice, făcute din lemn, 202 VITRUVIUS, DE ARH., V, 5, 7-14. VITRUVIUS, DE ARH., V, 5, 16-31; pentru teoria muzicii la Vitruvius, vezi LANDELS 1967, 81-90. 204 VITRUVIUS, DE ARH., V, 5, 37. 205 VITRUVIUS, DE ARH., X, 16, 13. 203 49 au numeroase scânduri care produc în mod necesar rezonanţă. [...] Când însă teatrele se fac din materiale solide, adică din zidărie de piatră făţuită sau cioplită sau din marmură, materiale care nu pot suna, atunci trebuie să se folosească vase de rezonanţă, aşezate în locurile şi după regulile arătate înainte. [...] Dacă de asemenea oarecine va întreba în ce teatre au fost făcute asemenea lucruri, nu putem arăta exemple în Roma, ci numai în unele regiuni din Italia. Dar, pentru adeverire, mai avem şi mărturia lui Lucius Mummius, care, după ce a distrus teatrul din Corint, a adus astfel de vase la Roma, ca pradă de război, şi le-a închinat templului Lunii.”206. Până în momentul de faţă nu există nici o dovadă clară că vasele de bronz au fost folosite în teatre, nici că ar fi existat o producţie de recipiente special concepute pentru a fi folosite pentru acest scop. Rezultatele săpăturilor arheologice efectuate în teatrele greceşti şi romane sunt foarte puţin concludente în această direcţie, mai ales că, dacă principiul a fost într-adevăr folosit, există foarte puţine şanse ca acele vase să nu fi fost luate în momentul în care teatrul nu a mai funcţionat. Singurul teatru unde au fost descoperite fragmente de bronz în zona auditorium-ului, puse pe seama vaselor rezonante, este Odeonul lui Herodes Atticus de la Atena207. Un alt argument care ar susţine parţial modelul lui Vitruvius este reprezentat de nişele descoperite în unele teatre, situate între locurile spectatorilor, în care se crede că ar fi putut fi aşezate aceste vase. Astfel, în urma săpăturilor arheologice efectuate în teatrul din Scythopolis (Beth She'an, Israel) au fost documentate un număr de douăsprezece cavităţi de piatră, plasate la distanţe egale una de alta, în zona de acces dintre partea inferioară şi cea superioară a auditorium-ului. De asemenea, teatrul de la Gioiosa Ionica (Calabria, Italia) a avut în zidul scenei zece nişe îndreptate spre audienţă, iar în două dintre ele au fost găsite fragmente de vase ceramice. Prezenţa nişelor a mai fost menţionată pe parcursul secolelor XV-XIX şi pentru teatrele de la Aizanoi (Turcia), Caesarea Maritima (Israel), Nikopolis (Grecia), Taormina (Sicilia) etc., însă din nefericire acestea nu sau mai păstrat până astăzi208. II.2.1.4. Concluzii Analiza izvoarelor literare referitoare la vasele de bronz romane permite formularea anumitor concluzii. Din punct de vedere cronologic, textele antice analizate cuprind o perioadă de aproximativ două secole (începutul secolului al II-lea a. Chr. – sfârşitul secolului I/începutul secolului al II-lea p. Chr.). Pentru un interval atât de lung, cantitatea de informaţie 206 VITRUVIUS, DE ARH., V, 5, 33, 35-36. ARNS, CRAWFORD 1995, 107-108. 208 ARNS, CRAWFORD 1995, 108-109. 207 50 pe care o avem la dispoziţie este mică, mai ales dacă ţinem cont de faptul că foarte puţine relatări sunt clare şi un număr şi mai mic poate contribui la clarificarea unor aspecte legate de toreutica vaselor de bronz romane. Din punct de vedere al caracterului informaţiilor transmise, pot fi distinse mai multe situaţii în care autorii antici fac referiri la vasele de bronz:  vasele de bronz sunt amintite pur accidental, fără nici un fel de intenţie din partea  autorului de a le plasa în centrul discuției (Suetonius, Divus Iulius);  speciale (Heron din Alexandria, Vitruvius, Plinius Secundus); menţionările au ca scop evidenţierea unor aspecte tehnice sau a unor caracteristici referirile sunt făcute în situaţii în care sunt descrise scene de viaţă cotidiană (Cato, De agricultura; Cicero, In Verrem (De signis); Apicius, De re coquinaria; Martial). Majoritatea izvoarelor se încadrează în a treia categorie, fapt cât se poate de firesc, în condiţiile în care vasele de bronz sunt de fapt, în marea lor majoritate, recipiente folosite în diverse activităţi cotidiene. Un alt aspect care trebuie subliniat este acela că textele antice reflectă preponderent realităţile de la Roma şi viaţa unei pături înstărite a populaţiei, realități care pot fi cu greu transpuse la nivel provincial, în condiţiile în care informaţiile referitoare la provincii sunt foarte puţine. Desigur, interpretarea izvoarelor trebuie făcută cu precauţia şi cu spiritul critic de rigoare. Textul antic reprezintă numai un element în încercarea de a reconstitui anumite aspecte ale antichităţii, supus subiectivităţii autorului său. El trebuie completat şi comparat cu informaţiile oferite de reprezentările iconografice şi de descoperirile arheologice. II.2.2. Izvoarele iconografice II.2.2.1. Metodologie În analiza reprezentărilor iconografice, pentru a evita repetarea descrierii fiecărui monument în parte şi pentru a crea un cadru coerent de prezentare a lor, am ales drept criteriu de ordonare materialul din care acestea au fost realizate. Astfel, cele mai importante reprezentări cunoscute la ora actuală au fost grupate în următoarele categorii: fresca (cu accent asupra reprezentărilor din ora ele vezuviene), mozaicul, reprezentări pe monumentele votive şi funerare din piatră şi reprezentări pe obiecte care se încadrează în categoria artelor minore (farfuriile de argint şi casetele de fildeş). Ultimul subcapitol tratează monumentele sculpturale cu reprezentări de vase din metal din provincia Dacia. Am analizat separat 51 reprezentările din Dacia datorită cantității foarte mari de scene cu caracter stereotip provenite din mediu provincial roman în general, considerând că situația din provincia dunăreană poate fi reprezentativă în acest sens. Exceptând particularitățile legate de centrele de producție, fenomenul redării vaselor în cadrul anumitor scene sau separat pe monumentele votive i funerare este tributar unei iconografii standard, situație valabilă, cu mici excepții, pentru tot mediul provincial roman. Metoda de prezentare aleasă are neajunsurile ei, deoarece există situaţii în care aceeaşi scenă sau acela i tip de reprezentare apare pe mai multe categorii de material, mai ales că, aşa cum se va vedea în cele ce urmează, majoritatea reprezentărilor se referă, cu mici excepţii, la o anume parte a serviciului de masă, anume setul pentru spălat mâinile. O tratare tematică, potrivită în cadrul analizei anumitor aspecte reflectate în reprezentări, nu ar fi fost potrivită pentru o abordare generală. În vederea uşurării lecturii, am ales să includem în text imaginile monumentelor din Imperiu. Lista monumentelor sculpturale din Dacia a fost inclusă într-o anexă, iar ilustrația, în cadrul plan elor de la finalul lucrării. II. 2.2.2. Potenţialul informativ al reprezentărilor iconografice Spre deosebire de izvoarele literare, reprezentările iconografice sunt în multe cazuri surse mult mai folositoare tocmai datorită caracterului lor vizual. Cele mai multe informaţii transmise de această categorie de izvoare se referă la funcţionalitatea recipientelor. Informaţiile legate de forme, dar mai ales de tipuri şi subtipuri, precum şi cele referitoare la materialul din care piesele au fost confecţionate, sunt mult mai greu de surprins. Această situaţie se datorează în primul rând faptului că, în majoritatea situaţiilor, formele reprezentate sunt corupte, schematice, modul lor de redare depinzând de posibilităţile de reproducere oferite de materialul pe care apar. De multe ori valoarea simbolică a unui anume tip de reprezentare a determinat un oarecare dezinteres din partea meşterului (mai ales în arta provincială) de a reda detalii importante pentru stabilirea tipului de recipient. La acestea se adaugă existenţa imitaţiilor unor forme din alte categorii de materiale (sticlă, ceramică etc.), care fac practic imposibilă o identificare exactă cu piesele originale, atâta timp cât nu sunt redate toate detaliile. În schimb, dacă pornim de la premisa că un tip de vas de bronz are aceeaşi funcţionalitate ca şi imitaţiile lui din alte materiale, reprezentările iconografice joacă un rol esenţial în stabilirea funcţionalităţii recipientelor şi a asocierilor de forme. 52 Ca şi în cazul textelor antice, şi tipurile de reprezentări trebuie privite cu un ochi critic şi analizate în contextul în care au fost create. O interpretare a lor scoasă din context nu poate duce decât la concluzii eronate. II. 2.2.3. Tipuri de reprezentări a. Fresca. Din întregul Imperiu roman, cele mai multe reprezentări picturale păstrate, relevante pentru tema de faţă, se regăsesc în casele oraşelor vezuviene. Din cauza numărului mare, ne vom limita la o analiză a lor, considerând-o semnificativă pentru măsura în care aceste reprezentări reflectă aspecte legate de viaţa cotidiană în Italia din perioada augusteică până în deceniul opt al secolului I p. Chr. Studiul efectuat de A. E. Riz asupra vaselor de bronz redate pe frescele din ora ele situate în zona Vezuviului a dus la identificarea unui număr de 234 asemenea reprezentări, care se plasează cronologic între perioada celui de-al doilea stil (perioada augusteică) şi perioada celui de-al patrulea stil (Nero, Vespasian) al picturii pompeiene209. Numărul este mare, însă la o analiză mai aprofundată situaţia stă cu totul altfel. Obiceiul de a reda vase sacre în frescă nu este unul roman, iar pictura romană este tributară picturii greceşti. Romanii au preluat în pictură obiceiul grecesc de a dedica zeilor în templu sau în teatru vase care serveau drept piese expuse. Pentru romani, asemenea vase de lux reprezentate în pictură, care pe filieră greacă primesc valenţe sacre, trebuiau să arate inventarul costisitor al stăpânului casei210. Din totalul de 234 de reprezentări de vase amintite mai sus, 216 sunt vase sacre (dedicaţii făcute divinităţilor, atribute ale divinităţilor, vase de lustraţie etc.), 9 aparţin serviciilor de servit băutura i mâncarea, 7 serviciului de bucătărie şi 2 redau vase utilizate în timpul mesei211. Exceptând semnele de magazin, ele nu sunt vase funcţionale, ci elemente decorative, elemente arhitectonice, integrate în arhitectura frescei. Sunt plasate în peisaje atemporale, fictive, în decoruri luxoase care nu reproduc realităţi cotidiene de la Roma sau din altă parte a Italiei212. Creşterea importanţei decorurilor luxoase în perioada flaviană a determinat reprezentarea preponderentă a vaselor din cadrul celui de-al patrulea stil drept recipiente sacre213. Din această cauză, interpretarea lor trebuie făcută cu precauţie, mai ales că pictura pompeiană este tributară modei impuse de la Roma, iar pictorul 209 RIZ 1990, 20-22, 49-106, Taf. 11-63. RIZ 1990, 8, 24-25. 211 PETROVSZKY 1993a, 511. 212 RIZ 1990, 24-25. 213 RIZ 1990, 5. 210 53 Fig. 4. Ulcior de bronz tip Tassinari C1200. Pompei. Termopholium-ul Asellinei. Fig. 5. Cazane de bronz. Pompei. Villa Iuliei Felix. Fig. 6. Căni din bronz, sticlă, ceramică i argint (de la stânga la dreapta). Herculaneum. Casa Salonului Negru. 54 campanian a avut pentru picturile sale un repertoriu de modele care a circulat în cercurile artistice din Imperiul roman 214. De asemenea, discrepanţa cronologică între tipurile de vase redate şi momentul reprezentării lor este destul de mare. Acest fenomen este strâns legat de problema apariţiei vaselor de metal la Roma, discutată anterior în lucrarea de faţă. Preţuirea romanilor faţă de piesele toreuticii greceşti, asocierea lor cu un oarecare lux şi statut, a determinat ca puţine din exemplarele redate în frescă să fie într-adevăr cele care erau folosite în acel moment în viaţa cotidiană215. În redarea vaselor de bronz din al doilea, al treilea şi al patrulea stil pompeian pot fi observate influenţe ale unor piese de toreutică produse în perioada secolelor V-III a. Chr. (etrusce, attice, greceşti estice, din Magna Grecia, tracice, macedonene, alexandrine), la jumătatea secolului al II-lea (Delos) şi în perioada republicană. Singurele categorii de piese care au influenţe exclusiv de perioadă imperială sunt cazanele şi călimările216. Un alt element important care trebuie subliniat este acela că majoritatea vaselor redate în fresca romano-campaniană, deşi au culoarea bronzului, reprezintă forme de metal preţios. O explicaţie ar putea fi faptul că, începând cu Augustus, a fost impusă o oarecare sobrietate în ceea ce priveşte decorarea luxoasă a mediului privat. Ca urmare, atât în sfera privată, cât şi în cea publică, vasele de metal preţios au fost redate, în frescă, din bronz217. Prin urmare vasele de bronz reprezentate în fresca vezuviană, cele care îşi găsesc corespondent în piesele originale, se raportează fie la forme produse cu mult timp înainte, fie la vase decorative care aparţin unei pături bogate a societăţii romane, realitate care nu poate fi extinsă la nivel provincial. Categoriile de vase de uz comun, serviciile romane de bronz pentru vin, generalizate în uz în această perioadă nu apar în pictură, situaţie care se explică foarte probabil tot prin prezenţa caietelor de modele, în care noile forme nu au fost introduse218. Printre reprezentările relevante pentru perioada secolului I p. Chr. pot fi enumerate cele ilustrate în figurile 4-6, care îşi găsesc corespondent între descoperirile de la Pompei. Figura 6 ilustrează un semn de magazin de la Herculanum, din Casa Salonului Negru, unde 214 RIZ 1990, 41. Prezenţa caietelor de modele este dovedită de repetarea unor scene la intervale cronologice destul de mari şi pe materiale diferite. Relevantă din acest punct de vedere este scena porumbeilor sau păunilor care beau apă dintr-un crater sau dintr-un bazin de bronz, scenă care îşi are originea într-un tablou realizat de pictorul Sosos la Pergam în secolul al II-lea a. Chr. Aceeaşi scenă apare pe un mozaic de la Capua, pe unul de la Pompei şi pe unul din Villa Hadriana de la Tivoli (MICHELI 1990, 124-125), la distanţe cronologice relevante. 215 Pentru rolul vaselor de bronz decorative în lumea romană, vezi MICHELI 1990, 121-128. 216 RIZ 1990, 31-32. 217 RIZ 1990, 48. 218 PETROVSZKY 1993a, 513. 55 sub numele AD CVCVMAS (tr.: la cazane219) sunt reprezentate patru căni pline, de la stânga la dreapta, una de bronz, una de sticlă, una de lut şi una de aur. Sub ele este trecut preţul vinului pe care îl conțin: A IIII S, A III S, A IIII SS, A II S, anume: 4, 3, 4 i jumătate i 2 asses pe sextarius220. De i cele patru căni au fost pictate cu nuanțe diferite pentru a sugera faptul că au fost făcute din materiale diferite, forma propriu-zisă se regăse te numai în bronz şi corespunde în totalitate exemplarelor descoperite în oraşele vezuviene (tip Tassinari E 5220221). b. Mozaicul. Ca şi în cazul frescei, temele redate în mozaicurile romane sunt în foarte mare parte tributare preferinţei romanilor pentru anumite tipuri de scene şi caietelor de modele. În această categorie se încadrează mai ales scenele cu reprezentări mitologice, majoritare din punct de vedere al numărului de descoperiri, precum şi unele scene de natură222. Din această cauză, în încercarea de a identifica piesele reprezentate cu cele existente în realitate ne lovim de acelea i probleme ca i în cazul frescelor vezuviene: în marea majoritate a cazurilor avem de-a face cu vase care au corespondent în realitate, dar reflectă o realitate cu mult anterioară momentului producerii mozaicului respectiv i de cele mai multe ori nu o realitate a lumii romane. Singurele reprezentări care au relevanţă din punct de vedere al temei lucrării de faţă sunt acelea care redau scene de viaţă cotidiană în care vasele de bronz sunt folosite223. Unul din cele mai importante mozaicuri din această categorie este cel descoperit în villa de la Marbella (Malaga, Spania) (Fig. 7), dispus pe una din laturile peristilului, datat spre sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. Sunt redate ustensilele şi proviziile necesare unui banchet, precum i o parte a instrumenta balnei. Pe latura verticală poate fi observat setul de toaletă format din trei strigiles şi două boluri cu mâner plat (Badeschalen), urmate posibil de un krater cu un polonic sau o strecurătoare în interior. Pe rândurile orizontale sunt redate diferite feluri de alimente aşezate pe masă sau agăţate, intercalate de diferite ustensile de bucătărie. Din cadrul serviciului de masă sunt reprezentate două amphorae, prima ceramică şi a doua de bronz, o 219 GU U 2003, cucuma. DUNCAN-JONES 1982, 46, nota 3; RIZ 1990, 77, nr. 113. 221 TASSINARI 1993. 222 Vezi nota 214. 223 Nu au fost luate în considerare aici o serie de scene reprezentate pe mozaicuri, tipice pentru Antichitatea târzie, care sunt datate cel mai timpuriu spre sfâr itul secolului al III-lea p. Chr., anume scenele de venatio i de prandium sau cele de sacrificiu (vezi de ex. scena sacrificiului către Diana din cadrul mozaicului de la Lillebonne (DARMON 1994, 90-102, Pl. LXX-LXXXIX). Am ales să nu le discutăm aici deoarece, din punct de vedere al vaselor de bronz romane, scena care ne interesează i care apare recurent în aceste reprezentări este cea a spălatului mâinilor. Am preferat să ilustrăm, pentru a exemplifica folosirea setului pentru spălat mâinile în context, cele mai reprezentative scene din această perioadă: cea de pe farfuria de la Cesena i caseta de filde cu scena spălării mâinilor lui Pontius Pilat (vezi mai jos în acest subcapitol). 220 56 Fig. 7. Scene de pe mozaicul de la Marbella. Fig. 8. Mozaic din termele unei locuințe. Aquincum. 57 Fig. 9. Mozaicc de la Cartaginna cu scena preegătirii bancheetului. Fig. 10. Mozaaic de la Sidi Ghrib G (Tunisia) reprezentând o femeie cu usstensilele de toaaletă. 5 58 cană, un alt krater cu un polonic (simpulum), pahare şi un ulcior aşezate pe masă, iar pe ultimul rând authepsa pentru încălzit apa224. i în acest caz scenele reprezentate trebuie tratate critic. Formele redate sunt corupte, unele dintre ele au fost produse până la sfâr itul secolului I – începutul secolului al II-lea. p. Chr., iar krater-ul225 nu se mai regăse te ca formă în intervalul cronologic în care se încadrează scena. Un alt mozaic relevant din punctul de vedere al instrumentarului folosit în băi, datat după mijlocul secolului al III-lea. p. Chr., este cel descoperit la Aquincum, în ora ul civil, în băile unei locuințe private226 (Fig. 8). Este reprezentată o scenă de luptă între doi combatanți, asistați de un arbitru. În partea superioară a scenei pot fi observate un inel pe care au fost agățate trei strigiles i un balsamarium care conține, foarte probabil, ulei. Diferite variante ale authepsei apar şi pe o serie de mozaicuri descoperite în nordul Africii. În scena pregătirii banchetului de pe un mozaic de la Cartagina (Fig. 9) datat la sfâr itul secolului al II-lea p. Chr, printre alţi servitori care transportă diferite instrumente, în partea stângă poate fi observat unul, din care s-a păstrat numai braţul, care ţine în mână o authepsa227 folosită în timpul banchetului pentru încălzirea apei necesare preparării vinului sau spălării mâinilor. Mozaicul descoperit în thermae-le de la Sidi Ghrib (Tunisia) (Fig. 10) redă o femeie în timp ce î i făcea toaleta, înconjurată de toate ustensilele necesare: sandale, un coş cu haine, un bazin pentru apă, caseta cu bijuterii, oglinda şi o găleată de bronz. În partea din dreapta sus este reprezentată o authepsa, varianta cea mai simplă a acestei categorii de obiecte, care are forma unei căni şi este prevăzută în interior cu un cilindru de metal şi cu o gaură de alimentare laterală228. Reprezentarea este extrem de importantă deoarece dovedeşte folosirea acestui tip de recipiente nu numai ca parte a serviciului de băut, ci şi pentru încălzirea apei în cadrul toaletei feminine. În ceea ce prive te găleata de bronz, folosită în acest caz pentru a aduce apa necesară în timpul toaletei, avem de-a face cu o reprezentare destul de fidelă a unui tip provincial (Eggers 35-36)229. c. Reprezentări pe piatră. Monumentele sculpturale reprezintă cel mai important izvor iconografic în studiul vaselor de bronz romane, situaţie datorată în primul rând numărului mare de descoperiri de acest tip. În ciuda acestui fapt, numărul foarte mic de scene care să redea aspecte de viaţă cotidiană reduce semnificativ varietatea subiectelor ilustrate. 224 DUNBANIN 1993, 130-131, Fig. 16. Pentru valoarea simbolică a krater-ului în iconografia romană, vezi subcapitolul II. 2.2.4 din această lucrare. 226 KISS 1973, 20, nr. 13, Pl. V/1; vezi i BÓNIS 1968, 35-37, Abb. 15-16; BRAUN 2001, 95, Abb. 68. 227 DUNBANIN 1993, 131, Fig. 18; TOMAŠEVIĆ BUCK 2002, 215, Abb. 3. 228 TOMAŠEVIĆ BUCK 2002, 216, 218, Abb. 4. 229 Vezi analiza dedicată acestui tip în subcapitolul III.10.2. 225 59 Fig. 11. Semn de magazin din colecţia Farnese pe care este redat un atelier de vase din metal. Majoritatea reprezentărilor au caracter votiv şi în acest context principalul set de bronz reprezentat pe monumente este cel pentru spălatul mâinilor, care va fi tratat în detaliu în cadrul discuției dedicate monumentelor votive. Singura piesă, un semn de magazin, pe care este reprezentat un atelier de vase de metal este un relief din colecţia Farnese, provenit probabil de la Roma, care se păstrează astăzi la Muzeul Naţional din Napoli230 (Fig. 11). În scena centrală este reprezentat un bărbat care ţine o nicovală aşezată pe un postament de dimensiuni mari, în timp ce un altul este pe cale de a lovi cu un ciocan. În partea dreaptă a reliefului este redat un al treilea bărbat, reprezentat aşezat, care finisează un vas, iar în partea stângă un al patrulea, însoţit de un băiat, care asistă. În partea superioară sunt sculptate vasele produse în atelier, printre care se remarcă două găleţi şi recipiente pentru servit. În partea din stânga sus este redată o balanţă folosită pentru cântărirea cantităţilor de metal necesare. Pe baza elementelor stilistice, relieful este datat între domnia lui Hadrian şi cea a lui Marcus Aurelius231. J. Gorecki contestă faptul că ar fi vorba despre un atelier de vase din bronz, deoarece o parte a formelor reprezentate îşi găsesc echivalent în vase din argint care corespund din punct de vedere cronologic secolului I 230 231 ZIMMER 1982, 185-186, nr. 121; MICHELI 1990, 112; GORECKI 2000, 451-452. ZIMMER 1982, 185-186, nr. 121. 60 i începutului secolului al II-lea p. Chr.232. Aspectul cel mai important este că relieful surprinde mai multe etape tehnologice importante: cântărirea metalului, baterea foii de metal pentru a da formă vasului, finisarea obiectului şi produsele finite i reflectată o stare de fapt care este în momentul de faţă general acceptată în literatura de specialitate, anume că atelierele de vase de metal aveau dimensiuni destul de mari şi funcţionau pe baza unei diviziuni riguroase a muncii, existând lucrători specializaţi pentru fiecare etapă a procesului tehnologic233. Tipurile de scene, redate pe monumentele votive, în cadrul cărora apar vase de bronz se pot grupa în două categorii mari: scene de sacrificiu reprezentate pe reliefurile şi altarele votive şi reprezentări de instrumente de sacrificiu (instrumenta sacra) redate pe părţile laterale ale altarelor votive. În cadrul scenelor complexe de sacrificiu234 sunt redate două categorii diferite de vase: un vas jos, fără mâner, ţinut în mână de cel care oficiază sacrificiului şi un set de alte două vase, o cană şi un bol cu inel de fund şi mâner tubular, care apar în mâinile servitorului (camillus235) ce îl asistă pe preot (Fig. 12-13). Deşi este vorba despre două categorii diferite de recipiente, cu funcţionalităţi diferite după cum se va vedea mai jos, opinia vehiculată în mod general în literatura de specialitate este că setul de cană şi vas cu mâner a fost folosit în mediul sacru în timpul sacrificiului, pentru libaţii. Pornind de la această idee, pentru a desemna vasul cu mâner este în general folosit termenul de patera, iar cănii îi este atribuit termenul grecesc oenochoe. Fundamental în clarificarea funcţionalităţii celor două categorii de vase este studiul lui H. U. Nuber236, menționat anterior în această lucrare237, care realizează o analiză exhaustivă a descoperirilor de seturi de cană şi bol cu mâner (Griffschale) de pe tot cuprinsul Imperiului roman, la nivelul anului 1972. Pornind de la informaţiile oferite de izvoarele literare şi iconografice (reliefurile cu scene de sacrificiu), autorul ajunge la concluzia, cât se poate de pertinentă, că în cazul sacrificiilor de animale, în toate situaţiile în care se fac ofrande cu lichide, este folosit un vas 232 GORECKI 2000, 451-452. WILLER 2007, 179-181, Abb. 239; vezi i subcapitolul dedicat organizării atelierelor (II.3.2.2). 234 NUBER 1973, 91-92, Taf. 23/1a-b, 26/2; HELY 1996, 128, Abb. 19. 235 camillus sau camilla (în funcţie de sex) reprezintă tipul iconografic al servitorului în arta votivă romană. Ei erau de obicei copii proveniţi din familii cu o condiţie socială superioară, care îl asistau pe preot în diferitele etape ale sacrificiului. Denumirea, amintită de izvoare, se pare că este sinonimă cu termenul puer (pentru tipul camillus, vezi SPAULDING 1911). 236 NUBER 1973. Am considerat utilă prezentarea pe scurt, în acest context, a argumentației aduse de autor deoarece este fundamentală în stabilirea funcționalității setului. 237 Vezi subcapitolul dedicat istoricului cercetării (II.1). 233 61 Fig. 12. Scenăă de sacrificiu de pe un altar votiv v de la Pom mpei. Fig. 13. Scen nă de sacrificiu de pe un relieff votiv de la Rooma. 662 care este denumit în izvoarele literare patera şi care nu este descris niciodată ca un vas cu mâner. Situaţia este susținută şi de reprezentări. În toate scenele de sacrificiu în care este redat, cel care oficiază ţine întotdeauna în mână un vas fără mâner cu omphalos238. În aceste condiţii este clar că setul de vase ţinut în mână de camillus nu este un set pentru libaţii, funcţionalitatea sa fiind legată de un alt moment din timpul desfăşurării sacrificiului. Există mai multe momente în timpul sacrificiului de-a lungul cărora au fost folosite vase. Lanx şi olla extaris nu erau folosite pentru lichide şi trebuie excluse; nu pot fi asemănate nici cu bolul cu mâner tubular pentru că ele au forme cunoscute, care sunt diferite de a acestuia239. Din exemplarele cunoscute, olla extaris are o formă care o apropie mai degrabă de un cazan240, iar lanx avea forma unei farfurii plate sau a unei tăvi241. Un alt moment în care sunt folosite vase este cel al ofrandei vinului şi fumului sacru. Scena este foarte des reprezentată pe reliefuri, fiind amintită şi de izvoarele literare. Însă camillus care ţine în mână setul nu este implicat în scenă şi este redat tot timpul destul de departe. În plus, cel care oficiază sacrificiul varsă vinul dintr-un vas fără mâner, dintr-o patera, situaţia fiind similară în momentul în care măruntaiele animalului sunt stropite cu vin242. În momentul sfinţirii animalului, după analiza reliefurilor, nu este folosit vasul cu mâner, ci o patera fără mâner. O altă posibilitate ar fi aceea că sângele care țâ ne te în momentul în care animalul este înjunghiat, să fi fost adunat în bolul cu mâner. Dacă un asemenea scenariu ar fi valabil, ar rămâne total nelămurită problema cănii cu care vasul formează o unitate. Nu există reliefuri cu reprezentarea acestei scene, însă în izvoare este folosit termenul de patera pentru a desemna vasul cu care era adunat şi oferit sângele243. În aceste condiţii, singurul moment în care setul ar fi putut fi folosit rămâne cel al spălării mâinilor preotului sau oficiatorului înainte de începerea propriu-zisă a sacrificiului244. Există mai multe argumente care pledează pentru o asemenea interpretare. În primul rând este vorba de redarea stereotipă a tipului camillus. Din analiza reliefurilor se poate observa că fiecare participant este caracterizat prin atributele sau prin îmbrăcămintea sa, care dovedesc rolul său în timpul sacrificiului (preotul este capite velato şi ţine în mână vasul de ofrandă, cel care loveşte animalul are în mână toporul etc.). Din cauza stereotipiei redărilor, camillus este redat la fel, cu vasul în mâna stângă şi cu cana în cea dreaptă (Fig. 12-13). În aceste 238 NUBER 1973, 102. NUBER 1973, 100-101. 240 NUBER 1973, 100; vezi Fig. 16 din lucrarea de faţă. 241 HILGERS 1969, 65; NUBER 1973, 100. 242 NUBER 1973, 101. 243 NUBER 1973, 102. 244 NUBER 1973, 105. 239 63 condiţii, este foarte greu de crezut că el ar fi purtat aceste vase pentru a le da altcuiva şi nu ar acţiona direct cu ele245. De asemenea, camillus este reprezentat tot timpul cu o bucată de pânză pe umăr, mantela, folosită pentru ştersul mâinilor246, care reprezintă a treia componentă a setului. În concluzie, vasul cu mâner formează împreună cu cana şi cu şervetul un set folosit în timpul sacrificiului pentru spălarea mâinilor preotului sau oficiatorului sacrificiului. Setul are aceeaşi funcţionalitate şi în mediul profan şi în cel funerar, după cum demonstrează i reprezentările de pe monumentele funerare şi de pe farfuriile de argint247. Vasul cu mâner nu trebuie confundat cu patera deoarece este vorba de două vase cu Fig. 14. Altar votiv de la Stockstadt am Main (Germania) formă şi funcționalitate diferită248. Reprezentarea setului pe una din părţile laterale ale altarului votiv de la Stockstadt am Main (Fig. 14), dedicat nimfelor de către Lucius Memmius Iuvenis în 166 p. Chr.249, cu cana din care se toarnă un lichid în vasul cu mâner, trebuie interpretată drept simbol al curăţării rituale efectuate înaintea sacrificiului propriu-zis250. Bineînţeles, identificarea exclusivă a exemplarelor reprezentate pe reliefuri cu exemplare din bronz nu este posibilă. Coruperea formelor datorată naturii materiei prime pe care au fost reprezentate nu permite o identificare exactă. Totuşi, din totalul descoperirilor de până acum, setul a fost realizat majoritar din bronz, având şi copii în argint, sticlă, alabastru şi ceramică251, iar problemele legate de funcţionalitate se extind la toate exemplarele produse, indiferent de material. Dintre reprezentările din mediul votiv, de o importanță foarte mare este scena redată pe altarul de la Ateste (Este, Italia), dedicat de Lucius Minucius Optatus252 (Fig. 15) i datat în secolul I p. Chr. Este vorba despre un meşter nord-italic specializat în producţia de găleţi, 245 NUBER 1973, 104. NUBER 1973, 105. 247 Vezi mai jos în acest subcapitol. 248 Pentru instrumentarul sacru roman, vezi SIEBERT 1999, 32-47. 249 CIL XIII 66. 250 NUBER 1973, 107. 251 NUBER 1973, 73-82. 252 CIL V 2477. 246 64 Fig. 155. Altar votiv dedicat de Luciu us Minucius Optatus (Este, Italia). Fig. 16. Altarr votiv de la Bonn . u un bloc (ca audex) în faţţă, pe care esste aşezată o nicovală. Înn mâna stânggă reprezenttat aşezat, cu ţine o fooarfecă în caare strânge un vas de bbronz, iar înn dreapta unn ciocan cu u care este pe p punctul de d a lovi vasul. v În parrtea superiooară a sceneei sunt redaate două găleţi de bronnz terminatee253. Tipul vaselor v prod duse este assemănător cu c găleţile aaparținând tiipului Eggers 21/22254. Reprezentaarea confirm mă meseria dee meşter bro onzier a lui Lucius Minuucius Optatuus i atestă faptul f că la Este E a existaat un atelier de d vase de bronz care a pprodus gălețți de tipul suusamintit. p lateraale ale unui altar votiv de la Bonnn, datat în primul sfert al Pe una din părţile p Chr. şi deddicat divinităăţilor de orig gine germaniică, Matrona ae, de către C. C secoluluii al III- lea p. Candidinnius Verus2555, este înfăţiişată scena ffierberii cărnnii (Fig. 16).. Este ilustraat un personnaj masculinn care amesttecă într-un cazan de bbronz atârnaat deasupra focului cu ajutorul unuui lanţ256. Foarte F probaabil că scenna, ţinând coont că aparee pe un altaar votiv, treebuie pusă în î 253 ZIMME ER 1982, 185, nr. 120; MICH HELI 1990, 1111-112; GOREC CKI 2000, 452. GOREC CKI 2000, 452. 255 AE 1931, 18. 256 KÜNZL L 1993, 238-2339, Abb. 6; HA ANEMANN 20007, 123, Abb b. 133. Pentru ccazane de bronnz cu lanţ de fiier pentru susspendare deasupra focului, care se dateează în secoluul al III-lea pp. Chr., vezi KÜNZL 19993; PETROVS SZKY 2007a. 254 6 65 legătură cu acel moment din timpul sacrificiului când sunt preparate măruntaiele animalului, exta, în olla extaris257. Monumentele funerare cu reprezentări de vase de bronz sunt mult mai puţine în comparaţie cu cele votive. Scenele în care sunt redate recipiente sunt aproape exclusiv cele de banchet funerar, iar ipostaza în care apar cel mai des este tot cea a spălatului mâinilor. Dacă de cele mai multe ori, din cauza reprezentărilor schematizate, este foarte greu de precizat ce fel de vase apar pe mensa tripes, se pot face totuşi unele observații legate de setul de spălat pe mâini în context funerar258. Stela funerară de la Köln259 (Fig. 17) ilustrează o scenă de banchet funerar în centrul căreia este redat un bărbat întins pe kliné în faţa unei mensa tripes. De o parte şi de alta a patului apar doi servitori, în partea dreaptă unul care ţine în mână un simpulum, iar în cea stângă un altul cu cana în mâna dreaptă şi bolul cu mâner tubular în mâna stângă. Cele două vase ţinute în mâini de camillus sunt în mod obişnuit interpretate în literatura de specialitate drept vase folosite pentru libaţii în timpul banchetului funerar. inând cont de faptul că, a a cum am menționat anterior, setul de vase este folosit atât în mediul sacru, cât şi în cel profan pentru spălarea mâinilor, H. U. Nuber, pe baza analizei reprezentărilor iconografice şi a descoperirilor arheologice, ajunge la concluzia că inventarul funerar este o reflectare a scenei de banchet redată pe monumentul funerar. Astfel, în mormânt apar vase de provizii, o oglindire a mâncării de pe masa de banchet, dar şi vase de băut, ca reprezentare a băuturii consumate. Din acest punct de vedere trebuie văzută şi utilizarea setului în context funerar. Este vorba încă o dată de vase pentru spălat mâinile, ca parte a serviciului de masă260. De i de cele mai multe ori avem de-a face cu reprezentări simbolice, există descoperi arheologice de seturi pentru spălat mâinile în mediul funerar, iar în unele cazuri a putut fi identificat i al treilea element al setului, anume mantela. Într-un mormânt de la Bartow Hills (Anglia) a fost descoperit un set format din cană şi bol cu mâner tubular pe care s-au putut identifica urme textile, provenite de la şervetul folosit pentru ştergerea mâinilor261. Situaţia este asemănătoare în cazul mormântului de la Szőlősgyöröki 257 NUBER 1973, 100. Pentru o analiză mai detaliată a vaselor care apar în cadrul scenelor de banchet funerar prezente pe monumentele funerare din Dacia romană, vezi subcapitolul II. 2.2.4. 259 NUBER 1973, 87, Taf. 20/2. 260 NUBER 1973, 177. 261 NUBER 1973, 106. 258 66 Fig. 17. Partea superioară a unei stele funerare de la Köln cu scena banchetului funerar. Fig. 18. Sarcofagul de la Simpelveld. 67 (Ungaria). În apropierea setului au fost descoperite urme textile care au fost identificate ca aparţinând unui şervet îndoit de mai multe ori262. Tot în cadrul reprezentărilor de pe monumentele funerare, sarcofagul de la Simpelveld (Fig. 18) reprezintă unul din cele mai importante izvoare iconografice referitoare la compoziţia seturilor pentru prepararea vinului în perioada de sfârşit a secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea p. Chr. A fost descoperit la Simpelveld (Olanda) în apropierea unei villa rustica şi, în ciuda formei de sarcofag, a adăpostit un mormânt de incineraţie. Pe una din părţile interioare a fost redată defuncta, întinsă pe un pat plasat în exteriorul locuinței sale. Pe cealaltă parte a sarcofagului pot fi observate scene din interiorul locuinţei263. Alături de un dulap jos pe care sunt reprezentate butelii de sticlă, pe o etajeră apare un set de vase de bronz constituit din două găleţi de tip Hemmoor (folosite pentru amestecarea vinului), aşezate pe raftul de sus, iar dedesubt un ulcior şi o cană din tablă de bronz (folosită pentru încălzirea apei calde necesare preparării vinului)264. Reprezentarea este relevantă deoarece atestă folosirea cănilor din tablă de bronz în cadrul serviciilor de vin în vederea preparării a anumitului calda i confirmă folosirea găleților de tip Hemmoor ca vase pentru amestecat vinul265. d. Reprezentări pe obiecte aparţinând artelor minore. Scenele de prandium reprezentate pe farfuriile de argint din antichitatea târzie sunt extrem de relevante în vederea clarificării funcţionalităţii setului pentru spălat mâinile în mediul profan, discutat anterior în lucrarea de faţă. Reprezentativă din acest punct de vedere este farfuria din argint de la Cesena266 (Fig. 19). În medalionul central sunt redaţi cinci bărbaţi care iau masa în aer liber. În partea dreaptă apare un servitor care ţine în mâna dreaptă o cană, iar în stânga vasul cu mâner. Din cană toarnă apă pe mâna unuia dintre participanţi, ţinută în vasul cu mâner. El poartă pe umărul său stâng mantela267. În lipsa furculiţei şi a cuţitului, spălarea mâinilor în timpul mesei era extrem de importantă. Izvoarele antice din lumea greacă şi romană vorbesc despre necesitatea spălării mâinilor la începutul mesei, între feluri şi la sfârşitul ei268. 262 HORVÁTH 1981, 78, Fig. 17. CAVALIER 1988, 20; TOYNBEE 1996, 264, 281, Fig. 91-92. 264 GORECKI 2007, 112. 265 GORECKI 1994, 179, 181-182. 266 NUBER 1973, 118, Taf. 29/b; HELY 1996, 138, Abb. 17. 267 NUBER 1973, 118. 268 NUBER 1973, 118-119. Setul a fost folosit în mediul profan nu numai pentru spălarea mâinilor în timpul mesei, ci şi în cadrul toaletei feminine (după cum demonstrează relieful de secol IV p. Chr. de la Silistra) sau în cadrul diferitelor activităţi cotidiene. Nu trebuie exclusă nici posibilitatea ca el să fi fost folosit i în cadrul cultului privat (NUBER 1973, 124-125). 263 68 Fig. 19. Detaliu dee pe farfuria dee la Cesena cu scena spălării mâinilor. Fig. 20. Scennă cu spălarea mâinilor m lui Poontius Pilat, de pe caseta de fiildeş de la Bresscia. 6 69 O altă scenă în care setul este implicat în spălarea mâinilor poate fi observată pe caseta de fildeş de la Brescia269 (Fig. 20), datată în 380 p. Chr. Servitorul cu mantela pe umăr şi cu cele două vase în mână toarnă apă pe mâna lui Pilat. Atât reprezentarea de pe farfuria de la Cesena, cât şi cea de pe caseta de la Brescia demonstrează o perpetuare a funcţionalităţii setului şi în perioada antichităţii târzii. II. 2.2.4. Reprezentări de vase de bronz pe monumentele votive şi funerare din Dacia romană Analiza reprezentărilor iconografice referitoare la vasele de bronz din Imperiul roman permite formularea anumitor observaţii legate de modul în care acest tip de artefacte sunt redate în arta sculpturală din provincia Dacia. Din categoriile de monumente analizate mai sus, singurele întâlnite în Dacia sunt monumentele votive şi funerare, care vor fi tratate în continuare. În literatura arheologică nu există până în momentul de faţă o analiză dedicată exclusiv vaselor de bronz reprezentate pe monumentele sculpturale din Dacia romană. Interesul specialiştilor faţă de recipientele redate pe diferitele piese sculpturale s-a manifestat fie la nivel general, fie a vizat numai o anume categorie de piese, anume vasele ceramice. În cadrul lucrărilor care au tratat categorii de piese cu caracter votiv sau funerar, autorii au semnalat prezenţa diferitelor tipuri de vase, fără a insista însă asupra semnificaţiei lor sau a modului de redare270. Primul care a atras atenţia asupra importanţei izvoarelor iconografice în studiul ceramicii a fost N. Gudea, într-un studiu dedicat producţiei ceramice din Dacia romană271. Autorul consideră că numărul acestora, în ceea ce priveşte ceramica, este mic, majoritatea reprezentărilor fiind tributare stereotipiei artei provinciale. Fără a dori să fie exhaustiv, N. Gudea repertoriază un număr de paisprezece piese pe care au fost reprezentate vase ceramice272. Singurul studiu amplu asupra problematicii apariţiei vaselor pe monumentele din Dacia, având în vedere tot vasele ceramice, se datorează Vioricăi Rusu-Bolindeţ273. La nivelul anilor 1993 sunt catalogate un număr de o sută cincizeci şi trei de piese cu caracter votiv, funerar, elemente arhitectonice cu acest tip de reprezentări, cu menţiunea că în cazul 269 NUBER 1973, 125-126, Taf. 28/3; HELY 1996, 139, Abb. 18. Pentru un istoric complet al cercetărilor, vezi RUSU-BOLINDE 1994, 113-114. 271 GUDEA 1978. 272 GUDEA 1978, 136, 144-145. 273 RUSU-BOLINDE 1994. 270 70 unora dintre ele ar putea fi vorba şi despre forme metalice. Este recunoscută dificultatea de a diferenţia între formele metalice, cele de sticlă şi cele ceramice, în condițiile în care grija pentru detaliu nu a fost niciodată o prioritate a meşterului lapicid din mediul provincial, şi este accentuată importanţa formei şi simbolisticii reprezentărilor274. Tot aici trebuie amintite observaţiile făcute de C. Ciongradi în legătură cu decorul altarelor votive din Dacia romană. Autoarea atrage atenţia asupra faptului că reprezentările de instrumente cultice de pe părţile laterale ale altarelor votive, în contextul standardizării producţiei, devin mai degrabă elemente decorative sau semne de atelier, pierzându-şi semnificaţia iniţială275. Înainte de a începe analiza monumentelor sculpturale din Dacia romană trebuiesc făcute anumite precizări legate de metoda de lucru. În primul rând trebuie subliniat faptul că o identificare având drept criteriu principal natura materiei prime din care sunt realizate vasele, nu este viabilă în contextul temei de faţă. Din cauza redărilor schematice, tipice artei provinciale, sunt foarte rare situaţiile, după cum se va vedea mai jos, în care am putut stabili cu certitudine că este vorba despre un vas de bronz. Acesta este motivul pentru care demersul s-a oprit de cele mai multe ori la identificarea unor forme metalice, fără a putea preciza natura materiei prime din care au fost realizate. Bineînţeles, în condiţiile în care anumite categorii de forme au fost produse la nivelul imperiului într-o proporţie covârşitoare din bronz, având foarte puţine imitaţii din alte categorii de material (argint, sticlă, ceramică), putem presupune că ar putea fi vorba despre un vas de bronz. Un alt motiv pentru care identificarea materiei prime nu poate fi scopul unui asemenea studiu este reprezentat de faptul că apariţia vaselor pe monumentele votive şi sculpturale ţine de o anume simbolistică, iar în cazul în care există forme care au imitaţii în alte categorii de material, redarea detaliilor care ar ajuta la identificarea lor nu a reprezentat o prioritate pentru meşterul care a realizat monumentul. În aceste condiţii, din cauza potenţialului limitat de comparaţie cu piesele originale oferit de piesele sculpturale, analiza va avea în vedere, în primul rând, măsura în care formele metalice reprezentate îşi mai păstrează valoarea de simbol în mediul provincial. Din această cauză am exclus din start două tipuri de reprezentări, care apar mai degrabă ca urmare a unei tradiţii iconografice, nu ca o reflexie a unor realităţi antice: scena craterului din care ies 274 275 RUSU-BOLINDE 1994, 113-114, 138-148. CIONGRADI 2006, 216-217. 71 vrejuri de viţă de vie cu ciorchini de struguri276 şi scena porumbeilor sau a păunilor care beau apă dintr-un vas277. Pentru identificarea acelor reprezentări care redau forme metalice am folosit următoarele criterii:  forma propriu-zisă a vaselor, cu privire specială asupra categoriilor care au fost  produse majoritar din bronz;  sticlă din cauza naturii materiei prime;  unghiurile ascuţite ale mânerelor care de obicei nu pot fi redate în ceramică sau în forma buzei şi, uneori, modalitatea de prindere a mânerelor de buza vasului (în ceramică aceste detalii nu sunt atât de vizibile încât să fie redate pe reprezentări); prezenţa, în cazul cănilor, a unui picior care este înlocuit la majoritatea exemplarelor  ceramice de un inel de fund;  mânerelor de căni sau ulcioare; apariţia protomelor vegetale, zoomorfe sau antropomorfe la ambele capete ale anumite modalităţi de decorare specifice vaselor de metal. Monumentele sculpturale identificate au fost catalogate în cadrul unui tabel prezent în anexa acestei lucrări278, care conţine următoarele rubrici: tip de monument, loc de descoperire, loc de păstrare, datare, tipuri de vase reprezentate, bibliografie şi observaţii. În cazul altarelor votive a fost redat şi câmpul epigrafic. Deoarece într-un singur caz am avut dea face cu o piesă inedită, descrierile din tabel se referă exclusiv la vasele reprezentate. Descrieri mai amănunţite pot fi găsite în bibliografia indicată pentru fiecare în parte. Pentru a uşura lectura, numerele din tabel corespund numerelor pieselor ilustrate pe planşe. a. Tipuri de monumente cu reprezentări de vase de bronz. În cadrul monumentelor sculpturale analizate din Dacia romană, a fost izolat un grup de 25 de piese cu reprezentări de forme metalice. Dintre acestea, 14 sunt altare votive, iar 11 monumente funerare, anume 8 pereţi laterali de aedicula, 2 altare funerare în formă de aedicula/stele funerare de tip pseudoaedicula şi o stelă funerară. 276 Referitor la valoarea emblematică a craterului în lumea romană, vezi DUNBABIN 1993, 140 ; pentru cazul Daciei, vezi RUSU-BOLINDE 1994, 116; CIONGRADI 2007, 413, Taf. 43/S/A 21b, 437, Taf. 67/Pf/S 1d, 438, Taf. 68/Pf/ M1, 463, Taf. 93/Py/A 1e, 466, Taf. 96/Py/S 3b, 471, Taf. 101/Py/A 12a. 277 Vezi nota 117 din lucrarea de faţă; pentru cazul Daciei, vezi RUSU-BOLINDE 1994, 116; CIONGRADI 2007, 425, Taf. 55/S/S 46, 482, Taf. 112/Te/M 2. 278 Anexa I. 72 Din cele 14 altare votive279, 12 provin de la Apulum (Pl. II-VII, nr. 1-12), unul de la Micia (Pl. VIII/13) şi unul de la Germisara (Pl. VIII/14), găsit încastrat în peretele bisericii din Poiana, jud. Hunedoara280. Altarul nr. 1 de la Apulum este anepigraf, dar după tipul de reprezentări de pe părţi, foarte probabil avem de-a face cu un altar votiv neterminat. Pentru două dintre piesele menţionate, nr. 10 şi nr. 14, nu am putut verifica tipul de reprezentări de pe părţile laterale. Amândouă au fost publicate fără o ilustrare a acestora, iar în momentul de faţă ele nu mai pot fi găsite în depozitele muzeelor unde se păstrează. În aceste condiţii, singurele informaţii pe care le avem provin din descrierile oferite de bibliografie. În ceea ce priveşte tipul de reprezentări, 11 piese (nr. 1-2, 4-10, 12-13) au redate pe părţile laterale setul pentru spălat mâinile, cana şi bolul cu mâner tubular („Griffschale”) discutat anterior. Altarul nr. 3 prezintă pe latura stângă o cană, iar pe cea dreaptă o patera, iar în cazul numărului 11 pe latura stângă apare un vas, probabil crater, din care ies vrejuri de viţă de vie cu ciorchini de struguri, iar pe cea dreaptă o cană. Piesa numărul 14 nu a fost 279 Altarele votive cu reprezentări a uneia sau a ambelor componente ale setului pentru spălat mâinile nu sunt, bineînțeles, un fenomen specific Daciei romane. Pentru alte piese de acest gen din Imperiul roman, vezi CSIR ÖSTERREICH I/3 (Carnuntum): nr. 151 (secolul al II-lea p. Chr.), 187 (secolul al III-lea p. Chr.); CSIR ÖSTERREICH I/4 (Carnuntum): nr. 445 (181 p. Chr.), 446 (secolul al II-lea p. Chr.), 447 (-), 448 (secolele IIIII p. Chr.), 449 (secolele II-III p. Chr.), 450 (170-172 p. Chr.), 451 (secolul al II-lea p. Chr.), 452 (secolul al IIlea p. Chr.); CSIR DEUTSCHLAND II/3 (Germania Superior): nr. 80 (178 p. Chr.); CSIR DEUTSCHLAND II/4 (Germania Superior): nr. 11 (al treilea sfert alsecolului al II-lea p. Chr.), 36 (perioada severiană), 89 (1 iunie 276 p. Chr.), 117 (perioada severiană); CSIR DEUTSCHLAND II/10 (Germania Superior): nr. 43 (probabil secolul al III-lea p. Chr.); CSIR DEUTSCHLAND II/12 (Germania Superior): nr. 273 (212 p. Chr.), 274 (209 p. Chr.), 302 (180-185 p. Chr.); CSIR DEUTSCHLAND II/13 (Germania Superior): nr. 2 (sfâr itulsecolului al IIlea – începutul secolului al III-lea p. Chr.), 10 (186 p. Chr.), 13 (191 p. Chr.), 18 (167 p. Chr.), 19 (167), 20 (a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.), 21 (166 p. Chr.), 57 (sfâr itul secolului al II-lea - începutul secolului al III-lea p. Chr.), 58 (ultimul sfert al secolului al II-lea p. Chr.), 67 (-), 73 (a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.), 155 (-), 170 (15 iulie 201 p. Chr.), 189 (206 p. Chr.), 199 (al treilea sfert al secolului al II-lea p. Chr.), 200 (secolul al II-lea p. Chr.?), 258 (secolele II-III p. Chr.), 290 (sfâr itul secolului al II-lea - începutul secolului al III-lea p. Chr.), 312 (secolele II-III p. Chr.); CSIR GREAT BRITAIN I/1: nr. 47 (secolul al III-lea p. Chr.), 181 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.), 182 (probabil 211 p. Chr.), 186 (secolul III p. Chr.), 193 (secolul III p. Chr.), 195 (posibil Caracalla), 198 (secolul. al III-lea p. Chr.), 209 (începutul secolului al III-lea p. Chr.), 221 (131-161 p. Chr.), 233 (secolul al III-lea p. Chr.), 301 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.), 302 (secolul al IIlea sau al III-lea p. Chr.), 310 (secolul al III-lea p. Chr.), 347 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.); CSIR GREAT BRITAIN I/2: nr. 106 (-); CSIR GREAT BRITAIN I/3: nr. 4 (-), 28 (probabil prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.), 32 (-), 34 (-), 35 (-); CSIR GREAT BRITAIN I/4: nr. 2 (după 158 p. Chr.), 8 (probabil Hadrian-Antoninus Pius), 48 (înainte de 158 p. Chr.), 96 (probabil perioada antonină), 153 (perioada antonină); CSIR GREAT BRITAIN I/5: nr. 42 (-), 43 (-); CSIR GREAT BRITAIN I/6: nr. 11 (posibil perioada antonină), 13 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.), 24 (secolul al III-lea p. Chr.), 40 (secolul al III-lea p. Chr.), 92 (secolul al III-lea p. Chr.), 128 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.), 129 (începutul secolului al III-lea p. Chr.), 138 (-), 140 (posibil 153 p. Chr.), 141 (-), 145 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.), 160 (Severus Alexander), 182 (posibil secolul al III-lea p. Chr.), 287 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.), 294 (secolul al IIlea sau al III-lea p. Chr.), 300 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.), 316 (-), 324 (secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr.); CSIR GREAT BRITAIN I/8: nr. 69 (-), 70 (-); CSIR GREAT BRITAIN I/9: nr. 3 (începutul secolului al II-lea p. Chr.), 5 (sf. secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.), 6 (-), 12 (sf. secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea p. Chr.), 20 (secolul al II-lea p. Chr.), 21 (prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.), 116 (-), 117 (posibil secolul al III-lea p. Chr.); CSIR UNGARN VIII: nr. 70 (secolul al III-lea p. Chr.), 76 (222 p. Chr.). Pentru piese de acest tip din Pannonia, vezi SZABÓ 1991b, iar pentru Gallia SZABÓ 1991b, 171, 176, nota 4. 280 IDR III/3, 236. 73 publicată cu imagini ale părților laterale, iar din informațiile oferite tim doar că pe partea stângă apar două vase, iar pe cea dreaptă o patera. Identificarea acestor reprezentări cu forme metalice este dovedită de prezenţa unor elemente caracteristice. Referitor la căni pot fi observate: prezenţa piciorului (nr. 2, 4-5, 8-9, 11-13), a protomelor decorate la capetele mânerului (nr. 1-6, 9, 11, 13), a buzei trilobate sau în formă de cioc (nr. 2-3, posibil 4-5, 8-9, 11, 13), a unghiurilor ascuţite formate de mâner în partea superioară sau a mânerului supraînălţat (nr. 3, 9, 11, 13) şi a decorului specific (nr. 2). Pentru bolurile cu mâner tubular („Griffschale”) caracteristice sunt următoarele: prezenţa umbo-ului în interiorul vasului (nr. 2, 7, 8-9, 12-13), mânerul tubular (nr. 2, 4, 7-9, 13), capătul mânerului terminat într-o protomă, zoomorfă sau antropomorfă în cazul pieselor originale (nr. 2281, 9, 13 - posibil cap de berbec), decorarea mânerului cu caneluri plasate paralel cu lungimea acestuia (nr. 2, 9 cu menţiunea că spre deosebire de piesele originale, în acest caz decorul este paralel cu diametrul mânerului). Dintre cele unsprezece altare cu reprezentări ale setului pentru spălat mâinile, în trei cazuri (nr. 5, 6, 12) bolul cu mâner tubular („Griffschale”) este înlocuit în reprezentări cu un alt tip de vas, anume caserola, situaţie dovedită pentru nr. 5 şi 6 de redarea plată a mânerului şi de corpul vasului care este mult mai adânc decât în cazul vasului care intră în componenţa setului. Vasul reprezentat pe altarul nr. 12, deşi prezintă un corp caracteristic pentru bolul cu mâner tubular, modalitatea de prindere a mânerului de buză este total atipică, caracteristică tot caserolelor. Deşi, după cum am văzut, majoritatea formelor redate întrunesc caracteristicile unor forme metalice, încercarea de a identifica reprezentările cu piese originale este foarte dificilă. În cazul bolului cu mâner tubular („Griffschale”) acest demers nu este posibil deoarece reprezentările sunt prea schematizate. Nu poate fi făcută decât o trimitere generală la forma în sine, fără a putea indica un tip anume. Pentru căni, cu toată precauţia de rigoare, putem presupune o corespondenţă a nr. 8, 9 şi 11 cu tipul Alikaria282 (Fig. 21) din tipologia realizată de H. U. Nuber, iar pentru nr. 2, cu cana de la Stráže (Solvacia) aparţinând tipului Canterbury283 (Fig. 22) din cadrul aceleiaşi tipologii. Dintre toate aceste patru altare, numai 281 Mânerul bolului redat pe altarul de la Apulum (nr. 2) se diferențiază de restul reprezentărilor de acest tip i în acela i timp de mânerele pieselor cunoscute prin forma sa: se termină nu într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă, ci într-o labă de felină, element care nu este caracteristic pentru această formă de vas, ci pentru mânerele cănilor cu buza trilobată care fac parte din setul pentru spălat mâinile de tip Millingen (vezi nr. 30 din lucrarea de față). 282 NUBER 1973, 54-60. Pentru o identificare cu tipul Alikaria pledează prezența postamentului în condițiile în care buza vaselor pare a fi trilobată. Totu i, ținând cont că avem de a face cu reprezentări schematice, această identificare rămâne doar o ipoteză i trebuie luată în considerare cu toată precauția necesară. 283 NUBER 1973, 60-73. 74 Fig. 21. Cană de bronz de tip Alikaria. Fig. 22. Cană de bronz de tip Canterbury. nr. 11 oferă o datare mai restrânsă, respectiv secolul al III-lea p. Chr284. Prezenţa cănii de tip Canterbury pe altarul nr. 2 ar indica o datare începând cu sfârşitul secolului al II-lea p. Chr. şi începutul secolului al III-lea p. Chr., când începe producerea cănilor din tablă de bronz cu decor gravat, care sunt considerate a fi produsul unui atelier danubian285. Stabilirea exactă a semnificaţiei pe care aceste reprezentări o au în mediul provincial pune o serie de probleme. O analiză asemănătoare, referitoare la vasele redate pe părţile laterale ale altarelor votive din Pannonia, a fost realizată de K. Szabó286. Lucrarea, care din nefericire s-a limitat numai la un catalog, adună un număr de 41 de piese cu asemenea reprezentări, iar prezenţa vaselor este pusă de autoare pe seama răspândirii în provincii a tradiţiilor italice287. Funcţionalitatea cănii şi a bolului cu mâner tubular („Griffschale”) ca vase folosite în mediul sacru pentru curăţarea rituală care precedă sacrificiul propriu-zis a fost deja discutată în lucrarea de faţă288. Prezenţa lor pe părţile laterale ale altarelor votive este în strânsă legătură cu această funcţionalitate, simbolizând purificarea rituală şi implicit pietatea dedicantului. Se consideră că obiceiul de a reda obiecte aparținând instrumentarului sacru pe 284 IDR III/5, 240. NUBER 1973, 69-70; o reprezentare similară a unei căni cu decor gravat apare pe latura dreaptă a unui altar votiv descoperit la Corbridge (Britannia), dedicat zeiței Astarte i datat în secolul al III-lea p. Chr (CSIR Great Britain I/1, nr. 47). 286 SZABÓ 1991b. 287 SZABÓ 1991b, 175. 288 Vezi subcapitolul II. 2.2.3. 285 75 părțile laterale ale altarelor votive reprezintă o consecință a politicii religioase duse de Augustus. Astfel, un bun cetățean î i putea exprima la nivel formal pietatea prin intermediul acestui tip de reprezentări, întâlnite frecvent la Roma i în Italia din secolul I până în secolul al V-lea p. Chr. Noile elemente intră rapid în repertoriul sculptorilor i ating destul de devreme un grad ridicat de schematism289. În ceea ce prive te mediul provincial roman, pe baza pieselor cunoscute în momentul de față290, se poate observa că majoritatea altarelor de acest gen se grupează în intervalul cronologic cuprins între a doua jumătate a secolului al IIlea i prima jumătate a secolului al III-lea, respectiv în secolul al III-lea p. Chr.291. O privire mai atentă asupra modalităţilor de redare şi a ariei de răspândire a acestor piese în Dacia romană pune sub semnul întrebării valoarea lor de simbol, în sensul în care apariția lor pe altar nu a depins de preferințele, respectiv de pietatea dedicantului. În primul rând nu există o coerenţă în reprezentare: în trei cazuri (nr. 1, 2, 13) cana apare pe partea dreaptă şi vasul cu mâner pe partea stângă, iar în şapte cazuri (nr. 4, 7, 8-9, 10, 12, 14) modul de reprezentare se inversează: cana apare pe partea stângă, iar vasul cu mâner pe dreapta. Aşa cum am arătat mai sus, în trei situaţii (nr. 5, 6, 12) în locul vasului cu mâner este redată o caserolă care este prin excelenţă un vas folosit pentru măsurarea şi amestecarea vinului292 şi nu are nimic de-a face cu setul pentru spălat mâinile. La acestea se adaugă faptul că 12 piese din cele analizate provin de la Apulum, una de la Micia, una posibil de la Germisara şi una de la Alburnus Maior293. În aceste condiţii nu putem să concluzionăm decât prin confirmarea faptului că, foarte probabil, apariţia setului pentru spălat mâinile pe părţile laterale ale altarelor din Dacia ţine mai mult de o predilecţie a atelierelor din Apulum şi din jurul său pentru acest element decorativ294. Identificarea exactă a unui atelier pe baza reprezentărilor de vase nu poate fi realizată deoarece acestea sunt mult prea diferite din punct de vedere stilistic. Din cele 14 altare, numai trei oferă o datare mai restrânsă, fapt care împiedică încercarea de a urmări o oarecare evoluţie formală. Situaţia din Dacia nu este singulară. Şi în cazul Lusitaniei romane a fost observată o preferinţă a atelierelor de la Emerita Augusta (Mérida, Spania), comparativ cu restul provinciei, pentru redarea setului pe părţile laterale ale altarelor votive295. O situație asemănătoare poate fi observată în Germania Superior, la Sockstadt, unde au fost descoperite opt altare cu reprezentarea setului pentru spălat mâinile, 289 DE DECKER-SZABÓ ET ALII 2009, 779. Vezi nota 179. 291 Vezi nota 279. 292 Vezi PETROVSZKY 1993. 293 Informaţie C. Ciongradi. 294 CIONGRADI 2006, 216-217. 295 NUBER 1973, 91, nota 507. 290 76 care prezintă o iconografie asemănătoare, dedicate de către beneficiarii296. O predilecție pentru folosirea acestor tipuri de reprezentări poate fi observată i în Britannia, pe siturile din zona zidului lui Hadrian297 precum i la Carnuntum298. În aceste condiții este foarte probabil că nu avem neapărat de-a face cu transmiterea unui obicei italic în provincii, ci, cel puţin în cazul Daciei, mai degrabă cu transmiterea unei tradiţii italice de reprezentare. Reprezentările de pe monumentele funerare sunt majoritar legate de redarea tipului iconografic „camillus/camilla” pe părţile laterale ale aediculelor funerare (Pl. VIII-XI, nr. 1522) sau ale altarelor în formă de aedicula / stelelor de tip pseudo-aedicula (Pl. XII, nr. 23)299. Din cauza formelor de redare mult prea schematizate, nu am reuşit să identificăm drept formă metalică nici unul din vasele care apar pe mensa tripes în cadrul scenelor de banchet funebru. Singurele recipiente redate în scenele de banchet, care probabil se referă la forme din metal, sunt cănile care apar sub sau în apropierea mensei tripes (Pl. XII, nr. 24; Pl. XIII, nr. 25). Din cele nouă reprezentări ale servitorului300, în şase cazuri este redat un bărbat (nr. 15, 18, 19, 20, 21, 23), în două o femeie (nr. 16, 22), iar în ceea ce priveşte peretele de aedicula de la Napoca (nr. 17) avem de-a face cu o reprezentare mai rar întâlnită, în care un servitor i o servitoare apar împreună. Legat de tipul de vase reprezentate, pe nici una dintre piesele analizate servitorul nu mai este redat cu setul complet pentru spălat mâinile, ci doar cu cana în mâna dreaptă şi cu şervetul, mantela, pe umărul stâng. În cazul piesei nr. 16 de la Napoca, cana este ţinută în mâna stângă. Singura excepţie este reprezentată tot de aedicula de la Napoca (nr. 17), unde apare un set complet, dar cana şi mantela sunt ţinute de servitor, iar bolul cu mâner tubular („Griffschale”) de servitoare. În urma analizării ipostazelor iconografice i a atributelor purtate de servitorii reprezentați pe monumentele funerare din Dacia romană s-a observat că, în comparație cu alte zone ale Imperiului301, avem de-a face cu o iconografie total neuniformă, care, cu câteva excepții, nu prezintă similarități nici măcar în cadrul aceleia i microregiuni. Din punct de vedere al atributelor, exceptând cana i ervetul care sunt destul de frecvente, celelalte reprezintă rezultatul unui amestec de elemente tipice pentru teme 296 CSIR DEUTSCHLAND II/13, 10-13, 18-21, 57-58, 67, 73. Vezi CSIR GREAT BRITAIN I/6. 298 Vezi CSIR ÖSTERREICH I/3 i I/4. 299 Pentru o analiză detaliată a servitorilor care apar pe monumentele funerare din Dacia romană, vezi PETRU , MUSTA 2010. 300 Am optat să folosim termenii de servitor/servitoare în loc de camillus/camilla datorită implicațiilor diferite ale celor două categorii de termeni: de i avem de a face cu o iconografie comună, termenii de camillus/camilla pot fi aplicați numai servitorilor din mediul votiv: vezi discuția la PETRU , MUSTA 2010, 172, 175-176. 301 Vezi de ex. uniformitatea iconografică a tipurilor de servitori redați pe monumentele funerare de la Virunum (CSIR ÖSTERREICH II.3). 297 77 iconografice diferite. Singurele elemente caracteristice pentru aceste reprezentări, întâlnite în cele mai multe cazuri, sunt brațul îndoit i ervetul302. Şi pentru vasele redate pe monumentele funerare au putut fi observate elemente care indică forme metalice. Astfel, cănile prezintă picior (nr. 15-18, 20, 24-25), protome decorate la capetele mânerului (nr.19, 21, 23, 25; în cazul ultimelor două piese sunt extrem de stilizate), buză trilobată sau în formă de cioc (nr. 15-16, posibil 17-21, 24-25), unghiuri ascuţite formate de mâner în partea superioară sau mâner supraînălţat (nr. 22, cu precizarea că aici caracteristicile formale indică un ulcior, nu o cană, 24-25). Bolul cu mâner tubular („Griffschale”) reprezentat pe piesa nr. 17 are umbo, dar mânerul este terminat într-o protomă redată mult prea schematic pentru a putea fi identificată. În general formele sunt stilizate i nu permit identificarea exactă a tipul de vas reprezentat. Cea mai fidelă redare se găseşte pe fragmentul de perete de aedicula nr. 19. Deşi din vas se mai păstrează numai partea superioară cu gâtul, ciocul şi capătul mânerului, caracteristicile principale sunt destul de fidel executate şi indică o variantă a cănilor de tip Canterbury din cadrul setului de spălat mâinile303. Semnificaţia reprezentărilor de servitori care ţin în mână setul pentru spălat mâinile a fost deja discutată în cadrul subcapitolului referitor la monumentele funerare din Imperiul roman304. Pentru prezența lor în cadrul scenelor de banchet funerar au fost date mai multe explicații. Una din teorii, amintită deja anterior în această lucrare, consideră reprezentările seturilor pentru spălat mâinile drept o reflexie a aceleia i acțiuni care avea loc în timpul mesei din cadrul banchetului funebru305. O interpretare mult mai nuanțată, oferită de K. M. D. Dunbabin, porne te de la ideea că imagistica funerară romană reprezintă o combinație de elemente provenite atât din mediul profan, cât i din cel funerar. Servitorii aparțin ambelor sfere, iar o distincție clară între cele două nu poate fi realizată. În opinia autoarei, încercarea de a identifica scena de banchet redată pe monumentul funerar cu un moment specific, cum ar fi banchetul de la mormânt, unul care a avut loc în timpul vieții defunctului sau unul la care acesta aspiră după moarte, reprezintă o gre eală deoarece scena banchetului funerar reprezintă o metaforă a existenței fericite, prin care fiecare din momentele sus-menționate pot fi accentuate306. 302 PETRU , MUSTA 2010, 173-174, 176-178, 191-192 (graphs 1-5). NUBER 1973, 60-73. 304 Vezi subcapitolul II.3.c.2. 305 NUBER 1973, 177. 306 DUNBABIN 2003, 132. 303 78 Fig. 23. Piictură dintr-un mormânt etrussc de la Cornetto. Fig. 24. Pictură din moormântul lui Caius Vestorius Priscus de la Pompei. gint atribuită luui Fig. 25.. Detaliu de pe farfuria de arg Seuso. Fig.. 26. Pictură diin catacombelee Sf. Petru 7 79 Analizând semnificaţia pe care o au instrumentele cultice în sfera privată, cu privire specială la redarea lor pe altarele funerare, A. V. Siebert vede în reprezentarea setului mai degrabă un simbol al ofrandei de băutură adusă la mormânt, care era eternizată prin redare în piatră şi, implicit, un semn al pietăţii celor care au ridicat monumentul, faţă de defunct307. În Dacia romană nu există până în momentul de faţă descoperiri de altare funerare cu reprezentări ale setului pe părţile laterale. Totuşi, credem că în cazul reprezentării servitorilor, iconografia lor standard, cu setul în mână în vederea spălării mâinilor, atât în mediul sacru, câtşi în cel profan308 şi funerar, împiedică atribuirea unei alte semnificaţii numai în context funerar. În ceea ce priveşte apariţia cănilor sub sau la baza mensei tripes, până în momentul de faţă nu a fost dată o explicaţie în acest sens. Ea apare de două ori în cadrul pieselor analizate: o dată asociată cu un panarium pe altarul în formă de aedicula/stela de tip pseudo-aedicula de la Ilişua (nr. 24) şi împreună cu o altă cană şi un panarium pe stela funerară de la Potaissa (nr. 25). Dacă ar fi vorba despre o cană pentru servit, ea ar trebui să stea, împreună cu restul recipientelor din serviciul de masă, pe mensa tripes, nu lângă sau sub ea. O privire mai atentă asupra modului de redare a serviciului de masă în context funerar poate aduce anumite lămuriri în această privinţă. Figurile 23-26 ilustrează diferite moduri de a reprezenta serviciul de masă din perioada etruscă până în antichitatea târzie. Figurile 23-24, 26 prezintă moduri de ilustrare a acestuia în context funerar, iar figura 25 redă o scenă de masă obişnuită reprezentată pe farfuria de argint din tezaurul atribuit lui Seuso. În pictura din mormântul etrusc de la Corneto (Fig. 23), pe masă sunt redate vasele aparţinând serviciului de băut, iar dedesubt serviciul pentru spălat mâinile format din cană şi bazin309. Fresca din mormântul lui Caius Vestorius Priscus de la Pompei310 (Fig. 24) redă un frumos serviciu de masă din argint, dintre care vasele pentru băut sunt aşezate pe masă, iar setul pentru spălatul mâinilor, format din cană şi bol cu mâner tubular („Griffschale”), apare separat sub masă. Aceeaşi situaţie poate fi observată şi în cazul farfuriei de argint din serviciul lui Seuso311 (Fig. 25): setul pentru spălat mâinile apare undeva lângă masă. O reprezentare similară apare şi în una din picturile din catacombele Sf. Petru312 (Fig. 26), care redă tot o scenă de banchet: pe mensa tripes apare mâncarea care va fi consumată, iar sub ea setul pentru spălarea mâinilor. Redarea sa separată de restul serviciului de masă se explică prin funcţionalitatea sa specială. 307 SIEBERT 1999, 176-180. Vezi subcapitolul II.3.d. 309 DAREMBERG, SAGLIO, I/1, 346, Fig. 405, aquaemanalis (E. Saglio). 310 NUBER 1973, 74, Taf. 19; DUNBABIN 1993, 119, Fig. 3. 311 MUNDELL MANGO 1990, 74, Abb. 4; DUNBABIN 1993, 133-134, Fig. 21. 312 DUNBABIN 1993, 138-139, Fig. 28. 308 80 Setul face parte din serviciul de masă, însă are un rol bine definit, diferit de restul recipientelor, fapt care determină un anume tip de reprezentare313. În concluzie, reprezentarea canonică a setului, perpetuată o perioadă foarte lungă de timp, nu ar exclude posibilitatea ca în cazul cănilor care apar sub mensa tripes în scenele de banchet din Dacia romană să avem de-a face de fapt cu simplificarea, în mediul provincial, a unei scene tradiţionale de redare a serviciului de masă în context funerar, cana reprezentând o reminiscență a setului pentru spălarea mâinilor314. II. 2.2.5. Concluzii Analiza izvoarelor iconografice din Imperiul roman referitoare la vasele de bronz ne oferă o imagine disproporţionată asupra tipurilor de recipiente folosite. Aşa cum am văzut, informaţiile referitoare la setul pentru spălarea mâinilor sunt mult mai numeroase comparativ cu alte forme de vase. Situaţia este într-un fel de înţeles în primul rând datorită funcţionalităţii multiple a setului atât în mediul sacru, cât şi în cel funerar şi profan. La aceasta se adaugă predilecţia în reprezentări pentru redarea servitorului, o imagine extrem de îndrăgită în lumea romană, precum şi înfăți area lui stereotipă. Situaţiile de viaţă cotidiană, care joacă un rol crucial în lămurirea anumitor aspecte legate de asocierea tipurilor de recipiente, precum cele redate pe sarcofagul de la Simpelveld sau pe mozaicul de la Marbella, sunt extrem de rare. Un alt lucru care trebuie subliniat este precauţia cu care trebuiesc interpretate izvoarele iconografice. Cazul oraşelor vezuviene demonstrează clar că reprezentarea nu este întotdeauna o reflectare a unei realităţi cotidiene. Acelaşi lucru este valabil şi pentru monumentele analizate din Dacia romană. Înainte de a interpreta o anume reprezentare, atribuindu-i o simbolistică specifică, trebuie cercetat întâi contextul în care ea s-a format. Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că arta romană, şi acest lucru se vede foarte bine în provincii, este tributară unor caiete de modele care tocmai prin existenţa lor pun sub semnul întrebării valoarea de simbol a unei reprezentări sau corespondenţa ei cu un element din realitate. O interpretare corectă a informaţiilor oferite de izvoarele iconografice nu poate fi făcută fără existenţa unei terminologii corecte în denumirea formelor vaselor. Astfel, desemnarea setului pentru spălatul mâinilor cu termenii de patera şi oenochoe a creat şi creează în continuare în literatura de specialitate confuzii grave, mai ales deoarece o anume denumire determină implicit o anume funcţionalitate. 313 314 NUBER 1973, 83-88. Vezi i PETRU , MUSTA 2010, 177-178. 81 Bineînţeles, o abordare unilaterală care s-ar baza numai pe una din categoriile de izvoare discutate în lucrarea de faţă, este incompletă din start. Datele oferite de izvoarele literare, de cele iconografice şi de cele arheologice se confirmă şi se completează reciproc. II.3. Tehnologia de producție II.3.1. Aliaje II.3.1.1. Tipuri de aliaje folosite pentru producerea vaselor de bronz romane Problematica studiului compoziţiei aliajelor romane pe bază de cupru a fost destul de mult timp privită cu reticenţă de lumea arheologică deoarece analiza acestora a fost considerată un efort inutil, în condiţiile în care părerea general acceptată era aceea conform căreia compoziţia bronzurilor romane nu este rezultatul unei alegeri deliberate a artizanului, ci mai degrabă rezultatul unui accident. În ceea ce priveşte vasele de bronz romane, primele analize făcute pe un lot reprezentativ de piese au avut drept obiect colecţia de vase de bronz a Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen, Olanda315. În cadrul studiului a fost analizat un număr de 314 obiecte: vase întregi, fragmente, mânere, iar rezultatele obţinute au evidenţiat importanţa analizării unor loturi cât mai mari de vase de bronz descoperite atât în interiorul Imperiului, cât şi în afara lui. În deceniile următoare, interesul pentru studierea compoziţiei chimice a aliajelor din care au fost produse vasele de bronz romane a crescut covârşitor. Printre cele mai importante contribuţii trebuie amintite analizarea vaselor de bronz din Römisch-Germanisches Museum, Köln316, a celor din muzeele de la Strasbourg şi Hagenau317, precum şi a unui lot de vase din colecţia Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen (descoperiri făcute între 1954 şi 1996)318. De asemenea, s-au făcut progrese şi în ceea ce priveşte analizarea pieselor la nivel de situri, microregiuni sau regiuni întregi, de o relevanţă uneori mult mai mare decât piesele aparţinând colecţiilor muzeelor, care, din cauza caracterului lor eterogen, nu pot oferi o imagine completă asupra unui fenomen la nivel local sau regional. Astfel, au fost analizate loturi de vase de bronz de la Alesia319, de la Milano320, Neupotz321, de pe teritoriul actual al Danemarcei322, de la Noviodunum323, Emona324, şi Pompei325. 315 DEN BOESTERD 1956; DEN BOESTERD, HOEKSTRA 1966. STUTZINGER 1984. 317 BECK ET ALII 1985. 318 KOSTER 1997. 319 RABEISEN, MENU 1985. 316 82 Fig. 27. Diagramă care arată relaţia dintre numele şi compoziţia aliajelor pe bază de cupru. Aceste eforturi au condus la acumularea unei cantităţi foarte mari de date. La nivelul anului 2002 se cunoştea compoziţia chimică a unui număr de zece mii de bronzuri romane (statuarie majoră, statuete, vase de bronz, echipament militar, accesorii de mobilier etc.), dintre care un procent de aproximativ 15% era reprezentat de vasele de bronz326. Informaţia disponibilă a permis formularea unor răspunsuri mai clare la întrebările care au fost adresate unui asemenea demers, răspunsuri care vor fi tratate în detaliu în continuare. Există o legătură directă între particularităţile tehnice ale aliajului şi funcţionalitatea unei piese, iar în acest sens se poate vorbi în lumea romană despre o standardizare a aliajelor în funcţie de produsul finit? În ce măsură compoziţia aliajului poate influenţa desfăşurarea etapelor tehnologice în producere unui obiect, precum şi în ce măsură poate ajuta la reconstituirea acestor etape tehnologice? Compoziţia aliajului poate fi un indicator pentru stabilirea centrului de producţie al unei piese? În perioada romană, cuprul a fost combinat cu unul sau mai multe din următoarele elemente: staniu (cositor), plumb şi zinc. Celelalte elemente care au fost identificate în urma analizelor (antimoniu, arsenic, cobalt, nichel, fier, argint) nu reprezintă adaosuri intenţionate, ci provin din zăcămintele principalelor elemente componente. Termenul de „bronz” defineşte un singur tip de aliaj, anume cel compus numai din cupru şi staniu. Un aliaj care conţine cupru şi zinc se numeşte alamă, iar în cazul în care staniul apare în această compoziţie, avem 320 CASTOLDI, STORTI 1992. ANKNER 1993; BOLLINGBERG, LUND HANSEN 1993; RIEDERER 1993. 322 LUND HANSEN, BOLLINGBERG 1995. 323 SIMION 1995. 324 GIUMLIA-MAIR 2001. 325 WAGNER ET ALII 2000; RIEDERER 2002. 326 RIEDERER 2002, 284. 321 83 de-a face cu un aliaj pe bază de cupru, zinc şi staniu (engleză: gunmetal). În compoziţia tuturor acestor trei tipuri de aliaj poate fi adăugat plumb327 (Fig. 27). Analizele efectuate asupra vaselor de bronz romane au demonstrat clar faptul că alegerea tipului de aliaj folosit nu a fost una întâmplătoare şi că putem vorbi despre o standardizare în lumea romană din acest punct de vedere328. Astfel au putut fi distinse trei categorii de aliaje: bronzul cu un conţinut de 90% Cu şi 10% Sn pentru producerea corpului vasului, bronzul pe bază de plumb (adaosul de plumb poate atinge în unele cazuri valori destul de mari) pentru elementele turnate masiv: ataşe, mânere329 şi alama care caracterizează în principal o producţie de vase de bronz specifică provinciilor renane330. Motivele standardizării sunt cât se poate de logice. În primul rând calităţile tehnice ale unui anume tip de aliaj determină modul în care acesta va fi folosit: pentru oglinzi, de exemplu, este nevoie de un aliaj care să poată fi lustruit uşor, în timp ce pentru bronzurile care urmau să fie turnate masiv, cel mai convenabil este un aliaj care să poată fi turnat uşor la un punct de topire cât mai jos. De asemenea, trebuie luat în considerare şi aspectul economic, anume preţul elementelor care compun aliajul, dar şi posibilitatea unui atelier de a se aproviziona cu un anume tip de metal care nu este tipic regiunii în care funcţionează el. Considerentele estetice nu trebuie excluse. Preferinţa pentru alamă în producerea fibulelor şi a altor elemente decorative se datorează foarte probabil culorii acesteia. Nu în ultimul rând, o cunoaştere precisă a proprietăţilor fiecărui tip de aliaj i-a permis meşterului să eficientizeze la maximum munca depusă prin evitarea rebutării pieselor331. Referitor la vasele de bronz, compoziţia recurentă de 90% Cu şi 9-10% Sn regăsită în corpul vaselor reprezintă aliajul ideal care oferă elasticitatea necesară prelucrării obiectului prin deformare. Compoziţia nu este tipică numai pentru vasele de bronz romane. Analize efectuate pe loturi de recipiente plasate din punct de vedere cronologic din Grecia arhaică până în perioada elenistică au dovedit o componenţă similară332. 327 BAYLEY 1990, 7; GIUMLIA-MAIR 1993, 76-77. Situaţia nu este valabilă numai pentru vasele de bronz. Acelaşi fenomen a fost observat şi în cazul clopoţeilor care au fost produşi dintr-un bronz cu un conţinut de Sn de 20% care determină formarea unui aliaj dur, foarte potrivit pentru a obţine sunete plăcute (clopoţeii au început să fie turnaţi dintr-un bronz cu un conţinut mai mare de staniu încă din Latène: vezi GIUMLIA-MAIR 2001, 25); de asemenea, anumite tipuri de fibule au fost produse numai din alamă cu un conţinut de Zn de 20%, tocmai datorită calităţilor estetice ale aliajului, similare cu aurul (vezi RIEDERER 2002); o situaţie similară cu cea a fibulelor a fost observată în cazul pieselor de harnaşament de la Alesia, produse tot din alamă, probabil din aceleaşi considerente estetice (vezi RABEISEN, MENU 1985, 170). 329 GIUMLIA-MAIR 2001, 7-10, 30; RIEDERER 2002, 284-286. 330 NOTTE 1989; GORECKI 2000, 460. 331 RIEDERER 2002, 290. 332 CRADDOCK 1977, 106, 107, 110. 328 84 „Reţeta” este atestată şi de izvoarele literare. În cartea a XXXIV-a a lucrării sale Historia Naturalis, Plinius Secundus susţine că bronzul fabricat la Capua este cel mai bun pentru producerea vaselor de uz comun. Compoziţia indicată de el constă în adăugarea unei părţi de plumbum argentarium, care a fost identificat drept staniu333, la zece părţi de cupru334, ceea ce rezultă într-un aliaj cu o concentraţie de 9,1% Sn. Aliat cu cuprul, staniul îi conferă acestuia o duritate mecanică mai mare, precum şi o rezistenţă mai mare la coroziune. Aliajul devine mai maleabil şi este mai uşor de deformat. O concentraţie de staniu de 9-10% influenţează şi din punct de vedere estetic calitatea aliajului. Culoarea roşiatică a cuprului devine galbenă, iar la concentraţii mai mari, chiar argintie. Temperatura de topire a cuprului (1083° C) coboară la 1025° C prin alierea cu 10% Sn. O cantitate de cositor mai mare de 13% schimbă calităţile aliajului, acesta devenind mai dur şi mai fragil335. Aşadar, aceasta pare a fi soluţia ideală pentru piese care vor fi prelucrate prin ciocănire, atâta timp cât cantitatea de plumb existentă în aliaj nu depăşeşte 1%. Prezenţa unei cantităţi mai mari împiedică prelucrarea aliajului prin batere deoarece acesta se crapă. Acest lucru se datorează proprietăţilor plumbului care nu se amestecă uniform în aliaj, ci formează granule care umplu locurile libere336. Însă tocmai aceste proprietăţi fac din plumb un metal foarte folositor în cazul pieselor turnate masiv deoarece sporeşte fluiditatea aliajului, rezistenţa la coroziune şi îi scade temperatura de topire337. Producţia de vase romane din alamă reprezintă un fenomen specific provinciilor vestice ale Imperiului roman. Localizarea exactă a atelierelor nu este clară în momentul de faţă, părerile specialiştilor oscilând între partea de est a Galliei şi zona Rinului338. Până în prezent nu au fost descoperite urme clare care să permită identificarea pe teren a unui atelier. Teoria conform căreia atelierele ar fi funcţionat în regiunea Aachen-ului de astăzi, mai precis la Mausbach-Gressenich (Nordrhein-Westfalen, Germania) este probabil cea mai plauzibilă. Recente prospecţiuni făcute în zonă în vederea identificării metalelor grele (plumb, cupru, zinc) au demonstrat existenţa zincului în pământ în cantităţi de 10000 de părţi pe milion, o valoare de patru ori mai mare decât cantitatea medie de zinc identificată în sol în mod normal339. Prezenţa în zonă a unei materii prime care putea fi exploatată local, fapt care presupune costuri mai mici de producţie, a determinat dezvoltarea unei industrii bazate pe 333 WIELOWIEJSKI 1984b, 131-132; WELTER, GUIBELLINI 2004, 288; pentru o opinie diferită, vezi GIUMLIA-MAIR 1993, 85. 334 Vezi subcapitolul II.2.1.3. 335 GIUMLIA-MAIR 1993, 77; WELTER, GUIBELLINI 2004, 292. 336 DUNGWORTH 1997, 902; WELTER, GUIBELLINI 2004, 292-293. 337 GIUMLIA-MAIR 1993, 78; DUNGWORTH 1997, 902; WELTER, GUIBELLINI 2004, 297. 338 ERDRICH 1995, 34-35; GORECKI 2000, 460. 339 GORECKI 2000, 460. 85 producţia găleţilor de tip Hemmoor (Eggers 55-65)340 i a anumitor forme de platouri, boluri şi bazine din alamă cu un conţinut de zinc între 15 şi 20%341. Din punct de vedere cronologic, atelierele au funcţionat de la mijlocul secolului al II-lea până la mijlocul sau sfârşitul secolului al III-lea p. Chr.342. Foarte mult timp s-a considerat că obţinerea alamei (aliaj format din cupru şi zinc) prin intermediul procesului de cimentare nu a fost posibilă în Antichitate deoarece zincul în stare metalică nu era cunoscut. Această situaţie se datorează caracteristicelor acestui element metalic. Deşi există în natură în cantităţi abundente, gradul său înalt de reactivitate determină lipsa sa ca element nativ. El poate fi găsit sub formă de sulfat (ZnS) sau sub formă de carbonat (ZnCO3), însoţind zăcămintele de cupru sau de plumb. Reducerea sa în cuptoare nu este posibilă deoarece acesta se transformă în vapori la o temperatură de 905-917° C, înainte de a putea fi topit, iar vaporii, în urma procesului de oxidare, se depun pe pereţii interiori ai cuptorului. Astfel, în cazul încercării de a amesteca zincul cu cuprul, primul element se volatilizează înainte de atingerea punctului de topire al cuprului (1083° C)343. Deşi nu se poate vorbi despre o producere a alamei la nivel industrial până în secolul I a. Chr., piese produse din aliaje pe bază de cupru cu un conţinut de zinc au fost identificate încă din epoca bronzului. Părerea specialiştilor este unanimă în a considera aceste obiecte drept rezultatul unui accident sau a amestecării cuprului cu oxidul de zinc depus în interiorul cuptoarelor. Oricum aceste cazuri sunt excepţionale, iar amestecarea deliberată a cuprului cu oxidul de zinc se întâmpla probabil foarte rar din cauza cantităţii extrem de mici de ZnO care putea fi obţinută. Alama rezultată astfel, cu un conţinut de zinc nu mai mare de 10%, era probabil destul de scumpă, de unde şi aprecierea ei foarte mare atestată de izvoarele greceşti344. Ea apare denumită cu termenul de oreichalkos (tr.: cupru de munte) în scrierile greceşti şi cu cel de aurichalcum în cele latine345. Prima producţie intenţionată a alamei prin procesul de cimentare a avut loc la începutul secolului I a. Chr. în regiunea Phrygiei şi a Bithyniei şi a fost destinată baterii unei serii monetare a lui Mithradates din Pontus. În lumea romană prima folosire la scară mai largă a alamei se leagă tot de baterea monedei, anume emisiunile de sestertii şi dupondii ale 340 WILLERS 1907; EGGERS 1951; NOTTE 1989; ERDRICH 1995. RIEDERER 1993, 430. 342 ERDRICH 1995, 34; GORECKI 2000, 460. 343 CRADDOCK 1978, 2; CRADDOCK 1990, 1. 344 CRADDOCK 1978, 2-8; BAYLEY 1990, 8-9; CRADDOCK 1990, 1-3; RIEDERER 1995, 207. 345 CRADDOCK 1978, 6-7; BAYLEY 1990, 9; GIUMLIA-MAIR 1993, 86; RIEDERER 1995, 208 (autorul consideră că numai în literatura latină termenul de aurichalcum desemnează alama; termenul grecesc oreichalkos apare în texte numai ca un termen general sau ca să descrie un metal cu un aspect asemănător cu al aurului) . 341 86 lui Augustus din anul 23 a. Chr.346. Din acest moment uzul alamei se va generaliza pentru baterea monedei, dar şi pentru producerea altor obiecte. Folosirea alamei la nivel industrial în perioada romană se explică prin descoperirea procesului de cimentare. Acesta constă în introducerea carbonatului de zinc împreună cu cărbune şi bucăţi de cupru într-un creuzet cu capac perfect închis, astfel încât în interior să nu poată pătrunde oxigen347. Întreg conţinutul se încălzeşte la o temperatură între 900° şi 1000° C, astfel încât ZnCO3 să ajungă în stare de vapori, dar cuprul să nu ajungă la temperatura sa de topire, deoarece metalul topit ar coborî la baza creuzetului şi atunci doar o suprafaţă mică a acestuia ar rămâne în contact cu vaporii de zinc. Ace tia din urmă sunt absorbiţi de cuprul în stare solidă. Rezultatul constă într-o alamă cu un conţinut de 22-28% zinc care ulterior va fi topită şi folosită pentru producerea pieselor dorite. Un proces asemănător nu poate fi aplicat altor metale: plumbul are o temperatură de topire mult mai joasă, iar staniul respinge absorbţia de zinc348. Avantajele folosirii alamei constau în costuri mai mici decât în cazul folosirii staniului, şi asemănător bronzului, obținerea unei durități şi unei rezistenţe mai mari la coroziune. De asemenea, spre deosebire de bronz, alama permite aplicarea de niello (amestec de cupru şi sulfat de argint), fapt care a determinat în secolul I p. Chr. producerea unui număr mare de piese de harnaşament din alamă, învelite în foiţă de argint, pe care a fost aplicat niello349. Dintre dezavantaje, cel mai mare este reprezentat de faptul că alama pierde în jur de 10% din conţinutul de zinc la fiecare retopire350. II.3.1.2. Metode de analiză și importanța arheometriei în studiul vaselor de bronz romane Analizele de laborator care pot fi aplicate obiectelor de bronz romane pot fi grupate în două mari categorii: studii de microstructură (metalografice) şi analize de compoziţie351. Studiile de microstructură pot fi făcute cu ajutorul unui microscop şi pot oferi informaţii importante referitoare la modul în care a fost prelucrată o piesă, mai precis pot determina CRADDOCK ET ALII 1980 (se consideră că monedele din Phrygia şi Bithynia au fost obţinute prin procesul de cimentare a sulfatului de zinc care a fost oxidat anterior, în timp ce alama romană a fost produsă prin cimentarea carbonatului de zinc; ipoteza se bazează pe faptul că alama romană are un conţinut de fier provenit din zăcământ care nu apare în sulfatul de zinc, în schimb este prezent în ZnCO3. 347 Vezi Anexa 5 din lucrarea de faţă. 348 CRADDOCK 1978, 9-11; BAYLEY 1990, 9; GIUMLIA-MAIR 1993, 86. 349 CRADDOCK 1978, 11; GIUMIA-MAIR 1993, 78. 350 BAYLEY 1990, 22. 351 PERNOT 1993, 94. 346 87 natura deformărilor mecanice la care o piesă a fost supusă, precum şi microstructura diferitelor tipuri de aliaje folosite. Analizele de compoziţie se grupează la rândul lor în două categorii mari: analize distructive şi analize non distructive. Din prima categorie, cea mai folosită în arheologie este spectrometria de absorbţie atomică (AAS). Metodele non destructive sunt: fluorescenţa de raze X (XRF), spectrometria de dispersie (SEM/EDS) şi emisia de raze X indusă de particule (PIXE)352. Spectrometria de absorbţie atomică (AAS) presupune prelevarea unei mici probe din obiectul analizat. Aceasta se ia cu un burghiu de dimensiuni mici, cu un diametru de 1 mm sau de 0,8 mm în cazul pieselor de dimensiuni foarte mici. Burghiul trebuie să intre în obiect între 2-8 mm, iar pentru analiză este nevoie de o probă de 3-10 mg de metal curat. În cazul pieselor cu un strat de gros coroziune, se va avea grijă ca proba să fie luată din miezul de metal, nu din părţile oxidate, deoarece acestea au o compoziţie chimică diferită353. În interiorul spectrometrului proba este atomizată cu ajutorul radiaţiilor, iar prin procesul de absorbţie al atomilor din probă pot fi calculate cantităţile fiecărui element component al aliajului354. Spectrometria de absorbţie atomică este una dintre cele mai sigure metode de analiză pentru aliajele pe bază de cupru deoarece, pe lângă elementele principale, poate surprinde foarte bine cantitatea elementelor reziduale provenite din zăcăminte. Din cauza necesităţii prelevării unei probe, ea nu poate fi aplicată în cazul pieselor corodate care nu au fost stabilizate, deoarece intruziunea poate accelera degradarea piesei şi nu poate fi aplicată pe piese întregi sau de valoare foarte mare355. Fluorescenţa de raze X (XRF) este o metodă de analizare a suprafeţei pieselor metalice. Este folosită la un nivel destul de mare pentru piese produse din aliaj pe bază de cupru. Problemele care apar când este folosită această metodă sunt legate de stratul de coroziune existent. Fiind o metodă de suprafaţă, fără o curăţare anterioară foarte riguroasă a zonelor ce urmează a fi analizate, rezultatele vor reflecta compoziţia chimică a stratului de coroziune, nu a miezului de metal356. Din această cauză, în ceea ce priveşte piesele din aliaj pe bază de cupru, este indicată folosirea unei metode alternative. În cazul în care nu poate fi folosită o altă metodă, se poate curăţa foarte bine de oxizi o parte a piesei, urmând ca ulterior GIUMLIA-MAIR 2005a, 276; pentru o descriere detaliată a etapelor şi procedeelor de analiză, vezi POLLARD, HERON 2008, 25-33, 38-45, 49-50. 353 CRADDOCK ET ALII 1980, 55, GIUMLIA-MAIR 2001, 6. 354 POLLARD, HERON 2008, 25-27. 355 GIUMLIA-MAIR 2005a, 276. 356 DUNGWORTH 1997, 904; GIUMLIA-MAIR 2005b. 352 88 această parte să fie îmbibată în răşină înainte de a fi analizată357. De asemenea, fluorescenţa de raze X nu este o metodă potrivită pentru analizarea pieselor din alamă, iar în cazul în care sunt analizate loturi de piese considerate a fi iniţial din „bronz”, există pericolul ca piesele din alamă să nu fie identificate ca atare. Acest lucru se întâmplă datorită fenomenului de dezincare pe care îl suferă alama în timp, mai ales dacă a stat într-un mediu umed, care constă din dispariţia aproape totală a zincului de pe suprafaţa sa. În aceste condiţii, identificarea corespunzătoare a tipului de aliaj poate fi făcută numai prin analizarea miezului metalic358. Cu ocazia analizării prin fluorescenţa de raze X a monedelor din Phrygia şi Bithynia menţionate mai sus, de pe suprafaţa monedelor au trebuit îndepărtate mai multe straturi de câţiva mm pentru a se putea afla compoziţia exactă de zinc, acţiune care a dus la o deteriorare mult mai mare decât cea care se produce prin prelevarea unei probe cu burghiul pentru AAS359. Emisia de raze X indusă de particule (PIXE) este o metodă de analiză non distructivă dezvoltată în ultimii ani, în care piesa analizată este „scanată” cu o rază de protoni, spre deosebire de XRF care foloseşte electroni360. Avantajele faţă de XRF sunt numeroase. Raza de protoni emisă de aparat este mult mai sensibilă şi poate analiza obiectul în profunzime până la câţiva milimetri361. În condiţiile în care nu poate fi prelevată o probă din piesa care se doreşte a fi analizată, probabil că metoda PIXE este cea mai potrivită în prezent pentru materialul arheologic. Contribuţiile aduse de arheometrie în studiul vaselor de bronz romane vizează trei direcţii de cercetare: clarificarea anumitor aspecte legate de etapele tehnologice, identificarea centrelor de producţie şi stabilirea surselor de alimentare cu materie primă a atelierelor. Numărul mare de analize efectuate pe loturi de vase romane din aliaje pe bază de cupru au demonstrat clar că în ceea ce priveşte această categorie de piese nu se poate vorbi despre aliaj retopit ca materie primă362. Caracteristicele produsului finit au dictat natura aliajului care va fi folosit. 357 DUNGWORTH 1997, 904. CRADDOCK 1978, 4. 359 CRADDOCK ET ALII 1980, 55. 360 POLLARD, HERON 2008, 59-50. 361 GIUMLIA-MAIR 2005b, 37. 362 Fenomenul retopirii resturilor de metal în vederea producerii unor piese noi poate fi foarte uşor observat în urma analizelor compoziţionale. Piesele care conţin cantităţi mici de staniu, plumb sau zinc (1-3%) sunt probabil rezultatul utilizării unui asemenea procedeu, deoarece aceste procente mici nu au nici o influenţă asupra calităţii aliajului şi foarte probabil prezenţa lor nu poate fi legată de o acţiune intenţionată a artizanului. Asemenea aliaje au fost folosite pentru producerea anumitor categorii de obiecte a căror formă finită nu a depins de anumite proprietăţi speciale ale metalului, cum sunt de exemplu statuetele sau acele (vezi RIEDERER 2002, 290). 358 89 În stabilirea centrelor de producţie, demersul este unul de lungă durată. Se mizează pe faptul că la un moment dat, după ce vor exista la nivelul Imperiului date referitoare la compoziţia chimică a aliajului unui număr cât mai mare de vase de bronz, vor putea fi stabilite anumite recurenţe care vor permite identificarea unor tipuri de piese drept produse ale aceluiaşi atelier. Tocmai din această cauză publicarea de vase de bronz însoţite de buletine de analiză reprezintă un deziderat la nivelul cercetării contemporane. O abordare care dă rezultate mult mai rapide o reprezintă analizarea unui anume tip de vas la nivelul întregului Imperiu. Şi în acest caz există destul de multe impedimente legate mai ales de faptul că piesele sunt păstrate în diferite muzee, de cele mai multe ori din ţări diferite, iar în momentul publicării nu au fost făcute analize. Un exemplu destul de relevant în ceea ce priveşte avantajele abordării unei asemenea metode este reprezentat de studierea, la nivelul anilor 2001, a unui număr de 322 de balsamaria în formă de bust (dintre care 30 au fost analizate) de către V. Marti-Clercx şi B. Mille363. Foarte mult timp s-a considerat în literatura de specialitate că exemplarele reprezentând negroizi au fost produse în zona orientală a Imperiului (Alexandria), iar cele de mai proastă calitate au fost atribuite centrelor de producţie din Pannonia şi Gallia364. Rezultatele analizelor efectuate au arătat că toate piesele descoperite în partea vestică a Imperiului sunt realizate dintr-un aliaj care conţine şi zinc, element care pare să indice o provenienţă occidentală a pieselor365. De asemenea, s-a observat că din punct de vedere iconografic, balsamaria bust care provin din regiunile renane şi dunărene au reprezentări de negroizi, în timp ce în partea orientală repertoriul iconografic conţine foarte puţine figuri de acest tip, predominând divinităţile şi reprezentările dionisiace366. Stabilirea surselor de alimentare cu materie primă a atelierelor (alimentarea cu cupru) poate fi realizată prin analizarea raportului pe care izotopii de plumb îl deţin în compoziţia aliajului. Acest lucru este posibil deoarece plumbul conţine patru izotopi care variază cantitativ în funcţie de contextul geologic367. Un asemenea studiu poate fi efectuat numai asupra vaselor care au fost produse din bronz, în care plumbul este un element rezidual provenit din zăcământul de cupru. Piesele produse din bronz cu plumb nu sunt un subiect bun de analiză în vederea identificării surselor de cupru deoarece plumbul este adăugat intenţionat 363 MARTI-CLERCX, MILLE 2002. MAJEWSKI 1964, 99, 104; NENOVA-MERDJANOVA 1995, 57. 365 Piesele provenite din partea occidentală a imperiului sunt realizate dintr-un aliaj cuaternar (cupru, plumb, staniu şi zinc), în timp ce exemplarele din Orient au fot produse din bronz aliat cu plumb (vezi MARTICLERCX, MILLE 2002, 391, Fig. 10). 366 MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 391-392. 367 BECK ET ALII 1985, 105. 364 90 în cantităţi mai mari, iar rezultatele vor evidenţia provenienţa plumbului, nu a cuprului368. Analize de acest tip efectuate pe loturi de vasele de bronz de la Pompei produse la Capua au arătat că principala sursă de aprovizionare cu cupru a atelierelor de aici au fost minele de cupru din sudul Hispaniei (regiunea Huelva de azi) şi cele situate în centrul şi sudul Sardiniei369. Analize asemănătoare, efectuate pe loturi de obiecte din aliaj pe bază de cupru provenind din diferite regiuni ale Galliei, au demonstrat că fiecare regiune are specificitatea ei şi reprezintă un grup omogen din acest punct de vedere. În aceste condiţii, este foarte probabil că atelierele au folosit materie primă provenită din minele locale370. O altă modalitate care a fost considerată mult timp relevantă în ceea ce priveşte sursele de aprovizionare cu materie primă constă în calcularea diferenţelor procentuale ale celorlalte elemente reziduale existente în aliajele pe bază de cupru: fier, nichel, argint, antimoniu, arsenic, cobalt, aur, cadmium371. Studii recente372 realizate pe un lot de aproximativ 2000 de piese romane din aliaj pe bază de cupru, au demonstrat că, în ciuda diversităţii aliajelor folosite de către romani, obiectele se caracterizează printr-o recurență foarte uniform de elemente reziduale. Astfel, o sursă romană tipică folosită pentru extragerea zăcămintelor conţine aproximativ 0,03% nichel, 0,05% argint, 0,06% antimoniu, 0,05% arsenic şi 0,01% cobalt. Rezultatele sugerează folosirea în perioada romană a unei singure mari surse de aprovizionare, fără posibilitatea de a fi identificată deocamdată. Aceste cantităţi standard permit identificarea bronzurilor romane în raport cu cele produse de populaţiile vecine, a pieselor romane descoperite în barbaricum, precum şi a pieselor străine prezente în interiorul Imperiului. Elementul cel mai sigur de identificare este reprezentat de concentraţia foarte scăzută de arsenic care apare numai în mod excepţional în cazul pieselor din alte regiuni373. O altă contribuţie importantă a arheometriei în studiul bronzurilor romane constă în identificarea falsurilor. Concentraţia tipică de elemente reziduale poate fi un indicator definitoriu în atribuirea unei piese. II.3.2. Ateliere II.3.2.1. Identificarea atelierelor Deşi cercetarea vaselor romane din aliaj pe bază de cupru a făcut progrese considerabile în ultimii cincizeci de ani, aspectele referitoare la ateliere şi la organizarea lor 368 WAGNER ET ALII 2000, 615. WAGNER ET ALII 2000, 615-616. 370 BECK ET ALII 1985, 105, 108-109. 371 RABEISEN, MENU 1985, 171; DE DECKER, SZABÓ 2000; RIEDERER 2000. 372 RIEDERER 2000. 373 RIEDERER 2000, 286-287. 369 91 Fig. 28. Distribuţia elementelor indicatoare ale producţiei de vaselor de bronz în interiorul Imperiului roman. sunt foarte puţin cunoscute. Această situaţie se datorează în primul rând numărului mic de dovezi directe păstrate. Până în momentul de faţă la nivelul Imperiului roman nu a fost cercetat exhaustiv din punct de vedere arheologic nici un atelier pentru producerea vaselor din metal, iar în cazul structurilor care au fost cercetate, dovezile existente pot, de cele mai multe ori, doar să ateste o producţie de vase, fără a oferi informaţii suplimentare care ar permite refacerea etapelor tehnologice parcurse de la materia primă la produsul finit. a. Tiparele. În stadiul actual al cercetării sunt cunoscute treisprezece puncte cu descoperiri de tipare care au fost atribuite producerii vaselor romane din aliaj pe bază de cupru374. Acestea pot fi împărţite în două categorii, în funcţie de natura materiei prime din care au fost realizate: tipare din piatră, mai precis din calcar (Autun (Fig. 29/1-2), Camerton, Lyon (Fig. 29/3), Rennes, Vertault, Vichy, Tartous) şi tipare din lut (Brigetio, Castleford, Santa Maria Capua Vetere, Stara Zagora, Straubing, Xanten) (Fig. 28). Referitor la tiparele din piatră, deşi majoritatea descoperirilor provin din clădiri sau încăperi identificate drept ateliere, datele oferite odată cu publicarea acestora nu permit decât 374 Vezi Anexa IIa. 92 în foarte puţine cazuri stabilirea exactă a tipului de activităţi desfăşurate. Majoritatea tiparelor de la Augustodunum au fost descoperite în corpul de clădire O, aparţinând clădirii E din insula C (încăperile 1-29 (faza 1) şi 1-6 (faza 2)), care prezintă trei faze de ocupaţie caracterizate printr-o succesiune de activităţi legate de prelucrarea fierului, a aliajelor pe bază de cupru (producţie de fibule) şi producţia ceramică375. Tiparele din calcar au fost descoperite pe podea şi într-o groapă plasată în centrul încăperii 1-29 (faza 1). Exceptând această descoperire, încăperea 1-29 nu a mai conţinut nici un alt element care ar putea indica executarea unor activităţi legate de turnare, toate elementele indicând un spaţiu folosit pentru activităţi post-turnare (polizare, finisare)376. În încăperea 1-6 (faza 2), tiparele au fost descoperite pe podea împreună cu alte obiecte mici din aliaj pe bază de cupru, camera fiind identificată din punct de vedere funcţional drept spaţiu pentru prelucrarea foilor din bronz377. Celelalte descoperiri asemănătoare nu dispun de date atât de exacte legate de contextul de descoperire. Piesele de la Camerton378, Lyon379, Rennes380 şi Vichy381 ştim sigur că au fost descoperite în clădiri identificate drept ateliere pentru prelucrat aliajul pe bază de cupru, iar cele de la Vertault382 şi Tartous383 sunt descoperiri efectuate de-a lungul secolului al XIX-lea care au fost achiziţionate de muzee fără a fi înregistrate în detaliu circumstanţele descoperirii. Tiparele din calcar pentru producerea vaselor de bronz au fost folosite pe baza sistemului de tipar bivalv (Fig. 29/4). Dintre descoperirile existente, într-un singur caz, anume tiparul de la Vichy, s-au păstrat ambele părţi componente. Toate au fost produse din calcar, cu excepţia celor de la Tartous care sunt din şisturi, şi, foarte probabil, au fost realizate 375 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 113-126, 169-174. CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 115, Fig. 87; informaţiile legate de distribuţia tiparelor din calcar pe sit sunt uşor contradictorii: la p. 169 aflăm că, deşi tipare din calcar au fost descoperite pe întreg situl, marea lor majoritate se află în poziţie secundară, singurele zone unde poate fi observată o coerenţă fiind încăperile 129 (faza 1) şi 1-6 (faza 2) din corpului de clădire O aparţinând clădirii E din insula C; la p. 115, unde este descrisă încăperea 1-29 în faza întâi, prezenţa tiparelor este considerată „...plus anecdotique que révélatrice d’une activité de fonderie...” deoarece funcţionalitatea încăperii este legată de activităţi de finisare, iar Fig. 86 de la p. 114 prezintă distribuţia tiparelor din calcar în corpul de clădire O în faza 3. 377 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 122. 378 CUNLIFFE 1984, 195; BEAGRIE 1989, 183. 379 MUTZ 1972, 37-38, Bild 53-57. 380 LE CLOIREC 1996, 15, Fig. 1. 381 MORLET 1957, 157-158, Fig. 98. 382 FEUGÈRE 1994, 161-162, Fig. 21; CHAUDRON-PICAULT 2005, 138, 144-145, Fig. 15/1-4; cu ocazia primei publicări (FEUGÈRE 1994), piesa a fost identificată drept tipar pentru producerea mânerelor de bazine; a doua publicare a ei (CHAUDRON-PICAULT 2005) aduce rectificări, produsul finit fiind considerat a fi un tip de mâner de vas în formă de delfini afrontaţi; piesa ar necesita o reevaluare pentru a determina exact dacă a fost folosită pentru producerea mânerelor de vase sau, mult mai probabil, a mânerelor de mobilier. 383 TASSINARI, BURKHALTER 1984. 376 93 Fig. 29. Tipare din piatră. 1-2. Autun; 3. Lyon; 4. Reconstituire a unui tipar bivalv din calcar cu ajutorul strungului384, situaţie indicată de simetria liniilor din interior precum şi de prezenţa în centrul unuia dintre cele două tipare de la Lyon, a unei mici adâncituri rezultată în urma fixării axului strungului. Există în prezent numeroase controverse în literatura de specialitate legate de funcţionalitatea acestor tipare, anume dacă au fost folosite pentru a crea modele din ceară pentru o producţie ulterioară de obiecte din metal prin metoda cerii pierdute sau au fost folosite pentru turnarea directă a pieselor din aliaj pe bază de cupru. Principalele argumente invocate pentru a susţine ipoteza folosirii cerii sunt că roca utilizată pentru aceste tipare nu ar rezista la şocul termic în cazul în care s-ar turna metal385. De asemenea, în cazul tiparelor şi 384 MUTZ 1972, 38; CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 173; pentru prelucrarea la strung în perioada romană a obiectelor din piatră, mai ales a elementelor arhitecturale, vezi PRECHT 1991; BESSAC 2004. 385 TASSINARI, BURKHALTER 1984, 100; FEUGÈRE 1994, 161; GORECKI 2000, 453. 94 elementelor de tipar de la Tartous, pe lângă faptul că nu au fost descoperite pe tipare urme care ar putea atesta faptul că au suferit un şoc termic, se consideră că folosirea cerii este dovedită de amprentele de mânere de vase. Acestea apar pe tipar drepte, în schimb produsul finit ar fi trebuit să fie curb. În aceste condiţii, autorii susţin că în tipar a fost turnat un model de ceară care era drept, urmând ca după scoaterea din tipar să fie curbat în vederea realizării produsului finit386. Pentru tiparele de la Autun şi Lyon situaţia este diferită. Suprafeţele interioare ale pieselor au fost tratate cu straturi subţiri de argilă pentru a uşura desprinderea produsului de tipar, iar analizele efectuate au demonstrat, în cazul pieselor de la Autun, că piatra a fost supusă unor temperaturi de minimum 400° C, în condiţiile în care ceara se topeşte la 80°100° C . Aceste elemente indică faptul că nu este vorba despre tipare pentru turnat ceara, ci pentru turnat direct metalul387. Dacă în cazul pieselor componente (mânere, ataşe) turnarea unui model de ceară în piatră nu prezenta probleme tehnice majore, pentru corpul vaselor este foarte greu de turnat un model care ar putea ulterior să fie scos din tipar fără a se distruge, ţinând cont că unele tipare de la Autun ajung până la un diametru interior de 300 mm388. O asemenea metodă ar complica inutil lanţul operativ. Din nefericire, numărul descoperirilor de acest tip este foarte mic pentru a trage o concluzie clară, atâta timp cât piatra din care au fost produse tiparele nu a beneficiat de analize, iar existenţa paralelă a celor două metode nu poate fi exclusă. Referitor la formele recipientelor care au fost turnate în aceste tipare, la Autun avem de-a face cu caserole, platouri şi farfurii389, la Camerton cu caserole şi platouri390, la Lyon cu caserole şi un vas jos, puţin adânc, eventual corpul unui bol cu mâner tubular („Griffschale”), formă care foarte probabil a fost produsă şi în tiparul de la Vichy. În ceea ce priveşte tiparele pentru părţi componente de vase, descoperirea de la Rennes reprezintă prototipul unui mâner a cărui atribuire este neclară în momentul de faţă391, funcţionalitatea piesei de la Vertault rămâne îndoielnică până la o viitoare reevaluare a ei, iar tiparele de la Tartous au fost folosite pentru producerea mânerelor de platouri, caserole, căni, ulcioare şi simpula392. Un element foarte interesant din punct de vedere al specializării producţiei atelierelor constă în faptul că până în momentul actual tiparele pentru părţile componente nu au fost niciodată descoperite 386 TASSINARI, BURKHALTER 1984, 100. CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 173-176. 388 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 173. 389 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 173. 390 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 175. 391 LE CLOIREC 1996, 15. 392 TASSINARI, BURKHALTER 1984, 88. 387 95 împreună cu acelea folosite pentru turnarea accesoriilor (mânere, ata e etc.). În lucrarea de faţă nu au fost incluse o serie de descoperiri care caracterizează o producţie de vase din aliaj pe bază de staniu cu adaos de plumb (engleză: pewter) specifică zonei de vest a Imperiului roman, dar mai ales sudului Britanniei. Motivul excluderii a fost reprezentat de specificitatea producţiei la nivel regional, dar şi de intervalul cronologic în care se desfăşoară: secolele IIIV p. Chr.393. Un număr de aproximativ şaizeci de tipare din piatră descoperite exclusiv în Britannia au fost atribuite de către specialişti producerii acestui tip de vase394. Probabil că o examinare mai atentă a pieselor ar putea lămuri dacă toate aceste tipare au fost într-adevăr folosite numai pentru producerea vaselor din aliaj de staniu cu plumb395 şi dacă nu putem vorbi despre o producţie de vase de bronz, deja atestată prin descoperirile de la Castleford. Numărul de tipare din ceramică (Fig. 28) este mult mai mic decât al celor din piatră, iar cu excepţia pieselor de la Castleford care pot fi legate de activitatea unui atelier, contextele de descoperire nu oferă informaţii suplimentare legate de activitatea artizanală. Piesele de la Santa Maria Capua Vetere, care au fost sigur folosite pentru producerea de elemente (mânere, baze) aparţinând vaselor din metal, sunt inedite, iar tiparul cu mască de Pan este o descoperire izolată396. Tiparul de la Stara Zagora397 a fost descoperit în poziţie secundară, iar pentru obiectele de la Straubing398 nu sunt cunoscute detalii legate de contextul în care s-au găsit. Descoperirile de acest tip, în care se încadrează i tiparul de mâner de bol terminat în protomă antropomorfă de la Brigetio399 precum i tiparul unui capăt de mâner de 393 BEAGRIE 1989, 175-176. BEAGRIE 1989, 183-188; GORECKI 2000, 456. 395 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 175; GORECKI 2000, 456. 396 TASSINARI 1998a, 88, 92, Fig. 6, nota 6. 397 MINKOVA, JANKOV 2004, 320, Fig. 1. Acest fragment de tipar reprezintă singura dovadă directă a unei posibile producții locale de vase de bronz în Thracia, care a fost susținută de unii autori pe baza ariilor de răspândire ale unor tipuri. Este vorba despre anumite variante de căni din tablă de bronz (RAEV 1977; RAEV 1978, 616-617; RAEV 1986, 36-39) i anumite tipuri de cazane (RAEV 1984; RAEV 1986, 24-26). În literatura mai recentă a fost accentuat rolul important jucat de Augusta Traiana/Stara Zagora, Bulgaria (NENOVAMERDJANOVA 2001; NENOVA-MERDJANOVA 2002b, 591-593) i Pautalia/Kyustendil, Bulgaria (NENOVA-MERDJANOVA 2002b, 594-598; NENOVA-MERDJANOVA 2002c) în producția anumitor tipuri de vase de bronz care au fost imitate la nivel local. Dacă ipoteza unei producții a unor variante ale unor tipuri de găleți (tipul denumit de B. Raev „Balčik” (RAEV 1978, 628) sau a a-numita variantă orientală a găleților de tip Neuburg - Eggers 35-36) în Thracia pare a fi viabilă, fără a putea însă să localizăm cu exactitate centrul de producție, în cazul unora dintre vasele de bronz atribuite de R. Nenova-Merdjanova tipurilor produse local, probabil că ar fi necesară o reevaluare deoarece este posibil să fie vorba despre vase reparate, nu despre variante inferioare din punct de vedere tehnic i artistic, produse local (vezi de ex. cana de tip Millingen: NENOVAMERDJANOVA 2001, 197, 199, nr. 20, 202, Taf. 2/4; NENOVA-MERDJANOVA 2002b, 592-593, Fig. 4) 398 WALKE 1965, Taf. A/3-4, PRAMMER 1978, 18, 20; FLÜGEL 2000, 126; GRALFS 1994, 134, nr. 228, 146. 399 NUBER 1973, 72-73, nota 391, Taf. 12/1a-b. 394 96 cană sau de urcior de la Xanten400, sunt problematice deoarece nu este clar dacă au fost folosite pentru a turna modele din ceară din care urmau a fi produse piese din metale sau au stat la baza producerii unor imitaţii ceramice după piese din metal401. Considerarea lor drept dovezi directe pentru producția vaselor din metal trebuie făcută cu precauție. Tiparele de la Castleford402 au fost sigur folosite pentru a produce vase din aliaj pe bază de cupru decorate prin tehnica emailării. Tipul de ploscă nu îşi găseşte paralele exacte între piesele cunoscute până în prezent, însă forma în sine poate fi regăsită în obiecte similare descoperite în Imperiul roman, iar modelele folosite pentru emailare (aproximativ 20 de modele diferite) au analogii pe alte piese romane decorate prin această tehnică403. Ele reprezintă în mod sigur produsul unui atelier, fapt confirmat de descoperirea în apropiere a unei alte gropi care a conţinut tipare din ceramică pentru producerea lingurilor404. Din nefericire, nici una din cele două gropi nu a putut fi legată de vreo clădire care ar fi putut funcţiona drept atelier, deşi foarte probabil ele au deservit o asemenea structură. Nu este clar nici dacă între cele două complexe există o relaţie de contemporaneitate. În ceea ce priveşte lanţul operativ, trebuie remarcat faptul că în acest caz nu a fost folosită metoda cerii pierdute. Tiparele au fost amprentate cu ajutorul unui model realizat probabil din alt material (eventual lemn) şi în ele a fost turnat direct metalul. b. Semifabricate. Piesele identificate drept semifabricate pentru producerea vaselor din aliaj pe bază de cupru reprezintă un număr extrem de mic comparativ cu numărul produselor finite cunoscute la nivelul Imperiului roman. Literatura de specialitate a semnalat un număr de cinci puncte cu descoperiri de acest tip405 (Fig. 28): Alspach (Fig. 30/1-4), Augst, Autun (Fig. 30/5-9), Hettange-Grande şi Reims. Dintre acestea descoperirile de la Alspach, HettangeGrande şi Reims sunt bucăţi brute din aliaj turnat, aflate în diferite stadii de prelucrare, care prin deformare mecanică (martelare) urmau să ia forma produsului finit, iar cele de la Augst şi Autun reprezintă părţi componente (ataşe şi mânere) care au fost scoase din tipar, dar nu au fost debavurate şi finisate. 400 NUBER 1973, 51, nota 276, Taf. 12/2a-b; posibil ca tiparul să fi fost folosit pentru producerea ata elor mânerelor de căni tip Millingen (vezi cana descoperită în mormântul de la Hoby (Laaland/Lolland, Danemarca): ECKHOLM 1934, 356, Fig. 7; NUBER 1973, Taf. 7/1 ). 401 HOFFMANN 1984; GORECKI 2000, 458-459. Decorul atipic pentru o caserolă din metal prezent pe tiparului mânerului de caserolă de la Straubing (WALKE 1965, Taf. A/4) i-a determinat pe unii speciali ti să pună sub semnul întrebării apartenența sa la grupul tiparelor folosite pentru producerea vaselor de metal, considerându-se că am putea avea de a face i cu tipare folosite în coroplastică (vezi SEDLMAYER 1999, 6). 402 BAYLEY 1995, 105, 109-111, Fig. 5-8; BAYLEY, BUDD 1998, 195-196, 203-222. 403 BAYLEY 1995, 109-110; BAYLEY, BUDD 1998, 220-222. 404 BAYLEY 1995, 106-108; BAYLEY, BUDD 1998, 196-203. 405 Vezi Anexa IIb. 97 Fig. 30. 1-4. Alspach. Cazane din bronz aflate în diferite stadii ale producţiei; 5-7. Autun. Semifabricate ale unor ata e de găleți; 8-9. Autun. Semifabricate ale unor mânere de amfore. Contextele de descoperire nu oferă foarte multe informaţii nici în acest caz. Cu excepţia pieselor de la Autun406 şi Augst407 descoperite în zone artizanale, cele de la Alspach408 şi Hettange-Grande409 au fost identificate în mod întâmplător, iar cele de la Reims410 au apărut în circumstanţe foarte puţin cunoscute astăzi. Piesele de la Alspach, Hettange-Grande şi Reims sunt de o deosebită importanţă deoarece ilustrează o metodă de producţie diferită faţă de turnarea directă în tipare de piatră, discutată în subcapitolul precedent din lucrarea de faţă. Mai mult, cele patru cazane 406 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 180-181, Fig. 147-148. FURGER, RIEDERER 1995, 119-120, 130-13, Abb. 1/11, 4/37. 408 LEGENDRE 1996, 68-73, Fig. 1-11. 409 EIDEN 1995, 151-153, Abb. 10-13; LEGENDRE 1996, 73-75, Fig. 12-13. 410 MUTZ 1972, 150-152, Abb. 429-436; TASSINARI 1975a, 49-51 (nr. 95-101), Pl. XXI/95-96, XXII/97-101. 407 98 descoperite la Alspach se află în diferite etape de deformare mecanică, unul dintre ele reprezentând aproape produsul în formă finită. Placa brută de formă circulară identificată în cadrul depozitului de la Hettange-Grande reprezintă un stadiu anterior celor ilustrate de cazanele de la Alspach, în care abia a fost început procesul de martelare a plăcii turnate. Astfel, pe baza acestora pot fi reconstituite în mare principalele etape tehnologice pe care meşterul bronzier le parcurgea pentru a produce un cazan de tip Westland, precum şi eventualele centre de producţie. Exemplarele de faţă se încadrează în varianta NE 5-6 în tipologia alcătuită pentru cazanele de tip Westland de la Neupotz411 şi în tipul 14 al lui Eggers412. Majoritatea descoperirilor se concentrează în zona situată la vest de Rhin şi la nord de Loire, iar descoperirea semifabricatelor de la Alspach şi Hettange-Grande confirmă ipoteza conform căreia acest tip a fost produs undeva în zona de est a Galliei413. Cele şapte semifabricate de la Reims ilustrează o metodă de producţie asemănătoare cu cea descrisă mai sus, cu menţiunea că în acest caz placa brută de metal a fost turnată împreună cu inelul de fund al piesei. Ele se află într-un stadiu incipient al procesului de deformare mecanică şi pe suprafaţa lor pot fi observate urme de lovituri de ciocan. Produsul finit consta probabil din platouri sau bazine de tip Eggers 106-108 şi 117-118414. Foaia de bronz în curs de prelucrare de la Augst, probabil că a suferit un tratament asemănător cu piesele discutate anterior, ţinând cont de urmele de lovire cu ciocanul vizibile pe suprafaţa sa. Tipul exact al produsului final nu poate fi specificat. Posibil să fie vorba despre o farfurie, deşi nu poate fi exclusă posibilitatea să nu fi existat intenţia de producere a unui vas, ci a unui alt tip de obiect. Semifabricatele de ataşe şi mânere415 descoperite la Autun dovedesc producerea în zona artizanală de aici a găleţilor de tip Eggers 36416 şi, posibil, a unei variante de amforă cu două mânere de tip Tassinari A 1000417, prezenţa lor indicând posibilitatea de a lega activităţile de polizare desfăşurate în cartierul artizanal şi cu producţia de vase din metal418. Identificarea drept semifabricat a ataşului de la Augst este dovedită de urmele de bavură încă existente pe corpul piesei, precum şi de procesul de găurire a orificiului pentru prinderea 411 KÜNZL 1993b, 232, Abb. 1. EGGERS 1951, 160, Taf. 3/14. 413 KÜNZL 1993b, 233-234. 414 EGGERS 1951, 169,-170, Taf. 10/106-108, 11/117-118. 415 Cele două mânere de ulcior descoperite nu au fost realizate din aliaj pe bază de cupru, ci din metal alb (amestec de staniu i plumb) (CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 180-181, Fig. 148). În stadiul actual al cercetării, nouă nu ne este cunoscut nici un produs finit de acest tip realizat din metal alb. 416 EGGERS 1951, 162-163, Taf. 5/36. 417 TASSINARI 1993, 28. 418 GORECKI 2000, 453. 412 99 mânerului, efectuat probabil cu un burghiu, care a fost început, însă nu terminat. Forma pe care piesa urma să fie ataşată nu este cunoscută, presupunându-se că ar fi vorba despre un anume tip de bol/bazin sau platou419. În analiza pieselor cuprinse în acest subcapitol am luat în considerare şi posibilitatea că unele dintre ele ar putea fi rebuturi, nu piese aflate în diferite stadii de prelucrare. Nici caracteristicile fizice ale obiectelor, nici contextul de descoperire nu indică prezenţa unui rebut. Nu au fost observate defecte de turnare, iar pentru materialul pentru care circumstanţele de descoperire se cunosc, nu a fost observată o scoatere intenţionată din uz. c. Resturi de producţie. În categoria resturilor de producţie au fost încadrate trei categorii de descoperiri arheologice care pot fi legate de producţia de vase romane din aliaj pe bază de cupru: părţile componente ale strungului420, cutii folosite în interiorul atelierelor pentru reciclarea resturilor de aliaj provenite în urma finisării pieselor la strung421 şi creuzete de dimensiuni mari utilizate pentru obţinerea alamei prin intermediul procesului de cimentare422 (Fig. 28). Nici una dintre aceste trei categorii nu reprezintă un element care poate fi legat în mod direct şi exclusiv de producţia de vase, ci reprezintă, mai degrabă, indicatoare pentru anumite tipuri de activităţi care ar fi putut include şi unele etape tehnologice tipice pentru recipientele din aliaj pe bază de cupru. Axul de strung de la Augst423 reprezintă singura descoperire de acest gen din Imperiul roman. El a fost identificat în faza a treia a unei încăperi din insula 30 a cartierului artizanal, identificată drept fabrica. Faza a treia poate fi plasată din punct de vedere cronologic între mijlocul şi al treilea sfert al secolului al III-lea p. Chr.424. Pe lângă piesa în discuţie, în încăpere au mai fost identificate foarte multe obiecte de bronz fragmentare, a căror prezenţă este explicată de autorul publicaţiei prin fenomenul de reciclare a metalului vechi. Nici un alt element din încăpere nu oferă date suplimentare legate de prezenţa strungului. Cutiile folosite în interiorul atelierelor pentru reciclarea resturilor de aliaj provenite în urma finisării pieselor la strung par a fi, la prima vedere, o caracteristică a Britanniei (Fig. 28), deoarece până în momentul de faţă nu au fost semnalate în altă parte. Probabil că aceasta 419 FURGER, RIEDERER 1995, 119-120, Abb. 1/11; GORECKI 2000, 453; pentru o discuție detaliată legată de posibilitățile de identificare ale piesei, vezi subcapitolul III.14. 420 Vezi Anexa IIc. 421 Vezi Anexa IId. 422 Vezi Anexa IIe. 423 FURGER 1997, 34-37, Abb. 4-5; FURGER 1998, 132-133, Abb. 18. 424 FURGER 1997, 34; FURGER 1998, 132. 100 este o situaţie determinată doar de stadiul cercetării, nu neapărat de un specific al atelierelor din această zonă a imperiului. În toate cele cinci cazuri (Caerleon425, Catterick426, Exeter427, St. Albans428 şi York429) aceste complexe au fost identificate în încăperi sau clădiri a căror funcţionalitate a fost aceea de ateliere pentru fabricarea şi finisarea obiectelor din aliaje pe bază de cupru. Aceste cutii constau dintr-o serie de gropi patrulatere, adânci între 0,2 - 1 m, săpate în podeaua atelierelor şi placate pe margini, uneori şi pe fund, cu scânduri de lemn sau cu tegulae (Caerleon). În interiorul lor au fost descoperite straturi succesive, foarte subţiri, cu aspect laminat, de pudră de bronz combinată cu deşeuri de aliaj şi pământ nisipos care s-au depus astfel datorită acţiunii apei, prin procesul de decantare. Explicaţia dată pentru prezenţa lor în ateliere este că au fost aşezate sub masa de lucru a strungului, iar deşeurile au fost depozitate în ele cu ajutorul unei surse constante de apă, deşi pe podeaua încăperilor nu au fost descoperite urmele lăsate de picioarele strungului sau ale unei mese de lucru430. Singurul element prin care acest tip de descoperiri poate fi legat de producţia de vase din aliaj pe bază de cupru este prezenţa strungului. Vasele nu au fost singurele obiecte pe care romanii le-au finisat la strung, însă probabil reprezintă categoria pentru care acest procedeu a fost folosit cel mai mult. Descoperirile de creuzete folosite pentru obţinerea alamei prin procesul de cimentare431 sunt dovezi directe pentru producerea alamei, nu a vaselor din alamă. De aceea au fost luate în considerare aici numai acele descoperiri care atestă o producţie de alamă în cantităţi foarte mari, care poate presupune şi o producţie de vase. Asemenea creuzete au fost descoperite la Autun432 şi la Lyon433. În ambele cazuri contextul de descoperire al pieselor este legat de activităţi artizanale. Obiectele descoperite la Autun sunt prevăzute cu capac şi au capacităţi diferite, în ele putând fi produse între 1-1,5 şi 12 kg de alamă, în condiţiile în care pentru turnarea unei caserole, de exemplu, este nevoie de 1,5 kg de metal434. Piesele de la Lyon oferă mai multe elemente referitoare la desfăşurarea procesului tehnologic datorită amplorii descoperirii. Au fost identificate 5000 de fragmente de creuzete şi capace care aparţin unui număr de aproximativ 272 de vase individuale. O particularitate a lor constă în 425 ZIENKIEWICZ 1993, 28, 54-57, Fig. 13-14. BAYLEY ET ALII 2002, 164-166; WILSON, WACHER 2002, 46, 92-93, pl. 4. 427 BIDWELL 1980, 31-34, Fig. 19-20. 428 FRERE 1972, 11, 18-19; GORECKI 2000, 460; NIBLETT 2001, 62, 64, Fig. 30. 429 RAMM 1976, 39; COOL 2002, 4. 430 FRERE 1972, 18. 431 Vezi subcapitolul II.3.1.1. 432 CHARDRON-PICAULT 1997-1998, 171-181; CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 176-178; PICON 2007, 10-11. 433 PICON ET ALII 1995, 207-215; PICON 2007, 10-11. 434 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 176, 178. 426 101 modalitatea de ataşare a capacului. Acesta acoperea creuzetul numai după ce acesta a fost umplut cu cantităţile necesare de cupru, carbonat de zinc şi cărbune. Capacele nu au fost arse anterior, ci se utiliza argila proaspătă, tocmai pentru a fi cât mai etanş şi pentru a nu permite oxigenului să intre în interiorul creuzetului435. Exemplarele cele mai mari pot atinge un diametru al buzei de 25 cm şi o înălţime de 55 cm. Din punct de vedere al cantităţii de aliaj care poată fi produsă o dată, aceasta poate ajunge la 30-35 l436. Rezultatele analizării în laborator a pereţilor interiori ai creuzetelor au arătat prezenţa unei cantităţi mari de aluminat şi silicat de zinc, explicabilă prin contactul acestora cu vaporii de zinc437. Creuzetele de acest tip nu sunt singurele descoperite în Imperiul roman, dar sunt singurele de dimensiuni atât de mari. Piese similare prevăzute cu capac, de dimensiuni mai mici, se cunosc de la Xanten438 şi din Britannia439, dar probabil erau destinate unei producţii de proporţii mai mici. d. Rolul ştampilelor de producător în identificarea centrelor de producţie. Foarte multe din informaţiile pe care le deţinem referitoare la centrele de producţie a vaselor din aliaj pe bază de cupru, în condiţiile în care, după cum am văzut, dovezile directe sunt extrem de puţine, se datorează prezenţei ştampilelor de producător pe anumite categorii de recipiente. Stabilirea unei evoluţii cronologice, precum şi identificarea caracteristicilor de ştampilare a fiecărui producător se datorează în mare parte lucrării lui R. Petrovszky referitoare la vasele de bronz romane cu ştampilă de producător440. În urma analizării unui număr de aproximativ 750 de vase ştampilate, autorul a reuşit să izoleze anumite particularităţi ale fiecărui centru de producţie în parte. Aceste date, corelate cu tipurile de recipiente produse, au creat, pentru prima dată în cercetarea vaselor de bronz romane, o imagine mai clară referitoare la producţia fiecărui centru în parte, precum şi asupra modului în care această producţie a evoluat, atât formal, cât şi din punct de vedere tehnologic. Pe lângă aceasta, a demonstrat un lucru foarte important, anume că au existat ateliere i producători specializați pe producția anumitor tipuri de vase441. 435 PICON ET ALII 1995, 209. PICON ET ALII 1995, 207, 209; PICON 2007, 10. 437 PICON 2007, 10. 438 REHREN 1999, 1083-1084. 439 BAYLEY 1990, 11, Pl. 2/a-d. 440 PETROVSZKY 1993. 441 PETROVSZKY 1992, 76; PETROVSZKY 1993, 182-183. 436 102 Astfel, în prezent, este posibilă o identificare a centrului de producţie pe baza caracteristicilor ştampilei şi a modului în care producătorul îşi semnează numele. Producătorii campanieni au folosit întotdeauna tria nomina la genitiv, cu posibilitatea apariţiei unui F după nume care posibil să fie o prescurtare de la fabrica. Ştampila este patrulateră şi în cele mai multe cazuri este plasată paralel cu axul mânerului. Meşterii din nordul Italiei folosesc numai ocazional tria nomina, de cele mai multe ori apărând cognomen-ul în genitiv. Forma ştampilei şi modul de ştampilare sunt asemănătoare cu cele ale producătorilor campanieni. Produsele atelierelor gallice prezintă alte particularităţi. Sunt ştampilate numai cu cognomenul în nominativ urmat de litera F (probabil fecit), iar ştampila în formă de arc este plasată de obicei pe capătul rotund al mânerului (în cazul vaselor cu mâner), perpendiculară pe axul acestuia. Producătorii germanici folosesc la rândul lor tria nomina în nominativ, cel puţin în perioada de început, iar câmpul ştampilei este patrulater442. Atestarea Romei drept centru producător de vase din aliaj pe bază de cupru apare pe două site pentru strecurat vinul, una dintre ele descoperită în Moesia Inferior, la Dervent (jud. Constanţa, România)443, iar cealaltă în Noricum, la Mauer an der Url (Austria)444. Prima se datează la începutul secolului al II-lea p. Chr, iar doua la mijlocul secolului I p. Chr. Pe ambele vase apare punctat sub buză numele producătorului, după cum urmează: la Dervent: M. VLPIVS EVFRATES FECIT IN CIRCO FLAMINIO, iar la Mauer an der Url: L. CASSIVS AMBROSIVS FECIT IN CIRCO FLAMINIO. Inscripţiile localizează atelierele în vecinătatea lui Circus Flaminius din Roma445. Aspectele mai puțin lămurite in momentul de față sunt cele referitoare la cine sunt cei care tampilau i ce anume era tampilat. Nu este clar dacă numele care apar pe vase sunt ale patronilor de officina, ale celor care se ocupau de buna organizare a producției sau ale celor care realizau efectiv vasul. De asemenea, de i tampilele apar în mod predilect numai pe anumite tipuri de vase, nu este cunoscut motivul pentru care nu toate exemplarele aparținând unui tip au fost tampilate446 i în ce măsură acest obicei are de-a face cu producătorul sau cu sistemul de distribuție a produselor finite, în care ar fi putut fi tampilat numai un exemplar 442 PETROVSZKY 1993, 182. BUCOVAL 1972, 119-126. 444 NOLL 1980, 80-83, Taf. 28-29. 445 PETROVSZKY 1993, 107-109;GORECKI 2000, 448-449. 446 PETROVSZKY 1992, 80; PETROVSZKY 1993, 183. 443 103 dintr-un lot aparținând aceluia i tip i provenind din acela i atelier, în vederea păstrării unei evidențe a mărfii trimise spre comercializare447. e. Aria de distribuţie a produselor finite: indicator al centrului de producţie sau al cererii? Identificarea centrelor de producţie pentru categorii de vase din aliaj pe bază de cupru, pentru care nu dispunem nici de dovezi directe ale producţiei (tipare, semifabricate), dar nici de ştampile de producător, rămâne deocamdată mai mult în stadiul de ipoteză decât de certitudine. Atribuirea statutului de centru de producţie unei zone, doar datorită concentrării de descoperiri de un anume tip, nu reprezintă un demers corect din punct de vedere metodologic. Acest lucru nu înseamnă că o asemenea metodă nu poate reflecta într-adevăr o realitate antică, însă de cele mai multe ori trebuie luate în considerare mai multe criterii pentru a ajunge la rezultate corecte. Întrebarea care se pune odată cu începerea unui asemenea demers este legată de măsura în care regiunile cu o cantitate mare de descoperiri de un anume tip atestă o producere a obiectului în zonă sau faptul că a existat o preferinţă sau o necesitate pentru acel tip de obiect în arealul respectiv. Un exemplu, deşi uşor forţat, poate fi relevant în discuţia de faţă. Dacă analizăm hărţile de distribuţie a unor tipuri de vase romane din metal, vom observa că zonele cu cel mai mare număr de descoperiri sunt în barbaricum, nu în interiorul imperiului448, fapt care denotă o anume predilecţie a unor regiuni învecinate Imperiului roman pentru anume tipuri de vase şi, foarte probabil, o producţie romană care avea ca principală piaţă de desfacere acele zone. Numai că într-o situaţie asemănătoare, în interiorul graniţelor romane, ar fi foarte greu de distins care este centrul de producţie şi ce reprezintă piaţă de desfacere. Foarte probabil principiul ubi multa, ibi domestica449 nu are o aplicabilitate foarte mare într-o lume în care mecanismele de distribuţie a mărfurilor erau foarte complexe. Bineînţeles, cronologia descoperirilor este esenţială într-o asemenea discuţie. De foarte multe ori în încercarea de a stabili centrele de producţie a fost adus în discuţie argumentul similitudinilor elementelor decorative. Pornind de la ideea că piesele care au un decor identic provin din acelaşi atelier, abaterile de la canonul stabilit au fost considerate produse ale altor centre. Obiectele cu o valoare artistică mai scăzută au fost etichetate drept inferioare, ele reprezentând, în consecinţă, oferta unor ateliere inferioare. 447 Motivele pentru care o anumită categorie de bunuri a fost tampilată nu pot fi generalizate pentru toate categoriile de produse tampilate din Imperiul roman. În acest sens, vezi discuția referitoare la posibilele motive care au determinat modalitățile de tampilare a conductelor din plumb: AUBERT 1993, 175-180. 448 Un exemplu foarte bun în acest sens îl reprezintă situlae-le de tip Eggers 18-19 (pentru hărţile de distribuţie, vezi BOLLA ET ALII 1991, 14, 16, Fig. 7, 9.) sau găleţile de tip Hemmoor (vezi NOTTE 1989, 30, Fig. 21). 449 CASTOLDI 1991, 142. 104 Acest model nu este, însă, în totalitate valabil, cel puţin în ceea ce priveşte producţia de vase romane din aliaj pe bază de cupru. Studii efectuate asupra decorului vaselor de la Pompei, care teoretic reprezintă cel mai bine producţia atelierelor campaniene, au arătat, de exemplu, că decorul mânerelor de amfore nu reprezintă un criteriu tipologic, deoarece acelaşi tip de decor este asociat cu profile diferite de vase450. Mai mult, nu există piese decorate identic. Întotdeauna pot fi observate mici diferenţe. Explicaţia constă în faptul că există mâini diferite care lucrează modelele de ceară, iar ipoteza conform căreia tiparele circulă nu mai este una valabilă. Există un model comun după care meşterii se inspiră, dar acesta nu este copiat451. Cel mai bun exemplu, din acest punct de vedere, îl reprezintă aplicele de caserole tip Eggers 142, amintite anterior în această lucrare. Cele cincisprezece piese cunoscute prezintă diferenţe majore atât din punct de vedere artistic, cât şi calitativ. Totuşi apartenenţa, cel puţin a unei părţi a lor la acelaşi atelier este sigură deoarece ele au fost aplicate pe vase care poartă ştampila de producător a unei singure persoane: Publius Cipius Polybius452. Concluzionând, putem spune că nu există un răspuns unilateral la întrebarea pusă, fapt care se datorează în primul rând diversităţii fenomenelor legate de distribuţia bunurilor în lumea romană. Fiecare situaţie trebuie analizată în parte. În unele situaţii ariile de distribuţie pot arăta concentraţii care să indice un centru de producţie, iar în altele prezenţa masivă a unui tip de piese poate fi rezultatul unui alt fenomen. Din papirusurile egiptene ştim sigur că, în ceea ce priveşte păturile superioare ale societăţii, locuitorii Egiptului nu apelau numai la atelierele locale pentru a-şi procura obiectele de metal necesare. Apollonios, strateg în Apollinopolis, îşi trimite un subaltern la o distanţă de 250 de km pentru a achiziţiona arme, un ulcior din bronz şi un cufăr de lemn pentru statuete de argint. Vasul de bronz nu este cumpărat deoarece acelaşi fel putea fi găsit şi în oraşul lor, dar la un preţ mai mic453. Datorită condiţiilor excepţionale de păstrare a sitului, la Pompei a fost descoperită cea mai mare şi diversă cantitate de vase de bronz cunoscută de pe un sit roman, cu toate acestea nu există nici o dovadă directă care să confirme statutul său de centru de producţie454. Singurele activităţi care pot fi puse în legătură cu vasele de bronz sunt acelea legate de 450 TASSINARI 1998a, 91. TASSINARI 1998a, 93. 452 KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 21-22, Abb. 3. 453 BURKHALTER 1998, 132. 454 Identificări de ateliere specializate în metalurgia aliajelor pe bază de cupru la Pompei, care, teoretic, ar fi produs i vase, au fost făcute de către B. Gralfs (GRALFS 1988, 33-36, 64, 53, 100-101; GRALFS 1994, 129, nr. 194/1-2), fără a avea la dispoziție dovezi directe care să confirme existența unei producții locale. Pentru o analiză critică a situației de la Pompei, vezi TASSINARI 1993, 223-225; TASSINARI 1998a, 87-88; GORECKI 2000, 461-464. 451 105 reparaţii şi de găurirea unor site pe care apare poansonată inscripţia: PERTVDIT POMPEIS FELICIO (pe un exemplar descoperit la Boscoreale) sau PERTVDIE EX OFFICINIA M BADI HERMAES (piesă de la Pompei). Verbul pertundere este considerat a desemna numai operaţiunea de găurire, nu faptul că întreg vasul a fost produs la Pompei 455. II.3.2.2. Organizarea atelierelor O privire generală asupra funcţionării unui atelier producător de vase din aliaj pe bază de cupru trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte, anume: plasarea lui în raport cu restul elemente componente ale unei aşezări, structura sa, organizarea internă, gradul de specializare şi mâna de lucru folosită. Încercarea de reconstituire este din start îngreunată din cauza lipsei elementelor care să ofere o imagine completă asupra desfăşurării lanţului operativ. Majoritatea dovezilor directe de care dispunem, care au fost discutate pe larg în acest capitol, sunt descoperiri singulare şi, chiar dacă pot fi legate de structuri care au funcţionat drept ateliere metalurgice, ele nu pot fi corelate cu restul elementelor descoperite. Cartierul artizanal de la Autun reprezintă singura situaţie mai detaliată din acest punct de vedere. Marile cartiere industriale care au produs dovezi directe referitoare la producţia de vase nu au fost niciodată poziţionate în afara aşezărilor. Ele sunt plasate de obicei la marginea oraşelor. Cea mai relevantă imagine din acest punct de vedere o oferă descoperirile de la Autun, unde majoritatea structurilor legate de activităţi metalurgice se concentrează la limitele de sud-est şi nord, respectiv nord-vest ale oraşului antic456. O situaţie similară poate fi observată în cazul atelierelor de la Lyon457 şi de la Augst458. Clădirile în care se desfăşoară activităţile sunt de obicei simple şi pot fi fără nici o problemă din lemn. Este nevoie de spaţii acoperite care să protejeze de intemperii, deoarece combustibilul (cărbune) şi tiparele trebuie să rămână uscate. De asemenea, în încăperile unde se desfăşoară operaţiuni de turnare, lumina zilei trebuie să fie cât mai slabă deoarece temperatura la care a ajuns metalul era cunoscută în funcţie de culoare, iar o lumină foarte puternică ar determina o evaluare greşită. Din această cauză se consideră că aceste încăperi nu au fost prevăzute cu ferestre459. Complexul artizanal de la Autun arată faptul că activitatea 455 GORECKI 2000, 462, Abb. 6/1-3, 464-467. CHARDRON-PICAULT 1997-1998, 181, Fig. 4; CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 267, Fig. 204. 457 MUTZ 1972, 37. 458 FURGER, RIEDERER 1995, 142-144, Abb. 6-8. 459 PERNOT 2004, 173. 456 106 107 Fig. 31. Posibilă reconstituire a unui atelier de vase de bronz. artizanală a fost desfăşurată pe unităţi mici, specializate numai pe anumite etape ale lanţului operator. Modelul conform căruia avem de-a face cu adevărate uzine nu este confirmat de realităţile arheologice de aici. În ceea ce priveşte funcţionalitatea clădirilor şi încăperilor descoperite, acestea pot fi împărţite în două categorii mari: încăperi în care au fost desfăşurate activităţi legate de turnare şi încăperi a căror funcţionalitate este legată de etapele post-turnare, anume finisarea pieselor. Un atelier în care se desfăşurau atât operaţiuni legate de turnare, cât şi de finisare era organizat în felul următor: zona pentru turnat cu cuptoarele era plasată în partea de nord a atelierului care era mai întunecată, activităţile legate de finisare desfăşurându-se în partea de sud, mult mai bine luminată. Există şi excepţii, reprezentate de ateliere care ilustrează toată seria de etape tehnologice. În schimb, nu există spaţii care să fie dedicate unei singure etape de producţie. O asemenea specializare şi diviziune a muncii este în concordanţă cu o economie concurențială 460. Un model asemănător, ilustrat de figura 31, trebuie avut în vedere şi pentru producţia de vase de bronz. Ipoteza conform căreia o singură persoană parcurgea toate etapele tehnologice, de la pregătirea aliajului, până la etapele de finisare şi asamblare, nu este una viabilă, într-o lume condiţionată de rapiditatea producţiei şi cantitatea de obiecte fabricate într-o anume unitate de timp. Forţa de muncă folosită era una specializată pe anumite tipuri de activităţi care presupuneau numai anumite etape din producerea unui obiect. Existau persoane care se ocupau de realizarea modelelor de ceară, dacă această etapă era inclusă, altele care turnau piese, altele care se ocupau de martelarea pieselor brute. De etapele legate de asamblare, finisare, decorare, foarte probabil că erau responsabili alţi muncitori461. Un alt lucru care merită a fi menţionat aici este legat de mobilitatea folosirii spaţiului de lucru. Descoperirile de la Autun au demonstrat că un model de atelier care îşi păstrează specificul de producţie pe durata mai multor faze nu este neapărat unul valid. În cele două încăperi în care se presupune că ar fi fost produse vase de bronz (1-29 (faza 1) şi 1-6 (faza 2) din clădirea E, insula C), de-a lungul celor trei faze de funcţionare care se întind pe o perioadă de aproximativ un secol, se succed o serie de activităţi legate de prelucrarea fierului, a aliajelor pe bază de cupru (producţie de fibule) şi producţia ceramică. Acestea se înlocuiesc 460 461 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 195-201, Fig. 163; PERNOT 2004, 184-186. TASSINARI 1998a, 94; PERNOT 2004, 173-175. 108 una pe alta în spaţiile respective, nu se desfăşoară în paralel. Nu există spaţii cu un anume specific tehnologic462, aşa cum am fi tentaţi să presupunem. Dacă în ceea ce priveşte atelierele care se ocupau de elaborarea materiei prime, este destul de clar faptul că acestea funcţionau separat şi că metalele erau foarte probabil livrate către centrele care se ocupau de realizarea obiectelor463, o întrebare pe care trebuie să o punem, după analiza descoperirilor de tipare, este în ce măsură putem vorbi despre o hiperspecializare a atelierelor în producerea părţilor componente ale vaselor? Din cele unsprezece puncte cu descoperiri de tipare, incluse în anexa I a acestei lucrări, în nici unul din cazuri nu au fost descoperite împreună tipare pentru turnarea corpului vasului împreună cu acelea folosite pentru turnarea elementelor componente (mânere, ataşe etc.). Cu excepţia Autun-ului, unde avem tipare din calcar pentru turnat caserole şi platouri, dar şi semifabricate pentru ataşe de găleţi şi mânere de ulcioare, nu există un alt punct de descoperire în care să fi apărut ambele tipuri de piese. Iar anvergura activităţilor artizanale de la Autun nu poate exclude existenţa mai multor ateliere specializate în producţia de vase din aliaj pe bază de cupru, care să fi avut un specific diferit. Un asemenea model ar indica un lanţ operativ mult mai elaborat, care ar presupune existenţa unor ateliere specializate numai în îmbinarea părţilor componente, iar identificarea centrului de producţie a unui produs finit s-ar transforma într-un demers mult mai complex . Un răspuns clar la această întrebare nu poate fi dat din cauza numărului prea mic de descoperiri de acest tip. O altă problemă este aceea a unei producţii de vase de bronz în mediul militar. Din harta care prezintă distribuţia elementelor indicatoare ale producţiei de vase din aliaj pe bază de cupru (Fig. 28) se poate observa că acestea se concentrează în mod covârşitor în mediul urban, pe situri cu caracter civil. Singurele descoperiri din mediul militar sunt cutiile pentru reciclat metal de la Caerleon şi Exeter. Acestea reprezintă un element indicator pentru prezenţa strungului, nu neapărat a unei producţii de vase. Până la apariţia unor noi date putem spune că avem de-a face cu o producţie exclusiv civilă de vase din bronz romane. II.3.2.3. Statutul și denumirea meșterului bronzier Cele mai multe informaţii referitoare la statutul şi denumirea meşterilor care produceau obiecte din aliaj pe bază de cupru sunt oferite de izvoarele literare. Potenţialul informativ al datelor obţinute în urma cercetării atelierelor nu pot contribui la o mai bună 462 463 CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 113-126, 169-174. TASSINARI 1998a, 87; CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 155; PERNOT 2004, 171-172. 109 cunoaştere a acestor aspecte. Relatările care se referă direct la producătorii de vase sunt excepţionale, de aceea ne vom referi aici la „meşterul bronzier” în general. Papirusurile descoperite în Egipt aduc cele mai multe informaţii în această privinţă. Astfel, din punct de vedere al statutului, aceştia trăiau în condiţii modeste şi foarte puţini dintre ei îşi permiteau să aibă o casă în oraş. Activau atât în oraşe, cât şi în mediul rural. Începând cu mijlocul secolului al III-lea p. Chr., există menţiuni numeroase de meşteri care intră sub protecţia unui mare proprietar de pământ, fără să primească salariu, doar în schimbul întreţinerii sale şi a furnizării materiei prime. În general erau plătiţi în produse, iar în antichitatea târzie se ştie că salariul lor consta din grâu şi vin. Cel puţin în Egipt erau organizaţi într-o categorie specială şi plăteau o taxă profesională, a cărei valoare nu se cunoaşte, fapt care i-a forţat să se organizeze în colegii sau sinoade464. Aceleaşi papirusuri demonstrează diferenţa clară care există între orfevrieri şi bronzieri. Orfevrierii sunt întâlniţi exclusiv în mediul urban, iar veniturile lor sunt mai mari. Plăteau la rândul lor o taxă profesională care în anul 128 p. Chr. era de 264 de drahme pe an465. Termenii care apar în izvoarele literare pentru a-i denumi pe cei care se ocupă cu producţia de vase din metal se referă în mare măsură la producţia de vase din argint. Există termeni generali de genul faber argentarius / aerarius, dar aceştia nu pot oferi o imagine concretă asupra tipului exact de activitate desfăşurată şi nu se ştie dacă prin ei sunt desemnaţi proprietarii atelierelor sau cei care lucrează efectiv. Persoana care se ocupă cu producţia de vase din metal este numită vascularius, care poate fi argentarius sau aerarius466. Cei care produceau strecurătoare din metal erau denumiţi cu termenul de cribrarius, iar cei care se ocupau de simpula cu cel de simpulariarius. Nici în acest caz nu este clar dacă aceşti termeni desemnează proprietarul sau meşterul467. Statutul lor social nu trebuia neapărat să fie acela de om liber, deoarece în lumea romană şi sclavii aveau dreptul de întreprinde activităţi artizanale şi comerciale468. 464 BURKHALTER 1998, 127-130. BURKHALTER 1998, 130-132. 466 CICERO, IN VERREM, 4, 54. 467 Vezi GIUMLIA-MAIR 2000 şi GORECKI 2000, 447-448 cu bibliografia pentru o analiză mai aprofundată a dovezilor epigrafice; pentru o analiză pertinentă a izvoarelor antice i a terminologiei folosite pentru a-i denumi pe patronii sau pe cei care conduceau o officina, vezi AUBER 1993, 171-175. 468 AUBERT 1993; PERNOT 2004, 188. 465 110 III.3.3. Etapelle tehnologiice III.3.3.1. Turn narea D analiza resturilor Din r de producţie ddiscutate antterior pot fi reconstituitee principalele etape teh hnologice paarcurse în producerea p uunui vas diin aliaj pe bbază de cuppru: turnareea, ciocănireea/martelareaa, eventual presarea p foiloor de bronz la l strung, finnisarea şi asaamblarea. T Turnarea, carre constă înn vărsarea aaliajului în amprenta a unnui tipar pentru a preluua forma accestuia odatăă ce se soliddifică469, repprezintă prim ma etapă şi sse poate dessfăşura în trrei moduri. Primul P este ilustrat de tiparele t perm manente din calcar descooperite la Autun, Lyon şi Vichy. Înn acest caz, foarte probbabil, aliajull este turnatt direct în foorma dorită,, iar produsuul rezultat trecea t direct în faza de finisare, f fărăă a mai parcurge o etapăă de deformaare mecanică. A doua modalitate, folosită freecvent pentruu producereea cănilor şi a ulcioareelor consta în î mare mecan nică i finisarre turnarea unor forme brute, probaabil conice, care ulteriorr, prin deform g, erau transfformate în forma f dorită (Fig. 32/1).. În perioadaa romană ex xistă cazuri în î la strung care corp pul unei amffore, al unui ulcior sau aal unei căni a fost lucrat dintr-o singgură bucată de d metal, îm mpreună cu baza b sau aceeasta era addăugată ulterrior470. De obicei, o în ceeea ce prive te vasele reealizate în atelierele prrovinciale, baza şi corrpul vasuluii erau lucraate separat şi asamblatte ulterior, dar d sunt num meroase şi situaţiile în care c vasul eera compus din trei părţţi: bază, corrp şi gât împreună cu buzza. O a treiaa posibilitate este reprezeentată de forrmele brute de d la Alspacch, Hettangee-Grande şi Reims R pentruu care a fost turnată doarr o bucată dee metal platăă, 1. 2. Fig. 32. 1. Etapele tehhnologice parcuurse pentru reaalizarea uni vass de metal; 2. Tipuri T de ciocaane folosite în procesul de martelare 469 PERNO OT 2004, 172. Vezi obbservațiile tehnnice făcute de A. A Mutz în leggătură cu etapeele tehnologice parcurse de unn ulcior cu douuă mânere de tip Tassinari A1000 A (MUTZ Z 1977). 470 1111 de formă circulară, cu inel de fund la Reims, care urma să fie la rândul ei martelată sau presată la strung în vederea obținerii formei dorite. Turnarea prin metoda cerii pierdute poate fi presupusă, în stadiul actual al cercetării, numai pentru elementele de dimensiuni mici care urmau a fi ataşate ulterior la corpul vaselor. Nici aici nu este clar dacă ea a fost într-adevăr folosită sau, mai degrabă, putem vorbi despre turnare în tipare obținute cu ajutorul unui model amprentator realizat din alt material. Elementele care pledează pentru folosirea modelelor din ceară sunt reprezentate de micile diferenţe de decor, nesemnificative, dar existente pe capetele mânerelor cu acelaşi tip de decoraţie, diferenţe care sugerează faptul că meşterii s-au inspirat dintr-un model comun, nu au copiat unul471. Există foarte multe aspecte neclare legate de modul în care metalul a fost turnat în tipar. Astfel, în condiţiile turnării unei forme brute care trebuia să fie deformată mecanic ulterior, aliajul nu putea conţine plumb472. Din cauza lipsei acestuia, nu se cunoaşte clar cum au reuşit romanii să toarne o formă fără goluri. O soluţie ar fi aceea a aplicării unei solidificări graduale a metalului, care poate fi realizată prin menţinerea unei variaţii termice în tipar, după ce a fost turnat tot aliajul. Partea inferioară a acestuia trebuia să rămână fierbinte, iar cea superioară rece, urmând ca printr-un aport constant de metal către partea inferioară, realizat prin intermediul unor canale existente în tipar, să fie obţinut un aliaj dens473. Din nefericire, tiparele de calcar descoperite până astăzi nu atestă folosirea unui asemenea procedeu. O altă posibilitate de turnare sugerată, cu aplicabilitate mai ales în turnarea formelor brute de genul celor descoperite la Reims, este aceea de turnare într-un tipar monovalv, aşezat pe cărbune incandescent, care ar rămâne descoperit în partea superioară şi care ar permite o solidificare graduală a piesei, fără a avea defecte de turnare474. II.3.3.2. Deformarea mecanică Ciocănirea, baterea sau martelarea reprezintă un procedeu de deformare mecanică realizat prin lovituri succesive aplicate metalului cu ajutorul unui ciocan. Procesul de martelare implică două tipuri de activităţi: lovirea bucăţii de metal şi reîncălzirile succesive ale acesteia. Prima lovitură efectuată cu ciocanul va avea impactul cel mai mare asupra piesei în curs de prelucrare. După loviri repetate în acelaşi punct, efectul se va diminua până când va dispărea total, chiar dacă este aplicată aceeaşi forţă. Acest lucru se întâmplă deoarece 471 TASSINARI 1998a, 93; vezi subcapitolul II.1.e. Vezi subcapitolul II.3.1.1. 473 WELTER, GUIBELLINI 2004, 297, 299. 474 HERMANS 1971, 316-317, Fig. 8. 472 112 metalul îşi pierde ductilitatea originală, iar pentru restabilirea ei sunt necesare reîncălziri475. Bronzul format din 90% cupru şi 10% staniu este un aliaj extrem de eterogen după ce s-a solidificat, care se poate fisura foarte uşor în condiţii de deformare mecanică. Din această cauză meşterii romani au recurs la o deformare în paşi foarte mici, care nu a depăşit un procent mai mare de 10% într-o etapă. Printr-o asemenea metodă aliajul se reomogenizează progresiv476. De asemenea, din cauza solidificării separate a particulelor de cupru şi staniu, aliajul rezultat nu este impermeabil. Situaţia poate fi îndreptată prin adăugarea de plumb, care umple spaţiile rămase goale în structura aliajului. Deoarece pentru părţile care urmează a fi prelucrate prin martelare adăugarea plumbului nu este o soluţie, structura va fi întărită prin procesul propriu-zis de ciocănire care diminuează golurile existente477. Pe baza măsurării pieselor finite şi a semifabricatelor descoperite, se consideră că media de subţiere realizată prin acest procedeu este de la piese brute cu o grosime de 5-6 mm la produse finite cu grosimi care variază între 0,2 şi 0,7 mm478. Desfăşurarea procesului de deformare mecanică presupune folosirea mai multor tipuri de unelte: nicovale, cleşti şi ciocane. Nu cunoaştem în prezent descoperiri de acest gen care să fie legate exclusiv de producerea de vase din aliaj pe bază de cupru, iar din punct de vedere funcţional nu există unelte care să fi fost folosite numai pentru această ramură a artizanatului roman. Ele sunt folosite în general la prelucrarea metalelor (metale preţioase, aliaje pe bază de cupru, fier). Nicovalele utilizate pentru deformarea vaselor au fost de forme diverse şi foarte probabil din materiale diferite. Nu trebuie să excludem folosirea unor piese de acest gen din lemn, mai ales pentru deformarea unor părţi ale vaselor cum este, de exemplu, umărul, atâta timp cât descoperirile arheologice de acest fel nu ilustrează existenţa unor asemenea forme din metal479. Dacă deformarea este una expansivă, făcută din interiorul vasului, atunci nicovala trebuie să fie dintr-un material moale, eventual lemn sau se putea folosi şi un sac de nisip. Dacă loviturile erau date din exterior, suprafaţa nicovalei trebuia să fie dură480. Nicovalele folosite pentru fabricarea cazanelor trebuiau să aibă partea superioară rotunjită pentru a nu îndoi suprafaţa metalului481, caracteristică întâlnită la tipurile K, L, M şi N în 475 HERMANS 1971, 313; WELTER, GUIBELLINI 2004, 292-293. PERNOT 2004, 177-178. 477 WELTER, GUIBELLINI 2004, 293-297. 478 PERNOT 2004, 172. 479 GAITZSCH 1985, 192, Abb. 3. 480 PERNOT 1991, 132. 481 DUVAUCHELLE 2005, 18; pentru o serie de asemenea nicovale de la Pompei, vezi GAITZSCH 1980, Taf. 2/12-18. 476 113 tipologia realizată de W. Gaitzsch482. Printre obiectele descoperite cu ocazia cercetărilor arheologice de la Autun483 şi Vertault484 se află şi piese din rocă dură precum granitul, cu suprafaţa finisată şi rotunjită, care au fost identificate drept nicovale folosite în procesul de martelare. Cleştele a fost folosit pentru a păstra într-o poziţie fixă vasul pe nicovală în momentul în care acesta era lovit cu ciocanul. Diferenţele formale existente între diferitele tipuri cunoscute nu permit o diferenţiere de funcţionalitate. Singura observaţie care se poate face este că tipurile folosite de fierari sunt de dimensiuni mai mari decât cele folosite de bronzieri485. Ciocanele utilizate pentru producerea vaselor pot fi de trei tipuri: cele folosite pentru deformarea prin expansiune (Fig. 32/2b), cele folosite pentru a diminua dimensiunile atinse la un moment dat (Fig. 32/2a) şi ciocane plane (Fig. 32/2c), care erau de obicei întrebuinţate la sfârşitul operaţiunii de martelare, pentru a diminua urmele lăsate de instrumentele anterioare. De asemenea, ele puteau fi realizate şi dintr-un lemn de esenţă dură486. Ciocanele care dispun de un capăt rotund şi curbat au cea mai mare putere de deformare. Eficacitatea uneltei depinde foarte mult de mărimea mânerului, iar rezultatele optime se obţin atunci când se lucrează cu o unealtă rece pe un metal cald487. II.3.3.3. Presarea la strung a foilor de bronz Folosirea strungului în procesul tehnologic al vaselor romane din aliaj pe bază de cupru reprezintă un subiect controversat în literatura de specialitate. Pe lângă aspectele legate de finisarea obiectelor, care vor fi discutate mai jos în această lucrare, se pune problema referitoare la măsura în care în lumea romană a fost folosită presarea la strung a unei foi de metal pentru a obţine un vas. Pe baza urmelor existente pe produsele finite, o parte a specialiştilor consideră că unele vase din metal au fost lucrate aproape exclusiv la strung în faza de deformare mecanică, prin presarea prin rotire a formei brute pe un model care a fost realizat din alt material, foarte probabil lemn488. Această metodă este considerată a fi specifică atelierelor gallo-germanice producătoare de vase din alamă care au funcţionat de la 482 GAITZSCH 1985, 192, Abb. 3/K-N. SERNEELS 1999, 184-185, Fig. 149/d-e. 484 CHAUDRON-PICAULT 2005, 146, Fig. 19. 485 DUVAUCHELLE 2005, 22. 486 PERNOT 1991, 132. 487 HERMANS 1971, 312-313. 488 MUTZ 1972, 40-42; CHRISTENSEN 2005. 483 114 Fig. 33. Reconstituire a procesului de presare la strung a unui disc metalic în vederea producerii unui vas . Fig. 34. Reconstituirea unui strung roman pentru producerea şi finisarea vaselor din metal. 115 mijlocul secolului al II-lea până la mijlocul secolului al III-lea p. Chr. Tipurile produse în acest mod sunt o serie de găleţi, printre care cele de tip Hemmoor, precum şi bazine cu capac semirotund sau bazinele cu pereții drepți489. Principiul ar consta în fixarea modelului din lemn (a) de capătul rotativ al strungului (b). Discul brut din metal (c) este la rândul lui fixat foarte strâns de capătul modelului din lemn pe care va fi presat prin intermediul unui bloc de lemn (d), care în timpul rotaţiilor se sprijină pe păpuşa mobilă a strungului (e). Dalta care va efectua operaţiunea de presare (f) are partea activă rezemată de discul de metal, iar partea inferioară se sprijină pe un suport de lemn (g) prevăzut cu o piedică (h) al cărei rol este acela de a controla gradul de nivelare al mişcării (Fig. 33)490. Prin mişcări rotative constante, discul de metal este deformat cu ajutorul dălţii până preia forma modelului din lemn pe care a fost presat491. Aşa cum am văzut, singura dovadă directă a existenţei unui strung este reprezentată de axul descoperit la Augst. Din cauza realizării acestui utilaj în proporţie mare din materiale perisabile, eventualele piese componente care ar permite o reconstituire (Fig. 34) nu s-au păstrat până astăzi. Deoarece nu cunoaştem exact modul în care a arătat, precum nici modul în care a fost acţionat strungul roman, stabilirea clară a procedeelor prin care ar fi fost posibilă presarea unei foi de bronz pentru a produce un vas nu este posibilă. Principala problemă este reprezentată de sursa de energie folosită. Ştim că un strung artizanal contemporan, acţionat electric, folosit pentru producţia de vase prin presare rotativă are nevoie, pentru a funcţiona corespunzător, de minimum 300 de rotaţii pe minut492 care corespund unei forţe de 2-3 CP493. O astfel de forţă nu poate fi nicicum obţinută prin manevrare manuală, aşa cum ar presupune reconstituirea din figura 34. Pentru perioada romană trebuie luate în vedere surse alternative de energie precum o acţionare pe baza puterii apei sau a unui cabestan vertical494. 489 BÖCKING ET ALII 2004, 213-214. HERMANS 1971, 318, Fig. 10. 491 O încercare de reconstituire a procesului de presare la strung a unei foi de aliaj pe bază de cupru pe un model de lemn poate fi găsită la: MUTZ 1975, 279, Taf. 61/4-6; pentru o analiză detaliată a modului în care au fost realizate cazanele de tip Westland, vezi DAHLIN HAUKEN 2005, 47-49: autoarea susține că numai cazanele aparținând clasei 2 din tipologia realizată prezintă urme de producere sau finisare la strung. 492 UNTRACHT 1968, 301. 493 HERMANS 1971, 318. 494 BÖCKING ET ALII 2004, 218. 490 116 II.3.3.4. Finisarea Îndepărtarea bavurii reprezintă o etapă tehnologică care urmează procesului de turnare şi se poate realiza cu ajutorul a două tipuri de unelte: polizoare din piatră sau pile din metal, în condițiile în care suprafața vasului nu este debavurată cu ajutorul strungului. După cum arată descoperirile de la Autun, polizoarele din piatră pot fi de două tipuri: fixe şi mobile. Cele fixe puteau fi aşezate pe sol sau montate pe un soclu, iar cele mobile puteau fi ţinute în mână (Fig. 35/2). Amândouă tipurile prezintă suprafeţe plane, curbe precum şi caneluri şi au fost folosite pentru a rectifica formele şi pentru şlefuire. Majoritatea lor a fost realizată din gresie cu granulaţie medie sau grosieră495. Finisarea vaselor din aliaj pe bază de cupru la strung vizează două aspecte diferite: finisarea corpului vaselor şi finisarea bazelor şi a cercurilor concentrice care apar pe acestea. Prima operațiune este realizată cu ajutorul unor tipuri speciale de dălţi496 care îndepărtează fâşii foarte subţiri de metal de pe suprafaţa acestora (Fig. 35/1). Urmele lăsate de aceste dălţi sunt caracteristice foarte multor tipuri de recipiente. Această modalitate de finisare reprezintă cea mai comună modalitate de „decorare” pentru vasele din bronz. Ea nu a fost aplicată numai pieselor turnate, ci se cunosc exemple de vase produse prin deformare mecanică, eventual presare la strung, care ulterior au fost finisate în acest mod, iar explicaţia unei asemenea alegeri nu poate avea la bază decât criterii estetice497. De un asemenea tratament au putut beneficia numai vasele realizate din bronz cu plumb sau cele din alamă. Bronzul pur nu se preta la o asemenea operaţiune deoarece era prea dur, iar uneltele s-ar fi tocit prea repede498. Referitor la cercurile concentrice prezente pe partea exterioară a bazelor vaselor, părerile specialiştilor au fost destul de mult timp împărţite. O parte au susţinut că recipientele au fost turnate cu un fund plat, iar prezenţa cercurilor trebuie pusă exclusiv pe seama prelucrării la strung499. Această opinie a fost contrazisă prin argumentarea că o asemenea situaţie ar necesita o forță mult prea mare pe care meşterii romani nu au putut să o obțină, iar cercurile concentrice au existat din start în modelul tiparului folosit pentru turnare500. Descoperirile de tipare de la Autun au demonstrat faptul că, într-adevăr, cercurile concentrice, într-o formă brută, sunt realizate încă din momentul turnării vasului (Fig. 29/1). 495 SERNEELS 1999, 183-185. Pentru descoperiri de dălți care au fost folosite probabil pentru finisarea la strung, vezi KÜNZL 1993, 350, Taf. 586/H 77-78. 497 WILLER 2007, 177, 179, Abb. 227-228, 236-237. 498 BÖCKING ET ALII 2004, 215; WELTER, GUIBELLINI 2004, 299. 499 MUTZ 1972. 500 POULSEN 1995. 496 117 2. 1. Fig. 35. 1. Finisarea la strung a unei caserole; 2. Finisarea unei caserole cu ajutorul unui polizor din piatră. După turnare, acestea aveau o formă patrulateră în profil. Forma cvasi-triunghiulară a profilului, care poate fi observată pe produsele finite, este, însă, rezultatul finisării părţii lor superioare la strung, cu ajutorul unei dălţi cu partea activă oblică. Rezultatul analizelor metalografice făcute pe un eşantion de vase din aliaj pe bază de cupru de la Pompei au arătat că structura dendritică a metalului din cercuri şi cea a restului vasului sunt identice, fapt care exclude realizarea lor totală cu ajutorul strungului501. II.3.3.5. Tratarea suprafețelor Singura metodă de tratare specială a suprafeţelor vaselor din bronz, care poate fi observată prin analizarea produselor finite şi care a fost folosită la o scară destul de largă, este cositorirea suprafeţelor. Această alegere nu a fost făcută neapărat din motive estetice, ci, mai degrabă, din motive practice. Recipientele care au primit un asemenea tratament sunt acelea care urmau a fi folosite pentru diferite activităţi care presupuneau intrarea lor în contact cu alimente, vin, apă. Prin cositorire, „gustul metalic” al aliajului era eliminat, iar vasul rezista mult mai bine la coroziune. Cositorirea era aplicată în general numai pe partea interioară a recipientelor, în cazul caserolelor putând cuprinde şi jumătatea externă superioară. Analizele chimice realizate au arătat că în unele cazuri nu a fost folosit numai staniu pur, ci a fost adăugată şi o cantitate de plumb502. Procedeul constă în curăţarea anterioară a vasului cu ulei, răşină, salmiac (clorură de amoniu) sau miere de albine pentru a îndepărta eventualii oxizi de 501 502 WELTER, GUIBELLINI 2004, 299. DEN BOESTERD, HOEKSTRA 1966, 105. 118 cupru existenţi, încălzirea acestuia urmată de întinderea unui strat subţire de staniu care, prin atingerea de peretele cald al vasului, se lipeşte de acesta503. II.3.3.6. Asamblarea părților componente Procedeele de asamblare folosite pentru vasele romane din aliaj pe bază de cupru pot fi încadrate în două categorii, în funcţie de operaţiunea pentru care au fost folosite: îmbinările elementelor componente şi lipirea elementelor auxiliare: ataşe, mânere, picioare. Asamblarea părţilor componente ale vasului s-a realizat, în general, prin plierea şi suprapunerea în zona de contact a celor două părţi de metal, urmând ca prin încălzire sau prin adăugarea unui aliaj de lipit, acestea să se unească. În multe cazuri, îmbinarea a fost realizată doar prin mijloace mecanice care au presupus realizarea unor crestături în cele două bucăți de metal astfel încât să se potrivească una în alta504. De obicei aceste îmbinări sunt urmate de procedee complexe de finisare, astfel încât ele nu mai sunt totdeauna vizibile cu ochiul liber. Cunoştinţele noastre actuale legate de acest aspect sunt reduse, deoarece foarte puţine piese sunt radiografiate pentru a vedea exact despre ce fel de îmbinare este vorba, iar în cazul publicării desenele profilelor vaselor, de multe ori nu este indicat tipul de îmbinare sau cel puţin zonele unde acestea au fost făcute. Dacă în ceea ce priveşte asamblarea elementelor componente ale corpului vasului soluţiile adoptate, deşi destul de variate, nu pun probleme legate de gradul lor de realizare din punct de vedere tehnic, lipirea părţilor componente este o operaţiune mai delicată, deoarece romanii nu au reuşit să focalizeze căldura într-un singur punct, în consecinţă nu au putut să folosească sudura505. Pentru a uni două piese de metal au procedat fie punându-le în foc până ce acestea erau aproape de temperatura de fuziune, urmând ca ulterior să le marteleze până când se uneau, fie prin utilizarea ciocanelor de lipit506. Pentru unirea elementelor componente ale vaselor din bronz romane, nici una din cele două metode nu a fost folosită. Ele au fost ataşate prin lipire. În perioada romană au fost folosite două tipuri de aliaje pentru lipit: aliajele moi, pe bază de staniu şi plumb, care se regăsesc în urmele de lipitură de pe vasele din bronz şi 503 DRESCHER 1959, 69-70. MUTZ 1972, 45-47. 505 HERMANS 1971, 314. 506 DUVAUCHELLE 2005, 24, Fig. 11: la nivelul Imperiului roman sunt cunoscute nouă descoperiri de ciocane de lipit; aceste erau făcute în totalitate din fier, inclusiv mânerul, iar partea activă avea o formă ascuţită; pentru a lipi, aceasta era încălzită foarte bine şi ulterior plasată sub zona care trebuia lipită; prin topire se crea o legătură între piesele care urmau a fi lipite. 504 119 aliajele tari, formate din cupru combinat cu staniu sau argint507. După cum reflectă şi numele, aliajele tari ofereau o lipitură mult mai solidă, iar folosirea combinaţiei staniu-plumb reprezintă probabil explicaţia pentru care foarte multe din elementele componente ale vaselor din bronz nu s-au mai păstrat până astăzi. Înainte de a fi lipite, părţile componente trebuiau să fie curăţate cu ulei, răşină, salmiac (clorură de amoniu) sau miere de albine pentru a asigura o suprafaţă de contact curată. Modul cel mai simplu de a lipi era acela de a plasa bucăţi de aliaj între ataş, de exemplu, şi corpul vasului, urmând ca acesta din urmă să fie încălzit până când aliajul de lipit începe să se topească şi lipitura era realizată. Modalitatea cea mai bună şi probabil cea folosită într-adevăr de romani, după cum arată resturile rămase pe piese, a constat în întinderea unui strat subţire de aliaj de lipit pe fiecare din cele două părţi încălzite anterior, urmând ca apoi să fie unite şi aşezate în foc pentru a se încălzi şi a se lipi în final508. II.3.3.7. tampilarea509 Deşi în stadiul actual al cercetării este cunoscută o cantitate mare de vase romane din aliaj pe bază de cupru care poartă ştampilă de producător, nu există nici o descoperire a unei piese de marcat care să poarte numele uneia din persoanele atestate pe produsele finite. Uneltele folosite pentru acest scop trebuie să fi avut forma unui poanson, cu partea activă conţinând numele producătorului. Printr-o lovire a capătului cu un ciocan, ştampila putea fi imprimată pe vas. Piese care prezintă aceste caracteristici au fost descoperite în Imperiul roman, dar ele nu pot fi legate de producţia de vase din bronz. Putem aminti aici două poansoane din fier care provin din Londra romană510. II.3.3.8. Problema reparațiilor Datorită naturii materiei prime din care au fost realizate, vasele romane din aliaj pe bază de cupru reprezintă o categorie de artefacte care au rămas mult timp în funcţiune. Această situaţie se datorează faptului că puteau fi reparate, în condiţiile în care foarte probabil nu erau produse ieftine. Putem distinge două tipuri de reparaţii suferite de aceste obiecte: cele realizate în atelierul de origine, datorate unor defecte de turnare sau unor accidente produse pe parcursul 507 LECHTMAN, STEINBERG 1970, 10. DRESCHER 1959, 69. 509 Pentru alte aspecte referitoare la tampilarea vaselor de bronz romane, vezi subcapitolul II.3.2.1. 510 HOFMANN 1959, 42-43, nr. 2-3, Pl. XLVI/2-3. 508 120 procesului tehnologic şi cele efectuate în urma unei uzuri. Urme de reparaţii realizate în atelierul producător pot fi observate pe un cazan de tip Westland care face parte din depozitul de obiecte de metal descoperit într-un braţ vechi al Rhinului, lângă Neupotz (RheinlandPfalz, Germania)511. Defectul de fabricaţie, sub forma unei găuri în corpul vasului, a fost reparat prin aplicarea unei plombe din metal lichid512. Analizând modalitățile folosite pentru a repara vasele de bronz romane, H. Drescher susține că reparațiile efectuate în urma uzurii pot fi de două feluri: de bună calitate, fapt care arată că vasul a fost reparat de către un me ter i, probabil, în cadrul unui atelier i reparații de proastă calitate, care ar putea fi puse pe seama proprietarului vasului513. Reparaţiile efectuate în urma uzurii nu au putut fi legate până în prezent de un anumit tip de atelier. Foarte probabil ele au putut fi efectuate în orice atelier metalurgic de dimensiuni mici care se ocupa cu aliajele pe bază de cupru, deoarece nu necesitau cunoştinţe tehnice de înalt nivel. Tipul standard de reparaţie constă în aplicarea unor petece care erau prinse de corpul vasului cu ajutorul niturilor514. Mai rar au fost folosite aliajele pentru lipit în vederea fixării petecelor, mai ales pentru vesela care nu intra în contact cu focul. O asemenea metodă ar fi fost total nepotrivită pentru vasele care trebuiau să fie folosite pe foc, deoarece bucata reparată s-ar fi desprins ca urmare a topirii lipiturii. Există cazuri în care prin reparaţie se schimbă parţial forma iniţială a unui recipient. Relevant din acest punct de vedere este exemplul unei căni de tip Millingen, parte a serviciului pentru spălat mâinile, descoperită în zona Neu-Ulm (Germania). Din cauza deteriorării, mânerul şi baza au fost înlocuite, iar noul mâner este caracteristic unui alt tip de cană romană din metal515. Întrebarea care se pune este dacă reparaţiile multiple ale unei piese sunt un indicator pentru faptul că aceasta a stat mai mult în circulaţie, comparativ cu altele asemănătoare care nu au fost reparate, sau pur şi simplu reflectă faptul că piesa a fost folosită intens. A doua variantă pare mult mai plauzibilă516. Un asemenea răspuns este sugerat şi dacă am compara 511 KÜNZL 1993, Taf. 220-221/E 16. WILLER 2007, 176, Abb. 226. 513 DRESCHER 1963, 45. 514 Vezi, de ex., găleata de tip Östland (patru reparații diferite, realizate din petece fixate cu ajutorul niturilor, i baza înlocuită) i cazanul de tip Westland (reparat în trei zone diferite; pentru repararea bazei au fost folosite 160 de nituri) descoperite în Dunăre, lângă Großmehring (Germania) (FLÜGEL, HÜSSEN 1996); un cazan descoperit la Possendorf (Germania) a fost reparat cu 43 de petece care au fost prinse cu 242 de nituri (DRESCHER 1963, 49); pentru principalele tipuri de nituri realizate din tablă de bronz i folosite pentru fixarea bucăților de tablă utilizate pentru reparat, vezi DRESCHER 1963, 43, Abb. 1. 515 Baza originală, lucrată la strung, a fost înlocuită cu o alta realizată din tablă groasă, iar noul mâner ata at este unul tipic pentru cănile din tablă de bronz (FLÜGEL 1998). 516 DRESCHER 1963, 51. 512 121 cât de mult au fost reparate diverse categorii funcţionale de vase din bronz. Seturile de masă, utilizate pentru servit, prezintă mult mai puţine reparaţii decât, de exemplu, vasele de bucătărie care au fost folosite intens zi de zi. Din cele 33 de cazane de tip Westland din depozitul de la Neupotz, numai 48,5% nu au fost reparate, iar 42,4% prezintă mai mult de trei reparaţii pe vas517. II.3.4. Importanța aspectelor tehnologice în studiul vaselor de bronz romane Cunoaşterea diferitelor procedee tehnice care au fost practicate de meşterii romani pentru a produce un vas din metal reprezintă un prim pas în înţelegerea acestei categorii de material. O analiză care nu ia în considerare aceste aspecte nu are cum să ofere o imagine cât mai apropiată de realităţile antice, deoarece foarte multe din alegerile făcute au fost determinate de posibilităţile tehnice avute la dispoziţie. Un prim aspect care trebuie subliniat este reprezentat de evoluţia cronologică a tehnologiei vaselor din aliaj pe bază de cupru. În urma analizei vaselor cu ştampilă de producător, R. Petrovszky a reuşit să izoleze trei „generaţii” în evoluţia acestor artefacte, care se caracterizează diferit din punct de vedere tehnic. Prima generaţie se plasează cronologic între începutul secolului I. şi deceniul al II-lea al secolului I a. Chr. şi se caracterizează printro producţie de vase din tablă de bronz martelată cu anumite părţi turnate518. A doua generaţie de vase (perioada augusteică - mijlocul secolului al II-lea p. Chr.) a fost împărţită la rândul ei în trei faze, care fac o trecere treptată de la vechea producţie tardo-republicană la producţia în serie realizată cu ajutorul strungului. Deşi folosit pentru decorare de la mijlocul secolului I a. Chr., acesta va începe să fie folosit masiv în producţia vaselor de bronz numai începând cu mijlocul secolului I p. Chr. Tot în această perioadă se va abandona vechea tehnică a deformării prin martelare şi va fi posibilă trecerea directă de la turnare la strunjire519. Ultima generaţie (mijlocul secolului al II-lea - secolul al III-lea p. Chr.) reprezintă un regres din punct de vedere tehnic. Cu mici excepţii, reprezentate de unele baze de căni lucrate separat la strung, acest utilaj va mai fi folosit numai pentru presarea tablei din aliaj pe bază de cupru. Vasele produse vor fi de dimensiuni mai mari şi se poate observa o concentrare a producţiei pe recipiente folosite în bucătărie, în detrimentul serviciilor de masă520. O asemenea evoluţie 517 KÜNZL 2000, 608, Abb. 1; din grupul de vase de bronz din Niedersachsen analizat de H. Drescher, datate în perioada A i B1, mai mult de 65% au avut elemente lipsă (ata e, mânere) sau au suferit reparații (DRESCHER 1963, 49). 518 PETROVSZKY 1993, 21-22, 182. 519 PETROVSZKY 1993, 29 ff., 182. 520 PETROVSZKY 1993, 123. 122 cronologică din punct de vedere tehnic este foarte importantă deoarece anumite particularităţi care ţin de procesul tehnologic pot fi elemente de datare pentru piese fragmentare care nu permit o încadrare tipologică exactă. Observarea caracteristicilor tehnice are o relevanţă majoră în stabilirea funcţionalităţii recipientelor deoarece pentru fiecare formă în parte, în momentul producerii au fost alese acele soluţii tehnice care să corespundă viitoarei întrebuinţări. Astfel, pentru anumite forme de vase care sunt formate din mai multe elemente, unite între ele cu aliaj de lipit, poate fi exclusă o folosire a lor în contact cu focul, deoarece părţile componente s-ar desprinde. Caracteristicile tehnice permit excluderea caserolelor din categoria vaselor de bucătărie. Baza acestora turnată masiv nu este proprie unei încălziri rapide a conţinutului, majoritatea recipientelor folosite în acest fel fiind produsă din tablă subţire de metal. Un alt exemplu relevant din acest punct de vedere este reprezentat de cănile din tablă de bronz cu mânerul turnat masiv împreună cu buza521. Acestea au fost şi încă sunt considerate piese componente ale serviciului de masă, utilizate pentru servit. Corpul realizat din tablă foarte subţire, mânerul turnat masiv şi urmele de depuneri de calcar descoperite în interiorul lor indică o funcţionalitate legată de încălzirea apei. Corpul subţire facilita o încălzire foarte rapidă a conţinutului, care nu permitea mânerului să se încălzească. Din aceste motive, observarea caracteristicilor tehnologice ale fiecărui vas în parte reprezintă un pas esenţial al analizei efectuate. Deşi dovezile directe ale producţiei sunt puţine, acestea reflectă o foarte mare diversitate a metodelor folosite. Nu poate fi izolată o manieră standard a etapelor tehnologice cu aplicabilitate universală la nivelul întregului Imperiu roman. Există particularităţi regionale care ţin, foarte probabil, atât de tradiţia fiecărui atelier în parte, cât şi de cerinţele pieţei. 521 BOLLA 1979; GORECKI 2007. 123 III. Vasele de bronz din Dacia Porolissensis. Analiza tipologică și cronologică III. 1. Caserole Termenului de caserolă522, deşi contestat de mulţi specialişti care se ocupă de vasele de bronz romane523, reprezintă o convenţie arheologică şi desemnează un vas mai mult sau mai puţin adânc, de obicei cu diametrul mai mic decât înălțimea (în funcţie de tip), cu pereți u or concavi, prevăzut cu un mâner orizontal, turnat împreună cu restul corpului sau lucrat separat. Mânerul poate fi decorat în relief524, iar capătul acestuia, tot în funcţie de tip, poate fi terminat în capete de lebădă525, într-un disc perforat în formă de semilună526 sau circular527, sau poate fi marcat prin trei perforații circulare, dispuse în formă de trifoi528. Principalele argumente aduse împotriva folosirii termenului de caserolă se referă la faptul că acesta este un termen modern care desemnează un recipient folosit pe foc pentru pregătirea mâncării, situaţie care nu are nici o legătură cu funcţionalitatea acestei forme în antichitate529. Motivul pentru care termenul a rămas încă în uz este reprezentat de lipsa sa de ambiguitate. Am putea opta pentru un altul, care să descrie mult mai bine din punct de vedere morfologic forma aflată în discuție, dar considerăm că acest lucru ar complica în mod inutil demersul nostru şi ar genera confuzii viitoare, atâta timp cât el este utilizat în literatura de specialitate pentru a denumi doar o singură formă . Din punct de vedere al posibilelor denumiri pe care forma ar fi putut să le aibă în Antichitate, a a cum am menționat anterior530, folosirea termenului trulla sau trulleum trebuie făcută cu precauție, deoarece acesta pare a se referi la folosirea vaselor în pereche, în cadrul seturilor pentru prepararea vinului531. 522 Vezi Anexa III, 1.1-1.4. FEUGÈRE 1984-1985, 64; TASSINARI 1993, 21, 232; TASSINARI 1995, 19; TASSINARI 1996, 101; BENDER 2000, 470, nota 21. 524 Caserolele de tip Trau i caserole cu mânerul decorat în relief: EGGERS 1951, 174, tip 151-153; PETROVSZKY 1993, 47 (tipul Trau), 89-91 (tip VII, 1-3): autorul atrage atenția asupra distincției care trebuie făcută între tipul Eggers 151 i 152-153; pentru o prezentare monografică a caserolelor de tip Trau, vezi PETROVSZKY, STUPPERICH 2002. 525 EGGERS 1951, 171-172 (tip 131-133); PETROVSZKY 1993, 30-35 (tip II). 526 EGGERS 1951, 172 (tip 137-138); PETROVSZKY 1993, 49-51 (tip IV, 1), 66-68 (tip IV, 2). 527 EGGERS 1951, 172-173 (tip 139-144); PETROVSZKY 1993, 52-54 (tip V, 1), 69-84 (tip V, 2-5). 528 EGGERS 1951, 173 (tip 146-147); PETROVSZKY 1993, 85-88 (tip VI, 1-3). 529 TASSINARI 1993, 21; BENDER 2000, 470, nota 21: autorul consideră că, atâta timp cât numele antic al formei nu este cunoscut, speciali tii ar trebui să opteze pentru utilizarea unui alt termen decât cel de caserolă, care are o încărcătură funcțională mult prea puternică; varianta propusă este de „Schale mit flachem horizontalen Griff”; vezi i discuția din acest capitol referitoare la funcționalitatea diferitelor tipuri de caserole. 530 Vezi discuția referitoare la terminologia latină din subcapitolul I.2.2. al acestei lucrări. 531 BENDER 2000. 523 124 III.1.1. Caserole cu pereții subțiri și concavi și mâner terminat în capete stilizate de lebădă Caserolele cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă aparțin unui tip de recipiente cunoscut în literatura de specialitate de limba germană sub numele de „Blechkasserollen”532, corespunzător tipurilor Radnóti 5-10533 i Eggers 134136534. Am preferat să nu utilizăm o variantă în limba română a termenului „Blechkasserollen”, deoarece acesta este destul de contestat de către speciali ti, în condițiile în care aceste caserole nu au fost realizate din tablă de bronz, iar pereții lor subțiri sunt rezultatul deformării mecanice a unei forme care a fost turnată i, ulterior, finisată u or la strung535. În literatura de specialitate nu a fost făcută foarte mult timp o diferențiere clară între acest tip de caserole i cele cu pereți convec i i mâner terminat în capete de lebădă aparținând tipului Eggers 131-132536 („Kasserollen mit Schwanenkopfbügel”). În studiul său dedicat vaselor de bronz romane din Pannonia, A. Radnóti a identificat caserolele cu pereți convec i i mâner terminat în capete de lebădă drept recipiente realizate prin turnare, produse în atelierele din Capua, în timp ce „Blechkasserollen” au fost considerate copii din tablă de bronz ale produselor campaniene, cu mânere al căror decor este stilizat i primitiv comparativ cu prototipul, produse undeva în nordul Italiei, probabil la Aquileia537. Ulterior, încercarea de tipologizare a ambelor tipuri, fără a face o distincție clară între ele, bazându-se pe de-o parte pe forma corpului i pe de alta pe tipul de decorație prezentă pe mâner, a arătat faptul că nu există o corespondență clară între aceste două elemente538. Diferențierea dintre cele două tipuri, de altfel contemporane, precum i clarificarea etapelor tehnologice parcurse de fiecare în parte au fost realizate de R. Petrovszky. În cadrul tipologiei realizate de autor, caserolele cu pereți convec i i mâner terminat în capete de lebădă au fost încadrate în tipul II („Kasserollen mit Schwanenkopfbügel”)539, iar cele cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă în tipul III, 1-4 („Blechkasserollen”)540. 532 Vezi Anexa III, 1.1. RADNÓTI 1938, 25-39, Taf. II/5-9, III/10. 534 EGGERS 1951, 172, Beilage 58: „bronzene Blechkasserollen” (Typ 134-136), Taf. 12/134-136. 535 FLÜGEL 1993, 60, nota 44; PETROVSZKY 1993, 30, 36. 536 EGGERS 1951, 171-172, Beilage 57: „Bronzekasserollen mit Schwanenkopfbügel” (Typ 131-133), Taf. 12/131-32. 537 RADNÓTI 1938, 19-39; KUNOW 1983, 62. 538 BOLLA ET ALII 1986, 196-207. 539 PETROVSZKY 1993, 30-35, Taf. 1/II, 1-3 540 PETROVSZKY 1993, 36-39, Taf. 1/III, 1-4. 533 125 O singură piesă din cadrul materialul analizat se încadrează în acest tip. Este vorba despre un mâner (nr. 1, Pl. XIII/1, LVI/1) ale cărui circumstanțe de descoperire sunt necunoscute, achiziționat în 1930 de către Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, ClujNapoca de la un avocat din Cuzdrioara, jud. Cluj. Mânerul, decorat prin incizare în zona de contact cu buza cu două brâuri perlate între care poate fi observat un rând de ove i unul de linii oblice, nu este restaurat, motiv pentru care nu putem afirma cu siguranță că nu a fost decorat i la celălalt capăt, însă, a a cum vom vedea mai jos, analogiile existente pledează pentru existența acestui decor. El provine de la o caserolă aparținând tipului Petrovszky III, 1541, caracterizată printr-un corp puternic arcuit, cu pereți concavi, meniți să ofere stabilitate vasului, buză evazată i bază care prezintă urme de finisare la strung. Mânerul vaselor care se încadrează în această variantă este decorat în zona dinspre buză cu registre combinate de brâu perlat, ove, linii oblice, iar la celălalt capăt, eventual, cu un alt rând de ove i cu două capete de lebădă stilizate care formează un inel utilizat pentru agățarea recipientului. Printre vasele întregi care au un mâner asemănător cu cel de la Cuzdrioara putem aminti aici o caserolă descoperită la Emona542 care probabil reprezintă acela i vas ca o altă caserolă publicată din Slovenia, cu loc de descoperire necunoscut543 i partea superioară împreună cu mânerul unei caserole din Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen544. La acestea se adaugă o serie de descoperiri care au numai capătul mânerului decorat: o caserolă fragmentară descoperită în mormântul nr. 52 din necropola de la Ornavasso-Pesona, datat în perioada augusteică545 i una din castrul de la Haltern546. Piesele enumerate mai sus au fost încadrate din punct de vedere al decorului mânerului în tipul IIIb din cadrul clasificării realizate de M. Bolla, M. Castoldi i L. Terenziani547. În cadrul analizei dedicate caserolelor aparținând tipului III, 1-4, R. Petrovszky a încadrat piesa mai sus amintită, păstrată în G. M. Kam Rijksmuseum, Nijmegen în tipul Bolla-Castoldi-Terenziani IIId548, împreună cu o altă caserolă păstrată în acela i muzeu549. 541 PETROVSZKY 1993, 36-39, Taf. I/III, 1. RADNÓTI 1938, 30-31, Taf. II/7, XV/8; BOLLA ET ALII 1986, 203-204, nota 25. 543 BREŠČAK 1982, 41, nr. 6, T. 1/6, 17/6; BOLLA ET ALII 1986, 203-204, nota 25; PETROVSZKY 1993, Taf. I/III,1. D. Breščak a indicat pentru vasul nr. 6 că locul de descoperire este necunoscut. În catalog nu este dată nici o trimitere la lucrarea lui A. Radnóti. Totu i, din ilustrație reiese că este vorba despre două piese identice, fapt puțin probabil atâta timp cât piesa publicată de Radnóti provine de la Emona, iar a doua lucrare analizează vasele de bronz din Slovenia. 544 DEN BOESTERD 1956, 2-3, nr. 5, Pl. I/5, 5a, XVIII/5b; BOLLA ET ALII 1986, 203-204, nota 25; PETROVSZKY 1993, 39, 264, nr. H.04.01, Taf. 17/H.04.01. 545 GRAUE 1974, 38-39, 166, 254, Taf. 61/1; BOLLA ET ALII 1986, 203-204, nota 25. 546 MÜLLER 1997, 10, 13, 36, nr. 19, Abb. 7/19. 547 BOLLA ET ALII 1986, 200, Fig. 6/IIIb, 203-204. 548 BOLLA ET ALII 1986, 204; PETROVSZKY 1993, 39 (H.03. 01 – este vorba despre H.04.01). 549 PETROVSZKY 1993, 39, X.21, 332, Taf. 35/X.21. 542 126 Diferențele de încadrare apar, deoarece în primul caz a fost luat în considerare gradul de stilizare al capetelor de lebădă, iar în al doilea numărul registrelor decorative prezente pe capăt. De fapt, piesele discutate mai sus nu pot fi încadrate exact în nici una din categoriile stabilite de cele trei autoare. O parte din mânerele aparținând de caserolele cu pereți subțiri i concavi, care au partea dinspre buză decorată cu registre succesive de brâu perlat, ove i incizii oblice, iar capătul cu un registru de ove i capete de lebădă stilizate par a constitui un grup separat, eventual o variantă a tipului IIIb în tipologia realizată de M. Bolla, M. Castoldi i L. Terenziani, bineînțeles, în măsura în care o asemenea clasificare în funcție de decor se dovede te a fi viabilă în analizarea mai detaliată a tipului. Descoperirile de caserolele cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă sunt numeroase în nordul Italiei, în Slovenia i Boemia, dar i în Gallia i în zona Rinului. Pe baza contextelor de descoperire R. Petrovszky presupune o producție care s-a desfă urat între ultimele două decenii ale secolului I a. Chr. i deceniul trei al secolului I p. Chr., foarte probabil, în atelierele din nord-estul Italiei de la Aquileia, situație sugerată de numele care apar pe tampilele de producător 550 . O producție care să fi continuat până în ultimul sfert al secolului I p. Chr., sugerată de J. Kunow551 pe baza puținelor exemplare păstrate la Pompei, este puțin probabilă i aceste vase ar trebui considerate obiecte care au rămas în uz o perioadă mai lungă552. Luând în considerare perioada de producție a tipului, ne este greu de crezut că mânerul de la Cuzdrioara aparține unei caserole care provine de pe teritoriul provinciei Dacia. De i nu este imposibilă, o asemenea situație ar presupune că piesa a rămas în uz o perioadă de minim 70-80 de ani. Atâta timp cât nu deținem nici o informație referitoare la contextul de descoperire, ea ar fi putut să fie achiziționată de proprietar de oriunde. Funcționalitatea caserolelor a fost mult discutată, opțiunile speciali tilor variind de la vase de bucătărie la vase utilizate pentru mai multe scopuri (gătit, băut, mâncat)553 i părți ale serviciului de preparat vinul. Pornind de la una din scenele de pe columna lui Traian, cu soldații în timpul mar ului care poartă cu ei echipamentul propriu, printre care poate fi observată i caserola554, s-a presupus că i în mediul militar caserolele au servit mai multor scopuri printre care i gătitul555. Ipoteza folosirii caserolelor ca vase de gătit, a a cum am 550 Vezi discuția la: PETROVSZKY 1993, 36-39. KUNOW 1983, 25. 552 PETROVSZKY 1993, 38; KOSTER 1997, 57. 553 Vezi analiza potențialelor funcționalități realizată de J. Kunow: KUNOW 1983, 85-93; HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 47; KOSTER 1997, 56. 554 HOLLIGER, HOLLIGER 1985; 48, Abb. 1; JUNKELMANN 1997; 88-89, Abb. 37. 555 JUNKELMANN 1997, 98; BISHOP, COULSTON 1993, 104-105, Fig. 64. 551 127 menționat anterior556, trebuie exclusă. Prezența picioarelor pe bazele tipurilor timpurii i grosimea bazelor celor mai târzii, turnate masiv, faptul că unele tipuri sunt cositorite, reprezintă toate elemente care le fac improprii pentru un astfel de uz. De altfel, din cele 190 de caserole descoperite la Pompei, pe nici una dintre ele nu au fost observate urme de arsură sau de funingine557. Argumentul adus de J. Kunow pentru utilizarea lor ca vase de gătit, anume exemplarele descoperite în bucătăriile din Pompei558, nu ni se pare suficient, deoarece nu toate vasele descoperite în bucătării au fost folosite pentru gătit. Există forme de servit sau utilizate pentru a transporta diferite lichide care au fost depozitate în bucătărie, dar nu utilizate pentru a pregăti hrana. Ipoteza folosirii lor nu în contact direct cu focul, ci ca parte a unui sistem pentru menținerea caldă a alimentelor i băuturilor559 nu poate fi confirmată momentan, iar utilizarea ca vas de băut, de i nu poate fi exclusă în totalitate, mai ales în ceea ce prive te recipientele de dimensiuni mai mici, ni se pare puțin probabilă, deoarece forma în sine nu este proprie pentru asta. Cea mai plauzibilă ipoteză este cea a folosirii caserolelor ca parte a serviciilor de băut, pentru amestecarea vinului cu apă i cu mirodenii. R. Petrovszky susține că liniile care apar uneori pe partea interioară a peretelui trebuie interpretate ca elemente indicatoare pentru cantitățile de vin i de apă care urmau a fi amestecate560. Aceea i funcționalitate, de vas utilizat în procesul de preparare al vinului, poate fi atribuită i tipului Pertovszky III, 1 în care se încadrează caserola de la Cuzdrioara561. 1. Cuzdrioara (Pl. XIII/1, LVI/1) Loc de descoperire: necunoscut; lot de obiecte din metal achiziționat de muzeu în 1928 de la un avocat din Cuzdrioara cu suma de 3000 lei (împreună cu nr. 16 i 49). Loc de păstrare: MNITR I. 10438. Dimensiuni: L: 133 mm; lmax.: 33,7 mm; Gr: 2 mm; Dbuză: 110 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, rupt în două bucăți, puternic oxidat, pe suprafață prezintă zgârieturi, patină neuniformă, verde închis cu zone oxidate verde deschis. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: mâner de caserolă terminat în capete de lebede; se mai păstrează doar începutul decorației terminale; capătul dinspre buză este la rândul lui decorat în mai multe registre, prin incizare: două brâuri perlate care flanchează un rând de ove duble i un rând de linii oblice. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: Inedit. 556 Vezi subcapitolul II.3.4. TASSINARI 1993, 232. 558 KUNOW 1983, 74. 559 BOLLA 1994, 34. 560 PETROVSZKY 1993, 34-35. 561 PETROVSZKY 1993, 38-39. 557 128 III.1.2. Caserole cu capătul mânerului perforat în formă de semilună Caserolele cu capătul mânerului perforat în formă de semilună562 sunt atribuite în mod clasic de către speciali ti tipurilor Eggers 137-138563 (138 reprezentând forma joasă), iar în Dacia Porolissensis ele sunt reprezentate de o singură piesă, un mâner descoperit în castrul de la Buciumi (nr. 2, Pl. XIII/2, XVI/2a-b), datat în funcție de contextul de descoperire în secolul al II-lea p. Chr. O asemenea caserolă fragmentară al cărei mâner prezintă urme de folosire intensă/îndelungată provine din a ezarea de la Criste ti564. În studiul dedicat vaselor de bronz cu tampilă de producător din Imperiul roman, R. Pertrovszky a încadrat descoperirile de caserole cu capătul mânerului perforat în formă de semilună în două tipuri diferite care nu î i au decât parțial corespondent în tipologia lui Eggers. Tipul IV, 1, produs în Campania, posibil la Capua, între 0/9 p. Chr. i 35/40 p. Chr., prezintă caracteristici tehnice similare cu caserolele cu mâner terminat în capete de lebădă i, asemănător acestora, nu este lucrat masiv la strung565. Tipul IV, 2 (cu cele două variante: forma înaltă: IV, 2a i forma joasă: IV, 2b) cuprinde exemplare mai târzii care încep să aibă un aspect mai masiv i pereți mai gro i, iar baza nu mai este plată i prezintă caneluri concentrice adânci care denotă o prelucrare mai intensă la strung. Tipul a fost produs între 35/40 p. Chr. i 80/85 p. Chr. în Campania, dar există exemplare care pe baza decorului pot fi puse pe seama unei industrii galice incipiente566. Numărul extrem de mare de piese descoperite în ora ele vezuviene reprezintă un argument pentru o producție care era încă în desfă urare în 79 p. Chr.567. Din punct de vedere funcțional caserolele cu capătul mânerului perforat în formă de semilună fac parte tot din serviciul pentru preparat băuturile, forma înaltă fiind utilizată pentru amestecat vinul, iar cea joasă, foarte probabil, pentru scoaterea acestuia din recipiente mai mari568. Piesele rămân mult timp în uz, fiind identificate i în contexte de secolul al IIIlea p. Chr.569. O încadrare a mânerului de la Buciumi în unul din tipurile expuse mai sus nu este posibilă în primul rând, deoarece o încadrare exactă nu poate fi făcută tot timpul numai după 562 Anexa III, 1.2. EGGERS 1951, 172, Beilage 59: „Bronzekasserollen mit halbrundem Loch” (Typ 137-138), Taf. 12/137138. 564 MAN 2011, 195, nr. 2, 422, Pl. CXLIV/2. 565 PETROVSZKY 1993, 49, 51, Taf. 1/IV, 1. 566 PETROVSZKY 1993, 66-68, Taf. 1/IV, 2a-b. 567 WIELOWIEJSKI 1985, 208; PETROVSZKY 1993, 68; KOSTER 1997, 58. 568 PETROVSZKY 1993, 51, 68. 569 DEONNA 1933, 64-65, nr. 13728, Fig. 4/1, Pl. V/13728; RADNÓTI 1938, 39; WERNER 1938, Taf. 119/11; KUNOW 1983, 25-26; FLÜGEL 1993, 63; KOSTER 1997, 57. 563 129 un mâner, fără existența unei părți din corpul vasului. Un alt impediment este reprezentat de faptul că piesa nu este restaurată, situație care nu ne permite să observăm dacă a fost decorată sau nu, în condițiile în care decorul reprezintă un element important de distincție între tipuri. Putem spune cu siguranță că avem de-a face cu un obiect realizat în Campania sau în Gallia în primele opt decenii ale secolului I p. Chr.570 care probabil nu reprezintă unul din ultimele exemplare produse, judecând după urmele intense de folosire i după reparațiile pe care le prezintă. Pe una din marginile capătului poate fi observată o adâncitură semicirculară înconjurată de o serie de nituri, iar în zona rupturii, pe spatele piesei, pare să fi fost aplicată o bandă care posibil să fi avut drept scop fixarea mânerului după ce s-a rupt. Natura exactă a acestor intervenții va putea fi, eventual, stabilită numai dacă piesa va fi restaurată. 2. Buciumi (Pl. XIII/2, LVI/2a-b) Loc de descoperire: castru 1973, Baraca 2, martorul longitudinal, m.: 10-15, ad.: -0,60-0,80 m, castrul cu val de pământ, faza 1b. Loc de păstrare: MIAZ CC 333/73. Dimensiuni: L: 85,6 mm; l: 15,6-27,8 mm; Gr: 3,2 mm; Dcapăt: 41 mm; G: 39 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, oxidat, patină neuniformă, verde deschis, urme de pământ. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de caserolă cu capătul perforat în formă de semilună; capătul este foarte oxidat, nu pot fi observate alte urme de decorație; prezintă câte o incizie lângă fiecare margine, decorată cu brâu perlat; piesa a fost reparată/refolosită, fapt dovedit de zona semicirculară i de niturile vizibile pe partea stângă a capătului circular, precum i de placa metalică prinsă pe spate. Datare în funcție de contextul arheologic: 114/115 p. Chr. – începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. III.1.3. Caserole cu capătul mânerului perforat circular Cele mai multe fragmente de caserole identificate în Dacia Porolissensis se încadrează în categoria celor cu capătul mânerului perforat circular571. Din punct de vedere tipologic ele corespund în mare tipurilor 139-143 definite de H. J. Eggers572, cu o răspândire generalizată atât în interiorul Imperiului roman, cât i în barbaricum. Dacă în ceea ce prive te caserolele aparținând tipului Gödåker (Eggers 144), care vor fi tratate mai jos în această lucrare, datorită formei specifice nu există probleme de identificare, tipologia propusă de Eggers (tipurile 139-143) s-a dovedit în timp a fi insuficientă, fără o delimitare clară între tipuri, fără o ilustrare corectă a lor i, unul dintre elementele cele mai importante, fără o încadrare corectă din punct de vedere cronologic. Raportarea necritică a speciali tilor la tipologia propusă de Eggers a determinat i determină în continuare atribuiri gre ite573. 570 Vezi i: KUNOW 1983, 25-26, 63; WIELOWIEJSKI 1985, 206-208; KOSTER 1997, 57-58. Anexa III, 1.3. 572 EGGERS 1951, 172, Beilage 60: „Bronzekasserollen mit rundem Loch” (Typ 139-144), Taf. 12/139-143. 573 KUNOW 1983, 26; PETROVSZKY 1993, 65. 571 130 Bazându-se pe o analiză riguroasă a materialului, pe elementele tehnice i pe tampilele de producător, R. Petrovszky a reu it să surprindă pentru prima dată o evoluție clară a tipurilor din punct de vedere tehnic, morfologic i cronologic. Autorul a încadrat caserolele cu capătul mânerului perforat circular în patru tipuri diferite, exceptând tipul Gödåker574. Cele mai timpurii exemplare (tipul V, 1: Eggers 140), produse în sudul Italiei între 5/10 p. Chr. i 30/35 p. Chr. sunt contemporane cu caserolele cu capătul mânerului perforat în formă de semilună (tipul IV, 1), sunt încă în mai mică măsură lucrate la strung, iar canelurile de pe mâner sunt slab marcate575. La sfâr itul fazei a doua i începând cu faza a treia a celei de-a doua generații, caracterizată prin definitivarea procesului tehnologic început anterior576, apar trei tipuri noi: V, 2, V, 3 i V, 4a-c. Tipul V, 2 (Eggers 142) ilustrează încă o formă italică, produsă între 35/40 p. Chr. i 90/100 p. Chr. Caserolele încadrate aici sunt înalte, au o bază mai îngustă decât cele aparținând tipului V, 1, cu cercuri concentrice adânci, iar canelurile de pe mâner sunt marcate în profunzime577. Varianta joasă a tipului V, 2 este reprezentată de tipul V, 3 (Eggers 143) care începe să fie produs puțin mai târziu (50/60 – 90/100 p. Chr.), tot în Italia, existând posibilitatea ca unele exemplare să fie produse i în unele ateliere galice578. Ultimul tip, V, 4a-c (Eggers 139/142), cuprinde caserole asemănătoare din punct de vedere formal cu cele încadrate în tipul V, 2 care, spre deosebire de ultimele, au o bază u or înălțată i mânere decorate. Cele trei variante identificate sunt toate produse în atelierele galice între 55/60 – 80/100 p. Chr. (cu un interval mai scurt de producție, până în 70 p. Chr., pentru varianta c)579. Această împărțire complexă a caserolelor cu capătul mânerului perforat circular poate fi cu greu aplicată unui grup de material fragmentar, deoarece o încadrare corectă trebuie să țină seama de mai multe elemente decât caracteristicile mânerelor. Din acest motiv în încercarea de a încadra materialul din Dacia Porolissensis am luat în considerare următoarele elemente: profunzimea canelurilor de pe mâner, decorația (în cazurile în care aceasta este prezentă), iar pentru acele fragmente de mâner care provin din zona de contact cu buza, măsura în care ele au fost lucrate la strung580. De asemenea, mânerele nu ne oferă posibilitatea de a distinge între forma înaltă i cea joasă, deoarece, cu excepția unor situații puține la număr, forma joasă nu a presupus realizarea unui mâner de dimensiuni mai mici. 574 PETROVSZKY 1993, 79-84, Typ V, 5, Taf. 2/V, 5a-c. PETROVSZKY 1993, 52-54, Typ V, 1, Taf. 2/V, 1. 576 PETROVSZKY 1993, 64-65. 577 PETROVSZKY 1993, 69-71, Typ V, 2, Taf. 2/V, 2. 578 PETROVSZKY 1993, 72-73, Typ V, 3, Taf. 2/V, 3. 579 PETROVSZKY 1993, 74-78, Typ V, 4(a-c), Taf. 2/V, 4a-b. 580 Pentru o asemenea abordare a materialului fragmentar, vezi BOLLA 1994, 36; SEDLMAYER 1999, 83. 575 131 Astfel, bazându-ne pe profunzimea canelurilor de pe mâner, piesele de la Buciumi (nr. 3, Pl. XIII/3, LVI/3a-b), Cluj-Napoca/Napoca (nr. 4, Pl. XIV/4, LVII/4a-b), Flore ti- apca Verde (Polus Center) (nr. 5, Pl. XIV/5, LVII/5), Ili ua/Arcobadara (nr. 7, Pl. XIV/7, LVII/7) i cele două de la Moigrad/Porolissum (nr. 8, Pl. XIV/8, LVII/8; nr. 9, Pl. XIV/9, LVIII/9a-b) au fost sigur produse în a doua jumătate a secolului I p. Chr., putând fi încadrate în general în tipurile Petrovszky V, 2-3 (Eggers 142-143) i, eventual, Petrovszky V, 4c, de i această variantă este reprezentată de un număr foarte mic de piese. Faptul că fragmentele de mâner de la Cluj-Napoca/Napoca (nr. 4) i Moigrad/Porolissum (nr. 9) prezintă pe spate urme puternice de prelucrare la strung confirmă această încadrare. Decorul format din trei cercuri vizibil pe mânerul de caserolă de la Gilău (nr. 6, Pl. XIV/6) permite o încadrare a piesei într-o variantă a tipului Petrovszky V, 4, anume varianta b, fiind sigur vorba despre un produs galic, realizat în a doua jumătate a secolului I p. Chr. Caserola din depozitul de la Orheiu Bistriței (nr. 10, Pl. XV/10, LVIII/10, LIX/10a-b, LX/10c-d), ținând cont de contextul de descoperire care nu poate fi plasat cronologic înainte de sfâr itul secolului al II-lea p. Chr.581, trebuie cu siguranță considerată o piesă care a rămas în uz o perioadă foarte lungă de timp. Peretele subțire, u or bombat, mânerul care nu pare să fi avut caneluri marcate în adâncime, precum i faptul că vasul nu a fost prelucrat puternic la strung sunt toate elemente care ne permit încadrarea ei în tipul Petrovszky V, 1 (Eggers 140)582. Piesa prezintă urme de folosire intensă, partea inferioară împreună cu baza lipsesc, iar canelurile de pe mâner au dispărut aproape în totalitate, fapt care confirmă o asemenea încadrare, deoarece dacă mânerul ar fi fost prevăzut cu caneluri adânci, acestea ar fi fost, foarte probabil, încă vizibile. A adar, avem de-a face cu o piesă produsă în sudul Italiei în prima jumătate a secolului I p. Chr. Pe corpul piesei sunt vizibile urme de reparații, însă nu putem stabili dacă acestea au fost efectuate concomitent sau obiectul a fost reparat de mai multe ori. Sunt vizibile urmele unui număr de cincisprezece nituri (o parte din ele încă păstrate) care au fost bătute dinspre parte interioară a peretelui (Pl. LX/10c). Pe interiorul peretelui, în unele zone, mai sunt vizibile resturi de tablă de bronz, între nit i peretele vasului (Pl. LX/10d) fapt care indică fixarea unei prime bucăți de tablă pe interiorul peretelui. În schimb pe suprafața exterioară, în zona în care au fost aplicate niturile, pot fi observate urme de lipitură care ar indica prezența unei a doua bucăți de tablă care a suprapus suprafața peretelui. În aceste condiții o primă posibilitate ar putea fi reprezentată de o singură reparație 581 Vezi discuția referitoare la contextul de descoperire în subcapitolul IV.5. Pentru caserole descoperite în contexte de secolul al III-lea p. Chr care prezintă urme de folosire puternice, vezi cele două caserole din depozitul de la Neupotz (KÜNZL 1993a, 193-195, Taf. 132-135; PETROVSZKY 2007b). 582 PETROVSZKY 1993, 52-54, Typ V, 1, Taf. 2/V, 1. 132 care a utilizat două bucăți de material fixate de vas prin tehnici diferite. În acela i timp nu putem exclude varianta în care vasul a fost reparat inițial prin lipire, iar când această parte s-a desprins a fost fixată o a doua bucată prin nituire sau viceversa. Caserole cu mânerul perforat circular au mai fost descoperite în Dacia romană la Criste ti583, Târgu Secuiesc cu tampila TALIO·F584, Tibiscum-Iaz585, Ulpia Traiana Sarmizegetusa (două piese)586 i în castrul de pământ de la Vărădia587. De pe teritoriul localității Războieni-Cetate provine un mâner de caserolă cu capătul perforat circular588 ale cărui dimensiuni reduse permit încadrarea în tipul Petrovszky V, 3. Din punct de vedere funcțional, caserolele aparținând tipurilor Petrovszky V, 1-4 sunt tot parte a serviciului de băut. Formele înalte sunt utilizate pentru amestecat vinul, iar cele joase pentru scoaterea vinului i, eventual, pentru măsurat diferitele cantități589. 3. Buciumi (Pl. XIII/3, LVI/3) Loc de descoperire: castru 1966, Baraca 5. Loc de păstrare: MIAZ CC 96/66. Dimensiuni: L: 60 mm; lmax: 29 mm; Dcapăt: 48,2 mm; Dperforație: 9 mm; Gr: 3 mm; G: 36 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină verde închis. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de caserolă cu capătul perforat circular; capătul este rotund, perforat circular, prezintă două caneluri concentrice însoțite pe ambele părți de incizii adânci; mânerul prezintă pe ambele margini câte două incizii adânci paralele decorate cu brâu perlat care pe o parte este realizat mai schematic. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: CHIRIL ET ALII 1972, 77, nr. 8, Pl. CXV/24. 4. Cluj-Napoca/Napoca (Pl. XIII/4, LVII/4) Loc de descoperire: str. Victor Deleu, S4, în prima umplutură, ad.: -0,10m. Loc de păstrare: MNITR v. 47729. Dimensiuni: L: 26 mm; l: 40 mm; Gr: 5,3 mm; Grperete vas: 1,5 mm; Dbuză: 160 mm; G: 62 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde maronie. Tehnologie: turnare, pe spatele piesei pot fi observate urmele finisării la strung. Descriere: mâner i parte din buza unei caserole cu capătul perforat circular; pe fiecare margine prezintă câte două incizii adânci, paralele, mai puțin vizibile pe una din părți, decorate cu brâu perlat; pe partea păstrată din peretele vasului, sub buză, poate fi observată o linie realizată prin incizare. 583 MILES ROMANVS 1997, 32, nr. 190; MAN 2011, 195, nr. 1, 422, Pl. CXLIV/1 (tipul Petrovszky V, 2). FLORESCU, MICLE 1979, 39, nr. 83, Fig. 61; PETROVSZKY 1993, 303, T.01.02, Taf. 27/T.01.03 (cu bibliografia); ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 217. 585 ARDE 2003; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 224, Pl. II/1. Se păstrează numai o parte din buza vasului i începutul mânerului. De i L. C. Ardeț încadrează piesa în cadrul tipurilor Eggers 142-144, reconstituirea grafică oferită ilustrează o caserolă cu capătul mânerului semi-perforat, tipic pentru Eggers 137, fără a oferi o explicație pentru această alegere. 586 BOZU 2008, 100, 211 nr. 312 (o parte din mâner); ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216, 224, Pl. II/5. 587 ALICU ET ALII 1994, 56, 113, nr. 774, Pl. 51/774 (mâner); MILES ROMANVS 1997, 32, nr. 191; ÉTIENNE ET ALII 2002-2003, 75, 77, Pl. X/Br.60; PISO 2006, 70 (capătul mânerului); ŞTEF NESCU 2004, 422, 423, Pl. I/1, 425, nr. 1. 588 POPOVICI, VARGA 2010, 92, nr. 8, Anexa DVD, Materiale romane/Desene piese/Piese metalice/Scan110004, Materiale romane/Piese metalice/DSCN0330, DSCN0345. 589 PETROVSZKY 1993, 54, 71, 73, 78. 584 133 Datare în funcție de contextul arheologic:Bibliografie: Inedit. 5. Florești- apca Verde (Polus Center) (Pl. XIV/5, LXVII/5) Loc de descoperire: sector A, C31, pe podeaua de mortar, ad.: -0, 10 m. Loc de păstrare: MNITR v. 59289. Dimensiuni: L: 106 mm; l: 29,5 mm; Gr: 4,7 mm; Dcapăt: 60,5 mm; Dperforație: 11 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde închis cu pete maro. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de caserolă cu capătul perforat circular; de-a lungul fiecărei margini poate fi observată câte o canelură adâncă, realizată oblic; marginea capătului rotund prezintă la rândul ei o nervură circulară. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: ALICU 2008, 31, nr. 94.; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 224, Pl. II/2. 6. Gilău (Pl. XIV/6). Loc de descoperire: castru, praetentura sinistra, barăci, zona viitoarei clădirii A, la est de camera a, ad: -1, 25 m, nivel care succede arsuri corespunzătoare „castrului mic”; din acela i nivel provine un fragment de terra sigillata de la Lezoux datat în perioada antonină târzie: 160-190 p. Chr. (ISAC 2001c, 84, nr. 6, 90, Pl. II/6) (Gilău II). Loc de păstrare: MNITR v. 44824. Dimensiuni: L: 73 mm; lmax.: 19,4 mm; Gr: 2 mm; Dcapăt: 43 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner fragmentar de caserolă cu capătul perforat circular; pe fiecare margine prezintă câte două incizii adânci, paralele, una realizată vertical, iar cealaltă oblic; este decorat cu trei cercuri mici realizate prin incizare care sunt dispuse pe două rânduri (câte două, respectiv unu) i care sugerează forma unui ciorchine de struguri; capătul rotund este prevăzut pe margini cu o nervură decorată cu un brâu perlat, flancată de ambele părți de incizii adânci. Datare în funcție de contextul arheologic: 117/118 – sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. Bibliografie: DIACONESCU, OPREANU 1987, 53, nr. 1, 54, Fig. 1/1; ISAC 1997, 42-43 (pentru situația din praetentura în faza Gilău II); TEF NESCU 2004, 422, Pl. I/2, 425, nr. 2. 7. Ilișua/Arcobadara (Pl. XIV/7, LVII/7) Loc de descoperire: castru, praetentura sinistra, Baraca V. Loc de păstrare: CMBN 21904. Dimensiuni: L: 29 mm; lmax.: 30,5 mm; Gr: 3,5 mm; G: 19 g. Material: aliaj pe bază de cupru Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro, urme de depunere. Tehnologie: turnare. Descriere: fragment din mânerul unei caserole cu capătul perforat circular; pe fiecare margine prezintă câte două caneluri adânci, paralele, una realizată vertical, iar cealaltă oblic. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 8. Moigrad/Porolissum (Pl. XIV/8, LVII/8) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 262/58. Dimensiuni: L: 95,8 mm; l: 29,7 mm; Gr: 3,5 mm; Dcapăt: 63,7 mm; Dperforație: 18,4 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină verde deschis maronie, urme de pământ. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de caserolă cu capătul perforat circular; pe fiecare margine prezintă câte două incizii adânci, paralele, una realizată vertical, iar cealaltă oblic; capătul rotund este prevăzut pe margini cu un cerc decorat cu un brâu perlat, flancat de ambele părți de incizii adânci. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: Inedit. 134 9. Moigrad/Porolissum (, Pl. XIV/9, LVIII/9a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 262/58. Dimensiuni: L: 45,5 mm; l: 20,7 mm; Gr: 3,3 mm; Dbuză: 130 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis maronie, urme de pământ. Tehnologie: turnare, pe partea din spate pot fi observate urme de finisare la strung. Descriere: mâner de caserolă cu capătul perforat circular; se păstrează doar partea aflată în continuarea buzei; pe fiecare margine prezintă câte două incizii adânci, paralele, una realizată vertical, iar cealaltă oblic, zona dintre ele fiind decorată cu brâu perlat. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: Inedit. 10. Orheiu Bistriței (Pl. XV/10, LVIII/10, LIX/10a-b, LX/10c-d) Loc de descoperire: castru 1909, descoperit în urma lucrărilor de renovare i lărgire a bisericii evanghelice, donat de preotul Johann Dienesch colecției Gimnaziului Evanghelic din Bistrița, descoperit împreună cu nr. 50 i 64 i cu o serie de alte obiecte din metal (unelte agricole, me te ugăre ti, arme, obiecte de uz casnic). Loc de păstrare: CMBN 4271. Dimensiuni: H: 85 mm; Dbuză: 160 mm; Grmax. buză: 5 mm; Lmâner: 145 mm; Grmâner: 3,1 mm; Dcapăt mâner: 53 mm; Grperete: 0,5-2 mm; G: 490 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, reparat, patină îndepărtată în urma procesului de restaurare, culoarea actuală: maro ro iatică. Tehnologie: turnare într-o singură bucată. Descriere: caserolă terminată într-un disc perforat circular; se păstrează numai buza cu partea superioară a corpului; mânerul este rupt i a fost fixat de corpul vasului cu ajutorul a două tije de plastic, plasate pe spatele mânerului, în zona de contact dintre acesta i buza vasului; buza este u or evazată, rotunjită în partea superioară i ascuțită în cea inferioară; sub buză prezintă patru incizii paralele, grupate în registre de câte două; mânerul este aproape plat, inciziile paralele sunt greu vizibile, iar capătul prezintă doar urmele vagi a două incizii sub formă de cercuri concentrice; piesa a fost reparată în antichitate: la limita păstrată din corpul vasului poate fi observată o linie neregulată, formată din găurile provenite de la cincisprezece nituri (o parte cu niturile încă păstrate), iar deasupra ei urme de lipitură; partea metalică folosită pentru reparat nu se mai păstrează. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: GLODARIU, D NIL 1971; GLODARIU 1974, 237, nr. 15, Pl. XXXII/B 15a; GLODARIU 1976, 31, table 3/15, 197, nr. 15, Pl. 38/B 15a; MILES ROMANVS 1997, 32, nr. 189; ANTIQUE BRONZES 2003, 147, no. 219 (C. Gaiu); GAIU 2005; PROTASE 2007, 108, 128, 147, Fig. 21/1; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 224, Pl. II/3. III.1.4. Caserole cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker Caserole cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker corespund tipului Eggers 144590 i Petrovszky V, 5a-c591 i reprezintă varianta cea mai târzie a caserolelor cu mânerul perforat circular, perioada lor de producție continuând, foarte probabil, i la începutul secolului al II-lea p. Chr. Ele se caracterizează printr-un corp bombat cu o buză puternic evazată, o bază înaltă, evazată, turnată masiv i lucrată la strung care are un diametru mai mic în comparație cu diametrul maxim al corpului. Modalitățile de decorare, numele me terilor i tampilele de producător arcuite indică faptul că ele au fost produse în atelierele galice592. Pe baza elementelor formale i de decor, R. Petrovszky a definit trei variante 590 EGGERS 1951, 172, Beilage 60: „Bronzekasserollen mit rundem Loch” (Typ 139-144), Taf. 12/144. PETROVSZKY 1993, 79-84, Typ V, 5, Taf. 2/V, 5a-c. 592 PETROVSZKY 1993, 82-84. 591 135 distincte în cadrul tipului Gödåker: primele două (a i b) au fost produse între 55/60 i 90/120 p. Chr., în timp ce producția celei de-a treia pare să fi început mai târziu (60/70 – 100/120 p. Chr.). Caserolele de acest tip nu apar la Pompei593 i nici pe teritoriul Peninsulei Italice. Există un număr destul de mic de descoperiri în barbaricum, majoritatea pieselor fiind identificate în Britannia, Gallia i în provinciile germanice ale Imperiului594. Din punct de vedere funcțional avem de-a face tot cu vase utilizate pentru amestecarea vinului595. Singurele două fragmente de vase de bronz aparținând caserolelor cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker descoperite în Dacia Porolissensis provin de la Ili ua/Arcobadara. Este vorba despre un mâner (nr. 11, Pl. XVI/11, LXI/11a-c) i despre un fragment de perete de vas (nr. 12, Pl. XVI/12, LXII/12a-b) datate în funcție de contextul de descoperire în perioada Traian-Hadrian (nivele aparținând castrului mic de pământ). Din restul Daciei romane, o bază aparținând unei asemenea caserole a fost descoperită la Criste ti596. Apartenența mânerului de la Ili ua/Arcobadara la tipul Gödåker, fără a putea indica varianta, este confirmată de mai multe elemente: în primul rând de canelurile adânci care nu sunt realizate oblic i sunt paralele cu marginile, dar i de decorul în formă de ciorchine de strugure realizat din cercuri incizate. Piesa a fost găsită într-un stadiu avansat de oxidare i a fost supusă unui proces de restaurare destul de agresiv, motiv pentru care tampila de producător prezentă pe capăt este foarte greu de citit. Cu toată precauția de rigoare putem propune varianta: ACCAFE? (Acca fe(cit)?)597. Singura analogie parțială în acest sens este reprezentată de o altă tampilă identificată pe o caserolă de tip Gödåker care a fost descoperită la Rickenbach (Zürich, Elveția)598 citită ACA, fără certitudinea că avem de-a face cu o tampilă completă, producătorul fiind considerat activ în Gallia în perioada 60/70 – 80 p. Chr.599. Nu putem spune cu siguranță dacă este vorba despre acela i me ter. Atât Acca, cât i Aca nu sunt atestate drept cognomina propriu-zise, ci doar ca variante incomplete ale acestora600. Piesa nr. 12, pe baza registrului decorat cu kimatyon lesbic, poate fi încadrată în varianta c a tipului Petrovszky V, 5 care, a a cum am menționat anterior, începe a fi produs puțin mai târziu comparativ cu restul variantelor. 593 Vezi TASSINARI 1993. PETROVSZKY 1993, 79-82; KOSTER 1997, 58. 595 PETROVSZKY 1993, 84. 596 MAN 2011, 195, nr. 6, 423, Pl. CXLV/6. 597 Dorim să-i mulțumim lui dr. R. Petrovszky pentru ajutorul acordat în citirea tampilei. 598 PETROVSZKY 1993, 188, nr. A.02.01. 599 PETROVSZKY 1993, 141. 600 OPEL I, 6-7. 594 136 11. Ilișua/Arcobadara (Pl. XVI/11, LXI/11a-c) Loc de descoperire: castru 1994, praetentura sinistra, prima fază a barăcii V, m.: 1-2, ad.: -1,10 m., castrul mic de pământ. Loc de păstrare: CMBN 22076. Dimensiuni: L: 135 mm; lmax.: 40 mm; Gr: 4,4 mm; Dcapăt: 58,2 mm; Dperforație; 12,3 mm; Dbuză: 160 mm; G: 178 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, capăt mâner puternic oxidat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare. Tehnologie: turnare, incizare, în zona de contact a mânerului cu buza vasului, pe spatele piesei, pot fi observare urme adânci de daltă ca urmare a procesului de finisare la strung. Descriere: mâner de caserolă cu capătul perforat circular; de-a lungul fiecărei margini prezintă câte o canelură adâncă; este decorat cu zece cercuri mici (D: 3,4 mm) realizate prin incizare care sunt dispuse pe patru rânduri (câte patru, trei, două, respectiv unu) i care formează un ciorchine de struguri; capătul rotund este prevăzut pe margini cu un cerc decorat cu un brâu perlat, flancat de ambele părți de incizii adânci; piesa a fost tampilată cu un cartu poziționat pe capătul rotund; din cauza oxidării avansate i în urma procesului de restaurare nu mai poate fi determinată decât forma arcuită a cartu ului i o parte din literele: ACCAFE ? Datare în funcție de contextul arheologic: Traian-Hadrian. Bibliografie: PROTASE ET ALII 1997, 41, Pl. XXII. 12. Ilișua/Arcobadara (Pl. XVI/12, LXII/12a-b) Loc de descoperire: castru, praetentura dextra, zona barăcii I, castrul mic de pământ. Loc de păstrare: CMBN 21940. Dimensiuni: L: 67,4 mm; l: 85,8 mm; Gr.: 0,7-1 mm; G: 35 g. Material: aliaj pe bază de cupru, cositor. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, oxidat pe partea interioară, patină verde gri. Tehnologie: turnare, cositorire pe partea interioară, incizare. Descriere: fragment din peretele unei caserole de tip Gödåker; în partea superioară prezintă o nervură groasă de 3,5 mm, iar deasupra ei un registru decorat prin incizare cu elemente vegetale. Datare în funcție de contextul arheologic: Traian-Hadrian. Bibliografie: Inedit. III.1.5. Fragmente de caserole Cele trei buze de vas de la Moigrad/Porolissum provin, foarte probabil, de la caserole, însă o încadrare exactă a lor este dificilă din cauza gradului accentuat de fragmentare. Piesa nr. 13 (Pl. XVII/3) este asemănătoare cu buza pe care o au o serie de caserole întregi aparținând tipurilor Petrovszky V, 2 i V, 3601, nr. 14 (Pl. XVII/14) posibil să provină de la o caserolă Petrovszky IV, 1602, iar nr. 15 (Pl. XVII/15, LXII/15) de la caserole Petrovszky V, 2 sau V, 4603. 13. Moigrad/Porolissum (Pl. XVII/3) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 175/58. Dimensiuni: H: 15,6 mm; l: 43 mm; Gr: 1,8 mm; D: 160 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină verde deschis. Tehnologie: turnare. Descriere: buză i parte din peretele unei caserole; buza este u or evazată, îngro ată i rotunjită; sub ea pot fi observate două incizii paralele. 601 PETROVSZKY 1993, Taf. 9/C.01.01, 21/N.02.14. PETROVSZKY 1993, Taf. 11/C.21.02. 603 PETROVSZKY 1993, Taf. 10/C.06.04, 15/C.22.98. 602 137 Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: Inedit. 14. Moigrad/Porolissum (Pl. XVII/14) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 233/58. Dimensiuni: H: 12,4 mm; l: 34 mm; Gr: 1,6 mm; D: 160 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină verde deschis. Tehnologie: turnare. Descriere: buză i parte din peretele unei caserole; buza este relativ orizontală, u or ascuțită la capăt; sub ea poate fi observată o incizie; pe partea interioară, tot sub buză, apare o a doua incizie. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: Inedit. 15. Moigrad/Porolissum (Pl. XVII/15, LXII/15) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1980, C 37/4, 4-5/3, ad.: - 0, 26 m, zona principiei, castrul cu zid de piatră. Loc de păstrare: MIAZ CC 7/1981. Dimensiuni: H: 35,5 mm; l: 35 mm; Grperete: 1 mm; Grbuză: 3,4 mm; Dbuza: 200 mm; G: 13 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare. Tehnologie: turnare, finisare la strung. Descriere: fragment de caserolă; se păstrează buza i o parte mică din perete; buza este orizontală, u or rotunjită spre capăt; sub buză apar 2 grupuri a câte două incizii paralele; pe partea interioară, chiar sub buză, poate fi observat un alt grup format din două incizii paralele. Datare în funcție de contextul arheologic: probabil după începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. III.2. Seturi de strecurat (strecurătoare şi suport pentru strecurătoare) Termenii utilizați în literatura de specialitate pentru a denumi cele două elemente ale setului folosit pentru strecurarea vinul604 sunt destul de unitari. Este vorba în primul rând despre o strecurătoare cu mâner lung, orizontal şi un suport care prezintă aceleaşi caracteristici morfologice ca şi strecurătoarea, numai că nu este găurit. Corpul celor două vase este rotunjit (la formele timpurii) urmând să evolueze formal spre o bază aproape plată cu pereți drepți (tipurile târzii). Am preferat să utilizăm termenul strecurătoare, nu cel de sită, deoarece este mult mai apropiat de funcţionalitatea reală a acestor obiecte, folosite în contact cu lichidele. În ceea ce priveşte suportul de strecurătoare, nu am putut găsi în limba română un echivalent acceptabil al termenului folosit în literatura arheologică internaţională: „Kelle / puisoir / dipper / attingitoio”. Singura variantă care ar putea fi luată în considerare este cea de căuc sau căuş, însă, din cauza caracterului termenului, limitat în principal la vase din lemn (DEX605: vas de lemn în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, 604 605 Anexa III, 2.1-2.2. DEX, s. v. căuş. 138 grăunțe etc.), am preferat să nu îl folosim. Suport de strecurătoare este o denumire generală, care nu se referă direct la forma sau funcționalitatea vasului în discuţie, dar nu este una ambiguă. Totuşi, considerăm că, în condiţiile în care în limba română nu avem o variantă mai bună, termenul căuş sau căuc ar trebui avut în vedere, deoarece, contrar opiniilor exprimate de unii cercetători, nu este un regionalism. În ceea ce prive te termenii latini utilizați pentru a desemna componentele setului, ace tia nu sunt cunoscuți. III.2.1. Seturi de strecurat cu mânerele decorate cu volute606 Fragmentul de mâner de la Cuzdrioara607 (nr. 16, Pl. XVIII/16, LXII/16a-b) a fost încadrat de R. Petrovszky în tipul X, 2608 (Eggers 159a609) care reprezintă varianta mai timpurie a tipului X, 3610 (Eggers 159), elementul principal de diferențiere dintre cele două fiind reprezentat de decor611. Tipul X, 2 cuprinde seturi formate dintr-o strecurătoare i un suport, ambele cu corpul rotunjit, realizat din tablă de bronz bătută, cu buză orizontală i lată i mâner lung al cărui capăt este rotunjit, are margini arcuite, terminate în două volute i prezintă un decor asemănător caserolelor cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă (Petrovszky III, 1-4)612. Ele apar în contexte de descoperire datate în perioada augusteică613, descoperirile din barbaricum se concentrează în Boemia614, iar dintre piesele care prezintă un decor al mânerului asemănător cu piesa de la Cuzdrioara putem menționa aici o serie de produse ale lui Staglius Philoca(lus?)615: cele două seturi descoperite în castrul de la Haltern616, un suport de strecurătoare descoperit în râul Saône, Franța617 i două fragmente de mâner din mormântul III aparținând cimitirului de la Dobřichov-Pičhora (Kolín, Cehia)618, datate tot în perioada augusteică, care au volutele marcate asemănător, prin incizare cu cerc i punct. Pe baza asemănărilor de decor cu caserolele mai sus amintite, a 606 Anexa III, 2.1. PETROVSZKY 1993, 167, S.14, 302, 437, Taf. 26/S.14.01, 453, Taf. 42/S.14.01. 608 PETROVSZKY 1993, 40-41, Typ X, 2, Taf. 3/X, 2. 609 EGGERS 1951, 174-175, Beilage 68: „Bronzekelle mit Sieb, mit runderförmigem Griff und halbrundem Becken” (Typ 159-160), Taf. 13/159a. 610 PETROVSZKY 1993, Typ X, 3, Taf. 3/X, 3a-b. 611 PETROVSZKY 1993, 40, 55. 612 Vezi tipul 1.1. 613 Pentru contextele de descoperire, vezi PETROVSZKY 1993, 40-41 cu bibliografia. 614 PETROVSZKY 1993, 40-41; DROBERJAR 1998, 35, Fig. 2 (listă i hartă a principalelor descoperiri). 615 PETROVSZKY 1993, 167, 299-302. 616 PETROVSZKY 1993, 41, 300-301, S.13.06-S.13.09; MÜLLER 1997, 20-23, Abb. 13/49-50, 14/53, 15/54, 37-38, nr. 49-50, 53-54. 617 BARATTE ET ALII 1984, 76-77, nr. 102; Pl. XXXVI/102; PETROVSZKY 1993, 300, S.13.05, Taf. 26/S.13.05. 618 PETROVSZKY 1993, 40-41, 301-302, S.13.11-S.13.12, Taf. 26/S.13.11-S.13.12 (cu bibliografia veche); DROBERJAR 1998, 35, nr. 2, 37, Fig. 4/1a-b; DROBERJAR 1999, 128, 136, 311, Taf. 9/6-7. 607 139 ariilor de răspândire i a aspectelor tehnologice comune, seturile de strecurat Petrovszky X, 2 i caserolele Petrovszky III, 1-4 sunt considerate a fi produsul aceluia i atelier din nordul Italiei619. Pe baza contextelor de descoperire, perioada de producție a fost situată între deceniul trei al secolului I a. Chr. i începutul deceniului doi al secolului I p. Chr.620. Revenind la mânerul de la Cuzdrioara, tampila de producător prezentă pe acesta reprezintă singura atestare a lui Staglius Aprod( ). Din cauză că nu s-a păstrat decât o bucată din acesta, nu putem spune cu siguranță dacă provine de la o strecurătoare sau de la un suport. A a cu am menționat i în cazul mânerului de caserolă cu pereții subțiri i concavi provenit tot de la Cuzdrioara (nr. 2) nu avem la dispoziție nici un element care să ne indice că piesa ar proveni de pe teritoriul Daciei romane. Din punct de vedere funcțional seturile de strecurat au făcut parte, foarte probabil, din serviciul de preparat băuturile621 i au fost utilizate pentru strecurarea vinului care era amestecat cu mirodenii în interiorul caserolelor. Strecurătorile au un diametru mai mic decât suporturile i astfel ele au putut fi plasate cu u urință una în alta. După ce vinul amestecat cu mirodenii a fost turnat în set, strecurătoarea a fost ridicată, iar în suport a rămas lichidul strecurat care ulterior putea fi servit622. 16. Cuzdrioara (Pl. XVIII/16, LXII/16a-b) Loc de descoperire: necunoscut; lot de obiecte din metal achiziționat de muzeu în 1928 de la un avocat din Cuzdrioara cu suma de 3000 lei (împreună cu nr. 1 i 49). Loc de păstrare: MNITR I. 10437a. Dimensiuni: L: 80 mm; lmax.: 33 mm; Grmax.: 2,5 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină maro închis verzuie. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: capăt de mâner al unei strecurători sau al unui suport de strecurătoare; este bogat decorat prin incizare; capătul prezintă un rând de ove duble, iar zona de lângă ruptură, un alt registru de ove duble urmat de unul de linii orizontale; pe suprafața piesei au fost aplicate patru cercuri cu punct în mijloc, realizate tot prin incizare; în partea mediană a zonei păstrate a fost marcat cartu ul cu tampila de producător: STAGLI·APROD; cartu ul este paralel cu mânerul i are marginile u or tocite. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: PETROVSZKY 1993, 167, S.14, 302, 437, Taf. 26/S.14.01, 453, Taf. 42/S.14.01. III.2.2. Seturi de strecurat cu mânere plate623 Seturile de strecurat cu mânere plate se grupează din punct de vedere tipologic în două tipuri distincte, cunoscute în literatura de specialitate drept Eggers 160 i 161624. 619 RADNÓTI 1938, 71; KUNOW 1983, 27, 64; PETROVSZKY 1993, 40. PETROVSZKY 1993, 40-41. 621 PETROVSZKY 1993, 41. 622 Pentru o discuție mai amănunțită referitoare la funcționalitatea setului, vezi tipul 2.2. 623 Anexa III, 2.2. 620 140 Decizia noastră de a le trata împreună a fost condiționată de gradul de fragmentare al pieselor i de existența unora care reprezintă o variantă de trecere între cele două tipuri. O tratare separată ar fi îngreunat încadrarea lor i ar fi determinat repetarea anumitor informații. Seturile de strecurat Eggers 160 (Petrovszky X, 6625) sunt urma ele directe ale tipului Eggers 159 i se caracterizează printr-un corp rotunjit, o buză evazată, u or îngro ată i un mâner plat cu capăt evazat i margini arcuite care prezintă în zona mediană două volute puternic stilizate, marcate fiecare printr-o linie incizată. Din punct de vedere tehnic avem dea face cu vase turnate inițial în formă brută, apoi ridicate prin martelare sau prin presare pe un model, eventual din lemn, urmată de finisarea la strung626, iar, în cazul strecurătorilor, de găurire. În urma analizei unui număr considerabil de descoperiri atât din interiorul Imperiului roman, cât i din barbaricum, R. Petrovszky a stabilit perioada de producție a tipului între 35/40 – 140/160 p. Chr.627. Se poate vorbi despre o răspândire generalizată a tipului în interiorul Imperiului, dar i în barbaricum628. În ceea ce prive te centrele de producție, ipoteza realizării vaselor în ateliere care au existat exclusiv în Gallia629 nu pare viabilă. De i toate numele atestate prin intermediul tampilelor de producător sunt de origine galică630, iar exemplarele cunoscute din ora ele vezuviene631 sunt tampilate tot cu nume galice i în manieră provincială632, motiv pentru care au fost considerate de unii speciali ti importuri633, o producție începută în nordul Italiei i continuată ulterior în nordul Galliei i în Germania Inferior634 este mult mai probabilă, cel puțin în stadiul actual al cercetării635. Începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr. se va produce o schimbare formală a tipului. Noile seturi aparținând tipului Eggers 161 se diferențiază de Eggers 160 printr-un corp mai mare, de formă cilindrică, cu buză orizontală, triunghiulară în secțiune i cu o bază care nu mai este rotunjită, ci aplatizată. Dacă pentru exemplarele aparținând tipului Eggers 160 putea fi observat un raport dintre lungimea mânerului i diametrul vasului de 2 la 1636, 624 EGGERS 1951, 174-175, Beilage 68: „Bronzekelle mit Sieb, mit runderförmigem Griff und halbrundem Becken” (Typ 159-160), Beilage 69: „Bronzekelle mit Sieb, mit runderförmigem Griff und flachbodigem Becken” (Typ 161), Taf. 13/160-161. 625 PETROVSZKY 1993, 98-102, Taf. 3/X, 6. 626 PETROVSZKY 1993, 98; KOSTER 1997, 46. 627 PETROVSZKY 1993, 98-101. 628 La nivelul anului 1985 erau cunoscute mai mult de 220 de exemplare descoperite în barbaricum-ul central i nord european (WIELOWIEJSKI 1985, 217, nota 416). 629 KUNOW 1983, 64; WIELOWIEJSKI 1985, 218. 630 PETROVSZKY 1993, 98. 631 CARANDINI 1977, 167; TASSINARI 1993, II: 159, K2240. 632 PETROVSZKY 1993, 101. 633 CARANDINI 1977, 167; KUNOW 1983, 64. 634 DEN BOESTERD 1956, 20; FLÜGEL 1993, 67; KOSTER 1997, 48. 635 PETROVSZKY 1993, 101. 636 PETROVSZKY 1993, 98. 141 noul tip se caracterizează printr-un mâner de dimensiuni mai mici, care se lățe te considerabil i se scurtează în zona de contact cu corpul vasului, are capătul mult mai evazat, iar cele două volute stilizate din zona mediană ies mult mai mult în exterior i nu mai au capetele rotunjite, ci u or dreptunghiulare. În general, avem de-a face cu vase lucrate într-o manieră mult mai primitivă, iar modalitatea de găurire a strecurătorilor se schimbă: găurile sunt mai mari i nu mai sunt grupate în registrele decorative complexe care pot fi observate pe exemplarele aparținând tipurilor Petrovszky X, 2-6637. Seturile încep să apară în contextele arheologice începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr. i sunt foarte numeroase în depozitele de metal din secolul al III-lea p. Chr., asociate în general cu vase de bucătărie638. Pe baza acestor elemente se consideră că producția lor s-a desfă urat între mijlocul secolului al II-lea i mijlocul secolului al III-lea p. Chr. în atelierele din nordul Galliei i din Germania Inferior639. Începând cu mijlocul secolului al III-lea poate fi observată o nouă schimbare din punct de vedere formal, caracterizată în principal prin transformarea volutelor stilizate din zona mediană într-o zonă mai lată de formă romboidală, care va caracteriza producția târzie de seturi de strecurat, continuată, foarte probabil, i pe parcursul secolului al IV-lea p. Chr.640. Evoluția din punct de vedere formal de la tipul Eggers 160 la Eggers 161 este vizibilă pe o serie de descoperiri care marchează această etapă de trecere i care sunt cunoscute în literatura de specialitate drept „tip de trecere de la Eggers 160 la Eggers 161 („Übergangstyp zwischen Eggers 160 und 161”641), definit pentru prima dată de A. Radnóti i ilustrat printre altele de cele două suporturi de strecurătoare din depozitul de la Ászár (KomáromEsztergom, Ungaria), descoperite împreună cu o caserolă Petrovszky V, 4b i diplomă militară din anul 148 p. Chr.642. Componentele setului care aparțin acestui tip prezintă deja un corp cilindric i o bază plată, însă evoluția formală a mânerului nu este încă încheiată: acesta începe să se scurteze, dar nu ajunge la dimensiunile tipului Eggers 161, partea dinspre buză nu este încă foarte lățită i este mai lungă, volutele stilizate nu sunt despărțite total de mâner, iar capătul nu este încă puternic evazat. Această trecere s-a produs cu siguranță în mediul provincial, foarte probabil cândva în deceniile cinci i ase ale secolului al II-lea p. Chr. 637 Vezi PETROVSZKY 1993, 101, Taf. 2/X, 2-X, 6, 3/X, 4a-c. RADNÓTI 1938, 78; WERNER 1938, 263; BERKE 1990, 26-27; BERNHARD, PETROVSZKY 1990a, 38; FLÜGEL 1993, 67; KÜNZL 1993a, 195-197; PETROVSZKY 1993, 101. 639 RADNÓTI 1938, 78-79; DEN BOESTERD 1956, 21-22, nr. 58-59, Pl. III/58-59; WIELOWIEJSKI 1985, 218; FLÜGEL 1993, 67; KOSTER 1997, 48, nr. 44; BIENERT 2007, 98. 640 RADNÓTI 1938, 80; DEN BOESTERD 1956, 22-23, nr. 60-61, Pl. III/60; BIENERT 2007, 98. 641 FLÜGEL 1993, 67; SEDLMAYER 1999, 93. 642 RADNÓTI 1938, 54, 77, 79, Taf. XXII/5, XXV/1, 1a, 2; KUNOW 1983, 27; PETROVSZKY 1993, 75, 100, 215 (C. 06. 04). 638 142 În Dacia Porolissensis au fost identificate unsprezece piese care pot fi încadrate în tipurile Eggers 160-161. Dintre acestea, fragmentele de la Buciumi (nr. 17, Pl. XVIII/17), Gilău (nr. 18, Pl. XVIII/18, LXIII/18), Ili ua/Arcobadara (nr. 19, Pl. XVIII/19, LXIII/19a-b) i două de la Moigrad/Porolissum (nr. 21, Pl. XIX/21, LXIII/21a-b; nr. 22, Pl. XIX/22) aparțin tipului Eggers 160 (Petrovszky X, 6). Numai trei dintre aceste piese pot fi datate în funcție de contextul de descoperire: cea de la Buciumi (secolului al II-lea p. Chr.), cea de la Gilău (terminus post quem: 21 iulie 164 p. Chr) i cea de la Moigrad/Porolissum (nr. 22: începutul secolului al II-lea p. Chr.). Pe baza caracteristicilor formale, suportul fragmentar de strecurătoare descoperit în clădirea OL 1 de la Moigrad/Porolissum (nr. 23, Pl. XIX/23, LXIV/23), posibil fragmentul de mâner din castrul de la Turda/Potaissa643 (nr. 26, Pl. XXI/26) i strecurătoarea/suportul de strecurătoare din colecția Botár Imre (nr. 27, Pl. XXI/27) pot fi încadrate în tipul intermediar 160/161. Tipului Eggers 161 îi aparțin fragmentul de mâner de la Ili ua/Arcobadara (nr. 20, Pl. XIX/20, LXIII/20a-b) i, pe baza modului în care au fost realizate perforațiile, cele două fragmente de strecurătoare de la Moigrad/Porolissum (nr. 24, Pl. XX/24, LXIV/24; nr. 25, Pl. XX/25, LXV/25). Descoperirile din Dacia Porolissensis sunt completate de o serie de piese provenite de pe siturile din restul Daciei romane. Este vorba despre două suporturi de strecurătoare aparținând tipului Eggers 160 din a ezarea de la Criste ti644 i din depozitul de metal de la Mărculeni645, despre o strecurătoare Eggers 160 de la Tăli oara646, un capăt de mâner de acela i tip de la Mehadia647 i de un suport/strecurătoare Eggers 161 descoperit în castrul de la Inlăceni648. Problemele legate de funcționalitatea seturilor de strecurat au fost mult dezbătute în literatura de specialitate. În general, pe baza descoperirilor funerare de servicii de vin din barbaricum, dar nu numai649, se consideră că tipul Eggers 160 împreună cu variantele timpurii (Eggers 159 i Eggers 159a) au făcut parte din serviciul de băut i au fost utilizate, a a cum am menționat anterior650, pentru strecurarea vinul amestecat cu mirodenii sau, 643 Piesa este greu de încadrat, deoarece nu s-a păstrat decât prin intermediul unui desen. Caracteristicile mânerului, dacă desenul este realizat corect, ar permite i o încadrare în tipul Eggers 161. 644 MAN 2011, 195, nr. 3, Pl. CXLIV/3. 645 GLODARIU ET ALII 1970, 217-218, nr. 93, 228-229, Fig. 32/7; BENEA 2008, 84, Fig. 8/2; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216, 225, Pl. III/1. 646 ANTIQUE BRONZES 2003, 147, nr. 220; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216, 225, Pl. III/2. 647 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 224, Pl. II/4. 648 GUDEA 1979, 173, pl. XXI-XXII ; ŞTEF NESCU 2004, 423-425, Pl. II/1, nr. 3. 649 KUNOW 1983, 76-77, 79-80; WIELOWIEJSKI 1985, 217-218; KOSTER 1997, 46. 650 Vezi tipul 2.1. 143 eventual, a unor băuturi infuzate651. Schimbarea acestei funcționalități se produce o dată cu trecerea la tipul Eggers 161 care nu mai face parte din serviciul de băut, ci migrează spre vasele de bucătărie, setul utilizat fie asemănător unei friteuze moderne, fie pentru strecurat supa de carne sau diferite sosuri652. Principalele argumente pentru folosirea tipului Eggers 161 în bucătărie sunt reprezentate de baza plată i mânerul scurt, de diametrul mai mare al perforațiilor prezente pe strecurători, care nu le mai fac potrivite pentru a filtra băuturi i de asocierea tipului în depozitele de metal din secolul al III-lea p. Chr. cu vase de bucătărie653. Există i opinii exprimate de unii speciali ti conform cărora există mult prea puține dovezi pentru utilizarea seturilor de strecurat în procesul de preparare al vinului, opinii susținute de numărul mic de seturi descoperit la Pompei i de lipsa lor din cadrul serviciului de băut din argint reprezentat în mormântul lui Caius Vestorius Priscus (Fig. 24)654. Pornind de la aceste argumente i de la faptul că numărul de descoperiri din Britannia este destul de mic la fel ca i dovezile consumului de vin, H. E. M. Cool consideră că seturile de strecurat sunt tipice zonelor din afara Imperiului i că au fost utilizate pentru diferite băuturi infuzate, eventual bere655. Reprezentarea slabă a setului la Pompei poate fi legată i de alți factori, printre care cel mai relevant ni se pare faptul că tipurile Eggers 159 i 159a nu au fost produse în Campania. În ceea ce prive te Eggers 160, a a cum am menționat anterior, exceptând un eventual început al producției plasat în nordul Italiei, avem de-a face cu produse provinciale care sunt slab reprezentate la Pompei, în general, în primul rând din cauza intervalului cronologic. În deceniile 6-8 ale secolului I p. Chr. atelierele provinciale se află într-o fază de început i probabil produsele lor ajung cu greu pe piața din Peninsula Italică. Ipoteza conform căreia elementele componente ale setului nu apar în număr mare în provincii, chiar dacă pare a se confirma pentru Britannia656, nu este întru totul conformă cu realitatea din restul Imperiului657. 651 PETROVSZKY 1993, 101; SEDLMAYER 1999, 93. BERNHARD, PETROVSZKY 1990a, 38; KOSTER 1997, 47; SEDLMAYER 1999, 93. 653 BERNHARD, PETROVSZKY 1990a, 38; FLÜGEL 1993, 67; PETROVSZKY 1993, 101. 654 COOL 2006, 143-144: autoarea consideră că justificarea oferită de D. E. Strong, conform căreia vinul ar fi fost strecurat anterior, în bucătărie folosind vase de bronz (STRONG 1979, 144), nu este viabilă, deoarece la Pompei au fost descoperite prea puține seturi. 655 COOL 2006, 144. 656 Seturile de strecurat Eggers 160 sunt prezente în Britannia (vezi EGGERS 1968). Numărul lor nu este la fel de mare comparativ cu cel al caserolelor, însă încercarea de a stabili seturi complete, atâta timp cât materialul nu provine din morminte sau din depozite, pe baza descoperirilor fragmentare din a ezări este sortită din start e ecului, deoarece componența lor a fost afectată de-a lungul timpului de o multitudine de factori. O strecurătoare/suport de strecurătoare se va uza mult mai repede în comparație cu o caserolă turnară masiv. 657 Vezi, de exemplu, exemplarele descoperite în Noricum: SEDLMAYER 1999, Taf. 35-40. Argumentația lui H. E. M. Cool se bazează pe informațiile oferite de A. Koster care, însă, nu susține că seturile de strecurat apar majoritar în barbaricum, ci doar că au fost descoperite ca parte a serviciilor de vin majoritar în Germania Magna 652 144 O utilizare în bucătărie a fost susținută B. Bienert658, care consideră că începând cu perioada flaviană setul nu a mai fost utilizat pentru strecurat băuturi, ci a devenit un instrument de bucătărie folosit pentru o multitudine de scopuri precum pasat, strecurat sosuri sau diverse alimente, scurs etc.659. Argumentele aduse de J. Kunow660 împotriva folosirii în bucătărie a tipurilor Eggers 159-160 ni se par relevante în această discuție. Forma rotunjită a corpului vaselor le face improprii pentru a fi folosite pe foc, deoarece nu sunt stabile661. La aceasta se adaugă faptul că unele dintre ele au fost cositorite pe interior662. Aceea i lipsă de stabilitate exclude utilizarea setului în secolului I p. Chr. pentru altceva decât operațiuni de moment pentru că operațiunile mai complexe, care impun folosirea ambelor mâini, ar presupune i existența unei a doua persoane care să țină vasele într-o poziție verticală, situație puțin probabilă, ținând cont de faptul că nu este practică. Primele exemplare care sunt stabile i care î i vor găsi locul în bucătăriile romane apar doar după mijlocul secolului al II-lea p. Chr. i aparțin tipului Eggers 161. 17. Buciumi: E 160 (Pl. XVIII/17) Loc de descoperire: castru 1970, Baraca 4, jumătatea de sud, ad.: -0,80m, castrul cu val de pământ, faza 1b. Loc de păstrare: MIAZ CC 235/70. Dimensiuni: prima parte: L: 26 mm; lmax.: 44 mm; l mâner: 16,5 mm; Gr.: 1,8 mn; G: 6 g; a doua parte: L: 53 mm; lmax.: 27 mm; Gr.: 1,7 mm; G: 11 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis gri, stadiu avansat de oxidare, deformat. Tehnologie: turnare urmată de presare. Descriere: se păstrează două fragmente care nu se unesc: începutul mânerului cu o porțiune din buză i partea mediană cu cele două volute, dintre care una este fragmentară; profilul buzei este triunghiular, iar al mânerului trapezoidal, ceea ce indică faptul că avem de-a face cu o strecurătoare, nu cu un suport. Datare în funcție de contextul arheologic: 114/115 p. Chr. – începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 18. Gilău: E 160 (Pl. XVIII/18, LXIII/18) Loc de descoperire: castru 1951, secțiunea C, m.: 28-33, ad.: -0,80 m, în interiorul unui turn de curtină situat pe latura sudică, în nivelul de dărâmătură, în acela i nivel cu diploma militară emisă la 21 iulie 164 p. Chr, castrul de piatră (Gilău III). Loc de păstrare: MNITR IN 7650. Dimensiuni: L: 108 mm; lmax.: 27,3 mm; Gr: 1,5 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină păstrată parțial, neuniformă, cu pete verzi i maro; prezintă zone de culoare maro ro iatică cauzate de modul de formare al contextului de descoperire (nivel de arsură). Tehnologie: turnare. sau în mormintele din Imperiu legate de anumite tradiții autohtone (KOSTER 1997, 46). Atâta timp cât obiceiul roman nu presupunea un inventar funerar fastuos, nu considerăm că acesta este un argument viabil pentru a susține folosirea limitată a setului în interiorul Imperiului. 658 BIENERT 2007. 659 BIENERT 2007, 98. 660 KUNOW 1983. 661 KUNOW 1983, 76. 662 DEN BOESTERD 1956, 19-20, nr. 53, Pl. III/53. 145 Descriere: mâner de strecurătoare sau suport de strecurătoare cu capătul arcuit; în zona mediană, pe margini, se mai păstrează una din cele două volute stilizate. Datare în funcție de contextul arheologic: sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. – primele trei sferturi ale secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: RUSU 1956, 696-697, nr. 7, Fig. 5/7, 701. 19. Ilișua/Arcobadara: E 160 (Pl. XVIII/19, LXIII/19a-b) Loc de descoperire: Criste tii Ciceului (Csicsókeresztúr), donație Torma Károly Loc de păstrare: MNITR 5793; MNITR v. 18972 Dimensiuni: L: 87 mm; lmax.: 33 mm; Gr: 2 mm; Lplacă bronz: 15 mm; lplacă bronz: 16 mm; Grplacă bronz: 0,5 mm; Daprox. capăt nit: 7 mm; Dgaură prindere: 3 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, reparat, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro. Tehnologie: turnare Descriere: partea mediană a unui mâner de strecurătoare sau suport de strecurătoare; pe margini prezintă două volute stilizate; piesa a fost reparată prin realizarea la capete a două găuri în vederea prinderii de celelalte părți ale mânerului cu ajutorul unor nituri i a unor bucăți de tablă; la unul din capete, pe partea inferioară, se mai păstrează un nit împreună cu bucata de tablă; procesul de găurire a fost realizat dinspre partea aflată la vedere. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: Inedit. 20. Ilișua/Arcobadara: E 161 (Pl. XIX/20, LXIII/20a-b) Loc de descoperire: castru 2009, retentura dextra, suprafața A, caroul 4, ad.: -1,10 m, castrul mare de pământ. Loc de păstrare: CMBN f.n.i. Dimensiuni: L: 53,5 mm; lcapăt: 38,5 mm; Gr: 2 mm; Grbuză: 5,6 mm; G: 45 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare. Tehnologie: turnare, presare. Descriere: mâner de strecurătoare/suport strecurătoare; se păstrează o parte a mânerului în continuarea buzei i o porțiune din aceasta; pe spatele piesei pot fi observate urme de presare; buza are profil triunghiular. Datare în funcție de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr.? Bibliografie: Inedit. 21. Moigrad/Porolissum: E 160 (Pl. XIX/21, LXIII/21a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 209/58. Dimensiuni: L: 73,3 mm; lmax.: 37,4 mm; Gr: 2,1 mm; G: 25 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: capătul evazat al unui mâner de strecurătoare sau suport de strecurătoare, trapezoidal în secțiune. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: GUDEA 1989, 691, nr. 9, Pl. CCXXIX/10; ŞTEF NESCU 2004, 423-424, pl. II/3, 425-426, nr. 5. 22. Moigrad/Porolissum: E 160 (Pl. XIX/22) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1978, S12, m.: 12-18, ad.: -1,40-1,60 m, zona de lângă via principalis, înainte de porta principalis dextra, castrul cu val de pământ. Loc de păstrare: MIAZ CC 454/78. Dimensiuni: L: 35,2 mm; lmax.: 33,3 mm; Gr: 1,2 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: partea mediană a unui mâner de strecurătoare sau suport de strecurătoare; pe margini prezintă cele două volute stilizate, marcate cu ajutorul a două incizii. Datare în funcție de contextul arheologic: începutul secolului al II-lea p. Chr. – începutul secolului al III-lea p. Chr. 146 Bibliografie: Inedit. 23. Moigrad/Porolissum: E 160/161 (Pl. XIX/23, LXIV/23) Loc de descoperire: vicus-ul militar, 4 iunie-10 iulie 1908, sector OL, OL 1. Loc de păstrare: MNITR I 9793. Dimensiuni: Lmax.: 201 mm; Lmâner: 166 mm; lmax. mâner: 45 mm; Gr: 3 mm; Daprox. buză: 120 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină verde deschis cu pete maro. Tehnologie: turnare. Descriere: mânerul i parte din buza unui suport de strecurătoare; buza este triunghiulară în secțiune; mânerul este plat, cu capătul arcuit, iar în zona mediană prezintă două volute stilizate; inciziile care marchează cele două volute apar pe spatele mânerului, element care arată că avem de-a face cu un suport, nu cu o strecurătoare. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: BUDAY 1909, 32, fig. 3; GUDEA 1989, 691, nr. 10, Pl. CCXXIX/11; ŞTEF NESCU 2004, 423424, pl. II/4, 426, nr. 6. 24. Moigrad/Porolissum: E 161 (Pl. XX/24, LXIV/24) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet, via principalis, descoperire întâmplătoare. Loc de păstrare: MIAZ CC 77/1980. Dimensiuni: H: 27, 6 mm; l: 44 mm; Gr.: 0,7 mm; G: 3 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, deformat, patină uniformă verde închis. Tehnologie: presare urmată de perforare. Descriere: fragment din corpul unei strecurători; este aplatizat, iar curbura inițială nu se mai păstrează; liniile formate de perforații sunt a ezate aleatoriu i nu par a face parte dintr-un registru decorativ. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 25. Moigrad/Porolissum: E 161 (Pl. XX/25, LXV/25) Loc de descoperire: vicus-ul militar, descoperire întâmplătoare făcută lângă clădirea N 11 de către Claudiu Iov. Loc de păstrare: MIAZ, f.n.i. Dimensiuni: Lmax.: 128 mm; lmax.: 109,4 mm; Gr: 0,6 mm; G: 20 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, deformat, patină neuniformă, verde cu pete maro, urme de pământ . Tehnologie: batere, găurire. Descriere: baza unei strecurători; este deformată, aplatizată, motiv pentru care forma inițială nu se mai păstrează; perforațiile, realizate neîngrijit, formează linii u or neregulate, dispuse radial începând din centrul bazei, marcat cu o singură gaură înconjurată de un cerc. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 26. Turda/Potaissa: E 160/161? (Pl. XXI/26) Loc de descoperire: castru 1903, Várhegy (Dealul Cetății). Loc de păstrare: Dimensiuni: L: 108 mm; lcapete: 37-40 mm; lmijloc: 17 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner fragmentar de strecurătoare sau suport de strecurătoare cu capătul arcuit; în zona mediană, pe margini, pot fi observate cele două volute puternic stilizate. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: BAJUSZ 2005, 498, 28/119/1. ábra. 27. Turda/Potaissa: E 160/161 (Pl. XXI/27) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Botár Imre. Loc de păstrare: Dimensiuni: - 147 Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare, batere. Descriere: mâner i partea superioară a unei strecurători/suport de strecurătoare; se păstrează numai începutul peretelui împreună cu buza; în listele lui Botár Imre este precizat că este vorba despre o strecurătoare care nu mai păstrează partea perforată. Datare în funcție de contextul arheologic:-. Bibliografie: ARDEVAN, RUSU 1979, 393, 398, 404, nr. 16, Fig. 8/42. III.3. Căni Diferenţierea între cană şi ulcior reprezintă o problemă pentru toţi specialiştii care se ocupă cu studiul recipientelor, indiferent de epocă sau materialul din care au fost confecţionate, din cauza criteriilor diferite folosite în literatura de specialitate pentru a distinge între cele două forme. În ceea ce priveşte vasele romane din metal, mai ales în literatura arheologică de limba germană, s-a ajuns la o convenţie prin care cele două forme se diferenţiază după cum urmează: vasele prevăzute cu deversor şi, eventual, cu un postament sunt căni663, iar cele cu buza rotundă sunt ulcioare, fără a ţine cont de eventualele funcţionalităţi pe care diferitele tipuri le-ar fi putut avea. Soluţia ni se pare potrivită, motiv pentru care am adoptat-o. Distincţia se bazează pe criterii morfologice clare, nu pe funcţionalităţi presupuse. Din punct de vedere al tipului de buză, în cazul cănilor romane din bronz pot fi întâlnite două variante: căni cu buza trilobată sau câteodată bilobată şi căni cu deversor îngust sau deversor alungit. Cănile din tablă de bronz cu buza turnată împreună cu mânerul reprezintă un tip aparte, iar terminologia folosită pentru a le desemna este strâns legată de particularităţi tehnice care determină funcţionalitatea lor. Referitor la termenii latini folosiți pentru a denumi forma sau diferitele tipuri, a a cum am menționat anterior în subcapitolul referitor la terminologia latină664, o atribuire corectă nu este posibilă. Există anumiți termeni care se referă exclusiv la funcționalitatea anumitor tipuri de căni, iar ei vor fi tratați în cadrul analizei tipurilor respective. III.3.1. Căni cu buza îngustă și deversor Cănile cu buza îngustă i deversor665 sunt prezente în Dacia Porolissensis prin două piese descoperite la Ili ua/Arcobadara (nr. 28, Pl. XXI/28, LXV/28) i Turda/Potaissa (nr. 29, Pl. XXII/29, LXVI/29a, LXVII/29b-c). Tipul se caracterizează printr-o buză îngustă care continuă cu un deversor arcuit care iese în afară, un gât strâmt, un umăr puternic marcat i un corp de formă ovoidală, cu diametrul maxim plasat în partea superioară. Vasul este prevăzut 663 Anexa III, 3.1-3.5. Vezi subcapitolul I.2.2. 665 Anexa III, 3.1. 664 148 cu un postament i cu un mâner supraînălțat, decorat în partea superioară cu un animal care î i sprijină labele pe buza vasului (cal, cal de mare, panteră, leu, sfinx etc.), iar în cea inferioară cu un cap sau un bust antropomorf666. Ambele piese menționate anterior se încadrează în serviciul de tip G (Canterbury) din cadrul tipologiei stabilite de H. U. Nuber pentru seturile romane pentru spălat mâinile formate din cană i bol cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă667. Autorul distinge în cadrul tipului mai multe variante de căni care se diferențiază atât din punct de vedere tehnic, cât i formal. Începutul producției este plasat la mijlocul secolului I p. Chr. în atelierele italice. Cănile produse aici au corpul turnat împreună cu gâtul i buza la care au fost lipite ulterior postamentul i mânerul668. Începând cu perioada flaviană i până în secolul al II-lea p. Chr., tipul este produs i în atelierele din Gallia. Produsele acestor ateliere sunt realizate fie prin turnare în două bucăți separate, unite ulterior (gâtul împreună cu buza i corpul împreună cu postamentul), fie prin turnarea corpului într-o singură bucată, în ambele cazuri mânerul fiind lipit ulterior. Variantele galice pot prezenta un umăr rotunjit i un postament în formă de clopot sau un umăr ascuțit i un postament prevăzut cu o treaptă669. Realizarea setului din tablă de bronz decorată prin gravare este o caracteristică a unui atelier plasat în zona dunăreană a Imperiului, foarte probabil în Pannonia, care i-a desfă urat activitatea spre sfâr itul secolului al II-lea i începutul secolului al III-lea p. Chr.670. Cel mai timpuriu set aparținând tipului a fost descoperit în tumulul I de la Monreal (Rheinlad-Pfalz, Germnaia), datat în perioada flaviană timpurie671. Caracteristicile tehnice i formale ale cănii de la Turda/Potaissa permit identificarea ei cu un produs italic. Pentru o asemenea identificare pledează umărul rotunjit, aproape vertical în zona de contact cu gâtul, forma corpului i faptul că acesta a fost turnat într-o singură bucată. Cana fragmentară de la Ili ua/Arcobadara nu poate fi încadrată exact în una din variantele menționate, deoarece fragmentul păstrat este prea mic pentru a putea face observații cu caracter tehnic. Pentru nici una din cele două piese nu cunoa tem detaliile legate de contextul de descoperire. Dacă luăm în considerare restul Daciei romane, tot produs italic poate fi considerată cana descoperită în a ezarea romană de la Criste ti672. Un mâner provenit 666 NUBER 1973, 62. NUBER 1973, 60-73; KUNOW 1983, 24, 62; HEYL 1996, 123-124, Abb. 5. 668 NUBER 1973, 60-61, Abb. 11/2, 72, 203-204, Liste G/VI. a; HEYL 1996, 134, 140. 669 NUBER 1973, 61, Abb. 12/1-2, 72, 204, Liste G/VI. b-c; HEYL 1996, 131-134, Abb. 13, 140; KOSTER 1997, 79, nr. 105. 670 NUBER 1973, 69-70, Abb. 17, 204, Liste G/VI. d; RAEV 1978, 614. 671 NUBER 1973, 69, nota 375, 214, nr. 77; HEYL 1996, 134; KOSTER 1997, 79. 672 MAN 2011, 195, nr. 5, 423, Pl. CXLV/5. 667 149 tot de la o cană de tip Canterbury a fost identificat într-un mormânt de înhumație, jefuit încă din Antichitate, din necropola romană de la Ciocadia (Benge ti-Ciocadia, jud. Gorj)673. Piesa este decorată în partea superioară cu o panteră care î i sprijină labele pe buza vasului, iar în cea inferioară cu un cap feminin. Decorul cu cerc i punct realizat prin incizare permite identificare piesei cu un produs galic. Un alt mâner aparținând tipului a fost identificat în a ezarea de la Gornea674. Majoritatea descoperirilor de căni cu buza îngustă produse în atelierele italice provin din morminte i se concentrează în zona Rinului, în Pannonia, Moesia Inferior i în Thracia675. Drept analogii pentru cana de la Turda/Potaissa putem aminti aici exemplarele întregi descoperite în mormântul nr. 2 de la Čatalka (Stara Zagora, Bulgaria)676, în mormântul de la Brezovo (Plovdiv, Bulgaria)677, la Kasâmovo (azi Čintulovo, Sliven, Bulgaria)678 i la Malka Vereja (Stara Zagora, Bulgaria)679. La acestea se adaugă descoperirile funerare din Moesia Inferior, de la Balčik (Dobrici, Bulgaria)680, Constanța (Constanța, România)681 i Mangalia (Constanța, România)682 i cele de pe teritoriul Pannoniei, de la Dunaújváros/Intercisa (Fejér, Ungaria)683 i Vajta (Fejér, Ungaria)684. Cănile aparținând tipului Canterbury formează împreună cu bolurile cu mâner tubular, terminat în protomă zoomorfă sau antropomorfă de acela i tip serviciul pentru spălat mâinile utilizat atât în mediul profan, în timpul mesei, cât i în cel sacru, anterior oficierii sacrificiului685. 28. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXI/28, LXV/28) Loc de descoperire: săpăturile lui Torma Károly între Ili ua de Jos i Criste tii Ciceului (Csicsókeresztúr); descoperit împreună cu ceramică, fier, os, sticlă. Loc de păstrare: MNITR 3212; MNITR v. 18989. 673 MARINOIU 2009, 80-81, 92. BOZU 2008, 99-100, nr. 310; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 218. 675 Vezi NUBER 1973, 203-204, Liste G/VI. a: listă a tuturor descoperirilor la nivelul anului 1972. 676 NUBER 1973, 204, Liste G/VI. a. 8, 217, nr. 135; RAEV 1978, 632, 636, nr. 16, Taf. 36/5. Mormântul este datat în a doua jumătate a secolului I – începutul secolului al II-lea p. Chr. 677 NUBER 1973, 204, Liste G/VI. a. 9, 219, nr. 160; RAEV 1978, 635, nr. 9, Taf. 13/5. 678 RAEV 1978, 614, 637, nr. 39, Taf. 25/1. 679 RAEV 1978, 614, 638, nr. 47, Taf. 26/2. 680 NUBER 1973, 204, Liste G/VI. a. 11, 219, nr. 171; RAEV 1978, 633, 635, nr. 4, Taf. 32/8. Mormântul este datat la sfâr itul secolului al II-lea i începutul secolului al III-lea p. Chr. 681 BUCOVAL 1968, 295-298, Fig. 19/a-b-21; NUBER 1973, 204, Liste G/VI. a. 13, 220, nr. 173. 682 NUBER 1973, 204, Liste G/VI. a. 12, 220, nr. 172; ANTIQUE BRONZES 2003, 145, nr. 212 (Z. Covacef). 683 RADNÓTI 1938, 140, Taf. XLVIII/1; RADNÓTI 1957, 198-200, 222, nr. 59; NUBER 1973, 204, Liste G/VI. a. 6, 217, nr. 128. 684 RADNÓTI 1938, 139-140, Taf. XLVII/2; FÜLEP 1949, 42, 28. tábla/2; NUBER 1973, 204, Liste G/VI. a. 7, 217, nr. 135; BÁNKI 1972, 48-50, nr. 33. 685 Pentru o discuție mai largă, referitoare la funcționalitatea setului în contextul analizei reprezentărilor de pe monumentele votive, vezi subcapitolul II. 2.2.3. 674 150 Dimensiuni: H: 80 mm; Dgât: 44 mm; Grbuză: 6 mm; Grperete: 2 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro. Tehnologie: turnare. Descriere: partea superioară a unei căni cu gura îngustă i deversor; se păstrează numai buza împreună cu deversorul i gâtul care este lung i îngust, evazat spre partea inferioară. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 29. Turda/Potaissa (Pl. XXII/29, LXVI/29a, LXVII/29b-c) Loc de descoperire: necunoscut; descoperit în 1893, achiziționat de la V. Nesserfeld în 1900. Loc de păstrare: MNITR I 476, MNITR v. 783. Dimensiuni: Hmax. : 205 mm; Ldeversor: 88 mm; Dgât: 40 mm; Dmax. corp: 119 mm; Grbuză: 3,2-5,7 mm; G: 770 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină maro-aurie. Tehnologie: turnare într-o singură bucată. Descriere: cană cu deversor în formă de cioc; piciorul i mânerul lipsesc; buza este îngustă i continuă cu un deversor în formă de cioc, are marginea îngro ată i se arcuie te spre gât; gâtul este lung, îngust i este despărțit de corpul ovoidal printr-o zona profilată, delimitată de incizii paralele (zona de contact dintre părțile turnate separat); diametrul maxim este plasat în partea superioară a corpului, iar urma lăsată de partea inferioară a mânerului este încă vizibilă; în partea inferioară, în zona de contact cu piciorul, pot fi observate urme de lipitură i urma tijei de fixare la strung. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: B RBULESCU 1994, 141-142, Pl. X/5; ANTIQUE BRONZES 2003, 144, no. 207 (V: RusuBolindeț); TEF NESCU-ONI IU 2008b, 218, 227, Pl. V/3. III.3.2. Căni cu buza trilobată Cănile romane din bronz cu buza trilobată686 fac parte din serviciului standard al perioadei romane imperiale, încadrat de H. U. Nuber în tipul E (Millingen)687. Descoperirile de acest tip au fost grupate în literatura de specialitate în tipul Radnóti 72-73688, Eggers 125126689, Den Boesterd 232-239690 i Petrovszky XIII, 1691. Piesele se caracterizează printr-o buză trilobată, puternic evazată, un gât scurt i larg i un corp, de obicei, de formă sferică. Sunt prevăzute cu un mâner supraînălțat, de cele mai multe ori brăzdat de o nervură verticală, care se termină în partea superioară într-o protomă în formă de leu sprijinit cu labele din față, de cele mai multe ori puternic stilizate, cu capetele în formă de volute, de buza vasului. Partea inferioară a mânerului poate avea forma unei labe de leu sau se poate termina într-o reprezentare antropomorfă sau într-o mască de teatru692. 686 Anexa III, 3.2. NUBER 1973, 45-54. 688 RADNÓTI 1938, Taf. XIII/72-73. 689 EGGERS 1951, 171, Beilge 53: „Bronzekanne mit Kleeblattmündung und nach oben geschwungenem Henkel” (Typ 125-126), Taf. 11/125-126. 690 DEN BOESTERD 1956, 67-69, nr. 232-239, Pl. X/233, 236. 691 PETROVSZKY 1993, 112-113, Taf. 4/XIII, 1. 692 NUBER 1973, 48-52; PETROVSZKY 1993, 112. 687 151 Cănile care sunt încadrate în acest tip constituie un grup destul de eterogen din punct de vedere formal693. inând cont de faptul că serviciul era deja în uz în perioada claudiană694, este foarte probabil ca producția să fi început încă din timpul lui Tiberius i să fi continuat până la sfâr itul secolului al II-lea695 sau începutul/jumătatea secolului al III-lea p. Chr.696. Dacă într-o primă fază poate fi izolată o variantă timpurie, mai înaltă, ilustrată de cana din mormântul de la Hoby (Lolland, Danemarca)697, o clasificare mai amănunțită a pieselor produse după mijlocul secolului I p. Chr. nu este posibilă în momentul de față din cauza modului în care au fost publicate majoritatea pieselor cunoscute698. Cănile aparținând tipului Millingen au fost, probabil, inițial produse în atelierele italice, foarte probabil în Campania, urmând ca ulterior producția să fie continuată în Gallia i, eventual în alte medii provinciale699. Pe parcursul secolelor I – II p. Chr. se poate vorbi despre o răspândire generalizată a tipului atât în interiorul Imperiului, cât i în barbaricum700. În contextele de descoperire datate în secolul al III-lea p. Chr. ele apar, de obicei, separat i nu ca parte a setului de spălat mâinile701. Singura piesă din Dacia Porolissensis care poate fi încadrată în acest tip este o cană descoperită la Cluj-Napoca/Napoca (nr. 30, Pl. XXIII/30, LXVIII/30a-b, LXIX/30c-f, LXX/30g-h), datată în funcție de contextul de descoperire în prima jumătate a secolului al IIIlea p. Chr. Cana a fost descoperită în stare fragmentară, cu corpul rupt în bucăți mici. Pentru restaurarea ei a fost realizat un schelet de sârmă de care a fost reconstituit integral corpul, motiv pentru care caracteristicile formale observate pe piesă în momentul de față pot fi u or diferite față de forma originală. Acela i grad accentuat de degradare nu permite anumite observații referitoare la etapele tehnologice parcurse. Singura parte păstrată în întregime este mânerul care prezintă urme de utilizare intensă/îndelungată. Din restul Daciei romane mai putem aminti aici cana de tip Millingen descoperită în urma unor lucrări edilitare la 693 PETROVSZKY 1993, 112. Pentru o trecere în revistă a principalelor contexte de descoperire datate în prima jumătate a secolului I p. Chr., vezi NUBER 1973, 53; KUNOW 1983, 24. 695 PETROVSZKY 1993, 113; KOSTER 1997, 80-81, nr. 107. 696 NUBER 1973, 54; KUNOW 1983, 24; HEYL 1996, 133-13; KOSTER 1997, 80-81, nr. 107. 697 LUND HANSEN 1987, 51, 193, Fig. 129, 195-196. 698 PETROVSZKY 1993, 112; KOSTER 1997, 80-81, nr. 107. 699 PETROVSZKY 1993, 113. Stabilirea clară a centrelor de producție nu este posibilă din acelea i motive enunțate mai sus în cadrul discuției referitoare la posibilitățile de clasificare mai detaliată. Numărul mare de descoperiri i răspândirea generalizată impune din start existența mai multor centre de producție. Vezi i: KUNOW 1983, 61-62. 700 NUBER 1973, 52-53, 195-199, Liste E/X-XI; PETROVSZKY 1993, 113; HEYL 1996, 129; KOSTER 1997, 80-81, nr. 107. 701 NUBER 1973, 54; HEYL 1996, 134. 694 152 Zlatna/Ampelum702 i un capăt de mâner decorat cu o reprezentare antropomorfă (menadă sau satir tânăr) provenit dintr-o colecție particulară de la Alba Iulia/Apulum703. Din punct de vedere funcțional, avem de-a face tot cu componente ale setului pentru spălat mâinile704. Pentru exemplarele descoperite izolat, nu ca parte a setului împreună cu bolurile cu mâner tubular, terminat în protomă zoomorfă sau antropomorfă, s-a presupus i o funcționalitate individuală, aceea de vas de servit, mai ales în cazul descoperirilor din Germania liberă unde numărul de căni descoperite separat este mai mare decât cel al bolurilor705. O asemenea ipoteză este greu de confirmat în interiorul Imperiului. Cel puțin la Pompei, unde avem posibilitatea de a observa distribuția lor spațială i posibilele asocieri, cănile din bronz cu buza bi-/trilobată, grupate de S. Tassinari în tipurile D1110-D2400, apar majoritar ca parte a serviciului de spălat mâinile706. Descoperirea unor astfel de exemplare în bucătăriile de la Pompei707 nu reprezintă o dovadă directă a utilizării lor ca recipiente pentru servit, deoarece, asemănător caserolelor, ar fi putut fi depozitate în bucătărie sau utilizate acolo într-o fază pregătitoare. 30. Cluj-Napoca/Napoca (Pl. XXIII/30, LXVIII/30a-b, LXIX/30c-f, LXX/30g-h) Loc de descoperire: str. Victor Deleu, C2, încăperea b, a doua fază de piatră, sub faza 1 (descoperit împreună cu nr. 34 i 85). Loc de păstrare: MNITR v. 41315. Dimensiuni: H: 114 mm; Hcu mâner: 156 mm; Hmâner: 115 mm; Lbuză: 106 mm; lbuză: 93,6 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg; restaurat:piesa a fost descoperită într-un stadiu extrem de avansat de degradare, cu corpul rupt în bucăți mici de metal; numai mânerul a fost întreg; pentru a putea fi restaurată a fost realizat un schelet din sârmă pe care s-a aplicat ră ină, iar pe acesta au fost fixate bucățile din corpul vasului; patină înlăturată în momentul restaurării, mai este vizibilă numai parțial pe mâner, fiind de culoare verde închis; culoarea actuală: maro închis, pe corp pot fi observate pete de culoare verde deschis cauzate de continuarea post restaurare a procesului de oxidare. Tehnologie: turnare, probabil în mai multe bucăți (buza cu gâtul, corpul, baza, mânerul– detaliile tehnice nu mai sunt vizibile). Descriere: cană cu buza trilobată, gâtul larg i scurt, corpul bombat i baza plată; are un mâner curbat, supraînălțat care se termină în partea superioară cu un cap de leu cu gura deschisă care î i sprijină labele din față, puternic stilizate i terminate în volute, pe buza vasului; în partea inferioară mânerul se termină cu un ata în formă de labă de leu. Datare în funcție de contextul arheologic: prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. MOGA 1978; ANTIQUE BRONZES 2003, 145, nr. 213; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 218, 228, Pl. VI/5. 703 NOVÁK 1944, 85, nr. 11, 3/6. kép. Acela i tip de reprezentare este prezent pe capetele mânerelor cănilor de tip Millingen descoperite în mormântul 3 de la Környe (Komárom-Esztergom, Ungaria) (BÓNIS 1982, 121-124, nr. 1, Abb. 3, 4/1-4) i în mormântul 3 de la Wehringen (Bayern, Germania) (NUBER, RADNÓTI 1971, 46-47, Abb. 12). Capătul de mâner de l Re ca/Romula, păstrat în Colecțiile Muzeului Romanațiului, Caracal, provine, foarte probabil, de la acela i tip de cană (BONDOC, DINC 2003, 30, nr. 20). 704 Vezi tipul 3.1. 705 PETROVSZKY 1993, 113. 706 TASSINARI 1993, I: 232, II: 63-69, D1110-D2400. 707 KUNOW 1983, 73. 702 153 III.3.3. Căni cu deversor alungit708 Mânerul în formă de panteră de la Moigrad/Porolissum709 (nr. 31, Pl. XXIV/31, LXXI/31a-c, LXXII/31d-g) aparține unui tip de cană romană din bronz reprezentată de un număr mic de descoperiri i caracterizată printr-un corp globular sau oval, un gât îngust i o buză la rândul ei îngustă, prevăzută cu un deversor alungit de dimensiuni mari. Analogia cea mai apropiată pentru piesa noastră este o cană cu un mâner aproape identic, descoperit în 1952 la Nijmegen-Grote Markt, Olanda, în interiorul unei ciste funerare de calcar sau tuf vulcanic710 (Fig. 36). Din inventarul mormântului au mai făcut parte un bazin semisferic din bronz711, un opaiț din bronz, un strigilis din fier, o spatulă din bronz, două vase ceramice i un pahar aparținând categoriei ceramicii de Mosel, o paletă pentru cosmetice i vase de toaletă din sticlă712. Pe baza prezenței ceramicii de Mosel, mormântul a fost datat în jurul anului 200 p. Chr.713, respectiv la sfâr itul secolului al II-lea – începutul celui de-al III-lea p. Chr.714. Cana pe care a fost ata at mânerul în formă de panteră are o înălțime de 156 mm (164 mm împreună cu mânerul), are un deversor alungit de dimensiuni mari care este deschis, un gât îngust, marcat la bază de o profilatură care ar putea indica zona de contact dintre partea metalică din care a fost realizat corpul i cea formată din gât i buză715 i o bază u or concavă, marcată cu cercuri concentrice. Descoperirea i publicarea cănii de la Nijmegen a adus câteva lămuriri asupra unui subiect care a iscat o serie de controverse în literatura de specialitate, anume încadrarea tipologică i cronologică a două căni din bronz descoperite la Lenzburg (Aargau, Elveția)716 (Fig. 37/1-2). Vasele au fost descoperite în 1870 în timpul unor lucrări de construcții, într-o zonă în care au fost identificate i urme romane de locuire717. Ele prezintă destul de multe asemănări cu vasul de la Nijmegen, însă pot fi observate i anumite deosebiri: deversoarele 708 Anexa III, 3.3. Pentru o variantă în limba engleză a acestei analize, vezi MUSTA 2011b. 710 DEN BOESTERD 1956, 71-72, nr. 259, Pl. XI/259: este menționat că cista a fost realizată din calcar; GERHARTL-WITTEVEEN, KOSTER 1992, 15-19, 41, nr. 86: aceea i cistă este considerată a fi din tuf vulcanic. Am dori să-i mulțumim pe această cale lui Dr. Annelies Koster, specialist la Museum Het Valkhof, Nijmegen, pentru permisiunea de a include imaginea vasului de la Nijmegen-Grote Markt în lucrarea noastră. 711 DEN BOESTERD 1956, 54, nr. 185, Pl. VIII/185. 712 DEN BOESTERD 1956, 72. 713 DEN BOESTERD 1956, 72. 714 GERHARTL-WITTEVEEN, KOSTER 1992, 41, nr. 86. 715 În cele două publicații amintite mai sus (DEN BOESTERD 1956; GERHARTL-WITTEVEEN, KOSTER 1992) nu este specificat dacă vasul a fost realizat dintr-o singură bucată de metal sau din mai multe. Fără o examinare directă a piesei nu ne putem pronunța asupra acestui aspect doar pe baza prezenței profilaturii. 716 Ne exprimăm recuno tința față de Dr. phil. Joachim Gorecki de la Johann Wolfgang Goethe Universität, Frankfurt am Main, Germania care ne-a familiarizat cu problematica cănilor aparținând tipului Lenzburg. 717 JACOBSTHAL 1935, 130. 709 154 Fig. 36. Cana cu deversorul alungit de la Nijmegen-Grote Markt (Museum Het Valkhof, Nijmegen). Fig. 37. 1-2. Cănile de la Lenzburg (Aargau, Elveția). sunt rotunjite i aproape închise, corpul vaselor este mai alungit i umărul este mai pronunțat, iar panterele care formează mânerele sunt reprezentări de calitate foarte bună. Elementele anatomice sunt marcate în detaliu, panterele stau cu labele din față pe buza vasului, iar în partea inferioară nu există o aplică, mânerul fiind legat de corpul vasului cu ajutorul labelor 155 din spate ale animalului. De asemenea, ele nu sunt reprezentate în timp ce vânează718. După descoperire, caracterul roman al pieselor a fost pus la îndoială de o serie de speciali ti. Primul care a considerat că vasele nu sunt romane a fost P. Jacobsthal. Datorită obiceiului de a depune obiecte în perechi în mormintele de perioadă La Tène, a asemănărilor existente între cănile de la Lenzburg i cănile din metal denumite în literatura de specialitate „Schnabelkannen” sau „Röhrenkannen”, specifice pentru această perioadă, i a identificării panterelor drept produse ale unui atelier grecesc plasat cronologic în secolului al IV-lea a. Chr., autorul ajunge la concluzia că vasele de la Lenzburg reprezintă unul din primele tipuri de vase din metal pur celtice, care au fost produse de me terii greci pentru celți, cândva în secolul al IV-lea a. Chr.719. Studiul lui P. Jacobsthal a determinat identificarea unei alte piese, descoperită la Naix-aux-Forges (Lorraine, Franța), fără alte informații referitoare la contextul de descoperire, i păstrată la Muzeul din Metz, drept un tip celtic produs de me teri greci720. Vasului de la Naix-aux-Forges îi lipse te mânerul, are un corp mai globular în comparație cu cele două vase de la Lenzburg i are deversorul deschis, similar cu cel aparținând cănii de la Nijmegen721. Apariția în discuție a vasului de la Nijmegen-Grote Markt, odată cu publicarea sa722, a schimbat radical opinia speciali tilor referitor la acest tip de recipiente. Vasul de la Nijmegen a fost descoperit într-un context roman i prezintă elemente tipice pentru vasele de bronz romane. Aceste aspecte l-au determinat pe W. Dehn să reevalueze întreaga problematică a tipului. El a ajuns la concluzia că, în ciuda micilor diferențe care există între piese, cele patru căni în discuție (Lenzburg, Naix-aux-Forges i Nijmegen) aparțin aceluia i tip de vase de bronz romane care a fost produs într-un interval cronologic destul de scurt, foarte probabil în timpul Imperiului mijlociu într-un atelier din Gallia723. Identificarea vaselor drept produse romane este confirmată i de alte aspecte. Primul este reprezentat de apariția tipului la Pompei. În monografia dedicată analizei vaselor de bronz de aici sunt incluse două asemenea căni cu mânere decorate cu elemente vegetale724. Un alt grup de căni cu deversor lung, de această dată prezentând mânere în formă de 718 JACOBSTHAL 1935, Taf. 10/1-3; DEHN 1964, Pl. X/1-2. JACOBSTHAL 1935, 130-131; DEHN 1964, 73. 720 DRACK 1955. 721 DRACK 1955, Abb. 1/a-b; DEHN 1964, Taf. 11/1. 722 DEN BOESTERD 1956, 71-72, no. 259, Pl. XI/259. 723 DEHN 1964 cu întreaga argumentație: autorul pune accentul pe asemănările dintre cele patru vase, pe aspectele tehnice i pe faptul că deversoarele de dimensiuni mari nu sunt tipice numai pentru „Schnabelkannen” i „Röhrenkannen”, ci i pentru anumite tipuri de vase romane. 724 TASSINARI 1993, 43, 185, nr. 21, 39, Tav. CLVIII/1-2, E/E1000: „brocche con becco a canale”, nr.: 13369 i 13422. 719 156 reprezentări antropomorfe, este atestat la Pompei i în zona Vezuviului. Ne referim aici la două obiecte, ambele cu mânere în formă de satir: unul dintre ele are un corp globular i este menționat în publicațiile aparținând de Real Museo Borbonico725, iar celălalt, cu un corp mai alungit, se păstrează în Colecțiile Muzeului Național de Arheologie de la Napoli i a fost publicat prin intermediul unei replici realizate pentru Field Museum of Natural History, Chicago726. Pentru ultima piesă menționată există paralele destul de bune în castrul auxiliar de la Niederberg (Rheinland-Pfalz, Germania) unde a fost descoperită o cană de acest tip datată în secolul I p. Chr.727. Chiar dacă vasul de la Niederberg are un corp mai alungit, ambele piese au acela i mâner în formă de satir care se sprijină cu mâinile de buza recipientului. Din mormântul numărul 1 de la Smočan (Loveč, Bulgaria), datat de B. Raev 728 la mijlocul secolului al II-lea p. Chr. pe baza prezenței unei căni din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza i a unei găleți cu corpul canelat, în formă de clopot, provine o cană cu o morfologie asemănătoare celei de la Nijmegen, dar cu mâner supraînălțat, cu suprafața decorată, terminat în partea inferioară cu o aplică decorată cu o față umană729. O altă cană de acest tip, cu corpul ovoidal, realizat dintr-o singură bucată de metal i cu mâner supraînălțat, decorat în relief i terminat într-o aplică cu reprezentare feminină a fost descoperită în forum-ul municipal de la Tarragona/Tarraco (Tarragona, Spania)730. Aici mai putem adăuga o cană cu deversor de dimensiuni mari i corp globular care provine de la Cristian (Bra ov, Romania), fără nici o altă informație referitoare la contextul descoperirii, care a fost considerată drept piesă importată în mediul dacic înainte de cucerirea romană. Conform informațiilor oferite în momentul publicării, mânerul antropomorf al piesei s-a pierdut cândva după descoperire, însă caracteristicile sale s-au păstrat prin intermediul unei copii de ghips realizată înainte de dispariție731. 725 Vezi MICHELI 1990, 106, fig. 54. TARBELL 1909, 128, no.: 171, Pl. LXXXVII/171. 727 DOPPELFELD 1967, 234, no.: 154, Taf. 82; JOST 2007, 50, Abb. 2. 728 RAEV 1978, 633, 639, nr. 68/1, Taf. 36/1-6, 37/1-2. În mormânt apar o serie de forme tipice pentru prima jumătate a secolului I p. Chr., motiv pentru care B. A. Raev consideră că, dacă nu au fost comise gre eli în momentul excavării mormântului, ar putea fi luată în considerare, pe lângă rămânerea în uz a unor forme mai vechi, posibilitatea unei reînmormântări mai târzii care a fost realizată în acela i loc („Nachbestattung”) (RAEV 1978, 633, nota 160). 729 RAEV 1978, Taf. 36/5-5a. 730 AZNAR ET ALII 1990, 290, nr. 240. 731 Vezi GLODARIU 1974, 237, no.: 13, Pl. XLV/B13. Autorul susține că piesa originală se păstrează în Muzeul din Bra ov, fiind înregistrată cu numărul de inventar 2969, iar copia în Muzeul din Sibiu (număr de inventar A 6128); GLODARIU 1976, 197, no.: 13, Pl. 52/B13: pentru piesa din Muzeul din Bra ov este indicat numărul de inventar 1969; COSTEA 1995, 105, Fig./Abb. 29; COSTEA 2004, 104: este menționat că piesa originală se păstrează în Muzeul Brukenthal din Sibiu, fără a fi indicat vreun număr de inventar. Catalogarea acestui vas drept import roman, ajuns în mediul dacic înainte de cucerire, ar trebui făcută cu precauție, atâta timp cât circumstanțele descoperirii nu sunt cunoscute. A a cum am văzut, asemenea căni există la Pompei, fapt care indică utilizarea lor în ultimul sfert al secolului I p. Chr. De asemenea, Cristian este foarte aproape de limes 726 157 Numărul considerabil de astfel de piese, aria largă pe care pot fi întâlnite, varietatea lor, trăsăturile comune i paralelele bune care există între ele sunt toate elemente care exclud posibilitatea rămânerii în uz a unor exemplare aparținând unui tip mult mai vechi. Deversorul i mânerul în formă de panteră sau zoomorf sunt elemente caracteristice pentru mai multe tipuri de vase de bronz romane. Cel mai relevant exemplu din acest punct de vedere este reprezentat de cănile care fac parte din seturile pentru spălat mâinile aparținând tipului Canterbury732 care prezintă deversor de dimensiuni mai mici i mâner în formă de panteră. În acest caz trăsăturile animalului sunt stilizate i numai capul i labele din față sunt detaliate într-o oarecare măsură. Acela i tip de reprezentare, ilustrând un leu care se sprijină cu capul i cu labele din față de buza vasului, picioarele din spate formând aplica din partea inferioară a mânerului, este comună pentru cănile cu buza trilobată aparținând tipului Millingen733. Un mâner de cană în formă de panteră, un produs roman cu siguranță, este păstrat în colecțiile Museum Wiesbaden (Hessen, Germania)734, iar ulciorul cu un mâner asemănător celui de la Wiesbaden a fost publicat în catalogul bronzurilor romane din Bayern i face parte din colecțiile Städtischen Kunstsammlungen Augsburg, Römisches Museum735 Revenind la piesele de la Moigrad/Porolissum i Nijmegen, asemănarea dintre cele două mânere este evidentă, precum i diferențele care există între ele i cele aparținând cănilor de la Lenzburg. Cele mai importante elemente distinctive sunt reprezentate de compoziția i de tehnologia lor de producție. Panterele de la Moigrad i Nijmegen au fost redate în timpul vânătorii, fiind surprins momentul în care î i ucid parada. Ambele au fost turnate în tipare de proastă calitate, fapt care ne permite să facem câteva precizări. Mu chii panterei de la Moigrad sunt mai bine marcați, element care ar putea indica o turnare într-un tipar de mai bună calitate decât cel folosit pentru mânerul de la Nijmegen. O altă caracteristică a ambelor piese este reprezentată de prezența ata ului în partea inferioară a mânerului. Exceptând aceste două obiecte, ne mai este cunoscut doar un singur caz oarecum similar: un mâner de vas de bronz în formă de berbec care are în partea inferioară o aplică în formă de frunză descoperit la Rheinzabern, într-o zonă situată la vest de drumul roman, unde a ezarea s-a extins pe parcursul secolelor II-III p. Chr736. i de castrul roman de la Râ nov. Posibilitatea ca vasul să fi ajuns în Dacia după cucerirea romană nu ar trebui exclusă. 732 NUBER 1973, 60-73; vezi i, de ex.: DEN BOESTERD 1956, 65, nr.: 225, 226, Pl. X/225-226. 733 NUBER 1973, 45-54. 734 Informație oferită cu amabilitate de Joachim Gorecki. Mânerul este înregistrat cu numărul de inventar 135 6682, iar locul de descoperire nu este cunoscut. 735 MENZEL 1969, 40, nr. 77, Taf. 20/1. 736 STUPPERICH, THOMAS 2003, 65, nr. 121, Taf. 17/121. 158 În lipsa unor informații mai detaliate referitoare la contextele de descoperire i a posibilității de a examina direct piesele, este greu de spus dacă toate cănile discutate mai sus aparțin unui grup compact. Totu i, pot fi făcute anumite observații care vor fi confirmate sau nu de noi descoperiri. Cele două căni de la Lenzburg (înălțime: 16,5 cm) i cea de la Naixaux-Forges (înălțime: 13,5 cm) ar putea forma un grup distinct, caracterizat prin corp globular cu umărul pronunțat i prin deversor închis. În zona de contact dintre baza gâtului i corpul vasului poate fi observată o canelură care, teoretic, ar putea marca zona de îmbinare a părților componente737. Cănile de la Pompei i cea descoperită la Tarragona au un corp ovoidal, realizat foarte probabil dintr-o singură bucată de metal, care nu prezintă nici o profilatură la baza gâtului. Piesa de la Tarragona este de dimensiuni mai mari i are un mâner decorat în relief, dar, ținând cont de modul de ata are la corpul vasului, nu putem exclude posibilitatea înlocuirii acestuia cu un mâner al unui alt tip de vas de bronz, înlocuire realizată încă din Antichitate. Cănile de la Nijmegen, Niederberg, Smočan, posibil cea de la Cristian738, cea din publicațiile Real Museo Borbonico i cea din Muzeului Național de Arheologie, Napoli au drept elemente comune prezența profilaturii la baza gâtului i deversorul deschis. Exceptând piesa de la Niederberg care are un corp oval i o bază cu diametrul mic, celelalte au corpul globular, asemănător ca formă. Cănile de la Pompei i cea din castrul de la Niederberg dovedesc producerea i folosirea tipului în secolului I p. Chr. Vasul de la Smočan nu ne oferă informații clare legate de perioada de producție a tipului, ci mai degrabă de perioada în care piesa a fost folosită, deoarece în mormânt au existat i piese care se datează mai timpuriu. Aceea i remarcă este valabilă i în cazul cănii din mormântul de la Nijmegen. Totu i, dacă luăm în considerare i mânerul de la Rheinzabern, patru din exemplarele folosite erau în uz în secolul al II-lea p. Chr. (Moigrad/Porolissum, Nijmegen, Rheinzabern i Smočan). Putem presupune în cadrul tipului o producție inițială, de secolul I p. Chr., începută în zona campaniană, care a continuat în provinciile vestice, posibil Gallia, până maxim la mijlocul secolului al II-lea p. Chr. Un indiciu în acest sens ar putea fi reprezentat de schimbarea, la un moment dat, a morfologiei mânerelor: față de reprezentările zoomorfe i antropomorfe de o realizare artistică foarte bună (Lenzburg, Niederberg, Pompei, zona Vezuviului), mânerele de la Moigrad, Nijmegen i Rheinzabern au forma unor animale ale căror trăsături sunt redate schematic, iar, ca element distinctiv, apare ata ul în partea inferioară a acestuia. 737 Fără o examinare direct a pieselor nu putem spune cu siguranță dacă au fost realizate din mai multe părți sau din una singură. 738 Ilustrația vasului este de slabă calitate i nu permite o examinare a detaliilor. 159 Cana de la Nijmegen i cea de care a aparținut Moigrad/Porolissum, mânerul de reprezintă la cu siguranță produse ale aceluia i atelier, folosind, foarte probabil, aceea i serie de tipare. Dacă pentru mânerul de la Moigrad putem presupune că slaba redare a unor trăsături anatomice se poate datora i unei folosiri intense care a determinat o tocire neuniformă (de ex., coada este redată în detaliu comparativ cu trăsăturile feței umane prezente pe ata ul inferior), calitatea mult mai slabă a mânerului de la Nijmegen este greu de justificat tot din cauza folosirii, deoarece Fig. 38. Suprapunerea contururilor mânerelor de la Moigrad/Porolissum i Nijmegen. în aceste condiții probabil că în primul rând vasul ar fi avut mai mult de suferit. De aceea nu putem exclude folosirea pentru producerea mânerelor de acest gen a unei serii comune de tipare care s-au deteriorat în timp. Prin suprapunerea contururilor celor două mânere (Fig. 38) pot fi observate diferențe care nu permit susținerea ipotezei folosirii aceluia i tipar. Dacă realizarea slabă a mânerului de la Nijmegen poate fi pusă, într-adevăr, pe seama unui tipar de calitate slabă, avem de-a face cu o situație mai puțin obi nuită în ceea ce prive te procesul tehnologic. Metoda clasică, anume folosirea unui prototip sau a unui model de ceară, a fost înlocuită prin amprentarea tiparului cu un produs finit, procedeu a cărui utilizare repetitivă ar putea explica lipsa de detalii vizibilă pe mânerul de la Nijmegen. Singurele situații arheologice care pot oferi indicii referitoare la funcționalitatea tipului sunt mormintele de la Nijmegen i Smočan. La Nijmegen inventarul funerar indică prezența unui set de toaletă. Luând în considerare similaritatea dintre cănile în discuție i cele care fac parte din seturile pentru spălat mâinile discutate anterior în această lucrare, putem considera că piesele au fost folosite, cel puțin într-un stadiu primar de funcționare, pentru spălatul mâinilor în timpul mesei sau ca parte a seturilor de toaletă. Asocierea cănii din mormântul de la Nijmegen cu un bazin semisferic de dimensiuni mici confirmă această 160 funcționalitate, cele două piese formând un set de spălat. Pentru cana de la Smočan trebuie să presupunem, foarte probabil, aceea i funcționalitate, susținută de prezența în mormânt a unui număr mare de vase de bronz folosite pentru spălat în timpul mesei sau în cadrul toaletei. 31. Moigrad/Porolissum (Pl. XXIV/31, LXXI/31a-c, LXXII/31d-g) Loc de descoperire: necunoscut; descoperire întâmplătoare făcută de Goron Teodor din Jac. Loc de păstrare: MIAZ CC 163/67. Dimensiuni: L: 106 mm; l: 17,5 mm; Grmax.: 17 mm; Lata : 30 mm; lata : 31,4 mm; G: 98 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină maro închis aurie cu pete verzi, urme de pământ. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de cană fragmentar; lipse te partea care ar fi permis ata area de buza vasului; are forma unui animal, iar pe baza trăsăturilor feței, a corpului zvelt i a formei labelor acesta poate fi identificat cu o panteră; este reprezentată în acțiune, în timp ce vânează; cu labele din față ține prada, foarte probabil un cerb, pe care o mu că; labele din spate sunt a ezate pe o aplică reprezentând o figură umană flancată de două volute; sub această reprezentare poate fi distinsă o palmetă de dimensiuni mici, parțial ruptă; lipsa unor contururi clare, cauzată mai degrabă de calitatea proastă a tiparului în care a fost turnată piesa, decât de o folosire intensă, îngreunează identificarea reprezentării antropomorfe, de i, dacă luăm în considerare coafura, este probabil să avem de-a face cu o reprezentare feminină; acela i tipar de proastă calitate a determinat redarea superficială a trăsăturilor panterei: gura i ochii au fost marcate prin incizii, urechile, brațele i mu chii cu linii superficiale; în ciuda acestei situații, coada animalului este redată în detaliu. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: MUSTA 2011b. III.3.4. Căni din tablă de bronz cu mâner turnat separat Capacul descoperit în castrul de la Buciumi (nr. 32, Pl. XXIV/32, LXXIII/32), datat în funcție de contextul arheologic la începutul secolului al II-lea p. Chr. i fragmentul de mâner de la Moigrad/Porolissum (nr. 33, Pl. XXIV/33, LXXIII/33) provin de la un tip de recipient cunoscut în literatura de specialitate drept cană din tablă de bronz cu mânerul turnat separat739, încadrat de unii speciali ti în a a-numitul tip „Pompeji”/„Pompeii”740. Este vorba despre un vas realizat din tablă de bronz, prin „ridicare” i batere la rece741, cu buză trilobată, gât îngust i cilindric, corp puternic bombat, aplatizat sau în unele cazuri bitronconic, i bază cu un diametru mult mai mic comparativ cu diametrul maxim al corpului. Corpul i gâtul prezintă urme de prelucrare la strung ca urmare a procesului de finisare. Vasului îi este ata at un mâner supraînălțat, turnat masiv, puternic curbat în partea superioară i decorat cu 739 Anexa III, 3.4. FLÜGEL 1993, 76-79; KOSTER 1997, 30. Recipientele încadrate în general de speciali ti în tipul „Pompeji”/„Pompeii” pot fi grupate în două categorii separate în funcție de prezența/absența capacului i gradul de curbură a părții superioare a mânerului. Pentru o primă distincție clară între descoperirile de la Pompei i tipul „Pompeji”/„Pompeii” care reprezintă, de fapt, „imitation du prototype italique”, respectiv „prototype gaulois” definite de K. Szabó (SZABÓ 1994) i care vor sta la baza evoluției variantelor provinciale încadrate de M. Bolla în tipul I i II (BOLLA 1979; BOLLA 1989), vezi SEDLAMYER 1999, 29-30. Vezi i: RAEV 1977 care susține evoluția tipurilor provinciale Bolla I i II din prototipul italic, primele ateliere provinciale fiind localizate în Thracia. M. Bolla consideră că un asemenea model poate fi valabil numai pentru tipul II (BOLLA 1979, 40-41). 741 CASSANI 2002, 511. 740 161 elemente vegetale pe ata ul inferior. Zona supraînălțată este prevăzută cu un mic buton i, în unele cazuri, cu o balama care permitea fixarea capacului. Pe unele din exemplarele păstrate poate fi observată utilizarea sârmei sau a unor bucăți de tablă de bronz în vederea unei fixări mai bune a mânerului de buza vasului prin intermediul unor găuri realizate în aceasta din urmă742. Capacele au forma unei frunze stilizate, cu marginile rotunjite, i sunt prevăzute cu o tijă de ridicare în formă de delfin, fixată de partea plată a capacului cu ajutorul unui nit i, mai rar, prin lipire. Pentru capacul de la Buciumi analogiile sunt numeroase743. Căni cu mâner terminat în formă de palmetă, asemănător celui de la Moigrad/Porolissum, sunt cunoscute de la Pompei744. La acestea poate fi adăugat un mâner descoperit în mormântul 81 din necropola de la Nijmegen, datat înainte de sfâr itul secolului I p. Chr.745 i un capăt de mâner descoperit într-o villa rustica aflată în teritoriul ora ului Aquincum, a cărei construcție este plasată în timp după războaiele marcomanice746. Cănile de acest tip sunt răspândite în nordul Italiei, în Germania Inferior i Superior, în Raetia i Thracia747. Răspândirea lor în mediul provincial a fost pusă în legătură cu mi carea trupelor din secolul I p. Chr., ipoteză susținută de numărul mare de descoperiri din castre, tipul în sine, asemănător variantelor provinciale mai târzii, fiind considerat unul militar748. Cele mai multe descoperiri provin de la Pompei i au fost grupate de S. Tassinari în tipul E5000, împărțit la rândul lui în mai multe variante749. Producția cănilor a început încă din perioada claudiană i a continuat în a doua jumătate a secolului I p. Chr., atingând apogeul în perioada flaviană timpurie750. Numărul mare de descoperiri de la Pompei arată că acestea erau încă produse în momentul erupției. Tipul a fost produs în Italia, iar atelierele iau desfă urat activitatea, foarte probabil, în Campania. Producția tipului în atelierul de la 742 Vezi exemplarele de la Pompei: TASSINARI 1993, II: 77, nr. 6518, 80, nr. 2742, 18783, 81, nr. 7168, 82, nr. 2655, 84, nr. 2513, 13216, 85, nr. 14124, 11170, 86, nr. 12977, 7183. 743 O enumerare a tuturor capacelor de acest gen nu î i are sensul în lucrarea de față. Pentru vase întregi cu asemenea capace, vezi exemplarele de la Pompei (TASSINARI 1993, II: 79, nr. 18782, 80, nr. 18786, 88, nr. 3227). Dintre capacele descoperite separat le putem menționa aici pe cele de la Nijmegen (KOSTER 1997, 36, nr. 14-18), Vindonissa (HOLLIGER, HOLLIGER 1986, 17-19, Taf. 12/96-103), Kempten/Cambodunum (FLÜGEL 1993, 78-79, nr. 68, 74-80, Taf. 29/68, 74-80), Ptuj (BREŠČAK 1982, 57, nr. nr. 129-139, T. 14/129139). Vezi SEDLAMYER 1999, 27-28, nota 152, Karte 5 cu lista principalelor descoperiri i cu bibliografia. 744 TASSINARI 1993, II: 80, nr. 8405, 84, nr. 14061, 86, nr. 12944, 88, nr. 3151. 745 KOSTER 1997, 37-38, nr. 22. 746 ZSIDI 1991, 150, nr. 82.10.192, 159, 175, 20. kép/99; HÁRSHEGYI, VÁMOS 2009, 160, nr. 978. 747 SEDLMAYER 1999, 27-28, nota 152, Karte 5 (hartă de răspândire a tipului Tassinari E5000 cu principalele descoperiri la nivelul anului 1999). 748 BOLLA 1979, 39-40, nota 46; FLÜGEL 1993, 78; KOSTER 1997, 30. Vezi, de exemplu, situația din castrul legionar de la Vindonissa (HOLLIGER, HOLLIGER 1986, 17-19, Taf. 12/96-103). 749 TASSINARI 1993, I: 45-46, II: 77-88, E5110-E5400. 750 FLÜGEL 1993, 78; KOSTER 1997, 30. 162 Porta Vesuvio, Pompei751, identificat ca atare de B. Gralfs752 este puțin probabilă, deoarece, chiar dacă a existat aici un atelier, nu există nici un argument direct care să susțină producția de vase de bronz. Grupul de vase descoperit aici nu este unul neapărat coerent din punct de vedere tipologic753, iar din informațiile păstrate până astăzi nu reiese clar că au fost descoperite căni Tassinari E5000754. Cănile din tablă de bronz au fost utilizate pentru a încălzi apa. Pentru o asemenea funcționalitate pledează caracteristicile tehnice ale pieselor (corpul subțire, din tablă de bronz, care permite încălzirea rapidă a conținutului i mânerul turnat masiv care nu se încălze te repede, vasul putând fi luat de pe foc, prezența capacului care facilitează încălzirea rapidă), precum i urmele de depuneri de calcar prezente în interior i cele de cenu ă vizibile pe partea exterioară755. Un argument în plus pentru folosirea pe foc a variantei italice este reprezentată de fixarea mânerului de buză cu ajutorul sârmei, în condițiile în care aliajul de lipit ar fi cauzat desprinderea acestuia în condiții de temperatură ridicată756. Tocmai din cauza acestei funcționalități nu putem vorbi despre utilizarea acestor căni într-un singur context. Apa caldă a fost necesară atât pentru prepararea vinului, cât i în cadrul toaletei, iar în mediul militar probabil că vasele au fost utilizate cel mai frecvent pentru fierberea apei necesare preparării mâncării. Cele 94 de exemplare identificate la Pompei757 apar asociate cu vase de bucătărie, cu seturi de spălat sau cu vase de masă, în funcție de modalitatea în care a fost utilizată apa încălzită758. Tot pe baza descoperirilor de la Pompei din apropierea fântânilor s-a presupus utilizarea lor pentru păstrarea sau transportul apei759, ipoteză care nu poate fi exclusă în totalitate, deoarece multe din cănile aparținând tipului timpuriu nu sunt prevăzute cu balama pentru fixarea capacului760. 751 KOSTER 1997, 30. GRALFS 1988, 12-48; TASSINARI 1993, I: 223, II: 510-511. 753 Pentru o analiză critica situației de la Porta Vesuvio, vezi GORECKI 2000, 463. 754 A. Koster presupune producerea cănilor Tassinari E5000 în acest atelier bazându-se pe informațiile oferite de B. Gralfs. În inventarul de la Porta Vesuvio, B. Gralfs include, pe baza datelor oferite în momentul publicării, 6 vase numite lagene (GRALFS 1988, 162, nr. 51-56), dar menționează că nu le-a putut identifica. În monografia dedicată vaselor de bronz romane de la Pompei, S. Tassinari include un număr de 27 din totalul de 44 vase de bronz descoperite la Porta Vesuvio, cu mențiunea că restul nu au putut fi identificate (în Notizie degli Scavi apar cele 6 lagene, dar nu este oferită nici un fel de descriere) (TASSINARI 1993, I: 192-193). Din cele 27 de vase, nici unul nu aparține tipului E5000 i nu există nici un argument pentru identificarea celor 6 lagene cu căni aparținând tipului. 755 GORECKI 1994, 181-182; KOSTER 1997, 30; GORECKI 2007, 112. 756 SEDLMAYER 1999, 30. 757 TASSINARI 1996, 113. 758 TASSINARI 1993, I: 232. 759 SEDLMAYER 1999, 30. 760 TASSINARI 1993, I: 45-46, II: 77-88, E5120-E5400; SEDLMAYER 1999, 29, nota 164. 752 163 32. Buciumi (Pl. XXIV/32, LXXIII/32) Loc de descoperire: castru 1970, Baraca 5, ad.:- 1,20 m, castrul cu val de pământ, faza 1a. Loc de păstrare: MIAZ CC 489/73. Dimensiuni: L: 50 mm; l: 48,1 mm; Gr: 3 mm; H: 22 mm; Ldelfin: 26 mm; ldelfin: 8 mm; G: 39 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: nerestaurat, fragmentar, patină neuniformă; piesa se află într-un stadiu avansat de oxidare. Tehnologie: turnare din două bucăți unite ulterior prin găurirea plăcii de bază i introducerea unei tije aflate în partea inferioară a reprezentării zoomorfe. Descriere: capac plat în formă de frunză, orificiul de prindere al balamalei este parțial rupt; tija folosită pentru ridicarea capacului are forma unui delfin cu partea din spate a corpului ridicată. Datare în funcție de contextul arheologic: 106/107-114/115 p. Chr. Bibliografie: Inedit. 33. Moigrad/Porolissum (Pl. XXIV/33, LXXIII/33) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 193/58 Dimensiuni: L: 80,6 mm; Gr: 4,8 mm; lata : 44 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: partea inferioară a mânerului unei căni; prezintă o nervură mediană care se termină în partea inferioară cu un ata care permitea prinderea de corpul vasului, în formă de palmetă compusă din nouă lobi; pe spatele ata ului nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 691, nr. 2, Pl. CCXXX/2. III.3.5. Căni din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza Cănile din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza761 reprezintă o variantă mai târzie, dezvoltată în mediul provincial roman, a tipului italic tratat anterior762 i corespund tipului Eggers 128763. În cadrul analizei dedicate cănilor din tablă de bronz provinciale, M. Bolla764 a încadrat piesele cunoscute în două grupuri mari, fiecare dintre ele cuprinzând mai multe variante. Principalul element de diferențiere între cele două categorii este modalitatea de realizare a mânerului. Astfel, grupul I765 cuprinde căni a căror buză a fost turnată împreună cu mânerul, iar grupul II766, exemplarele cu buza din tablă de bronz i mâner turnat separat. Variantele ambelor grupuri se diferențiază în funcție de forma corpului. Materialul analizat din Dacia Porolissensis cuprinde un număr de cinci fragmente de mâner care provin de la căni din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza (Bolla I). Este vorba despre piesele de la Cluj-Napoca/Napoca (nr. 34, Pl. XXV/34, LXXIII/34a-b), Gherla (nr. 35, Pl. XXV/35, LXXIV/35; nr. 36, Pl. XXV/36, LXXVI/36) i 761 Anexa III, 3.5. Vezi nota 740 din această lucrare. 763 EGGERS 1951, 171, Beilage 54: „Gallo-römische” Bronzekannen vom Typus Överbo” (Typ 128), Taf. 11/128-128a. 764 BOLLA 1979; BOLLA 1989. 765 BOLLA 1979, 25-33, Tav. V/Gruppo I. 766 BOLLA 1979, 33-39, Tav. V/Gruppo II. 762 164 Moigrad/Porolissum (nr. 37, Pl. XXVI/37, LXXIV/37a-b; nr. 38, Pl. XXVI/38, LXXIV/38ab). Dintre acestea numai fragmentul de la Cluj-Napoca/Napoca poate fi datat în funcție de contextul de descoperire în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Gradul accentuat de fragmentare nu permite o identificare a pieselor cu variantele grupului I stabilite de M. Bolla pentru că, a a cum am menționat anterior, relevantă pentru o asemenea identificare este forma corpului. Încercarea de a clasifica mânerele acestor căni în funcție de decorul prezent pe ata ul din partea inferioară a mânerului767 s-a dovedit a nu fi viabilă, deoarece acela i mod de ornamentare apare pe diferite variante ale tipului768. Ata e în formă de frunză, cu decor vegetal incizat, care prezintă două sau trei găuri, sunt caracteristice atât pentru tipul Bolla Ib769, cât i pentru Bolla Ie770. Mânere cu capătul decorat asemănător celui de la Moigrad/Porolissum (nr. 38) ne sunt cunoscute din castrul de la Newstead, Scoția771 i de la Chalon-sur-Saône (Burgogne, Franța)772, considerate de K. Szabó variante de trecere între prototipul italic i tipul provincial773. Printre exemplarele întregi cu asemenea mânere, aparținând tipului Bolla Ib, putem menționa una din cănile descoperite în depozitul de la Apt774, ascuns, probabil, cândva în prima jumătate a secolului al IV-lea p. Chr.775 i o cană de la Brigetio, utilizată la sfâr itul secolului al II-lea i începutul secolului al III-lea p. Chr.776. Cele mai apropiate paralele pentru fragmentul de mâner de la Gherla (nr. 36) sunt reprezentate de o serie de mânere aparținând cănilor de tip Bolla Ia, cu deversorul închis sau Bolla IIb 777. 767 SZABÓ 1979. KÜNZL 1993a, 118-122: autoarea consideră că lipsa unei legături directe între forma vasului i decorul mânerului se datorează faptului că vasul în sine, cu peretele foarte subțire, se deteriora mult mai repede, iar mânerele au putut fi reutilizate pe un corp nou. O asemenea premiză o determină să considere că mânerul cănii Bolla Ie din depozitul de la Neupotz e mai vechi decât corpul acesteia. În stadiul actual al cercetării nu există nici un argument direct care să susțină o asemenea ipoteză. Un argument contra ar putea fi reprezentat de faptul că, în general, mânerele cănilor Bolla I nu sunt fixate bine de corp tocmai pentru a preveni încălzirea lor; KOSTER 1997, 31; SEDLMAYER 1999, 33, nota 191. 769 Vezi, de exemplu, cele două căni din tablă de bronz Bolla Ib din depozitul de vase de bronz de la Zlatna/Ampelum (TÉGLÁS 1902, 7-8, nr. 1, 4, fig. 1/1, 4; NOVÁK 1942, 235-236, Fig. 5; BOLLA 1979, 27-28; WOLLMAN 1996, 211, Pl. 12/1, 24/1, 96; ANTIQUE BRONZES 2003, 142, nr. 200, 201; ŞTEF NESCUONI IU 2008b, 218, Pl. V/1-2). Tot cu două găuri este prevăzut i capătul mânerului unei căni din tablă de bronz din depozitul de vase de bronz romane descoperit la Apt (Provence-Alpes-Côte d'Azur, Franța) (CAVALIER 1988, 57, 60, nr. 14). 770 CAVALIER 1988, 54-55, 58, nr. 6; SEDLMAYER 1999, 30, 33, Taf. 11/2. 771 CURLE 1911, 274, Pl. LIV/6; SZABÓ 1979, 257, Fig. 4; SZABÓ 1994, 401-402, Fig. 5. Mânerul a fost descoperit în anțul aparținând de castrul timpuriu, plasat cronologic la sfâr itul secolului I p. Chr. 772 BOUCHER, TASSINARI 1976, 153, nr. 194; SZABÓ 1994, 401-402. 773 SZABÓ 1994, 401. 774 CAVALIER 1988, 57, 61, nr. 16. 775 CAVALIER 1988, 102. 776 BÓNIS 1968, 26-27, Fig. 7/1, 8/1; BOLLA 1979, 27; SZABÓ 1979, 258, Fig. 5; SZABÓ 1994, 402. 777 Vezi una din cănile din depozitul de la Apt (CAVALIER 1988, 62, 68-68, nr. 18) i o alta de la Limes (Rhône-Alpes, Franța) (WERNER 1938, 262, Taf. 107/9; BOLLA 1979, 26). Pentru căni Bolla IIb, vezi 768 165 Cănile din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza sunt reprezentate în Dacia i pe siturile din afara Daciei Porolissensis. Din depozitul de vase de bronz de la Zlatna/Ampelum fac parte două căni din tablă de bronz de dimensiuni diferite aparținând tipului Bolla Ib778 la care se adaugă o alta, eventual Bolla Ie779, din depozitul de metal de la Mărculeni780. Grupului Bolla I îi pot fi atribuite, în general, fragmentul de mâner tot din depozitul de la Mărculeni781, un fragment de mâner de la Mehadia782, unul din castrul de pământ de la Vărădia783 unul de la Tibiscum784 i un capăt de mâner la Ulpia Traiana Sarmizegetusa785. Cănile Bolla I au început să fie produse începând cu sfâr itul secolului I p. Chr.786, fapt dovedit de un exemplar aparținând grupului descoperit la Pompei787. Producția a continuat pe parcursul secolelor II-III p. Chr., pentru unele variante produse local fiind luată în considerare o continuare a acesteia până în prima jumătate a secolului al IV-lea p. Chr788. Tipul Bolla Ib este varianta dominantă în secolul al II-lea p. Chr. în Gallia Belgica i pe valea Rhonului, iar începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr. va fi importată în Pannonia, unde în perioada următoare se va dezvolta o producție locală. La începutul secolului al III-lea p. Chr. se poate vorbi deja de o distribuție generalizată a acestor recipiente în mediul provincial roman, ele fiind prezente i în barbaricum789. Cele mai multe descoperiri au fost făcute în zona Rinului, în castre, i în provinciile danubiene790. Atelierele care au produs căni Bolla I au funcționat în mediul provincial, în zona Rinului, Gallia Belgica, valea Rhonului i, a a cum am menționat anterior, Pannonia791. O producție localizată în Thracia a fost susținută de B. A. Raev792. BOLLA 1979, 33-34; LAVAZZA 1979, Tav. XI-XII; NOLL 1980, 88-89, nr. 44, Taf. 34; BOLLA 1989, 97-99, Tav. L/15-16; FLÜGEL 1993, 82, nr. 85-86, Tav. 30/85-86. 778 Vezi nota 769. 779 BOLLA 1979, 31. 780 GLODARIU ET ALII 1970, 217, nr. 91, 228-230, Fig. 30, 31, 32/1; BENEA 2008, 84, Fig. 8/1A-B; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 218, 228, Pl. VI/2. 781 GLODARIU ET ALII 1970, 217, nr. 92, 230, Fig, 32/2; MILES ROMANVS 1997, 31, nr. 188, Pl. IX/188; BENEA 2008, 84, Fig. 8/2. 782 BOZU 2001, 153, nr. 78, 162, Pl. V/78; BOZU 2008, 99, nr. 307; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 218. 783 BOZU 2008, 101, nr. 315; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 218. 784 ARDE , ARDE 2004, 115, nr. 60, 189, Pl. XXXV/60. 785 ALICU ET ALII 1994, 56, 116, nr. 811, Pl. 53/811. 786 KOSTER 1997, 31. 787 TASSINARI 1993, II: 88, E6000, nr. 2202. 788 BOLLA 1979, 42. 789 BOLLA 1979, 41-42; FLÜGEL 1993, 80-81. 790 CAVALIER 1988, 53. 791 BOLLA 1979, 41-42; KOSTER 1997, 31. 792 RAEV 1977;. FLÜGEL 1993, 80. 166 Depunerile de calcar din interior dovedesc utilizarea cănilor Bolla I pentru a fierbe apa793. Din punct de vedere tehnic, turnarea buzei împreună cu mânerul a rezolvat prolema fixări acestuia. Construcția vasului îl face ideal pentru această operațiune. Pe lângă elementele enumerate anterior794, cănile Bolla I sunt toate prevăzute cu capac. Mânerul prezintă în partea superioară o tijă verticală prevăzută cu o gaură care permitea fixarea acestuia sub buză cu ajutorul unei sârme pentru a-l face mai stabil. Găurile prezente pe ata ele în formă de frunză nu au fost utilizate niciodată pentru a nitui mânerul de corpul vasului. Nu există nici un vas întreg care să fi fost găurit în zona de contact cu mânerul precum nu a fost descoperit până acum nici un mâner care să prezinte încă nituri în aceste găuri. Mai mult, de cele mai multe ori ata ul inferior nu a fost lipit de corp. Există o oarecare distanță între cele două pentru a preveni încălzirea, iar pe spatele ata elor nu au fost niciodată observate urme de aliaj de lipit. J. Gorecki consideră că rolul acestor găuri era tocmai acela de a devia căldura795. Asocierea în morminte a cănilor din tablă de bronz cu ulcioare, precum i reprezentarea cănii de tip Bolla Ib pe sarcofagul de la Simpelveld (Fig. 18), împreună cu ulciorul de tip Eich i gălețile de tip Hemmoor confirmă utilizarea acesteia în secolele II-III p. Chr. ca parte a serviciului pentru preparat vinul, mai exact pentru încălzirea apei necesare preparării vinului amestecat cu apa caldă (calda)796. inând cont de numărul mare de asemenea descoperiri, probabil că nu trebuie să presupunem o utilizare exclusivă în acest scop. Cănile din tablă de bronz reprezintă varianta ieftină a authepsae-lor797, motiv pentru care au fost atât de populare i, a a cum am menționat anterior, au fost utilizate pentru a încălzi apa folosită ulterior într-o serie de activități diferite798. 34. Cluj-Napoca/Napoca (Pl. XXV/34, LXXIII/34a-b) Loc de descoperire: str. Victor Deleu, C2, încăperea b, a doua fază de piatră, sub faza 1 (descoperit împreună cu nr. 30 i 85). Loc de păstrare: MNITR v. 47737. Dimensiuni: Haprox.: 75 mm; Grmâner: 8 mm; lata : 47,4 mm; Grmax. ata : 9 mm; G: 102 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină maro închis. Tehnologie: turnare. Descriere: capătul unui mâner de cană, rotund în secțiune; ata ul are formă de frunză i prezintă două perforații circulare; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură. 793 BÓNIS 1968, 27; BÓNIS 1981, 118, 120; FLÜGEL 1993, 81-82; KÜNZL 1993a, 121; GORECKI 1994, 181-182; KOSTER 1997, 30; SEDLMAYER 1999, 33; GORECKI 2007, 112. 794 Vezi tipul 3.4. 795 GORECKI 2007, 112. 796 CAVALIER 1988, 20; GORECKI 1994, 181-182; KOSTER 1997, 30. Vezi i subcapitolul II. 2.2.3. 797 Vezi subcapitolele II.2.1.3. i II. 2.2.3. 798 Pentru folosirea formei simple de authepsa în vederea încălzirii apei necesare în timpul toaletei, vezi mozaicul descoperit în thermae-le de la Sidi Ghrib (Tunisia) (Fig. 10). 167 Datare în funcție de contextul arheologic: prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 35. Gherla (Pl. XXV/35, LXXIV/35) Loc de descoperire: necunoscut; zona castrului. Loc de păstrare: MNITR v. 44976. Dimensiuni: L: 153 mm; Dmâner: 7,6 mm; lata : 41,6 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, rupt în două bucăți unite ulterior, patină înlăturată în urma procesului de restaurare. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: mâner de cană arcuit în formă de S; capătul superior împreună cu buza vasului nu se păstrează, iar în punctul cel mai înalt poate fi observat butonul pentru sprijinul degetului; partea inferioară se termină într-un ata în formă de frunză cu decor incizat care prezintă trei perforații circulare; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: G ZDAC 1995, 401-402, 410, nr. 1, 418, fig. 1/1. 36. Gherla (Pl. XXV/36, LXXVI/36) Loc de descoperire: necunoscut; zona castrului. Loc de păstrare: MNITR v. 44980. Dimensiuni: L: 33 mm; l: 22 mm; Gr: 5,5 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: partea inferioară a unui mâner de cană în formă de frunză decorată prin incizare. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: G ZDAC 1995, 402, 410, nr. 2, 419, fig. 2/2. 37. Moigrad/Porolissum (Pl. XXVI/37, LXXIV/37a-b) Loc de descoperire: descoperit la Moigrad, pe dealul Pomet, de localnicul Tamba Gheorghe, în timpul lucrărilor agricole, împreună cu alte 19 piese de bronz. Loc de păstrare: MIAZ CC 16, 18/1957. Dimensiuni: H: 84,2 mm; lmax.: 63 mm; Gr: 9,2-11,3 mm; Lbalama: 13,6 mm; lbalama: 11,3 mm; G: 95 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: partea superioară a unui mâner de cană, oval în secțiune; la capăt prezintă butonul folosit pentru sprijinul degetului; se păstrează o parte a buzei turnate împreună cu mânerul i partea fixă a balamalei împreună cu tija de fixare a capacului; piesa continuă sub buză cu o tijă găurită, folosită pentru introducerea unei sârme de metal care permitea fixarea suplimentară a corpului vasului de mâner. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 692, nr. 9, PL. CCXXX/9. 38. Moigrad/Porolissum (Pl. XXVI/38, LXXIV/38a-b) Loc de descoperire: necunoscut; donație Pătru Popescu Nicolae. Loc de păstrare: MNITR IN 21515; MNITR v. 19676. Dimensiuni: L: 55 mm; lmax.: 33 mm; Dmâner: 6 mm; Grata : 3 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină gri închis cu zone verzi. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: partea inferioară a unui mâner de cană, rotund în secțiune; ata ul are forma unei frunze i este decorată cu incizii oblice i ondulate; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 730, nr. 7, Pl. CCL/7. 168 III.3.6. Capace de căni din tablă de bronz În Dacia Porolissensis au fost identificate nouă capace de căni din tablă de bronz: unul de la Buciumi (nr. 39, Pl. XXVI/39, LXXV/39), unul de la Gherla (nr. 40, Pl. XXVI/40), cinci de la Ili ua/Arcobadara (nr. 41, Pl. XXVII/41, LXXV/41; nr. 42, Pl. XXVII/42, LXXV/42; nr. 43, Pl. XXVII/43, LXXV/43; nr. 44, Pl. XXVIII/44, LXXV/44; nr. 45, Pl. XXVIII/45799) i două de la Moigrad/Porolissum (nr. 46, Pl. XXVIII/46, LXXVI/46; nr. 47, Pl. XXVIII/47, LXXVI/47). Pe baza caracteristicilor formale, cele mai multe dintre ele (nr. 39-43, 46-46), întrucât nu sunt plate i au capătul ridicat, provin, foarte probabil, de la căni cu mânerul turnat împreună cu buza (Bolla I)800. Capătul ridicat era necesar pentru a asigura plierea pe deversor, la rândul lui ridicat. Pentru cele două capace plate de la Ili ua/Acobadara (nr. 44-45) nu cunoa tem paralele clare, însă, din cauză că sunt plate, presupunem că provin de la căni din tablă de bronz cu mânerul turnat separat (Bolla II). Pe teritoriul Daciei romane, descoperiri singulare de capace aparținând grupului Bolla I cunoa tem de la Alburnus Maior (Hăbad, zona clădirilor L2 i L3)801 i din castrul roman de la Răcari802. Dintr-o colecție privată de la Alba Iulia/Apulum provine un capac de cană Bolla IIb803 cu decor incizat804 39. Buciumi (Pl. XXVI/39, LXXV/39) Loc de descoperire: complexul băii 1966, camera F, ad.: -0.50 m. Loc de păstrare: MIAZ CC 272/1970. Dimensiuni: L: 82 mm; l: 54,3 mm; Gr: 3 mm; H: 25,8 mm; G: 79 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină verde deschis gri Tehnologie: turnare dintr-o bucată, batere (pe partea inferioară, în zona capătului ridicat, pot fi observate urme de lovire, efectuate probabil după turnare, pentru a îndoi această parte). Descriere: capac cu capătul u or ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tijă folosită pentru ridicare; balamaua este ruptă. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 40. Gherla (Pl. XXVI/40) Loc de descoperire: necunoscut; zona castrului. 799 Piesa nr. 45 nu a fost identificată în depozitele Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Desenul din lucrarea de față este cel din publicația originală i din acest motiv nu a fost posibil să ilustrăm i fața piesei împreună cu tija de ridicare. 800 Identificarea piesei nr. 87 de la Kemplten/Cambodunum cu un capac de cană Bolla IIb (FLÜGEL 1993, 8182, nr. 87, Taf. 30/87) nu ni se pare viabilă, deoarece piesa are capătul ridicat, iar analogia indicată de la Vindonissa (HOLLIGER, HOLLIGER 1986, 18-19, nr. 104, Taf. 12/104) este una plată. Forma capacelor de cană Bolla IIb, mai exact varianta IIb1, este diferită, iar decorul gravat, prezent de obicei pe ele, este de altă natură decât cel observat pe cele două obiecte menționate anterior. Vezi LAVAZZA 1979, Tav. XI-XII; BOLLA 1989, 112-113, nr. 3-8, Tav. XLVIII, L; CASSANI 2002, 517, Fig. 5. 801 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216; PESCARU ET ALII 2010, 129, 146, Fig. 16/5. 802 TUDOR 1978, 296, Fig. 84/2; BONDOC, GUDEA 2009, 228, nr. 673, 409, Pl. CXIII/673. 803 BOLLA 1979, 33-34; BOLLA 1989, 112-113, nr. 3-8, Tav. XLVIII, L. 804 NOVÁK 1944, 84-85, nr. 10, 3/4. kép. 169 Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: L: 63 mm; l: 46 mm; H: 25 mm; Gr: 3 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: capac cu capătul u or ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tijă folosită pentru ridicarea sa; balamaua este fragmentară. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 41. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXVII/41, LXXV/41) Loc de descoperire: săpăturile lui Torma Károly între Ili ua de Jos i Criste tii Ciceului (Csicsókeresztúr); descoperit împreună cu ceramică, fier, os, sticlă. Loc de păstrare: MNITR 3269; MNITR v. 18847. Dimensiuni: L: 76 mm; l: 54 mm; H: 18 mm; Gr: 2 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, gri deschis verzuie, urme de pământ. Tehnologie: turnare, la baza tijei de ridicare, spre partea mobilă a balamalei, pot fi observate urme de pilă. Descriere: capac cu capătul u or ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tijă folosită pentru ridicarea sa; balamaua este fragmentară. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 42. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXVII/42, LXXV/42) Loc de descoperire: necunoscut; colecție particulară. Loc de păstrare: CMBN 20391. Dimensiuni: L: 68,4 mm; lmax.: 47 mm; H: 25,1 mm; Gr: 3,3 mm; G: 62 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro, urme de pământ. Tehnologie: turnare, la baza tijei de ridicare, spre partea mobilă a balamalei, cât i în jurul acesteia, pot fi observate urme de pilă. Descriere: capac cu capătul u or ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tijă folosită pentru ridicarea sa; balamaua este fragmentară. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: NEMETI 2001, 98, nr. 31, 102, Pl. III/3. 43. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXVII/43, LXXV/43) Loc de descoperire: castru 2003, praetentura dextra, baracă, ad.: - 70cm, castrul mare de pământ. Loc de păstrare: CMBN 21515. Dimensiuni: L: 95,1 mm; lmax.: 62,6 mm; H: 28,7 mm; Gr: 3,6 mm; G: 138 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare. Tehnologie: turnare. Descriere: capac cu capătul u or ridicat, în partea dinspre mâner prezintă o tijă folosită pentru ridicarea sa, hexagonală în secțiune; balamaua se păstrează în întregime i este perforată circular. Datare în funcție de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr.? Bibliografie: Inedit. 44. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXVIII/44, LXXV/44) Loc de descoperire: castru, descoperire de suprafață. Loc de păstrare: CMBN 18242. Dimensiuni: L: 76 mm; lmax.: 50,5 mm; Hmax.: 18 mm; Gr: 2,2 mm; G: 58 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină verde deschis, urme de pământ. Tehnologie: turnare, la baza tijei de ridicare, spre partea mobilă a balamalei, pot fi observate urme de pilă. Descriere: capac plat cu una din margini îndoită; tija de ridicare este formată dintr-un cârlig; balamaua este rotunjită, perforată circular i poziționată perpendicular pe corpul piesei. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 170 45. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXVIII/45) Loc de descoperire: castru. Loc de păstrare: CMBN f. n. i. Dimensiuni: L: 80 mm; lmax.: 55 mm; H: 16,4 mm; Gr: 2 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg. Tehnologie: turnare. Descriere: capac plat; tija de ridicare este formată dintr-un cârlig; balamaua este rotunjită, perforată circular i poziționată perpendicular pe corpul piesei . Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: PROTASE ET ALII 1997, Pl. LXXVI/8. 46. Moigrad/Porolissum (Pl. XXVIII/46, LXXVI/46) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet, C 37a/3, metrul 1-2/1-2,5, ad.: - 0,95 m, zona principiei, castrul cu val de pământ. Loc de păstrare: MIAZ CC 46/1981 Dimensiuni: -L: 57,8 mm; lmax.: 54,4 mm; Gr: 2,5-3,6 mm; H: 19 mm; G: 62 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde cu pete gri i maro. Tehnologie: turnare. Descriere: capac cu capătul u or ridicat, rupt aproape în întregime; în partea dinspre mâner prezintă o tijă folosită pentru ridicare; balamaua este parțial ruptă. Datare în funcție de contextul arheologic: începutul secolului al II-lea p. Chr. – începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 47. Moigrad/Porolissum (Pl. XXVIII/47, LXXVI/47) Loc de descoperire: vicus-ul militar 1959, sector N (terasa sanctuarelor), clădirea N2. Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: L: 73,3 mm; lmax.: 50,5 mm; H: 28 mm; Gr: 2,2 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar (rupt în două bucăți), restaurat, patină verde închis. Tehnologie: turnare. Descriere: capac cu capătul u or ridicat, parțial rupt; în partea dinspre mâner prezintă o tijă folosită pentru ridicare; balamaua este ruptă. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 674, nr. 10, Pl. CCXXI/10. III.4. Amfore Recipientele romane din bronz desemnate drept amfore au drept element distinctiv prezența a două mânere805. Din punct de vedere morfologic forma în sine corespunde unui ulcior cu două mânere, motiv pentru care anumite tipuri sunt i denumite ca atare de către unii speciali ti806. Am preferat să folosim termenul de amforă, deoarece este cel mai utilizat în mediul de specialitate, cu mențiunea că forma din bronz nu are nici o legătură, din punct de vedere formal sau funcțional, cu recipientele ceramice denumite astfel, exceptând prezența celor două mânere. Forma se caracterizează printr-o buză rotundă, largă, fără deversor, un gât 805 806 Anexa III, 4.1. Vezi BANGHARD, GORECKI 2007 pentru cazul amforelor cu corp globular. 171 larg i un corp globular sau ovoidal, în funcție de tip. i în acest caz denumirea latină nu este cunoscută. III.4.1. Amfore cu corpul globular Mânerul descoperit în castrul de la Ili ua/Arcobadara (nr. 48, Pl. XXIX/48, LXXVI/48a-c) provine de la o amforă cu corp globular807, tip Raev 18, varianta 1b808 i Tassinari A1000809 care î i are originile în perioada elenistică810. Pe lângă corpul globular, caracteristic tipului, recipientele prezintă o buză largă, rotundă i un gât cilindric, vertical. Buza, gâtul i corpul sunt, de obicei, lucrate dintr-o singură bucată de metal la care este adăugată baza811. Mânerele sunt nedecorate, iar ata ul din partea inferioară are o formă rectangulară cu marginile concave812. Exceptând piesa de la Ili ua/Arcobadara, din informațiile publicate, mai cunoa tem din Dacia romană o singură descoperire aparținând tipului: corpul fragmentar al unei amfore globulare descoperit la Alba Iulia/Apulum în Palatul Guvernatorului celor trei Dacii813. Tipul apare frecvent în mormintele din Thracia i Moesia, motiv care l-a determinat pe B. A. Raev să considere că a fost produs la nivel local, în condițiile în care autorului nu iau fost cunoscute exemplare din Italia sau din mediul provincial roman814. Acest punct de vedere a fost exprimat i de K. Kalčev815. Exemplarele existente la Pompei i în provinciile vestice ale Imperiului816 au determinat-o pe A. Koster să presupună, pe bună dreptate, o producție italică817. Cele două mânere nefinisate descoperite la Autun/Augustodunum (Fig. 30/8-9) ar putea indica i o producție desfă urată în mediul provincial818. Din punct de vedere cronologic, tipul apare în Thracia i Moesia în morminte plasate cronologic în a doua 807 Anexa III/4.1. RAEV 1978, 622-624. 809 TASSINARI 1993, I: 28, II: 1, A1000. 810 Pentru o analiză a tipurilor din perioada elenistică până în secolul I p. Chr., vezi BANGHARD, GORECKI 2007, iar pentru variantele tardo-republicane: FEUGÈRE 1991a. 811 Pentru reconstituirea procesului de fabricare a unei amfore cu corpul globular, vezi MUTZ 1977; BANGHARD, GORECKI 2007, 124, nota 21. 812 RAEV 1978, 622; KALČEV 1994, 229-230; KOSTER 1997, 43, nr. 32; BANGHARD, GORECKI 2007, 146. 813 MOGA 1985, 71, nr. 3, 73, Fig. 3; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216, 226, Pl. IV/2. O amforă cu corpul globular, nepublicată încă, a fost descoperită i în castrul de la Gilău (informație amabilă S. Coci ). 814 RAEV 1978, 624. 815 KALČEV 1994, 229-230. 816 Vaselor de la Pompei (TASSINARI 1993, I: 28, II: 1, A1000) li se adaugă cele descoperite în morminte i a ezări de pe teritoriul actual al Olandei (Nijmegen, Nieuwenhagen), Belgiei (Vervoz, Blehen) i Elveției (Baden/Aquae Helveticae) (HOLLIGER, HOLLIGER 1989, 72, nr. 46, 73, Taf. 5/46; KOSTER 1997, 43). 817 KOSTER 1997, 43. 818 Vezi Anexa II, b. 3. Cele două mânere nu au fost debavurate, iar unul din ele prezintă un defect de turnare. Faptul că nu au fost realizate din bronz, ci din metal alb (au un conținut de 30% Sn i 70% Pb, respectiv 36% Sn i 64% Pb) ne poate duce cu gândul la un eventual model amprentator utilizat pentru realizarea tiparelor mânerelor din bronz. Amfore cu corpul globular din metal alb nu sunt cunoscute în actualul stadiu al cercetării. 808 172 jumătate a secolului I p. Chr.819 i începutul/jumătatea secolului al II-lea p. Chr.820, iar în provinciile vestice în contexte datate între ultimul sfert la secolului I p. Chr. i prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.821. Apartenența amforelor la serviciile de băut, în cadrul cărora ar fi fost utilizate pentru a servi vin sau apă, este opinia cel mai des vehiculată de către speciali ti822. Pe de altă parte, asocierea amforelor de la Pompei i a celor descoperite în mormintele din Thracia i Moesia cu o serie de recipiente folosite în timpul toaletei i-a determinat pe unii autori să considere că acestea au fost utilizate, mai degrabă, în cadrul seturilor de toaletă, pentru a păstra apa necesară spălării823. În opinia lui J. Gorecki, atribuirea tuturor tipurilor de amfore cunoscute de la Pompei serviciilor de toaletă reprezintă un mod prea simplu de a judeca lucrurile i ar trebui făcută o distincție între recipientele de dimensiuni mari, folosite în acest sens, i cele de dimensiuni mici, cu corpul globular, care au aparținut serviciului de băut824. Dovezile aduse de autor sunt cât se poate de clare, însă nu considerăm că în stadiul actual al cercetării se poate lua o decizie care să excludă total utilizarea amforelor globulare în cadrul serviciilor de toaletă. Problema cea mai mare, care nu prive te numai această formă, constă în faptul că vasele nu au fost cositorite pe interior, spre deosebire de alte categorii utilizate în contact cu mâncarea sau cu băuturile. Amforele cu corpul globular apar în necropola de la Čatalka (Stara Zagora, Bulgaria) asociate cu o serie de recipiente care fac parte din seturile de toaletă (tumulul „Rošava dragana” – mormântul 2825, tumulul 6826). 48. Ilișua/Arcobadara(Pl. XXIX/48, LXXVI/48a-c) Loc de descoperire: castru 1982, praetentura sinistra, S IX, m.: 64, ad.: -0,35 m, agger-ul castrului mare de pământ. Loc de păstrare: CMBN 21720. Dimensiuni: L: 65,8 mm; Dmax.: 11,6 mm; Lata : 21 mm; lmax. ata : 20 mm; Grmax. ata : 3,3 mm; G: 53 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină gri închis cu pete verde deschis. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de amforă cu corpul globular, rotund în secțiune; în partea inferioară se termină într-un ata aproape rectangular cu marginile concave; pe spatele ata ului pot fi observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: terminus post quem: Hadrian. Bibliografie: Inedit. 819 RAEV 1978, 624. KALČEV 1994, 230. 821 HOLLIGER, HOLLIGER 1989, 72; KOSTER 1997, 43. 822 KOSTER 1997, 76; BANGHARD, GORECKI 2007, 199. 823 TASSINARI 1993, I: 232: vasele cu două mânere aparținând categoriei A apar frecvent asociate cu bazinele S, utilizate în cadrul toaletei pentru spălat; prezența amforelor în bucătării este explicată prin faptul că au fost aduse acolo pentru a fi curățate; SEDLMAYER 1999, 39; NENOVA-MERDJANOVA 2002a, 201. 824 BANGHARD, GORECKI 2007, 199. 825 RAEV 1978, 632, 636, nr. 16, Taf. 36. 826 RAEV 1978, 636, nr. 19, Taf. 39. 820 173 III.5. Ulcioare Aşa cum am menţionat anterior în cazul cănilor, am utilizat termenul de ulcior827 pentru a denumi acele recipiente prevăzute cu un mâner care au o buză rotundă, îngustă sau largă, fără deversor şi care nu au postament. Prezintă de obicei un profil în formă de „S”, iar mânerul poate fi în partea superioară orizontal sau supraînălţat. Acesta este decorat în partea inferioară şi în zona de contact cu buza sau pe întreaga sa suprafaţă. Ulcioarele romane din bronz prezintă o mare varietate din punct de vedere tipologic, iar atribuirea unor denumiri latine pentru formă în sine sau pentru diferitele tipuri nu este posibilă828. III.5.1. Ulcioare cu capac829 Piesa de la Cuzdrioara (nr. 49, Pl. XXIX/49, LXXVII/49a, LXXVIII/49b) a fost considerată în literatura de specialitate românească o patera, identificare bazată pe inscripția votivă prezentă pe aceasta830. O asemenea atribuire nu î i găse te nici o justificare, iar toate analogiile, precum i caracteristicile formale ale obiectului (adâncitura centrală care reprezintă o urmă a tijei de ridicare, fragmentele de tablă de bronz prinse cu nit care au făcut parte din sistemul de fixare pentru balama) pledează pentru un capac de ulcior Tassinari C1210831. Ulcioarele cu capac prins cu balama Tassinari C1210 sunt cunoscute de la Pompei i din provinciile vestice ale Imperiului, majoritatea descoperirilor fiind concentrate în Raetia, Germania Superior i Germania Inferior832. Cele mai timpurii piese apar în contexte de descoperire datate în perioada augusteică, iar prezența lor la Pompei arată că încă mai erau în uz în ultimul sfert al secolului I p. Chr.833 inând cont de asemănarea din punct de vedere formal cu ulcioarele Tassinari C1221834, a căror prezență la Pompei este semnificativă, putem presupune o producție campaniană. 827 Anexa III, 5.1-5.3. Vezi discuția din subcapitolul I.2.2. referitoare la diferiții termeni latini utilizați în literatura de specialitate pentru a denumi forma. 829 Anexa III, 5.1. 830 CIVILTÀ 1970, 199, E335; REP.ARH.CLUJ 1992, 172, Cuzdrioara, nr. 1. 831 TASSINARI 1993, I: 38, II: 52, C1210. 832 Pentru o listă a principalelor descoperiri, vezi SEDLMAYER 1999, 24-25, Karte 4 (hartă de răspândire a tipului). 833 SEDLMAYER 1999, 25-26. 834 TASSINARI 1993, I: 38, II: 53-57, C1221. 828 174 Pe baza asocierilor observate la Pompei, atât cu vase de bucătărie, cât i de toaletă, acest tip de ulcioare a fost utilizat ca recipient multifuncțional pentru diferite lichide. O utilizare pe foc trebuie exclusă, deoarece baza a fost prevăzută cu picioare lipite835. Revenind la capacul de la Cuzdrioara, ne exprimăm i în acest caz reticența, arătată pentru celelalte două fragmente de vase de bronz care au făcut parte din lot, referitoare la originea lui de pe teritoriul Daciei romane. În acest caz cronologia nu mai reprezintă un argument puternic, deoarece avem de-a face cu o piesă care se afla încă în uz în ultimul sfert al secolului I p. Chr. i ar fi putut ajunge în Dacia împreună cu primele valuri de coloni ti. Totu i, lipsa oricărei informații legate de contextul de descoperire ne împiedică să facem o asemenea atribuire. Inscripția votivă care apare pe capac a fost realizată prin poansonare i cuprinde următoarea dedicație: Marti Cornelia L(ucii) f(illia) Ossa v(otum) s(olvit). Literele sunt marcate cu un singur rând de puncte, în schimb numele zeului, probabil pentru a fi scos în evidență, a fost scris cu litere formate din câte două rânduri. Cognomenul Ossa nu este atestat până acum în Imperiu. Singura variantă atestată este Osa care aparte o singură dată în Pannonia Inferior, la Dunaújváros/Intercisa, pe un monument funerar ridicat de Osa Demunici lib(erta)836. Identificarea lui Ossa cu un cognomen este clară în acest context i probabil că avem de-a face cu un hapax. Prezența dedicației indică faptul că la un moment dat vasul de bronz de la care provine capacul a fost scos din uzul cotidian i dedicat într-un edificiu de cult al lui Mars, fie el în sine, fie cu un anumit conținut pe care l-a avut. Obiceiul de a dedica vase de bronz în locuri de cult este atestat destul de frecvent. Putem aminti aici vasele de bronz dedicate lui Apollo descoperite în sanctuarul de la Lagole di Calalzo (Veneto, Italia)837 sau cele dedicate Eponei din depozitul de metal de la Weißenburg i. Bay. (Bayern, Germania), considerat a reprezenta rezultatul jefuirii mai multor lararia, a inventarului unui templu i a unor zone din castru838. La acestea se adaugă o serie de dedicații către Mercur839, Apollo Grannus840, Apollo i Sirona841 i Alisanus842. 835 TASSINARI 1993, 231; SEDLMAYER 1999, 26. RIU 5 1224; OPEL III, 117. 837 GAMBACURTA, BRUSTIA 2001; MARINETTI 2001, 368-369. 838 În momentul publicării, depozitul a fost interpretat drept inventar al unui templu (KELLNER, ZAHLHAAS 1993, 139-146). Ulterior, E. Künzl a atras atenția asupra faptului că o parte a pieselor provin, mai degrabă, dintrun lararium sau dintr-o serie de lararia private (KÜNZL 1997, 73). Compoziția eterogenă a depozitului face mult mai probabilă interpretarea oferită de A. Kaufmann-Heinimann (KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 190191, 276-277, GF66) conform căreia depozitul este rezultatul jefuirii, iar statuetele provin din mai multe lararia, o parte din vase i plăcuțele votive dintr-un sanctuar, iar restul vaselor împreună cu unele unelte i piesele de echipament militar din castru. Pentru cele două bazine cu pereții drepți dedicate Eponei, vezi KELLNER, ZAHLHAAS 1993, 98, nr. 46-47, Taf. 84-86. 836 175 Ceea ce face din piesa de la Cuzdrioara un obiect mai neobi nuit este faptul că o femeie îi dedică lui Mars. Asemenea dedicații sunt rare, în general, în Imperiul roman i nu cunoa tem nici una de pe un recipient metalic. Singurele cazuri de dedicații către Mars făcute de femei, care apar pe alt suport decât piatra sau bazele de statui din bronz, sunt întâlnite pe plăcuțele votive din argint din depozitul de metal de la Hagenbach (Rheinland-Pfalz, Germania). Depozitul este considerat rezultatul unui raid de jaf întreprins de franci i alamani în jur de 275 p. Chr. în zona de sud a Aquitaniei care a afectat, printre altele, i un templu dedicat lui Mars843. Din cele 34 de plăcuțe, patru sunt dedicații făcute de către femei către Dominus Mars844. În ceea ce prive te inscripțiile pe piatră, ne sunt cunoscute douăzeci de dedicații: una din Britannia845, patru din Germania Superior846, două din Gallia Narbonensis847, ase din Aquitania848, patru din Hispania Citerior849, una din Lusitania850, una din Baetica851, i una din Numidia852. Dacă luăm în considerare originea aquitană a plăcuțelor de la Hagenbach, un număr considerabil de dedicații se grupează în zona Pirineilor, iar restul apar în spațiile de tradiție celtică. Numărul mare de dedicații făcute de femeile din aceste zone poate fi explicat prin caracterul de divinitate a tribului pe care Mars o dobânde te aici ca urmare a fenomenului de interpretatio romana cu diferite divinități locale853. În majoritatea cazurilor nu avem de-a face cu o manifestare a religiozității la nivel oficial, ci cu forme de 839 BRONZES ROMAINS LAUSANNE 1978, 37, nr. 41; HOLLIGER, HOLLIGER 1989, 64-65, nr. 10, Taf. 1/10 (mâner de caserolă de la Baden/Aquae Helveticae); KÜNZL 1993d, 97, Abb. 10; KÜNZL 1997, 62, Abb. 3c, 65 (cazan de tip Westland din depozitul de la Otterstadt-Angelhof (Rheinland-Pflaz, Germania) i bazin cu capac semicircular de la Römerberg-Mechtersheim (Rheinland-Pflaz, Germania). 840 WILLERS 1901, 96, Abb. 55; EGGERS 1951, 165, Beilage 23: „Vorläufer der Bronzeeimer vom Hemmoorer Typ” (Typ 53), Taf. 7/53; LUND HANSEN 1987, 90, 451; KÜNZL 1997, 61, Abb. 2b, 63 (găleată de tip Eggers 53 descoperită într-un mormânt de la Fycklinge (Västmanland, Suedia), ajunsă aici, probabil, după ce a fost jefuită dintr-un templu/sanctuar din Imperiu). 841 BRONZES ROMAINS LAUSANNE 1978, 44, nr. 54; HOLLIGER, HOLLIGER 1989, 64 (mâner de caserolă de la Augst). 842 TASSINARI 1975a, 31-32, nr. 18, Pl. V/18a-c (caserolă de tip Gödåker). 843 BERNHARD, PETROVSZKY 1990b. 844 ENGELS 1991, 18. 845 CIL VII 93a = RIB 213 (bază de statuie din bronz de la Martlesham, Suffolk, Anglia). 846 AE 1913, 133 (altar votiv de la Gingen an der Fils, Baden-Württemberg, Germania); CIL XIII 6736, 7241, 07252 (Mainz/Mogontiacum). 847 CIL XII 166 (Antibes/Antipolis, Provence-Alpes-Côte d'Azur, Franța); AE 1990, 700 (Nîmes/Nemausus, Languedoc-Roussillon, Franța). 848 CIL XIII, 1353 (Levroux/Bituriges Cubi, Centre, France); CIL XIII 114, 115, 116, 118 (Ardiège/Lugdunum Convenarum, Midi-Pyrénées, Franța); CIL XIII 210 (Montsérié, Midi-Pyrénées, Franța). 849 HEp 2, 1990, 514 (Bande, Galicia, Spania); CIL II 2418 (Braga/Bracara, Norte, Portugalia); AE 2002, 788 (Reznos, Soria, Spania); CIL II2/14, 2, 838 (Tarragona/Taracco, Tarragona, Spania). 850 CIL II 5026 (Tomar/Thomar, Santarém, Portugalia). 851 CIL II 2013 (Cerro del Castillon, Málaga, Spania). 852 ILAlg II 3, 7765 (Djémila/Cuicul, Algeria). 853 Vezi NEMETI 2005, 132-133. 176 devoțiune personală față de o divinitate locală854, fapt dovedit de epitetele care însoțesc numele zeului: Corotiacus (atestat o singură dată)855, Cososus (atestat o singură dată)856, Leherennus857, Loucetius858, Olloudius859 sau formulele de genul Mars suus860, dominus Mars861. Bineînțeles, încercarea de a interpreta gestul dedicantei vasului de la Cuzdrioara prin integrarea lui în tendința femeilor din mediul celtic de a-i dedica lui Mars trebuie tratată cu precauție. Exceptând această predilecție, nu avem la dispoziție nici un alt argument care să susțină o asemenea ipoteză. Totu i, nu putem exclude în totalitate posibilitatea unei origini celtice. 49. Cuzdrioara (Pl. XXIX/49, LXXVII/49a, LXXVIII/49b) Loc de descoperire: necunoscut; lot de obiecte din metal achiziționat de muzeu în 1928 de la un avocat din Cuzdrioara cu suma de 3000 lei (împreună cu nr. 1 i 16). Loc de păstrare: MNITR I 10437 Dimensiuni: D: 148 mm; H: 12 mm; Gr: 1,8 mm; Hnit: 9 mm; Ltablă prindere: 29,6 mm; ltablă prindere: 15 mm; Hlitere: 12-15 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde închis maronie. Tehnologie: turnare, pe partea superioară pot fi observate urme de presare la strung. Descriere: capac de vas de formă circulară; se mai păstrează o parte din mecanismul de prindere care constă dintr-un nit în care este prinsă o bucată de bandă din bronz; în mijloc prezintă o adâncitură cu capătul ascuțit în care a fost, foarte probabil, fixată partea metalică folosită pentru ridicarea capacului; pe față, de-a lungul marginii, piesa prezintă o inscripție realizată prin poansonare: MARTI CORNELIA*L*F*OSSA*V*S*. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: CIVILTÀ 1970, 199, E335; REP.ARH.CLUJ 1992, 172, Cuzdrioara, nr. 1. III.5.2. Ulcioare cu capătul mânerului în formă de picior uman Ulcioare cu capătul mânerului în formă de picior uman862 au beneficiat de o serie de studii individuale care au dus la stabilirea principalelor caracteristici tipologice i cronologice863. În cadrul tipului au fost stabilite două variante. Varianta occidentală, care a fost masiv difuzată în Britannia, Germania, Gallia i Pannonia, se caracterizată printr-un corp de formă cilindrică în parte inferioară, un umăr pronunțat i rotunjit care continuă cu un gât lung i îngust i o buză u or evazată. Cea orientală, reprezentată de descoperiri care se concentrează în Gallia, de-a lungul Dunării (în Pannonia), în Thracia, Moesia i Syria, 854 NEMETI 2005, 136-137. CIL VII 93a = RIB 213. 856 CIL XIII 1353, 2418 (cele două inscripții sunt dedicate de aceea i persoană). 857 CIL XIII 114, 118. 858 CIL XIII 7241, 7252. 859 CIL XII 166. 860 AE 1990,700. 861 ENGELS 1991, 18. 862 Anexa III, 5.2. 863 TASSINARI 1973; SZABÓ 1981; SZABÓ 1982-1983; SEDLMAYER 1999, 18-21. 855 177 prezintă un corp oval i un gât mai scurt864. Din punct de vedere cronologic, începutul producției variantei occidentale a fost plasată în a doua jumătate a secolului I p. Chr., ipoteză susținută de ulciorul de la Millingen care a fost descoperit într-un mormânt împreună cu piese de bronz datate la începutul secolului I p. Chr.865. Producția continuă cu siguranță pe parcursul secolului al II-lea, în atelierele situate în Gallia i în zona renană, iar piesele rămân în uz până în secolul al III-lea p. Chr866. Varianta orientală este considerată a fi produsă mai târziu, majoritatea descoperirilor fiind datate în funcție de context în secolele II-III p. Chr.867. A Radnóti a presupus funcționarea unor ateliere mici, situate în Pannonia i pe teritoriul actual al Bulgariei868, pentru existența cărora, în stadiul actual al cercetării, nu avem nici o dovadă. Existența unui tipar de mâner terminat în picior uman în cadrul grupului de tipare descoperite la Tartous869 pledează pentru un atelier i pe teritoriul Syriei870. Este posibil ca varianta orientală să se fi dezvoltat din cea occidentală ca urmare a mutării trupelor în provinciile estice ale Imperiului.871. Opiniile exprimate de speciali ti referitor la funcționalitatea tipului nu sunt unanime. Au fost susținute mai multe variante printre care o funcționalitate rituală872 sau o utilizare ca recipient care a conținut apă folosită tot în scop ritual, ultima ipoteză fiind bazată pe contextele de descoperire plasate în sanctuare, băi, fântâni, râuri etc.873. R. NenovaMerdjanova leagă funcționalitatea tipului de iconografia mânerelor i consideră că au fost utilizate ca parte a setului pentru spălat picioarele, ipoteză susținută parțial de asocierea lor în unele inventare de morminte cu bazine folosite în acest scop874. O asemenea interpretare poate fi luată numai parțial în considerare atâta tip cât există, mai ales pentru varianta orientală, i variante de mâner care nu au forma unui picior, ci prezintă un decor vegetal875. Exemplarele descoperite în Noricum au fost integrate în categoria vaselor de servit876, soluție care ni se pare cea mai precaută în stadiul actual al cercetării i pe care o vom adopta i noi. 864 SZABÓ 1982-1983, 91; SEDLMAYER 1999, 18-19. DEN BOESTERD 1956, 82, nr. 289, Pl. XVII/289, 289a. 866 TASSINARI 1973, 137-138; SZABÓ 1982-1983, 91-92, 94; NENOVA-MERDJANOVA 1998, 72; SEDLMAYER 1999, 19. 867 TASSINARI 1973, 138; SZABÓ 1982-1983, 91; SEDLMAYER 1999, 19. 868 RADNÓTI 1957, 205. 869 Vezi subcapitolul II.3.2.1 i Anexa II.a.12. 870 TASSINARI 1973, 139-140, Pl. XII/2, XIII/1-2; SZABÓ 1982-1983, 91; SEDLMAYER 1999, 19. 871 SEDLMAYER 1999, 18-19. 872 TASSINARI 1973, 140. 873 SZABÓ 1982-1983, 94. 874 NENOVA-MERDJANOVA 1998, 72-74. 875 Vezi, de ex.: RAEV 1978, Taf. 14/5; SZABÓ 1981, 53, Fig. 2/1-2; SZABÓ 1982-1983, 87, Pl. II; NENOVA-MERDJANOVA 1998, 73, Fig. 10-11; SEDLMAYER 1999, Taf. 6/4. 876 SEDLMAYER 1999, 17-18, 147. 865 178 Ulciorul de la Orheiu Bistriței (nr. 50, Pl. XXX/50, LXXIX/50a-c), singura piesă din Dacia Porolissensis care aparține tipului, a fost încadrat pe bună dreptate de către H. Sedlmayer în varianta I care cuprinde ulcioarele de proveniență occidentală877. Mânerul ulciorului nu s-a păstrat, dar pe baza urmei de pe corpul vasului, lăsată de aliajul de lipit, putem spune cu siguranță că partea inferioară a acestuia s-a terminat într-un ata în formă de picior stâng. Pe lângă descoperirile incluse de autoare în varianta occidentală, mai putem menționa două piese descoperite pe teritoriul actual al Bulgariei, la Assenovtsi (Pleven) i Sadina (Targovishte)878. Tot de pe teritoriul Daciei romane provine un mâner descoperit la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, terminat într-un ata decorat cu ambele picioare (stâng i drept)879. În varianta orientală a tipului poate fi încadrat, cu mare probabilitate, ulciorul de la Criste ti880. 50. Orheiu Bistriței (Pl. XXX/50, LXXIX/50a-c) Loc de descoperire: castru 1909, descoperit în urma lucrărilor de renovare i lărgire a bisericii evanghelice, donat de preotul Johann Dienesch colecției Gimnaziului Evanghelic din Bistrița, descoperit împreună cu nr. 10 i 64 i cu o serie de alte obiecte din metal (unelte agricole, me te ugăre ti, arme, obiecte de uz casnic). Loc de păstrare: CMBN 1778. Dimensiuni: H: 304 mm; Dbuză: 64 mm; Grbuză: 3,5 mm; Dmax. corp: 108 mm; Dbază: 75 mm; G: 717 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde închis maronie, păstrată mai ales în partea superioară a vasului. Tehnologie: turnare în mai multe părți separate: bază, corp împreună cu buza. Descriere: ulcior cu corpul bitronconic, buză evazată, aproape verticală pe partea exterioară, realizată prin plierea în exterior a capătului foii metalice; în interiorul vasului, sub buză, a fost marcată o incizie circulară; gâtul lung, îngust se evazează în partea inferioară; diametrul maxim este situat la aproximativ mijlocul înălțimii vasului, iar partea inferioară a corpului este cilindrică; baza concavă, lucrată separat, prezintă pe partea exterioară urma tijei de fixare la strung, trei nervuri sub forma unor cercuri concentrice i alte trei incizii de aceea i formă dispuse pe margine; linia de contact dintre bază i corpul vasului este vizibilă; mânerul lipse te, însă este vizibilă urma lipiturii din metal alb aplicată pe partea inferioară a ata ului, care încă mai păstrează forma unui picior uman (L: 45; l: 15), anume piciorul stâng; în partea superioară, în punctul unde mânerul făcea contact cu buza, aceasta este u or deformată; pe partea superioară a gâtului pot fi observate în unele părți găuri de dimensiuni mici i formă neregulată, cauzate, foarte probabil, de procesul de oxidare; corpul vasului este u or deformat în zona diametrului maxim, iar în stânga capătului inferior al mânerului poate fi observată o zonă puțin mai groasă decât peretele vasului care ar putea fi, eventual, pusă în legătură cu o reparație a recipientului, realizată foarte precis. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: GLODARIU, D NIL 1971; GLODARIU 1974, 237, nr. 15, Pl. XXXIII/B 15b; GLODARIU 1976, 31, table 3/15, 197, nr. 15, Pl. 39/B 15b; GRAMATOPOL 1982, 197, pl. XII/2; MILES ROMANVS 1997, 32, nr. 192; ANTIQUE BRONZES 2003, 141, no. 198 (C. Gaiu); GAIU 2005; PROTASE 2007, 108, 128, 147, Fig. 21/2; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 218, 228, Pl. VI/1. 877 SEDLMAYER 1999, 19-20, Karte 3 (hartă de distribuție a ambelor variante) cu toate descoperirile la nivelul anului 1999 i cu bibliografia. Pentru ulciorul de le Orheiu Bistriței este indicat drept loc de descoperire Dip a datorită informațiilor oferite de bibliografia veche. 878 NENOVA-MERDJANOVA 1998, 68, 70, 73, Fig. 9-11. 879 RUSU 1979, 179, nr. 29, Pl. IV/9. 880 ANTIQUE BRONZES 2003, 141, nr. 199; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 218, 228, Pl. VI/3. 179 III.5.3. Ulcioare cu mânerul decorat în relief Prezența ulcioarelor cu mânerul decorat în relief este atestată în Dacia Porolissensis printr-o singură piesă: un mâner din colecția Botár Imre de la Turda/Potaissa (nr. 51, Pl. XXXI/51, C/30) care nu s-a mai păstrat până astăzi. Piesa este cunoscută dintr-o singură fotografie care prezintă o parte din piesele de bronz ale colecției, însă aceasta nu oferă posibilitatea de a observa foarte multe detalii sau de a afla dimensiunile ei. Mânerul prezintă în partea superioară un suport pentru deget cu decor vegetal, iar în cea inferioară un bust uman, cu capul u or înclinat spre stânga, încadrat de două volute. Nu pare a fi decorat pe lungime, decât, eventual, la baza suportului pentru deget. Ulcioarele cu mâner decorat881 în relief au fost împărțite de speciali ti în două categorii mari, în funcție de modalitatea de realizare a corpului: ulcioare cu corpul „nearticulat”, lucrat dintr-o singură bucată de metal („ungegliederte Henkelkrüge”) i ulcioare cu corpul „articulat”, realizate în cele mai multe cazuri, dar nu totdeauna, din corp i gât lucrate separat i unite la baza gâtului882 („gegliederte Henkelkrüge”)883. Ambele categorii au fost produse de-a lungul unui interval lung de timp, începând din prima jumătate/mijlocul secolului I p. Chr. până la mijlocul secolului al III-lea p. Chr., fiind vorba despre forme italice, realizate într-o primă fază în atelierele de aici (Campania i nordul Italiei), urmând ca ulterior prototipul italic să fie exportat în provincii unde va fi continuată producția884. Ambele apar la Pompei, varianta cu corpul „nearticulat” fiind mult mai bine reprezentată885. Din punct de vedere funcțional avem de-a face cu vase de servit, folosite în cadrul serviciilor de băut pentru servit vinul886. Revenind la mânerul de la Turda/Potaissa, o încadrare în una din cele două categorii, bazată doar pe decorația mânerului, nu este posibilă, deoarece acela i tip de mâner poate fi întâlnit pentru ambele variante, la fel cum calitatea artistică a decorului nu este neapărat un indicator cronologic887. Singurul element care ne permite să facem anumite observații este 881 Anexa III, 5.3. Pentru o discuție referitoare la etapele tehnologice parcurse pentru realizarea ulcioarelor cu corpul articulat, vezi KÜNZL 1993a, 122. 883 RADNÓTI 1938, 159-167, Taf. XIV/77, 79; CAHEN-DELHAYE 1970; RAEV 1978, 618-621; BARATTE ET ALII 1984, 91-96, nr. 135-139; Pl. XLV/135-136, XLVI/137-139; RAEV 1986, 32-35, Pl. 24-25; KÜNZL 1993a, 122-149; BOLLA 1994, 75-76, 80, nr. 85-86, Tav. LXXX/85, LXXXI/86; KOSTER 1997, 25-30, nr. 26; SEDLMAYER 1999, 13-17; 884 RADNÓTI 1938, 161-162, 164-166; CAHEN-DELHAYE 1970, 131; RAEV 1978, 619, 621; RAEV 1986, 34-35 (este susținută ideea începerii producerii ulcioarelor cu corpul articulat încă de la sfâr itul secolului I a. Chr. – începutul secolului I p. Chr.); KÜNZL 1993a, 123; BOLLA 1994, 75; KOSTER 1997, 25-30, nr. 2-6. 885 RAEV 1986, 34; TASSINARI 1993, I: 33, II: 22 (B1221a-b: ulcioare cu corpul articulat), 23-39 (B1222: ulcioare cu corpul nearticulat); SEDLMAYER 1999, 14. 886 KÜNZL 1993a, 146; KOSTER 1997, 25. 887 CAHEN-DELHAYE 1970, 130-131; BOLLA 1994, 76. 882 180 ata ul în formă de bust uman. Analiza decorului mânerelor ulcioarelor cu corpul articulat realizată de A. Cahen-Delhaye a avut drept rezultat stabilirea unui număr de patru tipuri: tipurile A (mâner terminat în ata cu mască umană, cu partea superioară prevăzută cu decor vegetal i partea mediană nedecorată) i B (mâner terminat în ata cu mască umană, cu partea superioară prevăzută cu decor vegetal i partea mediană ornamentată cu obiecte sau personaje), caracteristice secolului I p. Chr. i tipurile C (mâner terminat în ata cu unul sau mai multe personaje, cu partea superioară prevăzută cu decor vegetal i partea mediană, îngustă, ornamentată cu obiecte sau personaje) i D (mâner terminat în ata cu unul sau mai multe personaje, cu partea superioară prevăzută cu decor vegetal i partea mediană, lată, ornamentată cu obiecte sau personaje), asociate cu descoperiri care pot fi plasate cronologic în secolele II-III p. Chr.888. Referitor la mânerele prevăzute cu ata e în formă de bust uman, autoarea consideră că ele reprezintă o fază intermediară în evoluția decorației acestor piese, de la mască umană la personaje sau grupuri de personaje reprezentate în întregime889. În repertoriul întocmit este inclus un singur ulcior cu corpul articulat cu un asemenea mâner, descoperit în ora ele vezuviene890. Restul ulcioarelor prevăzute cu un mâner terminat într-un ata în formă de bust uman cunoscute nouă apar, cu mici excepții, pe tipul cu corpul nearticulat. Cele mai multe descoperiri de acest gen sunt din ora ele vezuviene891. Tot de pe teritoriul Peninsulei Italice provine un ulcior cu corpul nearticulat, cu ata decorat cu un bust de Eros, descoperit la Cremona (Lombardia, Italia)892. Din mediul provincial roman putem aminti un ulcior cu corpul nearticulat descoperit la Herwen-Bijlandse Waard (Gelderland, Olanda) în urma unor lucrări de drenare, datat pe criterii tipologice în a doua jumătate a secolului I p. Chr.893, unul de la Bonn (corp articulat)894 i două descoperite în râul Saône (corp nearticulat)895, unul din ele fiind decorat pe gât cu kymation lesbic896. La acestea se adaugă o serie de mânere descoperite separat de la Augst897, de la Altenstadt (Hessen, Germania)898 i două mânere din Pannonia, descoperite în împrejurimile ora ului Pécs899. 888 CAHEN-DELHAYE 1970, 129-131. CAHEN-DELHAYE 1970, 130. 890 CAHEN-DELHAYE 1970, 132, nr. 4. 891 TARBELL 1909, 124-125, nr. 147-149, Pl. LXXX/147-149; TASSINARI 1975b, 171, Fig. 5/c, d, e-g, f-h, i, 180, Fig. 9/a, b, 195-196; TASSINARI 1993, I: Tav. CXLIV/1-2, II: 26, B1222, nr. 18760. 892 FROVA 1963, 38, Fig. 8-9. 893 KOSTER 1997, 26-27, nr. 3. 894 MENZEL 1986, 195, nr. 535, Taf. 157/535. 895 NEMETH 1993, 62, nr. 61, fig. 61. 896 BOUCHER, TASSINARI 1976, 147, nr. 190. 897 KAUFMANN-HEINIMANN 1977, 145, nr. 249, Taf. 159/249 (mânerul a fost datat pe criterii stilistice în secolul al III-lea p. Chr., însă această încadrare este puțin probabilă). 889 181 În concluzie nu putem să ne pronunțăm în mod sigur asupra tipului de ulcior de la care provine mânerul nostru. Mânerele terminate în ata decorat cu bust uman pot fi întâlnite atât pe varianta cu corp articulat, cât i pe cea cu corp nearticulat, ultimul tip fiind mult mai bine reprezentat din acest punct de vedere. În ceea ce prive te cronologia, ținând cont de faptul că zona mediană a mânerului nu este decorată – asemănător cu ulciorului de la Herwen-Bijlandse Waard – i că majoritatea exemplarelor cunoscute provin din ora ele vezuviene, o încadrare în a doua jumătate a secolului I p. Chr. pare plauzibilă. Bineînțeles, fiind vorba despre o piesă pierdută i ținând cont de natura informațiilor pe care ne bazăm, ea trebuie luată în considerare cu precauția necesară. Mânerul de la Turda/Potaissa nu reprezintă o descoperire singulară pe teritoriul Daciei romane. Mânere provenind de la acest tip de ulcioare au mai fost identificate în castrul de la Drobeta (partea mediană decorată i ata pe care e reprezentată o scenă cu un personaj feminin)900 i în castrul de la Stolniceni/Buridava (partea mediană decorată i ata în formă de cap de Eros)901 51. Turda/Potaissa (Pl. XXXI/51, C/30) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Botár Imre. Loc de păstrare: Dimensiuni: Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de ulcior fragmentar; unul din capetele care permiteau ata area de buza vasului lipse te; este decorat cu elemente vegetale în partea superioară, iar capătul inferior se termină într-un ata cu reprezentare antropomorfă (posibil un bust încadrat de două volute; în listele lui Botár Imre este notat că reprezintă un cap de copil). Datare în funcție de contextul arheologic:-. Bibliografie: ARDEVAN, RUSU 1979, 394, 398, 404, nr. 16, Fig. 8/30. III.5.4. Fragmente de ulcioare Încadrarea exactă a ata ului de mâner (nr. 52, Pl. XXXI/52, LXXX/52a-b) i a bazei (nr. 53, Pl. XXXI/53, LXXX/53a-b) de la Moigrad/Porolissum nu este posibilă, deoarece piesele sunt prea fragmentare. Ata ul provine foarte probabil de la un ulcior cană, nu de la un mâner de amforă, fapt susținut de grosimea mică a părții păstrate din mâner902. Stadiul 898 SCHNITZLER 1995, 92-93, nr. 104. RADNÓTI 1938, 166, Taf. XLII/6-7. 900 ANTIQUE BRONZES 2003, 150, nr. 231; STÎNG 2003, 105-106, 113, Fig. 7. 901 TUDOR 1968, 21-22, Fig. 2/2. 902 Pentru ulcioare i căni terminate în astfel de ata e, vezi LEBEL 1962, 32, nr. 52, Pl. XLI/52; LEIBUNDGUT 1976, 107, nr. 130, Taf. 65/130; KAUFMANN-HEINIMANN 1977, 143-144, nr. 247, Taf. 157/247; BARATTE 899 182 avansat de degradare al piesei nu permite mai multe precizări. Baza aparține unui tip de recipient al cărui corp a fost lucrat împreună cu aceasta, nu separat, motiv pentru care nu putem exclude proveniența ei de la o amforă cu corpul ovoidal. 52. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXI/52, LXXX/52a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 197/58. Dimensiuni: L: 82,4 mm; Lmâner: 6 mm; Grmâner: 3,5 mm; lmax. ata : 34 mm; G: 73 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar; restaurat; puternic oxidat; găurit; patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de ulcior/amfora fragmentar; se păstrează ata ul i o parte din mânerul propriu-zis; ata ul este puternic oxidat, motiv pentru care trăsăturile feței sunt greu de observat; sub buza personajului antropomorf, piesa prezintă o gaură care merge în adâncime pe toată grosimea; este redat un cap de Pan cu părul vâlvoi, mustaţă şi barbă, ochi mici i nas mare i aplatizat; deasupra frunții pot fi observate cele două coarne late la bază i ascuțite spre vârf, redate paralel cu lungimea mânerului; reprezentarea este încadrată de două volute mici, plasate în cele două colțuri superioare ale ata ului. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 691, nr. 6, Pl. CCCXXX/6. 53. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXI/53, LXXX/53a-b) Loc de descoperire: zona vicus-ului militar, descoperit cu detectorul de metal. Loc de păstrare: MIAZ f. n. i. Dimensiuni: D: 68 mm; H: 11 mm; Grperete: 1-1,3 mm; Grbază: 2 mm; G: 59 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde, acoperită de depuneri i pământ. Tehnologie: turnare, finisare u oară la strung. Descriere: bază de ulcior u or bombată spre interior; se păstrează foarte puţin din peretele vasului; urma tijei pentru fixarea la strung este vizibilă atât pe partea interioară cât şi pe cea exterioară; pe ambele părți pot fi observate câte două nervuri dispuse sub forma unor cercuri concentrice. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. III.6. Boluri cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă Termenul de bol reprezintă o denumire generală, folosită pentru a desemna un recipient jos, cu un diametru mai mare decât înălțimea, cu corpul semisferic, buză orizontală sau evazată i cu bază inelară. El a fost folosit în această lucrare drept echivalent al termenului german „Schale” i a celui englezesc „bowl”, denumiri care reprezintă doar elemente din termenii utilizați pentru a defini o formă anume. Am ales să echivalăm cei doi termeni în române te cu bol, deoarece ni se pare că reprezintă cea mai bună soluție, ținând cont de caracterul general al termenului (DEX903: vas de formă semisferică cu sau fără picior). O echivalare cu termenii castron sau farfurie nu ni se pare potrivită: castron ET ALII 1984, 84-87, nr. 119-120, Pl. XL/119, XLI/121, LXIX/119, 122; TASSINARI 1993, I: CV/3-4, CX/3, II: 65, D2112, nr. 18763. 903 DEX, s. v. bol. 183 desemnează o formă cu o înălțime mai mare decât diametrul sau cel puțin egală cu acesta (DEX904: vas adânc în care se aduc la masă unele mâncăruri), iar termenul farfurie are o încărcătură funcțională prea puternică. În ceea ce prive te vasele de bronz romane, termenul bol nu desemnează o formă în sine, ci a fost utilizat, a a cum vom vedea mai jos, doar pentru a denumi la nivel general caracteristicile corpului unor forme independente una de cealaltă, care se diferențiază atât prin prezența unor elemente morfologice distinctive, cât i în ceea ce prive te funcționalitatea, anume: bolurile cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă (III.6), bolurile cu mâner plat (III.7) i bolurile cu mânere supraînălțate (III.8). Forma desemnată drept bol cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă are drept corespondent în limba germană termenul de „Griffschale”, general acceptat în literatura de specialitate pentru a denumi un vas jos, semisferic, cu buză orizontală sau u or evazată, câteodată dreaptă i rotunjită spre interior, cu bază inelară care poate prezenta în funcție de tip un umbo în interior i care este prevăzut cu un mâner tubular, brăzdat de caneluri i terminat, în cele mai multe cazuri, într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă905. Exceptând literatura de specialitate de limbă germană, terminologia folosită este una cât se poate de neuniformă şi uneori greşită. Problemele derivă din faptul că „Griffschale” este intraductibil în alte limbi, astfel încât această traducere să aibă şi sens. Folosirea improprie a termenului patera pentru acest tip de vas, preluată în literatura de specialitate franceză şi italiană, a fost deja discutată în această lucrare906. Opţiunea noastră în limba română pentru „bol cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă” este, poate, mult prea descriptivă, însă o variantă mai scurtă nu ar desemna corect forma în discuţie. Pentru mai multă claritate am optat şi pentru folosirea termenului german „Griffschale”. Considerăm că aceasta reprezintă o soluţie mai sigură care nu va crea confuzii. Din cele trei fragmente de boluri cu mâner tubular, identificate în cadrul materialului analizat din Dacia Porolissensis, numai mânerul de la Moigrad/Porolissum (nr. 55, Pl. XXXII/55, LXXXI/55a-d) poate fi atribuit unui tip, anume tipul Canterbury. Fragmentul de mâner (nr. 54, Pl. XXXII/54, LXXXI/54a-b) folosit, foarte probabil, ca materie primă în cadrul unui atelier de fibule localizat pe teritoriul Daciei Porolissensis, fără a putea preciza 904 DEX, s. v. castron. Anexa III, 6. 906 Vezi subcapitolul I.2.2. cu discuția referitoare la utilizarea gre ită a termenului de patera. 905 184 mai exact unde a funcționat907, poate fi identificat ca parte din mânerul unui asemenea vas, însă gradul de fragmentare împiedică precizări 908 Moigrad/Porolissuum (nr. 56, Pl. XXXII/56a-b) suplimentare. Ata ul de la reprezintă partea terminală a mânerului, în formă de cle ti de scorpion, care facilita fixarea acestuia de corpul vasului. Mânere terminate în ata e în formă de cle ti de scorpion sunt tipice atât pentru bolurile aparținând serviciului de tip E (Millingen), cât i pentru cele care fac parte din serviciul G (Canterbury)909, motiv pentru care, atâta timp cât nu deținem nici o informație referitoare la datarea contextului de descoperire, nu putem restrânge intervalul cronologic general acceptat în care cele două tipuri au fost produse: 35/40 – sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. (Millingen)910 i mijlocul secolului I – secolul al II-lea p. Chr. (Canterbury)911. Decorarea ata ului prin incizare este considerată de H. U. Nuber un element tipic pentru exemplarele produse în atelierele galice, spre deosebire de decorul în relief caracteristic produselor italice 912. A a cum am menționat anterior, mânerul terminat în cap de Medusa de la Moigrad/Porolissum (nr. 55) provine de la o variantă de bol cu mâner tubular de tip Canterbury caracterizată printr-o buză îngustă, un corp prevăzut cu umbo i un mâner cu ata în formă de cap de leu, terminat în reprezentare antropomorfă. Vase întregi, precum i mânerele identificate separat sunt răspândite în provinciile vestice i la Dunărea de Mijloc913, în contexte de descoperire funerare, datate majoritar în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr., dar i în depozite sau morminte de secolul al III-lea p. Chr.914. La lista descoperirilor putem adăuga încă trei mânere terminate în cap de Medusa: unul din colecția Severeanu care păstrează ata ul în formă de cap de leu915, unul descoperit la Rocester-Orton’s Pasture (Staffordshire, Marea Britanie)916 i unul probabil de la Carnuntum care prezintă urme de 907 COCI 2007, 404-405, Pl. 2/23. Piesa nu a putut fi identificată în depozitul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca. În analiza noastră ne-am bazat pe un desen mai vechi, realizat de S. Coci , i pe desenul din publicația originală (BUDAY 1914, 73, Fig. 5/8, 81, 92). Am preferat să ilustrăm ambele variante, deoarece decorația de pe suprafața obiectului, realizată prin incizare, este mai clară pe desenul publicat de Á. Buday, în timp ce desenul mai nou oferă mai multe informații referitoare la piesă. 909 NUBER 1973, 44-45, Abb. 4/1-2, 63, Taf. 4/3, 10/a-c. Pentru boluri cu mâner tubular de la Pompei, aparținând serviciului de tip E (Millingen), vezi TASSINARI 1993, II: 132-139 (H2311-H2322). 910 NUBER 1973, 54; PETROVSZKY 1993, 110-111 (Typ IX, 1). Vezi discuția referitoare la cănile cu buza trilobată (tip 3.2) 911 NUBER 1973, 72. Vezi discuția referitoare la cănile cu buza îngustă i deversor (3.1). 912 NUBER 1973, 46. 913 NUBER 1973, 65-66, 201, Liste G I c, 202, Liste G III c; SEDLMAYER 1999, 52. 914 NUBER 1973, 65; SEDLMAYER 1999, 52. H. U. Nuber include în lista sa un umăr de ase boluri întregi cu mâner terminat în cap de Medusa (NUBER 1973, 201, Liste G I C (3-4, 6-9). Lista a fost completată de H. Sedlmayer cu trei alte descoperiri. 915 GRAMATOPOL 1982, Pl. XXVII/3; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 423, 426, nr. 7. 916 BEVAN 1999, 7-9, Fig. 2; FERRIS ET ALII 2000, 55-56, nr. 10, Fig. 27, 95, Pl. 13. 908 185 folosire intensă/îndelungată917. Pe baza ariei de răspândire, H. U. Nuber consideră bolurile cu mâner tubular de tip Canterbury, terminate în reprezentare antropomorfă (cap de Medusa, Ammon, Pan, Dionysos), drept produse ale unui atelier din Gallia918. În studiul dedicat paterae-lor de bronz din Dacia romană, A. tefănescu a identificat nouă mânere sau fragmente de mâner provenite de la boluri cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă919, printre care i piesa de la Buciumi asupra căreia neam exprimat dubiile în această lucrare920. Exceptând mânerul terminat în cap de Medusa din colecția Severeanu921, menționat mai sus, celelalte piese au fost încadrate de autoare în tipul Millingen922. A a cum am văzut anterior, atribuirea mânerelor descoperite separat unor tipuri specifice este, cu mici excepții, dificilă. Dacă în ceea ce prive te corpul recipientului, deosebirile sunt clare, situația nu este aceea i pentru mânere. În cazul pieselor din Dacia romană, este vorba despre diferențierea dintre cele care au aparținut unor boluri de tip Millingen sau Canterbury. Pentru a putea discuta aceste aspecte trebuie să luăm în considerare patru criterii: modul de dispunere al canelurilor, tipul de reprezentare al capătului, forma ata ului i, în unele cazuri, anumite aspecte legate de modul de realizare923. Astfel, mânerele ata ate la tipul Millingen au canelurile dispuse în două benzi plasate pe partea superioară i pe cea inferioară, despărțite de spații libere, în timp ce mânerele Canterbury au benzile cu caneluri pe părțile laterale924. Aceasta, însă, nu este o regulă care se aplică tuturor exemplarelor cunoscute. Mânerele terminate în reprezentare de câine sau de lup sunt tipice, de obicei, tipului Canterbury, însă există un număr mic decorat astfel care apare asociat cu boluri Millingen, la Pompei i în cadrul grupului bolurilor din tablă de bronz considerate produse ale atelierelor dunărene care au activat la sfâr itul secolului al II-lea i începutul secolului al III-lea p. Chr.925. Ata ele mânerelor de tip Millingen au forma „cle tilor 917 VON KAISERN UND BÜRGERN 2009, 304-305, nr. 1154; GÖTTERBILDER–MENSCHENBILDER 2011, 281, nr. 361. 918 NUBER 1973, 66. 919 ŞTEF NESCU 2004, 423-428, nr. 7-15, Pl. III/2-4, IV/1-3. 920 Vezi nr. 108. 921 Piesele din colecția Severeanu ar trebui incluse cu precauție în discuțiile despre Dacia romană, deoarece aceasta s-a format în Dobrogea (B RBULESCU 2004, 51). 922 ŞTEF NESCU 2004, 423. 923 BOLLA 1994, 45. 924 NUBER 1973, 45; BOLLA 1994, 45. 925 RADNÓTI 1938, Taf. VII/31, XXVII/1, 5 (Nagyberki i Környe); NUBER 1973, 45-46, nota 243, Abb. 5, 63, 65-66, Abb. 15/1-2, 192, 195, Liste E Id/1, VIIb, IXb; BÓNIS 1982, 124-130, Abb. 55-7; TASSINARI 1993, II: 137, H2312 (nr. 1142, 4225), 138, H2312 (nr. 7161); BOLLA 1994, 45; SEDLMAYER 1999, 52. 186 de scorpion” i sunt decorate cu elemente vegetale, în timp ce tipul Canterbury prezintă atât ata e de acest tip, cât i în formă de cap de leu926. Revenind la piesele din Dacia romană, trei mânere de la Drobeta (unul terminat în cap de berbec927 i două în cap de câine928) au fost incluse de H. U. Nuber încă din anii 70 în lista mânerelor de tip Canterbury descoperite separat de restul vasului929. Alte trei mânere terminate în capete de berbec, de la Drobeta930, Tibiscum931 i din colecția Severeanu932 sunt greu de identificat din cauza calității slabe a imaginilor publicate care nu permit observarea detaliilor. O reexaminare a pieselor ar putea lămuri aceste aspecte. Partea superioară plată, nedecorată cu caneluri, ar putea indica apartenența mânerului de la Drobeta serviciului de tip Canterbury. Piesa din colecția Severeanu aparține, foarte probabil, tipului Millingen. Mânerul păstrat în Muzeul Olteniei, Craiova, terminat în cap de câine933, provine, foarte probabil, de la un bol de tip Canterbury, dar nu putem exclude în totalitate că avem de-a face cu un mâner aparținând bolurilor Millingen realizate din tablă de bronz, asemănător cu cele descoperite la Nagyberek i Környe (Ungaria)934. Din punct de vedere funcțional, bolurile cu mâner tubular fac parte, împreună cu cănile cu buza îngustă i deversor sau cu buza trilobată, din seturile pentru spălat mâinile935. 54. Dacia Porolissensis (Pl. XXXII/54, LXXXI/54a-b) Loc de descoperire: necunoscut. Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: L: 33 mm; Daprox.: 27 mm; Gr: 1,6 mm; G: 9 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patina a fost înlăturată în urma procesului de restaurare, culoarea actuală este aurie ro cată, pot fi observate mici zone, de culoare verde deschis, în care procesul de oxidare este încă activ. Tehnologie: turnare goală, incizare. Descriere: fragment din mânerul tubular al unui bol; se păstrează doar unul din capete, prevăzut cu o nervură decorată prin incizare cu cercuri de dimensiuni mici; de-a lungul mânerului pot fi observate mai multe caneluri longitudinale, destul de rare i slab marcate. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: COCI 2007, 404, Pl. 2/23. 926 NUBER 1973, 45, 63, nota 347, STÎNG 1998 342, Pl. LXXII/6; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 428, nr. 11. 928 STÎNG 1998, 342, Pl. LXXII/10; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 426-428, nr. 9-10, Pl. III/3-4. 929 NUBER 1973, 202, Liste G IIIa/6, IIIb/8-9. 930 STÎNG 1998, 342, Pl. LXXII/5; ANTIQUE BRONZES 2003, 150, nr. 232; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 427-428, nr. 12, Pl. IV/1. 931 ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 427-428, nr. 15, Pl. IV/3. 932 GRAMATOPOL 1982, Pl. XXII/3; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 428, nr. 13. 933 BONDOC 2000, 52-53, nr. 42; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 426-427, nr. 8, Pl. III/2. 934 Vezi nota 925. 935 Vezi subcapitolul II. 2.2.3. i tipurile 3.1 i 3.2. 927 187 55. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXII/55, LXXXI/55a-d) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Pop Papiriu Silviu din Buciumi, nr. 138. Loc de păstrare: MIAZ CC 389/1966 Dimensiuni: L: 69,8 mm; Lcapăt: 43 mm; lcapăt: 31,4 mm; Dmâner: 21,3 mm; Grmâner: 5,7 mm; G: 114 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, gri închis cu pete verde deschis, urme de pământ. Tehnologie: turnare în două bucăți separate: mânerul propriu-zis i capătul. Descriere: mâner tubular de bol, fragmentar; se păstrează numai capătul sub forma unei reprezentări antropomorfe i o parte din mânerul propriu-zis, circular în secțiune, turnat gol i brăzdat de caneluri longitudinale; reprezentarea antropomorfă poate fi identificată cu un cap de Medusa încadrat de două volute; trăsăturile feței sunt marcate destul de rudimentar; coafura este redată prin incizii fine i are o cărare pe mijloc; deasupra capului, pe partea de început a mânerului, pot fi observate două aripi stilizate, iar sub bărbie o palmetă de dimensiuni mici; mânerul tubular prezintă în interior, în zona rupturii, urme de arsură, situație care ar putea indica refolosirea piesei după rupere. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: POP, MATEI 1978, 82, nr. 24, fig. IV/14; GUDEA 1989, 691, nr. 4, Pl. CCXXIX/4. 56. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXII/56a-b) Loc de descoperire: vicus-ul militar 1913, sector OL, OL 4, F1. Loc de păstrare: MNITR III 9695; MNITR v. 19134. Dimensiuni: L: 67 mm; l: 39 mm; Gr: 1,5 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, deformat, oxidat. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: ata bol cu mâner tubular în formă de cle ti de scorpion; piesa este puternic deformată i este ruptă în partea superioară; prezintă urmele unui decor realizat prin incizare: cercuri plasate de-a lungul marginilor i incizii în formă de x; între cei doi cle ti poate fi observată o tijă mediană care se termină într-o palmetă. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: BUDAY 1914, 73, Fig. 5/8, 81, 92; TAMBA 2008, 331, Fig. VII.4.2. III.7. Boluri cu mâner plat Bolul cu mânerul plat desemnează, de asemenea, un vas jos de formă semisferică, cu buză u or rotunjită spre interior sau în formă de treaptă, cu bază inelară i un mâner plat, turnat împreună cu restul vasului, care se termină de obicei într-un buton, iar la capăt este găurit pentru a permite fixarea lui pe inelul de metal pe care era transportat. Din punct de vedere terminologic, forma936 prezintă aceleaşi probleme exprimate anterior, în cadrul discuției referitoare la bolurile cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă. Deoarece o traducere exactă a termenului german „Badeschale”, încetățenit în literatura de specialitate, nu este posibilă, am optat pentru o denumire descriptivă, anume bol cu mâner plat, care nu are implicații funcționale. i în cazul acestei forme există confuzii terminologice, mai ales în textele scrise în limba italiană sau franceză, în care denumirile necorespunzătoare, de genul caserolă sau patera, sunt cele mai frecvente. 936 Anexa III, 7. 188 Singurul bol cu mânerul plat cunoscut de pe teritoriul Daciei Porolissensis a fost descoperit în castrul de la Bologa/Resculum (nr. 57, Pl. XXXIII/57a-b), într-un context de descoperire aparținând de castrul mic cu val de pământ, datat în perioada Traian-Hadrian. Din nefericire, piesa nu a putut fi identificată în depozitul Institutului de Arheologie i Istoria Artei, Cluj-Napoca, motiv pentru care nu am putut-o examina direct, iar toate informațiile pe care le deținem provin dintr-o fotografie din timpul săpăturii i dintr-un desen de antier. Chiar dacă desenul de antier nu este în conformitate cu vasul original (mai ales la nivelul bazei), există anumite detalii care ne permit să încadrăm piesa din punct de vedere tipologic. Buza în formă de treaptă, vizibilă atât în fotografie, cât i pe desen, care, de i pe desen pare a fi u or înclinată pe parte exterioară, probabil că este verticală în realitate, mai ales dacă luăm în considerare că, în general, partea superioară a vasului e u or deformată, iar în zona de contact cu mânerul, cel puțin pe desen, este redată vertical. Bolurile cu mâner plat care au o asemenea buză au fost încadrate de R. Petrovszky în tipul VIII, 3937. Majoritatea exemplarelor care aparțin acestei variante are partea exterioară a buzei decorată cu brâu perlat, dar există i exemplare nedecorate precum un bol din colecția Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen, descoperit în râul Waal938, bolul cu mâner plat din mormântul de la Herstal (Valonia, Belgia), datat în al treilea sfert al secolului al II-lea p. Chr.939, considerat a fi un produs galic pe baza decorului mânerului940 i bolul din tumulul 6 de la Čatalka, datat în a doua jumătate a secolului I – începutul secolului al II-lea p. Chr.941. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca deține în colecția sa un bol cu mânerul plat i buza nedecorată de tip Petrovszky VIII, 3, achiziționat de la Resch Adolf în 1913. Piesa este fragmentară i se păstrează numai partea de început a mânerului, decorat pe ambele margini cu câte un ir de cercuri incizate942, element care indică i în acest caz o producție galică943. 937 PETROVSZKY 1993, 92-97 (Typ VIIII, 1-3), Taf. 3/VIII, 3. DEN BOESTERD 1956, 14-15, nr. 39, Fig. 39; PETROVSZKY 1993, 94. 939 MARIËN 1980, 244-245, Fig. 161; PETROVSZKY 1993, 94. 940 PETROVSZKY 1993, 96. 941 RAEV 1978, 632, 636, nr. 19, Taf. 39/5; NENOVA-MERDJANOVA 1994, 307-308, Fig. 3/1, nr. 3. 942 ANTIQUE BRONZES 2003, 149, nr. 225. Bolul a fost înregistrat cu numărul de inventar II 8956 (v. 776). În cadrul aceluia i lot de piese achiziționat de la Resch Adolf se regăse te un mâner fragmentar provenit de la acela i tip de bol (nr. inv. II 8956a). Mânerul are marginile decorate cu acelea i iruri de cercuri incizate sesizate pe partea păstrată împreună cu bolul II 8956. În aceste condiții probabilitatea apartenenței celor două părți la acela i vas este destul de mare, situație interesantă, deoarece capătul mânerului în formă de „biscuite” nu a fost întâlnit până acum asociat cu varianta Petrovszky VIII, 3, ci cu VIII, 1a (PETROVSZKY 1993, 92, Taf. 3/VIII, 1a). 943 Vezi i bolul cu mâner plat descoperit la Millingen (KOSTER 1997, 85-86, nr. 115) care are suprafața decorată cu grupuri de cercuri incizate. A. Koster, bazându-se pe un exemplar de la Pompei, decorat in zona mediană a mânerului cu două cercuri incizate (TASSINARI 1993, II: 142, nr. 14070), consideră că decorul cu cercuri incizate nu ar trebui neapărat considerat o caracteristică galică. Totu i, în repertoriu decorativ campanian apariția acestuia este excepțională, iar atât vasul de la Millingen, cât i cel din Muzeul din Cluj prezintă un decor elaborat comparativ cu piesa de la Pompei. Vezi i: SEDLMAYER 1999, 53, nota 349, Taf. 22/1. 938 189 Acesta este singurul exemplu pe care îl cunoa tem, exceptând piesa de la Bologa/Resculum, care ar putea proveni de pe teritoriul Daciei romane, de i circumstanțele descoperirii nu sunt cunoscute. Varianta Petrovszky VIII, 3 este prezentă la Pompei prin exemplare cu buza decorată cu brâu perlat944, iar restul descoperirilor se grupează majoritar în zona de nord a Galliei945. Pe baza tampilelor de me teri, R. Petrovszky susține o producție desfă urată la Capua, dar i în zona de nord a Galliei sau la Nijmegen între 40/50 p. Chr. i 100/120 p. Chr.946. Bolurile cu mâner plat au făcut parte din seturile de toaletă transportate la thermae, fapt demonstrat de descoperirea lor în morminte împreună cu strigiles i balsamaria947, toate aceste componente fiind, de obicei, agățate pe un inel din fier sau bronz, a a cum demonstrează setul descoperit în băile din forum-ul de la Pompei948. Apariția lor în morminte a fost în general legată de elitele locale i de adoptarea obiceiurilor romane de curățare a corpului949. Inițial, a fost considerat că au fost utilizate în cadrul seturilor de toaletă pentru a turna pe corp apa din bazin950. R. Petrovszky pune sub semnul întrebării această posibilitate (vasul este prea greu i are o formă improprie pentru o asemenea activitate), precum i utilizarea lor pentru a amesteca uleiul destinat hidratării pielii cu diferite mirodenii i balsamuri care ar fi fost încălzite ulterior, argumentând că uleiul nu trebuia neapărat încălzit, vasul are un mâner prea scurt pentru a fi pus pe foc, iar pe baze nu au fost observate urme care să dovedească un contact direct cu focul. Soluția propusă de autor, general acceptată în momentul de față în literatura de specialitate, se bazează pe faptul că bolurile cu mâner plat au un corp stabil i au fost realizate pentru a sta în poziție orizontală, iar buza verticală sau îngro ată a fost realizată în acest mod pentru a împiedica conținutul să curgă în exterior. Astfel, în aceste recipiente a fost turnat uleiul conținut în balsamarium care, ulterior, cu ajutorul unui burete sau a unei bucăți de material textil, a fost aplicat pe piele951. 944 TASSINARI 1993, I: 62, I1200, II: 143, I1200. PETROVSZKY 1993, 94. Vezi WELTE 2005, 562-564 pentru cea mai recentă trecere în revistă a principalelor descoperiri. 946 PETROVSZKY 1993, 95-96; WELTE 2005, 566. 947 HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 58; FLÜGEL 1993, 69-70; PETROVSZKY 1993, 96; NENOVAMERDJANOVA 1994, 308; KOSTER 1997, 84; WELTE 2005, 560-561. 948 WILLERS 1907, 72; HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 58, Abb. 3; KOHLERT-NÉMETH 1990, 82, Abb. 28; MICHELI 1990, 122, Fig. 68; FLÜGEL 1993, 69; PETROVSZKY 1993, 94-95, Abb. 13. 949 PETROVSZKY 1993, 96; NENOVA-MERDJANOVA 1994, 308; KOSTER 1997, 84. 950 WILLERS 1907, 72-73; RADNÓTI 1938, 63; NENOVA-MERDJANOVA 1994, 308; NENOVAMERDJANOVA 1999, 133-134. 951 FLÜGEL 1993, 70; PETROVSZKY 1993, 96; KOSTER 1997, 84; WELTE 2005, 561-562. 945 190 57. Bologa/Resculum (Pl. XXXIII/57a-b) Loc de descoperire: castru, secțiunea XVI, metrul 65, ad.: -0,90m, praetentura sinistra, Baraca 3, castrul mic cu val de pământ. Loc de păstrare: IAIAC f. n .i. Dimensiuni: D: 135 mm; H: 32 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: Tehnologie: turnare. Descriere: bol semisferic, cu buza în formă de treaptă, baza inelară i mânerul plat i fragmentar (capătul lipse te). Datare în funcție de contextul arheologic: Traian-Hadrian. Bibliografie: GUDEA 1977, 178, Fig. 9/1, 188-189, nr. 40; GUDEA 1997a, 19. III.8. Boluri cu mânere supraînălțate Bolurile cu mânere supraînălțate952 desemnează o categorie de recipiente romane din bronz cunoscută printr-un număr relativ mic de descoperiri, de obicei fragmentare, reprezentate în principal de mânere. Din punct de vedere morfologic avem de-a face cu un vas jos, semisferic, cu buza orizontală sau îngro ată i baza inelară. Forma prezintă două mânere supraînălțate plasate diametral opus, cu capătul părții superioare a ezat pe buză. Mânerele sunt decorate, de obicei, cu incizii vegetale, iar în partea superioară cu reprezentări antropomorfe, având capetele în formă de păsări. O analiză mai aprofundată a tipului se datorează preocupărilor lui M. Castoldi, în contextul discutării bolului cu mânere supraînălțate descoperit la Locarno-Muralto (Tessin, Elveția)953, i lui B. Bienert954. Pe baza modului de realizare a mânerelor, B. Bienert a împărțit piesele cunoscute, răspândite în Britannia, Peninsula Italică i, mai ales, în Gallia Belgica, Germania Inferior i Superior, de-a lungul limes-ului, în doua categorii distincte, fiecare reprezentativă pentru câte un grup de ateliere. În prima categorie au fost integrate descoperirile de la Locarno-Muralto, Maastricht (Limburg, Olanda), Butzbach (Hessen, Germania) i Pompei, considerate de autor, pe baza modalității de realizare artistică, produse ale unui atelier italic, începând cu mijlocul secolului I p. Chr.955. A doua categorie include o singură piesă întreagă, descoperită la Marpingen (Saarland, Germania) i o serie de mânere apărute în contexte de descoperire datate majoritar în secolul al II-lea p. Chr. i considerate a fi produsele unui atelier provincial956. La lista descoperirilor mai putem adăuga bolul cu mânere supraînălțate din mormântul descoperit în tumulul 7 de la Bartlow Hills 952 Anexa III, 8. CASTOLDI 1979. 954 BIENERT 2007, 167-168. 955 BIENERT 2007, 168. 956 BIENERT 2007, 167-168. 953 191 (Cambridgeshire, Marea Britanie)957. Identificarea în Peninsula Italică a atelierului care a produs piesele încadrate de Bienert în prima categorie ar trebui reconsiderată. De altfel, argumentele aduse de M. Castoldi în momentul publicării bolului de la Muralto au fost ignorate de autor. Natura scenelor decorate în interiorul obiectului, prin argintare i niello, nu este în conformitate cu caracterul narativ, plasticitatea i naturalismul prezente în repertoriul decorativ campanian de tradiție elenistică. Mai mult, cele mai apropiate analogii în ceea ce prive te decorul sunt produse provinciale, de factură galică, motiv pentru care producția tipului este plasată în Gallia după mijlocul secolului I p. Chr.958. inând cont de datele oferite de contextele de descoperire959, probabil că trebuie să plasăm sfâr itul perioadei de producție cândva în prima jumătate sau la maxim mijlocul secolului al II-lea p. Chr. Mânerul de la Porolissum (nr. 58, Pl. XXXIV/58, LXXXI/58a-b) este extrem de deformat, iar aspectul său sugerează un contact direct cu o sursă puternică de căldură. Detaliile reprezentării antropomorfe sunt greu de recunoscut, iar capetele de pasăre sunt vizibile numai pe unul din brațele mânerului. Din acest motiv nu putem preciza cu exactitate despre ce fel de reprezentare este vorba. Inciziile care brăzdează piesa pe lungime, formând un decor vegetal, i capătul, fragmentar, dar care pare să se fi terminat într-o palmetă sunt elemente care caracterizează o parte din mânerele încadrate de B. Bienert în a doua categorie. Este vorba despre un mâner din castrul de la St. Albans/Verulamium (Hertfordshire, Marea Britanie), datat în funcție de contextul de descoperire între 130 i 140 p. Chr. i identificat în mod eronat drept mâner de cană cu buza trilobată960, un altul care face parte din depozitul descoperit la Bavay (Nord-Pas de Calais, Franța)961, două mânere provenite de la acela i vas, descoperite la Horath (Rheinland-Pfalz, Germania) într-un mormânt datat la începutul secolului al II-lea p. Chr.962, unul păstrat în colecțiile Muzeului Borély (Bouches-du Rhône, Franța)963 i un mâner refolosit ca mâner de opaiț care a făcut parte dintr-un depozit de metal descoperit la Dax (Aquitaine, Franța)964. În ceea ce prive te funcționalitatea, B. Bienert ia în considerare o eventuală utilizare ca vas de servit, afumătoare sau sfe nic965, posibilități care în stadiul actual al cuno tințelor nu pot fi confirmate. Singurele vase care pot aduce anumite lămuriri în această privință sunt 957 BARTLOW HILLS 1842, 3, nr. 4, Pl. I/3. CASTOLDI 1979, 62-65. 959 BIENERT 2007, 167. 960 FRERE 1972, 132, nr. 137, 135, Fig. 42/137; BIENERT 2007, 167. 961 BOUCHER, OGGIANO-BITAR 1993, 126-127, nr. 201; BIENERT 2007, 168, nota 1059. 962 BIENERT 2007, 167, 170-171, nr. 191-192. 963 OGGIANO-BITAR 1984, 116, nr. 248; BIENERT 2007, 168, nota 1059. 964 SANTROT ET ALII 1996, 295-298; BIENERT 2007, 168, nota 1059. 965 BIENERT 2007, 168. 958 192 cele de la Bartlow Hills i la Locarno-Muralto. Ambele piese au fost descoperite în morminte. În mormântul din tumulul 7 de la Bartlow Hills, bolul cu mânere supraînălțate este asociat cu o cană de tip Millingen966, iar în mormântul de la Locarno-Muralto, pe lângă bol, a mai fost descoperit un ulcior cu corpul nearticulat i mâner decorat în relief967. De i ambele complexe au fost cercetate pe parcursul secolului al XIX-lea, iar, mai ales în ceea ce prive te LocarnoMuralto, detaliile referitoare la contextul descoperirii nu sunt clare, nu putem exclude ca bolurile cu mânere supraînălțate să fi fost utilizate în cadrul seturilor pentru spălat, înlocuind bolurile cu mâner tubular, asemănător bazinului de dimensiuni mici Den Boesterd 185 descoperit în mormântul de la Grote Markt968. Această ipoteză va trebui confirmată sau nu pe viitor de noi descoperiri. 58. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXIV/58, LXXXI/58a-b) Loc de descoperire: descoperit pe dealul Pomet de Dene Maria. Loc de păstrare: MIAZ CC 710/80. Dimensiuni: L: 50 mm; Gr: 8 mm; Hcapăt superior: 25 mm; lcapăt superior: 40,5 mm; G: 29 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, puternic deformat (probabil din cauza contactului cu focul), patină neuniformă, verde închis aurie cu zone verde deschis. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: mâner de bol de formă semicirculară; partea superioară, care se ata a deasupra buzei, este lățită, are capetele decorate cu capete de păsări, iar între ele poate fi observată o față umană; din cauza deformării accentuate, detaliile reprezentărilor sunt greu de observat; mânerul i capătul inferior al acestuia au fost decorate prin incizare. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 692, nr. 7, Pl. CCXXX/7. III.9. Bazine Prin bazin înţelegem un recipient cu diametrul mai mare decât înălţimea sa, de formă semisferică sau cilindrică, care poate fi prevăzut cu un postament sau cu o bază inelară969. De obicei are două sau mai multe mânere de dimensiuni mici, dispuse diametral opus sub buza vasului. Acestea pot fi fixate direct de corpul vasului sau prin intermediul a câte două perechi de ataşe. Am ales să folosim termenul de bazin (MDN970: vas din metal, piatră sau ceramică, conic ori în formă de calotă sferică), nu cel de lighean, deoarece ni se pare cel mai apropiat de restul termenilor vehiculaţi în literatura de specialitate pentru a denumi această formă: 966 BARTLOW HILLS 1842, Pl. I/2-3. FROVA 1963, 33-35, Fig. 1-3; CASTOLDI 1979, 57. 968 DEN BOESTERD 1956, 54, nr. 185, Pl. VIII/185; NUBER 1973, 73 (asocierile de la Bartlow Hill 7 i Nijmegen-Grote Markt sunt considerate excepții în cadrul serviciilor pentru spălat mâinile); KOSTER 1997, 8788, nr. 119. Vezi i tipul 3.3. 969 Anexa III, 9.1-9.4. 970 MDN, s. v. bazin. 967 193 Becken/bassin/basin/bacile. De asemenea, termenul de lighean are o încărcătură funcțională prea puternică, în condițiile în care, a a cum vom vedea în cele ce urmează, diferitele tipuri de bazine romane din bronz au fost folosite în mai multe scopuri. III.9.1. Bazine semisferice cu postament şi mânere fixe Bazinele semisferice cu postament şi mânere fixe971 au fost încadrate de H. J. Eggers în două categorii mari care cuprind cele treisprezece tipuri identificate în urma analizării importurilor din barbaricum-ul nord european: „frühe bronzene Fußbecken mit festen Griffen” (tipurile 94-98) i „mittlere und späte bronzene Fußbecken mit festen Griffen” (tipurile 99-106)972. Din punct de vedere formal, tipurile încadrate de Eggers în grupul „mijlociu” se caracterizează printr-un corp semisferic, realizat prin presare la strung, cu buză u or înclinată spre interior sau îngro ată, câteodată triunghiulară în secțiune i o bază inelară, turnată, foarte probabil, împreună cu corpul. Cele două mânere, plasate diametral opus pe corpul vasului, au fost turnate separat i fixate ulterior cu aliaj de lipit. În cadrul grupului „mijlociu”, tipurile 99-100, dezvoltate dintr-un prototip elenistic în atelierele din Camapania, urmând ca ulterior să fie produse i în provincii, probabil în zona Rinului, între 25/35 i cel mai târziu 115/130 p. Chr., au cunoscut o răspândire generalizată atât în interiorul, cât i în afara granițelor Imperiului roman973. Mânerul de la Gherla (nr. 59, Pl. XXXIV/59, LXXXII/59) provine de la un bazin semisferic Eggers 103, caracterizat prin mânere a căror capete sunt terminate în reprezentări elaborate de lebede. Tipurile Eggers 102-104 se disting de celelalte prin modul de realizare a mânerelor care sunt mult mai masive i se termină în reprezentări complexe de animale (grifoni, cai de mare, lebede, câteodată personaje antropomorfe), spre deosebire de tipurile 99-100 ale căror mânere, terminate în păsări de apă sau erpi, sunt puternic stilizate. În general, descoperirile încadrate în tipurile 102-104 sunt puține i fragmentare, constând majoritar din mânere. Exceptând piesa de la Gherla, sunt cunoscute un număr de numai trei alte obiecte care aparțin tipului 103: un vas întreg descoperit în fostul comitat 971 Anexa III, 9.1. EGGERS 1951, 168-169, Beilage 37: „frühe bronzene Fußbecken mit festen Griffen” (Typ 94-98), Beilage 38: „mittlere und späte bronzene Fußbecken mit festen Griffen” (Typ 99-106), Taf. 9/94-95, 10/96-106. 973 PETROVSZKY 1993, 114-118 (Typ XV, 1); KOSTER 1997, 86-87. 972 194 Bereg974, o piesă de la Bonn975 i un mâner descoperit în castrul de la Enns/Lauriacum976. O paralelă exactă pentru tipul scenei de pe mânerul de la Gherla nu ne este cunoscută. A. Radnóti a presupus o eventuală producție mai târzie a pieselor încadrate în tipurile 102-104 comparativ cu 99/100, considerându-le imitații provinciale de secolele II-III p. Chr. ale unui presupus produs campanian977. O asemenea ipoteză nu este confirmată de contextele de descoperire, deoarece exemplarele care apar în contexte mai târzii sunt rare978. Nu există descoperiri care pot fi cu siguranță datate în secolul I p. Chr.979 i, în general, avem de-a face cu prea puține piese bine datate, motiv pentru care S. Berke consideră că împărțirea bazinelor semisferice cu mânere decorate cu reprezentări complexe zoomorfe/antropomorfe în tipurile 102-104 ar putea fi u or forțată i că analizarea lor ca un singur tip, cu o perioadă de existență lungă, care a cuprins atât variante timpurii, cât i târzii, ar fi mai precaută în stadiul actual al cuno tințelor980. În lipsa unor informații suplimentare se consideră că tipurile 102-104 au fost produse în acela i interval cronologic cu 99-100, iar în ceea ce prive te atelierele, se presupune o eventuală producție la Capua, în momentul de față total nesigură ținând cont de faptul că, spre deosebire de 99-100, tipurile 102-104 nu sunt prezente în ora ele vezuviene981, i o producție provincială care ar putea fi localizată în zona Rinului i în Pannonia982. Bazinele semisferice cu postament şi mânere fixe au făcut parte din serviciile pentru spălat, situație confirmată atât de izvoarele iconografice, în care sunt reprezentate împreună cu alte ustensile de toaletă983, cât i de descoperirile funerare în inventarul cărora apar asociate cu seturile pentru spălat mâinile984. A fost propusă o destinație exclusivă a lor pentru spălat fața i picioarele985, greu de susținut pe baza informațiilor arheologice atâta timp cât 974 RADNÓTI 1938, 127, 129, Taf. XII/60, XXXVIII/1, 1a-b; EGGERS 1951, 147, nr. 1941; SEDLMAYER 1999, 61. 975 LEHNER 1915, 49, nr. 19829; RADNÓTI 1938, 129; SEDLMAYER 1999, 61. Mânerul de la Bonn a fost indicat de A. Radnóti, pe baza informațiilor oferite de H. Lehner, drept analogie pentru bazinul de la Bereg. În publicația originală (LEHNER 1915) piesa de la Bonn nu este ilustrată, ci este oferită doar o descriere: „…sehr schöner Griff einer Bronzeschüssel oder Platte in Form zweier Schwäne, die von einem Pflanzenornament in der Mitte auseinanderstreben…”. Conform descrierii, este foarte probabil să avem de-a face cu un mâner de bazin Eggers 103, însă această informație ar trebui verificată. Nu cunoa tem o republicare a piesei de la Bonn. Ea nu a fost inclusă în volumul dedicat bronzurilor romane din Bonn (MENZEL 1986). 976 SEDLMAYER 1999, 56, 61, Taf. 24/11. 977 RADNÓTI 1938, 129-130; KUNOW 1983, 23; WIELOWIEJSKI 1985, 200. 978 KUNOW 1983, 23; PETROVSZKY 1993, 114. 979 RADNÓTI 1938, 129; KUNOW 1983, 23. 980 BERKE 1990, 24-25. 981 Vezi TASSINARI 1993, I: 95-96, II: 220-238, S4000. 982 KUNOW 1983, 61. 983 KUNOW 1983, 72; KOSTER 1997, 86. 984 KUNOW 1983, 72-73; PETROVSZKY 1993, 117; KOSTER 1997, 86. 985 NENOVA-MERDJANOVA 2002a, 202. 195 avem de-a face cu recipiente de dimensiuni mari care au putut fi folosite în orice etapă a curățării corpului. Identificare lor cu vase de servit986 nu este susținută de informațiile oferite de contextele de descoperire. În barbaricum funcția lor de bazin de spălat nu mai este valabilă. Sunt asociate cu componente ale serviciului de băut i se consideră că au fost utilizate pentru amestecarea vinului987. 59. Gherla (Pl. XXXIV/59, LXXXII/59) Loc de descoperire: necunoscut. Loc de păstrare: MIG 2364. Dimensiuni: H: 91,2 mm; l: 80 mm; Dmax. mâner: 20,5 mm; lata : 44,7 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: mâner în formă de omega, rotund în secțiune; în zona mediană este prevăzut cu trei nervuri, dintre care cea din mijloc este de dimensiuni mai mari; capetele, dintre care se mai păstrează numai unul, se termină într-o reprezentare zoomorfă: o lebădă cu capul spre stânga, iar dedesubtul ei un co cu fructe; penajul este redat cu ajutorul unor incizii fine. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. III.9.2. Bazine cu pereţii drepţi și atașe terminate în cap stilizat de pasăre Bazinele cu pereți drepți au fost clasificate de H. J. Eggers, pe baza descoperirilor din nordul Europei, în tipurile 78-88988. O asemenea împărțire s-a dovedit în timp nesatisfăcătoare, deoarece nu este conformă cu descoperirile din interiorul Imperiului i cuprinde o serie de variante i forme rare, motiv pentru care tipologia lor a fost reevaluată odată cu publicarea materialului din depozitul de la Neupotz989 i a vaselor de bronz cu tampilă de producător din Imperiul roman990. Prima tratare monografică a bazinelor cu pereți drepți i se datorează lui R. Petrovszky în contextul analizării vaselor de bronz romane descoperite în mormintele de la Wrocław-Zakrzów (Sakrau) (Silezia Inferioară, Polonia)991. Din punct de vedere tehnic, bazinele cu pereți drepți au fost realizate dintr-o formă brută turnată, rotundă i plată, care a fost ulterior presată la strung. Ata ele au fost turnate separat i lipite de corpul vasului. De i, în general, ele au fost legate de producția de vase din alamă din zona Rinului, lipsa analizelor de metal împiedică o asemenea generalizare, mai ales în condițiile în care unele piese produse aici nu au fost realizate din aliaj cu conținut mare de 986 RADNÓTI 1938, 127; KOHLERT-NÉMETH 1990, 76. PETROVSZKY 1993, 117; KOSTER 1997, 87. 988 EGGERS 1951, 167-168, Beilage 31: „späte steilwandige Bronzebecken mit aufgehöhtem Boden” (Typ 7887), Beilage 32: „versilbertes, bildverziertes steilwandiges Bronzebecken” (Typ 88), Taf. 8/77-82, 9/83-88. 989 KÜNZL 1993c, 248-251: piesele sunt clasificate în funcție de forma buzei. 990 PETROVSZKY 1993, 129-131, Taf. 4/XVI, 1 (Typ XVI, 1: „steilwandige Becken (mit Ω-Griff oder Ringattasche)”, 132-133, Taf. 4/XVII, 1, (Typ XVII, 1: „Steilwandbecken mit Taubenattasche”). 991 PETROVSZKY 2012. Dorim să-i mulțumim i pe această cale lui dr. R. Petrovszky pentru că ne-a pus la dispoziție analiza sa în formă de manuscris. 987 196 zinc992. Recipientele au un corp în formă de trunchi de con, cu diametrul maxim în partea inferioară, sau de cilindru, cu peretele drept, o buză îngro ată, triunghiulară în secțiune i o bază care poate fi adâncită în interior sau poate prezenta un inel993. Bazându-se pe caracteristicile morfologice ale fiecărui tip, R. Petrovszky a încadrat descoperirile cunoscute în două grupe mari funcționale, fiecare prezentând diferite variante: bazine cu pereții drepți utilizate în cadrul serviciului de spălat sau ca vase pentru amestecat vinul i bazine utilizate pentru servit994. Tipul Eggers 79/Petrovszky XVII, 1995, cu ata e terminate în cap stilizat de pasăre, aparține primului grup (a2). Principalele elemente de diferențiere sunt reprezentate de fixarea unui număr de trei ata e sub buza vasului, fiecare prevăzut cu câte un mâner în formă de inel, care facilitau fixarea recipientului pe un trepied996. Racordarea ata elor terminate în cap stilizat de pasăre, descoperite singular, la tipologia lui R. Petrovszky este dificilă, în condițiile în care nu dispunem de informații referitoare la morfologia vasului pe care acestea au fost ata ate. Ele pot fi încadrate în lista descoperirilor de acest tip, dar nu putem preciza cu exactitate dacă vasul a avut trei ata e sau numai unul sau dacă a aparținut unui bazin Eggers 79 sau unui „Zwischentyp” Eggers 78-79/Petrovszky XVI, 1, caracterizat printr-un corp Eggers 78 i ata e Eggers 79997, mai ales în situația în care cele două bazine din depozitul de la Weißenburg încadrate aici au fost prevăzute cu siguranță numai cu câte un ata terminat în cap de pasăre998. Descoperirile aparținând tipului nu sunt numeroase, se concentrează în Britannia, de-a lungul limes-ului renan i în zona de barbaricum apropiată de acesta, în Noricum i Dacia i constau majoritar din ata e999. Asemănător celorlalte bazine cu pereții drepți, se consideră că au fost produse începând cu ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr. până la maximum mijlocul secolului al III-lea p. Chr. (160/180 – 230/250 p. Chr.) în ateliere care au funcționat în zona Rinului Inferior sau Mijlociu1000. În Dacia Porolissensis, bazinele cu pereți drepți i ata e terminate în cap stilizat de pasăre sunt reprezentate cu siguranță de trei ata e descoperite în castrele de la Gherla (nr. 60, Pl. XXXV/60, LXXXII/60; nr. 61, Pl. XXXV/61, LXXXII/61) i Ili ua (nr. 62, Pl. 992 PETROVSZKY 2012. PETROVSZKY 1993, 132; PETROVSZKY 2012. 994 PETROVSZKY 2012. 995 PETROVSZKY 1993, 132-133, (Typ XVII, 1: „Steilwandbecken mit Taubenattasche”), Taf. 4/XVII, 1. 996 PETROVSZKY 1993, 133; PETROVSZKY 2012. 997 PETROVSZKY 1993, 129-131 (Typ XVI, 1: „steilwandige Becken (mit Ω-Griff oder Ringattasche)”, Taf. 4/XVI, 1. 998 KELLNER, ZAHLHAAS 1993, 97-98, Abb. 16, nr. 46-47, Taf. 84-85; PETROVSZKY 1993, 129, 328, Z.15.04-Z.15.05, Taf. 33/Z.15.04-Z.15.05; PETROVSZKY 2012, Liste 3/24-25. 999 Vezi PETROVSZKY 2012. Liste 2. 1000 PETROVSZKY 1993, 130, 133; PETROVSZKY 2012. 993 197 XXXV/62, LXXXII/62), fără a avea la dispoziție mai multe date referitoare la contextele de descoperire. Ata ul de la Ili ua (nr. 63, Pl. XXXV/63, LXXXII/63) este de dimensiuni mai mici, iar apartenența lui la acest tip este problematică. În momentul publicării a fost considerat ata de la o ploscă1001, situație puțin probabilă atâta timp cât piesa nu este fragmentară i nu este deloc curbată. Nu cunoa tem paralele directe i nici alte bazine cu pereți drepți care să aibă ata e de dimensiuni a a de mici, dar am hotărât să includem, totu i, piesa în cadrul discuției bazinelor Eggers 79, deoarece asemănările formale cu ata ele care aparțin efectiv tipului sunt destul de mari, iar faptul că obiectul nu este deloc curbat sugerează că a fost aplicat pe un vas cu un diametru destul de mare. Cele mai apropiate analogii pentru cele trei ata e de la Gherla i Ili ua (nr. 60-62) sunt piesele cuprinse de R. Petrovszky în tipul intermediar Eggers 78-79/Petrovszky XVI,1 caracterizate de ata e stilizate i reprezentate de cele două bazine de la Weißenburg amintite anterior, dintre care numai unul are ata ul păstrat, de două ata e descoperite în Noricum, la Enns/Lauriacum i la Lorch1002 i, eventual, de un ata de la Avenches/Aventicum1003. Nu este clar în stadiul actual al cercetărilor dacă cele două ata e cordiforme, turnate gol, descoperite la Montagnac1004 i în praetentura castrului de la Intercisa1005 (capăt în formă de panteră) aparțin aceluia i tip. Ne exprimăm acelea i rezerve i față de identificarea realizată de Th. Boucher a unei serii de piese de bronz, de dimensiuni mici, cu partea inferioară turnată gol, triunghiulară în secțiune i cu cea superioară în formă de cârlig, drept ata e de la un tip de bazin cu pereți drepți care ar fi început să fie produs în timpul lui Tiberius, numit de autor bazin de tip Argentomagus1006. Din punct de vedere funcțional, atâta timp cât nu cunoa tem cu câte ata e au fost prevăzute vasele de la care provin piesele din Dacia Porolissensis, nu ne putem pronunța asupra unei utilizări specifice. A a cum am menționat anterior, bazinele Eggers 79, prevăzute cu trei ata e în care au fost fixate mânere în formă de inel, au fost fixate pe tripoduri i au fost utilizate în cadrul serviciului de spălat sau, în barbaricum, ca vas pentru amestecat vinul. 1001 NEMETI 2001, 98, nr. 29, 102, Pl. III/1. SEDLAMYER 1999, Taf. 25/7-8; PETROVSZKY 2012, Liste 2/4,8. 1003 KAPELLER 2003, 89, 110, Pl. 9/62, 135, nr. 62; PETROVSZKY 2012, Liste 2/2. 1004 BOUCHER 2010, 20, Fig. I/9. 1005 SZABÓ 1980, 720, Fig. 47.3/10, 724-725, Fig. 47.6. 1006 BOUCHER 2010, 20-22, Fig. 5. Apartenența obiectelor la anumite tipuri de fibule este respinsă de autor pentru că aceste nu sunt prevăzute cu portagrafă. În momentul de față nu este cunoscut nici un vas întreg cu asemenea ata e. Din cele 16 obiecte catalogate (ultimul într-o notă la finalul articolului), numai pentru piesa de la Mâlain (nr. 3, vezi i p. 20) este indicat faptul că prezintă urme de lipitură pe spate. Partea care ar fi fost lipită de corpul vasului a fost turnată gol i măsoară în lungime aprox. 3 cm. În aceste condiții trebuie să ne întrebăm dacă suprafața pe care ar fi putut fi aplicat aliajul de lipit nu este prea mică pentru a putea susține greutatea unui bazin., chiar dacă presupunem existența unor trei asemenea ata e pe un vas. 1002 198 Pentru realitățile din interiorul Imperiului ambele funcționalități sunt luate în considerare1007. Descoperiri de fragmente de tripod cunoa tem în Dacia Porolissensis din praetorium-ul castrului de la Ili ua/Arcobadara1008 i de la Turda/Potaissa (colecția Botár Imre)1009. Totu i, nu putem exclude posibilitatea ca acestea să provină, ținând cont de faptul că sunt puternic stilizate, de la bazine utilizate pentru servit, de genul celui de la Weißenburg, prevăzute cu un singur ata care servea la agățarea lor pe perete1010. Utilizarea lor ca vas de gătit trebuie exclusă. 60. Gherla (Pl. XXXV/60, LXXXII/60) Loc de descoperire: zona castrului. Loc de păstrare: MNITR f. n .i. (piesa a fost publicată cu nr. de inv. v. 34588; în realitate ea nu are nr. de inv., iar sub nr. v. 34588 a fost înregistrat nr. 75) Dimensiuni: L: 64 mm; l: 26 mm; Grmax. inel prindere: 9 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină maro închis. Tehnologie: turnare. Descriere: ata în formă de frunză alungită; în partea superioară prezintă un inel de prindere semicircular, rotund în secțiune, dispus perpendicular pe corpul obiectului; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: G ZDAC 1995, 402, 410, nr. 4, 419, fig. 2/4; PROTASE ET ALII 2008, 89, 254, 454, Pl. XLV/1; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 223, Pl. I/3. 61. Gherla (Pl. XXXV/61, LXXXII/61) Loc de descoperire: zona castrului. Loc de păstrare: MNITR v. 44979. Dimensiuni: L: 36,6 mm; l: 25 mm; Grmax inel prindere: 3,5 mm. Material: aliaj pe bază de cupru Stare de conservare: fragmentar, puternic oxidat, restaurat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare. Tehnologie: turnare. Descriere: ata în formă de frunză; partea inferioară nu se mai păstrează; în partea superioară prezintă un inel de prindere semicircular, rotund în secțiune, dispus perpendicular pe corpul obiectului; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: G ZDAC 1995, 402, 410, nr. 3, 419, fig. 2/3; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 223, Pl. I/5. 62. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXXV/62, LXXXII/62) Loc de descoperire: necunoscut; colecție particulară. Loc de păstrare: CMBN 20388. Dimensiuni: L: 61,9 mm; lmax.: 28 mm; Grmax.: 7,4 mm; Grmax. inel prindere: 7,6 mm; G: 34 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis, urme de pământ. Tehnologie: turnare. Descriere: ata în formă de frunză alungită; în partea superioară prezintă un inel de prindere semicircular, rotund în secțiune, dispus perpendicular pe corpul obiectului; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: NEMETI 2001, 98, nr. 28, 101, Pl. II/16; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 223, Pl. I/1. 1007 PETROVSZKY 1993, 130; PETROVSZKY 2012, ANTIQUE BRONZES 2003, 133, nr. 155. 1009 ARDEVAN, RUSU 1979, 394, 398, 404, nr. 24, Fig. 8/24. 1010 PETROVSZKY 2012. 1008 199 63. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXXV/63, LXXXII/63) Loc de descoperire: necunoscut; colecție particulară. Loc de păstrare: CMBN 20389. Dimensiuni: L: 40,8 mm; lmax.: 26,2 mm; Grmax.: 5,7 mm; Grinel prindere: 7,2 mm; G: 21 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro, urme de pământ. Tehnologie: turnare. Descriere: ata în formă de frunză; în partea superioară prezintă un inel de prindere semicircular, rotund în secțiune, dispus perpendicular pe corpul obiectului; pe spatele piesei pot fi observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: NEMETI 2001, 98, nr. 29, 102, Pl. III/1; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 215, 223, Pl. I/4 III.9.3. Bazine cu pereţii drepţi E 811011 Bazinul din depozitul de la Orheiu Bistriței (nr. 64, Pl. XXXVI/64, LXXXIII/64a-b) este fragmentar. Părți considerabile din buză împreună cu partea superioară a corpului nu au mai fost recuperate. În momentul de față piesa este restaurată i nu ne mai putem da seama dacă a fost deteriorată în Antichitate sau lipsurile se datorează circumstanțelor descoperirii. Pe părțile păstrate nu am observat nici un fel de urmă de aliaj de lipit, însă nu putem susține cu siguranță că bazinul nu a fost prevăzut cu ata e pentru că acestea ar fi putut fi lipite pe părțile care nu se mai păstrează. Forma cilindrică a corpului care se lărge te spre partea inferioară i baza adâncită în interior permit încadrarea piesei în tipul Eggers 811012, corespunzător grupului al doilea, respectiv variantei Petrovszky b31013. H. J. Eggers a încadrat în tipul 81 exemplare cu urme de lipitură de la ata e cu formă necunoscută. Pe baza repertoriului descoperirilor cunoscute în momentul de față, realizat de R. Petrovszky, tipul Eggers 81 a fost, în general, prevăzut cu ata e, pe multe piese fiind vizibile urmele de lipitură. Pe vasele cu ata ele păstrate pot fi observate atât cele în formă de frunză, cât i mânere în formă de inel1014 Bazinele Eggers 81 apar majoritar în zona Rinului Inferior i în barbaricum-ul central i nord-vest european. Au fost produse în acelea i atelierele i în acela i interval cronologic ca i Eggers 79. Din punct de vedere funcțional, faptul că au fost prevăzute cu un singur ata , iar în unele situații, eventual, cu nici unul indică utilizarea lor ca vase de servit1015. 1011 Anexa III, 9.3. EGGERS 1951, 167-168, Beilage 31: „späte steilwandige Bronzebecken mit aufgehöhtem Boden” (Typ 7887), Taf. 8/81. 1013 PETROVSZKY 2012. 1014 PETROVSZKY 2012, Liste 3/9, 18. Majoritatea exemplarelor au fost prevăzute cu un singur ata (vezi Liste 3, 6). 1015 PETROVSZKY 2012. 1012 200 64. Orheiu Bistriței (Pl. XXXVI/64, LXXXIII/64a-b) Loc de descoperire: castru 1909, descoperit în urma lucrărilor de renovare i lărgire a bisericii evanghelice, donat de preotul Johann Dienesch colecției Gimnaziului Evanghelic din Bistrița, descoperit împreună cu nr. 10 i 50 i cu o serie de alte obiecte din metal (unelte agricole, me te ugăre ti, arme, obiecte de uz casnic). Loc de păstrare: CMBN 4272. Dimensiuni: H: 93 mm; Dbuză: 343 mm; Dbază: 110 mm; lbuză: 6,4 mm; G: 1270 g. Material: alamă. Stare de conservare: fragmentar, restaurat (părțile rupte au fost reconstituite din ră ină), u or deformat, patină înlăturată în urma procesului de restaurare, culoarea actuală: aurie. Tehnologie: turnare urmată de presare la strung. Descriere: bazin cu pereți drepți, u or arcuiți în partea inferioară, în zona diametrului maxim; părți importante din buză i corp lipsesc i au fost reconstituite din ră ină în momentul restaurării; buza este evazată, triunghiulară în profil, cu capătul rotunjit; după diametru maxim peretele se îngustează progresiv până la bază; peretele prezintă atât pe partea exterioară, cât i pe cea interioară registre formate din câte două incizii paralele; baza, u or concavă, prezintă un inel slab conturat; atât pe exterior, cât i pe interior poate fi observată urma tijei de fixare la strung; pe zonele păstrate din perete nu au fost observate urme de lipitură care să indice prezența unor ata e. Datare în funcție de contextul arheologic: Bibliografie: GLODARIU, D NIL 1971; GLODARIU 1974, 237, nr. 15, Pl. XXXII/B 15c; GLODARIU 1976, 31, table 3/15, 197, nr. 15, Pl. 38/B 15bc, 51/B 15c; GLODARIU 1979, Pl. 109/6; GAIU 2005; PROTASE 2007, 108, 128, 147, Fig. 21/3; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 216, 225, Pl. III/4. III.9.4. Bazine cu pereţii drepţi și atașe în formă de frunză de viță de vie Ata ul de la Buciumi (nr. 65, Pl. XXXV/65, LXXXII/65a-b), datat în funcție de contextul de descoperire în secolul al III-lea p. Chr. (post 213 p. Chr.), provine de la un tip de bazin cu pereți drepți prevăzut cu ata e în formă de frunză de viță de vie1016 încadrat, de obicei, în tipul Eggers 831017. Dimensiunile mai mici ale piesei i modalitatea de decorare permit încadrarea lui într-o variantă a tipului Eggers 83, reprezentată de un număr mic de descoperiri. Este vorba despre un bazin prevăzut cu trei asemenea ata e i cu încă trei în formă de scoică, al cărui corp exemplifică un tip intermediar între Eggers 79 i 83, descoperit în a a-numita „Haus der Bronzegefäße” din a ezarea civilă de la Enns/Lauriacum, într-un nivel de distrugere prin foc datat în al doilea sfert al secolului al III-lea p. Chr.1018 i de un ata din castrul de la Straubing, datat în funcție de contextul de descoperire la sfâr itul secolului al II-lea i prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.1019. Numărul mic de descoperiri nu permite stabilirea unui interval de producție al variantei mai restrâns decât cel luat, în general, în considerare pentru bazinele Eggers 83, anume ultimele decenii ale secolului al II-lea până la maximum mijlocul secolului al III-lea p. Chr. În ceea ce prive te arealul în care au funcționat atelierele, distribuția compactă a pieselor 1016 Anexa III, 9.4. EGGERS 1951, 167-168, Beilage 31: „späte steilwandige Bronzebecken mit aufgehöhtem Boden (Typ 7887)”, Typ 83: „mit drei Weinblattattaschen”, Taf. 9/83. 1018 SEDLMAYER 1999, 57, 62-63, 161, Taf. 25/5-6; PETROVSZKY 2012, Liste 1/14. 1019 WALKE 1965, 63, 156, nr. 12, Taf. 115/12; PETROVSZKY 2012, Liste 1/55. 1017 201 de-a lungul limes-ului renan i dunărean până în Pannonia, în barbaricum, de-a lungul Weser-ului i Elbei, indică tot zona Rinului Inferior sau Mijlociu1020. Funcționalitatea bazinelor Eggers 83 este, de asemenea, condiționată de numărul de ata e cu care au fost prevăzute: spălat/amestecat vinul (trei ata e), servit (un ata ). În cazul variantei în care se încadrează piesa de la Buciumi, singurul vas cunoscut este cel de la Enns/Lauriacum, care are trei ata e. Până la apariția unor noi descoperiri, putem presupune cu precauția de rigoare că provine de la un bazin utilizat pentru spălat. 65. Buciumi (Pl. XXXV/65, LXXXII/65a-b) Loc de descoperire: castru 1966, intervalul dintre cele 2 turnuri ale porții de vest (porta principalis dextra), castrul cu zid de piatră. Loc de păstrare: MIAZ CC 83/67. Dimensiuni: L: 59 mm; lmax: 37,6 mm; Grmax: 7 mm; Hinel prindere: 22,3 mm; Grinel prindere: 6,5-9 mm; G: 42 g. Material: alamă. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină verde închis cu pete aurii. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: ata în formă de frunză de viță de vie; este prevăzut în partea superioară cu un inel de prindere semicircular, rotund în secțiune i dispus perpendicular pe corpul piesei; conturul frunzelor este redat pe suprafața obiectului prin incizare; pe spatele piesei nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: primele trei sferturi ale secolului al III-lea p. Chr. (după 213 p. Chr.). Bibliografie: CHIRIL ET ALII 1972, 77, nr. 12, Pl. CXVI/4. III.9.5. Fragmente de bazine Identificarea piesei de la Gherla (nr. 66, Pl. XXXVII/66) drept ata de bazin este confirmată de asemănarea cu o serie de asemenea elemente prezente pe un anume tip de bazine semisferice cu postament cunoscute numai din contextele funerare din Moesia i Thracia1021. Bazinele sunt prevăzute cu câte două perechi de ata e în formă de frunză alungită în partea inferioară, fiecare din ele susținând câte un mâner în formă de Ω. Nu sunt cunoscute paralele în alte zone ale lumii romane, iar B. A. Raev a plasat cronologic cele trei exemplare cunoscute, unul fără context1022 i două descoperite în mormintele de Karaagač (azi Brjastovec, Burgas, Bulgaria)1023 i Stara Zagora1024 în a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr.1025. Mânerul de la Ili ua (nr. 67, Pl. XXXVII/67, LXXXIV/67) provine, foarte probabil, de la un bazin, fără a putea preciza exact tipul, aceea i fiind situația i în cazul ata ului în formă de frunză de la Moigrad/Porolissum (nr. 68, Pl. XXXVII/68, LXXXIV/68a-b). 1020 PETROVSZKY 2012. RAEV 1978, 627. 1022 RAEV 1978, 642, nr. 106, Taf. 31/5. 1023 RAEV 1978, 640, nr. 82, Taf. 33/4. 1024 RAEV 1978, 637, nr. 38, Taf. 18/3. 1025 RAEV 1978, 627. 1021 202 Asemenea ata e sunt tipice atât pentru bazinele Eggers 77 i 78, cât i pentru cele în formă de cochilie Tassinari N1200 i N2300 întâlnite la Pompei1026. Dimensiunile reduse ale piesei indică aplicarea lor pe recipiente de talie mai mică1027. Putem menționa aici i un ata de bazin cu pereții drepți descoperit la Drobeta care, spre deosebire de formele cunoscute, este decorată cu o reprezentare antropomorfă1028. Nu cunoa tem paralele pentru această piesă. 66. Gherla (Pl. XXXVII/66) Loc de descoperire: zona castrului. Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: L: 79 mm; l: 40,7 mm; Gr: 6 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: -. Tehnologie: turnare i îndoire. Descriere: ata în formă de frunză cu capătul inferior alungit; partea superioară prezintă un inel de prindere pentru mâner care este răsucit deasupra corpului piesei. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: PROTASE ET ALII 2008, 87, 253, 450, Pl. XLI/5. 67. Ilișua/Arcobadara (Pl. XXXVII/67, LXXXIV/67) Loc de descoperire: castru, praetorium, castrul mare de pământ. Loc de păstrare: CMBN 20647 Dimensiuni: H: 60,4 mm; l: 50 mm; Grmax.: 5,5 mm; G: 23 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro. Tehnologie: realizat dintr-o foaie de bronz rulată şi ciocănită. Descriere: mâner în formă de omega cu capetele îndoite i terminate în formă de butoni. Datare în funcție de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr.? Bibliografie: Inedit. 68. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXVII/68, LXXXIV/68a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 142/1958. Dimensiuni: L: 34,3 mm; l: 15,9 mm; Gr: 1 mm; G: 3 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: ata de bazin în formă de frunză; partea superioară, prevăzută cu o canelură longitudinală, este răsfrântă deasupra corpului i formează inelul de prindere pentru unul din capetele mânerului. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 667, nr. 29, Pl. CCXVII/29. 1026 TASSINARI 1993, I: 81-82, II: 169 (N1200), 173 (N2300). Pentru asemenea descoperiri, vezi SEDLMAYER 1999, 57, 62, Taf. 25/4; KAPELLER 2003, 89, 112, Pl. 11/74-80, 136, nr. 74-80; BIENERT 2007, 254, 257, nr. 297. 1028 STÎNG 2003, 105, 112, Fig. 6. 1027 203 III.10. Găleți Prin găleată1029 înţelegem un recipient de formă conică sau cilindrică, al cărui diametru este de obicei mai mic decât înălţimea (DEX1030: vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul ( i păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.) Criteriul morfologic principal care permite diferenţierea între cazane (DEX1031: vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care serve te, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert) şi găleţi este reprezentat tocmai de raportul dintre cele două valori, în condițiile în care cazanul are un diametru mai mare decât înălțimea. Un alt element de diferențiere este reprezentat de baza plată sau inelară, element care lipse te în cazul cazanelor care de obicei erau suspendate deasupra focului cu ajutorul unui lanț, motiv pentru care baza lor este, de obicei, u or convexă sau chiar rotunjită. Gălețile romane din bronz sunt toate prevăzute cu un mâner ale cărui capete sunt fixate de corpul vasului prin intermediul a două ataşe lipite diametral opus, sub buză, pot avea pereți drepți sau arcuiți i, a a cum am menționat mai sus, au baza plată sau inelară. În ceea ce priveşte gălețile cu corpul în formă de clopot”1032, am ales să le încadrăm în această categorie şi nu în cea a cazanelor. De i în literatura de specialitate germană ele sunt denumite cu termenul de „Kessel”, în condițiile în care avem de-a face cu un raport aproximativ egal între diametru i înălțime, anumite elemente morfologice i, mai ales, anumite aspecte tehnice, pledează pentru încadrarea lor în categoria găleților: prezența bazei inelare, realizarea prin turnare i din mai multe bucăți de metal (mânerul este fixat cu ajutorul a două ata e lipite de corp), elemente care exclud folosirea tipului în contact cu focul. Utilizarea termenului latin situla pentru a denumi diferitele tipuri de găleți romane din bronz i nu numai trebuie făcută cu precauție, deoarece i în acest caz autorii antici care îl menționează se referă mai ales la funcționalitățile vasului, nu la forma sa. Astfel, situla poate fi un vas din bronz sau lemn pentru transportat apa, un vas pentru spălat, pentru scos apa din fântână sau pentru colectarea apei de ploaie sau un vas folosit pentru băut i pentru vin, iar informațiile referitoare la morfologia formei sunt vagi1033. 1029 Anexa III, 10.1-10.3. DEX, s. v. găleată. 1031 DEX, s. v. cazan. 1032 Anexa III, 10.3. 1033 HILGERS 1969, 77-79, 282-283, nr. 340. 1030 204 III.10.1. Găleți cu atașe în formă de mască umană1034 Gălețile cu ata e în formă de mască umană au fost încadrate de H. J. Eggers, în funcție de aspectul ata elor i de caracteristicile morfologice, în tipurile 24-291035. Acestea ilustrează o evoluție a categoriei de la tipul 24, prezent în ora ele vezuviene1036, considerat produs campanian (Capua) sub influență elenistică, care apare în contexte de descoperire datate între perioada augusteică i, aproximativ, 79 p. Chr.1037, la variantele provinciale încadrate cronologic de U. Lund Hansen, pe baza descoperirilor din barbaricum-ul nord european în B2: 70-150/160 p. Chr. (tipurile 25-26)1038, respectiv B2/C1a: 70-210/220 p. Chr. (tipurile 27-29)1039. O analiză aprofundată a tipurilor enumerate mai sus este greu de realizat din mai multe motive. În primul rând, descoperirile, cu mici excepții (Eggers 24, 261040), se concertează majoritar sau exclusiv în barbaricum1041. În al doilea rând, descoperirile constau în mare parte din ata e, nu din piese întregi, iar evoluția acestora nu este întotdeauna conformă cu schimbările morfologice observate la nivelul corpului vaselor. Aceste aspecte lau determinat pe S. Berke să pună sub semnul întrebării necesitatea de a distinge cinci tipuri (25-26 i 27-29) în loc de două1042. Prezența unui număr mare de ata e i-a îndemnat pe speciali ti să stabilească o tipologie separată a acestora. Pornind de la observațiile lui H. J. Eggers, conform cărora poate fi observată o evoluție în ceea ce prive te modul de realizare al ata elor în formă de mască umană provenite de la gălețile Eggers 24-291043, E. Poulsen le-a clasificat în două grupe mari, diferențiate în funcție de modul de realizare al mă tii feminine care poate fi sau nu prevăzută cu un „suport” pentru cap („Kopfkissen”), fiecare grup prezentând mai multe variante1044. 1034 Anexa III, 10.1. EGGERS 1951, 161-162, Beilage 13: „Bronzeeimer von Situlaform mit Gesichtsattaschen” (Typ 24-29), Taf. 4/24-29. 1036 TARBELL 1909, 119, nr. 109, 113, 120, nr. 115a, Pl. LXX/109, 113, LXXI/115A; TASSINARI 1993, I: 110, II: 304, X1410. 1037 LINDEBERG 1973, 13; KUNOW 1983, 18, 58; WIELOWIEJSKI 1985, 178; LUND HANSEN 1987, 51; BOLLA 1994, 56. 1038 LUND HANSEN 1987, 49, 89-90. Vezi i KUNOW 1983, 18 (perioada flaviană până la Hadrian/Antoninus Pius), 58; WIELOWIEJSKI 1985, 178; BERKE 1990, 20-21. 1039 LUND HANSEN 1987, 59-60; BERKE 1990, 21-22. 1040 BOLLA 1994, 56-59. Pe lângă Pompei i Herculanum, tipul 24 e atestat în Pannonia, în zona germanică a Imperiului, în Raetia i Britannia. Tipul 26 este bine reprezentat în nordul Peninsulei Italice. 1041 EGGERS 1951, Karte 16-17; LUND HANSEN 1987, 60, Fig. 22 (tipurile 27-29), 333, Karte 43 (tipurile 2429 în barbaricum-ul nord european); POULSEN 1992, 224-225, Abb. 22-25 (hărțile cu răspândirea ata elor). 1042 BERKE 1990, 20-22. 1043 EGGERS 1951, 161 (ata e reprezentate naturalist (Eggers 24), ata e stilizate (Eggers 25-26), ata e „degenerate” (Eggers 27-29). 1044 POULSEN 1992. 1035 205 Ata ul de la Moigrad/Porolissum (nr. 69, Pl. XXXVII/69, LXXXIV/69a-b) este singurul fragment din Dacia Porolissensis care provine de la asemenea găleți. În centrul reprezentării apare un cap feminin, cu trăsăturile slab redate, flancat de două capete de animale puternic stilizate (probabil gâ te), iar în partea inferioară poate fi observată o palmetă cu ase lobi, despărțită de capul feminin prin intermediul unui ir de cercuri incizate care formează un colan. Suprafața ata ului, inclusiv inelul de prindere, este decorată prin incizare cu elemente vegetale. Masca feminină este prevăzută cu „suportul” pentru cap, element care permite atribuirea piesei grupului II al lui E. Poulsen1045. O încadrare mai precisă, în una din variantele stabilite de autor, nu poate fi făcută cu exactitate, deoarece, a a cum vom vedea mai jos, avem de-a face, foarte probabil, cu o variantă intermediară. Grupul II (Dollerup) cuprinde patru variante: prima (A) include ata e pe care au fost reprezentate palmete cu 9 lobi, a doua (B), o variantă simplificată a primei, cuprinde ata e stilizate cu palmete care au ase lobi, iar ultimele două (C i D), exemplarele puternic stilizate de dimensiuni mai mici. Piesa de la Moigrad/Porolissum ar corespunde din punct de vedere formal variantei B, deoarece reprezentarea în sine, de i stilizată, permite încă stabilirea contururilor principale, în schimb dimensiunile reduse sunt caracteristice pentru ultimele două (C i D)1046. Din acest motiv considerăm că avem de-a face cu un tip intermediar. Bineînțeles, întrebarea care se pune este legată de posibilitatea de a atribui aceste ata e unora din tipurile de găleți discutate mai sus. E. Poulsen a încadrat zece ata e în varianta B (cinci găleți întregi), toate descoperite în barbaricum, dintre care patru apar pe găleți cu umărul ascuțit Eggers 25, iar ase pe gălețile bitronconice Eggers 26. În ceea ce prive te variantele C i D, reprezentate în interiorul Imperiului doar în Pannonia, singurele două găleți întregi descoperite aparțin tipului Eggers 27-281047. Varianta B este încadrată cronologic în B2, iar D în B2/C1a. C i D sunt considerate cu siguranță produse ale unui atelier dunărean, în timp ce pentru B această posibilitate este luată în considerare la nivel de ipoteză1048. Luând în considerare cele de mai sus, nu putem concluziona decât că o atribuire exactă pentru ata ul de la Moigrad/Porolissum nu este posibilă. Dimensiunile mai mici ar indica o trecere spre Eggers 27-28, posibilitate susținută i de faptul că inelul de prindere este 1045 POULSEN 1992, 217-221, 227, 229-230. POULSEN 1992, 227. Ata ele încadrate în varianta II.B. au o lățime de aproximativ 9 cm i o înălțime (fără inelul de prindere) care variază între 4 i 4,6 cm. Cele aparținând variantelor C i D (l: 6,5-8 cm; h: 3,5-4,2 cm) sunt mult mai apropiate de piesa de la Porolissum. 1047 POULSEN 1992, 218-221, 227, 229-230. 1048 POULSEN 1992, 222-223. 1046 206 decorat, element caracteristic, de altfel, pentru aceste tipuri1049. Totu i, ținând cont că nu cunoa tem paralele exacte pentru piesa în discuție, că numărul de descoperiri este mic, dar i de faptul că în stadiul actual al cercetării o asemenea evoluție nu poate fi urmărită în detaliu, nu putem exclude apariția variantei i pe tipurile 25-26. Sigur este faptul că ea a aparținut unui tip de găleată produs probabil în mediul provincial, care a fost utilizat începând cu ultimul sfert al secolului I p. Chr. până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr., eventual începutul secolului al III-lea p. Chr. dacă luăm în considerare tipurile 27-281050. Pe baza numărului semnificativ de descoperiri din nordul Peninsulei Italice, M. Bolla a presupus o producție italică cel puțin pentru o parte din exemplarele aparținând tipului Eggers 26, care în momentul de față este greu de definit1051. Din punct de vedere funcțional, gălețile cu ata e în formă de mască umană au făcut parte din seturile de băut i au fost utilizate pentru a amesteca vinul sau alte băuturi. O asemenea funcționalitate este susținută de asocierile din inventarele funerare1052. O utilizare în bucătărie trebuie exclusă, deoarece ele au fost prevăzute cu picioare. Prezența unor exemplare în bucătăriile de la Pompei a fost explicată prin faptul că au fost depozitate în aceste spații1053. 69. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXVII/69, LXXXIV/69a-b) Loc de descoperire: dealul Pomet 1978, descoperit de către Iepura Iulian din Jac. Loc de păstrare: MIAZ CC 44/1978. Dimensiuni: H: 55 mm; lmax.: 73 mm; Gr: 8,5 mm; Dinel prindere: 22,4 mm; G: 97 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, gri închis cu pete gri deschis i zone oxidate maro pe spatele piesei. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: ata de găleată cu partea centrală decorată cu o mască reprezentând un personaj feminin; trăsăturile feței sunt marcate superficial, iar coafura, cu cărare pe mijloc, este redată prin incizare; sub bărbie este reprezentată partea inferioară a unei palmete, iar părțile laterale, alungite, cu capetele în formă de animale stilizate (gâ te?), prezintă un decor vegetal realizat tot cu ajutorul inciziilor; acela i decor continuă i pe inelul de prindere poziționat în partea superioară; pe spatele piesei pot fi observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 1049 Vezi ata ele găleții Eggers 28 din mormântul de la Lisovice (Ústí nad Labem, Cehia) (KARASOVÁ 1998, 14, 103, Taf. VII/1b-c, 115, Abb. 9b). 1050 Gălețile cu ata e în formă de mască umană sunt foarte rare în depozitele de metal datate începând cu secolului al III-lea p. Chr. (BERKE 1990, 22). Singura descoperire pe care o cunoa tem este o variantă de găleată Eggers 26 din depozitul descoperit la Apt (CAVALIER 1988, 62-63, nr. 19). 1051 BOLLA 1994, 57. 1052 Vezi, de ex., depozitul de la Havor (Gotland, Suedia) sau inventarul mormântului de la Szőlősgyörök (Somogy, Ungaria) (HORVÁTH 1981; SZABÓ 1995, 82, Fig. 6, 84). 1053 KUNOW 1983, 70; SZABÓ 1995, 80. 207 III.10.2. Găleți cu pereții ușor concavi Gălețile cu pereți concavi1054 Eggers 361055, caracterizate printr-un corp conic cu marginile arcuite, buză u or evazată, bază lucrată separat în majoritatea cazurilor i două ata e turnate care asigură fixarea mânerului, sunt reprezentate în Dacia Porolisssensis de două ata e de formă triunghiulară de la Moigrad/Porolissum (nr. 72, Pl. XXXVIII/72, LXXXV/72a-b; nr. 73, Pl. XXXVIII/73, LXXXV/73). Referitor la gălețile cu pereți concavi prevăzute cu ata e în formă de mască feminină (Medusa?) aparținând tipului Neuburg1056 (Eggers 35), cunoa tem două ata e de acest gen de pe teritoriul Daciei romane, unul descoperit la Jupa/Tibiscum1057 i celălalt la Ungra (jud. Bra ov)1058. Printre descoperirile de găleți întregi care poartă ata e asemănătoare celor de la Porolissum, putem menționa aici găleata din unul din mormintele de la Himlingøie (1829) (Seeland, Danemarca)1059, cea descoperită la Garenne du Roi (Picardie, Franța)1060 i cele două găleți din depozitele de la Weißenburg1061 i de la Flavia Solva1062. Descoperirile de ata e de acest tip sunt numeroase1063. Piesele încadrate, în general, de speciali ti în tipul Eggers 36 formează un grup eterogen. Diferențe pot fi observate atât în ceea ce prive te dimensiunile i forma corpului, cât i la nivelul ata elor care pot fi ascuțite i subțiri (nr. 73), mai late, de mărimi diferite, cu suprafața fațetată i turnate gol (nr. 72) sau realizate din tablă de bronz. Ultimele menționate sunt caracteristice pentru o variantă orientală a găleților Eggers 36, care, spre deosebire de cea occidentală, are dimensiuni mai mici i pereți drepți i este reprezentată masiv în inventarele funerare din Moesia i Thracia începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea p. 1054 Anexa III, 10.2. EGGERS 1951, 162-163, Beilage 18: „Bronzeeimer vom Typus Vaegegaard” (Typ 35: „mit Frauenkopfattaschen”; Typ 36: „mit dreieckigen Attaschen”), Taf. 5/35-36; LUND HANSEN 1987, 82. 1056 WERNER 1936. 1057 ANTIQUE BRONZES 2003, 153, nr. 244; ARDE 2004b, 38-39, Fig. 5/a-b; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 217, 226, Pl. IV/4. 1058 ANTIQUE BRONZES 2003, 153, nr. 245; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 226, Pl. IV/5. 1059 EGGERS 1951, 85, 163, nr. 174; LUND HANSEN 1987, 205, Fig. 134, 207 (datat până în maximum C1b). 1060 TASSINARI 1975a, 54, nr. 119, Pl. XXVI/119a-b. 1061 KELLNER, ZAHLHAAS 1993, 108-109, nr. 55, Abb. 24, Taf. 97 (datat în jur de mijlocul secolului al III-lea p. Chr.). 1062 MELCHART 1985-1986, 228-229, Bild 1, 5-7; SEDLMAYER 1999, 103, 163-164, Abb. 24 (datat în jur de mijlocul secolului al III-lea p. Chr., posibil i mai târziu). 1063 Vezi, de ex.: EGGERS 1966, 120, Abb. 12 (Chester), 125, Abb. 19 (Richborough), 154, Abb. 55 (York); TASSIANRI 1975, 56-57, nr. 130-138, Pl. XXVIII/130-138; BISHOP 1996, 13-14, nr. 22, Fig. 7/22; SEDLMAYER 1999, 98, Taf, 46/1; KAPELLER 2003, 124, Pl. 23/146, 140, nr. 146. 1055 208 Chr.1064. O asemenea găleată face parte din depozitul de vase de bronz descoperit la Zlatna/Ampelum1065. Cele două ata e de la Gilău (nr. 70, Pl. XXXVIII/70, LXXXIV/70) i Moigrad/Porolissum (nr. 71, Pl. XXXVIII/71, LXXXIV/71a-b) caracterizate prin margini puternic arcuite i capăt inferior bifurcat au fost puse de H. Sedlmayer în legătură cu gălețile cu corpul în formă de clopot1066 care vor fi tratate mai jos în această lucrare. Am hotărât să tratăm cele două piese în cadrul tipului Eggers 36, deoarece împărtă im punctul de vedere exprimat de M. Luik conform căruia este foarte greu de distins între această formă i forma ata elor care au fost aplicate pe gălețile cu corpul în formă de clopot în momentul în care avem de-a face doar cu ata e1067. Un exemplu în acest sens este reprezentat de găleata Eggers 36 din depozitul de la Chalain-d’Uzore (Rhône-Alpes, Franța) prevăzută cu ata e terminate în capete ascuțite1068. Ata ele unei găleți cu aceea i formă a corpului, păstrată în colecția Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen, au capetele bifurcate1069. Aceea i situație poate fi observată i în ceea ce prive te anumite variante de găleți cu corpul în formă de clopot. Exemplarul descoperit la Salzburg a avut, conform amprentei lăsate pe corpul vasului, ata e cu capătul bifurcat1070, în timp ce găleata din depozitul de la Apt a fost prevăzută cu varianta cu capăt ascuțit1071. Din aceste motive descoperirile singulare de ata e1072 trebuie tratate cu precauție. Gălețile Eggers 36 sunt răspândite în Britannia, în estul i nordul Galliei, de-a lungul limes-ului renan i dunărean i în Germania libera1073. Pe baza acestei răspândiri se consideră că au fost produse în ateliere situate în Gallia sau în zona Rinului între mijlocul secolului al II-lea p. Chr. i mijlocul secolului al III-lea p. Chr.1074. Prezența la Autun a celor trei ata e în stadiul de semifabricat (Fig. 30/5-7) indică producerea lor i aici1075. Încadrarea de către J. 1064 RAEV 1978, 629, 635, nr. 4, Taf. 33/3 (Balčik), 639, nr. 62, Taf. 15/1 (Rila), 640, nr. 79, Taf. 28/4 (Stara Zagora); SEDLMAYER 1999, 103. 1065 TÉGLÁS 1902, 7-8, nr. 2, fig. 1/2; NOVAK 1942, 235-236, Fig. 3; WOLLMAN 1996, 211, Pl. 13/2, 24/1, 96; ANTIQUE BRONZES 2003, 143, nr. 204; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216-217, 226, Pl. IV/3. 1066 SEDLMAYER 1999, 105-106, Taf. 47/3-5. 1067 LUIK 2005, 264. 1068 FEUGÈRE 1984-1985, 36, Fig. 2, 49, nr. 51, 55, Fig. 24. 1069 DEN BOESTERD 1956, 47, nr. 153, Pl. VI/153. 1070 SEDLMAYER 1999, 105, Taf. 47/2. 1071 CAVALIER 1988, 65-66, nr. 23. 1072 DEN BOESTERD 1956, 47-48, nr. 154, Pl. VI/154; EGGERS 1966, 121, Abb. 14 (Corbridge), 159, Abb. 60 (Gillbanks); BOUCHER 1971, 158, nr. 324; TASSINARI 1975a, 58, nr. 139, Pl. XXVIII/139; CRUMMY 1995, 71-73, nr. 2040, Fug. 76/2040; KAPELLER 2003, 124, Pl. 23/147, 140, nr. 147; LUIK 2005, 277, nr. 6, 283, Abb. 6/6. 1073 Vezi hărțile de răspândire la SEDLMAYER 1999, 104, Karte 13; LUIK 2005, 263, Abb. 1, 264, 266. 1074 KUNOW 1983, 19; KOSTER 1997, 49, nr. 45; vezi SEDLMAYER 1999, 103 i LUIK 2005, 264 pentru cele mai târzii contexte de descoperire. 1075 Vezi subcapitolul II.3.2.1 i anexa II.b.3. 209 Kunow a ata ului descoperit în cimitirul de la Ornavasso-San Bernando în tipul Eggers 36, pe baza identificării făcute de J. Graue1076, l-a determinat să presupună o utilizare a acestor găleți încă din secolul I a. Chr.1077. Această atribuire a fost deja corectată de C. Boube care a inclus ata ul de la Ornavasso în repertoriul descoperirilor aparținând găleților de tip Beaucaire1078. Au fost folosite ca parte a serviciului de băut pentru a amesteca vinul, funcționalitate susținută atât de asocierile din depozite, cât i din inventarele funerare. O utilizare în contact direct cu focul este exclusă, deoarece ar fi determinat topirea aliajului de lipit prezent pe părțile componente1079. O utilizare ca recipient pentru transportat apa1080 în diferite contexte nu ar trebui exclusă, mai ales dacă luăm în considerare reprezentarea de pe mozaicul de la Sidi Ghrib (Fig. 10) unde o asemenea găleată este utilizată în cadrul toaletei1081. 70. Gilău (Pl. XXXVIII/70, LXXXIV/70) Loc de descoperire: castru 1980, principia, faza III, camera g, ad.: -0,65m, Gilău III. Loc de păstrare: MNITR v. 44902. Dimensiuni: L: 66 mm; lmax.: 37 mm; Grmax.: 10 mm; Grinel prindere: 5 mm; Dinterior inel prindere: 9,5 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină gri închis cu pete verde deschis. Tehnologie: turnare plină. Descriere: ata de găleată cu margini concave i capătul inferior bifurcat; cele două capete bifurcate sunt parțial rupte; inelul de prindere al mânerului prezintă urme de folosire intensă, fapt care a determinat ruperea lui; nu au fost observate urme de lipitură pe spatele piesei. Datare în funcție de contextul arheologic: prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: DIACONESCU, OPREANU 1987, 53-54, nr. 2, Fig. 1/2. 71. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXVIII/71, LXXXIV/71a-b) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1981, S 31, C31/7a, caroul 1-3, ad.: - 0,80m, zona principiei, castrul cu val de pământ. Loc de păstrare: MIAZ CC 66/89 Dimensiuni: L: 74,6; lmax.: 42 mm; Grmax.: 9 mm; Grinel prindere: 4 mm; Dinterior inel prindere: 9 mm; G: 65 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, fără patină. Tehnologie: turnare plină. Descriere: ata de găleată cu margini concave i capătul inferior bifurcat; unul din capetele din partea inferioară este rupt; inelul de prindere al mânerului prezintă urme de folosire, nu au fost observate urme de lipitură pe spatele piesei. Datare în funcție de contextul arheologic: începutul secolului al II-lea p. Chr. – începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 72. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXVIII/72, LXXXV/72a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 203/58. Dimensiuni: L: 71,4 mm; l: 47,5 mm; Gr: 12,2 mm; G: 60 g. 1076 GRAUE 1974, 25, 63, Abb. 12/5. KUNOW 1983, 19 1078 BOLLA ET ALII 1991, 20. 1079 KOSTER 1997, 49; 1080 KELLNER, ZAHLHAAS 1993, 108. 1081 Vezi subcapitolul II. 2.2.3. 1077 210 Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare goală, în partea inferioară poate fi observat un mic defect de turnare. Descriere: ata de găleată de formă triunghiulară; inelul de prindere aflat în partea superioară prezintă urme de folosire. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 668, nr. 11, Pl. CCXVIII/11. 73. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXVIII/73, LXXXV/73) Loc de descoperire: castrul de pe Pomet 1943, porta principalis sinistra, culoarul de vest, castrul cu zid de piatră. Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: L: 70 mm; lmax.: 24 mm; Grmax.: 9,7 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină verde deschis gri. Tehnologie: turnare. Descriere: ata de găleată în formă de frunză alungită, trapezoidal în secțiune; în partea superioară prezintă un inel de prindere cu u oare urme de folosire; pe spatele piesei pot fi observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: primele trei sferturi ale secolului al III-lea p. Chr. (după 213 p. Chr.). Bibliografie: GUDEA 1989, 668, nr. 10, Pl. CCXVIII/10. III.10.3. Găleți cu corpul în formă de clopot Gălețile cu corpul în formă de clopot1082 desemnează un tip de recipient realizat prin turnare, cu buza puternic evazată, corp cu profil în formă de „S” i bază inelară, prevăzut cu două ata e care permit prinderea unui mâner. În cadrul tipului pot fi distinse trei variante în funcție de forma ata elor: primele două sunt considerate produse ale atelierelor din provinciile vestice ale Imperiului i se caracterizează prin ata e cu capătul bifurcat, discutate mai sus în această lucrare, asemănătoare celor aplicate pe gălețile Eggers 36, sau prin ata e decorate cu scene bahice de genul celui de la Moigrad/Porolissum (nr. 74, Pl. XXXVIII/74, LXXXV/74a-b). A treia variantă, „Balčik”, cu ata e realizate din tablă de bronz similare celor prezente pe varianta orientală a găleților Eggers 36, este reprezentată de un număr mare de piese descoperite în Moesia i Thracia i este considerată de speciali ti un produs al atelierelor din această parte a Imperiului1083. De pe teritoriul Daciei romane, o asemenea găleată face parte din depozitul de vase de bronz descoperit la Zlatna/Ampelum1084. Revenind la gălețile cu corpul în formă de clopot prevăzute cu ata e cu scene bahice, acestea au fost subiectul mai multor studii centrate, în principal, pe analiza exemplarului descoperit la Milano sau pe problematica bronzurilor romane descoperite în partea de nord a 1082 Anexa III, 10.3. RAEV 1978, 628, 635, nr. 4, Taf. 33/2 (Balčik), 637, nr. 36, Pl. 28/1 (Kalojanovec), 639, nr. 67, 69, Taf. 15/5, 7 (Sliven i Sofia), 640, nr. 79, Taf. 28/2 (Stara Zagora); CASTOLDI 1986, 213; SEDLMAYER 1999, 108. 1084 TÉGLÁS 1902, 8, nr.cat.3, Fig. 1/3; NOVAK 1942, 234-235, Fig. 2; WOLLMAN 1996, 211, Pl. 12/1, 24, 96/2; ANTIQUE BRONZES 2003, 142, nr. 202. 1083 211 Peninsulei Italice1085. O analiză separată a iconografiei ata elor a fost realizată de A. Kaufmann-Heinimann care a grupat cele douăzeci i patru de ata e cunoscute în trei variante care ilustrează o evoluție de la piese cu decor elaborat la cele cu reprezentări schematice1086. Ata ul de la Moigrad/Porolissum a fost încadrat în varianta a doua denumită CarnuntumPorolissum împreună cu alte patru piese, două descoperite în nordul Italiei (Como i Piemont), una în villa de la Liestal-Munzach (Basel-Landschaft, Elveția) i una la Carnuntum, caracterizate printr-o formă triunghiulară, margini flancate de câte o frunză de dimensiuni mici i un Bacchus copil care cu una din mâini prinde capătul unei pergole, iar în cealaltă ține tyrsos-ul sau prinde cele două capete cu ambele mâini1087. Gălețile cu corpul în formă de clopot prevăzute cu ata e cu scene bahice apar majoritar în nordul Peninsulei Italice de unde au fost distribuite spre est, de-a lungul Dunării, în Raetia, Noricum i Pannonia1088. Există puține descoperiri în provinciile vestice, motiv pentru care sunt considerate produse ale unor ateliere care au funcționat în nordul Italiei. Din punct de vedere cronologic, cele mai noi descoperiri pot fi datate în jurul mijlocului secolului al III-lea p. Chr., iar începutul producției, de i nu foarte sigur plasat în timp, poate fi situat cândva în ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr. 1089. Asemănător găleților Eggers 36, i acest tip a fost utilizat ca vas de amestecat în cadrul serviciului de băut, fapt dovedit atât de asocierea în contextele de descoperire cu alte elemente ale setului1090, cât i de asemănările cu gălețile de tip Hemmoor reprezentate pe sarcofagul de la Simpelveld (Fig. 18)1091. 74. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXVIII/74, LXXXV/74a-b) Loc de descoperire: descoperit pe dealul Pomet în 1973, în colțul de sud, lângă vie, de Tăme Gheorghe din Jac. Loc de păstrare: MIAZ CC 762/73. Dimensiuni: H: 59,7 mm; lmax.: 41 mm; Grmax.: 13 mm; Grinel pridere: 6,4 mm; G: 75 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină verde deschis. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: ata de găleată de formă triunghiulară înconjurat de ambele părți de câte o frunză cu capătul ascuțit; în partea superioară prezintă un inel de prindere pe care pot fi observate urme de folosire, decorat cu motive vegetale compuse din cercuri incizate; în scena centrală este reprezentat Bacchus sub o pergolă arcuită de viță de vie care se termină la ambele capete cu ciorchini de struguri; zeul este reprezentat tânăr, nud, stând în picioare, cu greutatea corpului pe piciorul drept; cu mâna dreaptă, îndoită, pare a prinde capătul pergolei; în mâna stângă ține un ciorchine de struguri; deasupra ciorchinelui poate fi observat un obiect vertical, circular, care ar putea 1085 GALLIAZO 1979, 200, nr. 83; FROVA 1963, 38, Fig. 11; CASTOLDI 1986; BOLLA 1994, 59, 61-62, nr. 69, Tav. LVIII-LIX; POULSEN 2000, 438-440, Fig. 8; CASTOLDI 2002, 290-292, Fig. 2; CROCE DA VILLA 2002, 179-181, Fig. 1; 1086 KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 39-42, Abb. 14-15. 1087 KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 39, 42, Abb. 14/9-13; POULSEN 2000, 439-440. 1088 Vezi harta de răspândire la KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 42, Abb. 15. 1089 CASTOLDI 1986, 213-214, Fig. 4; BOLLA 1994, 59; KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 39; POULSEN 2000, 440; CASTOLDI 2002, 290. 1090 SEDLMAYER 1999, 108; POULSEN 2000, 1091 Vezi subcapitolul II.2.2.3. 212 reprezenta partea superioară a unui tyrsos redat numai parțial (pe alte ata e aparținând aceluia i tip personajul redat ține un tyrsos în mâna stângă); modul de reprezentare este schematic i rudimentar; partea din spate este prevăzută cu o incizie adâncă care permitea fixarea ata ului de buza vasului; urmele de lipitură sunt încă vizibile. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: POP, MATEI 1978, 81, nr. 15, fig. IV/12; KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 39, 41, Abb. 14/11. III.10.4. Fragmente de găleți Mânerul de la Gherla (nr. 75, Pl. XXXIX/75, LXXXVI/75) provine cu siguranță de la o găleată, însă o încadrare într-un tip anume nu este posibilă. Cele cinci ata e de la Moigrad/Porolissum (nr. 76, Pl. XXXIX/76, LXXXVI/76a-b; nr. 77, Pl. XXXIX/77, LXXXVI/77a-b; nr. 78, Pl. XXXIX/78) i Turda/Potaissa (nr. 79, Pl. XXXIX/79; nr. 80, Pl. XXXIX/80) realizate din tablă de bronz1092 pot fi atribuite variantelor orientale ale găleților Eggers 36 i ale celor cu corpul în formă de clopot discutate anterior, însă o asemenea încadrare trebuie făcută cu precauție, deoarece ata e din tablă de bronz de formă triunghiulară pot apărea i pe unele balsamaria cu corpul globular1093. Din Dacia romană mai cunoa tem ata e de acest fel, descoperite la Mehadia1094, în castrul de la Răcari1095 i la Tibiscum1096. 75. Gherla (Pl. XXXIX/75, LXXXVI/75) Loc de descoperire: zona castrului. Loc de păstrare: MNITR v. 34588 Dimensiuni: L: 232,3 mm; Gr: 6 mm. Material: aliaj pe bază de cupru Stare de conservare: întreg, nerestaurat, puternic deformat, patină neuniformă, verde închis cu pete verde deschis. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de găleată, rectangular în secțiune, cu fiecare capăt terminat într-un buton. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 76. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXIX/76, LXXXVI/76a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 130/58. Dimensiuni: L: 45,6 mm; l: 22,7 mm; Gr: 2,9 mm; G: 10 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat (a fost rupt în două bucăți care au fost unite în urma procesului de restaurare), deformat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: tablă de bronz, batere, perforare. Descriere: ata de găleată/cazan în formă de frunză; în partea superioară prezintă un inel de prindere; din cauza metodelor folosite în timpul restaurării, pe spatele ata ului nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 668, nr. 6, Pl. CCXVIII/6. 1092 Această realitate este valabilă pentru ata ele de la Moigrad/Porolissum. Piesele consemnate de Téglas István în notițele sale nu s-au mai păstrat până astăzi. Faptul că au fost realizate din tablă de bronz este doar o presupunere bazată pe caracteristici formale. 1093 BRAUN 2001, 150 (B 25), 152-153 (B 32). 1094 BOZU 2001, 153, nr. 77, Pl. V/77. 1095 BONDOC, GUDEA 2009, 232, nr. 721, 414, Pl. CXVIII/721. 1096 ARDE 2004a, 31-32, Pl. III/10. 213 77. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXIX/77, LXXXVI/77a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 128/58. Dimensiuni: L: 43,7 mm; l: 33,3 mm; Gr: 1,4 mm; G: 8 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: tablă de bronz, batere, perforare. Descriere: ata de găleată/cazan; partea inferioară este ruptă; în partea superioară prezintă un inel de prindere pe care pot fi observate urme de folosire; din cauza metodelor folosite în timpul restaurării, pe spatele ata ului nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 674, nr. 6, Pl. CCXXI/6. 78. Moigrad/Porolissum (Pl. XXXIX/78) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 125/58. Dimensiuni: L: 57,5 mm; l: 18,4 mm; Gr: 1,9 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: tablă de bronz, batere, perforare. Descriere: ata de găleată/cazan în formă de frunză; în partea superioară prezintă un inel de prindere; din cauza metodelor folosite în timpul restaurării, pe spatele ata ului nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 668, nr. 5, Pl. CCXVIII/5. 79. Turda/Potaissa (Pl. XXXIX/79) Loc de descoperire: Középmál (versantul nordic al Dealului Cetății, începând cu strada Traian) 1911, via soției lui Bethlen Sándor. Loc de păstrare: Dimensiuni: Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: tablă de bronz, batere, perforare? Descriere: ata de găleată/cazan în formă de frunză; partea inferioară este ruptă, iar în partea superioară prezintă un inel de prindere. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: BAJUSZ 2005, 556, 45/86b/2. ábra. 80. Turda/Potaissa (Pl. XXXIX/80) Loc de descoperire: Szindivölgy-Tető (culmea văii Sândului) 1910, via lui Ifj. Bardócz Ferenc. Loc de păstrare: Dimensiuni: L: 35 mm; l: 23 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg. Tehnologie: tablă de bronz, batere, perforare? Descriere: ata de găleată/cazan în formă de frunză cu orificiul de prindere situat în partea superioară. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: BAJUSZ 1980, 383, nr. 663; BAJUSZ 2005, 671, 44/81/1. ábra. 214 III.11. Balsamaria Balsamaria1097 reprezintă o categorie de vase de bronz eterogenă din punct de vedere formal, incluzând toate recipientele folosite în cadrul toaletei pentru a conţine uleiuri, parfumuri sau creme parfumate. Din punct de vedere terminologic, opţiunea noastră de a folosi termenul balsamarium a fost deja argumentată într-un capitol anterior al acestei lucrări1098. El va fi folosit ca un termen tehnic, fără nici un fel de legătură cu terminologia latină, deoarece reprezintă în momentul de faţă o convenţie arheologică. Formele incluse variază de la recipientele cu corpul globular decorat în relief sau nedecorat, până la cele în formă de flacon. III.11.1. Balsamaria globulare cu corpul decorat în relief Balsamarium-ul de la Gilău (nr. 81, Pl. XL/81a, XLI/81b, LXXXVII/81a, LXXXVIII/81b-c), provenit dintr-un context de descoperire datat în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.1099, se încadrează într-o categorie de piese ilustrată de un număr relativ mic de descoperiri1100, caracterizate printr-un corp globular sau ovoidal, decorat în relief. Vasele sunt prevăzute cu o bază inelară sau cu un postament i cu un mâner prins de corp prin intermediul a două ata e. Rigurozitatea cu care a fost publicat vasul de la Gilău1101, cu un accent semnificativ asupra problemelor referitoare la iconografia scenei redate, face inutilă o reluare pe larg a discuției în această lucrare. În cele ce urmează vom prezenta succint principalele concluzii la care s-a ajuns în momentul publicării, precum i anumite aspecte referitoare la tipul de vase în care se încadrează piesa în discuție, cu adăugirile de rigoare datorate evoluției cercetării în ultimii zece ani. Conform autorului, scena ilustrată pe balsamarium-ul de la Gilău reprezintă trei ipostaze diferite ale luptelor de palestra, desfă urate conform tradiției grece ti: primele două grupuri de atleți sunt angajați în lupte corp la corp (lupte greco-romane; posibil ca una dintre scene să fie una de pancrațiu), iar al treilea într-o întrecere pugilistică, surprinsă în momentul victoriei. Întrecerile sunt desfă urate în interiorul palestrei, fapt sugerat de prezența coloanei i a hermei, iar finalitatea acestora, anume festivitatea de premiere, de i nu este reprezentată, 1097 Anexa III, 11.1-11.2. Vezi subcapitolul I.2.2. 1099 ISAC 2000, 201; ISAC 2001b, 189. 1100 Exceptând vasul de la Gilău, la nivelul anului 2001 erau cunoscute un număr de 62 asemenea piese (vezi BRAUN 2001). 1101 ISAC 2000; ISAC 2001b. 1098 215 este sugerată de premiile care apar ilustrate în registrul superior1102. Cea mai apropiată analogie, atât din punct de vedere formal, cât i iconografic, indicată de D. Isac este un balsamarium globular cu corpul decorat în relief descoperit la Auvergne, Franța1103 care prezintă o scenă de palestra mult mai simplificată, în care este implicat un singur grup de atleți. Acela i autor încadrează vasul de la Gilău în tipul 8 din cadrul clasificării realizate de K. Szabó pentru vasele de toaletă din bronz provenite din Pannonia1104 i îl consideră, pe baza altor vase de acest gen cunoscute, un produs provincial, realizat în provinciile vestice ale Imperiului roman, care a conținut foarte probabil ulei. Din punct de vedere cronologic este observat un element foarte important care restrânge intervalul de timp (mijlocul secolului I – prima jumătate a secolului al IV-lea p. Chr.1105) în care este, în general, datat acest tip de vase: obiectul care apare reprezentat pe coloana care desparte primele două grupuri de luptători este de fapt un co cu premii care apare pe monedele emise în Asia Mică în secolul al III-lea p. Chr1106. Ulterior apariției monografiei Claudiei Braun, dedicată vaselor globulare din bronz cu corpul decorat în relief din Imperiul roman1107, balsamarium-ul de la Gilău a reintrat în atenția speciali tilor o dată cu analizarea de către G. Alexandrescu a balsamarium-ului cu decor în relief descoperit într-un mormânt de la Slokoshtitsa (Kiustendil, Bulgaria)1108, ca parte a unei discuții mai largi referitoare la iconografia scenelor de premiere a atleților1109. Spre deosebire de vasul de la Gilău, pe cel de la Slokoshtitsa poate fi observat un singur grup de atleți angajați în luptă, restul scenei ilustrând premierea. Aceasta este singura situație în care o asemenea temă apare pe un vas din bronz decorat în relief. Pe baza elementelor de iconografie, perioada de producție a piesei a fost plasată cândva la începutul secolului al IIlea p. Chr., urmând ca acesta să ajungă în pământ în a doua jumătate a secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr.1110 În ceea ce prive te balsamarium-ul de la Gilău, 1102 ISAC 2000, 202-210; ISAC 2001b, 190-195. REINACH 1894, 311-312, nr. 395; TASSINARI 1975a, 75, nr. 204, Pl. XXX/204a-d; TERENZIANI 1986, 216, nota 5; BOLLA 1994, 66; ISAC 2000, 212; BRAUN 2001, 122, nr. 29; ISAC 2001b, 196; ALEXANDRESCU 2005, 27, Abb. 14-15. 1104 SZABÓ 1984, 101, 107, Fig. 6/8. 1105 BRAUN 2001, 101-106. 1106 ISAC 2000, 211-214; ISAC 2001b, 195-197; ALEXANDRESCU 2005, 17: apariția co urilor cu premii pe reversul monedelor apare începând cu secolul al II-lea p. Chr. (o serie de emisiuni monetare ale lui Commodus). 1107 BRAUN 2001: din nefericire vasul de la Gilău nu a fost inclus în acest studiu monografic, foarte probabil din cauză că era încă inedit. 1108 MESHEKOV, STAIKOVA 1998, 56, 57, Fig. 10, 58, Fig. 15, 59, Fig. 16, 65, nr. 10. 1109 ALEXANDRESCU 2005. 1110 MESHEKOV, STAIKOVA 1998, 61; BRAUN 2001, 130-131, nr. 43bis; ALEXANDRESCU 2005, 13-14, 20. 1103 216 autoarea consideră că ar prezenta anumite asemănări cu vase încadrate de C. Braun în tipurile I sau II1111. Temele iconografice prezente pe cele aizeci i două de balsamaria globulare cu decor în relief identificate de C. Braun au fost grupate de aceasta în apte categorii mari: Erotes i putti reprezentând cele patru anotimpuri, Dionysos/Bachus i cortegiul său, alte scene mitologice (Ajax, Dioscurii, Hercules, Lupa Romana, Phaeton i Vulcanus), scene bucolice, atleți, gladiatori i scene de venatio, diferite reprezentări de animale i de scoici, precum i alte tipuri de reprezentări (femei în timpul băii, filosofi/poeți, capete de negroizi)1112. Vasul de la Gilău se încadrează în seria reprezentărilor de atleți, gladiatori i scene de venatio1113, iar în ceea ce prive te imaginile de atleți angajați în luptă în palestra sau în afara acesteia, asemenea scene mai apar pe încă alte patru balsamaria din bronz romane cu corpul decorat în relief. În primul rând este vorba despre vasul deja amintit de la Auvergne, Franța, datat pe criterii iconografice în a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.1114. O altă piesă pe care apar reprezentate scene agonistice este cea de la Slokoshtitsa (Kyustendil, Bulgaria)1115, considerată, a a cum am menționat anterior, un obiect produs la începutul secolului al II-lea p. Chr. i scos din uz în a doua jumătate a secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr. În aceea i serie se încadrează vasul din P. Getty Museum, Malibu1116, datat, tot pe baza elementelor de iconografie, în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr.1117 i un balsamarium păstrat într-o colecție privată vieneză care posibil să fi fost descoperit la Istanbul1118. Frizele vaselor de la Auvergne i Slokoshtitsa ilustrează un singur grup de atleți care concurează la pancrațiu, restul scenelor fiind completate de imagini de palestra adiacente concursului, respectiv de scena de premiere. Scena de pe balsamarium-ul din P. Getty Museum, Malibu este cea mai complexă, deoarece prezintă patru grupuri de atleți care concurează la lupta clasică i la pancrațiu. Grupurile sunt delimitate de un crater din care ies ramuri de palmier, de o masă cu premii i de un arbitru care îi asistă i ține în mâna dreaptă ramuri de palmier. Pe balsamarium-ul păstrat la Viena apar trei grupuri de atleți care boxează, asistați de un arbitru1119. De i deosebirea dintre scenele de luptă i cele de pancrațiu este greu 1111 ALEXANDRESCU 2005, 14. BRAUN 2001, 40-85. 1113 BRAUN 2001, 73-79, categoria e. 1114 BRAUN 2001, 104, 122. 1115 BRAUN 2001, 130-131, nr. 43bis; ALEXANDRESCU 2005, 13-14, 20, 25, Abb. 1-3. 1116 BRAUN 2001, 108, nr. 2; ALEXANDRESCU 2005, 26, Abb. 10-11. 1117 BRAUN 2001, 102-103. 1118 TERENZIANI 1986, 216, nota 9; BOLLA 1994, 66; BRAUN 2001, 127-128, nr. 39. 1119 Pentru o descriere detaliată a iconografiei frizelor, vezi BRAUN 2001, 73-76. 1112 217 de realizat în reprezentări1120, redarea unuia dintre picioare ridicat poate fi un element de diferențiere, deoarece în luptele greco-romane loviturile cu piciorul nu erau permise1121. Din această cauză primul grup de atleți reprezentați pe vasul de la Gilău concurează foarte probabil la această disciplină, nu la lupte, deoarece personajul din stânga este redat cu piciorul stâng ridicat, aplicându-i adversarului o lovitură laterală. Tot din punct de vedere iconografic prezența hermei i a coloanei pe care a fost a ezat co ul cu premii nu sunt elemente care să indice neapărat desfă urarea luptei în interiorul palestrei, ele fiind redate i în cazul luptelor desfă urate pe stadion1122. În încercarea de a integra balsamarium-ul de la Gilău în categoria vaselor de acest gen descoperite în Imperiul roman, prima problemă de care ne lovim este reprezentată de faptul că nu există o legătură între iconografia i morfologia acestor obiecte la fel cum nu a putut fi sesizată, cu mici excepții, încadrarea clară a tipurilor stabilite într-un interval cronologic mai restrâns1123. Cele patru piese enumerate mai sus, de i au frize cu scene agonistice, se încadrează din punct de vedere tipologic în patru tipuri diferite1124. La aceasta se adaugă diferențele artistice i iconografice existente între cele cinci frize. Scena de pe balsamariumul de la Gilău are câteva elemente comune cu cea prezentă pe vasul din P. Getty Museum: kymation-ul lesbic care delimitează scena în partea superioară1125 i modalitatea de redare a personajelor în altorelief, cu toate că modul de execuție al ultimei menționate este net superior. Pe baza prezenței kymation-ului lesbic i a unor detalii legate de modalitatea de realizare a faldurilor îmbrăcămintei arbitrului, C. Braun datează balsamarium-ul de la Malibu în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr., mai exact în perioada hadrianică1126. Întrebarea care se pune este: în ce măsură prezența kymation-ului lesbic poate constitui un element de datare pentru aceste piese, atâta timp cât, a a cu am văzut anterior, co urile cu premii pentru atleți încep să apară pe monede cel mai devreme în partea finală a secolului al II-lea p. Chr. Vasul de la Gilău nu are analogii exacte, motiv pentru care este foarte greu să-l încadrăm în unul din tipurile stabilite de C. Braun. Forma globulară a corpului seamănă până la un anumit punct cu exemplarele aparținând tipului IIa, însă acestea nu au partea inferioară 1120 ISAC 2000, 208; BRAUN 2001, 74; ISAC 2001b, 194. BRAUN 2001, 74. 1122 Vezi discuția la BRAUN 2001, 73. 1123 BRAUN 2001, 85-86. 1124 P. Getty Museum, Malibu (Braun tip I), Auvergne (Braun tip IIa), colecție Viena (Braun tip IIb), Slokoshtitsa (Braun tip IIc). 1125 Vasul din P. Getty Museum i cel de la Gilău sunt singurele din această categorie pentru care a fost utilizat kymation-ul lesbic în delimitarea frizelor. 1126 BRAUN 2001, 102, 106: intervale cronologice mai restrânse au fost observate în cadrul tipului IIb (de la mijlocul până la sfâr itul secolului al II-lea p. Chr.) i a tipului III, cu o excepție (începutul secolului al III-lea p. Chr.) 1121 218 alungită i sunt prevăzute cu o bază care formează un mic postament1127. Corpul alungit este tipic pentru vasele încadrate în tipul IIb1128, însă acestea prezintă, de obicei, un umăr destul de pronunțat, plasat în partea superioară a corpului, care nu este caracteristic pentru vasul de la Gilău. Paralele satisfăcătoare nu pot fi identificate nici în grupul de treizeci i două de balsamaria cu corpul decorat în relief, indiferent de tip, datate de C. Braun în a doua jumătate a secolului al II-lea i prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr., perioadă în care a fost produsă cu siguranță1129 i piesa în discuție. Modul de realizare a buzei rotunjite care este goală pe interior, mânerul, precum i maniera de decorare a acestor două elemente, argintarea suprafețelor1130 în vederea atragerii atenției privitorului asupra anumitor aspecte nu mai sunt regăsite pe nici unul din celelalte balsamaria cunoscute. Din punct de vedere al dimensiunilor avem de-a face cu unul dintre cele mai mari exemplare cunoscute. Majoritatea pieselor de acest gen măsoară în înălțime între 5 i maximum 11/12 cm. Exceptând cazul Gilău, cunoa tem numai trei piese care depă esc aceste valori, două dintre ele fiind puțin mai înalte1131. Bazându-ne pe cele discutate mai sus putem concluziona că vasul de la Gilău este un unicat i că paralela sa cea mai apropiată din punct de vedere iconografic este reprezentată de balsamarium-ul din P. Getty Museum, Malibu. Posibil ca ambele vase să fi făcut parte dintr-o serie cu o iconografie comună, produsă pe parcursul secolului al II-lea p. Chr., din care au fost descoperite numai aceste două exemplare. Nu putem exclude nici necesitatea reevaluării pe viitor a cronologiei vasului păstrat la Malibu, la fel cum posibilitatea realizării balsamarium-ului de la Gilău având drept punct de plecare o piesă mai veche nu poate fi exclusă. Obiectul a fost produs cândva începând cu sfâr itul secolului al II-lea p. Chr., a fost utilizat o perioadă scurtă sau nu a fost utilizat intens, fapt dovedit de lipsa urmelor de uzură de la nivelul ata elor, urme prezente de obicei pe alte exemplare, i a ajuns în pământ cândva în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Spre deosebire de majoritatea pieselor aparținând acestei categorii, care sunt descoperiri funerare1132, vasul de la Gilău a fost descoperit într-un castru, situație cunoscută doar în alte două cazuri1133. 1127 BRAUN 2001, 5-6, Abb. 2. BRAUN 2001, 5-7, Abb. 3. 1129 BRAUN 2001, 104. 1130 Nu putem exclude posibilitatea ca mai multe vase de acest gen să fi avut suprafețe argintate care nu s-au mai păstrat datorită folosirii intense sau a stadiului avansat de deteriorare. 1131 BRAUN 2001, 119, nr. 22 (13,5 cm), 125, nr. 34 (15 cm), 141-142, nr. 60 (16,2 cm). 1132 BRAUN 2001, 36-39. 1133 REICHART 1955 (Kösching); ISAC 2000, 213; BRAUN 2001, 37, 112-113, nr. 10-11 (Odernburg i Kösching); ISAC 2001b, 197. 1128 219 Din punct de vedere al distribuției descoperirilor, au fost observate trei regiuni cu un număr mai mare de asemenea piese: Gallia, Germania Inferior i zona Dunării, mai ales Pannonia i Moesia1134, însă slaba reprezentare a unor areale poate fi determinată i de stadiul de publicare al materialului sau de faptul că numai piesele întregi au fost publicate, însă nu i materialul fragmentar. Stabilirea clară a atelierului în care a fost produs vasul nu este posibilă în actualul stadiu al cuno tințelor. Balsamaria globulare cu decor în relief au fost produse cu siguranța în mai multe regiuni ale Imperiului. O producție localizată în Egipt, în jurul Alexandriei, care ar fi continuat tradiția toreuticii elenistice, poate cu greu fi susținută, deoarece nu există nici o descoperire de acest tip în regiune1135. Ateliere care au produs i vase de acest gen au existat în Gallia, în Germania Inferior i posibil în nordul Italiei1136. Ele nu apar în ora ele din jurul Vezuviului1137, iar producerea lor în ateliere din provinciile dunărene (Pannonia, Moesia sau Thracia) rămâne deocamdată nesigură1138. Vasul de la Gilău este foarte probabil, a a cum a fost remarcat în momentul publicării sale, un produs al unui atelier care a funcționat în provinciile vestice ale Imperiului, un element care ar putea susține o asemenea identificare fiind reprezentat de decorul bogat prezent pe buză i pe mâner. Această atribuire trebuie luată în considerare cu precauția necesară având în vedere că avem de-a face cu un unicat. Din punct de vedere funcțional vasele de acest tip au fost utilizate cu siguranță în cadrul toaletei. Referitor la conținut, acesta a fost, foarte probabil, cel puțin pentru unele din exemplarele cunoscute, uleiul de măsline. Însă, dacă luăm în considerare asemănarea din punct de vedere formal dintre balsamaria cu corpul decorat în relief i cele cu corpul nedecorat1139, prezența în cele din urmă a unor substanțe precum uleiuri parfumate, unguente sau săpun nu trebuie exclusă nici în cazul categoriei de față1140. Elementele care indică utilizarea lor în cadrul toaletei sau la băi drept recipiente pentru ulei sunt de mai multe tipuri. În primul rând este vorba despre iconografia frizelor redate pe aceste vase care ilustrează scene de palestra care includ vase cu ulei i atleți care duc cu ei asemenea vase, Erotes care se ocupă de îngrijirea corpului, femei în timpul băii, precum i reprezentările lui Hercules, 1134 BRAUN 2001, 33-36, Abb. 40. TERENZIANI 1986, 218; BOLLA 1994, 68; BRAUN 2001, 36. 1136 SZABÓ 1984, 101; TERENZIANI 1986, 217-218; BOLLA 1994, 68; NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54; BRAUN 2001, 31. 1137 Vezi TASSINARI 1993. 1138 BRAUN 2001, 32. O producție în Thracia a unor exemplare mai slabe din punct de vedere calitativ este susținută de R. Nenova-Merdjanova (NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54). 1139 Vezi discuția referitoare la funcționalitatea acestui tip. 1140 BRAUN 2001, 94, 99. 1135 220 considerat a fi patronul palestrelor1141. Relevantă din acest punct de vedere este reprezentarea de pe mozaicul descoperit în thermae-le unei locuințe private din Aquincum, analizat anterior în această lucrare1142, care prezintă lupta dintre doi atleți asistați de un arbitru. În colțul drept al scenei este redat un balsamarium, foarte probabil cu ulei, iar în cel stâng un inel de care sunt agățate trei strigiles. La datele iconografice se adaugă cele arheologice, mai ales asocierea pieselor în contexte funerare cu strigiles1143. 81. Gilău (Pl. XL/81a, XLI/81b, LXXXVII/81a, LXXXVIII/81b-c) Loc de descoperire: castru 1979, via decumana, partea dinspre via sagularis, în exteriorul bastionului sudic, ad.: - 0,50 m, Gilău III. Loc de păstrare: MNITR v. 45341. Dimensiuni: H: 145 mm; Hcu mâner: 221 mm; Dbuză: 96 mm; Dexterior buză: 108 mm; Ddeschidere capac: 55 mm; Dbază: 91 mm; Hata e: 45 mm; G: 822 g. Material: aliaj pe bază de cupru i argint. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro ro iatice. Tehnologie: turnare în mai multe bucăți (corpul, buza, capacul, baza, ata ele, mânerul, capetele mânerului), incizare, finisare la strung. Descriere: vas de formă globulară, cu corpul u or alungit în partea inferioară, cu buza rotunjită pe partea exterioară, pliată spre interior i goală înăuntru; marginea buzei prezintă o serie de incizii concentrice i pe o parte o adâncitură de formă dreptunghiulară care permitea adăugarea părții fixe a balamalei prin care capacul, astăzi pierdut, era prins de aceasta; buza a fost decorată pe partea exterioară prin incizare cu elemente vegetale grupate în patru registre alternante, despărțite de câte o bandă (tenia) poziționată oblic, constând din frunze de laur, conuri de pin, frunze de laur i muguri; scena reprezentată pe corp este delimitată în partea superioară de un registru compus dintr-un kimatyon lesbic incizat care prezintă deasupra un brâu perlat, pe alocuri deteriorat, iar în partea inferioară de nivelul de călcare aparținând scenei propriu-zise; este reprezentată o scenă agonistică, redată în relief, compusă din nouă personaje masculine, grupate în trei grupuri distincte; primul grup, poziționat începând cu capătul unuia dintre ata e, este compus din trei personaje: primul, redat din profil, orientat spre dreapta i îmbrăcat cu o bucată de material textil înfă urată în jurul oldurilor i înnodată în față, îi observă pe cei doi atleți nuzi, angajați în luptă; cel din stânga are piciorul stâng ridicat, cu mâna stângă îl prinde pe adversar de după cap, iar cu cea dreaptă îi prinde acestuia mâna stângă; al doilea grup este compus din doi atleți nuzi, în picioare, care sunt surprin i înainte de momentul atacului: cel din stânga se apleacă pentru a- i lua avânt, are mâna dreaptă lăsată în jos, iar pe cea stângă o ridică (mâna stângă nu a fost realizată în relief, ci prin incizare); atletul din dreapta este în poziție de apărare, cu brațul stâng apropiat de corp i cel drept arcuit deasupra frunții. Aceste două grupuri sunt despărțite de reprezentarea unei coloane cu partea superioară decorată cu incizii oblice, dispuse în două registre separate; pe ea este a ezat foarte probabil un co , reprezentând premiile, decorat cu incizii oblice i elemente circulare, din care iese un obiect a cărui suprafața a fost argintată; co ul este flancat pe ambele părți de frunze de palmier incizate; cel de-al treilea grup este compus din patru personaje, foarte probabil doi arbitri care încadrează doi atleți aflați în momentul final al luptei de pugilat; primul personaj din partea stângă este redat din profil i are partea inferioară a corpului înfă urată într-un ve mânt lung, iar în mâna stângă ține o vergea (mâna i vergeaua nu sunt redate în relief, ci doar incizate); urmează primul atlet redat în picioare, în poziție de învingător, cu piciorul drept îndoit, mâna dreaptă îndreptată în sus, iar cea stângă atingând spatele celui învins; în mâna dreaptă ține un obiect relativ dreptunghiular, de dimensiuni mici, probabil din plumb, folosit drept armă în timpul luptei; atletul învins este redat aplecat, cu capul în jos, sprijinit pe antebrațul drept, cu piciorul drept îngenuncheat i cel stâng îndoit; pe antebrațele ambilor atleți pot fi observate „mănu ile” pentru pugilat (caestus), ale căror curele au fost scoase în evidență prin argintare; al patrulea personaj, reprezentat în dreapta, este aplecat i cu brațul stâng încearcă să-l ajute pe atletul învins; deasupra grupului poate fi observat un vas, încadrat de două ramuri de palmier incizate, probabil un alt premiu, care are o formă asemănătoare cu recipientul pe care a fost reprezentat, cu excepția părții inferioare, care este prevăzută cu un picior; în capătul drept al grupului apare o herma reprezentând un personaj nud, cu barbă, spre stânga, a ezat pe o bază joasă; vasul a fost prevăzut cu două ata e de formă romboidală, poziționate pe umăr, care au în partea 1141 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 53; BRAUN 2001, 95. Vezi Fig. 8 din subcapitolul II. 2.2.3. 1143 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 53; BRAUN 2001, 94-95. 1142 221 superioară câte un inel de prindere masiv, dreptunghiular în secțiune, care nu prezintă urme de folosire intensă; aceste două ata e au fost folosite pentru prinderea capetelor mânerului arcuit, circular în secțiune, decorat prin incizare cu elemente vegetale în formă de lacrimă; cele două capete se termină în două aplici, turnate separat, de forma unor capete de leu. Datare în funcție de contextul arheologic: prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: ISAC 2000; ISAC 2001b; ANTIQUE BRONZES 2003, 146, nr. 216 (D. Isac); ALEXANDRESCU 2005, 26, Abb. 9, 9a. III.11.2. Balsamaria globulare cu corpul nedecorat Balsamaria globulare cu corpul nedecorat sau, în puține cazuri, decorat cu caneluri verticale corespund tipului Den Boesterd 308-3091144, Szabó 61145 i se caracterizează printrun corp globular prevăzut cu o buză u or evazată sau îngro ată i decorată cu ove, o bază, de obicei înaltă, sub formă de postament i un capac cu buton, fixat de buză cu ajutorul unei balamale. Mânerul este prins de vas cu ajutorul a două ata e fixate pe curbura superioară a corpului. Ata ul de la Moigrad/Porolissum (nr. 82, Pl. XLII/82, LXXXIX/82a-b) în formă de bust uman provine cu siguranță de la un astfel de vas, fapt dovedit de piesele întregi sau parțial întregi care poartă asemenea ata e. Un balsamarium păstrat în întregime, cu buza bombată, decorată cu ove, a fost descoperit într-un mormânt de la Isaccea/Noviodunum, datat după jumătatea secolului al II-lea p. Chr.1146. Vasul păstrează ambele ata e în formă de bust de Eros care au acelea i dimensiuni ca i cel de la Moigrad/Porolissum. Un alt vas întreg, foarte asemănător cu cel de la Isaccea, provine de la Carnuntum i face parte dintr-o colecție privată1147. În Muzeul Național Maghiar, fără a cunoa te locul de descoperire, se păstrează un balsamarium fragmentar din care s-au păstrat partea superioară a corpului, buza bombată, decorată cu ove i cele două ata e în formă de bust de Eros a ezat pe o palmetă1148. Două balsamaria de dimensiuni mai mici, cu ata e în formă de bust uman care prezintă un decor mult mai schematic, provin de la Nijmegen i au fost datate general între secolul I i secolul al III-lea p. Chr.1149. Tot aici trebuie menționat un vas prevăzut cu ata e cu acela i tip de reprezentare descoperit în râul Saône, Franța1150. Vaselor întregi li se adaugă cinci ata e descoperite separat. Este vorba despre unul descoperit în castrul de la Neuss1151, două din 1144 DEN BOESTERD 1956, 88, 308-309, Pl. XII/308. SZABÓ 1984, 100-101, 107, Fig. 6/6. 1146 SIMION 1995, 216, Fig. 1/1a-c, 223-224, nr. 16, 225, nr 14; BRAUN 2001, 153-154, nr. B 35, Abb. 126. 1147 VON KAISERN UND BÜRGERN 2009, 322, nr. 1217. 1148 SZABÓ 1984, 100-101, 106, nr. 13, Pl. LII/1; BRAUN 2001, 145-146, nr. B 7, Taf. 74/c. 1149 DEN BOESTERD 1956, 88, 308-309, Pl. XII/308; BRAUN 2001, 149, nr. B 19, B 20, Abb. 111. 1150 BONNAMOUR 1977, 24, fig. 3; BARATTE ET ALII 1984, 108, nr. 169, Pl. LIII/169; SZABÓ 1984, 112, fig. 9; NEMETH 1993, 96-97, nr. 104, fig. 104; BOLLA 1994, 64; BONNAMOUR 2000, 41, 125-126, nr. 100; BRAUN 2001, 151, nr. B 28, Abb. 119 1151 MENZEL 1986, 207-208, nr. 578, Taf. 180/578. 1145 222 Muzeul Național de la Belgrad1152, fără informații referitoare la contextul de descoperire, care au făcut parte, foarte probabil, din acela i vas i două ata e păstrate în Royal Ontario Museum, Toronto a căror proveniență este necunoscută1153. Asemănările formale dintre balsamaria globulare cu corpul decorat în relief i cele nedecorate sugerează o producție a ambelor tipuri în acelea i ateliere. O asemenea ipoteză este susținută i de zona de distribuție a tipului nedecorat care apare în număr mai mare tot în Gallia, Germania Inferior, nordul Italiei i în provinciile dunărene1154. Absența tipului la Pompei1155 i cronologia oferită de contextele de descoperire1156 indică o producție care s-a desfă urat, cu mici excepții1157, în atelierele din provinciile vestice ale Imperiului în intervalul cronologic cuprins între sfâr itul secolului I/începutul secolului al II-lea i probabil prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.1158, fără a putea restrânge acest interval cronologic pe baze tipologice. Balsamaria globulare cu corpul nedecorat au făcut parte, asemănător exemplarelor decorate, din categoria vaselor de toaletă, iar conținutul lor a variat de la uleiuri parfumate, la unguente i săpun. Până în momentul de față a fost analizat conținutul a trei recipiente aparținând tipului: primul, descoperit în Olanda, lângă Maastricht a conținut un fel de săpun lichid pe bază de ulei1159, al doilea, având Bonn drept loc de proveniență, un ulei parfumat1160, iar în ultimul, un vas emailat de la Nijmegen, a fost identificată o substanță grasă, pe bază de ceară de albine, care probabil că a fost parfumată1161. Existența unui conținut lichid a fost respinsă de unii speciali ti, principalul argument adus fiind forma necorespunzătoare a vasului, improprie pentru lichide1162. Considerăm că această ipoteză nu ar trebui exclusă în totalitate, deoarece, de i lipsa unui deversor îngreunează evacuarea unui conținut lichid, sunt cunoscute în stadiul actual al cercetărilor două balsamaria globulare care au fost descoperite împreună cu polonice de dimensiuni mici. Primul vas, menționat anterior, 1152 RATKOVIĆ 2005, 59-60, nr. 10, 11. HAYNES 1984, 86, nr. 135, 136. 1154 BOLLA 1994, 64. 1155 Vezi TASSINARI 1993. 1156 Majoritatea pieselor se datează în funcție de contextul de descoperire în secolului al II-lea i la începutul secolului al III-lea p. Chr. (BOLLA 1994, 64, BRAUN 2001, 144-155). 1157 Balsamaria cu corpul globular, decorat cu caneluri verticale (tip Petrovszky XIV, 1) sunt considerate produse realizate în partea de est a Imperiului (zona balcanică sau costa Asiei Mici) (PETROVSZKY 1993, 119120, Taf. 4/XIV, 1). 1158 BOLLA 1994, 64; NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54 1159 KOSTER 1997, 82; BRAUN 2001, 94, 147-148, nr. B 16, Abb. 108. 1160 BRAUN 2001, 94, 144, nr. B 1, TAf. 72/a. 1161 DEN BOESTERD 1956, 87-88, nr. 307, Pl. XII/307; BRAUN 2001, 94, 149, nr. B 21, Abb. 112. 1162 PETROVSZKY 1993, 120; KOSTER 1997, 82. 1153 223 a fost descoperit închis în râul Saône, iar în interiorul său a fost găsit un polonic1163. Al doilea, păstrat într-o colecție privată, a fost descoperit cu un polonic de acela i tip1164. Probabil conținutul acestor vase nu a fost de un singur tip, acesta putând să varieze i în funcție de dimensiunea recipientelor. 82. Moigrad/Porolissum (Pl. XLII/82, LXXXIX/82a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 203/58. Dimensiuni: L: 36,1 mm; l: 15,1 mm; Gr: 4,1 mm; G: 9 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: ata de balsamarium în forma unui bust uman reprezentând un copil, posibil Eros, a ezat pe o palmetă; trăsăturile feţei şi părul sunt redate destul de schematizat prin incizii fine; inelul de prindere, cu puternice urme de folosire, este decorat cu semicercuri incizate; pe spatele piesei pot fi observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. III.11.3. Fragmente de balsamaria globulare Atribuirea capacului descoperit în castrul de la Bologa/Resculum (nr. 83, Pl. XLII/83, LXXXIX/83a-b) unui tip precis de balsamaria nu poate fi făcută cu siguranță, motiv pentru care am decis tratarea lui separată. Acest tip de capac, de formă rotundă, prevăzut cu un buton mobil care continuă pe partea inferioară cu o tijă metalică, este caracteristic pentru balsamaria globulare, atât pentru tipul cu corpul decorat în relief, cât i pentru cel nedecorat. El a fost fixat de buză cu ajutorul unei balamale de dimensiuni mici care a avut una din părțile mobile lipită de capac i cealaltă lipită de buză. Închiderea recipientului cu un astfel de sistem s-a realizat în felul următor: prin mi carea butonului, tija de pe partea inferioară era împinsă într-un orificiu existent pe interiorul buzei vasului. Deschiderea lui se realiza prin tragerea tijei înapoi1165. Dintre balsamaria globulare care s-au păstrat împreună cu capacul, majoritatea butonilor aparținând de acesta nu prezintă decor, ci au o formă simplă, rotunjită sau de pion de ah. Singurele două cazuri de butoni decorați care ne sunt cunoscute apar pe capace aparținând de piese cu corpul decorat în relief. Este vorba despre un balsamarium pe a cărui friză sunt reprezentate animale, descoperit la Bakar, în Croația, care are un capac cu buton în 1163 BONNAMOUR 1977, 24, fig. 3; BARATTE ET ALII 1984, 108, nr. 169, Pl. LIII/169; SZABÓ 1984, 112, fig. 9; NEMETH 1993, 96-97, nr. 104, fig. 104; BOLLA 1994, 64; BONNAMOUR 2000, 41, 125-126, nr. 100; BRAUN 2001, 151, nr. B 28, Abb. 119. 1164 BRAUN 2001, 151-152, nr. B 29, Abb. 120. 1165 Pentru astfel de mecanism de fixare vezi, de ex.: KOSTER 1997, 82-83, nr. 110, 112; BRAUN 2001, 147148, nr. B 16, Abb. 108. 224 formă de mască de teatru1166 i un altul, decorat cu ghirlande i mă ti de teatru, descoperit la Alba-la-Romaine/Alba Augusta Helviorum, Franța, al cărui capac are un buton în formă de scoică1167. Un buton în formă de cap de femeie poate fi observat pe un capac de bronz care ar fi aparținut de un posibil recipient de toaletă de formă cilindrică descoperit în necropola de la Isaccea/Noviodunum1168. Din informațiile oferite în momentul publicării nu ne putem da seama dacă avem de-a face cu un buton decorativ sau capacul a fost prevăzut cu un sistem de închidere. Toate balsamaria cu corpul nedecorat cunoscute nouă, care s-au păstrat împreună cu capacul, prezintă un buton simplu, iar butonii capacelor aparținând de vasele decorate în relief pot fi fie simpli, fie decorați. Acesta nu reprezintă, însă, un argument pentru a atribui aceste capace cu reprezentări exemplarelor decorate în relief, deoarece, în general, din ambele tipuri s-au păstrat prea puține exemplare întregi, iar o asemenea concluzie ar trebui să se bazeze pe un număr mult mai mare de descoperiri. 83. Bologa/Resculum (Pl. XLII/83, LXXXIX/83a-b) Loc de descoperire: castru 1973, secțiunea XXIV, m: 60-68, ad.: -0,85 m, pe fundul de lut galben, în strat, retentura sinistra, Baraca 13, castrul mare cu val de pământ. Loc de păstrare: IAIAC, f. n. i. Dimensiuni: H: ; 12 mm; D: 45,4 mm; Dmargine interioară: 33 mm; Gr: 1,6 mm; Laplică: 13,7 mm; laplică: 12,1 mm; G: 22 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde maronie. Tehnologie: turnare în două bucăți separate (buton i placă), finisare la strung. Descriere: capac de recipient de toaletă de formă circulară; o parte a buzei lipse te; pe partea din față a fost decorat cu patru cercuri concentrice incizate; în mijloc prezintă un buton în formă de cap de femeie cu fața ovală, părul pieptănat pe spate i trăsăturile redate extrem de schematic; butonul a fost turnat separat i a fost fixat pe capac printr-un orificiu plasat central, cu ajutorul unei tije de bronz care a făcut parte din sistemul de închidere; tot pe partea din spate poate fi observată o margine interioară care permitea fixarea capacului în interiorul recipientului. Datare în funcție de contextul arheologic: Hadrian-începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: GUDEA 1997a, 43, 68. V.11.4. Balsamaria din fier1169 Motivația noastră de a include cele două vase de fier descoperite la ClujNapoca/Napoca în această lucrare a fost deja expusă în capitolul referitor la metoda de lucru. Primul dintre cele două vase (nr. 84, Pl. XLII/84a, LXXXIX/84a-c, XC/84d-e) a fost realizat din fier i bronz, iar al doilea (nr. 85, Pl. XLIV/85a, XCI/85a-c, XCII/85d-e) doar din fier. 1166 BRAUN 2001, 114-115, nr. 14, Taf. 15. BRAUN 2001, 125, nr. 34, Taf. 39. 1168 SIMION 1984, 83, 485, Pl. XI/4; SIMION 1995, 216, Fig. 1/4a-b, 224, nr. 17, 225, nr. 17. Autorul menționează în descriere că piesa ar avea un sistem de închidere, dar acesta nu este ilustrat, iar din desenul publicat reiese că diametrul buzei vasului este mai mic decât cel al capacului, situație care exclude existența unui sistem de genul celui în discuție. 1169 Pentru o analiză preliminară a vaselor de fier de la Napoca vezi MUSTA ET ALII 2012a, MUSTA ET ALII 2012b. 1167 225 A a cum vom vedea mai departe, întreaga problematică a vaselor de toaletă din fier este strâns legată de vasele din bronz, motiv pentru care am considerat tratarea lor aici oportună. Contrar caracterului comun al materiei prime, vasele de fier reprezintă descoperiri excepționale în lumea romană. Această situație a fost explicată în literatura de specialitate prin natura fierului care este mult mai expus procesului de oxidare în comparație cu alte metale, fapt care a determinat păstrarea până în ziua de azi a unui număr mult mai mic de obiecte, dar i prin lipsa de interes a speciali tilor pentru acest tip de obiecte1170. La acestea am mai putea adăuga dificultățile tehnice pe care me terul roman le-a întâlnit în momentul în care a încercat să forjeze obiecte de dimensiuni mici, atâta tip cât turnarea nu a reprezentat o opțiune. Pe baza descoperirilor făcute până în momentul de față, pot fi distinse trei categorii principale de vase de fier romane, realizate integral din fier sau combinând elementele din fier cu cele din bronz, datate în general între secolele al II-lea i al IV-lea p. Chr. Categoria cea mai numeroasă este reprezentată de cănile din fier utilizate pentru fierberea apei1171. Asemenea vase au fost descoperite mai ales în provinciile vestice ale Imperiului roman1172 i pe teritoriul Pannoniei1173. O altă categorie este formată dintr-o serie de vase denumite în limba engleză „pilgrim flasks”1174, pentru care în române te termenul cel mai potrivit ar fi cel de ploscă1175. Descoperirile care aparțin acestui tip sunt destul de rare. Putem menționa aici un asemenea vas, realizat din fier constând din două jumătăți unite la mijloc i acoperite în zona de contact cu bandă de bronz, descoperit în castrul roman de la Newstead, Britannia, într-o fântână datată în perioada antonină1176. Un alt obiect de acest tip a fost descoperit întrun mormânt datat în secolul al II-lea p. Chr. din necropola sudică de la Abritvs (Hisarlâk, lângă Razgrad, Bulgaria). Vasul, realizat doar din fier, este prevăzut cu două ata e plasate pe 1170 BARATTE 1993, 224. Dacă luăm în considerare elementele morfologice, cănile din fier folosite pentru fierberea apei reprezintă variante ale cănilor din tablă de bronz („Blechkannen”). Atât exemplarele din bronz, cât i cele din fier au fost folosite pentru a fierbe apa, funcționalitate dovedită i în cazul cănilor din fier tot prin prezența în interiorul lor a depunerilor de calcar (BARATTE 1993, 227; KOSTER 1997, 30 cu bibliografia; pentru tipologia cănilor din tablă de bronz, vezi BOLLA 1979 i BOLLA 1989 cu bibliografia). 1172 BARATTE 1993, 224-227; KOSTER 1997, 30-41. 1173 SZIRMAI 1993: autoarea analizează numai descoperirile funerare provenite din cimitirele romane târzii datate între a doua jumătate a secolului al III-lea i a doua jumătate a secolului al IV-lea p. Chr. 1174 Pentru o trecere în revistă a principalelor descoperiri din perioada imperială, vezi FEUGÈRE 1991b, 125126; KAUFMANN-HEINIMANN 1994, 172-174. 1175 DEX, s. v. ploscă: vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund i turtit, cu gâtul scurt i strâmt, în care se ține băutură i care se poartă atârnat de o curea. 1176 CLOSE-BROOKS 1980. Pentru o piesă asemănătoare descoperită recent la Oderzo (Veneto, Italia), vezi SANDRINI 2012. 1171 226 umăr de care a fost prins un mâner din bronz1177. Muzeul Arheologic din Vienne (RhôneAlpes, Franța) găzduie te o piesă asemănătoare din fier, cu buza i gâtul din bronz, cu corpul înfă urat cu o bandă de bronz, provenită din Colecția Gréan1178. Probabil cea mai interesantă piesă aparținând grupului este plosca descoperită în secolul al XIX-lea în râul Saône, Franța: vasul realizat, de asemenea, din două jumătăți acoperite în zona de contact de o bandă din bronz, a fost decorat prin încrustarea pe corpul de fier a unui motiv constând din struguri i frunze de viță de vie, realizat din alamă i cupru pur1179. A treia categorie de vase din fier, în care pot fi incluse i piesele de la Napoca, este compusă din vase de toaletă. În momentul de față nouă ne sunt cunoscute doar opt asemenea descoperiri de pe teritoriul Imperiului roman, care din punct de vedere morfologic pot fi grupate în patru tipuri distincte1180 (Fig. 39). Primul tip este reprezentat de vase cu corpul globular, realizat din fier, prevăzute cu o deschidere largă a buzei i cu bază plată. Cele două exemplare aparținând tipului reprezintă două variante diferite (Fig. 39/IA, IB). Prima variantă este ilustrată de vasul păstrat în colecțiile Royal-Athena Galleries din New York (Fig. 39/1), caracterizat printr-un corp globular din fier prevăzut cu o bază din fier. Corpul prezintă în partea superioară două ata e în formă de inel de care este agățat un lanț masiv din bronz. Partea cea mai interesantă este reprezentată de capacul vasului: o reprezentare de tip Venus Anadyomene copil, care călăre te un delfin1181. Piesa este de o realizare excepțională i constituie un unicat până în momentul de față. A doua variantă (Fig. 39/2) este reprezentată de un vas de fier cu corp globular, u or alungit, prevăzut cu două ata e cu reprezentări bahice, cu un mâner i un capac din bronz, descoperit tot în râul Saône, Franța1182. Pentru nici unul din cele două exemplare nu dispunem de o datare oferită de contextul de descoperire. Al doilea tip (Fig. 39/II) cuprinde vase cu corpul puternic arcuit, cu gât îngust i buza verticală, prevăzute cu bază inelară i cu două mânere de dimensiuni mici care permiteau ata area unui lanț. Primul vas care corespunde din punct de vedere formal descrierii de mai sus este un balsamarium de fier de la Rottenburg am Neckar (Baden-Württemberg, 1177 IVANOV, STOJANOV 1985, 70, fig. 96: din fotografia publicată nu reiese clar dacă mânerul este prins în cele două ata e. Putem presupune că, fie mânerul a fost descoperit separat în mormânt i a fost ata at la vas ulterior, fie vasul a fost reparat în Antichitate i mânerul, care original a aparținut unui alt tip, a fost adăugat la vas. 1178 BOUCHER 1971, 138, nr. 254. 1179 BARATTE ET ALII 1984, 110, no. 174, Pl. LIV/174, LXXIV/174 (vezi i nr. 200: o ploscă din fier similară, din care s-a păstrat numai partea inferioară a corpului; BONNAMOUR 2000, 41, 127-128, no. 136. 1180 inând cont că avem de-a face cu un număr mic de descoperiri, tipologia propusă pentru vasele de toaletă din fier trebuie tratată cu precauția de rigoare, urmând ca ea să fie confirmată sau nu de viitoarele descoperiri. 1181 Vasul este de vânzare i poate fi accesat la următoarea adresă de internet: http://www.royalathena.com/pages/RomanCatalog/Bronze/Vessels/GMZ15.html (11.09.2012). 1182 BARATTE ET ALII 1984, 128-129, no. 199, Pl. LX/199, LXXVI/199; BONNAMOUR 2000, 41, 131, nr. 204. 227 228 Fig. 39. Vase romane de toaletă din fier. 1. Colecție privată: Royal-Athena Galleries, New York; 2. Râul Saône, Franța; 3. Rottenburg am Neckar (BadenWürttemberg, Germania); 4-5 Cluj-Napoca/Napoca; 6. Vajta (Fejér, Ungaria); 7. Mainz am Rhein; 8. Dunaújváros/Intercisa (Fejér, Ungaria). Germania) (Fig. 39/3), datat în funcție de contextul de descoperire între secolul al II-lea i al III-lea p. Chr. Recipientul reprezintă cea mai apropiată analogie pentru unul din cele două vase de fier de la Napoca (nr. 84, Fig. 39/4), dar, spre deosebire de acesta, are încă păstrate buza verticală, realizată din bronz sau alamă i cele două mânere de fier fixate sub buză, de care atârna un lanț de bronz, din care se mai păstrează numai prima za1183. Din punct de vedere tehnic cele două vase, atât cel de la Rottenburg am Neckar, cât i cel de la Napoca, au fost realizate din două semisfere de fier unite în zona diametrului maxim. Linia de contact dintre cele două părți este încă vizibilă pe vasul de la Rottenburg am Neckar (Fig. 39/3). În schimb, în ceea ce prive te vasul de la Napoca, stadiul avansat de degradare în care a fost descoperit nu a permis o restaurare care să urmeze fidel forma originală. Din acest motiv piesa a fost înfă urată într-un strat de ră ină care i-a dat obiectului stabilitate, dar care i-a adus i modificări formale semnificative. Din acest motiv, dar i pentru a putea observa anumite detalii referitoare la procesul tehnologic parcurs de piesă, am utilizat tehnica radiografierii1184 (Pl. XLIII/84b). Astfel, se poate observa că, inițial, buza balsamarium-ului de la Napoca nu a fost verticală, ci u or evazată i că baza a avut un diametru mai mic decât cel obținut în urma restaurării (Pl. XLIII/84c). Referitor la tehnologia de producție, pe radiografie putem observa linia despărțitoare dintre cele două semisfere din care a fost compus corpul vasului, plasată în zona diametrului maxim. Cele două linii vizibile în zona buzei arată ca această parte a fost lucrată separat, urmând ca ulterior să fie adăugată la corpul vasului. De asemenea, buza a fost realizată din două bucăți separate de metal, despărțite de placa inferioară a sistemului de închidere. În ceea ce prive te baza, atâta timp cât a fost descoperită ruptă de corpul vasului i a fost reata ată în timpul restaurării, nu este sigur dacă ea a fost lucrată separat sau a făcut parte din semisfera inferioară. Al treilea tip de vase de toaletă din fier (Fig. 39/III) este reprezentat tot de două descoperiri: un recipient descoperit la Vajta (Fejér, Ungaria) (Fig. 39/6) i al doilea balsamarium de fier de la Napoca (nr. 85) (Fig. 39/5). Tipul se caracterizează printr-un corp sferic, rotunjit în partea inferioară i terminat într-o mică protuberanță, un gât îngust care continuă cu o buză verticală i două mânere fixate sub buză de care atârnă un lanț. Balsamarium-ul de la Vajta a fost descoperit în 1935 împreună cu un strigilis ca parte a inventarului unui mormânt tubular deranjat de activitățile moderne. Relația celor două piese cu restul inventarului funerar descoperit nu este clară. Vasul de fier are buza acoperită cu o 1183 SEITZ 2005, 362, Abb. 483. Dorim să le mulțumim lui Cosmin Onofrei i lui Dan Duma pentru ajutorul acordat în realizarea radiografiilor. 1184 229 bandă de bronz i cele două mânere păstrează fiecare prima za a lanțului din fier1185. Singura deosebire față de exemplarul de la Napoca constă în prezența unei baze inelare, dar, ținând cont de descrierea oferită în momentul publicării, în care este specificat faptul că partea inferioară a corpului vasului este rotunjită i se termină într-o protuberanță de dimensiuni mici, pare destul de probabilă ipoteza conform căreia avem de-a face cu un vas care inițial a avut o formă asemănătoare cu cel de la Napoca, urmând ca ulterior, în timpul utilizării, să-i fie ata ată baza inelară. Deoarece nu am avut posibilitatea de a examina personal vasul de la Vajta, informațiile referitoare la tehnologia de producție a celor două piese se bazează exclusiv pe observațiile făcute în urma radiografierii balsamarium-ului de la Napoca (Pl. XLV/85b-c). Pe radiografie este cât se poate de evident faptul că al doilea mâner al vasului a fost adăugat în timpul procesului de restaurare, deoarece nu este vizibil nici un miez din metal. Piesa a fost realizată, exceptând mânerele, din trei părți separate: partea inferioară a corpului i cea superioară împreună cu gâtul i buza care se unesc deasupra liniei diametrului maxim i sistemul de închidere care a fost lucrat separat i fixat ulterior în interiorul buzei. Pe radiografie poate fi observată o linie marcată destul de slab care ar putea indica zona despărțitoare dintre cele două plăci ale sistemului de închidere. Ultimul tip (Fig. 39/IV) cuprinde vase cu corpul în formă de pară, cu diametrul maxim situat în partea inferioară a corpului, cu baza rotunjită, gât puternic îngustat în raport cu corpul i buză u or evazată. Primul vas care se încadrează în acest tip se păstrează în colecțiile Römisch-Germanisches Zentralmuseum, Mainz am Rhein, Germania (Fig. 39/7) i provine dintr-o colecție privată, fără a fi cunoscute circumstanțele descoperirii1186. Se păstrează numai corpul i începutul gâtului, iar în zona diametrului maxim poate fi observată linia de îmbinare a celor două părți componente. Al doilea balsamarium din fier (Fig. 39/7) provine din necropola de la Intercisa (Dunaújváros, Fejér, Hungary). Singura mențiune oferită, legată de contextul de descoperire, este că piesa provine dintr-un mormânt, fără alte 1185 FÜLEP 1949, 41-42, 28. tábla/1-3. Strigilis-ul care a însoțit balsamarium-ul din fier poartă o inscripție în grece te: Ρουψο ńα Ńευ εποιει; de i autorul atrage atenția asupra faptului că avem de-a face cu o inscripție de proprietate, nu cu una de producător, bazându-se pe aspectul neîngrijit al literelor i pe lipsa pauzelor între cuvinte, în contextul analizei balsamarium-ui de fier de la Intercisa, A. Radnóti reia în discuție cele două obiecte de la Vajta, considerând că avem de-a face cu un strigilis produs de Rufus din Tarsos i că în aceste condiții nu poate fi exclusă posibilitatea ca obiectele componente ale setului de toaletă să fi venit împreună din partea orientală a Imperiului (RADNÓTI 1957, 191). În momentul de față nu dispunem de nici un argument care să susțină originea orientală a vasului de fier. Pentru o nouă interpretare a inscripției, în care Rufus este considerat un me ter itinerant care a reparat piesa, vezi KOVÁCS 2007, 788. 1186 Vasul este inedit i a făcut parte din colecția privată Dr. Fliedner, Monsheim, Bad Kreuznach (RheinlandPfalz, Germania). Este înregistrat în evidențele RGZM, Mainz cu numărul de inventar O. 15638. Dorim să-i mulțumim lui Dr. Markus Scholz de la RGZM Mainz pentru amabilitatea cu care ne-a permis să examinăm piesa i pentru permisiunea de a o include în această lucrare. 230 indicații cronologice. Piesa pare a fi întreagă, iar de gâtul ei este prins un inel de bronz1187. Nu tim dacă tipul a fost prevăzut cu mânere. Piesa din RGZM, Mainz este fragmentară, iar în cazul celei de la Intercisa nu este menționat dacă a avut sau nu mânere. inând cont de raritatea acestor obiecte i de materia primă din care au fost realizate, întrebarea care se pune, referitor la formă, este dacă avem de-a face cu piese originale sau ele reprezintă imitații ale unor tipuri de recipiente comune în alte categorii de material. În ceea ce prive te tipul I, pentru varianta I A reprezentată de vasul din colecțiile Royal-Athena Galleries, New York nu cunoa tem nici o paralelă. Pentru varianta I B, anume vasul descoperit în râul Saône, Franța, de i nu există paralele în fier, forma corpului, precum i capacul împreună cu mecanismul său de prindere prin balama, prevăzut cu un mâner mic pentru a facilita ridicarea, sunt tipice pentru o categorie de balsamaria de bronz folosite în cadrul toaletei i considerate a fi produse provinciale romane, tipice pentru secolele II-III p. Chr.1188. În aceste condiții putem presupune că i vasul din fier a fost produs în acelea i ateliere i, probabil, în acela i interval cronologic. Caracteristicile balsamarium-ului de la Napoca (nr. 84) i ale celui de la Rottenburg am Neckar (tipul II) pot fi asemănate cu u urință cu un alt tip de balsamarium roman din aliaj pe bază de cupru, produs, destul de probabil, în mediul provincial i caracteristic secolelor IIIII p. Chr., cu corpul globular i cu gâtul îngust, realizat din două bucăți de metal unite deasupra umărului1189. O caracteristică importantă a tipului este reprezentată de mecanismul de închidere al capacului format din două plăci de metal: o placă inferioară, fixă, perforată, pentru a permite evacuarea conținutului vasului i una superioară, mobilă, prevăzută cu doi butoni, care u urau rotirea ei în vederea închiderii, respectiv deschiderii capacului. Un asemenea sistem de închidere poate fi observat în cazul unora dintre exemplarele mai bine păstrate, cum este, de exemplu, balsamarium-ul din depozitul de la Rainau-Buch (Rainau, Baden-Württemberg, Germania)1190 sau cel de la Calvatone (Lombardia, Italia)1191. Asemănările morfologice, precum i prezența sistemului de închidere ne determină să credem 1187 RADNÓTI 1957, 191, 218, no. 22, Pl. XXXIX/11; SZIRMAI 1993, 422, 427, Fig. 7/6. Vezi, de ex.: DEN BOESTERD 1956, 88, nr. 308-309, Pl. XII/308; SZABÓ 1984, 100-101, tipul 6 i tipul 7; KOSTER 1997, 83-84, nr. 111-113. Un exemplar din bronz destul de asemănător cu vasul nostru din fier a fost descoperit tot în râul Saône (BONNAMOUR 1977, 24, fig. 3; BARATTE ET ALII 1984, 108, nr. 169, Pl. LIII/169; SZABÓ 1984, 112, fig. 9; NEMETH 1993, 96-97, nr. 104, fig. 104; BOLLA 1994, 64; BONNAMOUR 2000, 41, 125-126, nr. 100; BRAUN 2001, 151, nr. B 28, Abb. 119). 1189 SEDLMAYER 1999, 42, Taf. 16/11-14 cu o trecere în revistă a principalelor descoperiri i cu bibliografia; CASTOLDI 2002, 300-303; BIENERT 2007, 232-233, 237-239, nr.: 271-273. 1190 PLANCK 1983, 332, Abb. 134/1. 1191 CASTOLDI 2002, 301, fig. 12, 303, fig. 16. 1188 231 că producția vaselor din fier aparținând tipului II este strâns legată de cea a exemplarelor din aliaj pe bază de cupru. Cele două vase de la Napoca (nr. 85) i de la Vajta care au fost incluse în tipul III nu prezintă asemănări cu nici un alt tip de vas roman din metal. Singurul element comun este reprezentat de sistemul de închidere prezentat mai sus, examinat în detaliu în cazul vasului de la Napoca. În momentul publicării piesei de la Vajta nu a fost oferită nici o informație referitoare la prezența sau absența unui asemenea sistem. La o primă vedere poate fi observată o oarecare asemănare cu vasele de toaletă din sticlă aparținând tipului Isings 611192, dar, în acela i timp, pot fi observate i diferențe față de acesta: buza nu este aplatizată, iar vasele nu pot sta în poziție verticală. Pe de altă parte, nu poate fi ignorată asemănarea, fără nici o altă implicație funcțională, dintre forma vaselor aparținând tipului III i cea a unuia dintre cele mai comune tipuri de amfore pentru ulei de măsline, anume cele aparținând tipului Dressel 201193. Asemănarea este surprinzătoare, atâta timp cât, atât amforele Dressel 20, cât i cele două vase de fier, au fost utilizate pentru a transporta ulei, dar în contexte total diferite. Corpul puternic evazat spre partea inferioară al vaselor încadrate în tipul IV î i găse te paralele, cel puțin parțiale, tot în cadrul anumitor tipuri de vase de sticlă utilizate în cadrul toaletei1194. După cum am văzut până acum, stabilirea unei cronologii clare pentru cele patru tipuri de vase de fier identificate nu este posibilă. Din cele opt piese cunoscute, numai cele două balsamaria de la Napoca, descoperite în urma săpăturilor efectuate în zona străzii Victor Deleu, beneficiază de un context clar de descoperire. Vasul nr. 84 a fost descoperit în clădirea C1, într-un nivel aparținând ultimei sub-faze de locuire legată de a doua fază de piatră, datată între mijlocul secolului al III-lea i sfâr itul locuirii romane în zonă care, foarte probabil, coincide cu abandonarea provinciei1195. Vasul nr. 85, împreună cu alte obiecte din metal i cu cana de tip Millingen (nr. 30) i mânerul fragmentar de cană din tablă de bronz (nr. 34), au fost identificate pe una din podelele încăperii b din clădirea C2, aparținând primei sub-faze a celei de-a doua faze de piatră, datată de la Septimius Severus până la mijlocul secolului al IIIlea p. Chr.1196. Astfel, putem afirma cu siguranță că vasele de fier de la Napoca au fost utilizate aici pe parcursul primelor trei sferturi ale secolului al III-lea p. Chr. Prototipurile celor patru tipuri par a indica o producție provincială i o folosință pe parcursul secolelor II1192 ISINGS 1957, 78-81. PEACOCK, WILLIAMS 1986, 136, class 25, fig. 67. Am dori să le mulțumim i pe această cale colegilor Mariana Egri i Szilamér Péter Pánczél pentru discuțiile purtate, referitoare la posibilele prototipuri. 1194 ISINGS 1957, 40-43 (form 26, 28), 97-99 (form 82). 1195 COCI ET ALII 1995, 637-639. 1196 Pentru un cometariu amănumțit al contextelor de descoperire, vezi subcapitolul IV.2. 1193 232 III p. Chr. Sperăm că o dată cu înmulțirea numărului de descoperiri de acest tip, aspectele legate de cronologie vor fi clarificate într-o măsură mai mare. Faptul că vasele din fier discutate fac parte din categoria vaselor de toaletă nu poate fi pus sub semnul întrebării, mai ales în condițiile în care utilizarea prototipurilor din bronz i din sticlă discutate mai sus în cadrul toaletei este cât se poate de clară. Pentru o asemenea interpretare pledează în primul rând prezența lanțurilor prinse de mânere care permiteau agățarea vaselor de inelele cu care era transportat instrumentarul de toaletă la băi, precum i faptul că vasele au fost prevăzute cu capac. Mai putem adăuga asocierea balsamarium-ului din fier de la Vajta cu un strigilis. Întrebarea care se pune încă o dată i care a primit răspunsuri diferite din partea speciali tilor este: ce anume au conținut? A a cum am văzut anterior1197, pentru prototipul din bronz corespunzător tipului I, varianta I B, probabil că trebuie să luăm în considerare mai multe tipuri de conținut. Referitor la balsamaria din bronz prevăzute cu sistemul de închidere al capacului format din două plăci, M. Castoldi consideră, pe baza analogiei cu recipientele moderne care au un asemenea sistem de închidere i care sunt folosite pentru păstrarea condimentelor, că este posibil ca interiorul să nu fi fost lichid sau cremos, ci mai degrabă granulat1198. În ceea ce prive te vasele de fier, elementul principal care trebuie avut în vedere când discutăm posibilul conținut este materia primă din care au fost realizate. Chiar dacă până în momentul de față nu a fost analizat conținutul pentru nici unul din cele opt vase cunoscute, ne este foarte greu să credem că ele ar fi conținut altceva decât ulei, deoarece acesta este singurul element care ar fi putut stopa procesul de oxidare. Orice altă substanță folosită în timpul toaletei, de genul cremelor parfumate, probabil că s-ar fi deteriorat, iar procesul de oxidare al vasului ar fi fost mult mai accentuat. 84. Cluj-Napoca/Napoca (Pl. XLII/84a, LXXXIX/84a-c, XC/84d-e) Loc de descoperire: str. Victor Deleu, C1, profilul vestic, a doua fază de piatră, sub faza 2. Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: H: 92,7 mm; Dmax. corp: 89,2 mm; Dbuză: 30,3 mm; Dbază: 56,9 mm; G: 249 g. Material: fier, placa inferioară a mecanismului de închidere din bronz. Stare de conservare: fragmentar, restaurat (piesa a fost descoperită într-un stadiu avansat de degradare, puternic oxidată, cu corpul deformat i baza ruptă în trei bucăți; în timpul restaurării, pentru a-i asigura stabilitatea, a fost acoperită în anumite părți cu un strat gros de ră ină, proces care a determinat schimbări importante în ceea ce prive te forma originală, mai ales la nivelul buzei i al bazei), culoarea actuală maro închis, placa inferioară a mecanismului de închidere prezintă patină verde închis maronie. Tehnologie: corpul a fost realizat din două semisfere bătute care se unesc în zona diametrului maxim; din cauza stadiului de degradare, nu poate fi stabilit dacă baza a fost sau nu realizată separat; buza a fost lucrată separat, realizată la rândul ei din două bucăți de metal despărțite de placa inferioară a mecanismului de închidere. Descriere: vas de formă globulară, cu buză u or evazată (verticală în urma procesului de restaurare) cu gât îngust, pereți puternic arcuiți, bază u or evazată (în urma procesului de restaurare, baza a fost mărită 1197 Vezi discuția referitoare la funcționalitate în cadrul analizei dedicate tipului de balsamaria cu corp globular, nedecorat. 1198 CASTOLDI 2002, 300. 233 considerabil față de forma originală i a fost realizată mai evazat); partea superioară a mecanismului de închidere, părți din bază, precum i cele două mânere care, teoretic, ar fi trebuit să fie ata ate sub buză, lipsesc; placa de bronz reprezentând partea fixă a mecanismului de închidere, prezintă două găuri: una ovală, poziționată lângă buză (D: 9,4-10,7), prin care ie ea lichidul i o alta poziționată central (D: 2,6) care a fost folosită pentru prinderea plăcii superioare, mobile a sistemului de capac, astăzi pierdută; această a doua placă mobilă, prevăzută cu doi butoni mici, avea o deschidere similară cu placa fixă, iar prin rotire putea sigila conținutul vasului. Datare în funcție de contextul arheologic: mijlocul secolului al III-lea p. Chr. – abandonarea provinciei. Bibliografie: MUSTA ET ALII 2012. 85. Cluj-Napoca/Napoca (Pl. XLIV/85a, XCI/85a-c, XCII/85d-e) Loc de descoperire: str. Victor Deleu, C2, încăperea b, a doua fază de piatră, sub faza 1 (descoperit împreună cu nr. 30 i 34). Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: H: 100 mm; Dmax. corp: 82,8 mm; Dbuză: 38,9-41,6 mm; Hata : 30,7 mm; G: 259 g. Material: fier. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, culoare maro închis. Tehnologie: corpul este compus din două părți diferite, realizate prin bătere, care se unesc în zona diametrului maxim, cea superioară cuprinzând i buza; mânerele i sistemul de închidere au fost lucrate separat. Descriere: vas în formă de amforă, cu buza verticală, gât scurt i îngust, corp sferic; nu este prevăzut cu o bază, iar partea inferioară a corpului este alungită i se termină cu un buton; se păstrează doar unul din cele două mânere (al doilea mâner a fost adăugat în urma procesului de restaurare) care se termină în partea inferioară cu un ata în formă de frunză i care încă mai păstrează prima za din lanțul de agățat; în interiorul buzei a fost fixat un sistem de închidere, de această dată păstrat în întregime, similar cu cel descris pentru piesa nr. 84: o placă superioară, mobilă, prevăzută cu doi butoni i una inferioară fixă; deoarece vasul a fost restaurat, nu mai pot fi observate cele două găuri din plăci, prima pentru fixarea plăcii superioare i a doua utilizată pentru extragerea conținutului. Datare în funcție de contextul arheologic: prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: MUSTA ET ALII 2012. III.12. Vase antropomorfe Vasele antropomorfe reprezintă o categorie de recipiente din bronz romane a căror principală caracteristică constă în forma corpului vasului care poate să redea un cap uman, un bust sau, câteodată, personaje în întregime. Piesele pot avea sau nu postament i de obicei sunt prevăzute cu capac i cu un mâner fixat cu ajutorul a două inele de prindere. Termenii utilizați de speciali ti pentru a denumi vasele antropomorfe în formă de bust sau cap uman1199 variază destul de mult. Astfel, în literatura de specialitate germană întâlnim termeni precum: „Balsamarium in Büstenform”1200, „(anthropomorphes) Büstengefäß”1201, „Kopfgefäß”1202, în cea franceză: „balsamaire anthropomorphe”1203, „vase anthropomorphe”1204, „vase plastique”1205, „vase plastique en forme de tête humain”1206, în engleză: „bust-vessel”1207, iar 1199 Anexa III. 12.1. RAEV 1978, 630. 1201 RADNÓTI 1938, 172; GARBSCH 1980; SEDLMAYER 1999, 43; BIENERT 2007, 250. 1202 SEDLMAYER 1999, 43; PALÁGYI 2002. 1203 MAJEWSKI 1964, 125. 1204 MARTI-CLERCX, MILLE 2002. 1205 EUZENNAT 1957, 187. 1206 SZABÓ 1984, 102, tipul 10. 1200 234 în cea spaniolă: „balsamario antropomorfo”1208. În ceea ce prive te lucrările publicate în române te, au fost utilizați până în momentul de față următorii termeni: „balsamariu”1209, „bălsămariu”1210 sau „balsamarium”1211. Din toate aceste variante este clar că termenul de balsamarium este cel mai des utilizat. Totu i, ținând cont de obiecțiile ridicate de-a lungul timpului de către speciali ti, referitoare în primul rând la funcționalitatea acestor recipiente, obiecții care vor fi tratate pe larg mai jos în această lucrare, am decis să ne raliem punctului de vedere exprimat de V. Marti: atâta timp cât funcționalitatea diferitelor tipuri este cât se poate de problematică, utilizarea termenului de balsamarium ar trebui evitată, deoarece folosirea lui atribuie formei o funcționalitate specifică, anume recipiente care au conținut ulei sau creme parfumate. O denumire neutră, bazată pe criterii pur morfologice, cum este cea de vas antropomorf, este mult mai potrivită în această situație1212. III.12.1. Vase antropomorfe în formă de bust1213 Vasul antropomorf în formă de bust de la Moigrad/Porolissum1214 (nr. 86, Pl. XCIII/86a-e) aparține unei categorii de recipiente de bronz romane care a fost abordată mult timp de speciali ti numai din prisma aspectelor referitoare la iconografie, fără o tentativă mai detaliată de a tipologiza materialul pe baze formale1215. Totu i, există unele încercări de a crea o tipologie pentru vasele antropomorfe romane la nivelul întregului Imperiu roman1216 sau dintr-o regiune anume1217. Iconografia vaselor antropomorfe este destul de diversă, însă nu există o relație clară între tipurile iconografice i tipologia stabilită în funcție de elementele morfologice1218. Teme similare pot apărea, de exemplu, atât în cazul vaselor cu piedestal, cât i a celor fără piedestal. Există, totu i, o preferință pentru anumite teme1219. Imaginea cel mai frecvent redată este cea a nubianului, a etiopianului sau a negoridului, a a numitele tipuri „etnografice” în literatura 1207 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54-57; NENOVA-MERDJANOVA 1999, 132. POZO 1988. 1209 ANTIQUE BRONZES 2003, 154, no. 250. 1210 BONDOC 2000, 47-48, no.: 38; BONDOC, DINC 2003, 21-22, no. 12. 1211 ALFÖLDY-G ZDAC 2003, 178, no. 13. 1212 MARTI 1996, 980. 1213 Anumite probleme referitoare la vasele antropomorfe au fost tratate anterior de autorul acestei lucrări, în contextul analizării vasului de la Strâmba (Turceni, județul Gorj) (MUSTA 2010a). 1214 SUPKA 1913, 280; RADNÓTI 1938, Taf. LIV/2; ALFÖLDY-G ZDAC 2003, 178, nr. 13, Pl. 6/1, 2; ALFÖLDY-G ZDAC 2005, 37, 46, no. 13, 60, Pl. 6/1-2. Dorim să-i mulțumim lui Zsolt Mráv, specialist la Muzeul Național Maghiar, Budapesta, pentru permisiunea de a examina vasul de la Moigrad. 1215 Vezi, de ex., POZO 1988. 1216 MARTI-CLERCX, MILLE 2002. 1217 SZABÓ 1984. 1218 MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 385. 1219 Vezi POZO 1988; NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54-56; MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 385. 1208 235 de specialitate, ilustrată i de vasul de la Moigrad/Porolissum. O altă temă favorită este reprezentată de divinități, dintre care cele mai populare sunt Hercules i membrii tyasos-ului dionisiac. Dintre imaginile de muritori poate fi remarcată o predilecție pentru ilustrarea tinerilor nuzi, imberbi, care prezintă o iconografie asemănătoare celei a lui Antinous, situație care poate fi observată pe un alt vas antropomorf în formă de bust descoperit în Dacia romană, la Strâmba (Turceni, județul Gorj)1220. Prezența amuletelor în jurul gâtului acestor personaje arată faptul că avem de-a face cu muritori, nu cu zei1221. Categoriei reprezentărilor de muritori i se adaugă i figuri a căror iconografie este puternic influențată de cea a Faustinei Minor sau a lui Geta1222, precum i imagini de lanternarii, de personaje grote ti i copii1223. Un alt grup cuprinde vase în formă de picioare umane, de animale sau de obiecte1224. În cadrul analizei dedicate vaselor de bronz romane folosite în palestrae i în băile din provinciile Moesia i Thracia, R. Nenova-Merdjanova încadrează recipientele în formă de bust uman în a treia categorie1225. Odată cu publicarea vaselor de bronz din Pannonia, K. Szabó a inclus vasele antropomorfe în tipurile 10 i 11: tipul 10 cuprinde vase în formă de cap uman, iar tipul 11 vase în formă de bust uman care pot fi sau nu prevăzute cu un piedestal1226. O încercare mult mai aprofundată de a clasifica vasele antropomorfe, bazată pe un număr de 322 de asemenea piese, provenite din tot Imperiul roman, i se datorează lui V. Marti-Clercx i lui B. Mille. Cei doi autori au stabilit trei tipuri principale. Tipul A cuprinde vase cu corpul în formă de bust, dar care pot avea i formă de cap uman sau de figură în picioare, cu sau fără postament, cu o deschizătură circulară în mijlocul craniului acoperită de un capac fixat cu ajutorul unei balamale i cu două inele de prindere fixate pe cap, utilizate pentru prinderea mânerului (263 de descoperiri, printre care i vasul de la Moigrad/Porolissum). Tipul B este compus din vase în formă de bust cu un gât mic prevăzut cu o buză care pornesc din mijlocul capului (39 de descoperiri), iar tipul C este reprezentat de vase cefalomorfe, fără piedestal sau mâner (20 de descoperiri)1227. Vasul de la Moigrad/Porolissum face parte dintr-o serie iconografică, identificată de cei doi autori amintiți mai sus, care aparține tipului A i este caracterizată de reprezentări de 1220 BONDOC 2000, 47-48, nr.: 38; ANTIQUE BRONZES 2003, 154, nr.: 250; MUSTA NENOVA-MERDJANOVA 1995, 55-56; NENOVA-MERDJANOVA 1999, 132. 1222 MARTI 1996, 984. 1223 NENOVA-MERDJANOVA 2000. 1224 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 57. 1225 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54-57, Fig. 3-5. 1226 SZABÓ 1984, 102, 109/Fig. 7/10-11. 1227 MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 385-386, Fig. 1. 2010a. 1221 236 Fig. 40. Vase antropomorfe în formă de bust. 1. Besançon; 2a-b. Köngen; 3a-b. Moigrad/Porolissum; 4. Moesia/Thracia? Colecția Muzeului Institutului Arheologic, Sofia. busturi nude, realizate numai până în partea inferioară a mu chilor pectorali, cu brațele redate numai până sub umăr i cu coafură bogată i disproporționată1228, serie compusă dintr-un număr de cinci asemenea piese descoperite la Besançon (Franche-Comté, Franța)1229 (Fig. 1228 MARTI 1996, 983; MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 386. MAJEWSKI 1964, 114, ryc. 31, 121, nr. 57; BRONZES ANTIQUES BESANÇON 1981, nr. 111; MARTICLERCX, MILLE 2002, 386. 1229 237 40/1), Köngen (Baden-Württenberg, Germania)1230 (Fig. 40/2a-b), Moigrad/Porolissum (Fig. 40/3a-b), Rezé (Pays de la Loire, Franța)1231 i un ultim vas de acest tip, păstrat în colecția Muzeului aparținând de Institutul Arheologic din Sofia, Bulgaria1232 (Fig. 40/4). În general, modalitatea de redare a trăsăturilor feței este destul de schematică pentru toate piesele aparținând seriei: liniile principale sunt slab marcate, ochii sunt realizați prin adâncire i prin incizare pe margini, iar pupilele, sugerate tot prin adâncire, nu sunt vizibile de fiecare dată. Dacă în cazul primelor două piese (Besançon, Köngen), putem observa mici diferențe comparativ cu piesa noastră (coafura mai voluminoasă, gura redată schematic, printr-o simplă linie curbă adâncită, fără a marca un contur al buzelor, partea de jos a bărbiei u or mai ascuțită), asemănarea dintre vasul de la Moigrad/Porolissum i cel păstrat în colecțiile Institutului Arheologic din Sofia este foarte mare1233. Din nefericire pentru nici una din cele patru piese nu avem la dispoziție date clare referitoare la contextul de descoperire. Vasele de la Besançon, Köngen i din Moesia/Thracia (?) provin din colecții private, pentru piesa de la Moigrad/Porolissum, circumstanțele descoperirii sunt necunoscute. 1230 PLANCK 1980, 179-181, Abb. 126; NUBER 1988, 105, 114, Abb. 58, 93; MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 386; LUIK 2005, 268-269, 278, nr. 17, 286, Abb. 9/17. Piesa de la Köngen, împreună cu imagini, a fost publicată pentru prima dată de D. Planck (PLANCK 1980) care ilustrează un vas fără mâner. În catalogul dedicat bronzurilor romane din Baden-Württenberg (NUBER 1988), pe imaginea referitoare la vasul de la Köngen (Abb. 93), apare un alt vas antropomorf în formă de bust uman decât cel indicat de D. Planck, care este prevăzut cu mâner, urmând ca textul explicativ care însoțe te imaginea care ilustrează, într-adevăr, piesa de la Köngen (Abb. 58), să facă referință la un vas de la Heilbronn-Böckingen. Datele publicate de H. U. Nuber au fost preluate în literatura de specialitate ca atare. V. Marti (MARTI 1996; MARTI-CLERCX, MILLE 2002), bazându-se pe informațiile oferite de H. U. Nuber, include cele două vase în seria iconografică, fără a sesiza confuzia. În momentul publicării bronzurilor romane de la Köngen (LUIK 2005), ilustrația oferită pentru vasul antropomorf este conformă catalogului din 1988, fiind adăugată încă o imagine care prezintă vasul din profil. Autorul, de i îl citează i pe D. Planck, nu menționează nimic referitor la o posibilă eroare. Cele două imagini (Fig. 40/2-3) prezintă două vase aproape identice. Este clar că într-una din ele vasul nu este restaurat (Fig. 40/2b), în timp ce în a doua avem de-a face cu o piesă restaurată (Fig. 40/2a). Verificarea trimiterii bibliografice oferită de H. U. Nuber pentru vasul de la Heilbronn-Böckingen (KOCH 1971, 44-45, Abb. 13) confirmă eroarea produsă, deoarece adevărata piesă de la Böckingen este total diferită de seria iconografică în discuție. A adar, cele două imagini din catalogul din 1988 ilustrează acela i vas cu mâner, mânerul fiind reata at numai după restaurare, iar eroarea produsă a constat în înlocuirea imaginii piesei de la Heilbronn-Böckingen cu încă o imagine de la Köngen. Din acest motiv, în momentul în care am ilustrat seria iconografică (Fig. 40), am indicat că ambele imagini ilustrează piesa de la Köngen. 1231 PLOUHINEC 1967, 164-165; MARTI 1996, 983; MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 386. Autorii încadrează în această serie iconografică vasul antropomorf în formă de bust de la Rezé, refolosit ca balanță i datat în funcție de contextul de descoperire la sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. (PLOUHINEC 1967, 160-161). Totu i, există diferențe atât din punct de vedere morfologic, cât i iconografic (bustul este realizat fără a reliefa mâinile personajului, iar acesta nu este nud, ci poartă o tunica, vizibilă pe umărul stâng, coafura nu este la fel de voluminoasă i este redată mult mai schematic) față de celelalte patru piese ilustrate în Fig. 40, motiv pentru care am hotărât să nu o includem. 1232 ILIEVA 2004, 47-48, fig. 3. 1233 În momentul publicării piesa a fost ilustrată doar din profil, motiv pentru care nu am putut compara în detaliu modul în care au fost realizate trăsăturile feței. 238 Studiul lui K. Majewski din 19631234 a evidențiat existența în Europa a trei zone cu un număr mare de descoperiri de vase antropomorfe: zona Dunării (Pannonia i Thracia), zona Rinului i zona Mării Negre1235. Publicarea ulterioară a pieselor de acest gen din Hispania a arătat existența unui număr mare de descoperiri mai ales în Lusitania1236. În stadiul actual al cercetărilor este cunoscut un număr de aproximativ 350 de vase antropomorfe, numărul de descoperiri din Europa fiind mai mare decât cele din Asia Minor sau din Africa. Se poate vorbi despre o răspândire generală a acestor obiecte în interiorul Imperiului roman, mai puțin în Peninsula Italică, cu o concentrație mai mare în zonele de limes, mai ales de-a lungul limes-ului germanic1237. Piesele de acest gen reprezintă descoperiri excepționale în barbaricum1238. Stabilirea centrelor de producție în care au fost realizate vasele antropomorfe reprezintă în continuare o problemă în mediul de specialitate. Până în momentul de față nu a fost descoperit nici un exemplar tampilat, motiv pentru care putem presupune că producția a început mai târziu, ținând cont că începând cu a doua treime a secolului al II-lea p. Chr. obiceiul de a tampila vasele de bronz dispare1239. În lipsa unor dovezi directe care să ateste producția (tipare, semifabricate etc.), este considerat că tipul a fost realizat în mai multe zone: Alexandria, Asia Minor, Thracia, Gallia i Pannonia1240. Reprezentarea masivă a tipurilor „etnografice”, precum i iconografia complexă a unora dintre piese au reprezentat mult timp elemente care i-au determinat pe speciali ti să considere că vasele antropomorfe au fost produse în atelierele alexandrine sau în cele din Asia Mică1241. În aceea i ordine de idei, piesele de o calitate artistică mai joasă au fost atribuite atelierelor din Gallia i Pannonia1242. Numărul mare de asemenea descoperiri din zona Dunării a fost explicat prin procesul de orientalizare pe care l-a parcurs armata romană din această zonă în perioada severiană, considerându-se că piesele au ajuns din Orient în această regiune odată cu purtătorii lor1243. 1234 MAJEWSKI 1963. MAJEWSKI 1963, 96. 1236 POZO 1988. 1237 MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 386/Fig. 2 (hartă de răspândire). 1238 Pentru vase antropomorfe descoperite în afara Imperiului roman, vezi COARELLI 1961 (cinci vase antropomorfe descoperite la Bergam, Afganistan). 1239 PETROVSZKY 1993, 181. 1240 RADNÓTI 1938, 172-173; NENOVA-MERDJANOVA 1995, 57. 1241 COARELLI 1961, 175-177: este susținută originea egipteană a pieselor; MAJEWSKI 1963, 126. 1242 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 57. 1243 RAEV 1977, 631. 1235 239 Cercetarea mai amănunțită efectuată în ultima perioadă asupra acestei categorii de piese pare a nu susține aceste teorii. A a cum am menționat anterior în această lucrare1244, relevante din acest punct de vedere sunt analizele chimice realizate de V. Marti-Clercx i B. Mille pe obiecte descoperite atât în partea de vest, cât i în cea de est a Imperiului roman. Rezultatele au arătat că în perioada romană au fost folosite două tipuri de aliaje pentru a produce vase antropomorfe: un aliaj format din patru elemente (cupru-plumb-staniu-zinc), tipic pentru piesele descoperite în provinciile vestice i unul compus din trei elemente (cupruplumb-staniu) din care au fost produse obiectele descoperite în zonele orientale. Prezența zincului este în acest caz o caracteristică a produselor occidentale1245. Din punct de vedere iconografic s-a observat că vasele antropomorfe descoperite în zona Dunării i a Rinului ilustrează în principal tipurile „etnografice”, în timp ce pentru zonele estice sunt tipice imaginile de zeități sau subiectele pitore ti1246. Pentru o datare generală a vaselor antropomorfe, unul dintre elementele cele mai importante este reprezentat de lipsa acestora din inventarele locuințelor din Pompei i Herculanum1247. De asemenea, ele nu apar în inventarele mormintelor mai devreme de secolul al II-lea p. Chr.1248. La acestea se adaugă lipsa tampilelor de producător i similitudinile cu iconografia lui Antinous i Faustina Maior, elemente care indică un început al producției care poate fi situat cel mai devreme la sfâr itul secolului I p. Chr. i care a continuat, după cum o dovedesc contextele de descoperire, pe parcursul secolelor al II-lea i al III-lea p. Chr.1249. După cum am menționat anterior, pentru cele patru piese aparținând seriei iconografice din care face parte piesa de la Moigrad/Porolissum contextele de descoperire nu sunt cunoscute, motiv pentru care nu putem restrânge intervalul cronologic în care se încadrează aceste piese în general. În ceea ce prive te zona de producție, putem presupune că avem de-a face cu produse ale unui atelier din provinciile vestice ale Imperiului, atâta timp cât trei din cele cinci obiecte cunoscute, dacă luăm în considerare i piesa de la Rezé1250, au fost descoperite aici. Exceptând balsamarium-ul de la Moigrad/Porolissum i pe cel de la Strâmba cu reprezentarea lui Antinous, mai cunoa tem încă o piesă aparținând tipului 1244 Vezi i discuția din subcapitolul II.3.1.2. referitoare la metodele de analiză. MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 389-391. 1246 MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 391-392. 1247 Vezi TASSINARI 1993. 1248 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 57. 1249 MARTI 1996, 983-985. Pentru o discuție amănunțită referitoare la contextele de descoperire, vezi i: SEDLMAYER 1999, 43-45; BIENERT 2007, 247. 1250 Vezi nota 1231. 1245 240 descoperită pe teritoriul Daciei romane: un balsamarium cu reprezentare ianiformă care redă doi sileni de la Re ca/Romula1251. De i multă vreme s-a considerat că vasele antropomorfe au făcut parte din serviciile de toaletă i că au conținut uleiul utilizat în băi pentru curățarea pielii, lipsa unor dovezi clare în acest sens i-a determinat pe speciali tii care s-au ocupat în mod direct de subiect să emită i alte ipoteze referitoare la diferitele posibilități de utilizare. Principalul susținător al folosirii lor pentru a transporta uleiul la băi este R. Nenova-Merdjanova1252. Primul argument al autoarei este reprezentat de ilustrarea tipurilor etnografice care sunt considerați a fi sclavii care cărau pentru stăpânii lor instrumentum balnei la băi. Este adusă în discuție semnificația profilactică a imaginii negroizilor în lumea romană i posibilitatea ca reprezentarea lor să fi jucat acela i rol pe care l-au avut amuletele în interiorul băilor1253, fiind subliniat rolul lor apotropaic împotriva deochiului1254. Reprezentările de tineri nuzi, imberbi, a căror iconografie este apropiată de ce a lui Antinous au fost puse de aceea i autoare în legătură cu relațiile de tip homosexual desfă urate în therme. Acestor argumente li se adaugă asocierea vaselor antropomorfe în inventarele funerare cu strigiles i cu alte piese aparținând seturilor de toaletă1255. Urmând ipoteza susținută de P. Göessler, F. Coarelli1256 leagă vasele antropomorfe de importul de tămâie din Egipt. Astfel, din punctul de vedere al autorului această categorie de recipiente nu au reprezentat decât un ambalaj pentru un produs granulos, iar datorită realizării excepționale a unora dintre aceste vase, este presupus că i conținutul trebuie să fi fost destul de scump. Tămâia fiind importată în perioada romană imperială din Egipt, F. Coarelli consideră că i vasele antropomorfe au fost produse acolo, ajungând în alte zone ale imperiului împreună cu conținutul lor. Unul din argumentele aduse este faptul că multe asemenea vase au fost refolosite drept greutăți de balanță, situație care demonstrează, din punctul de vedere al autorului, că odată terminat conținutul, nu au mai putut fi folosite1257. O asemenea ipoteză, de i tentantă, este greu de acceptat. Nu avem nici o dovadă că vasele au conținut tămâie, iar ele ar fi putut fi transformate în greutăți de balanță i din cauză că nu au mai fost funcționale. 1251 BONDOC, DINC 2003, 21-22, nr. 12. NENOVA-MERDJANOVA 1995; NENOVA-MERDJANOVA 1999; NENOVA-MERDJANOVA 2000. 1253 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 55-56; 1254 NENOVA-MERDJANOVA 2000, 309-312. 1255 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54. 1256 COARELLI 1961. 1257 COARELLI 1961, 177. 1252 241 Un alt punct de vedere, bazat în principal pe argumente practice, a fost exprimat de V. Marti1258. Autoarea susține că vasele antropomorfe nu au putut conține nimic lichid sau compact. Lichidele sunt excluse din cauza absenței, în cele mai multe cazuri, a unui deversor, fiind considerat că buza acestora este prea îngustă pentru a permite scoaterea conținutului cu ajutorul unui polonic. Prezența unor creme parfumate solide este exclusă, deoarece acestea nu ar fi putut fi extrase în totalitate din interiorul recipientului. Zona umerilor, de exemplu, ar rămâne inaccesibilă, chiar dacă s-ar folosi o baghetă de sticlă1259. Soluția propusă de autoare este aceea a pudrelor aromate sau a mirodeniilor cu o structură granulară care ar fi putut fi arse. Această explicație poate fi acceptată cu dificultate, deoarece până în momentul de față nu au fost observate urme de arsură pe nici una din piesele descoperite. Din punct de vedere iconografic, V. Marti consideră tipurile „etnografice” drept membrii ai cortegiului dionisiac, identificare explicată printr-o confuzie făcută de me terii care au realizat vasele între etiopienii i indienii înfrânți de Dionysos1260. Tinerii imberbi sunt identificați cu sclavii din casă, iar concluzia autoarei este că vasele antropomorfe au fost utilizate în casă, în timpul mesei, ca recipiente folosite pentru arderea substanțelor aromatice1261. În stadiul actual al cercetărilor nu avem nici un argument care să susțină această teorie. Nu este deloc sigur că o asemenea confuzie între etiopieni i indieni a fost făcută, iar faptul că aceste piese apar cel mai frecvent în zonele de limes, nu în cele urbane, pune sub semnul întrebării utilizarea lor în cadrul banchetelor fastuoase. Un alt punct de vedere susținut printre speciali ti a fost acela că vasele antropomorfe nu există ca grup în sensul propriu al expresiei. Calitatea proastă a turnării, precum i îmbinările de slabă calitate nu ar fi permis păstrarea unui conținut lichid. În acest context, pentru vasele cu piedestal a fost sugerată utilizarea ca aplici de mobilier1262. Din nefericire, în lipsa izvoarelor scrise, nu există dovezi suficiente pentru a susține nici una din ipotezele prezentate mai sus, de i caracteristicile obiectelor fac mult mai plauzibilă folosirea lor în băi sau în cadrul toaletei. Analizarea conținutului a cât mai multe piese de acest fel înainte de restaurare este foarte importantă, însă, din cuno tințele pe care le avem, acest lucru a fost realizat numai pentru trei asemenea obiecte: unul de la Kabile (Yambol, Bulgaria)1263 care a conținut ulei vegetal, unul de la Lillebonne (Haute-Normandie, 1258 MARTI 1996, 985-1000. MARTI 1996, 986-987. 1260 MARTI 1996, 993. 1261 MARTI 1996, 987. 1262 Vezi discuția la SZABÓ 1984, 102, 104. 1263 NENOVA-MERDJANOVA 1995, 54; MARTI 1996, 985. 1259 242 Franța)1264 care a conținut un produs gras i parfumat pentru îngrijirea corpului i unul de la Aisey-le-Duc (Bourgogne, Franța) cu pudră parfumată1265. O funcționalitate diferențiată, în funcție de mărimea obiectelor, nu ar trebui exclusă. Categoria de vase antropomorfe romane conține recipiente care au o înălțime care variază de la 4-5 cm până la 20 cm, realitate care presupune existența unui conținut diferit. Vasele care compun seria iconografică în care se încadrează i piesa de la Moigrad/Porolissum măsoară între 5 i 6 cm în înălțime, element care, din punctul nostru de vedere, exclude utilizarea lor pentru transportul uleiului, deoarece sunt prea mici pentru a servi acestui scop. 86. Moigrad/Porolissum (Pl. XCIII/86a-e) Loc de descoperire: necunoscut. Loc de păstrare: MNM 24/1913, 2. Dimensiuni: Hcu mâner: 95 mm; Hfără mâner: 55 mm; lbust: 41 mm; Lbază: 27 mm; lbază: 19 mm; Grmax. perete: 1 mm; Hinel prindere: 8 mm; Dcapac: 18 mm; G: 66,71 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, maro închis aurie cu pete verzi. Tehnologie: turnare goală, incizare . Descriere: vas în formă de bust uman; este fragmentar: lipsesc capacul i baza, iar în zona de contact dintre perete i bază pot fi observate urme de lipitură; partea fixă a balamalei care permitea prinderea capacului se păstrează; este reprezentat bustul unui negroid cu trăsăturile feței pline, redate schematic i slab conturate (mai ales ochiul drept i sprânceana dreaptă); pupilele nu sunt bine marcate, iar buza superioară este u or deformată, probabil din cauza unui oc mecanic; părul, sub forma unor codițe, este redat foarte schematic, sub formă de romburi brăzdate de incizii oblice i orizontale; uvițele care încadrează fața sunt rotunjite la capete; gâtul este scurt, iar fiind vorba despre o reprezentare bust, nu a fost redat decât începutul brațelor; în partea superioară pot fi observate două inele de prindere cu urme puternice de folosire (cel din stânga este aproape rupt) de care este prins un mâner în formă de omega, romboidal în secțiune. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: SUPKA 1913, 280; RADNÓTI 1938, Taf. LIV/2; MARTI-CLERCX, MILLE 2002, 386; ALFÖLDY-G ZDAC 2003, 178, nr. 13, Pl. 6/1, 2; ALFÖLDY-G ZDAC 2005, 37, 46, no. 13, 60, Pl. 6/1-2. III.13. Picioare de vase În cadrul pieselor analizate din Dacia Porolissensis am identificat un număr de ase piese care au fost folosite ca picioare pentru diferite tipuri de vase de bronz romane. Deoarece din punct de vedere formal acestea nu pot fi atribuite clar unui anume tip de vas, am preferat să le tratăm separat i să discutăm diferitele posibilități de încadrare pentru fiecare în parte. Aplicarea unui număr de trei sau patru picioare pe baza vaselor a avut ca scop echilibrarea i stabilizarea corpului recipientului, mai ales dacă acesta a avut un mâner orizontal, turnat masiv, dar nu numai. Ele apar majoritar pe tipuri produse în secolul I p. Chr.1266, fiind întâlnite pe caserole1267, căni1268 i ulcioare1269, boluri cu mâner tubular 1264 TRESORS D´ORFEVRERIE 1989, 110, nr. 47; MARTI 1996, 985. MARTI 1996, 985. 1266 Vezi FLÜGEL 1993, 60; SEDLMAYER 1999, 115-118; KAPELLER 2003, 95. 1265 243 terminat în protomă zoomorfă sau antropomorfă1270, găleți1271 i bazine1272. Evoluția procesului tehnologic care a determinat apariția bazelor inelare i turnarea masivă, mai ales în cazul caserolelor, elemente care au dat vaselor stabilitate în sine, a făcut inutilă aplicarea picioarelor. Această evoluție poate fi observată în materialul contemporan sfâr itului locuirii de la Pompei, în cadrul căruia vasele cu picioare sunt puține, foarte probabil din cauza aspectelor enunțate anterior1273. Cinci din cele ase obiecte identificate se încadrează în categoria generală a picioarelor în formă de pelta, respectiv în tipul 3 (Turda/Potaissa, nr. 91, Pl. XLVI/91) i tipul 4 (Buciumi, nr. 87-88, Pl. XLVI/87-88, XCIII/87a-b, 88a-b; Moigrad/Porolissum, nr. 89-90, Pl. XLVI/89-90) în cadrul clasificării realizate de E. Deschler-Erb1274. Tipul trei cuprinde picioare în formă de pelta care au doar brațul median profilat, element care nu este vizibil pe piesa de la Turda/Potaissa, deoarece aceasta este ruptă în această zonă. Asemenea picioare sunt cunoscute de la Haltern1275 (varianta cu capete înguste i parte mediană curbată), Magdalensberg1276, Vindonissa1277 i din Muzeul Arheologic de la Split1278. Pe baza dimensiunilor pieselor aparținând grupului trei, precum i a asemănărilor cu cele aparținând tipurilor 1-21279 putem presupune i în acest caz utilizarea lor drept picioare de caserole, chiar dacă până în acest moment nu cunoa tem nici un vas din bronz care să fi păstrat pe bază un asemenea tip de picior. Tipul patru, reprezentat de cele două picioare de la Buciumi (nr. 87-88) descoperite în contexte datate la începutul secolului al II-lea p. Chr. (nr. 87), respectiv în secolul al II-lea în 1267 DEN BOESTERD 1956, Pl. XIII/7b, 12b; BREŠČAK 1982, 40-42, nr. 3-5, 15, T. 1/3-5, T. 2/15; BARATTE ET ALII 1984, 69-70, Pl. XXXI/88, XXXII/90; PETROVSZKY 1993, Taf. 11/C.20.40, Taf. 23/P.06.01, Taf. 28/T.08.08; TASSINARI 1993, G3100 (7042); BIENERT 2007, 255, nota 1510. 1268 BARATTE ET ALII 1984, 81-82, Pl. XXXIX/116. 1269 HOFFILLER 1911, 313, Sl. 122; BARATTE ET ALII 1984, 93-94, 96-97, Pl. XLVI/137, XLVII/141; TASSINARI 1993, C2200 (10615); BIENERT 2007, 255, nota 1510. 1270 OETTEL 1991, 48, nr. 20, Taf. 20/c; TASSINARI 1993, H2100 (12719 i 5019), ; BIENERT 2007, 255, nota 1510. 1271 WIELOWIEJSKI 1985, Taf. 3; BIENERT 2007, 255, nota 1510. 1272 OETTEL 1991, 47, nr. 17, Taf. 17/a-c; TASSINARI 1993, S1110-1120, T1000 (11240, 6482), T2000 (11637, 3170); BIENERT 2007, 255, nota 1510. 1273 SEDLMAYER 1999, 117. 1274 DESCHLER-ERB 1996, 22-24, Abb. 10. 1275 MÜLLER 1997, 16, 37, nr. 35-38, Abb. 11/35-38. 1276 DEIMEL 1987, 120, nr, 9/4, 126, nr. 11/12, 149, nr. 23/4, Taf. 9/4, 11/12, 23/4; SEDLMAYER 1999, 114, nr. 17, Taf. 51/17. 1277 HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 62, nr. 44, Taf, 5/44. 1278 JOVANOVIĆ 2010, 214, nr. 18-20, Pl. 1/18-20. 1279 Vezi DESCHLER-ERB 1996, 23, Abb. 10/1-2. Pentru o listă a descoperirilor de picioare de vase încadrate de E. Deschler-Erb în tipurile 1 i 2, vezi FLÜGEL 1993, 60, nota 34; SEDMAYER 1999, 116-117. Tipurile 1 i 2 sunt tipice pentru caserolele cu mânerul terminat în capete de lebădă i pentru cele cu capătul mânerului perforat în formă de semiluna (BREŠČAK 1982, T. 1/4-5; HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 62; FLÜGEL 1993, 60; SEDMAYER 1999, 117). 244 general (nr. 88) i cele două de la Moigrad/Porolissum (nr. 89, 90), se caracterizează prin capete rotunjite i o parte mediană care este, de obicei, ascuțită. Corpul poate fi decorat cu cercuri concentrice, dar există i exemplare nedecorate. În cadrul tipului pot fi observate două grupuri distincte în funcție de dimensiunile pieselor: un prim grup, majoritar, care cuprinde piese care măsoară în lungime maxim 3 cm i un al doilea în care se încadrează picioare de dimensiuni mai mari, între 4 i 6 cm, asemănător pieselor de la Buciumi, grup reprezentat de un număr mic de descoperiri1280. Există un număr mare de asemenea descoperiri care din punct de vedere cronologic se întind pe toată durata secolului I i începutul secolului al II-lea p. Chr.1281, printre care le putem menționa aici pe cele de la Haltern1282, pe cele din Noricum, apărute în contexte de descoperire de prima jumătate a secolului I p. Chr1283, pe cele de Pompei1284, cele cinci exemplare de la Vindonissa1285 i cele păstrate în Muzeul arheologic de la Split1286. Aceste picioare au fost sigur folosite pe bazele caserolelor cu mânerul terminat în capete de lebădă i a celor cu capătul mânerului perforat în formă de semilună, fapt dovedit de caserolele întregi descoperite de care încă se mai păstrează ata ate1287. La Pompei un asemenea picior apare i pe baza unei variante timpurii a caserolelor cu capătul mânerului perforat circular1288. Trei asemenea picioare se păstrează i pe baza unei caserole cu capătul mânerului perforat circular descoperită la Carnuntum1289. Exceptând caserolele, tipul patru de picior în formă de pelta a mai fost ata at foarte probabil la amfore1290, la căni de tip Millingen1291 i la ulcioare cu mânerul decorat în relief1292. 1280 Pentru picioare aparținând tipului care au dimensiuni mai mari, vezi HOFFILLER 1911, 313, Sl. 122; BREŠČAK 1982, 40, nr. 3, T. 1/3; JOVANOVIĆ 2010, 214, nr. 15, Pl. 1/15. O asemenea piesă (L: 5 cm) a fost descoperită i în Dacia romană, la Mehadia (BOZU 2001, 153, nr. 76, Pl. V/76). 1281 Pentru o listă a pieselor descoperite la nivelul anului 1996, vezi DESCHLER-ERB 1996, 23-24, nota 68. 1282 MÜLLER 1997, 16, 18, 36, nr. 30-32, 1283 DEIMEL 1987, 127, nr. 11/17, 11/18, Taf. 11/17-18; SEDLMAYER 1999, 114, Taf. 51/20-2. 1284 TASSINARI 1993, I. 123-124, 199, II. 128, G, 1915C, 2106A, 19052A, 19052B. 1285 HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 63-64, Taf. 5/46. 1286 JOVANOVIĆ 2010, 213-214, nr. 9-15, Pl. 1/9-15. 1287 DEN BOESTERD 1956, 4-5, nr. 12, Pl. XIII/12b (caserolă cu capătul mânerului perforat în formă de semilună); BREŠČAK 1982, 40, nr. 3, T. 1/3 (caserolă cu mânerul terminat în capete de lebădă); BARATTE ET ALII 1984, 70, nr. 90, Pl. XXXII/90 (caserolă cu capătul mânerului perforat în formă de semilună); TASSINARI 1993, II. 128, 18752 A (bază de caserolă cu piciorul încă lipit); DESCHLER-ERB 1996, 23-24; SEDLMAYER 1999, 117. 1288 TASSIANARI 1993, I. 133, II. 116, G3100, 7042. 1289 PETROVSZKY 2006, 269-270, nr. 961, Abb. 422.; VON KAISERN UND BÜRGERN 2009, 301, nr. 1140. 1290 SEDLMAYER 1999, 117, 134, Abb. 15, Taf. 15/12: o amforă de la Magdalensberg, descoperită împreună cu un asemenea picior. 1291 NUBER 1973, 45, nota 238; FLÜGEL 1993, 60; DESCHLER-ERB 1996, 24, nota 69; SEDLMAYER 1999, 117, nota 784: o cană de tip Millingen descoperită în Cave of Letters, Israel i datată în funcție de contextul de descoperire în timpul revoltei lui Bar Kokhba. 1292 HOFFILLER 1911, 313, Sl. 122: pe baza ulciorului au fost fixate trei picioare de dimensiuni mai mari pe care autorul le pune pe seama unei reparații suferite de vas în Antichitate. 245 Pentru piciorul de la Turda/Potaissa (nr. 92, Pl. XLVI/92) nu cunoa tem nici o analogie. Caracteristicile piesei i dimensiunile o apropie din punct de vedere formal de picioarele de găleți1293, iar folosirea ca picior este argumentată i de prezența perforației centrale care a fost folosită, foarte probabil, în procesul de fixare. Deoarece avem de-a face cu o piesă de colecție, păstrată numai prin intermediul desenului ilustrat, nu am putut examina direct obiectul. 87. Buciumi (Pl. XLVI/87, XCIII/87a-b) Loc de descoperire: castru 1970, Baraca 4, partea de sud, ad.: -0,80m, castrul cu val de pământ, faza 1b. Loc de păstrare: MIAZ CC 200/70. Dimensiuni: L: 45,4 mm; l: 24 mm; Gr: 7 mm; G: 31 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis, urme de pământ. Tehnologie: turnare. Descriere: picior în formă de pelta care prezintă o incizie verticală în zona mediană; pe partea inferioară nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: 114/115 p. Chr. – începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 88. Buciumi (Pl. XLVI/87, XCIII/87a-b) Loc de descoperire: castru 1973, Baraca 5, carou 52, ad.: -1,30m, castrul cu val de pământ, faza 1a. Loc de păstrare: MIAZ CC 217/73. Dimensiuni: L: 55 mm; l: 23,2 mm;Gr: 7,6 mm; G: 45 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: nerestaurat, patină verde închis gri, urme de pământ. Tehnologie: turnare. Descriere: picior în formă de pelta care prezintă o incizie verticală în zona mediană; pe partea inferioară nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: 106/107-114/115 p. Chr. Bibliografie: Inedit. 89. Moigrad/Porolissum (Pl. XLVI/89) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 176/58. Dimensiuni: L: 31,3 mm; l: 17,3 mm; Gr: 4,9 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină verde deschis. Tehnologie: turnare. Descriere: picior de vas în formă de pelta. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 90. Moigrad/Porolissum (Pl. XLVI/90) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1985, S 87, zona principiei. Loc de păstrare: MIAZ f. n. i. Dimensiuni: L: 33 mm; lmax.: 14,3 mm; Gr: 2 mm. 1293 Pentru picioare de găleți din bronz romane, vezi, de ex.: DEN BOESTERD 1956, 39, nr. 113-114, Pl. V/113-114; BOUCHER 1971, 167, nr. 363-372; TASSINARI 1975a, 58-59, nr. 144-148, Pl. XXVIII/144-148; BOUCHER, TASSINARI 1976, 129, nr. 151; HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 63-64, nr. 47-51, Taf. 5/47-51; WIELOWIEJSKI 1985, Taf. 3; HOLLIGER, HOLLIGER 1989, 68, Taf. 3/28; SEDLMAYER 1999, 113, Taf. 51/11, 13-14; KAPELLER 2003, 142, Pl. 29/187-189. 246 Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg. Tehnologie: turnare. Descriere: picior de vas în formă de pelta. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 91. Turda/Potaissa (Pl. XLVI/91) Loc de descoperire: Tündérhegy (Dealul Zânelor) 1906. Loc de păstrare: Dimensiuni: Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: picior de vas în formă de pelta; capătul prelungirii mediane este rupt. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: BAJUSZ 2005, 729, 32/9/2 ábra. 92. Turda/Potaissa (Pl. XLVI/92) Loc de descoperire: Szindivölgy-Tető (culmea văii Sândului) 1904, via lui Bondár Ferenc Loc de păstrare: Dimensiuni: Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg. Tehnologie: turnare. Descriere: picior de vas, posibil de găleată, capătul superior este bifurcat, iar cel inferior este arcuit i prezintă pe margini un decor zimțat. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: BAJUSZ 2005, 679, 30/87/3. ábra. III.14. Fragmente de vase de bronz cu încadrare tipologică nesigură Gradul ridicat de fragmentare i, în unele cazuri, lipsa unor piese întregi, care să ofere o imagine clară asupra tipului de vas din care ar fi putut să facă parte unele dintre fragmentele analizate, au determinat tratarea separată a paisprezece obiecte din cadrul materialului analizat (nr. 93-106). Cele mai multe, chiar dacă au aparținut cu siguranță unor vase de bronz, nu pot fi încadrate tipologic, iar un număr mai restrâns poate fi legat fie de anumite activități de reparare, fie de forme neidentificate arheologic până în momentul de față. Fragmentul în formă de cap de pasăre de la Buciumi (nr. 93, Pl. XLVII/93, XCIII/93), provenit dintr-un context de descoperire datat în general în secolul al II-lea p. Chr., face parte din partea superioară a unui mâner, mai precis reprezintă capătul unuia dintre cele două brațe arcuite ale acestuia, care permiteau fixarea mânerului de buza vasului. Mânerele ale căror capete superioare sunt decorate cu capete de păsări (de obicei lebede sau păsări de apă) sunt tipice pentru mai multe categorii de vase de bronz romane, motiv pentru care nu am putut să identificăm exact tipul de la care provine piesa noastră, în condițiile în care partea care s-a 247 păstrat are dimensiuni prea mici care nu permit măsurarea diametrului buzei vasului. Asemenea mânere, cu capetele decorate în acest fel, sunt tipice pentru caserolele cu mânerul decorat în relief aparținând tipului Eggers 1511294 i Eggers 152-1531295 (Petrovszky VII, 131296) i pentru anumite tipuri de ulcioare cum sunt cele cu mânerul supraînălțat1297 sau ulcioarele cu mânerul decorat în relief1298. O identificare mai precisă nu poate fi oferită în acest caz1299. Pentru piesa nr. 94 (Pl. XLVII/94, XCIV/94) de la Buciumi, datată în funcție de contextul de descoperire în secolul al III-lea p. Chr., putem presupune o utilizare a ei ca atare, în contact cu focul prin ata area unui mâner orizontal, fixat cu ajutorul celor două nituri ale căror găuri sunt încă vizibile pe peretele piesei. Nu cunoa tem nici o paralelă i, ținând cont de aspectele tehnice (vasul a fost realizat dintr-o tablă de bronz deformată mecanic), avem de-a face, foarte probabil, cu un produs local. Marginea de sus a peretelui vasului este neregulată, fapt care indică fie o tăiere intenționată, în condițiile în care piesa originală ar fi fost mai înaltă, fie o lipsă de preocupare pentru detalii. Nu putem exclude nici posibilitatea utilizării obiectului nu ca vas, ci drept parte utilizată pentru repararea bazei unui vas de bronz, cele două nituri fiind folosite pentru fixarea de acesta1300, de i o asemenea operațiune ar fi presupus existența unui rând de nituri de jur împrejurul piesei. Problemele de identificare ridicate de ata ul descoperit în castrul de la Gilău (nr. 95, Pl. XLVII/95, XCIV/95) derivă, în primul rând, din lipsa unor paralele clare. Corpul piesei este plat, element care exclude aplicarea lui pe un corp curbat de vas. Urmele de uzură vizibile la nivelul inelului de prindere indică, totu i, faptul că la un moment dat acesta a fost agățat de un mâner sau de un inel de prindere de care era, la rândul lui, agățat mânerul. Din 1294 EGGERS 1951, 174, Typ 151-153, Taf. 13/151; PETROVSZKY 1993, 47-48; vezi i p. 89 pentru diferența dintre Eggers 151 i 152-153; PETROVSZKY, STUPPERICH 2002. 1295 EGGERS 1951, 174, Typ 151-153, Taf. 13/152-153. 1296 PETROVSZKY 1993, 89-91, Taf. 3/VII, 1-3. 1297 Vezi, de ex.: BARATTE ET ALII 1984, 86-87, Pl. XLI/122-123; TASSINARI 1993, II. B1242, B1251a-c, B1252. 1298 Vezi, de ex.: CAHEN-DELHAYE 1970; BARATTE ET ALII 1984, 91-95, Pl. XLV/135-136, XLVI/137; KÜNZL 1993a; TASSINARI 1993, II. B1221a, B1222; KOSTER 1997, 25-30, nr. 2-6; SEDLMAYER 1999, 13, Taf. 2/1. 1299 Un fragment asemănător, descoperit în castrul legionar de la Oberaden (PETROVSZKY, STUPPERICH 2002, 21, 36, nr. 33, 66, Taf. 31/Kat. Nr. 33; MÜLLER 2006, 306-307, Abb. 1/6, 312-313, nr. 6), a fost atribuit caserolelor cu mânerul decorat în relief aparținând tipului Eggers 151. O asemenea identificare se justifică aici, deoarece castrul a fost utilizat în perioada 11-8/7 a. Chr. (MÜLLER 2006, 305), iar celelalte tipuri discutate mai sus sunt posterioare acestui interval cronologic. Pentru alte fragmente de acest fel, vezi i: FAIDERFEYTMANS 1979, 167, nr. 336, Pl. 126/336; KAUFMANN-HEINIMANN 1994, 171-172, nr. 294, Taf. 114/293. 1300 Pentru o asemenea metodă de a repara bazele vaselor de bronz romane, vezi, de ex.: FLÜGEL, HÜSSEN 1996, 9-10, nr. 1, Abb. 1 (găleată de tip Östland); KOSTER 1997, 62, nr. 77 (găleată de tip Östland); SEDLMAYER 1999, Taf. 7/8 (ulcior cu mânerul supraînălțat), 10/2 (cană din tablă de bronz). 248 punct de vedere formal, singura posibilitate de atribuire cunoscută nouă, care rămâne deocamdată la nivel de ipoteză, este reprezentată de un tip de ata caracteristic pentru cazanele cu gât îngust i cilindric prezente la Pompei, anume tipul V11001301 (Fig. 41). Chiar dacă piesele nu sunt identice, ata ele de la Pompei având formă triunghiulară i suprafața nedecorată, principiul de realizare e acela i: o parte plată, a ezată pe umărul vasului, i un inel de prindere dispus perpendicular, motiv Fig. 41. Cazan cu gâtul îngust i cilindric, tip V1100, Pompei. pentru care putem lua în considerare posibilitatea ca piesa de la Gilău să reprezinte o variantă a acestui tip de ata e. Partea inferioară de vas de la Ili ua/Arcobadara (nr. 96, Pl. XLVIII/96, XCIV/96), de i este foarte deformată, ar putea fi considerată, ținând cont de curbura mare a pereților i de diametrul mai mic al bazei, parte dintr-o amforă. O asemenea atribuire nu poate fi făcută cu siguranță, deoarece partea exterioară a bazei nu prezintă nici un fel de urmă de finisare la strung: urma axului de fixare nu este vizibilă i nici urmele cercurilor concentrice. Pe de altă parte piesa nu este restaurată i nu putem exclude că avem de-a face cu un exemplar pe care aceste urme să fi fost vagi1302, motiv pentru care în momentul de față nu mai pot fi observate. Restaurarea piesei ar fi folositoare din acest punct de vedere. Posibilitățile de identificare pentru piesele nr. 97 (Pl. XLVIII/97, XCV/97a-b) i 98 (Pl. XLIX/98, XCV/98a-b) tot de la Ili ua/Arcobadara sunt, de asemenea, limitate. Nr. 97, din cauza curburii peretelui care pare că se evazează spre buză, ar putea proveni de la o formă semisferică, foarte probabil de dimensiuni mai mici, eventual o formă de servit, în timp ce nr. 98 pare a fi o bază realizată din tablă de bronz care nu prezintă nici o urmă de fixare la strung. În cazul ambelor piese gradul de fragmentare nu permite o atribuire mai exactă. 1301 TASSINARI 1993, I. 102, V1100, 198, nr. 18670, Tav. CLXXVIII/3-4, II. 275, V1100, nr. 18670: este vorba despre recipiente folosite pentru gătit care, foarte probabil, au fost a ezate pe sobă, situație dovedită de urmele de cenu ă prezente pe corpul vaselor (TASSINARI 1993, I. 231). 1302 În cadrul grupului de amfore descoperite la Pompei există câteva piese care nu prezintă cercuri concentrice pe partea exterioară a bazei. Vezi TASSINARI 1993, II. 2, nr. 1964 i 11640, 3, nr. 1874, 8, nr. 2995, 11, nr. 6540 (cu baza concavă), 12, nr. 2193, 13082, 13, nr. 13380, 16, nr. 10655. 249 A a cum am arătat anterior1303, ata ul în formă de palmetă cu orificiul de prindere semi-găurit de la Moigrad/Porolissum (nr. 99, Pl. XLIX/99, XCV/99a-d) aparține unei categorii de obiecte romane din bronz considerate până nu demult de către speciali ti drept piese neterminate. Studiul publicat de J. Gorecki în anul 2000, având drept subiect problema producției locale de vase de bronz romane la Pompei, a reu it să reevalueze într-o manieră critică toate dovezile directe i indirecte referitoare la producția acestor obiecte la nivelul Imperiului roman1304, incluzând piesele în discuție în categoria semifabricatelor1305. Identificarea piesei de la Porolissum, precum i a unui număr considerabil de astfel de obiecte1306, ne-a determinat să reluăm problematica1307. Primele două piese care fac parte din această categorie i care au fost discutate în literatura de specialitate sunt un ata descoperit la Augst/Augusta Raurica i unul descoperit la Brugg/Vindonissa1308. Ata ul de la Augst/Augusta Raurica are formă de palmetă, suprafața sa este ornamentată cu incizii care formează un decor vegetal, iar în partea superioară prezintă un inel de prindere, turnat împreună cu restul obiectului. Identificarea sa drept semifabricat este confirmată de suprafața grosieră, care încă prezintă urme de bavură, i de modalitatea în care a fost găurit inelul de prindere: procesul de găurire a fost început, foarte probabil cu ajutorul unui burghiu, dar nu a fost terminat1309. Ata ul de la Brugg/Vindonissa prezintă un decor antropomorf care constă dintr-un cap de copil (Eros), iar inelul de prindere este semi-găurit1310. Pe baza caracteristicilor ata ului de la Augst/Augusta Raurica s-a considerat că produsul finit ar trebui să aibă un inel de prindere cu o perforație totală, motiv pentru care piesa de la Brugg/Vindonissa a fost inclusă în aceea i categorie de semifabricate1311. Identificarea unui număr de încă trei asemenea artefacte, caracterizate prin acela i inel de prindere semi-găurit, a determinat redeschiderea discuției referitoare la caracterul acestor obiecte, fiind sugerat că am putea avea de-a face cu piese finite, nu cu semifabricate1312 1303 Diferite variante ale analizei acestui tip de artefacte au fost publicate de autorul acestei lucrări; vezi MUSTA 2009; MUSTA 2010b. 1304 GORECKI 2000. 1305 GORECKI 2000, 453. 1306 Vezi Anexa IV: 1307 Mulțumirile noastre merg către Dr. Richard Petrovszky, Historisches Museum der Pfalz, Speyer, Germania i către Dr. phil. Joachim Gorecki, Johann Wolfgang Goethe Universität, Frankfurt am Main, Germania pentru discuțiile extrem de utile i interesante referitoare la această categorie de piese. 1308 GORECKI 2000, 453. 1309 FURGER, RIEDERER 1995, 119-120, Abb. 1/11; GORECKI 2000, 453. 1310 HOLLIGER, HOLLIGER 1986, 11-12, no. 81, Taf. 10/81. 1311 GORECKI 2000, 453. 1312 Vezi MUSTA 2009; MUSTA 2010b. 250 Fig. 42. Distribuția ata elor din bronz cu inel de prindere semi-găurit în Imperiul roman. În momentul de față nouă ne sunt cunoscute nouă ata e care prezintă caracteristicile enunțate mai sus (Fig. 42). Din punct de vedere tipologic, ele pot fi grupate în două categorii, ambele prezentând un inel de prindere semi-găurit. Prima categorie include ata ele în formă de palmetă, cu suprafața brăzdată de incizii care formează un decor vegetal, descoperite la Augst/Augusta Raurica1313 (Fig. 43/1, Anexa IV/1), Moigrad/Porolissum1314 (Fig. 43/2, Pl. XLIX/99, XCV/99a-d, Anexa IV/2) i Răcarii de Jos1315 (Fig. 43/3, Anexa IV/3). Din a doua categorie fac parte piesele decorate cu un cap de copil (Eros) poziționat între două volute, prezentând în partea inferioară o palmetă de dimensiuni mici încadrată, de asemenea, de două volute. Asemenea piese au fost descoperite la Brugg/Vindonissa1316 (Fig. 43/4, Anexa IV/4), Davidovac1317 (Fig. 43/5, Anexa IV/5), Langres1318 (Fig. 43/6, Anexa IV/6), 1313 FURGER, RIEDERER 1995, 119-120, Abb. 1/11. GUDEA 1989, 691, no. 3, pl. CCXXX/3. 1315 BONDOC, GUDEA 2009, 228, nr. 672, pl. CXIII/672. Dorim să-i mulțumim lui Dr. Dorel Bondoc, specialist la Muzeul Olteniei, Craiova, pentru ajutorul acordat în ilustrarea piesei de la Răcarii de Jos. 1316 HOLLIGER, HOLLIGER 1986, 11-12, nr. 81, Taf. 10/81. 1317 RATKOVIĆ 2005, 121, nr. 58. 1318 LEBEL 1965, 165-166, nr. 43, Pl. XV/43. 1314 251 Fig. 43. Ata e din bronz cu inel de prindere semi -găurit. 1. Augst/Augusta Raurica; 2. Moigrad/Porolissum; 3. Răcarii de Jos; 4. Brugg/VIndonissa; 5. Davidovac; 6. Langres; 7. Neuss/Novaesium; 8. Olympia; 9. Edgar L. Owen Gallery of Antiquities, New Jersey. 252 Neuss/Novaesium1319 (Fig. 43/7, Anexa IV/7), Olympia1320 (Fig. 43/8, Anexa IV/8). Un al aselea obiect aparținând acestei categorii se păstrează într-o colecție privată, anume Edgar L. Owen Gallery of Antiquities, New Jersey1321 (Fig. 43/9, Anexa IV/9). Cu excepția ata ului de la Augst/Augusta Raurica, celelalte piese menționate mai sus nu prezintă elemente care să permită interpretarea lor drept semifabricate. Suprafețele lor exterioare, precum i perforația inelului de prindere au fost debavurate i lustruite. Urmele lăsate de burghiul folosit în procesul de găurire, vizibile în cazul ata ului de la Augst/Augusta Raurica, nu mai sunt vizibile pe celelalte piese. În partea superioară a piesei de la Moigrad/Porolissum poate fi observat un mic defect de turnare, însă acesta nu afectează caracterul funcțional al piesei. De asemenea, pe spatele aceluia i obiect există urme de aliaj de lipit, element care susține faptul că a fost funcțional. Din nefericire nu am avut posibilitatea de a examina piesele descoperite în afara Daciei romane, iar în momentul publicării pentru nici una dintre ele nu au fost oferite informații referitoare la prezența sau absența aliajului de lipit. Dacă luăm în considerare toate cele prezentate mai sus, posibilitatea ca aceste ata e să reprezinte produse finite, nu semifabricate, este destul de mare. În aceea i ordine de idei este foarte probabil ca piesele de la Moigrad/Porolissum i Răcarii de Jos să ilustreze variante finale ale semifabricatului de la Augst/Augusta Raurica. Astfel, avem de-a face cu un nou tip de ata caracterizat printr-un inel de prindere semi-găurit1322. Un alt argument care susține această ipoteză este reprezentat de răspândirea acestor piese pe o arie destul de largă (Fig. 36). În încercarea de a reconstitui mecanismul de prindere al mânerului, caracteristicile obiectelor ne oferă informații importante. Chiar dacă până în momentul de față nu a fost descoperit nici un vas de bronz cu asemenea ata e, faptul că aceste piese provin de la vase de bronz este susținut de forma lor curbată i de prezența aliajului de lipit pe spate. Dacă luăm în considerare tipul de curbură indicat de ata e, forma vasului pe care au fost aplicate pare a fi, cel mai probabil, un bazin cu corpul semisferic. Faptul că ata ele ar fi fost aplicate în perechi de câte două sub buza vasului, fiecare pereche susținând un mâner de dimensiuni mici, este indicat de modul în care a fost realizat procesul de găurire1323. Piesele de la Augst/Augusta Raurica, Davidovac, Neuss/Novaesium, Olympia i cea din colecția privată de la New Jersey 1319 MENZEL 1986, 206 (nr. 570), Taf. 180/570. GAUER 1991, 190 (Le 69), Abb. 13/11, Taf. 82/4. 1321 http://edgarlowen.com/a51ar.shtml - 07.09.2012, no. 5947. 1322 MUSTA 2009, 25. 1323 MUSTA 2009, 25. 1320 253 au fost găurite pe partea dreaptă, în timp ce în cazul celor de la Moigrad/Porolissum, Răcarii de Jos, Brugg/Vindonissa i Langres perforația este plasată pe partea stângă. Această observație sugerează existența a câte două perechi de ata e care au susținut fiecare un mâner, plasate diametral Fig. 44. Mâner de bronz de la South Shields. opus sub buza vasului. În încercarea de a reconstitui mecanismul de prindere, principalul impediment de care ne lovim este reprezentat de faptul că, până în acest moment, nu este cunoscut nici un tip de bazin din bronz roman care să prezinte un sistem de prindere a mânerelor folosind ata e cu inel de prindere semi-găurit. Bazinele din bronz cu câte două perechi de ata e care au inelul de prindere găurit total i sunt prevăzute cu mânere în formă de omega reprezintă descoperiri destul de frecvente în lumea romană, unul din cele mai bune exemple în acest sens fiind reprezentat de cele aparținând tipurilor Eggers 77-781324, reprezentate masiv, mai ales al doilea, în cadrul depozitelor de obiecte romane de metal de la Neupotz (Rheinland-Pfalz, Germania)1325. Alte tipuri de sisteme de prindere a mânerului întâlnite în cazul bazinelor romane constau din două ata e, plasate diametral opus sub buza vasului, care au o parte superioară îngro ată, găurită în ambele capete, permițând prinderea unui mâner de formă ovală. Acest sistem de prindere poate fi întâlnit în cazul recipientelor aparținând tipului Eggers 69 cu ata e în formă de viță de vie1326 sau Eggers 91-921327. În ceea ce prive te ata ele cu inel semi-găurit, prezența unui mâner oval, care ar presupune existența unui sistem de prindere de genul ultimului discutat mai sus, este improbabilă, chiar dacă nu poate fi exclusă în totalitate. La o examinare mai atentă a pieselor (Fig. 44) putem observa că acea parte a inelului de prindere care nu a fost găurită a fost foarte frumos finisată, în unele cazuri fiind u or arcuită spre partea perforată, fapt care arată că ea a fost la vedere, în afara sistemului de prindere. Din acest motiv putem presupune că mânerul a fost fixat, foarte probabil, în spațiul rămas liber între ata e după fixarea lor de corpul vasului, folosind părțile lor interioare. 1324 EGGERS 1951, 167-168, Taf. 8/77-78. KÜNZL 1993c, 248-253. 1326 EGGERS 1951, 166, Taf. 8/69; SEDLMAYER 1999, 54, Taf. 22/5-7. 1327 EGGERS 1951, 168, Taf. 9/91-92. 1325 254 255 Fig. 45. 1a-b. Posibilă reconstituire a sistemului de prindere. În încercarea noastră de reconstituire (Fig. 45/1a-b) am folosit drept model un mâner din bronz descoperit în castrul roman de la South Shields1328 (Fig. 44). Obiectul a fost publicat drept mâner de coif, dar o asemenea identificare este discutabilă, deoarece capătul piesei nu pare a fi rupt, iar până în momentul de față nu este cunoscut nici un sistem de prindere pentru mânerele de coif care să aibă ata e semi-găurite. De asemenea, lungimea capătului nefinisat al mânerului variază între 6 i 7 mm, în condițiile în care adâncimea perforației, în cazul ata ului de la Moigrad/Porolissum este de 6 mm. Un alt mâner care, teoretic, ar fi putut să facă parte dintr-un asemenea sistem de prindere se păstrează în colecțiile Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen, Olanda. Obiectul a fost publicat ca o variantă stilizată a mânerelor terminate în capete de păsări de apă sau animale corespunzând bazinelor de tip Eggers 97-1031329. Totu i, capetele nefinisate sugerează faptul că ele nu au fost vizibile atâta timp cât piesa a fost funcțională. Din punct de vedere iconografic, pentru ata ele cu decor vegetal nu există paralele exacte în toreutica romană. În schimb, palmeta de dimensiuni mici care apare în partea inferioară a ata elor cu decor antropomorf prezintă caracteristici similare. Palmetele de acest tip reprezintă un motiv decorativ comun al mânerelor i ata elor vaselor de bronz grece ti1330. Asocierea unei reprezentări antropomorfe (maenada, medusa) cu o palmetă de dimensiuni mici, plasată dedesubt, asemănător ata elor noastre cu decor antropomorf, este tipică pentru aplicele decorative plasate pe caserolele campaniene produse de P. Cipius Polybius1331 corespunzând tipului Eggers 1421332, dar i pentru ata ele de găleată aparținând tipului Augst 2531333. Aceste reprezentări sunt cele mai apropiate de ata ele noastre din punct de vedere iconografic. Reprezentări similare care combină un Eros, un cap feminin sau o mască teatrală cu o palmetă încadrată de două volute apar frecvent ca element decorativ al capetelor inferioare de mânere aparținând ulcioarelor sau amforelor produse în atelierele campaniene1334. Pentru ata ele cu decor vegetal – cel puțin pentru cel de la Moigrad/Porolissum, ținând cont de similarități – putem presupune Augst/Augusta Raurica drept centru de producție, ipoteză susținută de descoperirea aici a semifabricatului. În ceea ce prive te a doua categorie cu decor antropomorf, stadiul actual al cercetării nu permite identificarea unui 1328 ALLASON-JONES, MIKET 1984, 166-167 (no. 427). DEN BOESTERD 1956, 54 (no. 184), Pl. VIII/184. 1330 Vezi, de ex.: GAUER 1991; TARDITI 1996. 1331 KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 21-22, Abb. 3 cu o analiză iconografică a aplicelor de acest tip descoperite până în 1998. 1332 EGGERS 1951, 172-173, Taf. 12/142. 1333 KAUFMANN-HEINIMANN 1998, 37-38, Abb. 13. 1334 TASSINARI 1993, Tav. CXX - CXXV; TASSINARI 1998, 93, fig. 7. 1329 256 atelier. Chiar dacă avem de-a face cu o categorie de obiecte formată dintr-un număr mic de descoperiri, nu dispunem de nici un element care să indice că toate piesele au fost produse în acela i loc, dar nici nu putem exclude o asemenea posibilitate. Din punct de vedere cronologic, semifabricatul de la Augst/Augusta Raurica este datat în funcție de contextul de descoperire din a doua jumătate a secolului al II-lea până la începutul secolului al III-lea p. Chr1335, element relevant pentru piesele de la Moigrad/Porolissum i Răcarii de Jos. Dintre ata ele cu decor antropomorf numai cel de la Brugg/Vindonissa beneficiază de o datare oferită de contextul de descoperire, anume perioada 30/40-101 p. Chr.1336. Pentru piesa de la Olympia este menționat doar faptul că aparține perioadei romane imperiale1337. O asemenea situație ar putea sugera o anterioritate a ata elor cu decor antropomorf față de cele cu decor vegetal. Totu i, această ipoteză se bazează pe prea puține informații i ar trebui confirmată fie de noi descoperiri, fie prin reevaluarea informațiilor deja cunoscute. În concluzie putem spune că, în ciuda faptului că până în momentul de față nu a fost descoperit nici un vas de bronz roman care să aibă un sistem de prindere a mânerului format din ata e cu inel de prindere semi-găurit, probabilitatea ca aceste obiecte să fie produse finite este foarte mare. Totu i, există întrebări referitoare la subiect care rămân încă deschise. Prima dintre ele se referă la faptul că, de i în momentul de față, exceptând semifabricatul de la Augst/Augusta Raurica, cunoa tem opt asemenea piese, ele au fost descoperite în locuri diferite i niciodată în pereche. De asemenea, micile diferențe existente între diferitele obiecte aparținând unei categorii sugerează că au fost produse folosind modele din ceară. Dacă această ipoteză este adevărată, este foarte curios faptul că perforația inelului de prindere nu a fost creată, cel puțin parțial, încă din tipar, ci a fost executată ulterior cu ajutorul unui burghiu, operațiune care presupune un efort mai mare, extins pe un interval de timp mai lung. Descoperirea pe viitor a unui număr mai mare de asemenea obiecte probabil că va lămuri aceste aspecte. Identificarea piesei de la Moigrad/Porolissum (nr. 100, Pl. XLIX/100, XCVI/100a-b) drept parte a unui vas de bronz nu poate fi făcută fără anumite rezerve, deoarece dispunem de un fragment de dimensiuni destul de mici. Curbura obiectului ar putea indica apartenența lui la un cazan din bronz, însă este foarte greu de stabilit dacă marginea netedă este rezultatul unei tăieri realizare după ce piesa nu a mai fost funcțională sau a făcut parte din obiectul finit. 1335 FURGER, RIEDERER 1995, 120. HOLLIGER, HOLLIGER 1985 (1986), 12, no. 81. 1337 GAUER 1991, 190 (Le 69). 1336 257 Fig. 46. 1-2. Cele două tipuri de îmbinare dințată. Prima variantă ni se pare mult mai probabilă pentru că realizarea unei asemenea îmbinări avea ca scop unirea a două bucăți mari de metal i nu i-ar fi avut sensul dacă una din plăci ar fi avut o lățime atât de mică. Din punct de vedere tehnic, tipul de îmbinare folosit pentru a realiza obiectul poartă denumirea de “îmbinare dințată” („zinnenartige Naht”1338). Aceasta poate fi realizată în două feluri. O primă modalitate constă din tăierea capetelor ambelor plăci de bronz în forma unor dinți care ulterior sunt îmbinați (Fig. 46/1). Pentru o mai mare rezistență între dinți este aplicat un aliaj de lipit, iar în ultima etapă zona este bătută la cald, operațiune care îi conferă mai multă rezistență1339. O a doua posibilitate, folosită i în cazul piesei de la Moigrad/Porolissum, care este mult mai puțin eficientă, deoarece îmbinarea rezultată e mai slabă, constă din subțierea marginii uneia dintre bucăți i tăierea dinților numai pe a doua bucată de metal. Îmbinarea e realizată prin introducerea părții subțiate între dinți1340 (Fig. 46/2). i în acest caz este folosit, de obicei, aliaj de lipit a cărui prezență nu a fost observată, însă, pe piesa noastră. Această tehnică a fost folosită începând cu secolul al III-lea p. Chr. i mai poate fi încă observată în unele manufacturi care se ocupă cu producerea vaselor din metal din Grecia i Turcia1341. Problema vaselor care au fost realizate folosind îmbinări dințate a fost dezbătută în literatura de specialitate mai ales în contextul încadrării tipo-cronologice a cazanului care a conținut a a-numitul tezaur de vase de argint atribuit lui Sevso. Cazanul în discuție a fost realizat din trei bucăți de metal, iar baza a fost ata ată de perete prin intermediul unei îmbinări dințate1342. De i piesele de argint care fac parte din grupul descoperit pot fi încadrate 1338 BENDER 1992, 119. NOLL 1980, 86-88, nr. 41, 43, Taf. 32/41, 33/43; BENDER 1992, 122; BUJARD 2005, 139, fig. 5; PITARAKIS 2005, 23-25, Fig. 21-22. 1340 TROTZIG 1991, 52-57, fig. 24-29. 1341 PITARAKIS 2005, 23. 1342 MUNDELL MANGO 1990, 86; BENDER 1992, 120. 1339 258 cronologic în secolele IV-V p. Chr., M. Mundel Mango a datat cazanul în secolul al VI-lea p. Chr., considerând că îmbinarea dințată nu apare mai timpuriu de această dată1343. Discuția a fost reluată de S. Bender care a demonstrat apartenența cazanului din punct de vedere tipologic la un grup de piese asemănătoare, tipice pentru secolul al III-lea p. Chr.1344. Ca argument pentru o datare mai timpurie a îmbinării dințate, el aduce în discuție un cazan descoperit în depozitul de la Mauer an der Url1345 (Mauer bei Amstetten, Austria), datat către mijlocul secolului al III-lea p. Chr., al cărui corp a fost realizat folosind o astfel de îmbinare i încă o piesă asemănătoare, descoperită la Nagyberki-Szalacska1346 (Somogy, Ungaria). Piesa de la Moigrad/Porolissum reprezintă un element în plus pentru datarea începutului folosirii îmbinării dințate încă din secolul al III-lea p. Chr. Din nefericire nu dispunem de un context de descoperire, fiind vorba despre un obiect găsit întâmplător, însă, foarte probabil, el a fost utilizat în castrul roman de pe dealul Pomet. O asemenea afirmație este susținută de prezența în provincia Dacia a altor vase de bronz romane reparate sau realizate folosind această tehnică. Este vorba în primul rând de un castron înalt, folosit foarte probabil pentru servit, o formă tipică pentru secolul al III-lea p. Chr., care apare în depozitele de vase de bronz din provinciile vestice al Imperiului1347, descoperit în anul 1964 la Alba Iulia cu ocazia lucrărilor edilitare efectuate în vederea construirii Tipografiei municipiului, situată în zona Palatului guvernatorului consular al celor trei Dacii1348 (Fig. 47/1). În publicația originală este menționat că vasul a fost reparat, dar nu este oferită nici o informație referitoare la tipul de reparație. La o examinare mai atentă1349 se poate observa că vasul a fost reparat în partea inferioară a corpului folosind două bucăți de metal fixate cu ajutorul unei îmbinări dințate. Tot la Alba Iulia, în interiorul Municipium-ului Septimium Apulense, a fost 1343 MUNDELL MANGO 1990, 86-87. BENDER 1992, 120-122. Vezi discuția i la: CIUGUDEAN 2003, în contextul analizării găleții de bronz în care a fost depozitat tezaurul monetar „Apulum VII”. Bazându-se pe articolul lui S. Bender, autoarea indică un număr de ase cazane de bronz romane care ar prezenta modalități mixte de îmbinare (nituri i îmbinare dințată): Mauer an der Url, Sicia, Martigny, Buch, Stein i Metz-Sablon (CIUGUDEAN 2003, 16). În realitate, S. Bender discută aceste cazane doar din punctul de vedere al asemănării lor formale cu cazanul din tezaurul lui Sevso, singurele piese care au fost realizate prin îmbinare dințată fiind cele de la Mauer an der Url i NagyberkiSzalacska (BENDER 1992, 121-122). 1345 NOLL 1980, 86-88, nr. 41, 43, Taf. 32/41, 33/43; BENDER 1992, 122. 1346 RADNÓTI 1938, 123; BENDER 1992, 122. A. Radnóti nu a ilustrat cazanul de la Nagyberki-Szalacska. Din imaginea inclusă în publicația originală (KÁLMÁN 1906, 427, 34. ábra), reiese că linia de îmbinare dințată este poziționată deasupra bazei, nu la mijlocul peretelui (ca în cazul de la Mauer an der Url), fapt care poate fi legat de o eventuală înlocuire a acesteia. 1347 Pentru acest tip de castroane, vezi BERNHARD, PETROVSZKY 1990a, 36, 39, Abb. 22/13; KAPELLER 2003, 94, 128, Pl. 27/164, 141, nr. 164. 1348 MOGA 1985, 71, nr. 1, Fig. 1; ŞTEF NESCU-ONI IU 2008b, 216, 225, Pl. III/3; OTA 2012, 56. 1349 Dorim să-i mulțumim pe această cale lui dr. Vasile Moga de la Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia pentru posibilitatea de a examina vasul. 1344 259 Fig. 47. Vase de bronz cu îmbinare dințată. 1-2. Alba Iulia. 3a-b. Muzeul de Istorie, Sighi oara. descoperită o găleată1350 din bronz în care a fost depozitat tezaurul monetar „Apulum VII”, încheiat cu monede emise în perioada 260/262 p. Chr., dată care reprezintă un terminus post quem pentru ascunderea acestuia1351. Găleata (Fig. 47/2), de formă cilindrică i cu buza evazată, a fost realizată din două bucăți de bronz: una cilindrică, rulată pentru a forma corpul recipientului i o bază rotundă, toate unite prin intermediul îmbinărilor dințate. Conform autorilor, baza vasului a fost reparată în Antichitate prin adăugarea unei bucăți rotunde în 1350 Particularitățile morfologice ale vasului nu permit încadrarea clară a într-o formă anume, motiv pentru care cercetătorii oscilează între denumirea de găleată i cea de cazan (vezi BERNHARD, PETROVSZKY 1990a, 35, 38). Din punct de vedere tipologic piesa aparține tipului Eggers 16 care este încadrat cronologic din secolului I a. Chr. până la mijlocul secolului al III-lea p. Chr. Pentru găleți de acest fel, vezi RADNÓTI 1938, 116-117, Taf. X/50, XXXV/1-5; WERNER 1938 (pentru piesele descoperite în depozitele de secol al III-lea p. Chr. din provinciile vestice); KUNOW 1983, 17; BERNHARD, PETROVSZKY 1990a, 35-36, 38, Abb. 21/5; KÜNZL 1993b, 241 (E 106-108); KOSTER 1997, 67-68, nr. 89-91; KAPELLER 2003, 94, 125, Pl. 24/153-154, 140, nr. 153-154. 1351 ARDEVAN ET ALII 2003, 9-10, 41. 260 centrul ei, procedeu pentru care s-a folosit acela i tip de îmbinare1352. În Muzeul de Istorie din Sighi oara se păstrează un cazan de bronz de dimensiuni mari, cu baza rotunjită i mâner realizat dintr-o bară de fier aplatizată în zona mediană i torsionată spre capete, ale cărui circumstanțe de descoperire nu sunt cunoscute1353. Cazanul (Fig. 47/3a-b) a fost realizat din două bucăți de metal: una care a format corpul, îmbinată pe verticală, i baza, unite ambele prin îmbinare dințată. Din punct de vedere tipologic, cazanul aparține unei variante a cazanelor de tip Westland, încadrându-se în tipul 2 în clasificarea realizată de Fr. Baratte: cazane cu baza i pereții bombați1354. Vase asemănătoare cu piesa de la Sighi oara se păstrează în Rijksmuseum G. M. Kam, Nijmegen1355, altele fiind descoperite în râul Saône, Franța1356. Pe baza asocierilor oferite de contextele de descoperire Fr. Baratte datează tipul în secolele IV-V p. Chr.1357, motiv pentru care, atâta timp cât nu dispunem de informații legate de contextul de descoperire, nu putem susține utilizarea vasului de la Sighi oara în interiorul provinciei, putând, foarte bine, avea de-a face cu o piesă funcțională în perioada ulterioară abandonării Daciei. Mânerul de la Moigrad/Porolissum (nr. 101, Pl. L/101) provine, foarte probabil, de la o cană. Realizarea lui din tablă de bronz, i, mai ales, prezența niturilor în capetele superioare ne face să credem că nu avem de-a face cu o piesă originală, ci, mai degrabă, cu un mâner realizat pe plan local în vederea reparării unei căni care i-a pierdut această parte. În contextul discuției referitoare la producția locală de vase de bronz romane din Thracia, R. NenovaMerdjanova încadrează o cană cu buza trilobată aparținând tipului Millingen, descoperită în Bulgaria, într-un mormânt de lângă Stara Zagora, în categoria produselor locale. Argumentele aduse de autoare sunt: prezența unui mâner realizat prin ciocănire care nu mai are forma i decorul specific cănilor de tip Millingen i a unei baze plate, realizată din tablă de bronz, care nu a fost lucrată la strung. Aceste elemente o determină să concluzioneze că piesa este inferioară calitativ, comparativ cu restul descoperirilor aparținând tipului, i reprezintă un 1352 CIUGUDEAN 2003, 11, 13. Piesa nu este publicată i nu are număr de inventar. Mulțumim lui dr. Gheorghe Baltag de la Muzeul de Istorie, Sighi oara pentru posibilitatea de a o examina. 1354 BARATTE ET ALII 1984, 19-20. 1355 KOSTER 1997, 72-73, nr. 97-99. Nr. 99 este cel mai apropiat din punct de vedere morfologic de piesa de la Sighi oara. Nu este indicat că ar fi fost realizat folosind îmbinări dințate, în schimb autoarea afirmă că vasul a fost reparat în Antichitate „…with small pieces of bronze, used as some kind of split pins.”, afirmație care ar putea indica folosirea acestei tehnici. Din nefericire nici pentru această piesă nu sunt cunoscute circumstanțele descoperirii. 1356 BARATTE ET ALII 1984, 20, nr. 2-6, Pl. II/2-3, III/4-6. 1357 BARATTE ET ALII 1984, 19. 1353 261 produs local.1358. Mânerul este asemănător cu cel de la Moigrad/Porolissum, singura deosebire fiind reprezentată de realizarea mai îngrijită a părții inferioare i de faptul că a fost lipit sub buza vasului, nu nituit. A a cu am menționat anterior1359, încadrarea acestei piese în categoria produselor locale trebuie făcută cu precauție, deoarece, luând în considerare mai ales modul în care baza a fost ata ată la corpul vasului, este mult mai probabil ca piesa să fi fost reparată, nu produsă local. Tot în cadrul grupului de piese cu o încadrare tipologică nesigură au fost incluse alte patru piese de la Moigrad/Porolissum. Fragmentul nr. 102 (Pl. L/102, XCVI/102) reprezintă cu siguranță partea superioară a unui ata de vas, încadrare susținută de urmele de uzură vizibile în partea superioară, fără a putea preciza despre ce fel de tip este vorba. Pentru mânerul cu capătul perforat (nr. 103, Pl. L/103) nu am avut posibilitatea de a examina direct piesa, deoarece aceasta nu a putut fi identificată în depozitele Muzeului de Istorie i Artă, Zalău, iar desenul acesteia a fost preluat din documentația de antier. Partea mediană a obiectului, mai lată decât restul, cu cele două margini rotunjite, ar putea indica apartenența la o variantă mai târzie a strecurătoarelor sau suporturilor de strecurătoare tip Eggers 161, cu mânere a căror zonă lățită are o formă romboidală, uneori cu margini u or rotunjite i cu capătul perforat1360. Mânerul nu prezintă capătul evazat, caracteristic pentru acest tip, în schimb forma sa neregulată ar putea fi explicată prin deteriorarea în timp sau printr-o folosire intensă. Un argument contra acestei atribuiri este reprezentat de distanța prea mică dintre capătul mânerului i zona lățită. Identificarea cu un mâner de tigaie este îngreunată tocmai din cauza prezenței acestei zone lățite care nu este tipică pentru mânerele aparținând acestei forme1361. Cele două bucăți de tablă de bronz de formă rotundă (nr. 104, Pl. LI/104, XCVI/104; nr. 105, Pl. LI/105, XCVI/105) au fost foarte probabil utilizate în cadrul unor operațiuni de reparare a unor vase de bronz i bazându-ne pe forma lor relativ rotundă putem presupune că au înlocuit bazele acestora. Această ipoteză este susținută în cazul piesei nr. 105 de urmele de nituri i de culoarea mai închisă a marginii care indică suprapunerea ei de o altă foaie de metal. Pentru strecurătoarea de la Turda/Potaissa (nr. 106, Pl. LII/106, C/16), provenită din Colecția Botár nu cunoa tem analogii clare. Piesa este pierdută i imaginea ilustrată este 1358 NENOVA-MERDJANOVA 2001, 197, 199, nr. 20, 202, Taf. 2/4; NENOVA-MERDJANOVA 2002b, 592593, Fig. 4. 1359 Vezi i nota 397. 1360 Vezi, de ex.: RADNÓTI 1938, Taf. 25/4-5; WERNER 1938, Taf. 108/1a-b, 4a-b, 109/2a-b, 113/1; SEDLMAYER 1999, Taf. 39/5; RATKOVIĆ 2005, 129, nr. 64, 131, nr. 66; BIENERT 2007, 106-111. 1361 TASSINARI 1993, II. 147-153, J1100-J2320 (exemplarele de la Pompei). Pentru tigăile cu mâner mobil, tipice perioadei cuprinse între mijlocul secolului al II-lea – mijlocul secolului al III-lea p. Chr., vezi PERTOVSZKY 1993, 136-137, XIX, 1, Taf. 4/XIX, 4; SEDLMAYER 1999, 70-71, Taf. 29/1. 262 singura păstrată. Forma în sine este diferită de tipurile clasice de strecurătoare romană. inând cont de faptul că, din imaginea păstrată, obiectul nu pare a avea dimensiuni foarte mari, nu putem exclude că el ar putea reprezenta capătul unui polonic utilizat pentru strecurat vinul, asemănător unei astfel de piese, lucrată destul de rudimentar, lată de 6 cm i păstrată pe o lungime de 11 cm, care a fost descoperită la Carnuntum1362. 93. Buciumi (Pl. XLVII/93, XCIII/93) Loc de descoperire: castru 1973, Baraca 2, martorul transversal, ad.: -0,80 m, castrul cu val de pământ, faza 1b. Loc de păstrare: MIAZ CC 344/73. Dimensiuni: L: 31 mm; l: 9 mm; Gr: 5 mm; G: 5 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină verde deschis. Tehnologie: turnare, incizare. Descriere: unul din capetele superioare ale unui mâner de ulcior sau caserolă, care permitea ata area de buza vasului; are forma unui cap de pasăre, iar ochiul, ciocul i penele sunt redate schematic prin incizare. Datare în funcție de contextul arheologic: 114/115 – începutul secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 94. Buciumi (Pl. XLVII/94, XCIV/94) Loc de descoperire: castru 1975, Clădirea 1, castrul cu zid de piatră. Loc de păstrare: MIAZ CC 132/1975. Dimensiuni: Dbază: 120 mm; Dmax. corp: 144 mm; H vas: 28,5 mm; Gr: 1 mm; G: 201 g Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentară, nerestaurată, deformată, patină neuniformă, pete de culoare verde. Tehnologie: turnare într-o bucată urmată de batere, nu apar urme de prelucrare la strung. Descriere: partea inferioară a unui vas cu peretele u or evazat; în perete, la jumătate din suprafața păstrată (la 10 mm de bază), pot fi observate două găuri, urme a două nituri, care permiteau ata area; posibil să reprezinte o bucată de metal care ar fi putut fi folosită pentru repararea bazei unui vas. Datare în funcție de contextul arheologic: post 220 p. Chr. pe baza descoperirilor monetare. Bibliografie: Inedit. 95. Gilău (Pl. XLVII/95, XCIV/95) Loc de descoperire: castru 1979, castru, S XIII, ad.: -1,50 m, via principalis, rigola de V. Loc de păstrare: MNITR v. 44880. Dimensiuni: L: 108 mm; lmax.: 27,7 mm; H: 26,6 mm; Grmax.: 8,22 mm; Dinterior inel prindere: 12,7 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină uniformă, gri deschis verzuie. Tehnologie: turnare plină, incizare. Descriere: ata de vas format din două frunze stilizate care se unesc în mijloc; corpul este decorat prin incizare cu elemente vegetale; inelul de prindere este dispus perpendicular pe corp i prezintă urme de folosire; pe partea din spate nu au fost observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: DIACONESCU, OPREANU 1987, 54, nr. 3, Fig. 1/3; ISAC 1997, 104, Pl. XXIII/2. 96. Ilișua/Arcobadara (Pl. XLVIII/96, XCIV/96) Loc de descoperire: săpăturile lui Torma Károly între Ili ua de Jos i Criste tii Ciceului (Csicsókeresztúr); descoperit împreună cu ceramică, fier, os, sticlă. Loc de păstrare: MNITR 3333; MNITR v. 19002. Dimensiuni: Daprox. bază: 45 mm; H: 50 mm; Graprox. perete: 1 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. 1362 PETROVSZKY 2006, 267, nr. 954, Abb. 416. 263 Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro. Tehnologie: turnare dintr-o singură bucată urmată de batere. Descriere: partea inferioară a unui vas formată din bază i o porțiune din perete, este puternic deformată. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 97. Ilișua/Arcobadara (Pl. XLVIII/97, XCV/97a-b) Loc de descoperire: castru 1995, praetentura dextra, zona barăcilor, suprafața 2, metrul 6, ad.: – 0, 3 m, castrul de piatră. Loc de păstrare: CMBN 23359. Dimensiuni: H: 37,2 mm; l: 59 mm; Grperete: 1,3 mm; Grbuză: 1,8 mm; G: 15 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, deformat, fără patină. Tehnologie: turnare. Descriere: se păstrează numai începutul buzei evazate cu marginea ruptă i o parte a peretelui; sub buză sunt vizibile doua incizii paralele. Datare în funcție de contextul arheologic: ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr.? – primele trei sferturi ale secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 98. Ilișua/Arcobadara (Pl. XLIX/98, XCV/98a-b) Loc de descoperire: castru 1995, praetentura dextra, zona barăcilor, S 4, metrul 2, ad.: -0,75m, nivel de arsură corespunzător sfâr itului castrului mare de pământ . Loc de păstrare: CMBN 22685. Dimensiuni: Daprox. bază: 63 mm; L: 63,1 mm; l: 38,8 mm; G: 7 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, fără patină. Tehnologie: batere, presare, pe partea interioară pot fi observate urme de daltă. Descriere: bază de vas i o parte din perete; prezintă urme de tăiere. Datare în funcție de contextul arheologic: ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr. Bibliografie: Inedit. 99. Moigrad/Porolissum (Pl. XLIX/99, XCV/99a-d) Loc de descoperire: descoperire întâmplătoare făcută pe dealul Pomet în 1964, donație profesor Pătru Popescu Nicolae. Loc de păstrare: MNITR IN 21514. Dimensiuni: L: 54 mm; lmax.: 34 mm; Dperforație: 9 mm; G: 71 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină neuniformă, pete verde deschis. Tehnologie: turnare. Descriere: posibil ata de bazin în formă de palmetă decorată cu incizii care formează un decor vegetal; inelul de prindere, situat în partea superioară i dispus perpendicular pe corpul piesei, a fost găurit pe jumătate i prezintă un mic defect de turnare; pe partea din spate prezintă urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 691, nr. 3, pl. CCXXX/3; MUSTA 2009, 24, fig. 2; MUSTA 2010, 192-193, 195, nr. 2, 201, Pl. III/1. 100. Moigrad/Porolissum (Pl. XLIX/100, XCVI/100a-b) Loc de descoperire: descoperit pe dealul Pomet de localnicul Tamba Gheorghe, în timpul lucrărilor agricole, împreună cu alte 19 piese de bronz. Loc de păstrare: MIAZ CC 16, 18/1957. Dimensiuni: L: 112 mm; l: 34,8 mm; Grbucata1: 1,5 mm; Grbucara2: 1 mm; G: 39 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, deformat, patină neuniformă, maro ro iatică cu zone negre verzui. Tehnologie: batere, îmbinare prin suprapunere. 264 Descriere: fragment curbat, foarte probabil din corpul unui cazan; piesa este compusă din două bucăți de metal: una cu marginea subțiată i o a doua, mai groasă, cu marginea tăiată în formă de dinți; îmbinarea a fost realizată prin suprapunerea dinților de o parte i de alta a bucății cu marginea subțiată. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 101. Moigrad/Porolissum (Pl. L/101) Loc de descoperire: vicus-ul militar, clădirea LM3. Loc de păstrare: MIAZ f. n. i. Dimensiuni: Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg. Tehnologie: batere. Descriere: mâner de cană lat, dreptunghiular în secțiune; în partea inferioară se termină într-un ata în formă de frunză stilizată; partea superioară prezintă două brațe care permiteau prinderea de buza vasului; unul din ele a fost perforat i în interiorul perforației se mai păstrează un nit. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: TAMBA 2008, 253, Fig. VI.5.14. 102. Moigrad/Porolissum (L/102, XCVI/102) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 142/1958. Dimensiuni: L: 20,2 mm; l: 15 mm; Gr: 6 mm; G: 6 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: partea superioară a unui ata de vas constând din inelul de prindere; prezintă urme de folosire. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 103. Moigrad/Porolissum (Pl. L/103) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1987, „Baraca 10” (cisterna de pe via praetoria), S 93, m.: 10. Loc de păstrare: MIAZ f. n. i. Dimensiuni: L: 90 mm; lmax.: 26 mm; Gr: 3,5 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner cu capătul perforat; zona mediană este lățită i are marginile u or rotunjite. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 104. Moigrad/Porolissum (Pl. LI/104, XCVI/104) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1987, „Baraca 10” (cisterna de pe via praetoria), S 93, C9, L6/l 1,20, ad.: -0,90, din nivelul de dărâmătură. Loc de păstrare: MIAZ CC 772/87. Dimensiuni: L: 135 mm; l: 118,4 mm; Daprox. bază: 105,6 mm; Grbază: 0,5 mm; Grperete: 0,5 mm; G: 48 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, puternic deformat i oxidat, patină neuniformă, verde deschis, urme de pământ. Tehnologie: batere. Descriere: tablă de bronz folosită, probabil, pentru repararea unei baze de vas; este puternic deformată; se păstrează o parte a peretelui deformat i pliat în mai multe straturi. Datare în funcție de contextul arheologic: primele trei sferturi ale secolului al III-lea p. Chr. (după 213p. Chr.). Bibliografie: Inedit. 265 105. Moigrad/Porolissum (Pl. LI/105, XCVI/105) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1987, S 84, m 56-60, din aruncătură, clădirea C6. Loc de păstrare: MIAZ CC 245/84. Dimensiuni: L: 105, 3 mm; l: 52,2 mm; Gr: 0,6 mm; G: 15 g Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină neuniformă, verde cu pete maro. Tehnologie: batere. Descriere: tablă de bronz în formă de semicerc folosită, probabil, pentru repararea unei baze de vas; a fost suprapusă de o altă bucată de metal pe o porțiune care măsoară 23 mm i care are o culoare diferită; pe această porțiune pot fi observate urmele a ase nituri folosite pentru fixarea celor două plăci (cinci găuri i un nit încă păstrat); piesa pare să fi fost tăiată intenționat, deoarece marginea ei este regulată. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 106. Turda/Potaissa (Pl. LII/106, C/16) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Botár Imre. Loc de păstrare: Dimensiuni: Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar. Tehnologie: turnare. Descriere: strecurătoare cu mâner orizontal, u or curbat în secțiune i păstrat fragmentar; corpul este rotund, semisferic i perforat cu găuri de dimensiuni mari i de diametre diferite. Datare în funcție de contextul arheologic:-. Bibliografie: ARDEVAN, RUSU 1979, 393, 398, 404, nr. 16, Fig. 8/16. III.15. Incerta Lipsa unor analogii clare ne-a determinat să includem paisprezece dintre fragmentele studiate în categoria pieselor a căror apartenență la vasele de bronz romane nu este sigură. Identificarea primelor trei piese, descoperite la Bologa/Resculum (nr. 107, Pl. LII/107, XCVII/107a-b), Buciumi (nr. 108, Pl. LII/108) i Gilău (nr. 109, Pl. LIII/109, XCVII/109a-b) cu mânere aparținând bolurilor cu mâner tubular, terminat în protomă zoomorfă sau antropomorfă este problematică. Mânerul de la Bologa/Resculum se păstrează fragmentar, iar forma sa fațetată nu reprezintă un argument suficient pentru a susține o astfel de identificare. Piesa de la Buciumi terminată în cap de berbec nu pare a fi fragmentară. Capătul tubular este profilat i prezintă o gaură care indică fixarea obiectului, eventual, pe un suport de lemn, cu ajutorul unui cui. Ipoteza refolosirii piesei, care în faza inițială ar fi fost mâner de vas, nu ni se pare viabilă pentru că, a a cum am menționat anterior, capătul nu prezintă nici o urmă de tăiere sau rupere, iar zona îngro ată a acestuia nu este tipică pentru mânerele de vas de acest tip. Forma capătului piesei de la Gilău ne împiedică i în acest caz să o atribuim unui mâner de vas, deoarece obiectul nu pare rupt i a fost folosit mult mai probabil drept mâner pentru un alt tip de artefact. 266 Fragmentele de la Ili ua/Arcobadara (nr. 110, Pl. LIII/110; nr. 111, Pl. LIII/111, XCVII/111a-b) ar putea face parte din corpul unor vase (nr. 111 din peretele reparat al unui vas din tablă de bronz), însă gradul de fragmentare nu ne permite o asemenea identificare. Pentru mânerul nr. 112 (Pl. LIII/112, XCVII/112a-b), descoperit tot la Ili ua/Arcobadara nu cunoa tem nici o analogie. Forma curbată a capătului inferior în formă de frunză, precum i prezența aliajului de lipit pe spatele lui indică aplicarea piesei pe o suprafață curbă, eventual un perete de vas de dimensiuni mici, dar lipsa paralelelor în acest sens nu ne permite o asemenea atribuire. Acelea i dubii le avem i față de un alt mâner descoperit tot la Ili ua/Arcobadara (nr. 113, Pl. LIV/113, XCVIII/113). Nu cunoa tem nici un tip de vas de bronz care a fost prevăzut cu un asemenea mâner. Nu putem exclude posibilitatea ca piesa să provină de la un opaiț din bronz, atâta timp cât capătul superior al mânerului ar fi fost fixat pe marginea acestuia i nu ar fi rămas supraînălțat, metodă de fixare sugerată de adâncitura vizibilă la extremitatea superioară. Cele două obiecte de la Ili ua/Arcobadara i Moigrad/Porolissum (nr. 114, Pl. LIV/114, XCVIII/114a-b; nr. 115, Pl. LIV/115, XCVIII/115a-b) prevăzute cu o bază plată, dreptunghiulară, cu marginile curbate i un inel poziționat perpendicular pe aceasta, prezintă anumite asemănări cu picioarele de bazine semisferice aparținând tipului Tassinari S1110-S11201363. Pe lângă problemele de cronologie, există totu i diferențe semnificative: piesele noastre au baza plată, nu curbată, i nu prezintă urme de folosire pe partea exterioară a inelelor, elemente care fac identificarea lor cu picioarele de vase puțin probabilă. Urmele de aliaj de lipit vizibile mai ales pe spatele piesei de la Ili ua/Arcobadara (Pl. XCVIII/114a) indică aplicarea lor pe suprafețe plate. Singura eventuală posibilitate de atribuire ar fi Fig. 48. Cazan cu gâtul îngust i cilindric, tip V1100, Pompei. reprezentată de un ata cu baza 1363 TASSINARI 1993, I. 93, II. 200-201, S1110, S1120; BOŽIČ 2002, 419-421.Tipul este datat în perioada tardo-republicană, iar o prezență a lui în provincia Dacia ar presupune o perioadă de utilizare mult prea îndelungată. 267 dreptunghiulară i un inel plasat perpendicular pe aceasta care apare fixat tot pe capacul unui cazan cu gâtul îngust i cilindric, tip V1100, de la Pompei1364 (Fig. 48). Scopul ata ului era acela de a permite ridicarea capacului fără a îl atinge, cu ajutorul unui lanț prins de inel. inând cont de faptul că avem de-a face cu o singură atestare, discuția referitoare la identificarea celor două piese rămâne deschisă. Lipsa analogiilor nu ne permite o încadrare sigură a fragmentului de la Moigrad/Porolissum (nr. 116, Pl. LIV/116, XCVIII/116) în categoria mânerelor de vase, iar identificarea cu un ata , eventual de bazin, a obiectului în formă de scoică provenit de pe acela i sit (nr. 117, Pl. LV/117, XCIX/117a-b), identificare care ar putea fi susținută de tija ruptă din partea superioară a piesei, care ar putea continua cu un inel de prindere îndoit, este, de asemenea, problematică. Piesa nr. 118 de la Moigrad/Porolissum (Pl. LV/118, XCIX/118a-b), pe baza analogiilor de la Vindonissa1365, ar putea fi un capac cu capătul îndoit ulterior, de la o cană din tablă de bronz cu mânerul turnat separat, nitul vizibil pe suprafață putând fi legat de butonul în formă de delfin. O asemenea atribuire este îngreunată în ambele cazuri de lipsa balamalei sau a unei rupturi care să indice prezența ei. Tot în această categorie a mai fost încadrat i un alt obiect descoperit la Moigrad/Porolissum (nr. 119, Pl. LV/119, XCIX/119) a cărui identificare ca bază de vas este nesigură, deoarece partea păstrată din perete nu pare a fi tăiată sau ruptă, ci este u or rotunjită i are aspectul unei buze. Aceste detalii vor putea fi clarificate pe viitor o dată cu restaurarea piesei. 107. Bologa/Resculum (Pl. LII/107, XCVII/107a-b) Loc de descoperire: castru, secțiunea XVI, metrul 32-33, ad.: -0,43m, baraca din lemn din spatele clădirii B1, faza castrului de piatră. Loc de păstrare: IAIAC, f.n.i. Dimensiuni: L: 85 mm; D: 25,3 mm; Gr: 2-2,8 mm; G: 38 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină uniformă, verde-deschis aurie. Tehnologie: turnare goală în două bucăți separate, unite pe partea interioară cu ajutorul unei benzi de metal. Descriere: mâner tubular; pot fi observate mai multe fațetări longitudinale, destul de rare i slab marcate. Datare în funcție de contextul arheologic: începutul secolului al III-lea p. Chr – abandonarea provinciei. Bibliografie: GUDEA 1977, 188, nr. 39, 212, Fig. 33/30. 108. Buciumi (Pl. LII/108) Loc de descoperire: castru 1968, Baraca 5. Loc de păstrare: MIAZ CC 224/68. Dimensiuni: L: 81 mm; lmax. capăt: 33,5 mm; Dmâner: 26 mm; Grmâner: 4 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat. 1364 1365 TASSINARI 1993, I. 102-103, 140, Tav. CLXXVIII/1-2, II. 275, nr. 9771. HOLLIGER, HOLLIGER 1985, 175, 17, nr. 95, Taf. 11/95. 268 Tehnologie: turnare în două bucăți separate (capătul: turnare plină; mânerul: turnare goală), incizare. Descriere: mâner tubular, terminat într-o protomă sub forma unui cap de berbec; detaliile feței sunt reprezentate cu grijă, aspectul coarnelor este redat prin incizare; pe cap, între coarne, blana este marcată prin adâncituri realizate din turnare, iar pe gât prin cercuri incizate; zona de contact dintre protomă i mânerul tubular este marcată prin trei nervuri paralele; capătul mânerului este profilat i a fost găurit pe ambele părți, probabil pentru a facilita introducerea unui nit. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: CHIRIL ET ALII 1972, 93, nr. 1, Pl. LXXXIX/1a-1d, XC/1a-1b; GUDEA 1997b, 115, Fig. 32; TEF NESCU 2004, 423, 427, Pl. IV/2, 428, nr. 14. 109. Gilău (Pl. LIII/109, XCVII/109a-b) Loc de descoperire: castru 1956, caseta II, latura de sud, agger-ul castrului de piatră (Gilău III). Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: L: 51,5 mm; lmax. capăt: 17,6 mm; lmax. mâner: 17,3 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină uniformă, verde. Tehnologie: turnare în două bucăți separate (capătul: turnare plină; mânerul: turnare goală), incizare. Descriere: mâner fragmentar de formă u or rectangulară, rotund în interior; se termină într-o protomă care redă un cap de câine; detaliile feței sunt greu vizibile din cauza folosirii intense; animalul are gura deschisă, dinții, ochii i blana sunt redate prin incizare; cele două urechi sunt dispuse orizontal, de-o parte i de alta a capului; zona care desparte protoma de mânerul propriu-zis este decorată cu cercuri cu punct realizate tot prin incizare. Datare în funcție de contextul arheologic: sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. – primele trei sferturi ale secolului al III-lea p. Chr. Bibliografie: MACREA ET ALII 1959, 453-454, Fig. 1/4. 110. Ilișua/Arcobadara (Pl. LIII/110) Loc de descoperire: castru 2001. Loc de păstrare: CMBN 22077. Dimensiuni: L: 44 mm; l: 25 mm; Grmax..: 1,4 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată parțial în urma restaurării, pete verde închis. Tehnologie: turnare. Descriere: buză evazată, ruptă la capăt i o parte din peretele unui vas a cărui formă nu poate fi determinată. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 111. Ilișua/Arcobadara (Pl. LIII/111, XCVII/111a-b) Loc de descoperire: castru 2001. Loc de păstrare: CMBN 19897. Dimensiuni: L: 51,1 mm; l: 61,1 mm; Gr.: 1,2-3 mm; G: 22 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, maronie cu pete verde deschis, urme de pământ. Tehnologie: ciocănire, nituire. Descriere: trei bucăţi de foaie de bronz prinse între ele cu douăzeci i unu de nituri; posibil să provină din corpul unui vas de bronz care a fost reparat de mai multe ori. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: Inedit. 112. Ilișua/Arcobadara (Pl. LIII/112, XCVII/112a-b) Loc de descoperire: castru 2002, retentura dextra, ad.: -90 cm, castrul mare de pământ. Loc de păstrare: CMBN 22075. Dimensiuni: L: 44,7 mm; Grmax.: 4,4 mm; Lata : 18,6 mm; lata : 30 mm; G: 8 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis aurie; pe spatele ata ului pot fi observate urme de pilă. Tehnologie: turnare, incizare. 269 Descriere: posibil mâner terminat în partea inferioară într-un ata în formă de frunză de viţă de vie decorat cu ajutorul unor incizii fine; în partea superioară continuă cu un element de prindere în formă de S, rupt la capăt. Datare în funcție de contextul arheologic: Hadrian-ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr.? Bibliografie: Inedit. 113. Ilișua/Arcobadara (Pl. LIV/113, XCVIII/113) Loc de descoperire: castru 1996, praetentura dextra, zona barăcii IV, ad.: -1.90 m, umplutura anțului castrului mic de pământ. Loc de păstrare: CMBN f. n. i. Dimensiuni: H: 70 mm; Gr: 10-12,5 mm; G: 51 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat (a fost rupt în trei fragmente lipite în urma restaurării), patină maro închis cu pete verzi. Tehnologie: turnare. Descriere: mâner de forma semi rotunjită, aproximativ oval în secțiune, cu partea superioară dreaptă; prezintă o zonă adâncită menită să asigure ata area mânerului la buza vasului; capătul inferior este puternic curbat şi are formă romboidală. Datare în funcție de contextul arheologic:Traian-Hadrian. Bibliografie: Inedit. 114. Ilișua/Arcobadara (Pl. LIV/114, XCVIII/114a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecție particulară. Loc de păstrare: CMBN 20390. Dimensiuni: H: 31,4 mm; Lplacă: 34,8 mm; lplacă: 33 mm; Grplacă: 6,3 mm; Daprox. inel: 30 mm; Grmax.inel: 7,4 mm; G: 67 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro. Tehnologie: turnare în două bucăți separate, unite cu ajutorul unui nit. Descriere: posibil ata realizat din două bucăți de metal: o parte orizontală, u or curbată, de formă dreptunghiulară, cu marginile curbate spre interior i un inel prins pe baza orizontală cu ajutorul unui nit; pe spatele piesei pot fi observate urme de lipitură. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: NEMETI 2001, 98, nr. 30, 102, Pl. III/2; TEF NESCU-ONI IU 2008b, 216, 226, Pl. IV/1. 115. Moigrad/Porolissum (Pl. LIV/115, XCVIII/115a-b) Loc de descoperire: necunoscut; descoperit în 1979, achiziționat de la Dene Petre. Loc de păstrare: MIAZ CC 78/1979. Dimensiuni: H: 34,5 mm; Lplacă: 38 mm; lplacă: 36 mm; Grplacă: 7 mm; Daprox. inel: 30 mm; Grmax.inel: 7 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis cu pete maro, urme de pământ. Tehnologie: turnare în două bucăți separate, unite cu ajutorul unui nit. Descriere: posibil ata realizat din două bucăți de metal: o parte orizontală, u or curbată, de formă dreptunghiulară, cu marginile concave i un inel care prezintă o canelură mediană, prins pe baza orizontală cu ajutorul unui nit. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 588, nr. 19, Pl. CLXXIX/19. 116. Moigrad/Porolissum (Pl. LIV/116, XCVIII/116) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 193/58. Dimensiuni: L: 39,5 mm; l: 18,5 mm; Gr: 4,2 mm; D: 7,7 mm; G: 18 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: posibil mâner de cană/ulcior rotund în secțiune; se păstrează numai o parte, foarte probabil cea inferioară, care prezintă un decor vegetal cu boabe de struguri. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 692, nr. 8, Pl. CCXXX/8. 270 117. Moigrad/Porolissum (Pl. LV/117, XCIX/117a-b) Loc de descoperire: necunoscut; colecția Wesselényi-Teleki. Loc de păstrare: MIAZ CC 175/58. Dimensiuni: L: 45,8 mm; l: 45 mm; Gr: 1,3 mm; G: 13 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, restaurat, patină înlăturată în momentul restaurării când piesa a fost vopsită cu un lac de culoare verde. Tehnologie: turnare. Descriere: posibil ata de bazin; corpul are forma unei scoici şi este brăzdat de nervuri verticale; inelul de prindere, cu care piesa ar fi continuat în partea superioară, nu se păstrează. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 674, nr. 8, Pl. CCXXI/8. 118. Moigrad/Porolissum (Pl. LV/118, XCIX/118a-b) Loc de descoperire: necunoscut; descoperit în 1943. Loc de păstrare: MNITR f. n. i. Dimensiuni: L: 48 mm; lmax.: 42,7 mm; Gr: 2 mm. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: întreg, restaurat, patină neuniformă, variază de la verde deschis la verde închis. Tehnologie: turnare. Descriere: posibil capac de vas; unul din capete a fost îndoit peste corpul piesei; în celălalt capăt prezintă o gaură cu un nit. Datare în funcție de contextul arheologic: -. Bibliografie: GUDEA 1989, 705, nr. 32, Pl. CCXL/32. 119. Moigrad/Porolissum (Pl. LV/119, XCIX/119) Loc de descoperire: castrul de pe dealul Pomet 1989, S 94, C3 (cisterna), -0,92m, nivel de dărâmătură al principiei. Loc de păstrare: MIAZ CC169/89 Dimensiuni: L: 80 mm; l: 68 mm; Gr: 2-2,5 mm; Dbază: 47 mm; Dbuză: 120 mm; Dperforație centrală: 5,5-7 mm; G: 68 g. Material: aliaj pe bază de cupru. Stare de conservare: fragmentar, nerestaurat, patină neuniformă, verde deschis gri, urme de pământ. Tehnologie: turnare, urme de finisare la strung. Descriere: posibilă bază de vas; pe partea exterioară poate fi observat un inel de bază înconjurat de trei incizii concentrice urmate de încă două, aproape de margine; în mijloc prezintă o perforație neregulată care pare să fi fost făcută ulterior; partea interioară este plată, nu apar urme de strung; peretele, păstrat pe o porțiune foarte mică, este aproape vertical i nu pare rupt în partea superioară, terminându-se cu o buză plată. Datare în funcție de contextul arheologic: probabil după abandonarea locuirii în castru. Bibliografie: Inedit. 271 IV. Vasele de bronz din Dacia Porolissensis. Analiza contextelor de descoperire Cele 119 piese pe care s-a bazat cercetarea noastă provin de pe zece situri sigure, respectiv din treisprezece puncte diferite de descoperire i din colecții particulare sau din locuri de descoperire necunoscute. Din punct de vedere al numărului obiectelor analizate, cele mai multe provin de la Moigrad/Porolissum (46: 38,6%), urmate de cele de la Ili ua/Arcobadara (23: 19,3%), Buciumi (11: 9,2%), Turda/Potaissa (9: 7,5%), Gherla (8: 6,7%), Gilău (6: 5%), Cluj-Napoca/Napoca (5: 4,2%), Bologa/Resculum (3: 2,5%), Cuzdrioara (3: 2,5%), Orheiu Bistriței (3: 2,5%), Flore ti- apca Verde (1: 0,8%) i Dacia Porolissensis în general (1: 0,8%) (Graficul 1). Dacă excludem fragmentele care nu au putut fi atribuite unui tip anume i cele încadrate drept incerta, varietatea tipologică a materialului aparținând fiecărui loc de proveniență în parte pare a fi, în cele mai multe cazuri, direct proporțională cu numărul de piese identificate. Astfel, i din acest punct de vedere Moigrad/Porolissum este pe primul loc urmat de Ili ua/Arcobadara, Buciumi, Gherla, Gilău, Turda/Potaissa, Cluj-Napoca/Napoca, Cuzdrioara, Orheiu Bistriței, Bologa, Flore ti- apca Verde i Dacia Porolissensis în general (Graficul 2). Această imagine sugerată de cele două grafice trebuie, însă, tratată cu precauție, deoarece în stadiul actual al cunoa terii ea pare a fi, mai degrabă, influențată de stadiul cercetărilor de teren i de soarta materialului arheologic descoperit pe parcursul secolului al XIX-lea. Din start nu avem siguranța unei proveniențe certe a grupului de vase de la Cuzdrioara de pe teritoriul Daciei Porolissenis, a pieselor din colecția Botár Imre de pe cel al Potaissei1366, iar în ceea ce prive te colecția Wesselényi-Teleki, de i Porolissum pare a fi principalul sit arheologic de pe care au fost colectate piesele, o atribuire a materialului zonelor civile sau militare este imposibilă. La acestea se adaugă o serie de grupuri mai mici de obiecte precum colecția lui Silviu Papiriu Pop din Buciumi care a inclus i piese de la Porolissum, cea a lui Pătru Popescu Nicolae, învățător în Jac1367 sau o serie de colecții care au cuprins obiecte adunate, teoretic, de pe suprafața castrului de la Ili ua/Arcobadara1368. Pe lângă aceste impedimente, un alt factor care îngreunează demersul nostru este reprezentat de faptul că o parte considerabilă din piesele rezultate în urma săpăturilor 1366 Pentru componența colecției Botár Imre care, pe lângă Potaissa, a inclus (Moldovene ti, Cheia, piața de antichități), vezi ARDEVAN, RUSU 1979, 390. 1367 GUDEA 1989, 37. 1368 NEMETI 2001. i piese din alte părți 272 0,8%(1) 7,5% (9) 2,5% (3) Bologa/Resculum Buciumi (castru) Buciumi (thermae) Cluj-Napoca/Napoca Cuzdrioara Florești- apca Verde Gherla (castru) Gherla (necunoscut) Gilău Ilișua/Arcobadara (castru) Ilișua/Arcobadara (Cristeștii Ciceului) Moigrad/Porolissum(castru Pomet) Moigrad/Porolissum (vicus) Moigrad/Porolissum (colecția W-T) Moigrad/Porolissum (necunoscut) Orheiu Bistriței Turda/Potaissa Dacia Porolissensis 8,4% (10) 2,5% (3) 0,8% (1) 5% (6) 4,2% (5) 2,5% (3) 0,8% (1) 5,9% (7) 15,2% (18) 0,8% (1) 5% (6) 5% (6) 16% (19) 13,4% (16) 3,3% (4) Graficul 1. Distribuția vaselor de bronz din Dacia Porolissensis în funcție de proveniență . 50 45 5 40 7 35 2 1 1 30 3 1 25 3 20 15 5 0 1 1 1 2 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 3 2 1 2 1 1 2 10 5 2 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 1 1 2 5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 1 2 2 1 1 2 1 2 3 2 1 2 1 1 1 2 1 1 2 1 15 14 13 12.1 11.4 11.3 11.2 11.1 10.4 10.3 10.2 10.1 9.5 9.4 9.3 9.2 9.1 8 7 6 5.4 5.3 5.2 5.1 4.1 3.6 3.5 3.4 3.3 3.2 3.1 2.2 (E 161) 2.2 (E 160/161) 2.2 (E 160) 2.1 1.5 1.4 1.3 1.2 1.1 Graficul 2. Tipurile identificate în Dacia Porolissensis funcție de proveniență. 273 arheologice nu provin din contexte arheologice clare, motiv pentru care în multe cazuri nu am putut opera decât cu datările oferite de tip în sine, fără a putea plasa piese analizate pe planul sitului. De altfel, din start a trebuit să renunțăm la ideea unei comparații între situri care să reflecte realități antice reale. Această situație este cauzată atât de faptul că nu tot materialul provenit în urma săpăturilor arheologice este publicat, cât i de modul în care s-au desfă urat cercetările de teren. În general, dacă luăm în considerare zona analizată (Dacia Porolissensis), există o discrepanță destul de mare între amploarea cercetărilor de teren desfă urate la Porolissum în comparație cu restul siturilor. Dacă pentru unele castre, cum este cel de la Buciumi i Ili ua/Arcobadara, cercetarea s-a axat pe investigarea unor suprafețe mari, concentrate mai ales în zona barăcilor, altele (Moigrad/Porolissum-Pomet, Bologa/Resculum) au fost investigate prin secțiuni care au avut drept principal scop stabilirea planimetriei interne, nu cercetarea în detaliu a unor structuri. Astfel, o comparație între grupurile de material provenite de pe aceste situri trebuie privită prudent, mai ales dacă se dore te a se problematiza în termeni de absență/prezență a unor tipuri anume. Luând în considerare cele spuse mai sus, în cele ce urmează vom încerca, acolo unde este posibil, să evidențiem principalele caracteristici ale vaselor de bronz identificate pentru fiecare sit în parte, ținând cont de cronologia oferită de contextele de descoperire i de diferitele funcționalități primare ale tipurilor. O asemenea analiză este posibilă numai pentru piesele de la Buciumi, Cluj-Napoca/Napoca, Ili ua/Arcobadara, Moigrad/Porolissum i Orheiu Bistriței, celelalte puncte de descoperire fiind tratate împreună într-un subcapitol separat. IV.1. Buciumi Datorită cercetărilor arheologice îndelungate, desfă urate între 1963 i 1976, care s-au concentrat pe cercetarea în suprafață a unor structuri, castrul roman de la Buciumi este unul din cele mai bine cunoscute situri de acest tip din Dacia romană1369. Din punct de vedere cronologic, au fost identificate două faze mari de existență: castrul cu val de pământ, pentru care au putut fi observate două sub faze (1a: 106/107-114/115 p. Chr. i 1b: 114/115începutul secolului al III-lea p. Chr.) i castrul cu zid de piatră (începutul secolului al III-leaabandonarea provinciei)1370. 1369 1370 ISAC 2001d, 113; MARCU 2009, 36. GUDEA 1997b, 19-61. 274 CONTEXTUL DE DESCOPERIRE Castrul cu val de pământ (faza 1a: 106/107114/115 p. Chr.) Castrul cu val de pământ (faza 1b: 114/115 p. Chr. – începutul sec. al III-lea p. Chr.) Baraca 5 Baraca 2 Baraca 4 SERVICIUL DE B UT I SERVIT ÎNGRIJIREA CORPULUI G TIT Picior caserolă (nr. 88)? - Capac de cană tip „Pompei” (nr. 32). - - - - Caserolă cu capătul mânerului perforat în formă de semiluna (nr. 2). Picior caserolă (nr. 87)? Strecurătoare cu mâner plat Eggers 160 (nr. 17). Castrul cu zid de piatră (primele trei sferturi ale sec. al III-lea p. Chr. (după 213 p. Chr.) Porta principalis dextra Castru (perioadă necunoscută) Baraca 5 Caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 3). - - Thermae camera F - - Capac de cană Bolla I (nr. 39). Ata bazin Eggers 79/83 (nr. 65) - Tabelul 1. Vasele de bronz din castrul de la Buciumi. Piesele identificate drept fragmente de vase de bronz aparțin majoritar serviciilor de băut i servit, cele mai multe provin din barăci i se concentrează în perioada de existență a castrului cu val de pământ (Tabelul 1). Cele mai timpurii vase de bronz de la Buciumi sunt reprezentate de un capac de cană din tablă bronz (nr. 32) utilizată pentru fiert apa, descoperit în primul nivel de locuire din baraca 5 i de un mâner de caserolă perforat în formă de semilună (nr. 2) identificat în a doua fază a barăcii 2. În ambele cazuri avem de-a face cu piese a căror producție încetează spre sfâr itul secolului I p. Chr.1371, drept urmare ele au ajuns în Dacia împreună cu proprietarii lor. În aceea i categorie se încadrează, foarte probabil, i mânerul de caserolă perforat circular (nr. 5) descoperit în baraca 51372, fără alte informații referitoare la contextul de descoperire, i, posibil, vasele de la care provin cele două picioare (nr. 87, 88), mai ales nr. 88, identificat tot din primul nivel al barăcii 5. Strecurătoarea Eggers 160 (nr. 17) descoperită în faza 1b a barăcii 4 a putut fi achiziționată până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.1373, iar după această perioada, începând cu ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr. i până la maximum mijlocul secolului al III-lea p. Chr. a ajuns în castru bazinul cu pereții drepți Eggers 79/83 (nr. 65) care aparține din punct de vedere al contextului de descoperire de castrul cu zid de piatră i a fost, foarte probabil, utilizat pentru spălat. Putem remarca numărul mic de descoperiri care depă esc mijlocul secolului al II-lea ca moment al producției comparativ cu restul siturilor din Dacia 1371 Vezi subcapitolele III.1.2, III.3.4. Vezi subcapitolul III.13. 1373 Vezi subcapitolul III.2.2. 1372 275 Porolissensis, fără a putea da o explicație clară pentru acest fenomen în momentul de față. Imaginea creată de vasele de bronz este oarecum contradictorie dacă o comparăm cu importul de vase de tip terra sigillata din castru, pentru care a fost observată o situație inversă din punct de vedere cantitativ: în perioada de până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr. numărul pieselor este mic, urmând ca ulterior, în a doua jumătate a secolului, să fie observat un import masiv de asemenea obiecte1374. Nu deținem informații suplimentare referitoare la contextul de descoperire al capacului de cană din tablă de bronz Bolla I (nr. 39), identificat în camera F din complexul thermae-lor. Pe baze tipologice acesta poate fi plasat tot după mijlocul secolului al II-lea p. Chr.1375. IV.2. Cluj-Napoca/Napoca Grupul de vase de bronz din Cluj-Napoca/Napoca analizat în această lucrare este format exclusiv din piesele descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate pe str. Victor Deleu între anii 1992 i 20011376. Pe lângă urmele de locuire aparținând perioadei medievale i celei moderne (secolele XI-XII, XIV-XV i XVII-XVIII), cercetările de teren au dus la identificarea în această zonă a unei părți aparținând de zona rezidențială a ora ului antic. Stratigrafia sitului indică o ocupare continuă din perioada lui Traian până la abandonarea provinciei. Au fost stabilite trei faze de lemn i două de piatră care corespund următoarelor etape: stabilirea primelor grupuri de coloni ti care, pe baza materialului arheologic, au venit din Noricum i Pannonia (prima fază de lemn: perioada lui Traian), structuri de lemn din faza de vicus (a doua fază de lemn: Traian-Hadrian), două clădiri de lemn aliniate care dovedesc existența unei trame stradale (a treia fază de lemn: HadrianAntoninus Pius), construirea unui număr de două case din piatră (C1 i C2) (prima fază de piatră: mijlocul secolului al II-lea p. Chr. – Septimius Severus) i refacerea lor (a doua fază de piatră: Septimius Severus – abandonarea provinciei)1377. Fiecare fază de piatră a fost reparată cel puțin o dată în timpul existenței sale, iar pentru faza a doua de piatră a clădirii 1374 ISAC 2001d, 118. Vezi subcapitolul III.3.5. 1376 Pentru rapoartele de săpătură, vezi COCI ET ALII 1995; COCI ET ALII 1996; COCI ET ALII 1997; COCI ET ALII 1998; COCI ET ALII 1999; COCI ET ALII 2002. Vezi, de asemenea: RUSU-BOLINDE 2007, 97-98; G ZDAC ET ALII 2010, 7-8. 1377 COCI ET ALII 1995; RUSU-BOLINDE 2007, 98; OPREANU 2009, 393. 1375 276 Fig. 49. Plan general al săpăturilor din str. Victor Deleu, Cluj-Napoca (faza a II-a de piatră). SERVICIUL DE B UT I SERVIT ÎNGRIJIREA CORPULUI G TIT Încăperea b - Cană tip Millingen (nr. 30). Balsamarium globular din fier (nr. 85). Mâner cană Bolla I (nr. 34). - - Balsamarium globular din fier (nr. 84). - - Caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 4). - - CONTEXTUL DE DESCOPERIRE Str. V. Deleu (C2, a doua fază de piatră, sub faza 1: prima jumătate a sec. al III-lea p. Chr.) Str. V. Deleu (C1, a II-a fază de piatră: a doua jumătate a sec. al III-lea p. Chr.) Str. V. Deleu (nivel de umplutură) Tabelul 2. Vasele de bronz de la Cluj-Napoca/Napoca. 277 C21378 acest moment poate fi destul de sigur plasat din punct de vedere cronologic: în camera b au fost identificate două podele, despărțite de un nivel de distrugere cu multă arsură. Prima podea a fost spartă i un vas ceramic conținând 1268 de denari (ultimele emisiuni de la Severus Alexander) a fost ascuns sub ea1379. Pe noua podea, construită peste nivelul de distrugere, au fost identificate monede de la Philippus Arabs1380. S-a presupus că ascunderea tezaurului monetar i distrugerile suferite de această parte a ora ului roman ar putea avea legătură cu conflictele dintre Maximinus Thrax i populațiile barbare din nord care au afectat ora ul roman la mijlocul secolului al III-lea p. Chr.1381, ipoteză care va trebui confirmată de cercetările care vor fi efectuate pe viitor în ora ul antic1382. Dintre cele cinci vase de bronz descoperite pe sit, fragmentul de mâner de caserolă cu capătul perforat circular (nr. 4) nu are un context clar de descoperire (Tabelul 2), iar în ceea ce prive te unul din cele două balsamaria din fier (nr. 84), acesta a fost identificat în profilul nord-vestic, într-un nivel corespunzător celei de-a doua sub faze a fazei a II-a de piatră, plasată cronologic după mijlocul secolului al III-lea p. Chr. (Fig. 49, Tabelul 2). Restul vaselor, cana de tip Millingen (nr. 30), mânerul de cană Bolla I (nr. 34) i al doilea balsamarium din fier (nr. 85), au fost descoperite împreună, ca parte a unui grup de obiecte metalice identificate pe podeaua care a fost spartă pentru a ascunde tezaurul monetar din camera b a clădirii C2 (Fig. 49, Tabelul 2). Alături de cele trei vase au mai fost descoperite două sfe nice din bronz, o statuetă din bronz reprezentând un berbec i mai multe plăci din bronz cu decorație figurativă1383. A a cum am menționat anterior, aceste evenimente pot fi plasate cronologic spre mijlocul secolului al III-lea p. Chr. Este greu de stabilit dacă avem dea face cu un caz de colectare i ascundere intenționată a obiectelor sau acestea au fost păstrate într-un cufăr sau dulap care a fost abandonat într-un moment de pericol. Oricum, este sigur că proprietarul inițial nu a mai avut ansa de a le recupera, iar componența „depozitului” sugerează, mai degrabă, inventarul metalic al unei locuințe private care ar fi putut fi păstrat într-un cufăr sau într-un dulap1384. O asemenea ipoteză este susținută i de contextul de descoperire. Pe lângă grupul de obiecte din bronz i balsamarium-ul de fier, pe podea au mai 1378 Activitățile constructive întreprinse pe sit au început în 1991 fără supraveghere arheologică, motiv pentru care o parte importantă a nivelelor romane, în mod special în zona clădirii C1, au fost distruse. Din această cauză urmărirea unei secvențe stratigrafice coerente a fost posibilă numai pentru clădirea C2 (COCI ET ALII 1995, 637). 1379 Pentru publicarea monografică a tezaurului monetar, vezi G ZDAC ET ALII 2010. 1380 COCI ET ALII 1995, 638. 1381 OPREANU 2009, 134. 1382 G ZDAC ET ALII 2010, 15. 1383 Materialul care a compus depozitul este deocamdată inedit. Vezi COCI ET ALII 1995, 637-638. 1384 Pentru o discuție detaliată referitoare la posibilitățile de interpretare a unor astfel de contexte de descoperire, vezi: KAUFMANN-HEINIMANN 1998. 278 fost identificate trei opaițe de fier i o serie de vase ceramice întregibile (ulcioare, mortaria, kantharoi)1385, situație care pare a indica existența unui dulap, eventual prevăzut cu rafturi în partea superioară sau a unui raft simplu, i folosirea camerei b ca un spațiu de depozitare pentru inventarul casnic. Din punct de vedere al momentului în care vasele de bronz au ajuns la Napoca, fragmentul de caserolă este cel mai timpuriu, i, ținând cont de faptul că producția tipului încetează spre sfâr itul secolului I p. Chr.1386, putem presupune că piesa a fost adusă de proprietarul ei i nu achiziționată de pe piața din Dacia. După mijlocul secolului al II-lea pătrund cu siguranță cănile din tablă de bronz cu mânerul turnat împreună cu buza1387 i, eventual, cele două balsamaria din fier, de i numărul mic de descoperiri de acest tip cunoscute în momentul de față împiedică izolarea unui interval cronologic clar al perioadei de producție1388. Cana cu buza trilobată de tip Millingen este greu de plasat din acest punct de vedere, deoarece tipul în sine este destul de longeviv. Putem spune că nu avem de-a face cu una din variantele timpurii, iar momentul cel mai recent în care ar fi putut fi achiziționată poate fi plasat la sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. Vasele de bronz descoperite pe str. V. Deleu reprezintă o secvență mică în contextul discuției referitoare la vasele de bronz din Napoca i sperăm ca pe viitor noile descoperiri să permită observații mai detaliate. Totu i, ele sunt extrem de importante în cadrul analizei noastre, deoarece reprezintă una din puținele situații în care putem identifica o utilizare a acestora în mediul civil, privat, pentru o serie de activități legate mai ales de îngrijirea corpului, pe un interval cronologic care poate fi stabilit. IV.3. Ilișua/Arcobadara Vasele de bronz de la Ili ua/Arcobadara analizate în această lucrare pot fi grupate în funcție de proveniență în trei categorii distincte. Un prim grup este reprezentat de piesele descoperite în urma săpăturilor efectuate de Torma Károly după mijlocul secolului al XIX-lea între Ili ua de Jos (Alsóilosva/Ilosva) i Criste tii Ciceului (Csicsókeresztúr), ajunse în depozitele Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca, un al doilea este compus din piese descoperite pe suprafața castrului care au intrat în colecții particulare, iar al 1385 COCI ET ALII 1995, 637; RUSU-BOLINDE 2007, 429, nr. 614, Pl. C/614. Vezi subcapitolul III.1.3. 1387 Vezi subcapitolul III.3.5. 1388 Vezi subcapitolul III.11.4. 1386 279 CONTEXTUL DE DESCOPERIRE Baraca I Castrul mic de pământ (Traian-Hadrian) Baraca V Castrul mare de pământ (Hadrian-ultimele decenii ale sec. al II-lea p. Chr.?) Castru (perioadă necunoscută) Castru (colecții particulare) Între Ili ua de Jos i Criste tii Ciceului (săpături Torma Károly) Praetorium Praetentura dextra, baracă Praetentura sinistra, agger Retentura dextra Praetentura sinistra, Baraca V - - SERVICIUL DE ÎNGRIJIREA B UT I SERVIT CORPULUI Caserolă cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker (nr. 12). Caserolă cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker (nr. 11). Mâner bazin (nr. 67) G TIT - Capac de cană Bolla I (nr. 43). - - Mâner amforă cu corp globular (nr. 48). - - - - Strecurătoare/suport Eggers 161(nr. 20). Caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 7). - - - - Capace de căni Bolla II? (nr. 44-45). Ata e bazine Petrovszky XVI,1 (nr. 62, 63) Strecurătoare/Suport Eggers 160 (nr. 19). Cană tip Canterbury (nr. 28.) Capac de cană Bolla I (nr. 42). Capac de cană Bolla I (nr. 41). Tabelul 3. Vasele de bronz din castrul de la Ili ua/Arcobadara. treilea i cel mai important include piesele descoperite în urma cercetărilor arheologice sistematice desfă urate în castru începând cu 1978 (Tabelul 3). Piesele aparținând primului grup menționat au intrat în patrimoniul muzeului clujean fără date referitoare la contextul de descoperire. Din această cauză, atâta timp cât cercetările lui Torma Károly au vizat atât castrul, cât i thermae-le plasate în exteriorul acestuia, zone din vicus, precum i o serie de turnuri1389, nu ne putem pronunța cu siguranță asupra locului în care ar fi putut fi descoperite. În raportul de săpătură publicat, care oferă o descriere detaliată a cercetărilor de teren efectuate, sunt menționate două puncte în care au fost identificate vase de bronz. Primul este reprezentat de camera c din praetorium unde conform descrierii oferite au fost identificate gâtul unui ulcior, o bază, un „castron” (probabil fragmentar) i fragmente mici, probabil din corp, fără a putea spune dacă au făcut parte din acela i vas1390. Celălalt se situează în încăperea D din thermae, considerată a fi un caldarium, în care a fost găsit, printre mai multe bucăți de bronz topit, un fragment care ar putea proveni 1389 TORMA 1865, 12-14, II. tábla; PROTASE ET ALII 1997, 5, Pl. VI. TORMA 1865, 59: „Bronzkorsó — gutturnium, réztál s kisded rézedény darabok. Találtam a praetorium c. szobájában. Miután azonban a korsónak csak nyakát s alját, a többi edénynek pedig csak egy-egy részletét találtam meg, eredeti alakját egyiknek sem lehet kiegészíteni.” 1390 280 de la un „cazan” utilizat conform autorului pentru fiert apa, din cauza depunerilor de calcar din interior1391. Din materialul analizat aici, numai două piese corespund, teoretic, descrierii lui Torma: cana de tip Canterbury din care s-a păstrat numai gâtul i buza (nr. 28) i baza de vas inclusă de noi în categoria vaselor de bronz cu încadrare tipologică nesigură (nr. 96), însă o asemenea identificare trebuie privită cu precauție, deoarece, exceptând descrierea lui Torma, nu există alte elemente care să o susțină. Celelalte fragmente amintite nu au mai putut fi identificate cu piesele păstrate până astăzi. Din materialul din castru, cele mai timpurii piese identificate aparțin serviciului de preparat i servit băutura: mânerul de amforă cu corpul globular (nr. 48) care provine, foarte probabil, de la un obiect scos din uz anterior momentului construirii agger-ului castrului mare de pământ, fragmentul de mâner provenit de la o caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 7) i cele două fragmente de caserolă cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker (nr. 11, 12) descoperite în faza timpurie a barăcilor I i V, aparținând de castrul mic de pământ. inând cont de perioada de producție a acestor tipuri1392 i de contextele de descoperire timpurii, putem considera că piesele au ajuns la Ili ua ca parte a bagajului unor soldați aparținând unității militare care a staționat în castrul mic de pământ1393. O anumită rezervă trebuie menținută în ceea ce prive te varianta tipului Gödåker de la care provine fragmentul nr. 12, deoarece perioada ei de producție pare să fi continuat până în maximum 120 p. Chr., situație care nu ar exclude o achiziționare la nivel local. Perioadei de până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr. îi corespund ca moment al producției fragmentul de mâner de strecurătoare sau suport de strecurătoare Eggers 160 (nr. 19) i cana de tip Canterbury (nr. 28) provenite din săpăturile lui Torma Károly. După mijlocul secolului al II-lea p. Chr. putem plasa începutul perioadei în care au ajuns la Ili ua o serie de tipuri de vase de bronz utilizate pentru încălzirea apei (capace de căni din tablă de bronz Bolla I i II?: nr. 41-45), de altfel, cel mai mare număr în momentul de față comparativ cu restul siturilor din Dacia, i pentru gătit sau strecurat mâncarea (strecurătoare/suport Eggers 161: nr. 19). Dacă nu luăm în considerare mânerul de bazin descoperit în praetoriumul castrului mare de pământ (nr. 67), care nu poate fi atribuit unui tip anume, acestea sunt cele mai târzii tipuri de vase de bronz care au fost descoperite ca urmare a săpăturilor arheologice 1391 TORMA 1865, 23. Vezi subcapitolele III.1.3, III.1.4, III.4.1. 1393 În stadiul actual al cercetării, identificarea trupei care a construit castrul mic de pământ de la Ili ua este problematică. O serie de tampile tegulare, descoperite însă în thermae, nu în castru, atestă participarea la lucrările de construcție a cohortei II Britannica (cohors II Britannorum: vezi MARCU 2009, 84-85) i a unei vexilații a legiunii XIII Gemina. În timpul lui Hadrian va ajunge aici ala I Tungrorum Frontoniana, transferată din Pannonia Inferior, care va rămâne la Ili ua până la abandonarea provinciei (GUDEA 1997, 53-54; PROTASE ET ALII 1997, 55; GAIU 2006, 213-214; MARCU 2009, 84-85). 1392 281 sistematice. Din colecțiile private formate ca urmare a colectării materialului descoperit pe suprafața castrului provin două ata e de bazin cu pereții drepți (nr. 62, 63) care au putut ajunge în castru în perioada dintre sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. i maximum mijlocul secolului următor. IV.4. Moigrad/Porolissum Vasele de bronz de la Moigrad/Porolissum reprezintă grupul cel mai numeros de obiecte inclus în analiza noastră. Piesele provin din colecția Wesselényi-Teleki, din săpăturile arheologice începute după 1977 în castrul de pe dealul Pomet i din cercetări de teren vechi i noi efectuate în vicus. La acestea se adaugă o serie de descoperiri întâmplătoare făcute pe dealul Pomet i obiecte al căror loc de proveniență nu este cunoscut (Tabelul 4). A a cum am menționat anterior în acest capitol, chiar dacă atribuirea pieselor din colecția Wesselényi-Teleki sitului de la Moigrad/Porolissum este probabilă, fiind sugerată zona ora ului i cea a thermae-lor1394, imposibilitatea de a plasa topografic aceste obiecte ne împiedică să le folosim drept grup comparativ cu situația din castru sau vicus. Cele mai timpurii tipuri de vase de bronz ajunse la Porolissum împreună cu primii veniți sunt i în acest caz caserolele cu capătul mânerului perforat circular prezente în colecția Wesselényi-Teleki (nr. 8, 9)1395 i, eventual, în castrul de pe Pomet (nr. 15, 90) în măsura în care ultimele fragmente pot fi atribuite cu siguranță acestei forme. Mânerul de cană de bronz pentru fiert apa (nr. 33) din colecția Wesselényi-Teleki poate fi atribuit tot acestei perioade timpurii1396. Până în jur de mijlocul secolului al II-lea p. Chr. se încadrează strecurătorile sau suporturile de strecurătoare Eggers 160 (nr. 21, 22) din castru i colecția Wesselényi-Teleki, suportul de strecurătoare Eggers 160/161 (nr. 23) descoperit în clădirea OL I din vicus, mânerul provenit de la un bol cu mânere supraînălțate i, posibil, găleata de la care provine ata ul cu mască feminină (nr. 69), ultimele două fiind descoperite accidental pe dealul Pomet1397. După mijlocul aceluia i secol pot fi plasate strecurătoarele Eggers 161 (nr. 24, 25), prezente atât în castru, cât i în vicus, bolul cu mâner tubular tip Canterbury (nr. 55) al cărui loc de descoperire e necunoscut, gălețile Eggers 36 (nr. 71, 72, 73) care apar în castru în 1394 Informație amabilă de conf. dr. Bajusz I. i prof. dr. N. Gudea (în momentul formării colecției, dealul Pomet era împădurit, iar activitățile agricole s-au desfă urat în zona ora ului). Vezi i ISAC 2001e, 98. 1395 Vezi subcapitolul III.1.3. 1396 Vezi subcapitolul III.3.4. 1397 Vezi subcapitolele III.2.2, III.8, III.10.1. 282 CONTEXTUL DE DESCOPERIRE SERVICIUL DE B UT I SERVIT ÎNGRIJIREA CORPULUI G TIT Ata găleată Eggers 36 (variantă) (nr. 71). - Capac cană Bolla I (nr. 46). Strecurătoare/Suport Eggers 160 (nr. 22). - - Fragment caserolă (nr. 15). - - Ata găleată Eggers 36 (nr. 73). - - Castru Pomet (castrul cu val de pământ: începutul sec. al II-lea p. Chr. – începutul sec. al III-lea p. Chr.) Principia Castru Pomet (castrul cu zid de piatră: primele trei sferturi ale sec. al III-lea p. Chr. (după 213 p. Chr.) Lângă via principalis, înainte de porta principalis dextra Principia Porta principalis sinistra Castru Pomet (perioadă necunoscută) zona principiei Picior caserolă (nr. 90)? - - via principalis - - Strecurătoare Eggers 161 (nr. 24). Bol cu mânere supraînălțate (nr. 58). Mâner cană Bolla I (nr. 37). - - Castru Pomet (descoperiri întâmplătoare) - Clădirea OL 1 Vicus Ata găleată în formă de mască umană (nr. 69). Ata găleată în formă de clopot (nr. 74). Suport strecurătoare Eggers 160/161 (nr. 23). Clădirea OL 4 - Ata bol cu mâner tubular (nr. 56). Clădirea N2 - - - - Lângă clădirea N 11 - Colecția Wesselényi-Teleki - Necunoscut - Bază ulcior (nr. 53). Caserole cu capătul mânerului perforat circular (nr. 8-9). Fragmente caserole (nr. 1314). Ata balsamarium Picior caserolă (nr. 89)? globular cu corp Strecurătoare/Suport Eggers nedecorat (nr. 82). 160 (nr. 21). Fragment mâner de ulcior (nr. 52). Ata găleată Eggers 36 (nr. 72). Ata bazin (nr. 68) Ata e găleată/balsamarium (nr. 76-78)? Mâner cană cu deversor alungit (nr. 31) Bol de tip Canterbury (nr. 55). Vas antropomorf în formă de bust (nr. 86). Capac cană Bolla I (nr. 47). Strecurătoare Eggers 161 (nr. 25). - Mâner cană tip „Pompei” (nr. 33). Mâner cană Bolla I (nr. 38). Tabelul 4. Vasele de bronz de la Moigrad/Porolissum. 283 ambele faze de existență, capacele i mânerele de căni din tablă de bronz Bolla I (nr. 37, 38, 46, 47) identificate atât în principia castrului cu val de pământ, cât i în vicus1398. Spre sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. poate fi plasată găleata în formă de clopot (nr. 74) descoperită accidental pe dealul Pomet1399. Din cauza gradului de fragmentare, a lipsei informațiilor referitoare la contextele de descoperire i, uneori, din cauza perioadei lungi de producție a unor tipuri, nu putem încadra cu exactitate în aceste perioade o serie de tipuri identificate pe sit: cana cu deversor alungit (nr. 31), bolul cu mâner tubular de la care provine ata ul descoperit în clădirea OL 4 din vicus (nr. 56), balsamarium-ul globular de la care provine ata ul nr. 82 din colecția Wesselényi-Teleki i vasul antropomorf în formă de bust (nr. 86)1400. La nivel general putem observa predominanța tipurilor utilizate în cadrul serviciilor de băut i servit urmate de cele folosite în bucătărie (după mijlocul secolului al II-lea p. Chr.) i în timpul toaletei. În ceea ce prive te ultima categorie funcțională, la Porolissum au fost identificate cele mai multe vase folosite în acest scop din Dacia Porolissensis. Este interesant de remarcat lipsa tipurilor a căror perioadă pe producție se încheie la sfâr itul secolului I i începutul secolului al II-lea p. Chr. din nivelele timpurii ale castrului cu val de pământ, în condițiile în care, cu mici excepții, acestea sunt întâlnite în restul castrelor analizate i, în general, numărul mic de vase de bronz descoperite în castru care au fost scoase din uz pe parcursul secolului al II-lea p. Chr. Acest fenomen este greu de explicat atâta timp cât în castrul de pe Pomet nu au fost desfă urate cercetări de teren extensive1401, zona barăcilor este puțin cunoscută, iar numărul vaselor de bronz identificate în urma săpăturilor este, în general, mic. O altă observație pe care o putem face se referă la numărul relativ mic de vase de bronz identificate în vicus comparativ cu cele din castru, dacă luăm în considerare i obiectele descoperite accidental. Nu tim dacă această situație reflectă o realitate care poate fi explicată prin puterea economică mai mare a soldaților comparativ cu populația din vicus sau este condiționată i de faptul că loturi importante de material arheologic provenit din săpăturile vechi din castru i din vicus nu au fost niciodată publicate i nu s-au mai păstrat până astăzi sau s-au păstrat doar parțial1402. 1398 Vezi subcapitolele III.2.2, III.3.5. III.3.6, III.6, III.10.2. Vezi subcapitolul III.10.3. 1400 Vezi subcapitolele III.3.3, III.6, III.11.2, III.12. 1401 GUDEA 1997c, 17-18. 1402 GUDEA 1989, 21-24, 37; GUDEA 1997c, 14-16. 1399 284 IV.5. Orheiu Bistriței Depozitul de obiecte metalice de la Orheiu Bistriței, din care fac parte i trei vase de bronz tratate în această lucrare: o caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 10), un ulcior cu capătul mânerului în formă de picior uman (nr. 50) i un bazin cu pereții drepți Eggers 81 (nr. 64), a fost mult timp cunoscut speciali tilor drept depozitul de la Dip a. Conform publicației inițiale, care a analizat doar vasele de bronz1403, acestea au fost descoperite în 1930 în urma unor lucrări edilitare desfă urate la Dip a, informație oferită de un inginer din Bistrița. Cele trei vase au fost considerate produse realizate în prima jumătate a secolului I p. Chr. în atelierele italice, care au rămas în uz până la sfâr itul aceluia i secol. O asemenea încadrare a determinat catalogarea lor drept importuri ajunse în Dacia înainte de cucerire, fiind sugerată posibilitatea unei ascunderi în perioada războaielor daco-romane1404. În consecință, în perioada următoare, cele trei vase au intrat în repertoriul importurilor din Dacia preromană1405, fără a mai beneficia de o reevaluare. Corectarea informațiilor oferite inițial i se datorează lui C. Gaiu care, pe baza informațiilor păstrate în anuarul Gimnaziului Evanghelic din Bistrița, a demonstrat că vasele de bronz împreună cu o serie de obiecte din fier (unelte, arme, obiecte de uz gospodăresc) i o monedă de la Antoninus Pius au fost descoperite la Orheiu Bistriței ca urmare a unor lucrări efectuate în vederea renovării i extinderii bisericii evanghelice. Ele au fost donate colecției Gimnaziului Evanghelic de către preotul Johann Dienesch în 1909, urmând ca în perioada de sfâr it al celui de-al Doilea Război Mondial colecția să se risipească i o parte din piese să ajungă în posesia preotului din Dip a1406. Cu această ocazie a fost publicată i acea parte a obiectelor de fier din depozit (un brăzdar, un topor i patru coase), care s-a păstrat în depozitele muzeului din Bistrița, iar în funcție de amplasarea bisericii, situată în colțul de nord-est al castrului, s-a stabilit că grupul de obiecte provine fie din turnul de colț, fie din una din barăcile din praetentura sinistra1407. Referitor la cele trei vase de bronz, autorul consideră ulciorul un produs de secolului I p. Chr., iar caserola este atribuită tipului Eggers 144. Pe baza acestor încadrări i a monedei de la Antoninus Pius este propus cu precauție drept moment al 1403 GLODARIU, D NIL 1971. GLODARIU, D NIL 1971. 1405 GLODARIU 1974, 237, nr. 15, Pl. XXXII/B 15a-c; GLODARIU 1976, 31, table 3/15, 197, nr. 15, Pl. 38/B 15a-c; GLODARIU 1979, Pl. 109/6. 1406 GAIU 2005, 215-216; PROTASE 2007, 108; BENEA 2008, 36. 1407 GAIU 2005, 217-219, 224-225, Fig. 3-4; PROTASE 2007, 108, 135, Fig. 5, 145-147, Fig. 19-21. 1404 285 CONTEXTUL DE DESCOPERIRE Castru SERVICIUL DE B UT I SERVIT Caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 10). Ulcior cu mâner în formă de picior uman (nr. 50). Bazin Eggers 81 (nr. 64). G TIT ÎNGRIJIREA CORPULUI - - Tabelul 5. Vasele de bronz din depozitul de la Orheiu Bistriței. ascunderii evenimentele legate de războaiele marcomanice1408. Mai recent a fost propusă o datare i mai recentă a depozitului, în timpul conflictelor lui Antoninus Pius cu dacii1409. Compoziția depozitului, care este format atât din vase de bronz, cât i din diferite categorii de piese din fier, indică faptul că avem de-a face cu o acumulare de metal, foarte probabil realizată în timp de pericol i menită a fi recuperată la un moment dat, posibil în vederea reciclării1410. Dintre depozitele de metal descoperite până în momentul de față pe teritoriul Daciei romane1411, numai în cadrul celui de la Mărculeni au mai fost identificate vase de bronz1412. În ambele cazuri avem de-a face cu recipiente fragmentare care au fost scoase din uz în vederea unei viitoare reciclări1413. Din punct de vedere cronologic, piesa cea mai veche din cadrul depozitului de la Orheiu Bistriței este caserola cu capătul mânerului perforat circular care prezintă urme de utilizare intensă i îndelungată, a fost reparată de cel puțin două ori i a rămas în uz mai mult de un secol1414. Cronologia tipului ne determină să considerăm că ea a fost adusă în provincia Dacia împreună cu proprietarul ei, nu ca urmare a unor activități comerciale. Ulciorul cu capătul mânerului în formă de picior uman, produs în unul din atelierele din provinciile vestice, a ajuns la Orheiu Bistriței cândva în secolul al II-lea p. Chr.1415, în schimb, cronologia bazinelor cu pereții drepți Eggers 81 nu permite o încadrare a piesei mai devreme de sfâr itul secolului al II-lea p. Chr. A a cum am menționat anterior1416, în stadiu actual al cuno tințelor începutul producției bazinelor cu pereții drepți este situat în jur de 160/180 p. Chr., iar majoritatea exemplarelor apar în contexte de descoperire datate în secolul al III-lea 1408 GAIU 2005, 218-220; PROTASE 2007, 108. BENEA 2008, 41. 1410 GAIU 2005, 220; BENEA 2008, 36. 1411 Vezi BENEA 2008, 33-43 pentru o analiză amănunțită a depozitelor de metal de pe teritoriul Daciei romane i pentru o clasificare în funcție de compoziția acestora. 1412 GLODARIU ET ALII 1970, 217-218, 228-230; BENEA 2008, 36. 1413 Nu tim în ce măsură această observație este întru totul valabilă în ceea ce prive te bazinul cu pereți drepți de la Orheiu Bistriței. A a cum am menționat anterior (vezi subcapitolul III.9.3), nu este clar dacă acesta a fost rupt din Antichitate sau numai în momentul descoperirii, ultima ipoteză fiind cea susținută de autorii publicației inițiale (GLODARIU, D NIL 1971, 93). 1414 Vezi subcapitolul III.1.3. 1415 Vezi subcapitolul III.5.2. 1416 Vezi subcapitolul III.9.3. 1409 286 p. Chr. Din această cauză legarea fenomenului de ascundere de la Orheiu Bistriței de evenimentele din timpul războaielor marcomanice trebuie făcută cu precauție, deoarece nu putem avea certitudinea pătrunderii atât de rapide a tipului în Dacia. inând cont de circumstanțele descoperirii, nu putem fi siguri că moneda de la Antoninus Pius provine din acela i context de descoperire i, chiar dacă ar fi fost descoperită împreună cu restul obiectelor, ea oferă doar un terminus post quem pentru datarea depozitului. Bazându-ne pe date pur tipologice, în condițiile în care informațiile referitoare la contextul de descoperire nu sunt cunoscute, momentul ascunderii depozitului poate fi plasat cel mai timpuriu între sfâr itul secolului al II-lea i începutul secolului al III-lea p. Chr. De i toate trei vasele se încadrează din punct de vedere al funcționalității primare în categoria recipientelor utilizate în cadrul serviciului de băut i servit (Tabelul 5), este greu de crezut că ele au fost utilizate împreună, cel puțin într-o ultimă fază i, drept urmare, considerăm că nu trebuie interpretate ca serviciu. În primul rând asocierea cu o serie de obiecte din fier arată clar că intenția în momentul ascunderii a fost aceea de a proteja piese din metal, care urmau ulterior a fi recuperate, pentru valoarea intrinsecă a acestuia. Reparațiile succesive suferite de caserolă indică faptul că în ultima etapă aceasta nu a mai putut servi drept vas pentru preparat vinul, la fel cum ulciorul nu a mai putut fi utilizat ca vas de servit, deoarece nu a mai avut mâner. IV.6. Celelalte situri (Bologa/Resculum, Cuzdrioara, Florești- apca Verde, Gherla, Gilău, Turda/Potaissa) Cercetările arheologice desfă urate între 1967 i 1976 în castrul roman de la Bologa/Resculum1417 au dus la descoperirea unui număr de două piese care au fost identificate cu siguranță drept vase de bronz: un bol cu mânerul plat (nr. 57) i un capac de balsamarium cu corp globular (nr. 83). Numărul mic de piese nu trebuie să surprindă atâta timp cât cercetarea de teren nu a urmărit dezvelirea unor suprafețe mari, ci doar stabilirea organizării interne a castrului prin intermediul unor secțiuni1418. Contextul de descoperire al bolului cu mâner plat indică utilizarea acestuia în una din barăcile din praetentura sinistra (baraca 3) în prima fază de existență a castrului (castrul mic cu val de pământ) legată de 1417 Pentru principalele rezultate ale săpăturilor de la Bologa/Resculum, vezi GUDEA 1977; GUDEA 1997a; GUDEA 1997d, 39-42; MARCU 2009, 26-36, 269-270, Pl. 1-2. 1418 GUDEA 1997a, 13 287 staționarea aici a cohors I Ulpia Brittonum1419 i datată pe baza materialului arheologic în perioada Traian-Hadrian (monede, terra sigillata, fibule norico-panonice)1420. Capacul de balsamarium descoperit în baraca 13 din retentura sinistra, într-un nivel datat, probabil, în secolului al II-lea p. Chr., a fost utilizat, de asemenea, în activități legate de îngrijirea corpului. Dacă în ceea ce prive te ultima piesă menționată, imposibilitatea stabilirii unei stratigrafii clare a barăcilor din retentura castrului1421 ne împiedică să plasăm cu siguranță în timp perioada de utilizare, cronologia bolului cu mâner plat1422 indică faptul că acesta a ajuns la Bologa o dată cu trupa. Ambele piese au fost, posibil, folosite în thermae, localizate la Bologa la o distanță de 40-50 m nord față de zidul nordic al incintei castrului1423. De altfel, identificarea bolului cu mâner plat în acest context timpuriu este foarte importantă la nivelul întregii provincii, deoarece, pe lângă raritatea acestor piese în Dacia romană1424, este singurul care are un context clar de descoperire. A a cum am menționat anterior1425 ne menținem reticența asupra provenienței celor trei fragmente de vase de bronz achiziționate de la Cuzdrioara de pe teritoriul Daciei romane. Nu dispunem de nici o informație referitoare la proveniența pieselor sau la modalitatea lor de „colecționare”. Pe de altă parte nu putem exclude total această posibilitate, deoarece, a a cum am văzut în cazul caserolei din depozitul de la Orheiu Bistriței1426, utilizarea unor piese pe perioade mult mai îndelungate de timp comparativ cu intervalul mediu de folosire, este posibilă. Caserola cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă (nr. 2) i strecurătoarea/suportul de strecurătoare cu mâner decorat cu volute (nr. 16) au fost produse în acela i atelier, în relativ acela i interval cronologic1427, motiv pentru care am putea, eventual, presupune că au o proveniență comună. Cronologia tipului de ulcior de la care provine capacul cu dedicație către Mars (nr. 49)1428 nu exclude posibilitatea ca el să fi ajuns în Dacia romană împreună cu primele valuri de ocupanți, urmând ca ulterior să fie dedicat. Nu putem elimina nici posibilitatea ca piesele să provină de pe teritoriul Daciei preromane, chiar dacă tipurile de caserole Petrovszky II, III sunt rare, 1419 GUDEA 1997a, 18; GUDEA 1997d, 41; MARCU 2009, 34-35: autorul nu exclude posibilitatea participării la construcția castrului în perioada traianică i a unei unități de Gaesati care vor fi ulterior organizați de Hadrian în cohors I Aelia Gaesatorum milliaria. 1420 GUDEA 1997a, 19. 1421 GUDEA 1997a, 24. 1422 Vezi subcapitolul III.7. 1423 GUDEA 1997a, 52-54: cronologia construcției nu este clară i nu este sigur dacă aceasta a existat încă din perioada stabilirii primelor trupe la Bologa. 1424 Vezi subcapitolul III.7. 1425 Vezi subcapitolele III.1.1, III.2.1, III.5.1. 1426 Vezi subcapitolul IV.5. 1427 Vezi subcapitolele III.1.1, III.2.1. 1428 Vezi subcapitolul III.5.1. 288 fiind reprezentate de un singur exemplar de la Ardeu1429, iar seturi de strecurat Petrovszky X, 2-3, pe baza informațiilor pe care le deținem în acest moment, nu au fost exportate în acest teritoriu. Un asemenea scenariu nu poate fi, însă, valabil în totalitate pentru ulciorul cu capac. Pe baza dedicației, existența lui pe teritoriul Daciei preromane ar putea fi explicată nu ca urmare a unor relații comerciale, ci drept rezultat al unor jafuri întreprinse de populațiile de la nordul Dunării în teritoriile din interiorul Imperiului roman1430. Caserola cu mânerul perforat circular de la Florești- apca Verde (Polus Center)1431 (nr. 5) a fost descoperită pe podeaua uneia dintre încăperile clădirii de dimensiuni mari cercetată în sectorul A al sitului1432. În momentul de față informațiile referitoare la cronologia i funcționalitatea acestei structuri sunt încă inedite, motiv pentru care nu putem comenta perioada de utilizare a piesei. Bazându-ne pe datele oferite de tipologie1433, i în acest caz avem de-a face cu o piesă ajunsă în Dacia împreună cu proprietarul ei. Condițiile vitrege în care s-au desfă urat săpăturile de salvare din castrul de la Gherla, condiționate de construirea pe suprafața acestuia a Combinatului de Prelucrare a Lemnului1434, nu au permis o înregistrate detaliată a contextelor în care a fost descoperit materialul arheologic1435. Din acest motiv observațiile pe care le vom face în continuare se vor baza exclusiv pe considerente tipologice. Bazinul semisferic de la care provine mânerul nr. 59, utilizat pentru spălat, a putut fi achiziționat până la maximum sfâr itul deceniului patru al secolului al II-lea p. Chr.1436, dar proveniența lui nu este cunoscută i nu avem nici un motiv pe baza căruia să considerăm că a fost descoperit în castru. Celelalte piese adunate de pe suprafața castrului (Tabelul 6) nu pot fi plasate în timp înainte de mijlocul secolului CONTEXTUL DE DESCOPERIRE SERVICIUL DE B UT I SERVIT Castru Mâner găleată (nr. 75). ÎNGRIJIREA CORPULUI G TIT Ata e bazine Petrovszky XVI,1 (nr. 60, 61)? Mâner cană Bolla I (nr. 35) i Bolla I/II (nr. 36). Capac cană Bolla I (nr. 40). - Ata bazin semisferic (nr. 66). Necunoscut - Mâner bazin semisferic (nr. 59). Tabelul 6. Vasele de bronz din castrul de la Gherla. 1429 GHEORGHIU 2005, 168, 488, Fig. 214. Prezența unor vase de bronz cu inscripții votive este atestată în barbaricum-ul nord european i a fost explicată prin jefuirea unor locuri de cult din interiorul Imperiului, vezi nota 840. 1431 Dorim să-i mulțumim lui V. Voi ian de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca pentru că ne-a permis să includem piesa în această lucrare. 1432 ALICU 2008, 10, 31, nr. 94. 1433 Vezi subcapitolul III.1.3. 1434 PROTASE ET ALII 2008, 19-23, 136-137; MARCU 2009, 70. 1435 G ZDAC 1995, 401. Pentru soarta materialului arheologic de la Gherla, vezi i ARDEVAN 2010. 1436 Vezi subcapitolul III.9.1. 1430 289 al II-lea p. Chr. Cănile din tablă de bronz (nr. 35, 36, 40) utilizate pentru fiert apa i găleata de la care provine mânerul nr. 75 au ajuns în provincie foarte probabil după mijlocul secolului al II-lea p. Chr.1437, iar bazinele cu pereți drepți i ata e terminate în cap stilizat de pasăre (nr. 60, 61) spre sfâr itul aceluia i secol1438. Tot de o datare mai târzie, anume secolul al III-lea p. Chr., beneficiază i bazinul semisferic de la care provine, probabil, ata ul nr. 661439. Considerăm că lipsa din cadrul grupului de piese de la Gherla a tipurilor de vase de bronz mai timpurii (caserole, seturi de strecurat etc.), atestate pe restul siturilor din Dacia Porolissensis, este una accidentală, determinată de condițiile în care au fost desfă urate cercetările de teren, i nu reflectă anumite particularități ale sitului comparativ cu restul, mai ales dacă luăm în considerare faptul că alte categorii de importuri datate în prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr., de exemplu terra sigillata, sunt prezente aici1440. Numărul mic al vaselor de bronz identificate la Gilău se explică prin faptul că situl nu a beneficiat încă de o prezentare monografică a materialului identificat în urma săpăturilor arheologice efectuate aici. Astfel, ne-am bazat în această lucrare pe piesele din săpăturile vechi, efectuate în 1951 de M. Rusu i în 1956 de un colectiv mai mare condus de M. Macrea1441 i pe o parte din piesele de bronz descoperite între 1976 i 1981 care au fost publicate în cadrul mai multor studii individuale1442. Cele patru vase de bronz identificate CONTEXTUL DE DESCOPERIRE Castrul mare de pământ (Gilău II: 117/118 – sfâr itul sec. al II-lea p. Chr.) Nivel care succede arsuri corespunzătoare „castrului mic” (zona viitoarei clădiri A) Castrul de piatră (Gilău III: sfâr itul sec. al II-lea p. Chr. – primele trei sferturi ale sec. al III-lea p. Chr.) Principia (camera g, faza III: prima jumătate a sec. al IIIlea p. Chr.) Via decumana, partea dinspre via sagularis, exteriorul bastionului sudic Turn de curtină pe latura sudică SERVICIUL DE B UT I SERVIT ÎNGRIJIREA CORPULUI G TIT Caserolă cu capătul mânerului perforat circular (nr. 6). - - Ata găleată Eggers 36 (variantă) (nr. 70). - - - Balsamarium globular cu corp decorat în relief (nr. 81). - Strecurătoare/Suport Eggers 160 (nr. 18). - - Tabelul 7. Vasele de bronz din castrul de la Gilău. 1437 Vezi subcapitolele III.3.5, III.3.6, III.10.4. Vezi subcapitolul III.9.2. 1439 Vezi subcapitolul III.9.5. 1440 PROTASE ET ALII 2008, 93-95, 102. 1441 RUSU 1956; MACREA ET ALII 1959. 1442 DIACONESCU, OPREANU 1987; ISAC 2000; ISAC 2001. 1438 290 (Tabelul 7) sunt legate de lărgirea castrului i de refacerea lui în piatră (fazele Gilău II i III) corespunzătoare staționării alei Siliana la Gilău1443. Nu cunoa tem în acest stadiu nici o piesă care ar putea fi legată de „castrul mic de pământ” (faza Gilău I) i de cohors I Pannoniorum veterana pia fidelis equitata1444, situație interesantă, deoarece i cantitatea de terra sigillata aparținând de această fază este foarte mică1445. Caserola cu capătul mânerului perforat circular (nr. 6) a ajuns la Gilău foarte probabil în bagajul proprietarului său, venit din Pannonia Inferior împreună cu ala1446. Restul pieselor au putut fi achiziționate de pe piața din Dacia: strecurătoare/suportul de strecurătoare Eggers 160 (nr. 18) până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.1447, după acest interval găleata aparținând unei variante a tipului Eggers 36 (nr. 70)1448, iar spre sfâr itul secolului balsamarium-ul globular cu decor în relief (nr. 81)1449. Informațiile referitoare la vasele de bronz descoperite la Turda/Potaissa provin exclusiv din descoperiri făcute pe parcursul secolului al XIX-lea i începutul secolului XX, care au intrat în diverse colecții particulare. Dintre acestea numai piesele consemnate în însemnările lui Téglás István1450 sunt însoțite de indicații referitoare de zona aproximativă unde au fost descoperite (Tabelul 8). A a cum am menționat anterior, nu putem fi siguri că CONTEXTUL DE DESCOPERIRE Castru Versantul nordic al Dealului Cetății Culmea văii Sândului Dealul Zânelor Colecția Botár Imre Necunoscut SERVICIUL DE B UT I SERVIT Strecurătoare/Suport Eggers 160/161 (nr. 26). ÎNGRIJIREA CORPULUI G TIT - - Ata de găleată/balsamarium (nr. 79)? - Ata de găleată/balsamarium (nr. 80)? Picior găleată (nr. 92)? Picior caserolă (nr. 91)?. Strecurătoare/Suport Eggers 160/161 (nr. 27). Ulcior cu mâner decorat în relief (nr. 51). Cană tip Canterbury (nr. 29.) - Tabelul 8. Vasele de bronz de la Turda/Potaissa. 1443 ISAC 1997, 15-21, 34-72; MARCU 2009, 78. ISAC 1997, 14-15, 21-34; MARCU 2009, 77-78. 1445 ISAC 2001c, 80-81. 1446 Ala Siliana este transferată în Dacia din Pannonia Inferior, unde este menționată pentru ultima dată în martie/aprilie 119 p. Chr. (MARCU 2009, 78). 1447 Vezi subcapitolul III.2.2. 1448 Vezi subcapitolul III.10.2. 1449 Vezi subcapitolul III.11.1. 1450 BAJUSZ 1980; BAJUSZ 2005; B RBULESCU 1994, 141. 1444 291 piesele din colecția lui Botár Imre1451 au fost descoperite în totalitate la Potaissa. Exceptând cana de tip Canterbury (nr. 29) i, eventual, cele două ata e din tablă de bronz (nr. 79, 80), toate celelalte piese aparțin serviciilor de băut i servit. Dacă nu luăm în considerare cele două ata e de găleată/balsamarium (nr. 79, 80), care ar putea, teoretic, proveni de la tipuri produse după jumătatea secolului al II-lea p. Chr.1452, dar a căror încadrare rămâne cu semnul întrebării, avem de-a face majoritar cu piese produse până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr.1453. Singura piesă care provine din castrul legionar este mânerul de strecurătoare/suport de strecurătoare aparținând tipului Eggers 160/161 (nr. 26). 1451 ARDEVAN, RUSU 1979; B RBULESCU 1994, 141. Vezi subcapitolul III.10.4. 1453 Vezi subcapitolele III.2.2, III.3.1, III.5.3. 1452 292 V. Concluzii În ciuda faptului că analiza vaselor de bronz din Dacia Porolissensis s-a bazat pe un număr relativ mic de piese, majoritar fragmentare, în unele cazuri fără informații referitoare la punctul de descoperire sau chiar la locul de proveniență, datele oferite de studiul tipocronologic, precum i posibilitatea de a plasa o parte din material în funcție de contextul de descoperire ne-au determinat să formulăm următoarele concluzii. Vasele de bronz analizate în această lucrare au putut fi încadrate în 31 de tipuri la care se adaugă fragmentele care nu au putut fi atribuite unui tip specific, ci doar formei, picioarele de vase care au fost tratate separat, acele fragmente de vase de bronz a căror încadrare tipologică este problematică, precum i cele a căror proveniență de la vase de bronz nu este sigură (Pl. CV). Dacă luăm în considerare numai piesele care au putut fi cu siguranță atribuite tipologic, imaginea oferită de graficul 3 arată clar o predominanță a caserolelor cu capătul mânerului perforat circular (1.3, 1.4), a seturilor de strecurat Eggers 160 i 160/161 (2.2), a variantelor provinciale de căni din tablă de bronz pentru fiert apa (3.5, 3.6), a diferitelor tipuri de bazine cu pereții drepți (9.2, 9.3, 9.4) i a găleților Eggers 36 împreună cu variantele lor (10.2). Ele sunt urmate de seturile de strecurat utilizate în bucătărie Eggers 161 (2.2), de 14 1 12 5 10 7 Dacia Porolissensis Turda/Potaissa Orheiu Bistriței 2 8 Moigrad/Porolissum 1 Ilișua Gilău 2 6 5 2 1 5 2 4 3 Cuzdrioara 2 Cluj-Napoca 1 1 1 1 1 3 1 1 1 1 1 1 3 Bologa 1 1 2 2 2 1 1 1 3 2 2 2 2 Buciumi 2 2 1 Gherla Florești- apca Verde 2 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 15 14 13 12.1 11.4 11.3 11.2 11.1 10.4 10.3 10.2 9.5 10.1 9.4 9.3 9.2 8 9.1 7 6 5.4 5.3 5.2 5.1 4.1 3.6 3.5 3.4 3.3 3.2 3.1 2.2 (E 161) 2.2 (E 160/161) 2.1 2.2 (E 160) 1.5 1.4 1.3 1.2 1.1 0 Graficul 3. Proveniența tipurilor identificate în Dacia Porolissensis. 293 bolurile cu mâner tubular (6), de cănile tip Canterbury (3.1) i cele din tablă de bronz aparținând tipului „Pompei” (3.4) i de balsamaria din fier (11.4). Restul tipurilor identificate sunt reprezentate de un singur exemplar. Bineînțeles, această imagine este una pur cantitativă, fără a fi semnificativă în ceea ce prive te cronologia pătrunderii i utilizării vaselor de bronz în Dacia Porolissensis. În schimb, dacă luăm în considerare perioada de producție a tipurilor identificate care, implicit, determină i intervalul în care vasele au putut fi achiziționate, putem izola mai multe etape de pătrundere a acestei categorii de importuri în Dacia Porolissensis. Stabilirea acestor etape este condiționată de stadiul actual al cunoa terii industriei vaselor de bronz romane i pe informațiile pe care le deținem, referitoare la perioada de producție a fiecărui tip în parte. Tocmai din aceste motive, atâta timp cât pentru unele din tipurile analizate perioadele de producție nu sunt bine delimitate, imaginea oferită de noi va putea suferi modificări pe viitor, odată cu evoluția cercetării tipurilor individuale. Prima etapă de pătrundere (Fig. 50) este legată de primele valuri de populație (civilă i militară) care ajunge în Dacia romană. Faptul că tipurile încadrate în acest val au fost produse majoritar până la sfâr itul secolului I p. Chr. i apar în contexte de descoperire datate în cele mai multe cazuri în primele decenii ale secolului al II-lea p. Chr., exclude posibilitatea achiziționării lor de pe piața din Dacia ca urmare a unor relații comerciale cu alte zone ale Imperiului i trebuie interpretate drept componentă a bagajului unor indivizi ajun i aici în etapa imediat următoare cuceririi provinciei. Tipurile care pot fi legate cu siguranță de acest moment reprezintă mai mult de un sfert din piesele din Dacia Porolissensis care au putut fi atribuite cu siguranță unui tip anume (Graficul 4). Ele sunt reprezentate de: caserole cu capătul mânerului perforat în formă de semilună (1.2), caserolele cu capătul mânerului perforat circular (1.3), inclusiv tipul Gödåker (1.4), cănile din tablă de bronz aparținând tipului „Pompei” (3.4), amforele cu corpul globular (4.1) i bolurile cu mânere plate (7). A a cum am menționat anterior, nu tim în ce măsură cele trei tipuri timpurii, care aparțin grupului de obiecte achiziționat de la Cuzdrioara, pot fi luate în considerare. De asemenea, includerea caserolelor de tip Gödåker i a bolurilor cu mâner plat în acest grup trebuie făcută cu precauție, deoarece producția lor posibil să se fi încheiat numai în jur de 120 p. Chr.1454 Totu i, ținând cont de faptul că ambele piese din Dacia Porolissensis identificate drept caserole de tip Gödåker au fost descoperite în nivele care țin de castrul mic de pământ de la Ili ua/Arcobadara1455, apartenența lor la acest prim grup pare plauzibilă. 1454 1455 Vezi subcapitolul III.1.4, III.7. Vezi subcapitolul III.1.4. 294 Fig. 50. Etapele de pătrundere a vaselor de bronz în Dacia Porolissensis. necunoscut 160/180 mijlocul sec. al II-lea 140/160 începutul sec. al IIlea 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 2.1 2.2 E 160 2.2 E 160/161 2.2 E 161 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6 4.1 5.1 5.2 5.3 6 7 8 9.1 9.2 9.3 9.4 10.1 10.2 10.3 11.1 11.2 11.3 11.4 12.1 0 5 10 15 20 25 30 Graficul 4. Tipurile de vase de bronz identificate în Dacia Porolissensis în funcție de perioada de pătrundere. 295 Un alt argument pentru includerea lor aici este reprezentat de faptul că, în ciuda perioadei de producție care se încheie mai târziu, caserolele de tip Gödåker sunt reprezentate de un număr mult mai mic de descoperiri în comparație cu restul caserolelor cu capătul mânerului perforat circular. Situația bolurilor cu mânerul plat este asemănătoare. Ele sunt reprezentate de un singur exemplar, descoperit în primul nivel de locuire din castrul de la Bologa/Resculum, iar numărul acestor descoperiri este în general foarte mic în Dacia romană1456, cel puțin în stadiul actual al cuno tințelor. Din punct de vedere funcțional tipurile care aparțin acestui val au fost utilizate majoritar ca parte a serviciului de preparat i servit băuturi. Cele două căni de tip „Pompei” au servit pentru încălzirea apei, iar bolul cu mâner plat ca parte a setului de toaletă utilizat în thermae. Tipurile aparținând acestei prime etape de pătrundere nu sunt prezente în castrul de la Gherla i nici printre piesele de la Turda/Potaissa care au fost analizate în această lucrare, iar în materialul de la Moigrad/Porolissum sunt reprezentate doar de obiecte provenite din colecții private. În stadiul actual al cuno tințelor o asemenea situație poate fi explicată doar prin natura cercetărilor de teren i prin gradul de publicare a materialului arheologic. Al doilea grup de vase de bronz este format din tipuri a căror perioadă de producție se încheie cu puțin înainte sau în jur de mijlocul secolului al II-lea p. Chr. (Fig. 50, Graficul 4). El este reprezentat majoritar de seturile de strecurat Eggers 160 i 160/161 (2.2), de cănile aparținând tipului Canterbury (3.1), de ulcioarele cu mânerul decorat în relief (5.3), de bolurile cu mânere supraînălțate (8), de bazinele semisferice cu postament i mânere fixe (9.1) i, posibil, de gălețile cu ata e în formă de mască umană (10.1). inând cont de faptul că multe dintre aceste tipuri sunt caracterizate printr-o perioadă de producție care începe încă din secolul I p. Chr.1457, nu avem siguranța că ele sunt în totalitate rezultatul unui comerț activ desfă urat în Dacia romană. O parte din ele ar fi putut ajunge în noua provincie tot împreună cu proprietarii lor, dar, în lipsa unor informații clare referitoare la contextele de descoperire, intervalul în care au fost produse nu ne permite să le plasăm mai exact în timp. Nu excludem în totalitate apartenența la primul val a cănii de tip Canterbury (nr. 29) de la Turda/Potaissa atâta tip cât avem de-a face cu un produs italic i a ulciorului cu mânerul decorat în relief (nr. 51) din colecția Botár Imre. De asemenea, includerea găleților cu mască umană, reprezentate în Dacia Porolissensis de un singur ata de la Moigrad/Porolissum (nr. 69), în acest interval trebuie făcută cu precauție, deoarece atribuirea ata ului unui tip anume nu este posibilă, iar datarea tipurilor mai târzii (Eggers 27-28) nu exclude o achiziționare 1456 1457 Vezi subcapitolul III.7. Vezi subcapitolele III.2.2, III.3.1, III.5.3, III.8, III.9.1, III.10.1. 296 după mijlocul secolului al II-lea p. Chr.1458. Din punct de vedere funcțional i tipurile care formează acest grup au fost utilizate majoritar ca parte a serviciilor pentru preparat i servit băutura, dar i ca parte a seturilor pentru spălat mâinile i pentru spălat, în general. O a treia etapă de pătrundere poate fi plasată după mijlocul secolului al II-lea p. Chr. (Fig. 50, Graficul 4) când ajung în zona analizată seturile de strecurat Eggers 161 (2.2), cănile din tablă de bronz pentru fiert apa Bolla I i Bolla II (3.5, 3.6), bolurile cu mâner tubular terminate în protomă antropomorfă aparținând tipului Canterbury (6) i gălețile Eggers 36 împreună cu variantele lor (10.2)1459. De i, a a cum am menționat în cadrul analizei tipului, unele variante ale cănilor Bolla I au fost produse începând cu ultimele decenii ale secolului I p. Chr., considerăm că piesele prezente în Dacia Porolissensis trebuie legate de începutul exportului lor către Pannonia, urmat de o presupusă producție desfă urată la nivel local, care nu se produce înainte de mijlocul secolului al II-lea p. Chr.1460 Ne menținem deocamdată acest punct de vedere atâta timp cât nici una din piesele analizate de noi nu provine dintr-un context de descoperire anterior acestei date. Ultimul val care poate fi surprins pe baza informațiilor oferite de tipologie se plasează începând cu ultimele decenii ale secolului al II-lea p. Chr. (Fig. 50, Graficul 4) i cuprinde cu siguranță diferitele tipuri de bazine cu pereții drepți (9.2, 9.3, 9.4) i gălețile cu corpul în formă de clopot (10.3)1461. Probabil tot după acest interval ajunge la Gilău balsamarium-ul cu corpul decorat în relief (11.1)1462 i, posibil, la Napoca cele două balsamaria din fier, de i încadrarea ultimelor două piese în acest grup nu este sigură întrucât informațiile cunoscute în momentul de față sunt puține1463. Acestor etape de pătrundere li se adaugă anumite tipuri care, din cauza perioadelor lungi de producție sau a informațiilor puține care nu permit o izolare clară a acesteia, nu pot fi încadrate cu siguranță (Fig. 50, Graficul 4). Cănile cu buza trilobată de tip Millingen (3.2) trebuie să fi ajuns în provincie pe parcursul secolului al II-lea p. Chr.1464. În acela i interval pot fi incluse i cănile cu deversor alungit (3.3) i ulcioarele cu capătul mânerului în formă de picior uman (5.2)1465. Pe baza contextului de descoperire, tot pe parcursul acestui secol, posibil în prima jumătate, trebuie să fi ajuns la Bologa/Resculum capacul de balsamarium nr. 1458 Vezi subcapitolul III.10.1. Vezi subcapitolele III.2.2, III.3.5, III.3.6, III.6, III.10.2. 1460 Vezi subcapitolul III.3.5. 1461 Vezi subcapitolele III.9.2, III.9.3, III.9.4. 1462 Vezi subcapitolul III.11.1. 1463 Vezi subcapitolul III.11.4. 1464 Vezi subcapitolul III.3.1. 1465 Vezi subcapitolele III.3.3, III.5.2. 1459 297 831466. În schimb, lipsa informațiilor referitoare la contextelor în care au fost descoperite ata ul de balsamarium cu corp globular (nr. 82) i vasul antropomorf în formă de bust (nr. 86) de la Moigrad/Porolissum nu ne permite integrarea lor în una din aceste etape. Vasele de bronz din Dacia Porolissensis sunt produse de import. Nu avem la dispoziție nici un element care să ne indice o eventuală producție locală. Centrele de producție în care au fost realizate sunt cele active în perioada de existență a provinciei Dacia, iar piesele analizate provin într-o proporție covâr itoare din provinciile vestice ale Imperiului, din ateliere care si-au desfă urat activitatea în Gallia i în zona Rinului, fără a avea posibilitatea de a le localiza mai exact1467. Orientarea comercială vestică a Daciei Porolissensis în ceea ce prive te această categorie de importuri este cât se poate de firească i reflectă schimbările produse în industria vaselor de bronz romane după mijlocul secolului I p. Chr., când atelierele italice încep să î i înceteaze treptat producția, ea fiind continuată ulterior în mediul provincial. Singurele produse identificate cu siguranță drept italice, exceptând grupul de la Cuzdrioara, aparțin în mare parte primului val de intrări definit mai sus i reprezintă piese care mai erau încă în uz la sfâr itul secolului I i începutul secolului al II-lea p. Chr. Este vorba despre caserolele cu capătul mânerului perforat circular (Petrovszky V, 1), reprezentate în grupul studiat de noi de caserola din depozitul de la Orheiu Bistriței (nr. 10), de cana de tip Canterbury de la Turda/Potaissa1468, de cănile de tablă de bronz aparținând tipului „Pompei” identificate la Buciumi i Moigrad/Porolissum1469 i de mânerul de amforă cu corpul globular de la Ili ua/Arcobadara1470. În ateliere care i-au desfă urat activitatea în Peninsula Italică au fost probabil produse i o parte din caserolele cu capătul mânerului perforat circular Petrovszky V, 2 i V, 3, precum i o parte a seturile de strecurat Eggers 160 (Petrovszky X, 6), fără a putea însă izola exemplarele italice de cele aparținând de industria galică incipientă1471. În ceea ce prive te tipurile mai târzii, gălețile cu corpul în formă de clopot i ata e decorate cu scene bahice sunt considerate produse ale unor ateliere care i-au desfă urat activitatea în nordul Peninsulei Italice începând cu sfâr itul secolului al II-lea p. Chr.1472. O eventuală pătrundere a produselor realizate în atelierele de la sudul Dunării (Moesia i Thracia), a căror prezență este atestată în Dacia Superior prin cele două găleți de 1466 Vezi subcapitolul III.11.3, IV.6. Vezi discuția referitoare la ateliere din subcapitolul II.3.2. 1468 Vezi subcapitolul III.3.1. 1469 Vezi subcapitolul III.3.4. 1470 Vezi subcapitolul III.4.1. 1471 Vezi discuția în subcapitolul III.1.3. 1472 Vezi subcapitolul III.10.3. 1467 298 la Zlatna/Ampelum1473, ar putea fi luată în considerare pe baza ata elor realizate din tablă de bronz care ar putea proveni de la asemenea găleți1474 i pe baza ata ului de bazin de la Gherla (nr. 66)1475. Din nefericire problema căilor de aprovizionare a Daciei Porolissensis cu asemenea produse de import nu poate fi rezolvată atâta timp cât nu avem la dispoziție o imagine de ansamblu a ceea ce a însemnat importul de vase de bronz la nivelul întregii provincii Dacia romană. În momentul de față nu cunoa tem i nici nu putem defini anumite particularități de aprovizionare cu asemenea produse a zonei de nord a provinciei în comparație cu restul, de i, a a cum vom vedea, prezența masivă a elementului militar a fost un factor determinant din acest punct de vedere. O aprovizionare directă cu importuri a Daciei Porolissensis prin Pannonia Inferior, utilizând drumul care leagă Aquincum de Porolissum, traversând câmpia Tisei, cu o eventuală variantă (Intercisa-Resculum-Napoca)1476, pare logică, deoarece comercianții ar fi economisit foarte mult timp, însă nu tim în ce măsură aceste căi corespund unor realități antice, cel puțin în ceea ce prive te vasele de bronz romane, atâta timp cât ele reprezintă descoperiri excepționale în zona de barbaricum dintre aceste puncte1477. Chiar dacă această rută comercială a fost utilizată, nu tim dacă acest lucru s-a întâmplat de la începutul provinciei sau, cel puțin pentru o perioadă inițială, putem avea în vedere i o aprovizionare de-a lungul drumului imperial sau de-a lungul văii Mure ului (LugioParthiscum-Micia) până la Apulum1478, punct din care bunurile ar fi putut fi redistribuite. Sperăm că analizarea pe viitor a unor grupuri mai mari de vase de bronz din restul Daciei romane să lămurească măcar parțial aceste probleme. Dacă privim distribuția pe perioade a materialului analizat (Graficul 4) din punct de vedere cantitativ, poate fi observat faptul că numărul vaselor de bronz produse până la mijlocul secolului al II-lea p. Chr. i ajunse în Dacia Porolissensis este relativ egal cu ceea ce se întâmplă după acest interval cronologic. Din punct de vedere funcțional, în perioada anterioară mijlocului secolului al II-lea p. Chr., predomină tipurile utilizate pentru preparat i servit băutura i cele destinate îngrijirii personale, urmând ca în etapa următoare să fie atestate mai ales vasele de bucătărie i anumite tipuri utilizate pentru amestecat vinul i în 1473 Vezi notele 1064 i 1083. Vezi subcapitolul III.10.4. 1475 Vezi subcapitolul III.9.5. 1476 Vezi FODOREAN 2006, 335; VISY 2010, 85-86, 91, Pl. I/2; GABLER 2011 (cu o discuție detaliată a tuturor informațiilor cunoscute despre posibilele trasee care leagă Pannonia Inferior de zona centrală i nordică a Daciei). 1477 Vezi MATEI, STANCIU 2000; GHINDELE 2010; GABLER 2011, 46, nota 42 (cu o sinteză a principalelor categorii de importuri romane din mediul sarmatic). 1478 FODOREAN 2006, 335; VISY 2010, 85-86, 91, Pl. I/2; GABLER 2011. 1474 299 cadrul toaletei. Numărul vaselor folosite în bucătărie (seturile de strecurat Eggers 161, cănile pentru fiert apa), slab reprezentate în perioada anterioară1479, cre te după mijlocul secolului al II-lea p. Chr. Reprezentarea tipurilor utilizate în bucătărie este strict condiționată de cronologia perioadelor de producție i reflectă un proces general de transformare formală i funcțională pe care industria vaselor de bronz romane îl traversează începând cu mijlocul secolului al II-lea p. Chr. Astfel, începând cu a treia generație de vase de bronz definită de R. Petrovszky („Die dritte Gefäßgeneration”)1480, ale cărei începuturi pot fi plasate la mijlocul secolului al II-lea p. Chr., a fost observat un regres al industriei vaselor de bronz romane, caracterizat din punct de vedere tehnic prin utilizarea doar parțială a strungului i prin produse realizate din tablă de bronz bătută sau presată. Accentul începe a fi pus de acum înainte pe elementul funcțional, nu pe cel estetic i poate fi observată o predilecție a atelierelor pentru formele folosite în bucătărie în defavoarea celor utilizate în cadrul serviciului de băut. Aceste transformări pot fi sesizate i în ceea ce prive te dimensiunile vaselor care devin din ce în ce mai mari. Explicația pentru această transformare nu este clară în momentul de față, deoarece nu se tie în ce măsură putem vorbi despre o „barbarizare” a modului de utilizare sau doar de o înlocuire a tipurilor care alcătuiesc serviciul de băut cu exemplare din alte materiale1481. În acest context general, reprezentarea tipurilor utilizate pentru gătit este slabă în Dacia Porolissesis. Valorile oferite de graficul 4 sunt mai mari datorită numărului mare de căni din tablă de bronz identificate. Însă, vasele utilizate pentru gătit sunt puține i, exceptând cănile din tablă de bronz, ele mai sunt reprezentate doar de seturile de strecurat Eggers 161, a căror prezență este atestată numai prin intermediul a trei exemplare1482. Absența cazanelor din grupul de material analizat nu trebuie să surprindă, deoarece descoperirile de acest gen nu sunt numeroase în mediul militar, în general, pe parcursul secolelor II-III p. Chr. Analiza răspândirii tipurilor de vase de bronz în castrele de pe limes-ul Germaniei Superior i Raetiei realizată de Ch. i C. Holliger a arătat că aceste recipiente sunt rare1483. Ele au fost într-o oarecare măsură utilizate în castrele din Dacia Porolissensis, dovezile pe care le avem în acest sens fiind indirecte. În inventarul Gimnaziului Evanghelic din Bistrița, care conține informații despre compoziția inițială a depozitului de obiecte de metal descoperit în castrul de 1479 Vezi numerele de catalog 32, 33 i subcapitolul III.3.4. Capacul nr. 32 provine cu siguranță de la o cană pentru fiert apa, însă cana de care a aparținut mânerul nr. 33 ar fi putut fi utilizată i pentru servit. Nu ne putem pronunța clar asupra funcționalității atâta timp cât nu tim dacă a avut sau nu capac. 1480 PETROVSZKY 1993, 123-125. 1481 Vezi discuția mai detaliată la BERNHARD, PETROVSZKY 1990a, 35; PETROVSZKY 1993, 123-125. 1482 Vezi numerele de catalog 20, 24, 25. 1483 HOLLIGER, HOLLIGER 1987, 46-47. 300 la Orheiu Bistriței, este amintit „un trepied pentru susținerea pe foc a vaselor” i un „dispozitiv pentru agățat căldarea pe foc”, astăzi pierdute1484. Acestora li se adaugă o serie de grătare din fier descoperite în mediul civil i militar din restul provinciei Dacia care ar fi putut fi folosite i împreună ca vase de gătit din metal (castrul de la Feldioara1485, depozitul de la Mărculeni1486). Explicația oferită de H. E. M. Cool pentru apariția rară a cazanelor pe siturile cu caracter domestic, conform căreia acestea nu au fost obiecte utilitare ci au fost utilizate doar ocazional, pentru a pregăti mâncarea în scop ritual1487, ni se pare puțin probabilă. Cu siguranță o parte din ele au putut fi folosite în acest scop, însă numărul mare de cazane care apar ca parte a inventarului bucătăriilor romane, în „depozitele” formate în urma raidurilor întreprinse de populațiile barbare în provinciile vestice ale Imperiului pe parcursul secolului al III-lea p. Chr. contrazice o utilizare pur cultică. Imaginea oferită de consumul de vase de bronz din castrele de pe limes-ul Germaniei Superior i Raetiei pe parcursul secolelor II-III p. Chr. este conformă cu materialul studiat de noi, în condițiile în care procentul de aproximativ 50% ocupat de tipurile utilizate cel mai mult în mediul militar (caserole, găleți, căni din tablă de bronz i bazine)1488 se confirmă i pentru Dacia Porolissensis. În schimb, numărul cănilor din tablă de bronz este mai mare, singura explicație în acest sens putând fi reprezentată de o eventuală aprovizionare directă a zonei de nord a Daciei cu produse realizate în presupusul atelier din Pannonia1489. Deoarece grupul de piese pe care s-a bazat analiza noastă provine într-o proporție covâr itoare din mediul militar, nu am putut face o comparație între siturile civile i militare din Dacia Porolissensis. Sperăm că pe viitor, odată cu evoluția cercetărilor de teren în a ezările civile din această zonă, dar i cu publicarea materialului din părțile deja cercetate ale a ezărilor civile, acest lucru va fi posibil. De altfel, această discuție este una incipientă i la nivelul Imperiului, deoarece numărul studiilor care au tratat grupuri de vase de bronz provenite din mediul civil a crescut doar recent1490. 1484 GAIU 2005, 216. GUDEA 2008, 195, 306, Pl. XLV. 1486 GLODARIU ET ALII 1970, 217, 227, Fig. 29/2. 1487 COOL 2006, 48-50. 1488 Vezi HOLLIGER 1994, 213-214, Graphik II. 1489 Vezi subcapitolul III.3.5. 1490 Pentru încercări de acest gen, vezi HOLLIGER, HOLLIGER 1989, 38-47; HOLLIGER 1994; SEDLMAYER 1999, 127, nota 847; KAPELLER 2003, 98-100. Pe baza comparației vaselor de bronz din castrul legionar de la Vindonissa, din castrele de pe limes-ul Germaniei Superior i Raetiei cu piese de acest gen provenite din mediul civil (Baden/Aquae Helveticae, Kempten/Cambodunum, Nijmegen/Noviomagus) s-a observat că vasele de bronz din mediul civil aparțin majoritar serviciului de masă i sunt mult mai variante în comparație cu castrele unde predomină caserolele i cănile din tablă de bronz pentru fiert apa. Aceste observații sunt valabile mai ales pentru realități de secol I p. Chr. 1485 301 Considerăm că pentru moment, atâta timp cât nu avem la dispoziție o imagine generală a importului de vase de bronz în întreaga provincie Dacia, o discuție referitoare la absența anumitor tipuri utilizate în Imperiu pe parcursul secolelor II-III p. Chr. (de ex.: gălețile de tip Hemmoor, bazinele cu capac semicircular i deversor etc.) ar fi precipitată. Mai ales pentru că nu avem siguranța că un studiu riguros al materialului din restul provinciei nu ar dovedi contrarul. Lipsa acestor produse din unele castre precum Romita sau Româna i nu poate fi explicată deocamdată decât prin natura cercetărilor de teren. În urma analizării vaselor de bronz din Dacia Porolissesis putem spune că pe parcursul ocupației romane această zonă a beneficiat de un aport relativ constant de astfel de produse de import. Intensitatea comerțului cu vase de bronz i implicit intensitatea utilizării lor este greu de cuantificat din punct de vedere cantitativ în momentul de față, deoarece informațiile pe care ne-am bazat sunt la rândul lor condiționate de stadiul cercetării de teren i de gradul de publicare a materialului. Considerăm că esențială în cadrul acestei discuții ar fi o analiză detaliată a materialului descoperit în castrul legionar de la Turda/Potaissa care, din cauza intervalului cronologic restrâns în care a existat, ar putea aduce informații concludente în ceea ce prive te aprovizionarea unui castru legionar cu vase de bronz i nu numai după mijlocul secolului al II-lea p. Chr. Ni se pare important să accentuăm faptul că grupul supus analizei reflectă majoritar un consum militar i că vase de bronz de bună calitate au făcut parte din viața de zi cu zi a soldaților staționați în Dacia Porolissensis, mai ales dacă luăm în considerare faptul că un număr important din obiectele pentru care contextul de descoperire este cunoscut provine din barăci. De asemenea, trebuie să subliniem faptul că aceste produse au fost folosite încă din primii ani de existență a castrelor, în activități care presupun adoptarea unui mod roman de a consuma vinul sau de îngrijire corporală. Este greu de surprins, pe baza datelor oferite de contextele de descoperire, în ce măsură aceste produse au fost utilizate în cadrul unor servicii, deoarece materialul analizat reflectă realități legate majoritar de momente în timp când piesele au fost scos din uz, însă, pe de altă parte, nu avem nici un motiv să negăm în totalitate o asemenea utilizare atâta timp cât, de exemplu, caserolele i seturile de strecurat băuturi sunt atestate în castre în acela i interval cronologic. Bineînțeles, această lucrare reprezintă un prim pas în direcția studierii acestei categorii de importuri. Sperăm că ea va da un impuls speciali tilor i că pe viitor loturi importante de material, atât din Dacia Porolissensis, cât i din restul provinciei Dacia, vor fi studiate. 302 VI. Abrevieri și bibliografie Autori antici: CATO, DE AGR. CICERO, IN VERREM, DE SIG. CICERO, PRO ROS. AM. HERON, PNEUMATICA MARTIAL PETRONIUS, SATYRICON PLINIUS, NH SUETONIUS, DIVUS IULIUS TACITUS, ANNALES TACITUS, GERMANIA VARRO, DE LINGUA LATINA VITRUVIUS, DE ARH. Cato and Varro, On Agriculture, translated by W. D. Hooper, H. B. Ash, LOEB Classical Library, Cambridge – Massachusetts – London 1934. Marcus Tullius Cicero, Opere alese, vol. I, ediţie îngrijită de G. Guţu, traducere Daniel Ganea, Bucureşti 1973, 154-202. E. H. Donkin (ed.), M. Tullii Ciceronis pro Sexto Roscio Amerino oratio ad Iudices, London 1955. B. Woodcroft (ed.), The Pneumatics of Heron of Alexandria, translated by B. Woodcroft and J. G. Greenwood, London 1851. Martial, Epigrams, vol. I-II, with an english translation by Walter C. A. Ker, London – New York 1919-1920. Seneca, Petroniu, Apokolokyntosis. Satyricon, traducere, prefaţă şi note de Eugen Cizek, Bucureşti 1967, 37-286. Plinius, Naturalis Historia. Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate, vol. I-VI, traducere din limba latină, prefaţă, note şi indice de Ioana Costa, Bucureşti 2001-2004. Suetonius, Lives of the Caesars, I, Julius. Augustus. Tiberius. Gaius. Caligula, translated by J. C. Rolfe, LOEB Classical Library, Cambridge – Massachusetts – London 1913. P. Cornelius Tacitus, Opere. III. Anale, traducere A. Marin, studiu introductiv şi note N. I. Barbu, Bucure ti 1964. P. Cornelius Tacitus, Opere I. Dialog despre oratori. Despre viaţa şi caracterul lui I. Agricola. Despre originea şi ţara germanilor, traducere şi note Teodor A. Naum, prefaţă N. Lascu, Bucureşti 1958, 91-127. M. Terentii Varonis de Lingua Latina. Librorum Quae Supersunt. Emendata et annotata a Carolo Odofredo Muellero. Anno MDCCCXXXIII, Lipsiae, In Libraria Weidmanniana. Vitruviu, Despre arhitectură, traducere de G. M. Cantacuzino, Traian Costa, Grigore Ionescu, Bucureşti 1964. Dicţionare şi culegeri de izvoare: AE CIL DAREMBERG, SAGLIO DEX ERNOUT, MEILLET 2001 L’Année Épigraphique, Paris. Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin. C. Daremberg, E. Saglio (dir.), Dictionnaire des antiquités greques et romaines d’aprés les textes et les monuments, tome 1-5, Paris 1877-1919. Dic ionarul explicativ al limbii române, edi ia a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Bucureşti 1998. A. Ernout, A. Meillet , Dictionnaire étymologique de la langue latine. Histoire de mots, reprint after the 4th edition (1959) with additions and corrections from J. André, Paris 2001. 303 GU U 2003 IDR ILAlg II 3 MDN MIGNE, PL OPEL I OPEL III RIB RIU 5 G. Guţu, Dicţionar latin-român, Bucureşti 2003. Inscriptiones Daciae Romanae, Bucureşti-Paris. H.- G. Pflaum, X. Dupuis , Inscriptions latines de l'Algérie. II, 3. Inscriptions de la confédération cirtéenne, de Cuicul et de la tribu des Suburbures, Paris 2003. F. Marcu, Marele dic ionar de neologisme, Bucureşti 2000. J.-P. Migne (ed.), Patrologiae cursus completus. Series Latina, XXXIII, Paris, 1865.. B. Lőrincz, F. Redő (ed.), Onomasticon Provinciarum Europae Latinarum. Vol. I: ABA – BYSANVS, Budapest 1994. B. Lőrincz, Onomasticon Provinciarum Europae Latinarum (OPEL). Vol. III: LABAREVS – PYTHEA, Wien 2000. R. G. Colligwood, R. P. Wright, The Roman Inscriptions of Britain. I. Inscriptions on Stone, Oxford 1965. J. Fitz, U. Jákváry, G. Takács, Die römischen Inschriften Ungarns (RIU). 5. Intercisa, Budapest 1991. Lucrări referitoare la tema cercetată: ABDOU DAOUD 1998 ALEXANDRESCU 2005 ALFÖLDY-G ZDAC 2003 ALFÖLDY-G ZDAC 2005 ALICU 2008 ALICU ET ALII 1979 ALICU ET ALII 1994 ALLISON 1999 ALLISON 2006 ANDRI OIU 2006 ANKNER 1993 D. Abdou Daoud, Evidence for the production of bronze in Alexandria. În: EMPEREUR 1998, 115-124. C.-G. Alexandrescu, Eine Siegerehrungsszene auf einem römerzeitlichen Grab bei Slokoshtitsa, Bez. Kjustendil. În: C. Mu ețeanu, M. Bărbulescu, D. Benea (ed.), Corona laurea. Studii în onoarea Luciei eposu-Marinescu, Bucure ti 2005, 13-29. Á. Alföldy-Găzdac, Bronzuri romane din Dacia în colecţia Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta/Bronzes from Roman Dacia in the Collection of the Hungarian National Museum Budapest, EphNap 13, 2003, 149-185. Á. Alföldy-Găzdac, Roman bronzes from Dacia in the Hungarian National Museum in Budapest. În: C. Mu ețeanu, M. Bărbulescu, D. Benea (ed.), Corona laurea. Studii în onoarea Luciei eposuMarinescu, Bucure ti 2005, 31-66. D. Alicu (coord.), Polus. Istorie pierdută – Istorie regăsită, ClujNapoca 2008. D. Alicu, C. Pop, V. Wollmann, Figured Monuments from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, BAR. International Series 55, Oxford 1979. D. Alicu, S. Coci , C. Ilie , A. Soroceanu, Small finds from Ulpia Traiana Sarmizegetusa I, Sarmizegetusa Monograph 4, BMN 9, Cluj-Napoca 1994. P. M. Allison, Labels for ladles: interpreting the material culture of Roman households. În: P. M. Allison (ed.), The archaeology of household activities, London 1999, 57-77 P. M. Allison, The Insula of the Menander at Pompeii. Volume III: The Finds, a contextual study, Oxford-New York 2006. I. Andriţoiu, Necropolele Miciei, Timişoara 2006. D. Ankner, Röntgenfluoreszenzanalytische Untersuchung an Teller und Platten. În: KÜNZL 1993, 447-456. 304 ANTIQUE BRONZES L. Petculescu (ed.), Antique Bronzes in Romania. Exhibition 2003 catalogue, Bucharest 2003. ARDE 2003 L. C. Ardeț, Un fragment de caserolă din bronz descoperită la Tibiscum, Banatica 16/1, 2003, 305-308. ARDE 2004a A. Ardeț, Bronze pieces recently discovered in Tibiscum. În: BUCHAREST 2004, 29-36. ARDE 2004b L. C. Ardeț, Figurative bronze pieces discovered at Tibiscum, Gaganae and Berzobis. În: BUCHAREST 2004, 37-41. ARDE , ARDE A. Ardeț, L. C. Ardeț, Tibiscum. A ezările romane, Cluj-Napoca 2004 2004. ARDEVAN 2010 R. Ardevan, Soarta materialului arheologic roman de la Gherla. În: V. Rusu-Bolindeț, T. Sălăgean, R. Varga (ed.), Studia archaeologica et historica in honorem magistri Dorin Alicu, ClujNapoca 2010, 86-96. ARDEVAN, RUSU R. Ardevan, A. A. Rusu, Botár Imre i colec ia sa de antichită i, 1979 ActaMP 3, 1979, 387-409. ARDEVAN ET ALII R. Ardevan, V. Suciu, D. Ciugudean, Tezaurul monetar roman 2003 „Apulum VII”, BMA 20, Alba Iulia 2003. ARNS, CRAWFORD R. G. Arns, B. E. Crawford, Resonant Cavities in the History of 1995 Architectural Acoustics, T&C 36/1, 1995, 104-135. AUBERT 1993 J. – J. Aubert, Workshop managers. În: W. V. Harris (ed.), The inscribed economy. Production and distribution in the Roman empire in the light of instrumentum domesticum. The proceedings of a conference held at The American Academy in Rome on 10-11 January 1992, JRA supp. ser., 6, 1993, 171-181. AUGUSTONI, C. Augustoni, T. Anderson, „A Mercure Auguste pur un montant de ANDERSON 2001 trois deniers et demi”. Le graffito sur la coupe en bronze de Châbles FR-Les Saux, JSGU 84, 2001, 177-182. AZNAR ET ALII M. Aznar, L. Gaztelu, C. Yllán (coord.), Los bronces romanos en 1990 España, Ministero de Cultura, Madrid 1990. BABELON, E. Babelon, J. – A. Blanchet, Catalogue des bronzes antiques de la BLANCHET 1895 Bibliothque Nationale, Paris 1895. BAJUSZ 1980 I. Bajusz, Colec ia de antichită i a lui Téglás István din Turda, ActaMP IV, 1980, 367-394, Pl. I-VII. BAJUSZ 2005 I. Bajusz (sz.), Téglás István jegyzetei. Régészeti feljegyzések, I/1-2, Sapientia Könyvek 42, Kolozsvár 2005. BANGHARD, K. Banghard, J. Gorecki, Bronzener Doppelhenkelkrug aus GORECKI 2007 Dettenheim-Liedolsheim (Lkr. Karlsruhe). Ein Beitrag zum spätrepublikanischen Metallgeschirr, SJ 54, 2004 (2007), 119-150. BÁNKI 1972 Zs. Bánki, Az Istváni Király Múzeum gyűjteménye. Római kori figurális bronz, ezüst és ólom tárgyak – La collection du Musée Roi Saint Étienne. Object romains figurés en bronze, argent et plomb, Bulletin du Musée Roi Saint Étienne – Az István Király Múzeum Közleményei B 30, Székesfehérvár 1972. BARATTE 1993 F. Baratte, Obsevations complémentaires à propos de deux objets en fer du trésor de Vienne, AKB 23, 1993, 223-229. BARATTE ET ALII Fr. Baratte, L. Bonamour, J.-P. Guillaumet, S. Tassinari, Vases 1984 antiques de metall au Musée de Chalon-sur-Saône, RAEC suppl. 5e, Dijon 1984. 305 BARBARENSCHATZ 2007 BARTLOW HILLS 1842 Historisches Museum der Pfalz Speyer, Geraubt und im Rhein versunken. Der Barbarenschatz, 2. Auflage, Stuttgart 2007. ***, 1. A letter fron John Gage Rokewode, Esq., F.R.S., Director, to Hudson Gurney, Esq., F.R.S., Vice President, with an account of the final excavations made at the Bartlow Hills, Archaeologia 29, 1842, 1-4, Pl. I. BATIGNE, DESBAT C. Batigne, A. Desbat, Un type particulier de “cruche”: les 1996 bouilloires en céramique d´époque romaine (Ier – IIIe siécles), Société Française d´Étude de la Céramique Antique en Gaule, Actes du congrès de Dijon, 16-19 mai 1996, Marseille 1996, 381-393. BAYLEY 1990 J. Bayley, The Production of Brass in Antiquity with particular reference to Roman Britain. În: P. T. Craddock (ed.), 2000 Years of Zinc and Brass, British Museum Occasional Paper No. 50, London 1990, 7-27. BAYLEY 1995 J. Bayley, Spoon and Vessel Moulds from Castleford, Yorkshire. În: NIJMEGEN 1995, 105-111. BAYLEY, BUDD J. Bayley, P. Budd, The clay moulds. În: H. E. M. Cool, C. Philo 1998 (eds.), Roman Castleford. Excavations 1974-85. Volume I. The Small Finds, Yorkshire Archaeology 4, Exeter 1998, 195-222. BAYLEY ET ALII J. Bayley, G. Campbell, M. Canti, D. Dungworth, Metalworking at 2002 Catterick. În: P. R. Wilson, Cataractonium: Roman Catterick and its hinterland. Excavations and research, 1958-1997, Part II, CBA Research Report 128, York 2002, 164-166. B LU 1986 C. L. Băluţă, Monumente epigrafice de la Apulum, Apulum 23, 1986, 119-146. B LU 1989 C. L. Băluţă, Monumente sculpturale de la Apulum (Monuments de sculpture d’Apulum), Apulum 25, 1989, 251-268. B RBULESCU 1994 M. Bărbulesu, Potaissa. Studiu monografic, Dissertationes Mvsei Potaissensis I, Turda 1994. B RBULESCU 2004 M. Bărbulescu, Les bronzes antiques de Roumanie. Collections et recherches. BUCHAREST 2004, 49-55. BEAGRIE 1989 N. Beagrie, The Romano-British Pewter Industry, Britannia 20, 1989, 169-191. BECK ET ALII 1985 F. Beck, M. Meniu, T. Berthoud, L.-C. Hurtel, Métallurgie des bronzes. În: J. Hours (coord.), Recherches gallo-romains I, Notes et documents des musées de France 9, Paris 1985, 69-139. BENDER 1992 S. Bender, Zum Buntmetallkessel des sogenannten Seuso-Schatzes, AKB 22, 1/1, 1992, 119-124. BENDER 2000 S. Bender, Paarbildung bei römischen Schalen mit flachem horizontalen Griff ('Kasserolen'). În: KÖLN 2000, 469-483. BENEA 2008 D. Benea, Metalurgia i prelucrarea fierului în Dacia. În: D. Benea (coord.), Dacia în sistemul socio-economic roman. Cu privire la atelierele meşteşugăreşti locale, BHAUT 9, Timişoara 2008, 11-95. BENEA, HICA 2004 D. Benea, I. Hica, Damnatio memoriae în arhitectura romană târzie de la Dunărea de Jos, Timişoara 2004. BERKE 1990 S. Berke, Römische Bronzegefässe und Terra Sigillata in der Germania Libera, Münster 1990. BERNHARD, H. Bernhard, R. Petrovszky, Die Bronzegefässe. În: BERNHARD PETROVSZKY 1990a ET ALII 1990, 34-40. 306 BERNHARD, H. Bernhard, R. Petrovszky, Überlegungen zur Datierung, Herkunft PETROVSZKY 1990b und Zussamensetzung des Hortfundes. În: BERNHARD ET ALII 1990, 44-46. BERNHARD ET ALII H. Bernhard, H. – J. Engels, R. Engels, R. Petrovszky (Hrsg.), Der 1990 römische Schatzfund von Hagenbach, Mainz, 1990. BESSAC 2004 J. – C. Bessac, Le tournage antique d’éléments arhitecturaux. În: M. Feugère, J.-C. Gérold (dir.), Le tournage, des origines à l’an Mil. Actes du colloque de Niederbronn, octobre 2003, Monographies Instrumentum 27, Montagnac 2004, 187-200. BEVAN 1999 L. Bevan, Ecstatic celebrants: Bacchic metalwork from the Roman Midlands, Transactions 38, 1996-1997 (1999), 6-11. BIANCHI 1974 L. Bianchi, I rilievi funerari con banchetto della Dacia romana, Apulum 12, 1974, 159-181. BIANCHI 1985 L. Bianchi, Le stele funerarie della Dacia. Un’esspressione di arte romana periferica, Roma 1985. BIDWELL 1980 P. T. Bidwell, Roman Exeter: Fortress and Town, Exeter 1980. BIENERT 2007 B. Bienert, Die römischen Bronzegefäße im Rheinischen Landesmuseum Trier, Trierer Zeitschrift 31, Trier 2007. BISHOP 1996 M. Bishop, Finds from Roman Aldborough. A catalogue of small finds from the Romano-British town of Isurium Brigantum, Oxbow Monograph No. 65, Oxford 1996. BISHOP, M. C: Bishop, J. C. N. Coulston, Roman military equipment from COULSTON 1993 the Punic Wars to the fall of Rome, London 1993. BÖCKING ET ALII H. Böcking, J.-C. Gérold, R. Petrovszky, Drehen und Drücken. Zu 2004 Herstellungstechniken römischer Metallgefässe. În: M. Feugère, J.C. Gérold (dir.), Le tournage, des origines à l’an Mil. Actes du colloque de Niederbronn, octobre 2003, Monographies Instrumentum 27, Montagnac 2004, 211-220. BODOR 1986 A. Bodor, Contribuţii la istoria oraşului Napoca şi a monumentelor sale sculpturale în piatră I, ActaMN 22-23, 1985-1986, 185-200. BODOR 1988 A. Bodor, Contribuţii la istoria oraşului Napoca pe baza monumentelor sale sculpturale în piatră II, ActaMN 24-25, 19871988, 193-221. BOLLA 1979 M. Bolla, Recipienti in bronzo d’età romana in Lombardia. 1. Brocca rinvenuta a Carobbio degli Angeli, RAComo 161, 1979, 2350, fig. 1, tav. I-V. BOLLA 1986 M. Bolla, 1. Casseruola, attingitoio e situla da Viadana. În: BOLLA ET ALII 1986, 195-209. BOLLA 1989 M. Bolla, „Blechkannen”: Aggiornamennti, RASMI 53-54, 1989, 95-118. Tav. XLVI-LIX. BOLLA 1991 M. Bolla, Le situle “a corpo ovoide”. În: M. Bolla, Ch. Boube, J. P. Guillaimet, Les Situles. În: FEUGÈRE, ROLLEY 1991, 11-18. BOLLA 1994 M. Bolla, Vasellame romano in bronzo nelle Civiche Raccolte Archeologiche di Milano, RASMI Suppl. 11, 1994, 1-123, tav. IXCVIII. BOLLA ET ALII 1986 M. Bolla, M. Castoldi, L. Terenziani, Recipienti in bronzo d'età romana in Lombardia, Scritti in ricordo di Graziella Massari Gaballo e Umberto Tocchetti Pollini, Milano 1986. BOLLA ET ALII 1991 M. Bolla, Ch. Boube, J. - P. Guillaumet, Les situles. În: FEUGÈRE, ROLLEY 1991, 7-22. 307 BOLLINGBERG, H. J. Bollingberg, U. Lund Hansen, Spurenelementvergleich LUND HANSEN 1993 zwischen einigen Westland- und Östlandkesseln aus Neupotz, Deutschland und Skandinavien. În: KÜNZL 1993, 457-469. BONDOC 2000 D. Bondoc, Bronzuri figurate romane. Muzeul Olteniei Craiova I, Craiova 2000. BONDOC, DINC D. Bondoc, D. R: Dincă, Bronzuri figurate romane. Muzeul 2003 Romanaţului Caracal (Bronzuri figurate romane de la Romula)/Roman figurines of bronze. The Museum from Caracal (Roman figurines of bronze from Romula), Craiova 2003. BONDOC, GUDEA D. Bondoc, N. Gudea, Castrul roman de la Răcari. Încercare de 2009 monografie (The Roman Auxiliary Fort from Răcari. An Attempt of Monograph), Interferenţe etnice şi culturale în mileniile I a. Chr. – I p. Chr. 14, Cluj-Napoca 2009. BÓNIS 1968 É. Bónis, Emaillierte Palästra-Geräte aus Brigetio, FA 19, 1968, 25-58. BÓNIS 1978 É. Bónis, Rekonstruktionsversuche aus dem Fundinventar der römerzeitlichen Bestattungswagens von Szomor-Somodorpuszta, FA 29, 1978, 103-124. BÓNIS 1981 É. Bónis, Das kaiserzeitliche „Wagengrab” 1 von Káloz, FA 32, 1981, 95-144. BÓNIS 1982 É. Bónis, Das kaiserzeitliche „Wagengrab” nr. 3 von Környe, FA 33, 1982, 117-161. BÓNIS 1983 É. Bónis, Der kaiserzeitliche Bronzefund von Zomba, FA 34, 1983, 93-122. BONNAMOUR 1977 L. Bonnamour, Vases en bronze d’époque romaine trouvés dans la Saône. În: LYON 1977, 19-29, fig. 1-4. BONNAMOUR 2000 L. Bonnamour, Archéologie de la Saône. 150 ans de recherches. Le fleuve gardien de la mémoire, Paris 2000. BONNER ET ALII J. Bonnet, Ph. De Carbonnières, L. Faudin, P. Forni, G. Garriga, N. 1989 Morand-Van Haecke, Ph. Velay, Les bronzes antiques de Paris, Musée Carnavalet, Paris 1989. BOUCHER 1971 S. Boucher, Vienne. Bronzes antiques, Inventaire des Collections Publiques Françaises 17, Paris 1971. S. Boucher, H. Oggiano-Bitar, Le tresor des bronzes de Bavay, BOUCHER, Revue de Nord. Hors Série, Collections archéologie 3, Lille 1993. OGGIANO-BITAR 1993 BOUCHER, S. Boucher, S. Tassinari, Bronzes antiques du Musée de la TASSINARI 1976 civilization gallo-romaine à Lyon I. Inscriptions, statuaire, vaisselle, Lyon 1976. BOUCHER 2012 Th. Boucher, Attaches de suspension de bassin de type Argentomagus, Instrumentum 31, 2010, 20-23. BOŽIČ 2002 D. Božič, Il vasellame bronzeo romano: grandi bacili e piccoli mestoli-colini. În: UDINE 2002, 419-428. BOZU 2001 O. Bozu, Obiecte din bronz descoperite în a ezarea romană de la Mehadia, jude ul Cara -Severin. (II), AnB 9, 2001, 147-163. BOZU 2008 O. Bozu, Catalogul pieselor romane i daco-romane din Colec ia Muzeului Banatului Montan/Catalogue of the Roman and DacianRoman Age Collection of the Mountainous Banat Museum, Re ița 2008. 308 BRAUN 2001 BRAVAR 2002 BREŠČAK 1982 BRIDGER 1993 BRONZES ANTIQUES BESANÇON 1981 BRONZES ROMAINS LAUSANNE 1978 BUCOVAL 1968 BUCOVAL 1972 BUDAY 1909 BUDAY 1914 BUJARD 2005 BURKHALTER 1998 CAHEN-DELHAYE 1970 CARANDINI 1977 CASSANI 2002 CASTOLDI 1979 C. Braun, Römische Bronzebalsamarien mit Reliefdekor, BAR International Series 917, 2001. G. Bravar, Bronzi romani dei Civici Musei di Storia ed Arte di Trieste. În: G. Cuscito, M. Verzár-Bass (a cura di), Bronzi di età romana in Cisalpina. Novità e riletture, Antichità Altoadriatiche 51, Trieste 2002, 481-509. D. Breščak, Antično bronasto posodje Slovenije (Roman bronze vessels in Slovenia), Situla 22/1, 1982, 1-59, T. 1-27. C. Bridger, Die Metallgefäße. În: H.-J. Schalles, Ch. Schreiter (Hrsg.), Geschichte aus dem Kies. Neue Funde aus dem Alten Rhein bei Xanten, Publikation zur Ausstellung im Regionalmuseum Xanten vom 6. Juni bis 31. Oktober 1993, Köln 1993, 65-81. ***, Bronzes antiques découverts à Besançon, Musée des BeauxArts et d´Archéologie de Besançon, Collections du Musée I, Besançon 1981. Musée Catonal d´Archéologie et d´Histoire (ed.), Bronzes romains de Suisse, Lausanne 1978. M. Bucovală, Noi morminte de epocă romană timpurie de la Tomis (Nouvelles tombes du début de l’epoque romaine a Tomi), Pontica 1, 1968, 269-306. M. Bucovală, Vase romane de bronz descoperite la Dervent, jud. Constanţa (Vases romains en bronze trouvés à Dervent; Römische Bronzegefässe in Dervent, Kreis Constanţa), Pontica 5, 1972, 117136. Á. Buday, Porolissumból, EM 26, 1909, 26-35. Á. Buday, Porolissumból/De Porolissum, DolgENM 5, 1914, 6786. J. Bujard, Les objets métallique d´Umm Al-Walid (Jordanie). În: ***, La vaisselle de bronze paléobyzantine. Actes du colloque international, Paris, 14-15 novembre 2003, AnTard 13, 2005, 135140. F. Burkhalter, La production des objets en métal (or, argent, bronze) en Égypte hellénistique et romaine à travers les sources papyrologiques. În: EMPEREUR 1998, 125-133. A. Cahen-Delhaye, Une buire romaine en bronze découverte à Saint-Mard, Helinivm 10, 1970, 120-135. A. Carandini, Alcune forme bronze conservate a Pompei e nel Museo Nazionale di Napoli. În: M. Annecchino, A. M. Bisi Ingrassia, A. Carandini, G. Cerulli Irelli, M. Fano, D. Manacorda, C. Panella, C. Pavolini, E. Pozzi Paolini, G. Pucci, N. Valenza Mele, L´instrumentum domesticum di Ercolano e Pompei nella prima età imperial, Quaderni di Cultura Materiale 1, Roma 1977, 163-168, tav. LXXVI-LXXXVII. G. Cassani, Blechkannen dall´Italia Nordorientale. În: CUSCITO, VERZÁR-BASS 2002, 511-524. M. Castoldi, Recipienti in bronzo d’età romana in Lombardia. 2. La coppa ageminata di Muralto, RAComo 161, 1979, 57-65, fig. 2, tav. VI-VIII. 309 CASTOLDI 1986 CASTOLDI 1991 CASTOLDI 1994 CASTOLDI 2002 CASTOLDI 2004 CASTOLDI, STORTI 1992 CAVALIER 1988 CHARDRONPICAULT 1997-1998 CHAUDRONPICAULT 2005 CHARDRONPICAULT, PERNOT 1999 CHIRIL ET ALII 1972 CHRISTENSEN 2005 CIMA DI PUOLO 1990 CIONGRADI 2006 CIONGRADI 2007 CIUGUDEAN 2003 CIUGUDEAN, B LU 1990 CIVILTÀ 1970 CLOSE-BROOKS 1980 M. Castoldi, 2. Il secchiello di Via Lanzone, Milano. În: BOLLA ET ALII 1986, 209-214. M. Castoldi, Origini e officine del vasellame in bronzo tardorepubblicano. În: FEUGÈRE, ROLLEY 1991, 139-142. M. Castoldi, Recipienti in bronzo d´età Romana provenienti da Milano. În: FREIBURG (STUTTGART)1994, 117-127. M. Castoldi, I recipienti in bronzo in Italia Settentrionale tra III e V secolo d. C.. În: CUSCITO, VERZÁR-BASS 2002, 289-308. M. Castoldi, Recipienti in bronzo dal territorio dell’antica Brixia tra età tardorepubblicana ed età augustea. În: BUCHAREST 2004, 85-95. M. Castoldi, A. Storti, Bottigle in bronzo tardoromane da Milano: analisi chimice, metallografiche e radiografiche. În: E. Antonacci Sanpaolo (a cura di), Archeometallurgia ricerche e prospettive. Atti del Colloquio Internazionale di Archeometallurgia, Bologna-Dozza Imolese, 18-21 ottobre 1988, Bologna 1992, 347-361. O. Cavalier, Le tresor d´Apt. Un ensemble de vaisselle métallique gallo-romaine, Fondation du Musée Calvet, Avignon 1988. P. Chardron-Picault, La fabrication du laiton à Autun, durant la période romaine: premières recherches, Société Éduenne 56/2, 1997-1998, 171-181. P. Chaudron-Picault, L’artisanat des alliages à base de cuivre de Vertault-Vertillum (Côte-d’Or), RAE 176, 2005, 135-147. P. Chardron-Picault, M. Pernot, Un quartier antique d´artisanat métallurgique à Autun. Le site du Lycée militaire, Documents d´archéologie française 76, Série Archéologie préventive, Paris 1999. E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel, C. Pop, Das Römerlager von Buciumi. Beiträge zur Untersuchung des Limes der Dacia Porolissensis, Cluj 1972. A. E. Christensen, The basin from Østby in Østford, a note on the manufacturing process. În: H. – J. Häßler (Hrsg.), Neue Forschungsergebnisse zur nordwesteuropäischen Frühgeschichte unter besonderer Berücksichtigung der altsächsischen Kultur im heutigen Niedersachsen, Studien zur Sachsenforschung 15, Oldenburg 2005, 485-486. M. Cima Di Puolo, Roma tra repubblica e imperio: la diffusione del lusso. În: PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1990, 39-49. C. Ciongradi, Ein neuen Altar für Silvanus aus Dacia Porolissensis. Studien über die arae in Dakien, ZPE 157, 2006, 213-224. C. Ciongradi, Grabmonument und sozialer Status in Oberdakien, BMN 26, Cluj-Napoca 2007. D. Ciugudean, Vasul de bronz. În: ARDEVAN ET ALII 2003, 1119, 161-166, Fig. 4-9. H. Ciugudean, C. L. Băluţă, Epigrafe de la Apulum, Apulum 26, 1990, 207-212. ***, Civiltà romana in Romania, Roma, Palazzo delle Esposizioni, via Nazionale, febbraio – aprile 1970, Roma 1970. J. Close-Brooks, A Roman iron flask from Newstead, PSAS 109, 1977-1978 (1980), 372-374. 310 COARELLI 1961 COCI 2007 COCI ET ALII 1995 COCI ET ALII 1996 COCI ET ALII 1997 COCI ET ALII 1998 COCI ET ALII 1999 COCI ET ALII 2002 COCI ET ALII 2009 COMSTOCK, VERMEULE 1971 COOL 2002 COOL 2006 COOLEY, COOLEY 2004 COSTEA 1995 COSTEA 2004 CRADDOCK 1977 CRADDOCK 1978 F. Coarelli, Nuovi elementi per la cronologia di Bergam: cinque recipienti bronzei in forma di busto, ArchClass 13, 1961, 168-179, tav. LXXV-LXXVI. S. Coci , Un nou atelier de fibule din Dacia Porolissensis/A new workshop of brooches from Dacia Porolissensis. În: S. Nemeti, F. Fodorean, E. Nemeth, S. Cociş, I. Nemeti, M. Pîslaru, Dacia Felix. Studia Michaeli Bărbulescu oblate, Cluj-Napoca 2007, 402-413. S. Coci , V. Voi ian, A. Paki, M. Rotea, Raport preliminar privind cercetările arheologice din strada Victor Deleu în Cluj-Napoca I. Campaniile 1992–1994, ActaMN 32/I, 1995, 635-652. S. Coci , A. Paki, V. Voi ian, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Strada Victor Deleu. În: CCA. Campania 1995. A XXX-a Sesiune Na ională de rapoarte arheologice, Brăila, 2-5 mai 1996, Bucure ti 1996, 35-36. S. Coci , V. Voi ian, A. Paki, Zs. Molnár, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Str. V. Deleu. În: CCA. Campania 1996. A XXXI-a Sesiune Na ională de rapoarte arheologice, Bucure ti, 12–15 iunie 1997, Bucure ti 1997, 14. S. Coci , V. Voi ian, A. Paki, Cluj-Napoca, str. V. Deleu. În: CCA. Campania 1997. A XXXII-a Sesiune Na ională de rapoarte na ionale arheologice, Călăra i, 20–24 mai 1997, Bucure ti 1998, 17. S. Coci , Zs. Molnár, A. Paki, V. Voi ian, Cluj-Napoca, jud. Cluj. În: CCA. Campania 1998. A XXXIII-a Sesiune Na ională de rapoarte arheologice, Vaslui, 30 iunie–4 iulie 1999, Bucure ti 1999, 31. S. Coci , I. Nemeti, V. Voi ian, F. Fodorean, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Strada Victor Deleu. În: CCA. Campania 2001. A XXXVI-a Sesiune Na ională de rapoarte arheologice, Buzia , 28 mai–1 iunie 2002, Bucure ti 2002, 107. S. Cociş, D. Tamba, R. Zăgreanu, Piese sculpturale din castrul roman de la Sutoru, RB 23, 2009, 53-67. M. Comstock, C. Vermeule, Greek, Etruscan & Roman Bronzes in the Museum of Fine Arts Boston, Boston 1971. H. E. M. Cool, Craft and industry in Roman York. În: P. Wilson, J. Price (eds.), Aspects of industry in Roman Yorkshire and the North, Oxford 2002, 1-11. H. E. M. Cool, Eating and drinking in Roman Britain, Cambridge 2006. A. E. Cooley, M. G. L. Cooley, Pompeii. A Sourcebook, London 2004. F. Costea, Repertoriul arheologic al jude ului Bra ov, Cumidava 15-19, 1995. F. Costea, Repertoriul arheologic al jude ului Bra ov, Bra ov 2004. P. T. Craddock, The Composition of the Copper Alloys used by the Greek, Etruscan and Roman Civilisations 2. The Archaic, Classic and Hellenistic Greeks, JAS 4/1, 1977, 103-123. P. T. Craddock, The Composition of the Copper Alloys used by the Greek, Etruscan and Roman Civilisations 3. The Origins and early use of Brass, JAS 5/1, 1978, 1-16. 311 CRADDOCK 1990 P. T. Craddock, Zinc in Classical Antiquity. În: P. T. Craddock (ed.), 2000 Years of Zinc and Brass, British Museum Occasional Paper No. 50, London 1990, 1-6. CRADDOCK ET ALII P. T. Craddock, A. M. Burnett, K. Preston, Hellenistic Copper-Base 1980 Coinage and the Origins of Brass În: W. A: Oddy (ed.), Scientific Studies in Numismatics, British Museum Occasional Papers no. 18, London 1980, 53-64. CROCE DA VILLA 2002 CRUMMY 1995 CSIR DEUTSCHLAND II/3 CSIR DEUTSCHLAND II/4 CSIR DEUTSCHLAND II/10 CSIR DEUTSCHLAND II/12 CSIR DEUTSCHLAND II/13 CSIR GREAT BRITAIN I/1 CSIR GREAT BRITAIN I/2 CSIR GREAT BRITAIN I/3 CSIR GREAT BRITAIN I/4 CSIR GREAT BRITAIN I/5 CSIR GREAT BRITAIN I/6 CSIR GREAT BRITAIN I/8 P. Croce da Villa, Bronzi di recente rinvenimento da Iulia Concordia e dal suo territorio. În: CUSCITO, VERZÁR-BASS 2002, 179-189. N. Crummy, The Roman small finds from excavations in Colchester 1971-9, Colchester Archaeological Report 2, 2nd edition, Colchester 1995. G. Bauchhenss, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Deutschland II/3. Denkmäler des Iuppiterkultes aus Mainz und Umgebung, Mainz 1984. H. G. Frenz, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Deutschland II/4. Denkmäler römischen Götterkultes aus Mainz und Umgebung, Mainz 1992. W. Boppert, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Deutschland II/10. Römische Steindenkmäler aus Worms und Umgebung, Mainz 1998. M. Mattern, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Deutschland II/12. Römische Steindenkmäler vom Taunusß und Wetteraulimes mit Hinterland zwischen Heftrich und Grosskrotzenburg, Mainz 2001. M. Mattern, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Deutschland II/13. Römische Steindenkmäler aus Hessen südlich des Mains sowie vom bayerischen Teil des Mainlimes, Mainz 2005. E. J. Phillips, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/1. Corbridge Hadrian’s Wall East of the North Tyne, Oxford 1977. B. W. Cunliffe, M. G. Fulford, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/2. Bath and the rest of Wessex, Oxford 1982. S. Rinaldi Tufi, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/3. Yorkshire, Oxford 1983. L. J. F. Keppie, B. J. Arnold, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/4. Scotland, Oxford 1984. R. J. Brewer, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/5. Wales, Oxford 1986. J. C. Coulston, E. J. Phillips, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/6. Hadrian’s Wall West of the North Tyne, and Carlisle, Oxford 1988. J. Huskinson, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/8. Roman Sculpture from Eastern England, Oxford 1994. 312 CSIR GREAT BRITAIN I/9 CSIR ÖSTERREICH I/3 CSIR ÖSTERREICH I/4 CSIR ÖSTERREICH II/3 CSIR UNGARN VIII CUNLIFFE 1984 CURLE 1911 CUSCITO, VERZÁRBASS 2002 DAHLIN HAUKEN 2005 DAICOVICIU 1940 DAICOVICIU 1969 DAICOVICIU 1970 DARMON 1994 DE DECKER, SZABÓ 2000 DE DECKER-SZABÓ ET ALII 2009 DEHN 1964 M. Henig, CSIR. Corpus of Sculpture of the Roman World. Great Britain I/9. Roman Sculpture from the North West Midlands, Oxford 2004. M. – L. Krüger, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Österreich I/3. Die Reliefs des Stadtsgebietes von Carnuntum. I. Teil: Die figürlichen Reliefs, Wien 1970. M. – L. Krüger, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Österreich I/4. Die Reliefs des Stadtsgebietes von Carnuntum. II. Teil: Die dekorativen Reliefs (militärische Ausrüstungsgegenstände, tierische oder vegetabile Ornamente), Wien 1972. G. Piccottini, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Die Dienerinnen- und Dienerreliefs des Stadtsgebietes von Virunum, Wien 1977. Ch. Ertel, S. Palágyi, F. Redó, CSIR. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Ungarn VIII. Die Skulpturen des Stadtgebietes von Salla und Mogetiana sowie des Balaton-(Palattensee-)Oberlandes in der Komitaten Zala und Veszprém, Budapest 1999. B. Cunliffe, Roman Bath discovered, Over Wallop 1984. J. Curle, A Roman frontier post and its people. The fort of Newstead in the Parish of Melrose, Glasgow 1911. G. Cuscito, M. Verzár-Bass (a cura di), Bronzi di età romana in Cisalpina. Novità e riletture, Antichità Altoadriatiche 51, Trieste 2002. Ǻ. Dahlin Hauken, The Westland cauldrons in Norway, Stavanger 2005. C. Daicoviciu, Neue Mitteilungen aus Dazien. Funde und Einzeluntersuschungen, Dacia 7-8, 1937-1940, 299-336. C. Daicoviciu (Hrsg.), Römer in Rumänien. Ausstellung des Römisch-Germanischen Museums Köln und des Historischen Museums Cluj, Köln 1969. H. Daicoviciu (ed.), Civiltá Romana in Romania. Pallazzo delle Esposizioni, via Nationala, febraio-aprile 1970. Catalogo della mostra, Roma 1970. J. – P. Darmon, Recueil général des mosaïques de la Gaule II. Province de Lyonnaise 5. Partie nord-ouest, Gallia suppl. Xe, Paris 1994. D. De Decker, K. Szabó, L´utilisation de l´antimoine comme alliage dans les bronzes antiques procède-t-elle d´une intention délibérée? În: A. Giumlia-Mair (ed.), Ancient Metallurgy between Oriental Alps and Pannonian Plain, Worshop – Trieste, 29-30 October 1998, Trieste 2000, 165-169. K. De Decker-Szabó, D. Decrouez, K. Ramseyer, Vases commes symboles. Représentations figées sur les monuments en pierre. În: V. Gaggadis-Robin, A. Hermary, M. Reddé, C. Sintes (éds.), Les ateliers de sculpture régionaux: techniques, styles et iconographie, Actes du Xe Colloque International sur l’Art Provincial Romain, Arles et Aix-en-Provence, 21-23 mai 2007, Arles 2009. W. Dehn, Zu den Lenzburger Kannen, Germania 42, 1964, 73-76, Taf. 10-11. 313 DEIMEL 1987 DELLI PONTI 1973 DEN BOESTERD 1956 DEN BOESTERD, HOEKSTRA 1966 DEONNA 1933 DESCHLER-ERB 1996 DIACONESCU, OPREANU 1987 DOPPELFELD 1967 DRACK 1955 DRESCHER 1959 DRESCHER 1963 DROBERJAR 1998 DROBERJAR 1999 DUBOS 1989 DUNBABIN 1993 DUNBABIN 2003 DUNCAN-JONES 1982 DUNGWORTH 1997 M. Deimel, Die Bronzekleinfunde vom Magdalensberg, Archäologische Forschungen zu den Grabungen auf dem Magdalensberg 9, Klagenfurt 1987. G. Delli Ponti, I bronzi del Museo Provinciale di Lecce, Lecce 1973. M. H. P. den Boesterd, The Bronze Vessels in the Rijksmuseum G. M. Kam at Nijmegen, Description of the Collections in the Rijksmuseum G. M. Kam at Nijmegen V, Leiden 1956. M. H. P. Den Boesterd, E. Hoekstra, Spectrochemical Analyses of the Bronze Vessels in the Rijksmuseum G. M. Kam at Nijmegen, OMRO 46, 1966, 100-127. W. Deonna, Quelques monuments antiques du Musée de Genève. III. Vaisselle et instruments antiques provenant de Martigny (Valais), Genava 11, 1933, 51-73. E. Deschler-Erb (mit Beiträgen von A. Kaufmann-Heinimann), Die Kleinfunde aus Edelmetall, Bronze und Blei. În: E. Deschler-Erb (Hrsg.), Die Funde aus Metall. Ein Schrank mit Lararium des 3. Jahrhunderts, Ausgrabungen im Unteren Bühl. Beiträge zum römischen Oberwinterthur-Vitudurum 7, Monographien der Kantonsarchäologie Zürich 27, Zürich – Egg 1996, 13-139. Al. Diaconescu, C. Opreanu, Bronzuri romane din castrul de la Gilău, SCIVA 38/1, 1987, 52-71. O. Doppelfeld (Hrsg.), Römer am Rhein. Ausstellung der RömischGermanischen Museums Köln. Kunsthalle Köln. 15. April bis 30. Juli 1967, Köln 1967. W. Drack, Eine keltische Schnabelkanne vom „Lenzburger Typus” aus Naix-aux-Forges (Meuse), Germania 33, 1955, 243-244. H. Drescher, Untersuchungen zur römischen Löttechnik, TBA I, Mainz 1959, 65-77, Taf. 13-17. H. Drescher, Nachbesserungen und Reparaturen an keltischem und römischem Metallgeschirr. Ein Beitrag zur Frage der kurzen oder langen Umlaufzeit, NNU 32, 1963, 41-53. E. Droberjar, L´Italia Settentrionale e l´imperio di Marobuduo. Testimonianze sulle reciproche relazioni in base al vasellame bronzeo e alle fibule, QFA 8, 1998, 31-48. E. Droberjar, Dobřichov-Pičora. Ein Brandgräberfeld der älteren römischen Kaiserzeit in Böhmen (Ein Beitrag zur Kenntis des Marbod-Reichs), Fontes Archaeologici Pragenses 23, Pragae 1999. J. Dubos, Le travail du bronze à l’époque romaine. În: BONNER ET ALII 1989, 431-434. K. Dunbabin, Wine and Water at the Roman Convivium, JRA 6, 1993, 116-141. K. M. D. Dunbabin, The Roman Banquet. Images of Conviviality, Cambridge 2003. R. Duncan-Jones, The economy of the Roman Empire. Quantitative studies, 2nd edition, Cambridge – London – New York – New Rochelle – Melbourne – Sydney 1982. D. Dungworth, Roman Copper Alloys: Analysis of Artefacts from Northen Britain, JAS 24, 1997, 901-910. 314 DUVAUCHELLE 2005 EGGERS 1951 A. Duvauchelle, Les outils en fer du Musée Romain d’Avenches, Documents du Musée Romain d’Avenches 11, Avenches 2005. H. J. Eggers, Die römische Import im freien Germanien. Atlas der Urgeschhichte, I-II, Hamburg 1951. EGGERS 1968 H. J. Eggers, Römische Bronzegefässe in Britannien, JRGZM 13, 1966 (1968), 67-164. EIDEN 1995 L. Eiden, Neue Aspekte zur Herstellungstechnik von etruskischen Schnabelkannen am Beispiel der Pellinger Schnabelkanne, TZ 58, 1995, 143-160. EKHOLM 1934 G. Ekholm, Om romarnes handel på Nordeuropa (Über die römischen Hadelsbeziehungen mit Nordeuropa), Fornvännen, 1934, 349-365. G. Ekholm, Gallisk-skandinaviska förbindelser under äldre EKHOLM 1935 kejsartid (Relations Gallo-Scandinaves au temps du Haut Empire), Fornvännen, 1935, 193-205. EMPEREUR 1998 J. – Y. Empereur (ed.), Commerce et artisanat dans l´Alexandrie hellénistique et romain. Actes du Colloque d´Athènes organisé par le CNRS, le Laboratoire de céramologie de Lyon et L´École française d´Athénes, 11-12 décembre 1988, BCH suppl. 33, 1998. ENGELS 1991 R. Engels, Zur Herkunft der Votivbleche auf Grund der Namen. În: BERNHARD ET ALII 1990, 14-19. ERDRICH 1995 M. Erdrich, Zur Herstellung von Hemmoorer Eimer: În: NIJMEGEN 1995, 33-38. ÉSPERANDIEU, E. Ésperandieu, H. Rolland, Bronzes antiques de la Seine-Maritime, ROLLAND 1959 Gallia, suppl. 13, Paris 1959. ÉTIENNE ET ALII R. Étienne, I. Piso, Al. Diaconescu, Les fouilles de Forum Vetus de 2002-2003 Sarmizegetusa. Rapport general, ActaMN 39-40/1, 2002-2003, 59154. EUZENNAT 1957 M. Euzennat, Volubilis: vase plastique en bronze. În: G. Souville, Volubilis: le collecteur principal du decumanus maximus, BAM 2, 175-195, Pl. I-X. FAIDER-FEYTMANS G. Faider-Feymans, Les bronzes romains de Belgique I, Mainz am 1979 Rhein 1979. FERRIS ET ALII I. M. Ferris, L. Bevan, R. Cuttler, The Excavation of a Romano2000 British Shrine at Orton´s Pasture, Rocester, Staffordshire, BAR British Series 314, 2000. FEUGÈRE 1984-1985 M. Feugère, Le trésor de Chalain-d´Uzore (Loire), CAL 4-5, 19841985, 35-70. FEUGÈRE 1991a M. Feugère, Les amphores. În: FEUGÈRE, ROLLEY 1991, 47-52. FEUGÈRE 1991b M. Feugère, Autres formes. În: FEUGÈRE, ROLLEY 1991, 121130. FEUGÈRE 1994 M. Feugère, La vaisselle gallo-romaine en bronze de Vertault (Côte-d’Or), RAE 45/1, 1994, 137-168. FEUGÈRE, ROLLEY M. Feugère, C. Rolley (eds.), La vaissele tardo-républicaine en 1991 bronze, Actes de la table-ronde CNSR organisée à Lattes du 26 au 28 avril 1990 par l’UPR 290 (Lattes) et le GDR 125 (Dijon), Centre de recherches sur les techniques gréco-romaines 13, Dijon 1991. FIRMANI 1985 M. A. S. Firmani, “Instrumentum domesticum” bronzeo nel Museo Cenedese a Vittorio Veneto, AN 56, 1985, 314-335. 315 FLOCA, WOLSKI 1973 FLORESCU 1930 O. Floca, W. Wolski, Aedicula funerară în Dacia romană, BMI 42/3, 1973, 52-80. Gr. Florescu, I monumenti funerari romani della „Dacia Superior”, EphDac, 1930, 72-148. FLORESCU, MICLE R. Florescu, I. Micle, Tezaure transilvane la Kunsthistorisches 1979 Museum din Viena, Bucure ti 1979. FLÜGEL 1993 Ch. Flügel, Die Bronzegefässe von Kemptem-Cambodunum, Cambodunumforschungen V, Materialhefte zur Bayerischen Vorgeschichte 63, Kallmünz 1993, 53-114, Taf. 24-35. FLÜGEL 1994 Ch. Flügel, Römische Bronzegefässe aus Arae Flaviae – Rottweil, FBW 19/1, 1994, 207-218. FLÜGEL 1998 Ch. Flügel, Römische Reparaturen einer Bronzekanne aus dem Landkreis Neu-Ulm, BVBl 63, 1998, 315-316, Taf. 17. FLÜGEL 2000 Ch. Flügel, Bronze- und Edelmetallverarbeitung. În: L. Wamser, Ch. Flügel, B. Ziegaus (Hrsg.), Die Römer zwischen Alpen und Nordmeer. Zivilisatorische Erbe einer europäischen Militärmacht, Mainz am Rhein 2000, 124-128. FLÜGEL, HÜSSEN Ch. Flügel, C. – M. Hüssen, Römische Bronzegefäße aus der 1996 Donauaue bei Großmehring Lkr. Eichstätt, SHVI 105, 1996, 9-15. FODOREAN 2010 F. Fodorean, Drumurile din Dacia romană, Publicațiile Institutului de Studii Clasice 7, Cluj-Napoca 2006. G. Fogolari, G. Gambacurta (a cura di), Materiali veneti preromani FOLGOLARI, GAMBACURTA e romani del santuario di Lagole di Calalzo al Museo di Pieve di 2001 Cadore, Roma 2001. FRANKEN 1998 N. Franken, Römische und spätantike Bronzen im Akademischen Kunstmuseum der Universität Bonn, BJ 198, 1998, 49-99. FRERE 1972 Sh. Frere, Verulamium Excavations I, Reports of the Research Committe of the Society of Antiquaries of London 28, Oxford 1972. FROVA 1963 A. Frova, Vasi bronzei romani decorati, AL 8, 1963, 33-43. FÜLEP 1949 F. Fülep, Rómaikori kocsitemetkezés Vajtán, AÉrt 76/1-2, 1949, 4051. FURGER 1997 A. Furger, Zwei Werkzeuge aus der Augster Insula 30 und ihre Rekonstruction. În: J. Tauber (Hrsg.), „Keine Kopie an Niemand!“. Festschrift für Jürg Ewald zu seinem sechzigsten Geburtstag, Archäologie und Museum 39, Liestal 1997, 31-37. FURGER 1998 A. Furger, Die Bronzewerkstätten in der Augster Insula 30, JAK 19, 1998, 121-140. FURGER, RIEDERER A. R. Furger, J. Riederer, Aes und aurichalcum. Empirische 1995 Beurteilungskriterien für Kupferlegierungen und metalanalytische Untersuchungen an Halbfabrikaten und Abfällen aus metalverarbeitenden Werksätten in Augusta Raurica, JAK 16, 1995, 115-180. GABLER 2011 D. Gabler, Utak Pannonia és Dácia között a „barbaricumon” át, DolgENM ÚS 3-5/13-15, 2008-2010 (2011), 43-54. GAITZSCH 1980 W. Gaitzsch, Eiserne römische Werkzeuge. Studien zur römischen Werkzeugkunde in Italien und den nördlichen Provinzen des Imperium Romanum, BAR International Series 78 (i-ii), 1980. 316 GAITZSCH 1985 GAIU 2005 GAIU 2006 GALLIAZO 1979 GAMBACURTA, BRUSTIA 2001 GARBSCH 1980 GAUER 1991 G ZDAC 1995 G ZDAC ET ALII 2010 GERHARTLWITTEVEEN, KOSTER 1992 GHEORGHIU 2005 GHINDELE 2010 GIUMLIA-MAIR 1993 GIUMLIA-MAIR 2001 GIUMLIA-MAIR 2005a GIUMLIA-MAIR 2005b GIUMLIA-MAIR, CRADDOCK 1993 GLODARIU 1974 GLODARIU 1976 W. Gaitzsch, Werkzeuge und Geräte in der römischen Kaiserzeit. Ein Übersicht, ANRW II/12.3, 1985, 170-204. C. Gaiu, Un depozit de antichită i romane de la Orheiu Bistri ei, Marmația 8/1, 2005, 215-225. C. Gaiu, Ili ua – castrul traianic. În: E. S. Teodor, O. entea (eds.), Dacia Avgvsti Provincia. Crearea provinciei, Actele simpozionului desfă urat în 13-14 octombrie 2006 la Muzeul Na ional de Istorie a României, Bucure ti, Publicațiile Centrului de Studii Militare Romane 1, Bucure ti 2006. V. Galliazo, Bronzi romani del Museo Civico di Treviso, Roma 1979. G. Gambacurta, M. Brustia, Vasellame metallico ed oggetti vari. În: FOLGOLARI, GAMBACURTA 2001, 247-274. J. Garbsch, 1980, Römische Büstengefäße, MFBVF 14 (fără pagini numerotate). W. Gauer, Die Bronzegefässe von Olympia. Mit Ausnahme der geometrischen Dreifüße und der Kessel des orientalischen Stils. Teil I. Kessel und Becken mit Untersätzen, Teller, Kratere, Hydrien, Eimer, Situlen und Cisten, Schöpfhumpen und verschiedenes Gerät, Deutsches Archäologisches Institut. Olympische Forschungen 20, Berlin – New York 1991. C. Găzdac, Bronzuri romane de la Gherla, ActaMN 32/1, 1995, 401-430. C. Găzdac, S. Coci , Á. Alföldy-Găzdac, L. Călian, The Roman Imperial Hoard “Deleu” from Cluj-Napoca, PAT 3, Cluj-Napoca 2010. A. Gerhartl-Witteveen, A. Koster (samenst.), Duur en Duurzaam: Romeins bronzen vaatwerk uit het Gelderse rivierengebied, Provinciaal Museum G. M. Kam, Nijmegen, 31.5 - 28.9.1992 = Römische Bronzegefässe aus der geldrischen Flusslandschaft, Regionalmuseum Xanten, 4.10 – 16.11.1992, Nijmegen 1992. G. Gheorghiu, Dacii pe cursul mijlociu al Mure ului (sfâr itul sec. II a. Chr. – începutul sec. II p. Chr.), Cluj-Napoca 2005. R. Ghindele, Die Entwicklung der kaiserzeitlichen Siedlungen im Barbaricum im nordwestlichen Gebiet Rumäniens, Satu Mare 2010. A. Giumlia-Mair, Il caso di Industria, la metallurgia del bronzo e Plinio, QSAP 11, 1993, 76-97. A. Giumlia-Mair, Technical studies on the Roman copper-based finds from Emona, BBA 18, 2000, 5-42. A. Giumlia-Mair, Copper and Copper Alloys in the Southeastern Alps: an Overview, Archaeometry 47/2, 2005, 275-292. A. Giumlia-Mair, On surface analysis and archaeometallurgy, Nuclear Instruments and Methods in Physics Research, Section B, 239, Amsterdam 2005, 35-43. A. Giumlia-Mair, P. T. Craddock, Corinthium Aes. Das schwartze Gold der Alchimisten, AW 24/5, 1993, 1-62. I. Glodariu, Rela ii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică i romană (sec. II î.e.n. – I e.n.), Cluj-Napoca 1974. I. Glodariu, Dacian trade with the Hellenistic and Roman world, BAR Supplementary Series 8, 1976. 317 GLODARIU 1979 GLODARIU ET ALII 1970 GLODARIU, D NIL 1971 GORECKI 1994 GORECKI 2000 GORECKI 2007 GÖTTERBILDER– MENSCHENBILDER 2011 GRALFS 1988 GRALFS 1994 GRAMATOPOL 1982 GRAUE 1974 GUDEA 1977 GUDEA 1978 GUDEA 1979 GUDEA 1989 GUDEA 1997a GUDEA 1997b GUDEA 1997c GUDEA 1997d I. Glodariu, Bronzes italiques en Dacie préromaine. Pénétration et diffusion. În: LAUSANNE 1979, 185-189, Pl. 109-112. I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, Le dépôt d’outils romains de Mărculeni, Dacia NS 14, 1970, 207-231. I. Glodaru, t. Dănilă, Depozitul de vase romane de bronz de la Dip a, Marmația II, 1971, 93-99. J. Gorecki, Der Bronzekrug aus Eich, Kr. Alzey-Worms. În: FREIBURG (STUTTGART) 1994, 173-182. J. Gorecki, Metallgefässproduktion in Pompei? În: KÖLN 2000, 445-467. J. Gorecki, Eine Gefäßgarnitur bestehend aus Weinkrug und Blechkanne. În: BARBARENSCHATZ 2007, 112-113. F. Humer, G. Kremer (Hrsg.), Götterbilder-Menschenbilder. Religion und Kulte in Carnuntum, Wien 2011. B. Gralfs, Metallverarbeitende Produktionsstätten in Pompeji, BAR International Series 433, Oxford 1988. B. Gralfs, Metallverarbeitende Werksätten im Nordwesten des Imperium Romanum, Antiquitates 8, Hamburg 1994. M. Gramatopol, Dacia antiqua. Perspective de istoria artei i teoria culturii, Bucure ti 1982. J. Graue, Die Gräberfelder von Ornavasso. Eine Studie zur Chronologie der späten Latène- und frühen Kaiserzeit, Hamburger Beiträge zur Archäologie 1, Hamburg 1974. N. Gudea, Materiale arheologice din castrul roman de la Bologa, Apulum 15, 1977, 169-215. N. Gudea, Contribuţii la istoria economică a Daciei romane. Despre producţia ceramică, Apulum 16, 1978, 135-147. N. Gudea, Castrul roman de la Inlăceni. Încercare de monografie, ActaMP 3, 1979, 149-273. N. Gudea, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord al imperiului I. Săpături şi descoperiri arheologice până în anul 1977, ActaMP 13, 1989. N. Gudea, Das Römergrenzkastell von Bologa-Rescvlvm/Castrul roman de la Bologa-Rescvlvm, Führer zu archäologischen Denkmäler aus Dacia Porolissensis/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis 1, Zalău 1997. N. Gudea, Castrul roman de la Buciumi/Das Römergrenzkastell von Buciumi, Führer zu archäologischen Denkmäler aus Dacia Porolissensis/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis 2, Zalău 1997. N. Gudea, Das Römergrenzkastell von Moigrad-Pomet. Porolissum 1/Castrul roman de pe vârful dealului Pomet-Moigrad. Porolissum 1, Führer zu archäologischen Denkmäler aus Dacia Porolissensis/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis 5, Zalău 1997 N. Gudea, Der dakische Limes. Materialien zu seiner Geschichte, JRGZM 44, 1997, 1-113. 318 GUDEA 2008 N. Gudea, Castrul roman de la Feldioara. Încercare de monografie arheologică/Das Römerkastell von Feldioara. Versuch einer archäologischen Monographie, Interferențe etnice i culturale în mileniile I a. Chr. – I p. Chr. 11, Cluj-Napoca 2011. GUDEA, LUC CEL N. Gudea, V. Lucăcel, Inscripţii şi monumente sculpturale în 1975 Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, Zalău 1975. HANEMANN 2007 B. Hanemann, Eisengerät von Haus, Hof und Herd. În: BARBARENSCHATZ 2007, 123-125. HÁRSHEGYI, P. Hárshegyi, P. Vámos (eds.), Aquincumi látványraktár/Visual VÁMOS 2009 store at Aquincum, Budapest 2009. HAYNES 1984 J. W. Haynes, Greek, Roman and Related Metalware in the Royal Ontario Museum. A Catalogue, Toronto 1984. HELTTULA 1994 A. Helttula, Vessels for Mushrooms?, Arctos 28, 1994, 7-12. HERMANS 1971 H. Hermans, The Craft of Metal Bowl Making in Roman Times: A Theory, ROB 20-21, 1970-1971 (1971), 311-319. HEYL 1996 T. Heyl, Kanne und Griffschale, römisches Bronzegeschir vom Mittelrhein – ein Beitrag zur Romanisierung. În: K. Schäfer (Hrsg.), Caesar am Mittelrhein. Begleitheft zur Sonderausstellung im Stadtmuseum Andernach vom 7. Juni bis 1. September 1996, Andernacher Beiträge 12, Andernach 1996, 119-140. HILGERS 1969 W. Hilgers, Lateinische Gefässnamen. Bezeichnungen, Funktion und Form römische Gefässe nach den antiken Schriftquellen, Beihefte der Bonner Jahrbuch 31, Dusseldörf 1969. HOFFILLER 1904 V. Hoffiller, Antikne bronsane posude iz Hrvatske i Slavonije u Narodnom muzeju u Zagrebu, VHAD 7/1, 1904, 98-123. HOFFILLER 1911 V. Hoffiller, Rimska bronsana posuda iz Gušća, VHAD 11/1, 1911, 313-314. HOFMANN 1959 B. Hofmann, La quincaillerie antique, 2ème partie, Notice technique no 15, Groupe d’Archéologie Antique du Touring Club de France, 1959. HOFFMANN 1984 B. Hoffmann, Metallvorbilder für Keramik. În: BERLIN 1984, 138141. HOLLIGER 1994 Ch. Holliger, Die Bronzegefäße aus dem Legionslager von Vindonissa und Baden (Aquae Helveticae). Ein Vergleich zwischen militärischen un zivilen Siedlungen. În: FREIBURG (STUTTGART) 1994, 211-215. HOLLIGER, Ch. Holliger, C. Holliger, Bronzegefässe aus Vindonissa. Teil 1, HOLLIGER 1985 JGPV, 1984 (1985), 47-70. HOLLIGER, Ch. Holliger, C. Holliger, Bronzegefässe aus Vindonissa. Teil 2, HOLLIGER 1986 JGPV, 1985 (1986), 5-44. HOLLIGER, Ch. Holliger, C. Holliger, Bronzegefässe aus Vindonissa. Nachträge HOLLIGER 1987 und Tabellen, JGPV, 1986 (1987), 29-48. HOLLIGER, Ch. Holliger, C. Holliger, Bronzegefässe aus Baden-Aquae HOLLIGER 1989 Helveticae, JGPV, 1988-1989 (1989), 58-77. HORVÁTH 1981 L. Horváth, A szőlősgyöröki római kori sír, CommArchHung, 1981, 59-81. HUMPHREY ET ALII J. W. Humphrey, J. P. Oleson, A. N. Sherwood, Greek and Roman 1999 Technology: a Sourcebook. Annotated Translations of Greek and Latin Texts and Documents, London and New York 1999. 319 ILIEVA 2004 ISAC 1997 ISAC 2000 ISAC 2001a ISAC 2001b ISAC 2001c ISAC 2001d ISAC 2001e ISINGS 1957 IVANOV, STOJANOV 1985 JACOBSON, WEITZMAN 1992 JACOBSTHAL 1935 JOST 2007 JOVANOVIĆ 2010 JUDE 1971 JUDE, POP 1973 JUNKELMANN 1997 KALČEV 1994 KÁLMÁN 1906 KAPELLER 2003 KARASOVÁ 1998 KAUFMANNHEINIMANN 1977 P. Ilieva, Roman objects of applied bronze plastic arts (in the repository of the Archaeological Institute with Museum at Sofia), ArchBulg 8/1, 2004, 45-50. D. Isac, Castrele de de cohotă i ală de la Gilău/Die Kohorten – und Alenkastelle von Gilău, Führer zu archäologischen Denkmäler aus Dacia Porolissensis/Ghid al monumentelor arheologice din Dacia Porolissensis 1, Zalău 1997. D. Isac, Das Gefäss mit agonistischen Darstellungen von Gilău, ActaMN 37/I, 2000, 201-221. D. Isac, Via ă cotidiană în castrele Daciei Porolissensis. Studii i articole, Cluj-Napoca 2001, 189-202. D. Isac, Vasul cu reprezentări agonistice de la Gilău. În: ISAC 2001a, 189-202. D. Isac, Terra sigillata de la Gilău. În: ISAC 2001a, 79-97. D. Isac, Terra sigillata din castrul roman de la Buciumi. În: ISAC 2001a, 113-129. D. Isac, Terra sigillata de la Porolissum. În: ISAC 2001a, 98-112. C. Isings, Roman Glass from dated finds, Archaeologica Traiectina 2, Groeningen – Djakarta 1957. T. Ivanov, S. Stojanov, Abritvs. Its history and archaeology, Razgrad 1985. D. M. Jacobson, M. P. Weitzman, What was Corinthian Bronze?, AJA 96/2, 1992, 237-247. P. Jacobsthal, Zwei kelische Bronzekannen aus Lenzburg, Germania 19, 1935, 130-131. C. A. Jost, Vorbericht zu den Ausgrabungen 2002-2004 im Limeskastell Niederberg bei Koblenz. În: A. Thiel (Hrsg.), Forschungen zur Funktion des Limes. 3. Fachkolloquium der Deutschen Limeskommission 17./18. Februar 2005 in Weißenburg i. Bay, Band 2, Stuttgart 2007, 49-55. J. Jovanović, Rimsko brončano posuđe iz Arheološkog muzeja u Splitu (Roman bronze vessels from the Archaeological Museum in Split), VAPD 103, 2010, 191-232. M. Jude, Aedicula de la Luncani, Apulum 9, 1971, 545-52. M. Jude, C. Pop, Monumente sculptural romane în Muzeul de Istorie Turda, Turda 1973. M. Junkelmann, Panis militaris: die Ernährung des römischen Soldaten oder der Grundstoff der Macht, Mainz am Rhein 1997. K. Kalčev, Bronzene Amphoren aus dem Territorium Augusta Traiana (Stara Zagora, Bulgarien). În: FREIBURG (STUTTGART) 1994, 227-232. D. Kálmán, Kelta pénzverő – és öntőműhely Szalacskán, AÉrt 26, 1906, 416-436. A. Kapeller, La vaisselle en bronze d´Avenches/Aventicum, BAPA 45, 2003, 83-146. Z. Karasová, Die römische Bronzegefässe in Böhmen, Fontes Archaeologici Pragenses 22, Praga 1998. A. Kaufmann-Heinimann, Die römischen Bronzen der Schweiz I, Augst und das Gebiet der Colonia Augusta Raurica, Mainz am Rhein 1977. 320 KAUFMANNHEINIMANN 1994 KAUFMANNHEINIMANN 1998 KELLNER, ZAHLHAAS 1993 KISS 1983 KOCH 1971 KOHLERT-NÉMETH 1990 KOSTER 1997 KOVÁCS 2007 KRASKOVSKÁ 1978 KUNOW 1983 KÜNZL 1993 KÜNZL 1993a KÜNZL 1993b KÜNZL 1993c KÜNZL 1993d KÜNZL 1997 KÜNZL 2000 LANDELS 1967 A. Kaufmann-Heinimann, Die römischen Bronzen der Schweiz V, Neufunde und Nachtäge, Mainz am Rhein 1994. A. Kaufmann-Heinimann, Götter und Lararien aus Augusta Raurica. Herstellung, Fundzusammenhänge und sakrale Funktion figürlicher Bronzen in einer römischen Stadt, Forschungen in Augst 26, Augst 1998. H.-J. Kellner, G. Zahlhaas, Der Römische Tempelschatz von Weißenburg i. Bay., Mainz am Rhein 1993. Á. Kiss, Roman mosaics in Hungary, Fontes Archaeologici Hungariae 1, Budapest 1973. R. Koch, Kunst der Römerzeit, Heilbronner Museumshefte 1, Heilbronn 1971. M. Kohlert-Németh, Römische Bronzen II aus Nida-Heddernheim. Fundsachen aus dem Hausrat. Auswahlkatalog, Archäologische Rheie 14, Frankfurt am Main 1990. A. Koster, The bronze vessels 2. Acquisitions 1954-1996 (including vessels of pewter and iron), Description of the Collections in the Rijksmuseum G.M. Kam at Nijmegen XIII, Nijmegen 1997. P. Kovács, Greek inscriptions in Pannonia. În: M. Mayer Olivé, G. Baratta, A. Guzmán Almagro (eds.), XII Congressus Internationalis Epigraphiae Graecae et Latinae: Provinciae Imperii Romani Inscriptionibus Descriptae, Barcelona, 3-8 Septembris 2002. Acta I, Monografies de la Secció Històrico-Arqueològica X, Barcelona 2007, 785-792. L. Kraskovská, Roman Bronze Vessels from Slovakia, BAR International Series 44, Oxford 1978. J. Kunow, Der römische Import in der Germania libera bis zu den Markomannenkriegen. Studien zu Bronze- und Glasgefäßen, Göttinger Schriften zür Vor- und Frühgeschichte 21, Neumünster 1983. E. Künzl, Die Alamannenbeute aus dem Rhein bei Neupotz. Plünderungsgut aus dem römischen Gallien, Teil 1-4, RömischGermanisches Zentralmuseum, Forschunginstitut für Vor- und Frühgeschichte 34, 1-4, Bonn 1993. S. Künzl, Das Tafelgeschirr (D2-D121). În: KÜNZL 1993, 113227. E. Künzl, Kochkessel und Kochgerät (E 1-108, 110-112, 136-168). În: KÜNZL 1993, 231-247. S. Künzl, Becken, Schüsseln, Teller (E 113-135). În: KÜNZL 1993, 248-254. E. Künzl, Die sakralen Objekte und Votive. În: KÜNZL 1993, 85104 E. Künzl, Römische Tempelschätze und Sakralinventare: Votive, Horte, Beute, AnTard 5, 1997, 57-81 S. Künzl, Der zerbrochene Krug: Reparaturen an römischen Metallgefäßen. În: KÖLN 2000, 607-614. J. G. Landels, Assisted Resonance in Ancient Theatres, G&R Second Series 14/1, 1967, 80-94. 321 LAVAZZA 1979 LEBEL 1962 LEBEL 1963 LEBEL 1965 LECHTMAN, STEINBERG 1970 LE CLOIREC 1996 LEGENDRE 1996 LEHNER 1915 LEIBUNDGUT 1976 LEIBUNDGUT 1980 LINDEBERG 1973 LORIDANT, 1998 BURA LUIK 2005 LUKASZEWICZ 1998 LUND HANSEN 1987 LUND HANSEN 2005 LUND HANSEN, BOLLINGBERG 1995 M. Lavazza, Recipienti in bronzo d’età romana in Lombardia. 3. Ripostiglio di monete da Bogno, RAComo 161, 1979, 71-79, fig. 3, tav. IX-XIII. P. Lebel, Catalogue des collections archéologiques de Montbéliard III. Les bronzes figurés, Annales Littéraires de l´Université de Besançon 57 (Archéologie 15), Paris 1962. P. Lebel, Catalogue des collections archéologiques de Lons-leSaunier III. Les bronzes figurés, Annales Littéraires de l´Université de Besançon 62 (Archéologie 17), Paris 1963. P. Lebel, Catalogue des bronzes figurés antiques du Musée de Langres, Mémoires de la Société Historique et Archéologique de Langres 5/8, Langres 1965. H. Lechtman, A. Steinberg, Bronze Joining: A Study in Ancient Technology. În: S. Doeringen, D. G. Mitten, A. Steinberg (eds.), Art and Technology. A Symposium on Classical Bronzes, Cambridge – London 1970, 5-33. G. Le Cloirec, Rennes: ateliers métallurgiques du Haut Empire, Instrumentum, 3, 1996, 15. N. Legendre, Techniques de formage des chaudrons gallo-romains en alliage cuivreux: les découvertes d’Alspach (Haut-Rhin) et d’Hettange (Moselle), RAE 47, 1996, 67-77. H. Lehner, Führer durch das Provinzialmuseum in Bonn I. Die antike Abteilung, Bonn 1915. A. Leibundgut, Die römischen Bronzen der Schweiz II, Avenches, Mainz am Rhein 1976. A. Leinbundgut, Die römischen Bronzen der Schweiz III, Westschweiz, Bern und Wallis, Mainz am Rhein 1980. I. Lindeberg, Die Einfuhr römischer Bronzegefässe nach Gotland, SJ 30, 1973, 5-69. F. Loridant, P. Bura, De l´eau? Du vin? Note sur des practiques funéraires (ablutions/libations). A propos d´une tombe à incinération découverte à Thérouanne (Pas-du-Calais), Société Française d´Étude de la Céramique Antique en Gaule, Actes du congrès d´Istres, 21-24 mai 1998, Marseille 1998, 235-246. M. Luik, Alte und neue Bronzefunde von Köngen-Grinario, FBW 28/1, 2005, 261-291. A. Lukaszewicz, Les activités commerciales et artisanales dans Alexandrie romaine à la lumière des papyrus. În: EMPEREUR 1998, 107-113. U. Lund Hansen, Römischer Import im Norden. Warenaustauschung zwischen dem Römischen Reich und dem freien Germanien während der Kaiserzeit unter besonderer Berücksichtigung Nordeuropas, Nordiske Fortidsminder. Serie B 10, København 1987. U. Lund Hansen, The Roman bronze vessels and bells. În: E. Nylén, U. Lund Hansen, P. Manneke, The Havor Hoard. The Gold, the Bronzes, the Fort, Kungl. Vitterhets Historie och Antikvitets Akademien, Stockholm 2005, 53-85. U. Lund Hansen, H. Bollingberg, Analyses of Roman Bronze Vessels from Denmark. În: NIJMEGEN 1995, 165-168. 322 MACREA ET ALII 1959 MAJEWSKI 1964 MAN 2003 MAN 2010 MAN 2011 MARCU 2009 MARIËN 1980 MARINETTI 2001 MARINOIU 2009 MARTI 1996 MARTI-CLERCX, MILLE 2002 MATEI, STANCIU 2000 MATTUSCH 2003 MELCHART 19851986 MENZEL 1960 MENZEL 1966 MENZEL 1969 MENZEL 1986 MESHEKOV, STAIKOVA 1998 MICHELI 1990 MICHELI 1991 MILES ROMANVS 1997 M. Macrea, M. Rusu, I. Winkler, antierul arheologic Gilău (r. i reg. Cluj), MCA 5, 1959, 453-459. K. Majewski, Brazowe balsamaria antropomorficzne w cesarstwie rzymskim (Balsamaires antropomorphes en bronze dans l´empire romain), Archeologia 14, 1963(1964), 95-126. N. Man, Vase cu destina ie special din a ezarea romană de la Criste ti, Marisia 27, 2003, 55-72. N. Man, Art and religions on the eastern part of Dacia (with special regard on the Upper Mureş Area), Marisia 30, 2010, 95-114. N. Man, A ezarea romană de la Criste ti, BMM SArh 3, ClujNapoca 2011. F. Marcu, Organizarea internă a castrelor din Dacia/The internal planning of Roman forts from Dacia, BMN 30, Cluj-Napoca 2009. M. E. Mariën, L´empreinte de Rome. Belgica Antiqva, Anvers 1980 A. Marinetti, Iscrizioni. În: FOLGOLARI, GAMBACURTA 2001, 337-370. V. Marinoiu, Villa rustica i necropola romană de la Benge ti Ciocladia, jude ul Gorj, Buridava 7, 2009, 80-92. V. Marti, De l´usage des „balsamaires“ anthropomorphes en bronze, MEFRA 108, 1996, 979-1000. V. Marti-Clercx, B. Mille, Nouvelles données sur la répartition des ateliers producteurs des vases anthropomorphes d´époque romaine: la nature peut-elle déterminer la provenance? În: UDINE 2002, 385-392. Al. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec. II-IV p. Chr.) în spa iul nord-vestic al României, Zalău-Cluj-Napoca, 2000. C. C. Mattusch, Corinthian Bronze: Famous, but Elusive. În: C. K. Williams, N. Bookidis (eds.), Corinth, The Centenary: 1896-1996, Corinth 20, Athens 2003, 219-232. W. Melchart, Das Bronzegeschirrdepot von Flavia Solva, RÖ 13/14, 1985-1986, 223-237, Taf. 22-25. H. Menzel, Die römischen Bronzen aus Deutschland I, Speyer, Mainz am Rhein 1960. H. Menzel, Die römischen Bronzen aus Deutschland II, Trier, Mainz am Rhein 1966. H. Menzel, Römische Bronzen aus Bayern (mit einem Beitrag von Aladár Radnóti), Augsburg 1969. H. Menzel, Die römischen Bronzen aus Deutschland III, Bonn, Mainz am Rhein 1986. J. Meshekov, L. Staikova, A rich Thracian mound burial from the Roman period at the village of Slokoshtitsa, Kistendil district (south-western Bulgaria), ArchBulg 2/3, 1998, 51-67. M. E. Micheli, Il vasellame domestico. În: PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1990, 103-129. M. E. Micheli, Il servizio da tavola, il ministerium: argentum escarium, argentum potorium. În: PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1991, 111-124. C. Pop (red.), Miles romanvs in Provincia Dacia. Catalogul expozi iei na ionale/Katalog der nationalen Ausstellung, ClujNapoca 1997. 323 MINKOVA, JANKOV M. Minkova, D. Jankov, Traditons in bronze production in the 2004 territory of Augusta Traiana in Antiquity. În: BUCHAREST 2004, 319-322. I. Mitrofan, L. eposu-Marinescu, O ediculă funerară de la MITROFAN, Potaissa, ActaMN 7, 1970, 531-536. EPOSUMARINESCU 1970 MOGA 1978 V. Moga, Descoperiri arheologice la Ampelum (Archaeological discoveries at Ampelum), ActaMN 15, 1978, 213-218. MOGA 1985 V. Moga, Vase din bronz descoperite la Apulum, Apulum 22, 1985, 71-75. MORLET 1957 A. Morlet, Vichy gallo-romain, Macon 1957. MÜLLER 1997 M. Müller, Die römischen Bronzegefässen von Haltern, AFW-L 9/A, 1997, 5-40. MÜLLER 2006 M. Müller, Die römischen Buntmetallgefässe von Oberaden. În: K. Roth-Rubi, B. Rudnick, G. Schneider, Ch. Ellinghaus, B. Tremmel, M. Müller (Hrsg.), Varia Castrensia. Haltern, Oberaden, Anreppen, Bodenaltertümer Westfalens 42, Mainz am Rhein 2006, 305-315. MUNDELL MANGO M. Mundell Mango, Der Seuso – Schatzfund. Ein Ensemble 1990 westlichen und östlichen Kunstschaffens, AW 21/1, 1990, 70-88. MUSTA 2009 S. Mustaţă, Semi-finished or final product?, Instrumentum 30, 2009, 24-25. MUSTA 2010a S. Mustață, The Roman anthropomorphic bronze vessel from Strâmba (Turceni, Gorj county). Typological, functional and chronological aspects, Oltenia 17, 2010, 51-56. MUSTA 2010b S. Mustață, Roman bronze appliqués with half-pierced loop. Semi finished or final products?, EphNap 20, 2010, 191-204. MUSTA 2011a S. Mustață, Remarks on the use and misuse of Latin terms in the study of Roman bronze vessels. În: C. Cosma (ed.), Studii de arheologie i istorie. Omagiu profesorului Nicolae Gudea la 70 de ani/Studies in archaeology and history. An anniversary volume to professor Nicolae Gudea on his 70th birthday, Interferențe etnice i culturale în mileniile I a. Chr. – I p. Chr. 20, Cluj-Napoca 2011, 233-239. MUSTA 2011b S. Mustață, A Roman panther-shaped vessel handle from Porolissum (Moigrad, Sălaj county, Romania). În: I. Piso, V. RusuBolindeţ, R. Varga, E. Beu-Dachin, S. Mustaţă, L. Ruscu (ed.), Scripta classica. Radu Ardevan sexagenario dedicata, Cluj-Napoca 2011 (sub tipar). MUSTA ET ALII S. Mustață, S. Coci , V. Voi ian, A rough package for a fine 2012a content. Iron vessels from the Roman town of Napoca (ClujNapoca, Romania), Instrumentum 35, 2012, 26-29. MUSTA ET ALII S. Mustață, S. Coci , V. Voi ian, Instrumentum balnei from Roman 2012b Napoca. Two iron vessels discovered on the site form Victor Deleu street, EphNap 22, 2012 (sub tipar). MUŞE EANU 2003 C. Muşeţeanu, Bronze vessels in Dacia and Moesia Inferior. În: ANTIQUE BRONZES 2003, 50-52. MUTZ 1972 A. Mutz, Die Kunst des Metalldrehens bei den Römern. Interpretationen antiker Arbeitsverfahren auf Grund von Werkspuren, Stuttgart 1972. 324 MUTZ 1975 MUTZ 1977 NEMETH 1993 NEMETI 2001 NEMETI 2005 NENOVAMERDJANOVA 1994 NENOVAMERDJANOVA 1995 NENOVAMERDJANOVA 1998 NENOVAMERDJANOVA 1999 NENOVAMERDJANOVA 2000 NENOVAMERDJANOVA 2001 NENOVAMERDJANOVA 2002a NENOVAMERDJANOVA 2002b NENOVAMERDJANOVA 2002c NIBLETT 2001 A. Mutz, Beherrschren die Römer das Metalldrücken? În: MAINZ 1975, 278-282, Taf. 61-63. A. Mutz, Ein antikes handwerkliches Meisterstück. În: LYON 1977, 127-130 (Bild 1-15, Tabelle 1-5). O. Nemeth, Vases antiques de metal trouvés dans la moyenne vallée de la Saône, + Illustrations, Mémoire de Maitrise d’Achéologie, Université des Lettres et Sciences Humaines de Dijon, 1993 (sous la direction de Claude Rolley). S. Nemeti, Piese de bronz romane de la Ili ua/Des pièces romaines en bronze d’Ili ua, RB XV, 2001, 96-102. S. Nemeti, Sincretismul religios în Dacia romană, Publicațiile Institutului de Studii Clasice 5, Cluj-Napoca 2005. R. Nenova-Merdjanova, Bronze Cast Plates with Flat Handles from the Roman Province Thrace. În: FREIBURG (STUTTGART) 1994, 305-309. R. Nenova-Merdjanova, Typology and Chronology of the Bronze Vessels used in the Palaestra and in the Baths from the Roman Provinces Thrace and Moesia. În: NIJMEGEN 1995, 51-58. R. Nenova-Merdjanova, The bronze jugs decorated with a human foot from the Roman provinces Moesia and Thracia, ArchBulg 2/3, 1998, 68-76. R. Nenova-Merdjanova, Roman bronze vessels as part of instrumentum balnei. În: L. DeLaine, D. E. Johnson (eds.), Roman baths and bathing. Proceedings of the First International Conference on Roman Baths held at Bath, England, 30 March – 4 April 1992. Part I: Bathing and Society, JRA suppl. ser. 37, 1999, 130-134. R. Nenova-Merdjanova, Images of Bronze against the Evil Eye (beyond the Typological and Functional Interpretation of the Roman Bronze Vessels for Oil). În: KÖLN 2000, 303-312. R. Nenova-Merdjanova, Die Herstellung von Bronzegefäßen in Augusta Traiana. În: M. Wenden (Hrsg.), Untersuchungen zur Geschichte und Kultur des alten Thrakien I. 15 Jahren Ausgrabungen in Karasura, Internationales Symposium Čirpan/Bulgarien 1996, Schriften des Zentrums für Archäologie und Kulturgeschichte des Schwarzmeerraumes 1, Weissbach 2001, 195-202. R. Nenova-Merdjanova, Bronze vessels and the toilette in Roman times. În: CAMBRIDGE 2002/2, 200-204. R. Nenova-Merdjanova, Tradition and inventiveness on the local production of bronze vessels in the Roman province Thracia. În: UDINE 2002, 591-599. R. Nenova-Merdjanova, Bronze production of Pautalia. În: L. Slokoska, A. Poulter (eds.), The Roman and The Late Roman City. The International Conference, Veliko Turnovo 26-30 July 2000, Sofia 2002, 378-382. R, Niblett, Verulamium. The Roman City of St. Albans, StroudCharleston 2001. 325 NOLL 1980 NORLINGCHRISTENSEN 1953 NOTTE 1989 NOVÁK 1942 NOVÁK 1944 NUBER 1973 NUBER 1988 NUBER, RADNÓTI 1971 OETTEL 1991 OGGIANO-BITAR 1984 OPREANU 2008 OPREANU 2009 OTA 2012 PALÁGYI 2002 PEACOCK, WILLIAMS 1986 PERNOT 1991 PERNOT 1993 R. Noll, Das Inventar des Dolichenusheiligtums von Mauer an der Url (Noricum), Der römische Limes in Österreich 30, Wien 1980. H. Norling-Christensen, Kasseroller med tre huller eller tredelt hul i skaftet: træk af den stiludvikling, der har ført til kasserollen med trekl øverbladformet skafthul (Saucepans with three holes or a trifid hole in the handle: features of the development leading to saucepans with a trefoil hole in the handle), Aarbøger, 1952 (1953), 166-194. L. Notte, Les seaux de Hemmoor en France et en Europe, Amphora 58, 1989, 1-44. J. Novák, Az ampelumi (Zalatna) „Fortuna Satularis és Jupiter szentély” bronzedényei, Közlemények 2/2, 1942, 232-245. J. Novák, Gyulafehérvári római leletek, Közlemények 4/1-2, 1944, 81-88. H. U. Nuber, Kanne und Griffschale. Ihr Gebrauch im täglichen Leben und die Beigabe in Gräbern der römischen Kaiserzeit, BRGK 53, 1972 (1973), 1-232, Taf. 1-31. H. U. Nuber, Antike Bronzen aus Baden-Württenberg, Schriften des Limesmuseums Aalen 40, Winnenden 1988. H. U. Nuber, A. Radnóti, Römische Brad- und Körpergräber aus Wehringen, Ldkr. Schwabmünchen. Ein Vorbericht, JBB 10, 1969 (1971), 27-49. A. Oettel, Bronzen aus Boscoreale in Berlin, Berlin 1991. H. Oggiano-Bitar, Bronzes figurés antiques des Bouches-du Rhône, Gallia suppl. 43, Paris 1984. C. H. Opreanu, Houses in Towns and Small Towns of Roman Dacia. În: P. Scherrer (Hrsg.), Domus. Das Haus in den Städten der römischen Donauprovinzen. Akten des 3. Internationalen Symposiums über römische Städte in Noricum und Pannonien, Österreichisches Archäologisches Institut Sonderschriften 44, Wien 2008, 387-403. C. H. Opreanu, Templul lui Devs Sol Invictus de la Napoca. Contribu ie la topografia i istoria ora ului antic/The temple of Devs Sol Invictus from Napoca. Contribution to the topography and history of the ancient town, SUBB-Historia 54/1-2, 2009, 127-140. R. Ota, De la canabele legiunii a XIII-a Gemina la Municipium Septimium Apulense, Alba Iulia 2012. S. Palágyi, Ein neu entdecktes Balsamarium (Kopfgefäß) aus Pannonien. În: UDINE 2002, 438-444. D. P. S. Peacock, D. F. Williams, Amphorae and the Roman economy: an introductory guide, Longman archaeology series, London 1986. M. Pernot, Vaisselle et technologie des alliages base cuivre. În: FEUGÈRE, ROLLEY 1991, 131-137. M. Pernot, Archéométallurgie de la mise en forme des alliages base cuivre. În: A. Richard (red.), Matières à faire, Actes de séminaires publics d’archéologie, année 1991, Besançon 1993, 94-98. 326 PERNOT 2004 M. Pernot, Des bronziers au travail dans leur atelier. În: A. Lehoërff (dir.), L´artisanat métallurigique dans les sociétés anciennes en Méditerranée Occidentale. Techniques, lieux et formes de production, Collection de l´École Française de Rome 322, Rome 2004, 171-191. PERSE, M. Perse, R. Petrovszky, Ein Bronzegriff mit Meisterstempel aus PETROVSZKY 1992 einem römischen Gutshof bei Jülich. Bemerkungen zu den gestempelten Kellen und Sieben des typus Eggers 162, AKB 22, 1992, 403-420. PESCARU ET ALII A. Pescaru, V. Rădeanu, R. Pavel, N. C. Ri cuță, D. uțuianu, A. 2010 Bălos, M. Egri, Forme de habitat în punctul Hăbad. În: P. Damian (coord.), Alburnus Maior I, ed. a II-a, Cluj-Napoca 2010, 121-146. PETCULESCU 2003 L. Petculescu (ed.), Antique Bronzes in Romania. Exhibition Catalogue, Bucharest 2003. PETROVSZKY 1992 R. Petrovszky, Bemerkungen zu Stempeln aus Bronzegefässen, Specimina Nova, 1991 (1992), 69-91. PETROVSZKY 1993 R. Petrovszky, Studien zu römischen Bronzegefäßen mit Meisterstempeln, Kölner Studien zur Archäologie der Römischen Provinzen 1, Buch am Erlbach 1993. PETROVSZKY 1993a R. Petrovszky, Recenzie la: A. E. Riz, Bronzegefässe in der römisch-pompeianischen Wandmalerei, BJ 193, 1993, 509-514. PETROVSZKY 2000 R. Petrovszky, Eine Soderform römischer Bronzegefässe – Die Krüge vom Typ Dambach. În: KÖLN 2000, 485-498. PETROVSZKY 2006 R. Petrovszky, Bronzegeschirr. În: F. Humer (Hrsg.), Legionsadler und Druidenstab. Vom Legionslager zur Donaumetropole. II. Katalogband, Horn 2006, 264-271. PETROVSZKY 2007a R. Petrovszky, Das Küchengeschirr. În: BARBARENSCHATZ 2007, 114-117. PETROVSZKY 2007b R. Petrovszky, Die Kasserollen. În: BARBARENSCHATZ 2007, 99-100. PETROVSZKY 2012 R. Petrovszky, Die römischen Metallgefäße. În: D. Quast, K. Demidziuk (Hrgs.), Prunkgräber der jüngeren römischen Kaiserzeit aus Wrocław-Zakrzów (ehemals Sakrau), Mainz am Rhein 2012 (sub tipar). PETROVSZKY, R. Petrovszky, R. Stupperich, Die „Trau-Kasserollen“. Einige STUPPERICH 2002 Bemerkungen zu den reliefverzierten Kasserollen E 151, MENTOR. Studien zu Metallarbeiten und Toreutik der Antike 1, Möhnesee 2002. PETRU , MUSTA D. Petruț, S. Mustață, The iconography of the waiting servants 2010 depicted on funerary reliefs from Roman Dacia, RB 24, 2010, 171202. PICON 2007 M. Picon, Où sont les creusets de cémentation ayant servi à la fabrication de laiton? Instrumentum, 26, 2007, 10-11. PICON ET ALII 1995 M. Picon, M. Le Nezet-Celestin, A. Desbat, Un type particulier de grands récipients en terre réfractaire utilisés pour la fabrication du laiton par cémentation. În: SFECAG. Actes du congrès de Rouen, 25-28 mai 1995, Marseille 1995, 207-215. PIRZIO BIROLI L. Pirzio Biroli Stefanelli (a cura di), Il bronzo dei romani. Arredo e STEFANELLI 1990 suppellettile, Roma 1990. 327 PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1990a PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1991 PISO 2006 PITARAKIS 2005 PLANCK 1980 PLANCK 1983 PLESNIČAR GEC 2002 PLOUHINEC 1967 POLLARD, HERON 2008 POP, MATEI 1978 POPOVIĆ ET ALII 1969 POPOVIĆ 2008 POPOVICI, VARGA 2010 POULSEN 1992 POULSEN 1995 POULSEN 2000 POZO 1988 POZO 2000 POZO 2002 PRAMMER 1978 PRECHT 1991 L. Pirzio Biroli Stefanelli, Il bronzo. În: PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1990, 5-32. L. Pirzio Biroli Stefanelli (a cura di), L’argento dei romani. Vasellame da tavola e d’apparato, Roma 1991. I. Piso, Le Forum Vetus de Sarmizegetusa I, Bucureşti 2006. B. Pitarakis, Une production caractéristique de cruches en alliage cuivreux (VIe-VIIIe siècle): typologie, techniques et diffusion. În: ***, La vaisselle de bronze paléobyzantine. Actes du colloque international, Paris, 14-15 novembre 2003, AnTard 13, 2005, 1127. D. Planck, Köngen (Kreis Esslingen) 3, FBW 5, 1980, 173-186. D. Planck, Rainau (Ostalbkreis), FBW 8, 1983, 326-335. L. Plesničar Gec, The figural vessel from Emona. În: CAMBRIDGE 2002/II, 249-255. A. Plouhinec, Bronzes de Rezé, ABPO 74/1, 1967, 157-166. A. M. Pollard, C. Heron, Archaeological Chemistry, Cambridge 2008. C. Pop, AL. V. Matei, Bronzuri figurate romane în Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, ActaMP II, 1978, 77-83. Lj. B. Popović, D. Mano-Zisi, M. Veličković, B. Jeličić, Antička bronza u Jugoslaviji (Greek, Roman and Early-Christian bronzes in Yugoslavia), Beograd 1969. I. Popović, Relief decorated handles of ceramic paterae from Sirmium, Singidunum and Viminacium, Starinar 58, 2008, 119-134. P. Popovici, R. Varga, AD VATABOS. Monografie arheologică a localită ii Războieni-Cetate, Cluj-Napoca 2010. E. Poulsen, Römische Bronzeeimer. Typologie der Henkelattachen mit Frauenmaske, Palmette und Tierprotome, AArch 62, 1991 (1992), 209-230. E. Poulsen, Remarks on Roman bronze skillets with deep grooves under the base. În: NIJMEGEN 1995, 59-67. E. Poulsen, Bronze vessels from a north Italian center. În: Köln 2000, 435-444. S. F. Pozo, Balsamarios antropomorfos en bronce de época romana hallados en Hispania, AEA 61/157-158, 1988, 275-297. S. F. Pozo, La vajilla metálica – bronce y plata – tardorepublicana en la Provincia Baetica. În: KÖLN 2000, 417-434. S. F. Pozo, La vajilla metálica de la Provincia Baetica. II. Los jarros broncíneos de época alto-imperial. În: UDINE 2002, 407418. J. Prammer, Gäubodenmuseum Straubing. Römische Abteilung, München 1978. G. Precht, Maschinelle Vorfertigung von Säule und Säulentrommeln. În: A. Hoffmann, E. – L. Schwandner, W. Hoepfner, G. Brands (Hrsg.), Bautechnik der Antike. Internationales Kolloquium in Berlin vom 15. – 17. Februar 1990 veranstaltet vom Architekturreferat des DAI in Zusammenarbeit mit dem Seminar für Klassische Archäologie der Freien Universität Berlin, Mainz am Rhein 1991, 178-183. 328 PROTASE 1961 PROTASE 2007 PROTASE ET ALII 1997 PROTASE ET ALII 2008 RABEISEN, MENIU 1985 RADNÓTI 1937 RADNÓTI 1938 RADNÓTI 1957 RADNÓTI 1970 RAEV 1977 RAEV 1978 RAEV 1984 RAEV 1986 RAMM 1976 RATKOVIĆ 2004 RATKOVIĆ 2005 REHREN 1999 REICHART 1955 REINACH 1894 D. Protase, Noi monumente sculpturale romane din nordul Daciei, Apulum 4, 1961, 127-143. D. Protase, Castrul roman de la Orheiu Bistri ei/Das römische Kastell von Orheiu Bistri ei, RB XXI/1, 2007, 93-173. D. Protase, C. Gaiu, G. Marinescu, Castrul roman de la Ili ua, Bistrița 1997. D. Protase, N. Gudea, R. Ardevan, Din istoria militară a Daciei romane. Castrul roman de interior de la Gherla/Aus der Militärgeschichte des römischen Dakien. Das römische Binnenkastell von Gherla, BHAB XLVI, Timi oara 2008. E, Rabeisen, M. Meniu, Métaux et alliages des bronziers d´Alesia. În: J. Hours (coord.), Recherches gallo-romains I, Notes et documents des musées de France 9, Paris 1985, 143-181. A. Radnóti, Vasi di bronzo romani nel Museo Profano del Vaticano, Biblioteca dell’Accademia d’Ungheria di Roma 4, Roma 1937. A. Radnóti, Die römische Bronzegefässe von Pannonien, DissPann II/6, 1938. A. Radnóti, Gefässe, Lampen und Tintenfässer aus Bronze. În: M. R. Alföldi, L. Barkóczi, J. Fitz, K. Sz. Póczy, A. Radnóti, Á. Salamon, K. Sági, J. Szilágyi, E. B. Vágó (Hrsg.), Intercisa II. (Dunapentele). Geschichte der Stadt in der Römerzeit, Archaeologia Hungarica. Series nova XXXVI, Budapest 1957, 173224. A. Radnóti, Methodischer Überblick der letzten 60 Jahre. În: NIJMEGEN 1970, 8 p. B. A. Raev, Les „Blechkannen” de province et leurs prototypes itliques. În: LYON 1977, 155-162. B. A. Raev, Die Bronzegefäße der römischen Kaiserzeit in Thrakien und Mösien, BRGK 58/2, 1977(1978), 605-642, Taf. 9-45. B. A. Raev, Les chaudrons marteles: les traditions italiques dans les ateliers provinciaux. În: BERLIN 1984, 216-219. B. A. Raev, Roman Imports in the Lower Don Basin, BAR International Series 278, 1986. H. G. Ramm, The church of St. Mary , Bishophill Senior, York: excavations, 1964, YAJ 48, 1976, 35-68. D. Ratković, Bronze vessels from the military fort Diana. În: BUCHAREST 2004, 385-394. D. Ratković, Б а у к а Му jа у Б а у (Roman bronze vessels in the Roman Collection of the National Museum in Belgrade), Aнtикa/Antiquity 9, Belgrade 2005. Th. Rehren, Small Size, Large Scale Roman Brass Production in Germania Inferior, JAS 26, 1999, 1083-1087. J. Reichart, Römisches Salbengefäß aus Bronze, Germania 33, 1955, 244-245, Taf. 26. S. Reinach, Antiquités nationales. Description raisonnée du Musée de Saint-Germain-en-Laye. Bronzes figurés de la Gaule romaine, Paris 1894. 329 REP.ARH.CLUJ 1992 RIEDERER 1993 RIEDERER 1995 RIEDERER 2000 RIEDERER 2002 RIZ 1990 ROLLAND 1965 RUSSU 1966 RUSU 1956 RUSU 1979 RUSU-BOLINDE 1994 RUSU-BOLINDE 1997 RUSU-BOLINDE 2007 SAKAŘ 1970 SANDRINI 2012 SANTROT ET ALII 1996 SCHÖNFELDER 2006 SCHNITZLER 1995 SEDLMAYER 1999 SEITZ 2005 I. H. Cri an, M. Bărbulescu, E. Chirilă, V. Vasiliev, I. Winkler, Repertoriul arheologic al jude ului Cluj, BMN 5, Cluj-Napoca 1992. J. Riederer, Die Metallanalyse von Funden aus Silber und Kupferlegierungen. În: KÜNZL 1993, 407-446. J. Riederer, Die Verwendung zinkhaltiger Kupferlegierungen in römischen Zeit. În: NIJMEGEN 1995, 207-213. J. Riederer, Trace elements in Roman cooper alloys. În: CAMBRIDGE 2002/I, 282-287. J. Riederer, The use of standardised copper alloys in Roman metal technology. În: UDINE 2002, 284-291. A. E. Riz, Bronzegefässe in der römisch-pompeianischen Wandmalerei, Deutsches Archäologisches Institut Rom. Sonderschriften 7, Mainz am Rhein 1990. H. Rolland, Bronzes antiques de Haute Provence (Basses-Alpes, Vaucluse), Gallia supll. 18, Paris 1965. I. I. Russu, Note epigrafice. Seria IX: Inscripţii „rătăcitoare”, (Notes épigraphiques (IX série), ActaMN 3, 1966, 451-458. M. Rusu, Cercetări arheologice la Gilău, MCA 2, 1956, 687-716. A. Rusu, Bronzuri figurate romane în Muzeul Jude ean din Deva/Objets romains en bronze appartenant au Musée du Département de Hunedoara, Sargeția 14, 1979, 173-183. V. Rusu-Bolindeţ, Reprezentări de vase ceramice pe monumentele sculpturale din Dacia romană, EphNap 4, 1994, 113-148. V. Rusu-Bolindeţ, Griffe keramischer Paterae aus dem römischen Dakien, ActaMN 34/1, 1997, 325-388. V. RUSU-BOLINDE , Ceramica romană de la Napoca. Contribu ii la studiul ceramicii din Dacia romană, BMN 25, ClujNapoca 2007. V. Sakař, Roman imports in Bohemia, Fontes Archaeologici Pragenses 14, Praga 1970. G. M. Sandrini, La borraccia da un pozzo romano di Opitergium, Instrumentum 35, 2012, 29-30. J. Santrot, B. Derion, X. Dupuis, M. Fincker, Bronzes et fers de Dax, Landes, Gallia 53, 1996, 251-343. M. Schönfelder, Recenzie la: Museum der Pfalz, Speyer (Hrsg.), Der Barbarenschatz. Geraubt und im Rhein versunken, Speyer – Stuttgart 2006, APA 38, 2006, 225-227. B. Schnitzler, Bronzes antiques d´Alsace, Inventaire des collections publiques françaises 37, Paris 1995. H. Sedlmayer, Die römischen Bronzegefäße in Noricum, Monographies Instrumentum 10, Montagnac 1999 G. Seitz, Badewesen und Hygiene. Bedürfnis und Vergnügen. În: Archäologischen Landesmuseum Baden-Württemberg (Hrsg.): Imperium Romanum. Roms Provinzen an Neckar, Rhein und Donau. Begleitband zur Ausstellung des Landes BadenWürttemberg im Kunstgebäude Stuttgart 1. Oktober bis 8. Januar 2006, Stuttgart 2005. 330 SERNEELS 1999 SIEBERT 1999 SIMION 1984 SIMION 1995 SPAULDING 1911 STÎNG 1998 STÎNG 2003 STRONG 1979 STUPPERICH 2007a STUPPERICH 2007b STUPPERICH, THOMAS 2003 STUTZINGER 1984 SUPKA 1913 SZABÓ 1979 SZABÓ 1980 SZABÓ 1981 SZABÓ 1982-1983 SZABÓ 1984 SZABÓ 1990 V. Serneels, Le petit outillage lithique. În: CHARDRONPICAULT, PERNOT 1999, 183-185. A. V. Siebert, Instrumenta Sacra. Untersuchungen zu römischen Opfer-, Kult- und Priestergeräten, Religionsgeschichtliche Versuche und Vorarbeiten 44, Berlin – New York 1999. G. Simion, Descoperiri noi în necropola de la Noviodunum. Raport preliminar, Peuce 9, 1984, 75-96, 482-502 (Pl. I-XVIII). G. Simion, Méthodes de datation et de localisation des centres de production des bronzes romains découvertes dans la région du BasDanube. În: NIJMEGEN 1995, 215-228. L. C. Spaulding, The ”Camillus” Type in Sculpture, Lancaster 1911. I. Stîngă, Via a economică la Drobeta în secolele II-IV p. Ch., Bibliotheca Thracologica 26, Bucure ti 1998. I. Stîngă, Descoperiri arheologice recente în perimetrul ora ului antic Drobeta, Drobeta 13, 2003, 103-113. D. E. Strong, Greek and Roman Gold and Silver Plate, London 1979. R. Stupperich, Silberschälchen und Silberkännchen. În: BARBARENSCHATZ 2007, 106-107. R. Stupperich, Silberbecher. În: BARBARENSCHATZ 2007, 108109. R. Stupperich, M. Thomas, Figürliche Bronzen aus dem römischen Rheinzabern, MENTOR. Studien zu Metallarbeiten und Toreutik der Antike 2, Möhnesee 2003. D. Stutzinger, Die Sammlung antiker Bronzegefäße des RömischGermanischen Museums in Köln – Materialanalysen und archäologische Daten. În: BERLIN 1984, 232-238. G. Supka, Hírek a régiségtárból, Aért 33, 1913, 280-281. K. Szabó, Tombeaux des environs de Intercisa, Alba Regia 17, 1979, 251-262. K. Szabó, Vaisselles de bronze sur la froniere pannonienne (entre Vetus Salina et Lussonium). În: W. S. Hanson, L. J. F. Keppie (eds.), Roman Frontier Studies 1979. Papers presented to the 12th International Congress of Roman Frontier Studies, Part 2, BAR International Series 71/2, 1980, 715-728. K. Szabó, Emberi lábfejjel díszített füles bronzkorsók Pannoniából,(Pot pannonien en bronze, à anse ornée d´un pied humain), AÉrt 108/1, 1981, 52-64. K. Szabó, Pot à anse, en bronze, ornée d´un pied humain, provenant de Pannonie, Antiquités Nationales 14/15, 1982-1983, 86-96. K. Szabó, Balsamaires en bronze provenant de la Pannonie. În: SZÉKESFEHÉRVÁR 1984, 99-113, Pl. LII-LV. K. Szabó, Római kori bronzedények a veszprémi Laczkó Dezső Múzeumban. În: Cs. D: Veress, M. Praznovszky (szerk.), Veszprémi Történelmi Tár II, Veszprémi Múzeumi Gyűjtemények 1, Veszprém 1990, 19-67. 331 SZABÓ 1991a SZABÓ 1991b SZABÓ 1994 SZABÓ 1995 SZABÓ 1999 SZIRMAI 1993 ŞTEF NESCU 2004 ŞTEF NESCUONI IU 2008a ŞTEF NESCUONI IU 2008b TAMBA 2008 TARBELL 1909 TARDITI 1996 TASSINARI 1970a TASSINARI 1970b TASSINARI 1973 TASSINARI 1975a TASSINARI 1975b TASSINARI 1993 K. Szabó, Római kori lóherelevél-szájú. Talpas bronzkancsók (Römische Bronzetrifoliarkannen mit hohem Fuss), AÉrt 118/1-2, 1991, 3-15. K. Szabó, Gefässdarstellungen auf den Nebenseiten der Altäre. În: M. Praznovszky (Hrsg.), 2. Internationales Kolloquium über Probleme des provinzialrömischen Kunstschaffens. Vorträge der Tagung in Veszprém (14. Mai – 18. Mai 1991), Veszprém 1991, 171-182. K. Szabó, Pots à embouchure lourde coulee d´une pièce avec l´anse. În: FREIBURG (STUTTGART) 1994, 399-403. K. Szabó, Situles de Pannonie. În: NIJMEGEN 1995, 77-85. K. Szabó, Die Phialen mit Griff des Handwaschservices des sog. Alikaria – Typus, A. Vaday (ed.), Pannonia and Beyond. Studies in Honour of László Barkóczi, Antaeus 24, 1999, 462-491, 777-778. K. Szirmai, Eisengefässe in den spätrömischen aquincumer Gräbern. În: MADRID 1993, 421-427. A. Ştefănescu, Bronze paterae in Roman Dacia. În: BUCHAREST 2004, 421-429. A. Ştefănescu-Oniţiu, Câteva consideraţii privind producţia locală a paterelor de ceramică. În: D. Benea (red.), Studii de istorie economică a Daciei romane, BHAUT 10, Timişoara, 2008, 73-87. A. Ştefănescu-Oniţiu, Vasele de bronz din Dacia romană. Între import şi producţie locală. În: D. Benea (coord.), Dacia în sistemul socio-economic roman. Cu privire la atelierele meşteşugăreşti locale, BHAUT 9, Timişoara 2008, 214-228. D. Gh. Tamba, Porolissum. A ezarea civilă (vicus militaris) a castrului mare. Observa ii în legătură cu a ezările civile ale castrelor de trupe auxiliare din Dacia Porolissensis, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman IV, Cluj-Napoca 2008. F. B. Tarbell, Catalogue of Bronzes, etc., in Field Museum of Natural History, Field Museum of Natural History Publication 130, Anthropological Seies 7/3, Chicago 1909. C. Tarditi, Vasi di bronzo in area Apula. Produzioni greche ed italiche di età arcaica e classica, Lecce 1996. S. Tassinari, Patères a manche orné d´un décor en relief. În: NIJMEGEN 1970, 3 p., fig. 1-4. S. Tassinari, Patères a manche orné, Gallia 28/1, 1970, 127-163. S. Tassinari, Etude de vaisselle de bronze romaine et galloromaine: Les pots à anse ornée d’un pied humain. În: P. –M. Duval (éd.), Recherches d’archéologie celtique et gallo-romaine 5, Haute etudes du monde greco-romaine 3, Paris – Geneve 1973, 127-140. S. Tassinari, La vaisselle de bronze romaine et provinciale au Musée des Antiquités Nationales, Gallia suppl. 29, Paris 1975. S. Tassinari, Pots à anse unique. Études du décor des anses d´un type de récipients en bronze d´Herculanum et de Pompei, CronPomp 1, 1975, 160-231. S. Tassinari, Il vasellame bronzeo di Pompei, Ministero per i beni culturali ed ambientali, Soprintendenza Archeologica di Pompei, Cataloghi 5, Roma 1993. 332 TASSINARI 1995 TASSINARI 1996 TASSINARI 1998a TASSINARI 1998b TASSINARI, BURKHALTER 1984 TÉGLÁS 1902 TERENZIANI 1986 TOMAŠEVIĆ BUCK 2002 TORMA 1865 TOYNBEE 1996 TRESORS D´ORFEVRERIE 1989 TROTZIG 1991 TUDOR 1968 TUDOR 1978 EPOSUMARINESCU 1982 UNTRACHT 1968 S. Tassinari, Vaisselle antique de bronze, Collections du Musée Départemental des Antiquités de Rouen, Rouen 1995. S. Tassinari, Bouillir, mijoter et cuire, porter et mesurer: le role de la vaisselle métallique dans les cuisines de Pompei. În: M. Bats (dir.), Les céramiques communes de Campanie et de Narbonnaise (Ier s. av. J.-C. – Iie s. ap. J.-C.). La vaisselle de cuisine et de table. Acte de Journées d´étude organisées par Centre Jean Bérnard et la Soprintendenza Archeologica per le Provincie di Napoli e Caserta, Naples, 27-28 mai 1994, Collection du Centre Jean Bérnard 14, Naples 1996, 113-119. S. Tassinari, De l´object à l´atelier. Peut-on repérer sur les récipients en bronze des traits caractéristiques suffisants pour individualiser des ateliers? În: G. Nicolini, N. Dieudonné-Glad (dir.), Les métaux antiques: travail e restauration. Actes du colloque de Poitieres, 28-30 sept. 1998, Monographies Instrumentum 6, Montagnac 1998, 87-94. S. Tassinari, Les objets de fouille: l´exemple des recipients en bronze de Pompei. În: M. Németh (ed.), The Roman Town in a Modern City, Proceedings of the International Colloquium feld on the occasion of the 100th Anniversary of the Aquincum Museum, 1994, Budapest, Aquincum Nostrum 2, Budapest 1998, 100-102. S. Tassinari, F. Burkhalter, Moules de Tartous: techniques et production d’un atelier de toreutique antique. În: BERLIN 1984, 87-106. G. Téglás, Fortuna Salutaris és Jupiter szentélye Ampelimbon, vagyis a mai Zalatnán, Aért 22/1, 1902, 7-12. L. Terenziani, Vasetto decorato a rilievo delle Civiche Raccolte Archeologiche di Milano. În: BOLLA ET ALII 1986, 214-218. T. Tomašević Buck, Römische Authepsae, auch ein Instrument der ärztlichen Versorgung. În: CAMBRIDGE 2002/2, 213-232. K. Torma, Az Alsó Ilosvai római állótábor s műemlékei. Helyirati vázlat, EMEÉ 3/1, 1864-1865 (1865), 10-67, I-XIV t. J. M. C. Toynbee, Death and Burial in the Roman World, 2nd edition, Baltimore 1996. *** Trésors d´orfèvrerie gallo-romains. Exposition, Musée du Luxemburg, Paris, 8 Férvrier-23 Avril 1989, Musée de la Civilisation Gallo-Romaine, Lyon, 16 Mai-27 Août 1989, Paris 1989. G. Trotzig, Craftmanship and function. A study of metal vessels found in Viking Age tombs on the island of Gotland, Sweden, The Museum of National Antiquities Stockholm. Monographs 1, Stockholm 1991. D. Tudor, Centrul militar roman de la Buridava, SMMIM 1, 1968, 17-29. D. Tudor, Oltenia romană, ed. a IV-a, Bucure ti 1978. L. eposu-Marinescu, Funerary Monuments of Dacia Superior and Dacia Porolissensis, BAR International Series 128, Oxford 1982. O. Untracht, Metal Techniques for Craftsmen. A Basic Manual for Craftsmen on the Methods of Forming and Decorating Metals, London 1968. 333 VEL VISY 2010 VON KAISERN UND BÜRGERN 2009 WAGNER ET ALII 2000 WALKE 1965 WELTE 2005 WELTER, GUIBELLINI 2004 WERNER 1936 WERNER 1938 WIELOWIEJSKI 1973 WIELOWIEJSKI 1977 WIELOWIEJSKI 1984a WIELOWIEJSKI 1984b WIELOWIEJSKI 1985 WIELOWIEJSKI 1988 WIELOWIEJSKI 1995 WILLER 2007 Vbi Erat Lvpa – Römische Steindenkmäler – http://www.ubi-erat lupa.org/site/index.asp?show=menue/dummy_abfrage.shtml. Zs. Visy, The connections between Pannonia and Dacia in a historical context. În: M. V. Angelescu, I. Achim, A. Bâltâc, V. Rusu-Bolindeț, V. Bottez (eds.), Antiquitas Istro-Pontica. Mélanges d’Archéologie et d’Histoire Ancienne offerts à Alexandru Suceveanu, Cluj-Napoca 2010, 83-92. F. Humer (Hrsg.), Von Kaisern und Bürgern. Antike Kostbarkeiten aus Carnuntum, Wien 2009. R. Wagner, G. Bery, J. Gorecki, H. – M. von Kaenel, D. G. Pearson, Searching ancient copper sources – a lead isotope study of Roman bronze vessels from Pompeii. În: KÖLN 2000, 615-616. N. Walke, Das römische Donaukastell Straubing-Sorviodurum, Limesforschungen. Studien zur Organisation der römischen Reichgrenze an Rhein und Donau 3, Berlin 1965. B. Welte, Römisches Badeutensil aus Bregenz: Eine Badeschale aus Brigantium. În: G. Grabherr, B. Kainrath, A. Larcher, B. Welte (Hrsg.), Vis Imaginvm. Festschrift für Elisabeth Walde zum 65. Geburtstag, Innsbruck 2005, 557-566. J. – M. Welter, R. Guibellini, How was Roman Bronzeware Manufactured? În: A. Lehoërff (dir.), L´artisanat métallurigique dans les sociétés anciennes en Méditerranée Occidentale. Techniques, lieux et formes de production, Collection de l´École Française de Rome 322, Rome 2004, 287-300. J. Werner, Zwei römische Bronzeeimer von Neuburg a. d. Donau, Germania 20/4, 1936, 258-261. J. Werner, Die römischen Bronzegeschirrdepots des 3. Jahrhunderts und die mitteldeutsche Skelettgräbergruppe. În: E. Sprockhoff (Hrsg.), Marburger Studien, Darmstadt 1938, 259-267. J. Wielowiejski, Die antiken Trinkgelage-Gebräuche bei den Volkern Osteuropas der römischen Kaiserzeit, ArchPol 14, 1973, 269-278. J. Wielowiejski, Research on Roman metal vesels in the last thirty years (1946-1975), ArchPol 18, 137-172. J. Wielowiejski, Bemerkungen über den Stand der Forschungen über römischen Bronzegefäße in Spanien. În: BERLIN 1984, 347350. J. Wielowiejski, Bericht des Plinius des Älteren über die Legierung der römischen Bronzegefässe im Lichte der chemischen Analyse. În: SZÉKESFEHÉRVÁR 1984, 129-134. J. Wielowiejski, Die spätkeltischen und römischen Bronzegefässe in Polen, BRGK 66, 1985, 123-320. J. Wielowiejski, Studies of Roman metal vessels during the last decade (1976-1985), ArchPol 27, 1988, 15-67. J. Wielowiejski, Zur Verbreitung und Funktion der römischen Bronzegefäße bei den nördlich des norisch-pannonischen Limes ansässigen Völkern. În: NIJMEGEN 1995, 97-102. F. Willer, Beobachtungen zur antiken Herstellungstechnik. În: BARBARENSCHATZ 2007, 176-181. 334 WILLERS 1901 WILLERS 1907 WILSON, WACHER 2002 WOLLMANN 1970 WOLLMAN 1996 ZANKER 1988 ZIENKIEWICZ 1993 ZIMMER 1982 ZSIDI 1991 H. Willers, Die römischen Bronzeeimer von Hemmoor. Nebst einem Anhange über die römischen Silberbarren aus Dierstorf, Hannover – Leipzig 1901. H. Willers, Neue Untersuchungen über die römische Bronzeindustrie von Capua und von Niedergermanien besonderes auf die Funde aus Deutschland und dem Norden hin, Hannover – Leipzig 1907. P. R. Wilson, J. S. Wacher, The 1958-9 Bypass excavations (Site 433). În: P. R. Wilson, Cataractonium: Roman Catterick and its hinterland. Excavations and research, 1958-1997, Part I, CBA Research Report 128, York 2002, 46-122. V. Wollmann, Materiale epigrafice şi sculpturale romane în Muzeul Sebeş, (Römische Inschriften und Steindenkmäler im Museum Sebeş (Mühlbach), ActaMN 7, 1970, 163-183. Wollman, V., Minieritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia Romană/Der Erzbergbau, die Salzgewinnung und die Steinbrüche im römischen Dakien, BMN 13, Veröffentlichungen aus dem Deutschen Bergbau-Museum Bochum 63, Cluj-Napoca 1996. P. Zanker, The Power of Images in the Age of Augustus, Jerome Lectures 16th series, Michigan 1988. J. D. Zienkiewicz, Excavations in the Scamnum Tribunorum at Caerleon: The Legionary Museum Site 1983-5, Britannia 24, 1993, 27-140. G. Zimmer, Römische Berufdarstellungen, Deutsches Archäologisches Institut. Archäologische Forschungen 12, Berlin 1982. P. Zsidi, Újabb villa az aquincumi municipium terrritoriumán (Bp. III. ker.Kaszás Dűlő-Csikós utca)/Neure Villa am Territorium des Municipiums von Aquincum, BRég 27, 1991, 143-179. Congrese de bronzuri: BERLIN 1984 BUCHAREST 2004 CAMBRIDGE 2002/1-2 FREIBURG (STUTTGART) 1994 U. Gehrig (Hrsg.), Toreutik und figürliche Bronzen römischer Zeit. Akten der 6. Tagung über antike Bronzen 13. – 17. Mai 1980 in Berlin. Madame G.-M. Faider-Feytmans zum Gedächtnis, Berlin 1984. C. Muşeţeanu (ed.), The Antique Bronzes: Typology, Chronology, Authenticity. The Acta of the 16th International Congress of Antique Bronzes, Organised by The Romanian National History Museum, Bucharest, May 26th–31st, 2003, Bucharest 2004. C. C. Mattusch, A. Brauer, S. E. Knudsen (eds.), From the Parts to the Whole: Acta of the 13th International Bronze Congress, held at Cambridge, Massachusetts, May 28 – June 1, 1996, vol. I-II, JRA suppl. ser. 39, 2000 (2002). J. Ronke (Hrsg.), Akten der 10. Internationalen Tagung über antike Bronzen, Freiburg, 18-22. Juni, 1988, Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg 45, Stuttgart 1994. 335 KÖLN 2000 R. Thomas (Hrsg.), Antike Bronzen. Werkstattkreise: Figuren und Geräte. Akten des 14. Internationalen Kongresses für Antike Bronzen in Köln, 21. Bis 24. September 1999, KJ. 33, 2000. LAUSSANE 1979 C. Bérard, P. Ducrey, A. Altherr-Charon (éds.), Bronzes hellénistiques et romains. Tradition et renouveau, Actes du Ve Colloque international sur les bronzes antiques, Lausanne, 8-13 mai 1978, CAR 17, Lausanne 1979. LYON 1977 S. Boucher (dir.), Actes du IVe Colloque International sur les bronzes antiques (17-21 mai 1976), Annales de l’Universite Jean Moulin, Lettres, Lyon 1977. MADRID 1993 J. Arce, F. Burkhalter (cords.), Bronces y Religion Romana. Actas del XI. Congreso Internacional de Bronces Antiquos, Madrid, mayojunio, 1990, Consejo Superior de Investigaciones Científicas (Madrid 1993). MAINZ 1975 H. Menzel (Hrsg.), Bericht über die Tagung „Römische Toreutik” vom 23. bis 26. Mai 1972 in Mainz, JRGZM 20, 1973(1975), 258282. NIJMEGEN 1970 ***, Tagung über römische Bronzegefäße im Rijksmuseum G. M. Kam in Nijmegen von 20. Bis einschließlich 23. April 1970. Hektogr. Niederschrift 1970 – manuscris fără ISBN i număr de pagini (Biblioteca Römisch-Germanische Kommission, Frankfurt am Main, număr de înregistrare: H 1117). NIJMEGEN 1995 S. T. A. M. Mols, A. M. Gerhartl-Witteveen, H. Kars, A. Koster, W. J. Th. Peters, W. J. H. Willems (eds.), Acta of the 12th International Congress on Ancient Bronzes, Nijmegen, 1-4 June 1992, ROB 18, 1995. SZÉKESFEHÉRVÁR ***, Bronzes Romains figurés et appliqués et leur problème 1984 techniques. Actes du VIIe Colloque international sur les Bronzes antiques, Székesfehérvár, 1982, Alba Regia 21, 1984, 5-136 UDINE 2002 A. Giumlia-Mair (a cura di), I bronzi antichi: Produzione e tecnologia. Atti del XV Congresso Internazionale sui Bronzi Antichi, Grando-Aquileia, 22-26 maggio 2001, Monographies Instrumentum 21, Montagnac 2002. Periodice și serii: Aarbøger Aarch ABPO ActaMN ActaMP AEA AÉrt AFW-L AJA AKB AL Alba Regia Amphora Aarbøger for Nordisk Oldkyndighed og Historie (København). Acta Archaeologica (København). Annales de Bretagne et des Pays de l’Ouest (Rennes). Acta Musei Napocensis (Cluj-Napoca). Acta Musei Porolissensis (Zalău). Archivo Español de Arqveología (Madrid). Archaeologiai Értesitő. A Magyar Régészeti és Művészettörténeti Társulat tudományos folyóirata (Budapest). Ausgrabungen und Funde in Westfalen-Lippe (Mainz am Rhein). The American Journal of Archaeology. Archäologisches Korrespondenzblatt (Mainz am Rhein). Arte Lombarda: Rivista di Storia dell’Arte (Cesano Maderno). Alba Regia. Annales Musei Stephani Regis (Székesfehérvár). Amphora. Bulletin du Cercle archéologique Amphora (Braine l’Alleud). 336 AN AnB ANRW Antaeus AnTard APA Apulum Archaeologia ArchBulg ArchClass Archaeometry Archeologia ArchPol Arctos AW BAM Banatica BAPA BAR BBA BCH BHAB BHAUT BJ BMA BMI BMN BMM Sarh BRég BRGK Britannia Buridava BVBl Aquileia nostra: bolletino dell’Associazione nazionale per Aquileia. Mvseo Archeologico (Aqvileia) Analele Banatului. Serie Nouă. Arheologie-Istorie (Timi oara). H. Temporini (seria I, II), W. Haase (seria II) (Hrsg.), Aufstieg und Niedergang der römischen Welt (Berlin – New York). Antaeus. Communicationes ex Instituto Archaeologico Academiae Scientiarum Hungaricae (Budapest). Antiquité Tardive (Antigüedad Tardia, Late Antiquity, Spätantike, Tarda Antichità). Revue internationale d’histoire et archéologie (IVe-VIIIe s.) publiée par l’Association pour l’ Antiquité Tardive (Turnhout). Acta Praehistorica et Archaeologica (Berlin). Apulum. Acta Musei Apulensis (Alba Iulia). Archaeologia: or, Miscellaneous Tracts relating to Antiquity. Society of Antiquaries of London (Londra). Archaeologia Bulgarica (Sofia). Archaeologia Classica. Rivista della Scuola Nazionale di Archeologia, pubblicata a cura degli Istituti di Archeologia e Storia dell’arte Greca e Romana e di Etruscologia e Antichità Italiche dell’Università di Roma (Roma). Archaeometry (Oxford). Archeologia. Rocznik Instytutu Historii Kultury Materialnej Polskiej Akademii Nauk (Wrocław – Warszawa – Krakow). Archaeologia Polona. Institute of Archaeology and Ethnology. Polish Academy of Sciences (Wrocław). Arctos. Acta Philologica Fennica (Helsinki). Antike Welt. Zeitschrift für Archäologie und Kulturgeschichte (Mainz am Rhein). Bulletin d´Archéologie Marocaine (Rabat). Banatica. Muzeul Banatului Montan (Re ița). Bulletin de l´Association Pro Aventico (Avenches). British Archaeological Reports (Oxford). Berliner Beiträge zur Archäometrie (Berlin). Bulletin de Correspondence hellénique (Athene). Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica (Timi oara). Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis (Timişoara). Bonner Jahrbücher des Rheinischen Landesmuseums in Bonn und des Vereins von Altertumsfreunden im Rheinlande (Bonn). Bibliotheca Musei Apulensis (Alba Iulia). Buletinul Monumentelor Istorice (Bucure ti). Bibliotheca Musei Napocensis (Cluj-Napoca). Bibliotheca Musei Marisiensis. Seria Archaeologica (Târgu Mure ). Budapest Régiségei: a Budapesti Történeti Múzeum Évkönyve (Budapest). Bericht der Römisch-Germanischen Kommission (Frankfurt am Main). Britannia. A Journal of Romano-British and Kindred Studies (London). Buridava. Studii i Materiale (Râmnicu Vâlcea). Bayerische Vorgeschichtsblätter. Herausgegeben von der Kommission für bayerische Landesgeschicte bei der Bayerische Akademie der Wissenschaften (München). 337 CAL CAR Cahiers Archéologiques de la Loire (Roanne). Cahiers d’Achéologie Romande de la Bibliothèque Historique Vaudoise (Lausanne). CCA Cronica Cercetărilor Arheologice din România. CommArchHung Communicationes Archaeologicae Hungariae (Budapest). CronPomp Cronache Pompeiane (Napoli). CSIR Corpus Signorum Imperii Romani. Cumidava Cumidava. Buletinul Muzeului de Istorie din Bra ov (Bra ov). Dacia (NS) Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, 1 (1924) – 12 (1948). Nouvelle Série. Revue d’ archéologie et d’histoire ancienne, 1, 1957 sqq. (Bucure ti). DissPann Dissertationes Pannonicae ex Instituto Numismatico et Archaeologico Universitatis de Petro Pázmány nominatae Budapestinensis provenientes (Budapest). DolgENM (ÚS) Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem – és Régiségtárából / Traxaux de la section numismatique et archéologique du Musée National de Transylvanie à Kolozsvár (Hongrie) (1910-1919)/ Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem – és Régiségtárából. Új Sorozat (2006-) (Kolozsvár). Drobeta Drobeta. Muzeul Regiunii Porților de Fier (Drobeta-Turnu Severin). EphDac Ephemeris Dacoromana. Annuario Della Scuola Romena di Roma (Roma). EphNap Ephemeris Napocensis (Cluj-Napoca). EM Erdélyi Múzeum. Kiadja az Erdélyi Múzeum Egyesület (Kolozsvár). EMEÉ Az Erdélyi Múzeum-Egyesület Évkönyve (Kolozsvár). FA Folia Archaeologica (Budapest). FBW Fundberichte aus Baden-Württemberg/Landesdenkmalamt BadenWürttemberg (Stuttgart). Fornvännen. Tidskrift för Svensk Antikvarisk Forskning (Stockholm). Fornvännen G&R Greece & Rome. The Classical Association. Cambridge University Press (Cambridge). Gallia Gallia. Archéologie de la France antique, CNRS éditions (Paris). Genava Genava. Bulletin du Musée d´Art et d´Histoire de Genève et de la Société auxiliaire du Musée, la Bibliothèque publique et universitaire, la Commission cantonale pour la conservation des monuments et la protection des sites (Genève). Germania Germania. Anzeiger der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts (Berlin – Mainz am Rhein). Helinivm Helinivm. Revue consacrée à l´archéologie du Pays-Bas, de la Belgique et du Grande –Duché de Luxembourg (Wetteren). Hep Hispania Epigraphica (Madrid). Instrumentum Instrumentum. Bulletin du Groupe de travail européen sur l´artisanat et les productions manufacturées dans l´Antiquité (Montagnac). JAS Journal of Archaeological Science (London and New York). JAK Jahresberichte aus Augst und Kaiseraugst (Augst). JBB Jahresbericht der bayerischen Bodendenkmalpflege (München). JGPV Jahresbericht der Gesellschaft pro Vindonissa (Brugg). JRA Journal of Roman Archaeology (Portsmouth – Rhode Island). JRGZM Jahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseums Mainz (Mainz am Rhein). 338 JSGU KJ Közlemények Marisia Marmația MCA MEFRA MFBVF NNU Oltenia OMRO PAT Peuce Pontica PSAS QFA QSAP RAComo RAE RAEC RASMI RB ROB RÖ SCIVA SFECAG SHVI Sargeția Situla SJ SMMIM Société Éduenne Specimina Nova Starinar SUBB-Historia Jahrbuch der Schweizerischen Gesellschaft für Ur- und Frühgeschichte (Basel). Kölner Jahrbuch für Vor- und Frühgeschichte. Römisch-Germanisches Museum und Archäologische Gesellschaft (Köln). Közlemények az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából (Kolozsvár). Marisia. Studii şi Materiale. Arheologie (Târgu Mureş). Marmația (Baia-Mare). Materiale şi Cercetări Arheologice (Bucure ti). Mélanges de L´école Française de Rome. Antiquité (Rome). Mitteilungen der Freunde der Bayerischen Vor- und Frühgeschichte (München). Nachrichten aus Niedersachsens Urgeschichte (Stuttgart). Oltenia. Studii i Comunicări. Arheologie-Istorie (Craiova). Oudheidkundige Mededelingen uit het Rijksmuseum van Oudheden te Leiden (Nijmegen). Patimonium Archaeologicum Transylvanicum (Cluj-Napoca). Peuce. Studii i comunicări de istorie veche, arheologie si numismatică (Tulcea). Pontica. Muzeul de Arheologie Constanţa (Constanţa). Proceedings of the Society of Antiquaries of Scotland (Edinburgh). Quaderni Friulani di Archeologia. Società Friulana di Archeologia (Udine). Quaderni della Soprindentenza Archeologica del Piemonte (Torino). Rivista Archeologica dell’Antica Provincia e Diocesi di Como (Como). Revue Archéologique de L’Est (Dijon). Revue Archéologique de L’Est et du Centre-Est (Dijon). Notizie dal Chiostro del Monastero Maggiore: Rassegna di Studi del Civico Museo Archeologico e del Civico Gabinetto Numismatico di Milano (Milano). Revista Bistriței (Bistrița). Rijksdienst voor het Oudheidkundig Bodemonderzoek (Nederlandse Archeologische Rapporten) (Nijmegen). Römisches Österreich. Jahresschrift der Österreichischen Gesellschaft für Archäologie (Wien). Studii şi cercetări de istorie vecheşi arheologie (Bucureşti). Société Française d´Étude de la Céramique Antique en Gaule (Marseille). Sammelblatt Historischen Vereins Ingolstadt (Ingolstadt). Sargeția. Acta Musei Devensis (Deva). Situla. Razprave Narodnega Muzeja v Ljubljani – Dissertationes Musei Nationalis Labacensis (Ljubljana). Saalburg Jahrburg: Bericht des Saalburg Museum (Saalburg). Studii i Materiale de Muzeografie i Istorie Militară (Bucure ti). Société Éduenne des Lettres, Sciences et Arts. Mémoires: Nouvelle Série (Autun). Specimina Nova. Dissertationum ex Instituto Historico Universitatis Quinqueecclesiensis de Iano Pannonio Nominatae (Pecs). Starinar (Beograd). Studia Universitatis Babe -Bolyai-Historia (Cluj-Napoca). 339 TBA T&C Transactions TZ VAPD VHAD YAJ ZPE Technische Beiträge zur Archäologie (Mainz am Rhein). Technology and Culture. The International Quarterly of the Society for the History and Technology (Baltimore). Transactions. Staffordshire Archaeological and Historical Society (Stafford). Trierer Zeitschrift für Geschichte und Kunst des Trierer Landes und seine Nachbargebiete (Trier). Vjesnik za Arheologiju i Povijest Dalmatinsku/Journal of Dalmatian Archaeology and History (Split). Vjesnik Hrvatskoga Arheološkoga Društva. Nova serija (18951941/1942.) (Zagreb). The Yorkshire Archaeological Journal. The Yorkshire Archaeological Society (Claremont). Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik (Bonn). Instituții muzeale: CMBN IAIAC MBS MCDRD MIAZ MIG MIO MIT MMS MNITR MNM MNUAI Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Institutul de Arheologie i Istoria Artei, Cluj-Napoca. Muzeul Brukenthal Sibiu. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Muzeul de Istorie i Artă, Zalău. Muzeul de Istorie, Gherla. Muzeul de Istorie, Orăştie. Muzeul de Istorie, Turda. Muzeul Municipal, Sebeş. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca. Magyar Nemzeti Múzeum, Budapest. Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia. 340 VII. Anexe 341 VII.1. Anexa I. Lista monumentelor sculpturale din Dacia romană cu reprezentări de vase din metal1491 a. Monumente votive Nr. Tip de monument Altar anepigraf Loc de descoperire Apulum, Partoş Loc de păstrare MNUAI f. n. i. Câmpul epigrafic Datare - secolele II – III p. Chr. 2. Altar votiv Apulum Partoş MNITR inv. 205 secolele II – III p. Chr. 3. Altar votiv MNUAI inv. 361 4. Altar votiv Apulum, în subsolul bisericii Báthory Apulum, Partoş Asclepio / et Hygiae / C(aius) Fabricius / Dexter / u(otum) s(olvit) l(ibens) m(erito). Badonib(us) / reginis / Sextia Au/gustina / ex uoto. 5. Altar votiv 1. 1491 Apulum, în faţa porţii de jos a fortificaţiei austriece MNUAI inv. 375 MBS inv. A 3409 (nr vechi 7182) Fortunae / super(a)e / Aug(ustae) / sacrum / cum aede / u(otum) s(olvit) l(ibens) l(aetus) m(erito) [...] Iunoni / reginae Po/puloniae / deae patriae / C(aius) Caerellius / Sabinus leg(atus) / Aug(usti) leg(ionis) XIII G(eminae) / et Fufidia Pollitta eius / uoto. secolele II – III p. Chr. secolele II – III p. Chr. Caius Caerellius Sabinus este atestat la Apulum între anii 183-185 p. Chr. (vezi IDR III/5, 235). Tipuri de vase reprezentate Pe latura dreaptă este reprezentată o cană, iar pe cea stângă un bol cu mâner tubular (Griffschale) . Pe latura dreaptă este reprezentată o cană, iar pe cea stângă un bol cu mâner tubular (Griffschale) . Pe latura dreaptă este reprezentată o patera, iar pe cea stângă o cană. Pe latura dreaptă este reprezentat un bol cu mâner tubular (Griffschale), iar pe cea stângă o cană. Pe latura stângă este reprezentată o cană, iar sub ea o caserolă. Bibliografie Observaţii B LU 1989, 266, nr. 15, pl. VI/1-2; RUSU-BOLINDE 1994, 121, 132, 140, nr. 28, pl. III/5. IDR III/5, 12; GUDEA 1978, 144; RUSU-BOLINDE 1994, 141, nr. 40. - - IDR III/5, 37; RUSUBOLINDE 1994, 141, nr. 42. - IDR III/5, 78; RUSUBOLINDE 1994, 141, nr. 43. - IDR III/5, 107 ; RUSU BOLINDE 1994, 141, nr. 44. - Numerele pieselor cuprinse în tabel corespund numerelor de pe planşe. 342 6. Altar votiv Daia Română, jud. Alba (a fost adus aici de la Apulum) MMS f. n. i. [I(oui)] o(ptimo) m(aximo) / C(aius) Aelius / Primus / dec(urio) col(oniae). Începând cu Commodus datorită titlului de colonia al oraşului. 7. Altar votiv Apulum, canabae MNUAI inv. 8202 secolele II – III p. Chr. 8. Altar votiv Apulum, Partoş Alba Iulia, str. Dacilor, nr. 86 (curtea lui Gh. Drîmbăreanu) I(oui) o(ptimo) m(aximo) / M(arcus) Arrani/us Epaphr/oditus / et Arra/nius Ni/ger filiu/s posuerunt. I(oui) o(ptimo) m(aximo) / Marcus Naeuius / Felicio cum / suis u(otum) s(olvit) l(ibens) m(erito). 9. Altar votiv Apulum, Partoş MBS inv. A 3420 (nr vechi 7193) 10. Altar votiv Apulum, canabae 11. Altar votiv Apulum, Partoş Pe latura dreaptă este reprezentată o caserolă, iar pe cea stângă o cană greu vizibilă datorită deteriorării monumentului. Pe latura dreaptă este reprezentat un bol cu mâner tubular (Griffschale), iar pe cea stângă o cană. IDR III/5, 128 ; WOLLMANN 1970, 172-173, fig. 8; RUSU-BOLINDE 1994, 140, nr. 32 ? - IDR III/5, 129; CIUGUDEAN, B LU 1990, 207, fig. 1; RUSUBOLINDE 1994, 140, nr. 29. IDR III/5, 157; B LU 1986, 119120, fig. 1; RUSUBOLINDE 1994, 140, nr. 38. - secolele II – III p. Chr. Pe latura dreaptă este reprezentat un bol cu mâner tubular (Griffschale), iar pe cea stângă o cană. I(oui) o(ptimo) m(aximo) / A(ulus) Tapetius / Epius. secolele II – III p. Chr. IDR III/5, 168; RUSU-BOLINDE 1994, 141, nr. 46. MNUAI inv. 8203 I(oui) o(ptimo) m(aximo) / C(aius) Vibi/us Nic/ostra/tus / u(otum) s(olvit) l(ibens) m(erito). secolele II – III p. Chr. Pe latura dreaptă este reprezentat un bol cu mâner tubular (Griffschale), iar pe cea stângă o cană. Pe latura dreaptă este reprezentat un bol cu mâner tubular (Griffschale), iar pe cea stângă o cană. MCDRD inv. 45 Libero / patri et Libe(rae) / Cl(audius) Atteius Celer / veteranus leg(ionis) XIII / Gem(inae) Probabil sec. al III-lea p. Chr. pe baza epitetului imperial presupus. Pe latura dreaptă este reprezentată o cană, iar pe cea stângă un vas din care ies vrejuri de viţă de vie cu ciorchini de struguri. IDR III/5, 240; RUSU- BOLINDE 1994, 141, nr. 47. IDR III/5, 175; CIUGUDEAN, B LU 1990, 208209, fig. 2; RUSUBOLINDE 1994, 140, nr. 30. Numele proprietarului în curtea căruia se află piesa este Gh. Drîmbăreanu (B LU 1986) şi Gh. Dumbrăvean (IDR III/5, 157). - Piesa a fost descoperită împreună cu IDR III/5, 129 (nr. 7 în tabelul de faţă) şi prezintă un decor asemănător al părţilor laterale. - 343 12. Altar votiv Apulum, Partoş MNITR inv. v. 51139 13. Altar votiv Micia MCDRD f. n. i. 14. Altar votiv Poiana, jud. Hunedoara (adus de la Germisara?) MIO f. n. i. [.....]?n(a)e d[e]c(urio) / canabensium / cum suis u(otum) l(ibens) s(olvit) / l(oco) d(ato) d(ecurionum) d(ecreto). Inuicto Myth{i}r/ae Chr/estion / u(otum) s(olvit) Pro salute / Domus Divi/nae sacrum / Genium Miciae / M(arcus) Cornelius / Stratonicus / aug(ustalis) col(oniae) / et ante f(rontem) lapi(dibus) / stravit. [I(oui)] o(ptimo) m(aximo) / pro salu/te P(ublii) Furii Sa/turnini le[g(ati)] / augusti pr(o)pr(aetore) P(ublius) Ael(ius) / Maximianu[s] [dec(urio) / col(oniae)?] secolele II – III p. Chr. secolele II – III p. Chr. Până în anul 161 p. Chr. când Publius Furius Satuninus devine consul suffectus Pe latura dreaptă este reprezentată o caserolă?, iar pe cea stângă o cană. Pe latura dreaptă este reprezentată o cană, iar pe cea stângă un bol cu mâner tubular (Griffschale) . IDR III/5, 272; RUSUBOLINDE 1994, 141, nr. 39. IDR III/3, 71. Pe latura dreaptă este reprezentată o patera?, iar pe cea stângă două vase. IDR III/3, 236; RUSSU 1966, 452453, fig. 1. - - - b. Monumente funerare Nr. 15. Tip de monument Perete lateral de aedicula cu Loc de descoperire Luncani (loc de provenienţă Loc de păstrare MIT inv. 2582 Datare Tipuri de vase reprezentate Bibliografie Observaţii sec. II-III p. Chr. În registrul inferior este reprezentat un servitor care ţine în mâna dreaptă o cană, iar cu DAICOVICIU 1969, 245, G 92; DAICOVICIU 1970, 253, 255, G 136; MITROFAN, EPOSU- Piesa a fost descoperită încastrată în zidul conacului 344 mâna stângă capătul şervetului (mantela) care se află pe umăr. două registre Napoca) 16. Perete lateral de aedicula cu două registre MNITR f. n. i. secolele II – III p. Chr. În registrul inferior este reprezentată o servitoare care ţine în mâna dreaptă o cupă, iar în mâna stângă o cană; şervetul (mantela) este a ezat pe umărul stâng. 17. Perete lateral de aedicula Napoca, zona B-dul Brâncuşi – N. Titulescu – str. Plugarilor mormântul nr. 42 Napoca, zona din spatele Operei române din Cluj MNITR inv. 12 secolele II – III p. Chr. Sunt reprezentate două personaje: în partea stângă un servitor care ţine în mâna dreaptă o cană şi în cea stângă şervetul (mantela) întins pe umăr, iar în parte dreaptă o femeie cu un bol cu mâner tubular (Griffschale) în mâna stângă şi o cupă în cea dreaptă. 18. Perete lateral de aedicula Ulpia Traiana Sarmizegetusa (vezi CIONGRADI 2007) MCDRD inv. 3591 prima jumătate a sec. al II-lea p. Chr. Este reprezentat un servitor care ţine în mâna dreaptă o cană, iar cu mâna stângă prinde capătul şervetului (mantela) aşezat pe umăr. MARINESCU 1970, 531-536; JUDE 1971, 547-552; JUDE, POP, 1972, 12, No. 13, Pl. VII/2; FLOCA, WOLSKI 1973, 14, 16, No. 34, Fig. 46; BIANCHI 1974, 160-162, Fig. 2; GUDEA 1978, 144; EPOSUMARINESCU 1982, 212, No. 62, Pl. XXXVII; BODOR 1986, 194-195, Fig. 4; PETRU , MUSTA 2010, 185, nr. 26, Pl. VII/26. BENEA, HICA 2004, 133, nr. 12, pl. IV/1; PETRU , MUSTA 2010, 180, nr. 8, Pl. III/8. FLORESCU 1930, 82, No. 5, Fig. 5; DAICOVICIU 1969, 254-255, G 135, Pl. 96; DAICOVICIU 1970, 246, G 96, Pl. LIX; FLOCA, WOLSKI 1973, 20-22, No. 60, Fig. 75; GUDEA 1978, 144; EPOSU-MARINESCU 1982, 205, No. 31, Pl. XXXVII; BIANCHI 1985, 282, No. 216, Tav. XLVII, Fig. 122; BODOR 1986, 194, Fig. 1; RUSU-BOLINDE 1994, 132, 144, nr. 92, pl. III/1; VEL No. 15081; PETRU , MUSTA 2010, 182, nr. 12, Pl. IV/12. FLOCA, WOLSKI 1973, 10, No. 10, Fig. 18; ALICU ET ALII 1979, 164, No. 474, Pl. LXXXVII; RUSUBOLINDE 1994, 144, nr. 86; ANDRI OIU 2006, 100-102, pl. 38/3a; CIONGRADI 2007, 214, No. Ae/S3, Taf. 80/Ae/S3 (este ilustrat numai peretele interior); PETRU , MUSTA 2010, Pl. VII/29. Kemény de la Luncani. A fost adusă de la Napoca (vezi BODOR 1988, 212). Piesa a fost reutilizată drept latură a unei ciste funerare . - - 345 19. Fragment de perete lateral de aedicula 20. Fragment de perete lateral de aedicula Napoca sau zona înconjurătoare (descoperit în 1915 de-a lungul drumului Cluj-Feleacu). Sutoru, castru campania 2006. 21. Fragment de perete lateral de aedicula 22. Fragment de perete lateral de aedicula 23. Altar în formă de aedicula / Stelă de tip pseudoaedicula 24. Altar în formă de aedicula / MNITR inv. IV. 756 Secolele II – III p. Chr. Se păstrează numai partea centrală pe care este reprezentat un servitor care ţine în mâna dreaptă o cană, iar cu mâna stângă prinde capătul şervetului (mantela) aşezat pe umăr. FLOCA, WOLSKI 1973, 30, No. 92, Fig. 12; PETRU , MUSTA 2010, 185, nr. 25, Pl. VII/25. - MIAZ f. n. i. secolele II – III p. Chr. COCIŞ ET ALII 2009, No.: 6, Pl. IV/A-D; PETRU , MUSTA 2010, 186, nr. 28, Pl. VII/28. - Tihău, descoperit în apropierea castrului. MIAZ inv. 1026 secolele II – III p. Chr. Se păstrează numai partea inferioară pe care este reprezentat un servitor care ţine în mâna dreaptă o cană, iar cu mâna stângă prinde capătul şervetului (mantela) aşezat pe umăr. Este reprezentat un copil în ipostaza de servitor care ţine în mâna dreaptă o cană. - Napoca, zona B-dul Brâncuşi – N. Titulescu – str. Plugarilor mormântul nr. 59. Porolissum, descoperit în curtea castelului Wesselényi, Jibou. MNITR inv. 36 429. secolele II – III p. Chr. Este reprezentată o servitoare care ţine în mâna dreaptă un ulcior, iar cu cea stângă capătul ervetului a ezat pe umărul stâng. PROTASE 1961, 140, Nr. 8, Fig. 8; FLOCA, WOLSKI 1973, 28, No. 87, fig. 106; GUDEA, LUC CEL 1975, 40, No. 130; PETRU , MUSTA 2010, 186, nr. 33, Pl. VIII/33. BENEA, HICA 2004, 134, Pl. IV, No. 5; PETRU , MUSTA 2010, 179, nr. 4, Pl. II/4. MIAZ inv. 1051 perioada severică. Ilişua, castru CMBN f. n. i. sec. II-III p. Chr. Pe latura laterală stângă este reprezentat un servitor care ţine in mâna dreaptă o cană, iar în cea stângă capătul şervetului (mantela) aşezat pe umărul stâng. Numai mânerul cănii este vizibil deoarece piesa este deteriorată. Scenă de banchet funerar: sunt redate trei personaje: un bărbat care stă întins pe kliné, o DAICOVICIU 1940, 324, Fig. 22; GUDEA, LUC CEL 1975, 42, No. 140; EPOSU-MARINESCU 1982, 171, No. 46, Pl. XXI; GUDEA 1989, 789, No. 105, Pl. CCCI; RUSUBOLINDE 1994, 145, nr. 104; PETRU , MUSTA 2010, 185, nr. 27, Pl. VII/27. PROTASE 1961, 127-134, Fig. 1a-c; FLOCA, WOLSKI 1973, 48, Fig. 120; BIANCHI 1974, 168, Fig. 4; Piesa a fost reutilizată ca parte a capacului unei ciste funerare . - - 346 Stelă de tip pseudoaedicula 25. Stelă funerară Potaissa platoul, castrului roman MIT inv. 2797 secolele II – III p. Chr. femeie aşezată pe o kathedra şi un personaj feminin aflat în spatele lor. Personajele sunt aşezate în jurul unei mensa tripes, iar sub aceasta se află o cană şi un panarium. Scenă de banchet funerar la care participă cinci personaje: patru bărbaţi pe kliné şi o femeie aşezată pe o kathedra, în jurul unei mensa tripes. La baza mesei se pot observa un ulcior, o cană şi un panarium. EPOSU-MARINESCU 1982, 171, Nr. 44, pl. XXI; RUSU-BOLINDE 1994, 131, 144, No. 82., pl. II/3; PETRU , MUSTA 2010, 188, nr. 40, Pl. X/40. MITROFAN, EPOSUMARINESCU 1970, 533-534, Fig. 3; JUDE, POP 1972, 7, No. 1, Pl. 1; FLOCA, WOLSKI 1973, 14, No. 33, Fig. 44; RUSU-BOLINDE 1994, 131, 146, No.. 107, pl. II/5; PETRU , MUSTA 2010, 188, nr. 41, Pl. X/41. - 347 VI.2. Anexa II: Lista principalelor descoperiri arheologice care dovedesc existența atelierelor în care au fost produse vase de bronz a. Tipare Nr. 1. Locul de descoperire Autun / Augustodunum (Saône-et-Loire, Franţa) 2. Brigetio / Szőny (Komárom-Esztergom, Ungaria) Camerton, 13 km sud de Bath / Aquae Sulis (Somerset, Marea Britanie) 3. Contextul descoperirii - săpăturile de salvare de la „Liceul Militar”: insula C, cădirile O şi E, încăperile 1-29 (faza 1) şi 1-6 (faza 2), identificate drept ateliere pentru producerea obiectelor din aliaje pe bază de cupru; în încăperea 1-29 tiparele au fost descoperite într-o groapă de gunoi şi pe podea, iar în încăperea 1-6 numai pe podea. - - atelier pentru prelucrarea metalului (aliaj pe bază de staniu şi plumb - „pewter”) (?). Descriere - aproximativ 50 de fragmente de tipare din calcar utilizate pentru turnarea vaselor metalice (caserole, boluri, platouri sau cupe); s-au păstrat numai fragmente din corpul vaselor; nu a fost identificat niciun tipar pentru turnarea mânerelor. - tipar din lut posibil folosit pentru realizarea unui mâner de Griffschale. - partea inferioară a două tipare din calcar, unul pentru turnarea caserolelor, iar celălalt pentru turnarea platourilor. Datare - atelierele erau sigur funcţionale la mijlocul sec. al II-lea p. Chr. Bibliografie CHARDRONPICAULT/PERNOT 1999, 113-126, 169174; GORECKI 2000, 453. Observaţii - - NUBER 1973, 72-73, nota 391, Taf. 12/1ab CUNLIFFE 1984, 195; BEAGRIE 1989, 183; CHARDRONPICAULT, PERNOT 1999, 175, Fig. 144; - - sfârşitul sec. I - începutul sec. al II-lea p. Chr. BAYLEY 1995, 105, 109-111, Fig. 5-8; BAYLEY, BUDD 1998, 195-196, 203222; GORECKI 2000, 457-458. - sfârşitul sec. I p. Chr. MUTZ 1972, 37-38, Bild 53-57; GORECKI 2000, 456. LE CLOIREC 1996, 4. Castleford / Lagentium (West Yorkshire, Marea Britanie) - groapă contemporană cu ultimul nivel de ocupare al castrului de secolul I p. Chr. 5. Lyon / Lugdunum (Rhône, Franţa) - săpăturile efectuate în 1968 pe „Plateau La Sarra”, în cartierul artizanal roman. - aproape 1000 de fragmente aparţinând unor tipare din lut folosite pentru turnarea părţilor componente ale unui singur tip de vas din bronz (ampulla) care urma să fie decorat prin tehnica emailării. - fragmente de tipare din calcar pentru producerea caserolelor şi a platourilor. 6. Rennes / Condate - nivelele de distrugere ale unui - două fragmente de tipare din - după mijlocul sec. al III-lea p. Chr. - sec. al III-lea deşi specialiştii englezi atribuie cele două tipare producerii vaselor din aliaj pe bază de staniu şi plumb, formele indică mai degrabă o producţie de vase din bronz. nu au fost descoperite urme directe de activităţi metalurgice care ar putea fi asociate cu tiparele. - - datorită faptului că 348 Riedonum (Bretagne, Franţa) complex artizanal format din două clădiri în care s-au desfăşurat şi activităţi legate de prelucrarea bronzului. calcar, dintre care unul a fost folosit pentru turnarea mânerelor unor platouri din metal. 7. Santa Maria Capua Vetere / Capua (Caserta, Campania, Italia) 1. 2. descoperire izolată achiziţionată de Muzeul Louvre 8. Stara Zagora / Augusta Traiana (Stara Zagora, Bulgaria) - cimitirul tumular de la Čatalka, aparţinând unei villa rustica, aflată în teritoriul oraşului roman, pe lângă care a funcţionat un atelier pentru prelucrarea bronzului; piesa a fost descoperită în pământul folosit pentru ridicarea tumulusului nr. 1 9. Straubing / Sorviodurum (Bavaria, Germania) 10. Tartous / Antaradus (Tartus, Siria) 1. - tipare pentru elemente de vase (baze, mânere) descoperite cu piesele aflate încă în interior. 2. - tipar sau amprentă de tipar pentru un capăt de mâner de amphora cu reprezentarea unei măşti a lui Pan. - una din părţile unui tipar de lut bivalv folosit pentru producerea ataşelor de balsamaria (?) cu corp sferoidal; este reprezentat bustul unei femei tinere (Artemis?), cu părul redat în detaliu; posibil să poarte un arc. - două tipare din lut, unul pentru producerea capătul figurat al unui mâner de cană sau de ulcior , iar celălalt pentru producerea mânerului unei caserole. - 36 de tipare şi elemente de tipare folosite pentru producerea vaselor din argint şi din bronz, de o varietate tipologică foarte mare (mânere - vicus-ul militar - descoperite în 1894 în ruinele unei locuinţe; în 1900 au fost achiziţionate de Muzeul Louvre. p. Chr. 15, Fig. 1. pe sit a fost documentată şi prelucrarea argintului, tiparul nu poate fi atribuit exclusiv vaselor din bronz, în condiţiile în care acest tip de platou a fost fabricat atât din argint, cât şi din bronz. 1. - descoperirea este inedită, fiind numai menţionată în literatura de specialitate. - 1. TASSINARI 1998, 88, 92, nota 6; GORECKI 2000, 457. 2. TASSINARI 1998, 92, fig. 6. - sfârşitul sec. I – începutul sec. al II-lea p. Chr. MINKOVA, JANKOV 2004, 320, Fig. 1. - chiar dacă există similarităţi destul de mari cu ataşele de balsamaria cu corp sferoidal, nu poate fi exclusă ataşarea acestui tip de obiecte pe cutiuţele de toaletă. - WALKE 1965, Taf. A/3-4, PRAMMER 1978, 18, 20; FLÜGEL 2000, 126; GRALFS 1994, 134, nr. 228, 146. TASSINARI, BURKHALTER 1984; GORECKI 2000, 455-456. - - - 349 11. Vertault / Vicus Vertillensis (Vertiliensis), Vertillum (Côte-d’Or, Franţa) - săpături arheologice efectuate la sfârşitul sec. al XIX-lea şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; singurul element de localizare folosit este „parcela Lepont”. 12. Vichy / Aquae Calidae (Allier, Franţa) - Place de la Liberté, Vichy, 1845, cu ocazia unor lucrări de construcţie; este menţionată prezenţa zgurii şi a resturilor de topire din bronz. 13. Xanten / Colonia Ulpia Traiana (NordrheinWestfalen, Germania) - Colonia Ulpia Traiana, colecția Houber. de farfurii/platouri, cupe, caserole, simpula etc.) - tipar din calcar moale; trei din cele patru feţe au fost folosite: una pentru realizarea unui mâner de bazin din bronz, alta probabil pentru o aplică de mobilier, iar a treia, incompletă, are forma unei tije cu secţiune triunghiulară. - ambele părţi ale unui tipar bivalv din calcar, lucrat la strung, folosit pentru producerea unui vas pentru baie sau a unui vas din setul pentru spălat mâinile. - tipar din lut pentru turnarea capătului figurat al unui mâner de cană de tip Millingen. - FEUGÈRE 1994, 161-162, Fig. 21; GORECKI 2000, 456; CHAUDRONPICAULT 2005, 138, 144-145, Fig. 15/1-4. - - MORLET 1957, 157158, Fig. 98; GRALFS 1994, 136, nr. 245, 146; GORECKI 2000, 456. NUBER 1973, 51, nota 276, Taf. 12/2ab. - Datare - Bibliografie LEGENDRE 1996, 68-73, fig. 1-11. 1. - a II-a jumătate a sec. al II-lea – începutul sec. al 1. FURGER, RIEDERER 1995, 119-120, Abb. 1/11; GORECKI 2000, Observaţii - deşi în momentul publicării toponimul localităţii a fost identificat drept Alspach, în departamentul HautRhin, Alsace, Franţa nu există o localitate cu acest nume; în schimb există localitatea Aspach. - - - b. Descoperiri de piese semifabricate Nr. 1. 2. Locul de descoperire Alspach (Haut-Rhin, Alsace, Franţa) Contextul descoperirii - descoperire întâmplătoare făcută în 1904 în apropierea drumului care în Antichitate conducea către regiunea actualului oraş Metz. Augst / Augusta Raurica (Colonia Augusta Rauricorum) (BaselLandschaft, Elveţia) 1. - săpăturile din 1964, regiunea1, în zona dintre insulae 22 şi 28. 2. - săpăturile din 1961, regiunea 1, insula 30, din nivelul de deasupra Tipul de piesă - depozit de metal format din cinci cazane din bronz, bare din bronz, fragmente de mânere din fier, unelte din fier şi clopoţei din acelaşi material; patru din cele cinci cazane descoperite pot fi identificate drept semifabricate deoarece se află în diferite stadii ale procesului tehnologic. 1. ataş de bazin; piesa prezintă încă urme de bavură, iar găurirea urechiuşei de prindere, realizată probabil cu 350 mozaicului cu gladiatori. un burghiu, a fost începută, însă nu terminată 2. semifabricat pentru producerea unei forme rotunde (platou, bol sau farfurie); pe ambele părţi pot fi observate urmele de martelare. III-lea p. Chr. 2. - 240-260 p. Chr. 453; MUSTA 2009, 24, fig. 1; MUSTA 2010, 195, nr. 1, 200, Pl. II/1. 2. FURGER, RIEDERER 1995, 130-131, Abb. 4/37; FURGER 1998, 137. CHARDRONPICAULT, PERNOT 1999, 180-181, fig. 147-148; GORECKI 2000, 453. 3. Autun / Augustodunum (Saône-et-Loire, Franţa) - săpăturile de salvare de la „Liceul Militar”: insula C, cădirea C (unităţile stratigrafice 4064 şi 4269). - trei ataşe de găleţi cu urme de bavură (unitatea stratigrafică 4064) şi două mânere, foarte probabil de la o amforă (unitatea stratigrafică 4269). - 4. Hettange-Grande / Caranusca (Moselle, Lorraine, Franţa) - descoperire întâmplătoare făcută în 1962 pe marginea drumului roman Divodurum (Metz, Moselle, Lorraine, Franţa) – Augusta Treverorum (Trier/Trèves, Rheinland-Pfalz, Germania). - sfârşitul sec. al II-lea p. Chr. EIDEN 1995, 151153, Abb. 10-13; LEGENDRE 1996, 73-75, fig. 12-13; GORECKI 2000, 454. 5. Reims / Durocortorum Remorum (Marne, Champagne-Ardenne, Franţa) - descoperire făcută în 1861 în ruinele unei case din Reims. - depozit format în vederea reciclării, compus din cincizeci de obiecte din bronz: bronzuri figurate, vase, deşeuri de bronz; printre obiecte a fost identificat şi un semifabricat din care urma să se producă un cazan din bronz, aflat în stadiul începător al procesului de martelare. - şapte obiecte, aflate în stadiul de semifabricat, care au fost turnate şi urmau a fi martelate în vederea producerii unor platouri sau farfurii. - MUTZ 1972, 150152, Abb. 429-436; TASSINARI 1975, 49-51 (nr. 95-101), Pl. XXI/95-96, XXII/97-101; GORECKI 2000, 453. - datorită existenţei unui defect de turnare pe unul din cele două mânere de amforă, nu poate fi exclusă identificarea lui drept rebut. - - 351 c. Piese componente ale strungului Nr. 1. Locul de descoperire Augst / Augusta Raurica (Colonia Augusta Rauricorum) (BaselLandschaft, Elveţia) Contextul descoperirii - săpăturile din 1961-1962, insula 30, în încăperea din colţul sudestic, identificată drept fabrica, pe podeaua din mortar – orizontul 3 (ultima fază de piatră). Tipul de piesă - ax masiv din fier (L: 169 mm) cu capăt de formă conică care prezintă un vârf la rândul lui de formă conică; piesa a fost interpretată drept ax de la un strung folosit pentru finisarea obiectelor din metal. Datare - jumătatea – al treilea sfert al sec. al III-lea p. Chr. Bibliografie FURGER 1997, 3437, Abb. 4-5; FURGER 1998, 132133, Abb. 18. Observaţii - Tipul descoperirii - pe podeaua atelierului au fost descoperite patru cutii (trei realizate din tegulae şi o a patra din plăci de lemn) adâncite în sol faţă de nivelul acesteia; au fost umplute cu deşeuri rezultate, foarte probabil, în urma finisării obiectelor la strung: straturi subţiri formate din resturi de bronz şi fier care au fost recuperate în vederea reciclării şi s-au depus în această formă datorită acţiunii apei. - au fost identificate două cutii pentru colectarea deşeurilor din metal, realizate din plăci de lemn, precum şi urme ale altora care nu s-au păstrat foarte bine; au conţinut pudră de bronz şi Datare - fazele III-IV: 90/100-200 p. Chr. Bibliografie ZIENKIEWICZ 1993, 28, 54-57, fig. 13-14. Observaţii - - fazele 1, 2 şi 5: sfârşitul sec. I sec. III p. Chr. BAYLEY ET ALII 2002, 164-166; WILSON, WACHER 2002, 46, 92-93, pl. 41. - s-a constatat că depunerea deşeurilor de metal nu s-a realizat cu ajutorul acţiunii apei, ci în urma măturării, fapt care pune sub semnul d. Deşeuri de producţie Nr. 1. Locul de descoperire Caerleon / Isca (Wales, Marea Britanie) Contextul descoperirii - săpăturile din 1983-1985 efectuate în scamnum tribunorum din castrul legionar, clădirea A, camera 5 identificată drept atelier pentru prelucrarea fierului şi a bronzului. 2. Catterick / Cataractonium (North Yorkshire, Marea Britanie) - săpăturile din 1958-1959 din oraşul civil (Catterick-Bypass, situl nr. 433), insula VII, clădirea VII.2 folosită drept atelier pentru producerea obiectelor din alamă. 352 bucăţi corodate de bronz. 3. Exeter / Isca Dumnoniorum (Devon, Marea Britanie) - castrul legionar, fabrica de-a lungul via-ei principalis 4. St. Albans / Verulamium (Hertfordshire, Marea Britanie) - săpăturile din 1958-1960 din cartierul artizanal, insula XIV. 5. York / Eburacum (North Yorkshire, Marea Britanie) - săpăturile din 1964 din colonia (biserica St. Mary, Bishophill Senior); a fost cercetat un atelier pentru prelucrarea bronzului. - în podea au fost identificate mai multe adâncituri adânci de 20 cm, late de 40-50 cm şi lungi de 50 cm până la 4 m; în interiorul lor au fost descoperite urmele stâlpilor care ajutau la fixarea plăcilor de lemn pe margine; probabil este vorba tot despre cutii pentru recuperarea deşeurilor metalice; numai unul din aceste complexe a conţinut pudră de bronz şi resturi de metal. - au fost descoperite 12 cutii cu margini de lemn care nu sau mai păstrat pentru colectarea deşeurilor metalice rezultate în urma finisării pieselor la strung; acestea au conţinut de asemenea, pudră de bronz şi resturi de metal, inclusiv de fier. - au fost identificate resturile a două cutii suprapuse, placate cu lemn pe margini, care au conţinut deşeuri de bronz de genul celor descrie mai sus. întrebării poziţionarea cutiilor sub strung şi implicit folosirea strungului în acest caz. - - a doua jumătate a sec. I p. Chr. BIDWELL 1980, 3134, fig. 19-20. - 50 - 120 p. Chr. FRERE 1972, 11, 1819; GORECKI 2000, 460; NIBLETT 2001, 62, 64, fig. 30. - - sfârşitul sec. al II-lea p. Chr. RAMM 1976, COOL 2002, 4. - 39; 353 e. Creuzete folosite pentru cimentarea alamei Nr. 1. 2. Locul de descoperire Autun / Augustodunum (Saône-et-Loire, Franţa) Contextul descoperirii - în mai multe puncte situate în zona de est (mănăstirea SaintNazaire, Institutul Anne-Marie Javouhey, Liceul Militar), la periferia oraşului antic, identificate drept complexe artizanale. Tipul descoperirii - un număr mare de creuzete cu capac (nu este specificat numărul exact) realizate din argilă refractară folosite pentru cimentarea alamei. Datare - a doua jumătate a sec. I p. Chr. Lyon / Lugdunum (Rhône, Franţa) - săpăturile de salvare efectuate în 1993 în piaţa Valmy. - aproximativ 5000 de fragmente de creuzete şi capace din argilă refractară care corespund unui număr minim de 272 de forme complete; dimensiunile (valabile şi pentru descoperirile de la Autun) variază între: 50-55 cm înălţime, 15-25 cm diametrul buzei, cu un diametru maxim al corpului între 30 şi 40 cm; capacitatea lor este de 30-35 l. - a doua jumătate a sec. I p. Chr. Bibliografie CHARDRONPICAULT 19971998, 171-181; CHARDRONPICAULT, PERNOT 1999, 176-178; PICON 2007, 10-11. PICON ET ALII 1995, 207-215; PICON 2007, 10-11. Observaţii - - 354 VII.3. Anexa III. Tabel terminologic comparativ Nr. Limba română Limba germană Limba franceză Limba engleză Limba italiană 1. Caserolă Kasserolle Casserole Casseruola 1.1. Caserolă cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă. „Blechkasserole” (RADNÓTI 1938; EGGERS 1951; GRAUE 1974; PETROVSZKY 1993; SEDLMAYER 1999). Casserole légère, à paroi plus mince et a basin caréné (BARATTE ET ALII 1984). Saucepan / Casserole Saucepan of very thin bronze with concave wall and handle ending in a swans’ heads loop (DEN BOESTERD 1956) / Casserole with handle ending in a loop with bird’s heads (KOSTER 1997). 1.2. Caserolă cu capătul mânerului perforat în formă de semiluna (forma joasă i forma înaltă). Bronzekasserolle mit halbrundem Loch (EGGERS 1951) / Kasserolle mit Scheiben Griff mit halbrundem Ausschnitt (HOLLIGER, HOLLIGER 1985) / Kasserolle mit Halbmondförmungen (FLÜGEL 1993) / Kasserolle mit halbmondförmigem Loch (niedrige Form/hohe Form) (PETROVSZKY 1993) / Kasserolle mit lunulaförmiger Grifföffnung (SEDLMAYER 1999). Casserole à manche terminé par un disque rond percé en croissant (TASSINARI 1975a) / Casserole à manche se terminant par un disque percé d’un trou semicirculaire ou en forme de demi-lune (KAPELLER 2003). Saucepan with handle ending in a disc pierced by a crescentic hole (DEN BOESTERD 1956) / Casserole with discended handle (KOSTER 1997). Imagine Casseruola „a fusione sottile” (BOLLA 1986). Casseruola con manico a disco con foro a crescente di luna (TASSINARI 1993; BOLLA 1994). 355 1.3. Caserolă cu capătul mânerului perforat circular (forma joasă i forma înaltă). Bronzekasserolle mit rundem Loch (EGGERS 1951) / Kasserolle mit Scheiben Griff mit rundem Ausschnitt (HOLLIGER, HOLLIGER 1985) / Kasserolle mit rundem Loch: niedrige Form / hohe Form (PETROVSZKY 1993) / Kasserolle mit kreisrundem Loch (FLÜGEL 1993) / Kasserolle mit runder Grifföffnung (SEDLMAYER 1999). Casserole à manche terminé par un disque percé d´un trou rond (TASSINARI 1975a) / Casserole à manche percé d’un trou circulaire (KAPELLER 2003). Saucepan with handle ending in a disc pierced by a round hole (DEN BOESTERD 1956) / Casserole with discended handle (KOSTER 1997). Casseruola con manico a disco e foro circolare (CARANDINI 1977) / Casseruola con manico a disco con foro rotondo (TASSINARI 1993; BOLLA 1994). 1.4. Caserolă cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker. Casserole du type Gödåker (TASSINARI 1975a) / Casserole ventrue à pied (casserole Gödåker) (BARATTE ET ALII 1984). Saucepan with bulging wall on flaring foot (DEN BOESTERD 1956) / Casserole with discended handle (KOSTER 1997). - 2. Seturi de strecurat (strecurătoare şi suport pentru strecurătoare) Seturi de strecurat (strecurătoare şi suport pentru strecurătoare) cu mânerele decorate cu volute. Bronzekasserole mit rundem Loch: Typ 144: mit geschweiftem Fuß (=Gödåkertyp) (EGGERS 1951) / Kasserolle mit rundem Loch, Gödåker-Typ (PETROVSZKY 1993) / Bauchige Kasserolle mit geschweiftem Fuß und kreiförmigem Griffausschnitt (Typ Gödåker) (BIENERT 2007). Kelle und Sieb / Kelle-SiebGarnitur Puisoir/Louche et passoire Dipper and strainer Attingitoio e colino Bronzekellen mit Sieb, mit runderförmigem Griff und halbrundem Becken: Typ 159: mit Voluten-Griff (EGGERS 1951) / Kelle und Sieb (PETROVSZKY 1993) / Kelle und Sieb Eggers 159a (MÜLLER 1997) / Kelle- Paire de passoire et de casserole à manche en queue d´aronde (TASSINARI 1975a). - Ramaiolo e colatoio di forma semicircolare con manico a forma di remo (CARANDINI 1977) / Attingitoio e colino (TASSINARI 1993). 2.1. 356 2.2 Seturi de strecurat (strecurătoare şi suport pentru strecurătoare) cu mânere plate. 3. 3.1. Cană Cană cu buza îngustă i deversor. 3.2. Cană cu trilobată. buza Siebgarnituren mit runderförmigem Griff (SEDLMAYER 1999). Bronzekelle und Sieb, mit runderförmigem Griff und halbrundem Becken (= Typ 160); Bronzekelle und Sieb, mit runderförmigem Griff und flachbodigem Becken (= Typ 161) (EGGERS 1951) / Kellen und Siebe mit flachem Griff (PETROVSZKY 1993). Paire de passoire et de casserole à manche en queue d´aronde (TASSINARI 1975a) / Passoire et puisoir (TASSINARI 1995) / Louche et passoire (KAPELLER 2003). Dipper and strainer with hemispherical bowl and with plain handle ending in a biconcave grip (Eggers 160); Dipper and strainer with curved base, vertical wall and flat, plain handle widened in the middle (Eggers 161) (DEN BOESTERD 1956). Ramaiolo e colatoio di forma semicircolare con manico a forma di remo (CARANDINI 1977) / Attingitoio e colino (TASSINARI 1993). Kanne Bronzekanne mit Kleeblattmündung und nach oben geschwungenem Henkel: Prunkform mit Fuß (Typ 127) (EGGERS 1951) / Kanne mit enger Mündung (RAEV 1978) / Kanne mit ovale Mündung (WIELOWIEJSKI 1985) / Schnabelkanne (SEDLMAYER 1999). Cruche/Pot Oenochoé à embouchure oblique en fer à cheval (TASSINARI 1975a; BOUCHER, TASSINARI 1976). Jug Slender jug with narrow mouth and spout (DEN BOESTERD 1956) / Beaked jug (HAYNES 1984) / Jug with projecting mouth (NENOVAMERDJANOVA 2002). Brocca Brocca con becco: brocca con bocca a ferro di cavalo (TASSINARI 1993). Kanne mit nach oben geschwungenen Henkel und Kleeblattmündung (WIELOWIEJSKI 1985) / Trifoliarkanne (SEDLMAYER 1999). Pot à embouchure trilobée (TASSINARI 1975a) / Cruche à embouchure trilobée (KAPELLER 2003). Jug with trefoil mouth (DEN BOESTERD 1956; NENOVAMERJANOVA 2002). Brocca a imboccatura bitrilobata; vetre ovoidale profilo continuo / vetre ovoidale profilo discontinuo (TASSINARI 1993). 357 3.3 Cană cu deversor alungit. Schnabelkanne (DRACK 1955; STUPPERICH, THOMAS 2003) / Lenzburger Kanne (DEHN 1964). - Jug with long spout (DEN BOESTERD 1956). Brocca con becco a canale (TASSINARI 1993). 3.4. Cană din tablă de bronz cu mâner turnat separat. Kanne mit Scharnier deckel vom Typ Pompeji (FLÜGEL 1993) / Ältere Pseudoscharnierund Scharnierdeckelkanne (SEDLMAYER 1999). Cruche trilobé en tôle (FEUGÈRE 1994) / Cruche de type Pompéi (KAPELLER 2003). Sheet bronze jug Tassinari E 5000 (KOSTER 1997). Brocca con becco corto (E 5000) (TASSINARI 1993). 3.5 Cană din tablă de bronz cu mânerul tunat împreună cu buza. “Gallo-römische” Bronzekanne vom Typus Överbo (EGGERS 1951) / Blechkanne (RAEV 1978) / Blechkanne Eggers 128 (FLÜGEL 1993) / Blechkanne mit Klappdeckel (KÜNZL 1993a) / Jüngere Scharnierdeckelkanne (SEDLMAYER 1999). Pot avec une/à embouchure lourde coulée d’une pièce avec l’anse (TASSINARI 1975a; SZABÓ 1994) / Cruche avec une anse coulée d´une pièce avec l´embouchure (BOUCHER, TASSINARI 1976; TASSINARI 1995) / Cruche bulbeuse á embouchure lourde Jug of very thin bronze with heavy mouth cast in one with the handle (DEN BOESTERD 1956) / Sheet bronze jug Eggers 128 (KOSTER 1997). Brocca fornita di una pesante imbocatura desinente in becco versatoio e fusa in un solo pezzo con l’ansa (gruppo I) (BOLLA 1979) / Brocca con imboccatura unita all’ansa (E 6000) (TASSINARI 1993). 358 coulée d’une pièce avec l’anse (CAVALIER 1988) / Cruche en tôle à anse coulée (FEUGÈRE 1994) / Cruche de type Eggers 128 (KAPELLER 2003). 4. 4.1 Amforă Amfora cu corpul globular. Amphora/Krug Amphora (KALČEV 1994) / Doppelhenkelkrug (BANGHARD, GORECKI 2007). 5. 5.1. Ulcior Ulcior cu capac. Krug Scharnierdeckelkrug (SEDLMAYER 1999). Amphore Amphore à panse sphérique (FEUGÈRE 1991a) / Pot à deux anses (TASSINARI 1995) / Amphore à panse globulaire (KAPELLER 2003). Amphora Globular amphora (KOSTER 1997) / Vessel with a spherical body (NENOVAMERDJANOVA 2002). Brocca Brocca con due ansi verticali; vetre sferoidale (TASSINARI 1993). Cruche/Pot - Jug - Brocca Brocca con un’ansa e imboccatura ampia; profilo discontinuo (TASSINARI 1993) / Brocca con coperchio a cerniera (CASTOLDI 2004). 359 5.2. Ulcior cu capătul mânerului în formă de picior uman. Krug mit fußförmigen Henkelattaschen (RAEV 1978) / Fußhenkelkrug (SEDLMAYER 1999). Pot élancé avec une anse à terminaison inférieure en forme de pied humain (TASSINARI 1975a) / Cruche à ouverture ronde et anse unique (TASSINARI 1995). Slender very thin bronze jug with handle terminating in a human foot or in two human feet (DEN BOESTERD 1956). - 5.3. Ulcior cu mâner decorat în relief. Ungegliederter Henkelkrug / Gegliederter Henkelkrug (RAEV 1978; SEDLMAYER 1999). Pot à embouchure ronde et anse richement ornée (TASSINARI 1975a; CAVALIER 1988) / Pot à embouchure ronde à anse historiée (BARATTE ET ALII 1984). Brocca con un’ansa verticale e imboccatura media; vetre ovoidale (TASSINARI 1993) / Brocca ansata articolata (BOLLA 1994). 6. Bol cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă Griffschalle Casserole/Patère à manche Slender jug, cast in one piece, with welldefined neck and richly ornamented handle / Slender jug, cast in two pieces, with ornamented handle (DEN BOESTERD 1956) / Jug; body and neck cast in one piece / Jug; body, neck and handle cast separately (KOSTER 1997). Handled bowl / Bowl with cylindrical handle 6. Bol cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă. Bronzekasserolle mit Widderkopfgriff (EGGERS 1951) / Griffschale (NUBER 1973; SEDLMAYER 1999) / Griffschale (Patera) (PETROVSZKY 1993) / Phiale mit Griff (SZABÓ 1999). Patère (TASSINARI 1975a; BOUCHER, TASSINARI 1976; FEUGÈRE 1994; TASSINARI 1995) / Patère à manche (KAPELLER 2003). Patera / Handled bowl (DEN BOESTERD 1956) / Handled dish (KOSTER 1997) / Bowl with cylindrical handle (NENOVAMERDJANOVA 2002). Patera (H) (TASSINARI 1993; BOLLA 1994) / Patera con manico (SARNATARO 2002) / Patera manicata (CASTOLDI 2004). Patera con manico (manicata) 360 7. Bol cu mâner plat Badeschale Casserole de bain/ Patère de bain 7. Bol cu mâner plat. Flache Abgußschale (RAEV 1978); Badeschale (PETROVSZKY 1993; SEDLMAYER 1999). Casserole de bain (TASSINARI 1975a) / Patère de bain (BOUCHER, TASSINARI 1976; TASSINARI 1995). 8. Bol cu mânere supraînălțate 8. Bol cu mânere supraînălțate. Schale mit schlaufenförmigen, den Rand fassenden Henkeln Schale mit schlaufenförmigen, den Rand fassenden Henkeln (BIENERT 2007). 9. 9.1. Bazin Bazin semisferic cu postament şi mânere fixe. Becken “Mittleres” und “spätes” bronzenes Fußbecken mit festen Griffen (EGGERS 1951) / “Mittleres” Becken mit festen Griffen (Fußbecken) (PETROVSZKY 1993) / Fußschale mit omegaförmigem, festem Griff (FLÜGEL 1993) / Flacher und halbkugeliger Becken (SEDLMAYER 1999). Bassin 1994). Attingitoio da bagno/ Patera da bagno Patera di uso termale con manico traforato terminate in modo curvilineo/retilineo (CARANDINI 1977) / Attingitoio da bagno (I) (TASSINARI 1993) / Patera da bagno (BOLLA 1994). - Cast plate with flat handle/ Handled bathing dish Bath-saucer (DEN BOESTERD 1956) / Cast plate with flat handle (NENOVAMERDJANOVA 1994) / Handled bathing dish (KOSTER 1997) / Shallow plate with a flat handle (NENOVAMERDJANOVA 1999). - - - Coppa biansata (CASTOLDI 1979) / Coppa (M 1331) (TASSINARI 1993). Basin Basin (DEN BOESTERD 1956) / Basin with omegashaped handles (KOSTER 1997) / Hemispherical basin with two handles (NENOVAMERDJANOVA 2002). Bacile Bacile di grandi dimensioni: bacile con piede ad anello e impugnature zoo/antropomorfe (TASSINARI 1993). Bassin (FEUGÈRE Coppa biansata 361 9.2. Bazin cu pereţii drepţi i ata e terminate în cap stilizat de pasăre. 9.3. Bazin cu pereţii drepţi E 81. 9.4. Bazin cu pereţii drepţi i ata e în formă de frunză de vită de vie. 10. 10.1. Găleată Găleată cu ata e în formă de mască umană. Spätes steilwandiges Bronzebecken mit aufgehöhtem Boden: mit Traubenattache (Typ 79) (EGGERS 1951) / Steilwandbecken mit Traubenattasche (PETROVSZKY 1993) / Becken mit Vogelkopfattaschen (Taubenattaschen) (PETROVSZKY 2012). Spätes steilwandiges Bronzebecken mit aufgehöhtem Boden: mit Lötstellen unbekannter Attachen (Typ 81), ohne Attachen (Typ 82) (EGGERS 1951). Spätes steilwandiges Bronzebecken mit aufgehöhtem Boden: mit drei Weinblattattaschen (Typ 83) (EGGERS 1951). Eimer Bronzeeimer von Situlaform mit Gesichtsattachen (EGGERS 1951) / Eimer mit Gesichtsattachen (KUNOW 1983; WIELOWIEJSKI 1985; BERKE 1990) / Bronzeeimer von Situlenform mit stilisierten Gesichtsattachen, mit längerem Hals als E 24 und betont abgesetzter Schulter (E 25); Situla mit Gesichtsattachen (E 26) - Steep-walled basin (DEN BOESTERD 1956). - - - - Bassin à panse droite et à fond plat Eggers 83 (KAPELLER 2003). - - Situle Situle (BONNET ET ALII 1989) / Situle ovoïde (CAVALIER 1988). Bucket Bucket with rounded body and high neck (NENOVAMERDJANOVA 2002). Secchia/Situla Situla bronzea biconica sferoidale (FROVA 1963) / Situla „a corpo ovoide” (BOLLA 1991) / Secchia a fondo piatto (TASSINARI 1993). 362 (LUND HANSEN 1987) / Bronzeeimer: Henkelattachen mit Frauenmaske, Palmette und Tierprotome (POULSEN 1992) / Situlaartige Bonzeeimer mit Masken- und Trapezattachen E 24-30 (KARASOVÁ 1998). 10.2. Găleată cu pereții u or concavi 10.3. Găleată cu corpul în formă de clopot Neuburger Eimer (WERNER 1936) / Bronzeeimer vom Typus Vaengegaard: Typ 35: mit Frauenkopfattachen: Typ 36: mit dreieckigen Attachen (EGGERS 1951) / Eimer mit konkavem Oberteil und verbreitertem Unterteil (WIELOWIEJSKI 1985) / Konischer Eimer mit konkav nach außen geschwugender Wandung der Form Eggers 36 und Radnóti 53 (KELLNER, ZAHLHAAS 1993). Kessel vom Typ „Balčic” (RAEV 1978) / Glockenförmige Kessel mit niedrigem Standring (SEDMAYER 1999). Situle (TASSINARI 1975a; BOUCHER, TASSINARI 1976; BONNET ET ALII 1989) / Seau tronconique à flancs concaves (TASSINARI 1995) / Seau cylindrique aux parois légèrement concaves de type Eggers 36 (KAPELLER 2003). Bucket with concave sides (KOSTER 1997). - Situle (BOUCHER, TASSINARI 1976) / Situle au profil presque cylindrique (CAVALIER 1988) / Seau de forme cylindrique aux parois légèrement à fortement concaves et au fond arrondi (KAPELLER 2003). Situla (HAYNES 1984) / Bucket with U-shaped body (NENOVAMERDJANOVA 2002) / Deep-bowl situla (POULSEN 2000). Secchiello (CASTOLDI 1986; CASTOLDI 1994) / Situla di piccole dimensioni (BOLLA 1994) / Situla piccola a pareti concavoconvesse (CASTOLDI 2002). 363 11. 11.1. Balsamarium Balsamarium globular cu corpul decorat în relief. Balsamarium Salbengefäß (REICHART 1955) / Balsamarium mit Reliefdekor (BRAUN 2001). 11.2. Balsamarium globular cu corpul nedecorat. “Topf mit schließbarem Deckel“ („Balsamarium“) (PETROVSZKY 1993). Balsmaire Situle à panse décorée (ÉSPERANDIEU, ROLLAND 1959) Vase de forme ovoïde, la panse ornée (ROLLAND 1965) / Pot globulaire avec un décor en relief (TASSINARI 1975a) / Balsamaire à ventre globulaire décoré en relief (SZABÓ 1984) / Pot historié (TASSINARI 1995). Balsamaire à ventre globulaire sans décor (SZABÓ 1984). 12. Vas antropomorf Büsten-/Kopfgefäß Vase anthropomorphe 12.1. Vas antropomorf în formă de bust. Büstengefäß (RADNÓTI 1938; SEDLMAYER 1999) / Balsamarium in Büstenform (RAEV 1978) / Anthropomorphes Büstengefäß (BIENERT 2007). Vase plastique (EUZENNAT 1957) / balsamaire anthropomorphe (MAJEWSKI 1964; BRONZES ANTIQUES BESANÇON 1981) / vase plastique anthropomorphe (MARTI 1996) / vase anthropomorphe (MARTI-CLERCX, MILLE 2002). Flask/Vessel Ointment-pot or incense-pot with relief-ornament (DEN BOESTERD 1956) / Figural vessel (PLESNIČAR GEC 2002). Balsamario Vasetto decorato a rilievo (TERENZIANI 1986) / Balsamario decorato a rilievo (BOLLA 1994). Ointment-pot or incense-pot (DEN BOESTERD 1956) / Globular handled flask (KOSTER 1997) / Globular oil vessel (NENOVAMERDJANOVA 1999). Anthropomorphic vessel Bust-vessel / Anthropomorphic oil vessel (NENOVAMERDJANOVA 1995; NENOVAMERDJANOVA 1999). Balsamario globulare (BOLLA 1994). - - 364 VII.4. Anexa IV. Lista atașelor cu orificiul de prindere semi-găurit descoperite în Imperiul Roman1492 Atașe cu decor vegetal: 1. a. Augst/Augusta Raurica (Basel-Landschaft, Elveția); b. săpăturile arheologice din 1964, regiunea 1, între insula 22 i 28; c. Römermuseum Augst, nr. inv.: 1964.3142; d. L.: 55 mm; l.: 38 mm; Dgaură: 6 mm; G: 73,6 g; e. semifabricat al unui ata în formă de palmetă, ornamentat cu incizii care formează un decor vegetal; suprafața obiectului încă prezintă urme de bavură, iar procesul de găurire al inelului de prindere (pe partea dreaptă), realizat foarte probabil cu ajutorul unui burghiu, a fost început, dar nu i terminat; f. a doua jumătate a sec. al IIlea – începutul sec. al III-lea p. Chr.; g. FURGER, RIEDERER 1995, 119-120, Abb. 1/11; GORECKI 2000, 453; MUSTA 2009, 24, fig. 1; MUSTA 2010b, 195, nr. 1, Pl. II/1. 2. a. Moigrad/Porolissum (Mirşid, Sălaj, România); b. donație profesor Pătru Popescu Nicolae, descoperire întâmplătoare făcută pe dealul Pomet în 1964; c. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca, nr. inv.: IN 21514; d. L.: 54 mm; l.: 34 mm; Dgaură: 9 mm; G: 71 g; e. ata în formă de palmetă; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea stângă; în partea superioară a inelului poate fi observat un mic defect de turnare; pe interior prezintă urme ale aliajului de lipit; f. -; g. GUDEA 1989, 691, nr. 3, pl. CCXXX/3; MUSTA 2009, 24, fig. 2; MUSTA 2010b, 195, nr. 2, Pl. III/1. 3. a. Răcarii de Jos (Dolj, România); b. castrul auxiliar; c. Muzeul Oteniei, Craiova, nr. inv.: -; d. L.: 58 mm; l.: 35 mm; G: 86,5 g; e. ata în formă de palmetă, cu un corp alungit, ornamentat cu incizii care formează un decor vegetal; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea stângă; f. -; g. BONDOC, GUDEA 2009, 228, nr. 672, pl. CXIII/672; MUSTA 2009, 24, fig. 3; MUSTA 2010b, 195-196, nr. 3, Pl. II/2. Atașe cu decor antropomorf: 4. a. Brugg/Vindonissa (Aargau, Elveția); b. săpăturile arheologice din 1905: nivel de distrugere din castrul legionar; c. Vindonissa Museum, Brugg, nr. inv. no.: 2287 t; d. L.: 74 mm; l.: 52 mm; Dgaură: 11 mm; e. ata în formă de cap de copil (Eros); în partea inferioară poate fi observată o palmetă de dimensiuni mici, plasată între două volute, care este ruptă parțial; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea stângă; f. 30/40-101 AD; g. HOLLIGER, HOLLIGER 1986, 11-12, nr. 81, Taf. 10/81; GORECKI 2000, 43; MUSTA 2009, 24; MUSTA 2010b, 196, nr. 4, Pl. IV/1. 5. a. Davidovac (Kladovo, Bor, Serbia); b. necunoscut; c. Narodni Muzej, Beograd, nr. inv.: 2681/III; d. L.: 81 mm; l.: 32 mm; e. ata în formă de cap de copil (Eros); în partea inferioară poate fi observată o palmetă de dimensiuni mici, plasată între două volute; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea dreaptă; f. -; g. RATKOVIĆ 2005, 121, nr. 58; MUSTA 2009, 24; MUSTA 2010b, 196, nr. 5, Pl. IV/2. 6. a. Langres (Haute-Marne, Champagne-Ardenne, Franța); b. 1969, Langres, la est de Blanche-Fontaine; donație a contesei de Montangon; c. Musée d‘Art et d‘Histoire, Langres, nr. inv.: -; d. L.: 53 mm; l.: 34 mm; e. ata în formă de cap de copil (Eros); în partea inferioară poate fi observată o palmetă de dimensiuni mici, plasată între două volute, care este ruptă parțial; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea stângă; f. -; g. LEBEL 1965, 165-166, no. 43, pl. XV/43; MUSTA 2010b, 196, nr. 6, Pl. V/1. 7. a. Neuss/Novaesium (Nordrhein-Westfalen, Germania); b. Neuss - Grimmlinghausen; c. Rheinisches Landesmuseum Bonn, nr. inv. no.: 14143; d. L.: 57 mm; l.: 38 mm; e. ata în formă de cap de copil (Eros); în partea inferioară poate fi observată o palmetă de dimensiuni mici, plasată între două volute, care este ruptă parțial; piesa este deteriorată i în colțul superior drept; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea dreaptă; f. -; g. MENZEL 1986, 206 (nr. 570), Taf. 180/570; MUSTA 2010b, 196, nr. 7, Pl. V/2 1492 Pentru descrierea pieselor au fost folosite următoarele rubrici: a. loc de descoperire; b. contextul de descoperire; c. loc de păstrare; d. dimensiuni; e. descriere; f. cronologie în funcție de contextul de descoperire; g. bibliografie. Pentru o parte dintre obiecte nu am putut menționa diametrul găurii de prindere i greutatea deoarece aceste informații nu au fost oferite în momentul publicării. 365 8. a. Olympia/Ο υ πία (Elis, Grecia); b. pe strada plasată la est de Leonidaion, într-un nivel de dărâmătură târziu; c. Ethniko Archeologiko Mousio, Athina, nr. inv.: B 3092; d. L.: 58 mm; t.: 33 mm; e. ata în formă de cap de copil (Eros); în partea inferioară poate fi observată o palmetă de dimensiuni mici, plasată între două volute; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea dreaptă; f. perioadă romană imperială; g. GAUER 1991, 190 (Le 69), Abb. 13/11, Taf. 82/4; MUSTA 2010b, 196, nr. 8, Pl. V/3. 9. a. Necunoscut; b. necunoscut; c. colecție privată, Edgar L. Owen Gallery of Antiquities, New Jersey, nr. 5947; d. L.: 57 mm; l.: 33 mm ; e ata în formă de cap de copil (Eros); în partea inferioară poate fi observată o palmetă de dimensiuni mici, plasată între două volute; inelul de prindere a fost găurit pe jumătate pe partea dreaptă; reprezentarea este puternic stilizată, trăsăturile feței fiind doar sugerate; f. -; g. http://edgarlowen.com/a51ar.shtml - 02.10.2010, nr. 5947; MUSTA 2010b, 196, nr. 9, Pl. V/4 366 VIII. Lista ilustraţiei Figuri inserate în text: Fig. 1. Schiţa authepsei din manuscrisul lui Heron din Alexandria (HERON, PNEUMATICA, 74). Fig. 2. Authepsa romană de la Pompei (TASSINARI 1993, tav. CXCIII/4, CXCIV/2). Fig. 3. Schiţă a dispunerii vaselor de bronz într-un teatru de dimensiuni mici cu indicarea frecvenţei muzicale pentru fiecare pereche de vase după descrierea lui Vitruvius (LANDELS 1967, 86, Fig. 6). Fig. 4. Ulcior de bronz tip Tassinari C1200. Pompei. Termopholium-ul Asellinei (RIZ 1990, Taf. 37/3). Fig. 5. Cazane de bronz. Pompei. Villa Iuliei Felix (RIZ 1990, Taf. 62/1). Fig. 6. Căni din bronz, sticlă, ceramică şi argint (de la stânga la dreapta). Herculaneum. Casa Salonului Negru (PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1990, 218, tav. 196). Fig. 7. Scene de pe mozaicul de la Marbella (DUNBABIN 1993, 130, Fig. 16). Fig. 8. Mozaic din termele unei locuinţe. Aquincum (KISS 1973, Pl. V/1). Fig. 9. Mozaic de la Cartagina cu scena pregătirii banchetului (DUNBABIN 1993, 131, Fig. 18). Fig. 10. Mozaic de la Sidi Ghrib (Tunisia) reprezentând o femeie cu ustensilele de toaletă (TOMAŠEVIĆ BUCK 2002, 219, Abb. 4). Fig. 11. Semn de magazin din colecţia Farnese pe care este redat un atelier de vase din metal (PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1990, 12, tav. 5). Fig. 12. Scenă de sacrificiu de pe un altar votiv de la Pompei (NUBER 1973, Taf. 23/1). Fig. 13. Scenă de sacrificiu de pe un relief votiv de al Roma (NUBER 1973, Taf. 26/2). Fig. 14. Altar votiv de la Stockstadt am Main (Germania) (Nuber 1973, Taf. 28/2). Fig. 15. Altar votiv dedicat de Lucius Minucius Otatus (Este, Italia) (PIRZIO BIROLI STEFANELLI 1990, 9, tav. 1). Fig. 16. Altar votiv de la Bonn (HANEMANN 2007, 123, Abb. 133). Fig. 17. Partea superioară a unei stele funerare de la Köln cu scena banchetului funerar (NUBER 1973, Taf. 20/2). Fig. 18. Sarcofagul de la Simpelveld (CAVALIER 1988, 20). Fig. 19. Detaliu de pe farfuria de la Cesena cu scena spălării mâinilor (NUBER 1973, Taf. 29/b). 367 Fig. 20. Scenă cu spălarea mâinilor lui Pontius Pilat de pe caseta de fildeş de la Brescia (NUBER 1973, Taf. 28/3). Fig. 21. Cană de bronz de tip Alikaria (NUBER 1973, 56, Abb. 9). Fig. 22. Cană de bronz de tip Canterbury (NUBER 1973, 70, Abb. 17). Fig. 23. Pictură dintr-un mormânt etrusc de la Corneto (DAREMBERG, SAGLIO, I/1, 346, Fig. 405). Fig. 24. Pictură din mormântul lui Caius Vestorius Priscus de la Pompei (DUNBABIN 1993, 119, Fig. 3). Fig. 25. Detaliu de pe farfuria de argint atribuită lui Seuso (MUNDELL MANGO 1990, 74, Abb. 4). Fig. 26. Pictură din catacombele Sf. Petru (DUNBABIN 1993, 139, Fig. 28). Fig. 27. Diagramă care arată relaţia dintre numele şi compoziţia aliajelor pe bază de cupru (tradus şi prelucrat după BAYLEY 1990, 8, Fig. 1). Fig. 28. Distribuţia elementelor indicatoare ale producţiei de vaselor de bronz în interiorul Imperiului roman. Fig. 29. Tipare din piatră. 1-2. Autun (CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 170-171, Fig. 137/2078, 138/454); 3. Lyon (MUTZ 1972, 38, Bild 54); 4. Reconstituire a unui tipar bivalv din calcar (CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 172, Fig. 141). Fig. 30. 1-4. Alspach. Cazane din bronz aflate în diferite stadii de producţie (LEGENDRE 1996, 72, Fig. 11); 5-7. Autun. Semifabricate ale unor ata e de găleți (CHARDRONPICAULT, PERNOT 1999, 180, Fig. 147/264, 265, 685); 8-9. Autun. Semifabricate ale unor mânere de amfore (CHARDRON-PICAULT, PERNOT 1999, 181, Fig. 148). Fig. 31. Posibilă reconstituire a unui atelier de vase de bronz (WILLER 2007, 180-181). Fig. 32. 1. Etapele tehnologice parcurse pentru realizarea uni vas de metal (DUBOS 1989, 434); 2. Tipuri de ciocane folosite în procesul de martelare (PERNOT 1991, 132, Fig. 2). Fig. 33. Reconstituire a procesului de presare la strung a unui disc metalic în vederea producerii unui vas (HERMANS 1971, 318, Fig. 10). Fig. 34. Reconstituirea unui strung roman pentru producerea şi finisarea vaselor din metal (BÖCKING ET ALII 2004, 212, Abb. 1). Fig. 35. 1. Finisarea la strung a unei caserole; 2. Finisarea unei caserole cu ajutorul unui polizor din piatră (BÖCKING ET ALII 2004, 215-216, Abb. 5, 7-8). Fig. 36. Cana cu deversorul alungit de la Nijmegen-Grote Markt (Museum Het Valkhof, Nijmegen). Fig. 37. 1-2. Cănile de la Lenzburg (Aargau, Elveția) (DEHN 1964, Taf. 10/2). 368 Fig. 38. Suprapunerea contururilor mânerelor de la Moigrad/Porolissum şi Nijmegen. Fig. 39. Vase romane de toaletă din fier. 1. Colecție privată: Royal-Athena Galleries, New York (http://www.royalathena.com/pages/RomanCatalog/Bronze/Vessels/GMZ15.html (11.09.2012)); 2. Râul Saône, Franța (BONNAMOUR 2000, 41, nr. 204); 3. Rottenburg am Neckar (Baden-Württemberg, Germania) (SEITZ 2005, 362, Abb. 483); 4-5 ClujNapoca/Napoca; 6. Vajta (Fejér, Ungaria) (FÜLEP 1949, 28. tábla/2); 7. Mainz am Rhein (foto: René Müller, RGZM Mainz); 8. Dunaújváros/Intercisa (Fejér, Ungaria) (RADNÓTI 1957, Pl. XXXIX/11). Fig. 40. Vase antropomorfe în formă de bust uman 1. Besançon (BRONZES ANTIQUES BESANÇON 1981, nr. 111); 2a-b. Köngen? (NUBER 1988, Abb. 58, 93); 3a-b. Moigrad/Porolissum (foto: Muzeul Național Maghiar, Budapesta); 4. Moesia/Thracia?. Colecția Muzeului Institutului Arheologic, Sofia (ILIEVA 2004, 47, fig. 3). Fig. 41. Cazan cu gâtul îngust i cilindric, tip V1100, Pompei (TASSIANRI 1993, Tav. CLXXVIII/3). Fig. 42. Distribuția ata elor din bronz cu inel de prindere semi găurit în Imperiul roman (prelucrat după MUSTA 2010, 199, Pl. I). Fig. 43. Ata e din bronz cu inel de prindere semi găurit. 1. Augst/Augusta Raurica (FURGER, RIEDERER 1995, Abb. 1/11); 2. Moigrad/Porolissum; 3. Răcarii de Jos (BONDOC, GUDEA 2009, pl. CXIII/672; foto: Dorel Bondoc); 4. Brugg/Vindonissa (redesenat după HOLLIGER, HOLLIGER 1986, Taf. 10/81); 5. Davidovac (redesenat după RATKOVIĆ 2005, 121, nr. 58); 6. Langres (redesenat după LEBEL 1965, pl. XV/43); 7. Neuss/Novaesium (redesenat după MENZEL 1986, Taf. 180/570); 8. Olympia (redesenat după GAUER 1991, Abb. 13/11); 9. Edgar L. Owen Gallery of Antiquities, New Jersey (redesenat după http://edgarlowen.com/a51ar.shtml - 07.09.2012, nr. 5947). Fig. 44. Mâner de bronz de la South Shields (redesenat după ALLASON-JONES, MIKET 1984, 166-167 (no. 427). Fig. 45. 1a-b. Posibilă reconstituire a sistemului de prindere. Fig. 46. 1-2. Cele două tipuri de îmbinare dinţată. Fig. 47. Vase de bronz cu îmbinare dințată. 1-2. Alba Iulia. 3a-b. Muzeul de Istorie, Sighişoara (foto: S. Mustaţă). Fig. 48. Cazan cu gâtul îngust şi cilindric, tip V1100, Pompei (TASSIANRI 1993, Tav. CLXXVIII/2). Fig. 49. Plan general al săpăturilor din str. Victor Deleu, Cluj-Napoca (faza a II-a de piatră) (redesenat după COCI ET ALII 1995, fig.7 cu modificări ulterioare). 369 Fig. 50. Etapele de pătrundere ale vaselor de bronz în Dacia Porolissensis. Figuri folosite pentru a exemplifica tipurile analizate: 1.1. Caserolă cu pereții subțiri i concavi i mâner terminat în capete stilizate de lebădă (PETROVSZKY 1993, 412, Taf. 1/III, 1). 1.2. Caserolă cu capătul mânerului perforat în formă de semiluna (forma joasă i forma înaltă) (PETROVSZKY 1993, Taf. 1/IV/2a-b). 1.3. Caserolă cu capătul mânerului perforat circular (forma joasă i forma înaltă) (PETROVSZKY 1993, Taf. 2/V/2-3). 1.4. Caserolă cu capătul mânerului perforat circular, tipul Gödåker (PETROVSZKY 1993, Taf. 2/V/5c). 2.1. Seturi de strecurat (strecurătoare şi suport pentru strecurătoare) cu mânerele decorate cu volute (EGGERS 1951, Taf. 13/159a). 2.2. Seturi de strecurat (strecurătoare şi suport pentru strecurătoare) cu mânerele plate (RADNÓTI 1938, Taf, VI/26; EGGERS 1951, Taf. 13/160-161). 3.1. Cană cu buza îngustă i deversor (RAEV 1978, Taf. 32/8). 3.2. Cană cu buza trilobată (DEN BOESTERD 1956, Pl. X/236). 3.3. Cană cu deversor alungit (DEN BOESTERD 1956, Pl. XI/259). 3.4. Cană din tablă de bronz cu mâner turnat separat (TASSINARI 1993, E 5220/18782). 3.5. Căni din tablă de bronz cu mânerul tunat împreună cu buza (CAVALIER 1988, 55, nr. 6, 8). 4.1. Amforă cu corpul globular (TASSINARI 1993, A 1000/3211). 5.1. Ulcior cu capac (TASSINARI 1993, C1210/10268). 5.2. Ulcior cu capătul mânerului în formă de picior uman (NENOVA-MERDJANOVA 1998, 73, Fig. 9). 5.3. Ulcior cu mâner decorat în relief (DEN BOESTERD 1956, Pl. XII/276). 6. Bol cu mâner tubular, terminat într-o protomă zoomorfă sau antropomorfă (DEN BOESTERD 1956, Pl. IV/70). 7. Bol cu mâner plat (PETROVSZKY 1993, 441, Taf. 30/Y.08). 8. Bol cu mânere supraînălțate (BIENERT 2007, 170, Form 58). 9.1. Bazin semisferic cu postament şi mânere fixe (EGGERS 1951, Taf. 10/103). 9.2. Bazin cu pereţii drepţi i ata e terminate în cap stilizat de pasăre (EGGERS 1951, Taf. 8/79). 9.3. Bazin cu pereţii drepţi, fără ata e (EGGERS 1951, Taf. 8/81). 370 9.4. Bazin cu pereţii drepţi i ata e în formă de frunză de vită de vie (EGGERS 1951, Taf. 9/83). 10.1. Găleți cu ata e în formă de mască umană (EGGERS 1951, Taf. 4/25-28). 10.2. Găleată de tip Neuburg (EGGERS 1951, Taf. 5/36). 10.3. Găleată cu corpul în formă de clopot (NENOVA-MERDJANOVA 2002, 200, Fig. 1/2). 11.1. Balsamarium globular cu corpul decorat în relief (ISAC 2000, 219, Abb. 5). 11.2. Balsamarium globular cu corpul nedecorat (SIMION 1995, 216, Fig. 1/1a). 11.3. Balsamaria din fier. 12.1. Vas antropomorf în formă de bust (SZABÓ 1984, 109, Fig. 7/11). Planşe: Pl. I. 1. Altar anepigraf de la Apulum (foto: A. Timofan); 2. Altar votiv de la Apulum (foto: S. Mustaţă). Pl. II. 3-4. Altare votive de la Apulum (foto: A. Timofan). Pl. III. 5-6. Altare votive de la Apulum (foto: V. Rădean). Pl. IV. 7. Altar votiv de la Apulum (foto: V. Rădean); 8. Altar votiv de la Apulum (prelucrat după: B LU 1986, 119, fig. 1). Pl. V. 9. Altar votiv de la Apulum (foto: V. Rădean); 10. Altar votiv de la Apulum (după: IDR III/5, 175). Pl. VI. 11. Altar votiv de la Apulum (foto: V. Rădean); 12. Altar votiv de la Apulum (foto: S. Mustaţă). Pl. VII. 13. Altar votiv şi de construcţie de la Micia (foto: V. Rădean); 14. Altar votiv de la Germisara? (IDR III/3, 236). Pl. VIII. 15. Perete lateral de aedicula de la Napoca (BIANCHI 1974, 160-162, fig. 2); 16. Perete lateral de aedicula de la Napoca (foto: S. Mustaţă); 17. Perete lateral de aedicula de la Napoca (foto: D. Petruţ). Pl. IX. Pereți laterali de aedicula: 18. Micia (ANDRI OIU 2006, pl. 38/3a); 19. Napoca sau zona înconjurătoare (foto: S. Mustaţă); 20. Sutoru (foto: D. Petruţ). Pl. X. 21. Fragment de perete de aedicula de la Tihău (GUDEA, LUC CEL 1975, 40, nr. 130, fig. 130); 22. Fragment de perete de aedicula ? de la Napoca (foto: S. Mustaţă). Pl. XI. 23. Altar în formă de aedicula de la Porolissum (foto: D. Petruţ); 24. Altar în formă de aedicula de la Ilişua (foto: S. Mustaţă). Pl. XII. 25. Stelă funerară de la Potaissa (JUDE, POP 1973, 7, nr. 1, pl. I). 371 Pl. XIII. 1. Cuzdrioara; 2-3. Buciumi; 4. Cluj-Napoca/Napoca. Pl. XIV. 5. Floreşti-Şapca Verde; 6. Gilău (redesenat după: DIACONESCU, OPREANU 1987, 54, Fig. 1/1); 7. Ilişua/Arcobadara; 8-9. Moigrad/Porolissum. Pl. XV. 10. Orheiu Bistriţei. Pl. XVI. 11-12. Ilişua/Arcobadara. Pl. XVII. 13-15. Moigrad/Porolissum. Pl. XVIII. 16. Cuzdrioara; 17. Buciumi; 18. Gilău; 19. Ilişua/Arcobadara. Pl. XIX. 20. Ilişua/Arcobadara; 21-23. Moigrad/Porolissum. Pl. XX. 24-25. Moigrad/Porolissum. Pl. XXI. 26. Turda/Potaissa (BAJUSZ 2005, 498, 28/119/1. ábra); 27. Turda/Potaissa (ARDEVAN, RUSU 1979, Fig. 8/42); 28. Ilişua/Arcobadara. Pl. XXII. 29. Turda/Potaissa. Pl. XXIII. 30. Cluj-Napoca/Napoca. Pl. XXIV. 31, 33. Moigrad/Porolissum; 32. Buciumi. Pl. XXV. 34. Cluj-Napoca/Napoca; 35-36. Gherla. Pl. XXVI. 37-38. Moigrad/Porolissum; 39. Buciumi; 40. Gherla. Pl. XXVII. 41-43. Ilişua/Arcobadara. Pl. XXVIII. 44-45. Ilişua/Arcobadara; 46-47. Moigrad/Porolissum. Pl. XXIX. 48. Ilişua/Arcobadara; 49. Cuzdrioara. Pl. XXX. 50. Orheiu Bistriţei. Pl. XXXI. 51. Turda/Potaissa (ARDEVAN, RUSU 1979, Fig. 8/30); 52-53. Moigrad/Porolissum. Pl. XXXII 54. Dacia Porolissensis; 55. Moigrad/Porolissum; 56a. Moigard/Porolissum (BUDAY 1914, 73, Fig. 5/8); 56b. Moigrad/Porolissum. Pl. XXXIII. 57a. Bologa/Resculum (GUDEA 1977, 178, Fig. 9/1); 57b. Bologa/Resculum (desen de şantier). Pl. XXXIV. 58. Moigrad/Porolissum; 59. Gherla. Pl. XXXV. 60-61. Gherla; 62-63. Ilişua/Arcobadara; 65. Buciumi. Pl. XXXVI. 64. Orheiu Bistriţei. Pl. XXXVII. 66. Gherla; 67. Ilişua/Arcobadara; 68-69. Moigrad/Porolissum. Pl. XXXVIII. 70. Gilău; 71-74. Moigrad/Porolissum. Pl. XXXIX. 75. Gherla; 76-78. Moigrad/Porolissum; 79. Turda/Potaissa (BAJUSZ 2005, 556, 45/86b/2. ábra); 80. Turda/Potaissa (BAJUSZ 2005, 671, 44/81/1. ábra). Pl. XL-XLI. 81a-b. Gilău (prelucrat după: ISAC 2000, 219-221, Abb. 5-8 ). 372 Pl. XLII. 82. Bologa/Resculum; 83. Moigrad/Porolissum; 84a. Cluj-Napoca/Napoca. Pl. XLIII. 84. Cluj-Napoca/Napoca. b. Radiografie care arată forma originală a vasului; c. Desen realizat pe baza radiografiei. Pl. XLIV. 85a. Cluj-Napoca/Napoca. Pl. XLV. 85b-c. Cluj-Napoca/Napoca. Radiografii. Pl. XLVI. 87-88. Buciumi; 89-90. Moigrad/Porolissum; 91. Turda/Potaissa (BAJUSZ 2005, 729, 32/9/2 ábra); 92. Turda/Potaissa (BAJUSZ 2005, 679, 30/87/3. ábra). Pl. XLVII. 93-94. Buciumi; 95. Gilău. Pl. XLVIII. 96-97. Ilişua/Arcobadara. Pl. XLIX. 98. Ilişua/Arcobadara; 99-100. Moigrad/Porolissum. Pl. L. 101-103. Moigrad/Porolissum. Pl. LI. 104-105. Moigrad/Porolissum. Pl. LII. 106. Turda/Potaissa (ARDEVAN, RUSU 1979, Fig. 8/6); 107. Bologa/Resculum; 108. Buciumi. Pl. LIII. 109. Gilău; 110-112. Ilişua/Arcobadara. Pl. LIV. 113-114. Ilişua/Arcobadara; 115-116. Moigrad/Porolissum. Pl. LV. 117-119. Moigrad/Porolissum. Pl. LVI. 1. Cuzdrioara (foto: S. Odenie); 2-3. Buciumi (foto: S. Mustaţă). Pl. LVII. 4. Cluj-Napoca/Napoca (foto: S. Odenie); 5. Floreşti-Şapca Verde (ALICU 2008, 31, nr. 94); 7. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă); 8. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LVIII. 9. Moigrad/Porolissum; 10. Orheiu Bistriţei (foto: S. Mustaţă). Pl. LIX-LX. 10. Orheiu Bistriţei (foto: S. Mustaţă). Pl. LXI. 11. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă). Pl. LXII. 12. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă); Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). 16. Cuzdrioara (foto: S. Odenie). Pl. LXIII. 18. Gilău (foto: S. Odenie); 19. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Odenie); 20. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă); 21. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LXIV. 23. Moigrad/Porolissum (foto: S. Odenie); 24. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LXV. 25. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă); 28. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Odenie). Pl. LXVI-LXVII. Turda/Potaissa (foto: S. Mustaţă). Pl. LXVIII-LXIX. 30. Cluj-Napoca/Napoca (foto: S. Cociş). Pl. LXX. 30. Cluj-Napoca/Napoca (foto: S. Odenie). 373 Pl. LXXI-LXXII. 31. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXIII. 32. Buciumi (foto: S. Odenie); 33. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă); 34. Cluj-Napoca/Napoca (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXIV. 35-36. Gherla (foto: S. Odenie); 37-38. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXV. 39. Buciumi (foto: S. Mustaţă); 41. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Odenie); 42-44. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXVI. 46. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă); 47. Moigrad/Porolissum (foto: S. Odenie); 48. Ili ua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXVII-LXXVIII. 49. Cuzdrioara (foto: S. Odenie). Pl. LXXIX. 50. Orheiu Bistriţei (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXX. 52-53. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXXI. 54. Dacia Porolissensis (foto: S. Mustaţă); 55, 58. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXXII. 59. Gherla (foto: S. Mustaţă); 60-61. Gherla (foto: S. Odenie); 62-63. Ili ua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă); 64. Buciumi (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXXIII. 64. Orheiu Bistriţei (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXXIV. 67. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă); 68-69, 71. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă); 70. Gilău (foto: S. Odenie). Pl. LXXXV. 72, 74. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă); 73. Moigrad/Porolissum (foto: S. Odenie). Pl. LXXXVI. 75. Gherla (foto: S. Odenie); 76-77. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXXVII-LXXXVIII. 81. Gilău (foto: S. Mustaţă). Pl. LXXXIX. 82. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă); 83. Bologa/Resculum (foto: S. Mustaţă); 84. Cluj-Napoca/Napoca (foto: S. Mustaţă). Pl. XC. 84. Cluj-Napoca/Napoca (foto: S. Mustaţă). Pl. XCI-XCII. 85. Cluj-Napoca/Napoca (foto: S. Mustaţă). Pl. XCIII. 86. Moigrad/Porolissum (foto: Magyar Nemzeti Múzeum, Budapesta). 87-88, 93. Buciumi (foto: S. Mustaţă). Pl. XCIV. 94. Buciumi (foto: S. Mustaţă); 95. Gilău (foto: S. Mustaţă); 96. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă). Pl. XCV. 97-98. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă); 99. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. XCVI. 100, 102, 104-105. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). 374 Pl. XCVII. 107. Bologa/Resculum (foto: S. Mustaţă); 109. Gilău (foto: S. Odenie); 111-112. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă). Pl. XCVIII. 113-114. Ilişua/Arcobadara (foto: S. Mustaţă); 115-116. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă). Pl. XCIX. 117, 119. Moigrad/Porolissum (foto: S. Mustaţă); 118. Moigrad/Porolissum (foto: S. Odenie). Pl. C. Colecţia Botár, Turda (ARDEVAN, RUSU 1979, Fig. 8). Pl. CI. Cronologia perioadei de producție i utilizare a tipurilor de vase de bronz romane identificate în Dacia Porolissensis. Pl. CII. Cronologia perioadei de producție i utilizare a tipurilor de vase de bronz romane identificate în Dacia Porolissensis. Pl. CIII. Cronologia perioadei de producție i utilizare a tipurilor de vase de bronz romane identificate în Dacia Porolissensis. Pl. CIV. Cronologia perioadei de producție i utilizare a tipurilor de vase de bronz romane identificate în Dacia Porolissensis. Pl. CV. Distribuția tipurilor de vase de bronz romane din Dacia Porolissensis. 375 IX. Planșe 376